Guest-Star Day: Nic Sârbu

 

”Și vreme e să hibernezi…” Cu gândul acesta m-am trezit de dimineață când am văzut zăpada viscolind într-un șuier prelung. Tocmai când mă pregăteam să mă ghemuiesc mai bine sub plapumă, primesc SMS de la tanti Jeni: ”Puturosule, scoală și vino să dai zăpada, că acuși de ne vine invitatul de la Guest Star Day și-l pierdem prin nămeți. Ai ajuns?” Uff, drăgăstoasă tanti Jeni cum o știți… Și știți doar că nu o pot refuza. Așa că, scoală Gheorghe, du-te la Cantină și pune mâna pe lopată, dă zăpada, sparge ghețușul…

Oare când o apărea invitatul? Tanti Jeni și Miruna stau în poartă și-l așteaptă… Ah, dar iată-l venind cu pași repezi prin nămeți! Să-l primim așadaaaar, doamnelor și domnilooooor cu ovații, aplauze și multă căldură peeee….  Niiiiiic Sâââââârbuuuuuu!!!!

Să vă spunem câteva cuvinte despre Nic, cel care în 2006 inaugura rubrica ”Ză Saiăns Fricșăn Corner” în Academia Cațavencu, sub pseudonimul Tata Uraniu.

Originar din Bacău, Nic este unul din cei cărora le-a plăcut cartea. ( știți doar că si mie mi-a plăcut cartea, dar n-am avut parte de ea… offf…) Absolvent al Facultății de Fizică din București, invitatul nostru de azi s-a gândit să-și completeze studiile, obținând titlul de Master în Astrofizică, la Universitatea Pensylvania din Philadelphia – USA și urmând cursurile de Cosmologie ale Universității Berkeley.

Revenit în țară, domnul Nic a devenit Publisher la Academia Cațavencu, fiind inițiatorul rubricii de care vă spunema mai devreme. În prezent este Managing Editor la ”Cațavencii” și răspânditor de cunoștințeîn ale fizicii, sub pseudonimul Tata Uraniu, prin blogul personal numit ”Science Friction”, unde putem afla secretele unor fenomene cu care ne întâlnim în viața de zi cu zi, gen ”cum se calculează viteza luminii cu o ciocolată”, ”cum funcționează o centrală nucleară”, sau despre ”fizică și brioșe”, un articol foarte-foarte interesant.

”…știința a mers înainte, iar setea de cunoaștere a românilor a mers înapoi. Ba, dacă e să ne luăm după numărul celor care cred că Soarele se învîrte în jurul Pămîntului, s-ar zice că ne-am întors cu 400 de ani în urmă. Ei bine, într-o astfel de situație, Tata Uraniu nu poate sta cu mîinile-n sîn. S-a întors și el cu patru ani în urmă, și-a dezgropat rubricile din ziar, și-a scuturat praful de pe cunoștințe, și dus umpic neuronii la sală și, cum o leacî di bataii în tastatură știe, – padabum! – reînvie aici conceptul de “frecare cu știința”. Adică un fel de nici prea-prea, nici foarte-foarte: puțină știință, puțină poveste, mult mai puțină matematică și foarte multă distracție. Că doar n-o să rămînem tocmai noi neafectați de încălzirea blogală!”  ne explică Tata Uraniu în pagina About a blogului.

Eiii, dar să vedem ce ne va dezvălui Nic despre latura sa culinară în urma mini-interviului luat de tanti Jeni la obișnuita cafeluță servită la măsuța din bucătărie:

TJ:  Care e mai bun:  hamburger-ul american sau pârjoala moldovenească?

Nic: Haha, ambele îmi plac la fel de mult, cînd sînt gătite într-un anume fel. Burger-ul, ca la ei acasă (cu carne de bizon, ceapă rumenită, Cheddar, ciuperci, maioneză, castraveciori murați, roșie și salată), iar pîrjoala ca la mama acasă, da’ facem deja și noi exact la fel. Nu vă spun cum, e secret de familie.

TJ: Ce fel de mâncare pământean le-ai oferi unor extratereștri în cazul unei posibile Întâlniri de gradul 3?

Nic: Mmm, sushi? Sau falafel. Sau mozarella cu pesto și sundried tomatoes.

TJ: Ce specialitate culinară specifică regiunii Philadelphia (PA) ai recomanda celor care vizitează această zonă?

Nic: Există un singur răspuns: Philly Cheese Steak. Se scrie cu litere mari, fin’că e ATÎT de bună. E doar o chiflă ca de hotdog, tăiată pe lungime și pusă cu nasu-n jos pe plită, unde se tuflește și niște mușchi de vită care se mărunțește bine, se adaugă ceapă rumenită, apoi se întoarce chifla, se pune niște maioneză, o felie de brînză (Cheddar) și vita mărunțită (opțional se adaugă și ciuperci). Da’ nu-ș cum naiba, nicăieri        pe unde am mai încercat asta nu e la fel de savuroasă ca în Philly.

TJ: Care a fost prima ta experiență din domeniul culinar și cu ce rezultat? Dar din domeniul fizicii?

Nic:  Imposibil să greșesc la asta: clătite, cînd eram destul de mititel. Cu rezultatul că am umplut toată bucătăria de ulei, încercînd să le învîrt în aer. După multe încercări, mi-a ieșit. Și au fost și bune, pe deasupra. Cît despre fizică, a fost o carte pe care am citit-o în școala primară, se chema “Vă place        fizica?”. Excelentă, mi-aș dori să o regăsesc și recitesc. Rezultatul a fost că, treizeci de ani mai tîrziu, încă îmi place fizica și încerc să-i fac și pe alții s-o descopere.

TJ: Care ar fi modul de preparare al unei omlete la bordul unei nave cosmice superluminice?

Nic: Aaa, uitați-vă la Star Trek: aparent, e fix la fel. Doar că, probabil, ingredientele ar fi mai exotice. Sper. Mai tehnic vorbind, totuși, orice navă superluminică ar avea un soi de gravitație artificială, care ar face lucrurile foarte obișnuite pentru oricine s-ar afla la bord. Pe de altă parte, din echivalența asta a spațiului cu timpul ar putea rezulta niște ouă inimaginabil de vechi. Dar, oricum, mai proaspete decît ouăle gemene lăsate în urmă, pe Terra.

TJ: Cam la ce sumă s-ar ridica taxa auto pentru Carul Mare?

Nic: Hahaha, răspund la anu’, că iar s-a amînat, nu vezi? Ca să nu pomenesc de faptul că taxa asta presupune o tranzacție de vînzare-cumpărare, iar de cînd s-au fript destui cu terenurile de pe Lună, nu știu, zău, cine pune botul la așa ofertă.

Ufff… mie mi-a rămas gându la cheese-steak-ul acela despre care povestea domnul Nic mai devreme…  Chiar, că tot veni vorba de mâncare, ia să vedem cu ce bunătăți ne va delecta azi invitatul nostru,  că deja ar fi timpul să servim ceva, nu?  Să-l ascultăm așadar pe domnul Nic:

”O rețetă de fel principal care-mi place mie mult de tot și pe care apuc să o fac destul de frecvent e, de fapt, o combinație de două rețete de la Jamie Oliver: file de pește la cuptor (eu folosesc șalău) învelit în      costiță afumată (eu folosesc prosciutto) cu conopidă prăjită cu migdale, chimen și coriandru.

Care se fac așa:

1. se învelesc fileurile cu costița/prosciutto, dar înainte de asta se sărează/piperează/presară cu coajă de lămîie rasă. Mai strecor pe sub prosciutto și cîte un fir de rozmarin proaspăt. Pun într-o tigaie pe foc, cu nițel ulei de măsline (cam un minut) apoi bag tigaia la cuptor (preîncălzit la 200 de grade) vreo 10-12 minute (pînă se crocănțește prosciutto-ul). E util, la rețeta asta, să ai o tigaie fără mîner de ebonită. )

2. Între timp am fiert conopida, o storc bine de apă și, în buchețele, o dau printr-un amestec de ulei de măsline și unt. Tot între timp, zdrobesc două lingurițe de semințe de chimion, două lingurițe de semințe de coriandru, niște ardei iuți uscați, un pumn de migdale și niște sare. Le pun la rumenit într-o tigaie uscată pînă se rumenesc. Apoi adaug și conopida și o arunc la cuptor (tot la 200 de grade). Cînd începe să se aurească, mai pun coaja rasă și zeama unei lămîi. După vreo cinșpe minute (cînd conopida s-a rumenit) e numa’ bună. În general, detest conopida, însă ăsta-i un fel de-a o găti absolut delicios, singurul la care mai cer o porție.;)

Preparând sushi cu niște prieteni în SUA: înainte…

… și după

Nic – Tata Uraniu în viziunea lui Petry

Ăăăă, să știți domnu Nic că și noi mai cerem o porție! Chiar două-supliment că n-o fi foc! Că mirosul acela de rumeneală este divin, nu altceva! Și la desert ce avem oare? Să-i dpm din nou cuvântul domnului Nic:

”Un desert? Hmm, mafinși cu fructe de pădure, din care aș mînca absolut tot timpul, oriunde. Plus că-mi ies foarte grozavi.:D

Mai jos este rețeta unei prietene care m-a învățat cum să-i fac bine. Sună cam așa:

Mafinz cu fructe de pădure (de oricare, congelate !)

Ingrediente

250 de grame de  făină, 1 ½ lingurițe de bicarbonat (poți să bagi și-un vârf de praf de copt, să fii sigur), 1 vârf de cuțit de sare, 115 grame de unt înmuiat, 200 grame de zahăr, 2 ouă, 120 mililitri de lapte, 1 strop  vanilie sau un plic de zahar vanilat, 1 cană de fructe congelate (sau mai mult dacă așa vi se pune pata)

Preparare :

Freci (!) untul cu zahărul pâna se face spumos (pentru prăjituri eu iau zahăr fin de la Mărgăritar – punga gălbuie – că se topește mai ușor; da’ nu-i musai). Dup’aia adaugă restul de ingrediente lichide, adicătele ouă, lapte, sirop vanilie și amestecă-le bine-bine.

Amestecă într-un bol mai măricel făina + sarea + bicarbonatul.

Varsă amestecul de lichide peste cel de prafuri și amestecă ușor, prin învăluire, cu o mișcare        semicirculară de jos în sus, lăsând încheietura mâinii moaaaaleeee (așa, ca atunci când amesteci albușurile spumă ca să nu se strice). (Sexy, isn’t it?)

Bagă și fructele așa, congelate (dar cât de cât separate, să se împrăștie și ele prin aluat). Mai trage-i o        lingură-două învârtită și gata! Umple tava și bagă la cuptior.

Începe tare și las-o mai moale apoi. Începi pe la 200-210 grade, fro’ 6-7 minute, ca să se umfle, ș’apoi le scazi mai la 180, să se coacă în interior, până pe la 20 de minute total (faci testu’ cu scobitoarea, să iasă curata). Și încearcă să nu deschizi cuptioru’, mai ales la început.”

Mmmm… gustoase și pufoase, așa de bune că se topesc în gură, nu altceva! Mai băgăm vreo 2-3-10 tăvi la cuptor? Mulțumim domnu Nic!

Să vedem acum ce atmosferă sonoră ne propune invitatul nostru de azi:

Frumoooos! Excelent chiar! Mâncărică bună, muzică bună… păcat că ziua se apropie de sfârșit… Mulțumim din suflet lui Nic Sârbu pentru onoarea pe care ne-a făcut-o venind azi la Cantină și vă invităm pe toți să înfruntați viscolul de afară și să veniți și voi să vă înfruptați din bunătățile făcute de dumnealui! Ceaiul fierbinte de fructe de pădure și vinul fiert e din partea casei pentru toată lumea! Hai, dați năvală și poftă mareeee!!!

 

Guest-Star Day: Ada Grigorovici

Dragele mele, dragi mei, bine v-am regăsit! Hai că s-a terminat și vacanța de iarnă și concediile și toate sărbătorile de sezon, așa că de azi intrăm în program normal. Sper că ați avut parte de zăpadă pe unde ați călătorit și de zile frumoase și liniștite, iar acum ați revenit cu poftă de … era să zic de muncă, dar evident că mă refeream la cea de mâncare, că doar aia este obiectul activității noastre aici la Cantină, nu?

Azi, fiind joi, inaugurăm prima ediție din acest an la Guest-Star Day, așa că, pentru a începe anul cu bine, tanti Jeni s-a gândit să invite azi la Cantină o fată energică, veselă, deșteaptă și frumoasă ( nu neapărat în ordinea asta) și anume peeee….. aplauze și urale vă roooogggg…. pentru Adaaaa Grigoroviiici!

Iat-o pe Ada zâmbind irezistibil și pășind alături de tanti Jeni și Miruna în incinta Cantinei, acolo unde ne va dezvălui câte ceva din latura ei culinară și ne va răsfăța cu niște bunătăți delicioase!

”Sunt catalogată la prima vedere drept o fițoasă nesuferită, ca mai apoi să devin o persoană ok. Extrem de critică cu ce mă deranjează, spun totul în față indiferent de “rangul” persoanei cu care am de-a face, lucru care mi-a atras multe antipatii. Nu suport ipocrizia și pupincuristii și nu mă interesează decât părerea câtorva persoane despre mine. Un fel de Mama Răniților, Mama Dolores și Mama Omida, adică psihologul de serviciu, preiau eu toate problemele și, pe lângă, le mai spun si ce se va intampla si, culmea, am dreptate!!! Clar am buba la cap, dar într-un sens pozitiv, sunt ciudată și nu mă aștept să fiu înțeleasă și plăcută de toată lumea.” se caracterizează Ada pe pagina ” Despre” a BLOGULUI ei, subintitulat  ”Toantele nu merg în Rai”.  Interesantă afirmație, pe care o găsim argumentată în fiecare din postările Adei, fie că vorbește despre experiențe personale, călătorii, întâlniri cu prietenii ei și gașca ”Gunoierilor” sau savuroasele episoade din ”cuvinte –cheie de gugăleală” în care Ada ne dezvăluie cum ajung anumite persoane pe blogul ei personal prin intermediul Google.

Dar pentru că veni vorba de savuros, ia să vedem ce ne dezvăluie Ada din latura ei culinară în urma interviului luat de tanti Jeni, la obișnuita cafeluță servită pe măsuța din bucătărie. Să le ascultăm…

TJ:  Totuși, unde se duc toantele când se duc?

Ada: Eu, în optimismul și idealismul meu cred că se duc într-un loc unde nimic nu le va șterge zâmbetul de pe chip… Rai sau Iad… dar sa fie îndeplinită condiția asta, restul nu mai contează.

TJ:  Care a fost prima ta aventură culinară în bucătărie și cum s-a terminat?

Ada: Nu-mi aduc aminte exact când am avut prima tentativă de gătit, dar știu că de la bun început făceam omlete senzaționale. O adevărată aventură a fost când m-am decis la un moment dat să țin regim și am zis să mănânc niște cartofi copți… la microunde. Am setat la 20 de minute și m-am dus să mă uit la TV. După puțin timp am simțit miros de ars… iar bucătăria era învăluită într-un fum alb gros și cartoful scrum în cuptor încă arzând. Asta a fost o aventura pe care sigur n-o s-o mai repet, se putea sfârși mai grav.

TJ: Care membru al “găștii de gunoieri” e cel mai priceput la bucătărie? Ce specialitate e punctul său forte?

Ada: Din întâlnirile noastre, unele au fost la grătare la iarba verde, așa că nu le știu exact talentele de bucătari, deși mi-ar plăcea. Știu că Mărul gătea o grămadă de nebunii și ne făceau poftă pe blog, dar live s-au întâmplat numai grătare și mi-l aduc tare bine aminte pe Asterix grătărind cu mare artă.

TJ:  Ai călătorit prin multe locuri din lumea asta. Care bucătărie internațională te-a impresionat cel mai mult?

Ada: Fără îndoială bucătăria chinezească! Ce am mâncat acolo nu se compară cu nimic de pe la noi, chiar daca e gătit in stilul ăla. Chinezii știu să gătească gustos, sănătos și dietetic. Sunt gusturi și arome care nu mi-au fost pe plac, lucruri foarte extravagante, n-am încercat, dar ce am mâncat, a fost delicios!

TJ: Care din “cuvintele-cheie de gugăleală” te reprezintă cel mai bine?

Ada: Cred că cele legate de “femeia scorpion”. Variațiuni pe tema asta întâlnesc zi de zi dacă verific statisticile, caracteristici, noroc, dragoste, cum sa te porți cu ea, ce face, cum e etc. Ei bine, nu e nici pe departe scorpia pe bune pe care-o crede toata lumea! Sau poate e… nu se știe niciodată, în preajma ei trebuie să fii mereu în alertă.

TJ:  Ai întâlnit vreo femeie-Scorpion care gătește mai bine decât tine?

Ada: Da, mama! Dacă mi-aș enumera calitățile, recunosc, bucătăria nu ar fi prea sus în top. Dar mama… mama mea gătește divin! Fapt confirmat de prieteni de familie, rude mai îndepărtate sau apropiate, de mâncăcioșii șefi din casă și de mulți alții. Când o să mă fac mare, o să vreau să știu să gătesc ca mama!

Ahhh,ci nu vreau să mă gândesc ce delicios gătește mama Adei…. Mai bine să vedem ce ne gătește invitata noastră pentru ce deja m-a cuprins foamea… Cred că și pe voi! Să-i dăm cuvântul așadar:

” Astăzi vă voi pregăti un delicios Pui cu broccoli și smântână. Pentru această rețetă e nevoie de o caserolă de piept de pui, un buchet de broccoli proaspăt sau o punga de broccoli congelat, o cutie de smântână (150g), sare, piper, tarhon, oregano (se pot înlocui condimentele și cu altele, după gust) și jumătate de litru de vin alb.

Pieptul de pui se curăță, se taie în felii potrivite și se presară cu sare, piper, tarhon și oregano. Dacă aveți timp, se poate lăsa câteva ore în frigider, într-un recipient, împreuna cu vinul, pentru frăgezime și aromă. Dacă nu, așa cum este, bucățile de pui se vor pune într-o tavă unsa cu un pic de ulei de măsline, apoi se va turna vinul alb peste și se va pune la cuptor, cam jumătate de oră la 250 de grade. La jumătatea timpului, puteți întoarce bucățile de pui în tavă.

Între timp, se curăță broccoli-ul și se fierbe într-un clocot. Dacă este congelat, opăriți-l un pic.

Smântâna se subțiază cu apă amestecând continuu, până se omogenizează.

După ce puiul e aproape făcut, se pune în tavă peste el, broccoli-ul și smântâna uniform și se mai lasă maxim 10 minute. Apoi se servește cu poftă!”

domnisoara de onoare

In Tunisia

la gatit

o felie din tortul televizor

puiul cu broccoli

tot la gatit

Ahhh, și încă cu ce poftă! Pieptul acela e frăgeit de vin și are un gust absolut demențial… Potiți și gustați dragi mei, în timp ce o urmărim pe Ada cum ne prepară desertul:

” Pentru desert, voi pregăti un excellent Tort TELEVIZOR. Avem nevoie de următoarele  ingrediente:

Pentru foi: 50 de grame de unt, 1 ou, 50 de grame de zahăr, 3 lingurițe de cacao, 4 linguri de lapte, 1 linguriță de amoniac, 250 de grame de făină.

Se amestecă toate la un loc și se face o cocă. Se împarte în două și se coace pe fundul tăvii. După coacere se scoate imediat de pe tavă.

Pentru blat avem nevoie de: 4 ouă, 200 de grame de zahăr, 8 linguri de apă, 6 linguri de făină.

Se bat albușurile spumă, se pune câte puțin zahăr și ouă alternativ, câte un gălbenuș pe rând, se bat bine, apoi se pune făina în ploaie și se amestecă ușor cu o lingură. Se unge tava și se pune pergament, apoi se unge iar cu ulei și se toarnă toată compoziția.

Crema se prepară din: 500 de grame de lapte, 4-5 linguri de făină, 250 de grame de zahăr, 250 de grame de unt.

Se bate făina cu puțin lapte rece, se pun 50 de grame de zahăr și se pune și restul de lapte. Se pune pe foc și se amestecă până se îngroașă. După ce s-a răcit puțin se adaugă 50 g de unt. Restul de unt și zahăr se freacă spumă și se încorporează cu crema rece.

Foile și blatul se însiropează. Ordinea de așezare este următoarea: foaie, cremă, blat, cremă, foaie, cremă. Pe deasupra se rade ciocolată. Este recomandat ca tortul sa fie ținut o zi la rece înainte de a fi consumat.

Câââtt? O ziiii întreagăăă??? Uff, măcar să îl punem într-un frigider cu geam să-l putem admira toaaată ziua pe frumușelul acesta de tort…

Dar ce atmosferă sonoră ne propune Ada pentru azi? Ia să vedemmm…

”Dedicațiile sunt următoarele:

 că tot mă lăudam eu cu omleta

și asta

 pentru că mă umple de energie.”

Splendid! Ce atmosferă frumoasă e la Cantină azi! Bunătăți, muzică bună… păcat însă că ziua e pe sfârșite! Mulțumim din tot sufletul invitatei noastre pentru onoarea de a veni astăzi la Cantină și vă așteptăm și pe voi să vă înfruptați din bunătățile pregătite de scumpa noastră Ada! Hai, dați năvală și poftă mareeee!!!

Reuniunea. Purceluși delicioși. Prăjitură cu mac-mac.

Dragele mele, dragii mei, bine v-am regăsit în noul an! Sper că ați petrecut frumos de Sărbătorile astea și că ați început cu bine anul 2012.

După cum v-ați dat seama, probabil, tanti Jeni a dat bir cu fugiții de Sărbători. Am găsit un bilet pe ușa Cantinei cu două zile înainte de Crăciun prin care dumneaei explica faptul că nu mai suportă lipsa zăpeziii și se duce undeva la munte să se bucure de ninsori și alte evenimente de sezon, împreună cu Miruna. Atașată de bilețel era cheia de la cămară, ceea ce m-a bucurat nespus: cârnăciorii, șunculița, kaiserul și toate celelalte bunătăți erau la discreția mea! În frigider mă aștepta cuminte salata aurie de Boeuf ornată cu zâmbeței de gogoșari și castraveți murați, alături de tava de friptură la cuptor și alte delicatese.  Ăsta da, cadou de Crăciun! Și uite așa mi-am petrecut Sărbătorile la Cantină, asistat de prietenii mei necuvântători, cățelul Dowgird și motanul Stanislas, uitându-ne la televizor și îndopându-se cu bunătăți, toată ziua-bună ziua.

Azi, dis de dimineață primesc un SMS drăgăstos de la tanti Jeni: ”Puturosule, iar dormi în neștire. Te mai aștept mult?” Pfuaaaa, s-au întors dumnealor la Cantină!

Nici nu știu cum m-am îmbrăcat repede și am zbughit-o spre bucătăria lui tanti Jeni, mi se făcuse așa de dor de dumneaei și de dulcea Miruna încât simțeam că zbor în drumul meu.

Dumnealor erau deja prin bucătăria Cantinei, cu cafeluța pregătită și cu biscuiții personalizați de Miruna pentru fiecare dintre noi: tanti Jeni, biscuitele în formă de polonic, al meu în formă de ursuleț, iar Miruna un biscuite în forma inconfundabilă a capului lui Mickey Mouse, personajul ei favorit.  ”Ți-am zis eu că azi își depășește propriul record” îi zise tanti Jeni Mirunei, ținând în mână un cronometru. ”Ai ajuns în mai puțin de 5 minute, Gheorghe! Felicitări” Și mă aplaudară amândouă cu frenezie. După îmbrățișări, ”LA Mulți Ani!”, impresii din vacanță și comentatul ultimelor rezultate din hocheiul nord-american s-au gândit dumnealor că e timpul să gătim ceva pentru azi. Mă rog, dumnealor să gătească și eu să le privesc așa cum bine știți.

Tanti Jeni s-a uitat prin frigiderul aproape gol, apoi prin debara, iar în frigider, iar în debara și s-a așezat apoi pe scăunelul dumneaei cugetând: ”clar, azi o să fac purceluși”. Așa că a procedat în consecință: A luat o bucată de mușchi de porc, a tăiată felii ca pentru șnițele. apoi a bătut bine feliile alea ( cu gura unei sticle de sticlă, așa cum procedează mereu dumneaei), le-a condimentat cu sare și piper, le-a uns cu muștar și le-a pus în frigider un pic. Între timp a răscolit debaraua după resturile de afumătură: kaizer, costiță, afumată, șunculiță, cârnăciori, tot, tot, tot. Le-a tăiat pe toate cubulețe mici și drăguțe, apoi a scos feliile de carne din frigider și a presărat peste ele cubulețele acelea deli-deli-delicioase. După ce a rulat feliuțele de carne ca pe niște sărmăluțe, le-a prins cu scobitori să nu se desfacă și le-a pus să stea cuminți pe un platou, alintându-le ”porcușorii lu mama”.

Între timp, a luat o cratiță, în care a călit două-trei cepe mari și frumoase tăiate solzișori, până când au devenit aurii, apoi a pus purcelușii amestecând ușor totul, până s-au rumenit bunătățile din tigaie. A pus o cană cu apă, un pahar de vin roșu, o foaie de dafin și a lăsat totul la fiert bolborosit. Când sosul a mai scăzut, a adăugat o lingură de paste de tomate și a mai lăsat câteva minute. Ahh… miroase divin în bucătărie! Și arată atât de delicioși purcelușii ăștiaaaa!!! Tanti Jeni îi va servi împreună cu o porție generoasă de puree de cartofi, fin, aerat și auriu.

Pentru a celebra cum se cuvine această primă zi de gătit din anul acesta la Cantina Socială, Miruna ne propune un desert excelent: prăjitură cu mac. Prințesa dulciurilor a pregătit această prăjitură din: patru ouă, un pachet de unt, 200 de grame de zahăr, două lingurițe de esență de migdale, 3 pliculețe de zahăr vaniliat, 200 de grame de mac, o cană și jumătate de lapte, un plic de praf de copt și două căni de făină. Zahărul se freacă cu untul moale, apoi se adaugă gălbenușurile de la ouă, esența de migdale, se pune laptele, praful de copt stins în prealabil cu niște zeamă de lămâie, macul măcinat și se amestecă totul bine, până la omogenizare. Albușurile se bat spumă și se adaugă și ele în compoziție, amestecând încontinuu până se înglobează și ele. Iată cum a ajuns globalizarea în bucătărie. Interesant. Compoziția rezultată se pune într-o tavă și apoi la cuptor, la foc potrivit. Când este gata, se pune la răcit și apoi i se adaugă o glazură formată din opt linguri de lapte, opt linguri de cacao, opt linguri de zahăr și un cubuleț de unt. Miruna deja a porționat prăjitura și a pus-o pe un platou. Minunat!

Ei, dragilor, hai că am pășit cu dreptul în noul an și la Cantină! Sperăm să vă delectăm cu bunătăți și de acum înainte așa cum am făcut-o până acum! Un An Nou fericit, prieteni! Dați năvală și poftă mareeeee!!!!

Guest-Star Day: Dan Dragomir

Bine v-am regăsit dragi prieteni, după o nouă pauză săptămânală, timp în care am fost după brad, globuri, beteală, clopoței, steluțe și alte podoabe, pentru a face Cantina Socială frumoasă cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Ufff, abia aseară târziu am revenit la scumpa și draga noastră Cantină… Nici nu am despachetat bine cumpărăturile azi dimineață, că tanti Jeni, încă de dinainte să pună la făcut cafeaua de dimineață, s-a apucat de conspectat diverse publicații legate de tehnologia informației. Laptopuri, smartphone-uri, tablete… Pfuaa, zic, să vezi ca dumneaei vrea să-mi ia un gadget cadou de Crăciun, ce bine! ”Tanti Jeni, cred că un Samsung Notes sau Galaxy mi-ar fi chiar de folos!”, încerc eu să-i sugerez… Dumneaei îmi răspunse drăgăstoasă cum o știți: ” Băi, Gheorghe, da un polonic după ceafă nu ți-ar fi de folos? O să vezi atâtea galaxii după aia de nu o să poți să le numeri! Hai pune mâna și aranjează p-aici că ne sosește invitatu și n-am făcut mezamplasu!”  Pfuaaa, deci clar. Azi avem un invitat expert în tehnologia informației, de aia studia așa tanti Jeni… Dar cine o fi? Ah, iată-l că apare pe alee, spre bucuria lui tanti Jeni și Miruna care-l așteaptă cu mare drag: doamnelooooor și domnilooooorrr!!!! Aplauze furtunoase pentru Daaaaan Dragomiiiiiiirrrr!!!

Invitatul nostru pășește spre incinta Cantinei însoțit de tanti Jeni și Miruna și se duce direct în bucătărie acolo de unde vine mirosul de cafea puternic aromată.

Dar cine este Dan Dragomir? ” Cam prin 1989, ai mei mi-au făcut bucuria să îmi cumpere un computer. Se chema C.I.P. parcă, şi mergea cu celebrul sistem de operare BASIC, iar orice aplicaţie trebuia încărcată de pe bandă magnetică. Atunci am descoperit prima oara lumea IT, aplicaţiile create de la zero, dar şi jocurile (ah, da, mai jucasem celebrul ping-pong pe televizorul alb-negru). Dar de aici s-a născut pasiunea mea pentru tot ce ţine de informatică si IT.”, ne spune Dan pe pagina DESPRE a BLOGULUI său. Tot acolo el continuă: ” Am ajuns după aproximativ şase ani de presă (de la reporter de teren la editor în echipa J.N.) să scriu pentru cel mai mare ziar de business din Romania (ZF), despre Internet, comunicații, gadgeturi, tehnologii. Am făcut interviuri faţă în faţă cu directori executivi, cu antreprenori, directori de marketing și vânzări, directori financiari și directori IT. Am ajuns astfel să cunosc afacerile din interior, atât în media, cât şi business-ul IT, iar experienţa în domeniul comunicării este la fel de extinsă. Așa mi s-a deschis gustul pentru antreprenoriat. Acum mă ocup de blog, social media, comunicare în social media şi campanii online. Ofer consultanţă pe proiecte online unor branduri foarte mari. Sunt online de aproape 14 ani.”

Interesant. Iată un om care face ceea ce îi place. Semănăm din punctul acesta de vedere: dumnealui studiază cu pasiune business-ul IT iar eu studiez, tot din plăcere, bunătățile lui tanti Jeni. Voila! Trebuie să menționăm că blogul lui Dan este foarte apreciat de către specialiștii media IT&C, aceștia acordându-i diverse premii dintre care menționăm : Cel mai bun blog de tehnologie – RoBlogFest. ( martie 2011) și Cel mai bun jurnalist-blogger din IT&C – Comunicatii Mobile.( decembrie 2011)

Că veni vorba de bunătăți, să vedem cum se prezintă Dan din punct de vedere culinar, vizitatorilor Cantinei Sociale: ”M-am apucat de gătit abia de câțiva ani, după ce am decis că fast food-ul dăunează grav sănătății și am descoperit diverse specialități călătorind mult peste hotare. Evident, aveam noțiunile de  bază, mai ales mâncarea românească, dar sunt un mare fan al condimentelor și al mâncărurilor exotice. Nu am foarte mult timp pentru gătit, dar îmi place bucătăria mediteraneană. ”

Bun așa: cui nu-i place mâncarea exotică? Hmmmmm…. Deja îmi zboară gândurile la bunătăți mirobolante…. Dar să le păstrăm până după interviul de la cafeluța servită d etanti Jueni, în urma căruia vom afla mai multe despre latura culinară a lui Dan:

TJ: Pe ce tăviță ar merge servit un mic dejun la pat: pe un iPad sau un Samsung Tab?

Dan: Am văzut o demonstrație în care oamenii tăiau pâine pe un Asus Transformer. Din păcate nu ar merge pentru micul dejun datorită ecranului mic J Poate pe un laptop mai degrabă.

TJ: Ce joc de pe bătrânul C.I.P. – Spectrum vă lipsește cel mai mult?

Dan: Mi-amintesc cu drag de Lemmings:

un joc de strategie… Ce chin cu benzile magnetice, cu televizorul alb-negru. Dar privind retrospectiv  eram cu zece ani înaintea altora și probabil că suntem și acum. De asemenea, era un joc cu masini 2D, treceau din stânga spre dreapta ecranului și aveau obstacole – se putea juca la dublu și a fost unul din cele mai distractive.

TJ: Când preconizezi că  vom putea să dăm focul mai mic la oala de sarmale, de pe telefonul mobil, în timp ce suntem în sala de cinematograf?

Dan: Scenariul nu este departe – avem telefoane inteligente, avem electrocasnice inteligente, probabil Samsung sau LG v-ar răspunde că pot face asta astăzi. Practic însă, va mai trece încă o  generație pînă vom avea (bani și chef) să adoptăm noile tehnologii la un asemenea nivel. Cei care au vrut să-și ia case inteligente în Pipera au avut surpriza să le găsească fără curent electric.

TJ: Care este personajul preferat din jocul ”Angry Birds”?

Dan: Nu m-am gândit prea bine niciodată, dar nu există decât un răspuns posibil – Mighty Eagle este singurul personaj admirabil

TJ: Care variantă de Android se va numi, în sfârșit, ”Apple Pie”?

Dan: În cazul Android, probabil după FroYo, Gingerbread, Honeycomb și Ice Cream Sandwich sigur vor rămâne pe “nișa” deserturi. Acum ar putea adopta ironic numele de Pie, dar sigur nu varianta  cu mere Din cauză de drepturi de autor, nu că nu și-ar dori ei.

TJ: La ce conferință de presă la care ai participat, s-a servit cel mai bun bufet suedez?

Dan: Pentru un pasionat de domeniul culinar nu există mâncăruri mai bune decât cele franțuzești, deci în Provence am mâncat cel mai bine. La un eveniment Orange, evindent. Iar operatorul are un  bufet foarte bun și la conferințele din România.

Bufet? A zis cineva bufet și mâncare franțuzească? Mamăăă, ce foame m-a apucat! Domnu Dan, vă rog frumos, fie-vă milă, faceți ceva de mâncare că nu mai pot… Ah, iată că dumnealuiși-a pus șorțul de bucătărie și se apucă de treabă, gătindu-ne niște rețete personale. Iasă vedemmm…

”Ca fel principal vă voi pregăti  Piept de rață. Pentru 2 persoane e suficient un piept de rață. Se amestecă într-un vas 2 lingurițe de foi de dafin mărunțite, 2 lingurițe de pătrunjel verde tocat mărunt, un praf de cimbru, doi căței de usturoi tocați mărunt și ceva sare. Cu acest amestec se unge bine pieptul de rață, se acoperă și se lasă la rece  (eu l-am lăsat chiar 24 de ore).

Pe grătar iese și mai bine, dar eu l-am făcut în tigaia de teflon, fără adaos de ulei sau unt. Se pune în tigaia încinsă, cu partea cu piele în jos și se lasă între 3 și 5 minute, apoi se întoarce.

Timpul de frigere depinde de grosimea pieptului de rață. Eu am mai făcut câteva crestături și l-am pus înapoi la prăjit, pentru ca să fie puțin mai rumenit, nu în sânge. Se scoate pe un fund de lemn, se taie și se servește cald. E incredibil de gustos și aromat. Poftă bună! ”

Mmmmmm… ce frumos miroaseeee! Și într-adevăr e incredibil de gustos și aromat! Dar să vedem ce bunătate ne mai pregătește Dan:

Dan Dragomir

Pieptul de rață

”În continuare, vă voi prepara un delicios  Pepene galben umplut. Un pepene galben parfumat se taie în jumătate si se curăță de semințe. Cu o linguriță se scobește o parte din miez, având grijă să rămână min. 1 cm de miez în coajă. Miezul astfel obținut se păstrează pentru sos.

Două cepe tocate mărunt se călesc în ulei de măsline. O ceașcă de orez se fierbe cu 4 cești de apă. Separat, jumătate de kilogram de carne tocată, de preferat miel sau vită, se amestecă cu rozmarin, sare, 20 migdale – de preferință curățate de coajă.

Ceapa și orezul se amestecă peste carnea tocată, se adaugă ghimbir măcinat, busuioc și cimbru. Cu această compoziție se umplu cele 2 jumătăți de pepene galben, se acoperă cu folie și se dă la cuptor pentru circa 30 min.

într-o tigaie de teflon se pune o lingură de unt, iar când s-a topit se adaugă 2 lingurițe de miere și miezul de pepene, se țin la foc mic până se omogenizează. Câteva linguri de sos se adaugă peste pepenele de la cuptor, după ce am îndepărtat folia, și se mai ține circa 4 minute la cuptor.

Se servește fierbinte, cu sos și pătrunjel verde, mentă sau busuioc. Poftă bună!”

Pfuaaaa…. Ce amestec exotic de gusturi și arome! Trebuie să încercați ne-a-pă-rat! Mă duc acușica să gust o porție…

Să vedem acum ce ambianță sonore ne-a pregătit invitatul nostru de azi:

Splendid, dragilor, splendid! Muzică bună, bucate delicioase, toate aici la Cantina Socială! Păcat însă că ziua se apropie de sfârșit… Mulțumim din suflet lui Dan Dragomir pentru onoarea de a fi invitatul nostru azi și vă așteptăm cu drag să degustați din minunatele bucate preparate de dumnealui. Hai, dați năvală și poftă mareeeee!!!

Guest-Star Day: Răzvan Cucui

Eiiii, dragele mele și dragii mei, bine v-am regăsit după o scurtă pauză. Sunteți bine, sănătoși? Sperăm că da și că aveți chef de bunătăți pentru azi pentru că, fiind joi, e o zi specială la Cantina Socialăăăă!!!

Ei, dar cine o fi invitatul de azi? Că tanti Jeni nu mi-a zis nimic… Stă la poarta Cantinei împreună cu Miruna și se uită- zare…. Și se uită, și se uită…. Ah, dar cine apare? Un domn foarte arătos. Așa…Ah, e chiar dumnealui, invitatul de azi! Doamnelooor și domnilooooorrr, aplauze furtunoase și ovații călduroase pentruuuu… Răzvaaaaan Cucuuuui!

Sunt taaaare  emoționate tanti Jeni și Miruna! Iată-le înroșite la față cum îl conduc ele pe domnul Cucui în incinta Cantinei…

Invitatul nostru de azi este un pasionat al bucătărelii, al excursiilor și al bicicletei. De ani de zile este editor al revistei “Bucătăria pentru toţi” – prima publicaţie periodică (lunară) care îşi propune, ca, pe lângă latura practică, să abordeze şi o amplă tematică cultural-gastronomică. În acest context, obiectele sale de interes se diversifică de la bucătăria românească tradiţională, la felurile de mâncare internaţionale, consacrate sau nu; de la scrierile antice şi medievale, până la cele mai noi apariţii editoriale străine; de la prepararea cărnurilor, la universul lacto-ovo-vegetarian, şi, mai departe, până la bucătăria fără foc. În paginile revistei, a dat prioritate principiilor alimentaţiei sănătoase, bazate pe ingrediente naturale, pentru procesarea cărora s-au folosit cele mai puţin “dăunătoare” tehnici de preparare.

Răzvan Cucui a colaborat îndeaproape cu Radu Anton Roman în proiectul “Hop şi noi pe Papamond” – o călătorie prin bucătăriile popoarelor lumii. Din păcate, turneul nu a mai depăşit graniţele Europei A editat numeroase lucrări, precum: “Almanah Literar Gastronomic. Porcul”, “Almanah Literar Gastonomic. Dulciurile”, “Almanah Literar Gastronomic. Peştele”, “Alimentaţia pe grupe sanguine”, “Enciclopedia dulciurilor”, “Bucătăria fără foc”, “Secretele Vegetarienilor”.

Fost șef al secției de bule de la ”Academia Cațavencu”, în prezent Răzvan Cucui este redactor al săptămânaluiui scăpat de sub control ”Kamikaze”.

Iubitor de excursii și de călătorii, Răzvan Cucui este un povestitor fascinant al propriilor expediții. Pasiunea sa pentru biciclete este de asemenea cunoscută, aceasta materializându-se în magazinul său de profil.

Mai multe despre Răzvan puteți afla răsfoind BLOGUL său personal, iar despre latura sa culinară și nu numai, vom afla în urma mini-interviului luat de tanti Jeni, la obișnuita cafeluță servită la măsuța dn bucătăria Cantinei. Să-i ascultăm…

TJ:  Ce a mai rămas tradițional în bucătăria românească?

Răzvan: Glutamatul monosodic cu vagi urme vegetale. Sau “condimentul din legume uscate”, sau “baza pentru mâncăruri”. Tradițional, se dădea pe sub mână sau se cumpăra din târg, de la sârbi. Cele mai “de tradiție” mărci de la noi: Vegeta și Delikat. Puțini poate își mai amintesc și de produsul românesc Supco.

TJ: Ce specialități culinare românești mâncăm azi dar nu le vor mai mânca nepoții noștri?

Răzvan: Felurile românești nu vor dispărea în totalitate, ci vor evolua în hrană “inteligentă”. Tendința, și la noi ca și aiurea, este cea de eliminare din dietă a mâncărurilor înecate în grăsime, în special cele preparate din porc tăiat în ogradă. Uitați-vă prin revistele colorate – totul se gătește cu trei stropi de ulei de măsline, extra-virgin, carnea este numai piept de curcan, cu rare dezlegări la doradă preparată la aburi. Ceapa prăjită este înlocuită cu trei fire de chives. La capitolul “românești”, vom avea sarmale “Low Fat”,  mititei “Slim Line” – 0,1% g și jumări “Cholesterol Free”.

TJ: Ce preferințe culinare ai din fiecare zonă geografică a țărișoarei noastre?

Răzvan: Ca să parafrazez pe nu-mai-știu-cine-a-zis-asta, gusturile mele sunt foarte simple. Îmi place ce e mai bun. Și mai bine făcut, am completat eu.

TJ: Ce meniu se servea pe vremuri la bufetul  de la ”Ștefan Gheorghiu”?

Răzvan: Trebuie să fac mențiunea că am absolvit secția IT a reputatei academii, cu specializare pe gestiunea stocurilor. Pentru că nu se inventase masteratul pe atunci, am urmat studii postuniversitare la CEPECA, Timișoara. Acolo, printr-un aranjament dintre mafiile IJGCL Dolj, la care lucram și Timiș (gospădărie comunală) mâncam la cantina mafiei. Rețin minte o ciorbă de porc bănățeană, neacrită, sub un deget de grăsime fierbinte.

TJ: De la cine ai învățat să gătești? Ce ai gătit pentru prima oară?

Răzvan: Am furat, practic, din familie: mama, unchi, mătuși, bunici. Efortul era canalizat înspre atingerea gustului pe care-l aveau mâncărurile inegalabilei mele nașe de botez. Am început normal, ca toată lumea, cu ouă. Cred că eram prin clasa a I-a, când, tovarășa Tomoșoiu Maria ne-a întrebat dacă știm cât timp se fierbe un ou pentru a fi considerat “moale”. Nu “cleios”, nu “tare”. Premianta clasei, Silvia Apostol Mihaela, zisă “Pușa”, a fost, ca deobicei, singura care a știut răspunsul. Ajunși acasă, toată clasa am fiert ouă.

TJ: Ce amintiri ai despre prima ta bicicletă?

Răzvan: Prima mea bicicletă a rămas în plan ideatic, în vitrina magazinului din centrul Mangaliei. Era un Pegas roșu-sidef cu cadru de “Kent” dar cu coarne și șa normale, nu acelea comune, de “beach cruiser”. Serie limitată. Banii, care ar fi acoperit orice model de pe piață, au rămas și ei până la majorat într-o carte de-a bunicii pentru că taică-miu nu vroia nicicum “să plec cu nebunii pe străzi cu bicicletele”. Știa el “un caz”. Fără știrea părinților însă, un văr de-al mamei din blocul vecin, profesor de fizică, îmi dădea pe șest Ukraina lui, dar numai după ce îmi verifica problemele alese de el de prin culegeri. Munceam pentru bicicleta aia! Prima mea bicicletă personală mi-am luat-o din salariu, pe vremea când eram stagiar la Craiova. Am dat o groază de bani pe ea, vreo 1540 lei. Era un Tohan, bleo metalizat, cu frâne V și aripi nichelate. Ediție de lux. În februarie 1990 am revândut-o cu 2400 lei unui coleg care “făcea” Yugoslavia. Cu noroi pe ea, căci dacă o spălam l-ar fi costat mult mai mult.

Foarte interesant! Dar de la atâta mișcare pe bicicletă parcă mi s-a făcut foame…. Hai să vedem cu ce bunătăți ne va trata domnul Cucui azi, că deja e târziu și stomacul ne roade…

”Pentru început vă voi prepara niște Hribi cu paste. Cantitățile enumerate sunt pentru 4 porții și timpul de preparare e aproximativ 30 de minute.

Avem nevoie de: 700g hribi proaspeți, 500g spaghete, 100ml ulei de măsline, 1 cățel de usturoi, 1 linguriță rasă cimbru uscat, 3-4 fire cimbru verde, ± sare, piper.

Să vă povestesc cum se prepară: curățați ciupercile, spălați-le, scurgeți-le bine de apă și tăiați-le în bucăți, pe cele mari, iar pe cele mici lăsați-le întregi sau tăiați-le în jumătăți. Încingeți într-o tigaie mare uleiul de măsline și rumeniți în acesta cățelul de usturoi întreg, la foc mic. Usturoiul nu trebuie să se prăjească prea mult, când s-a rumenit puțin, scoateți-l din tigaie. Puneți în uleiul încins ciupercile și prăjiți-le înăbușit până când se evaporă toată apa pe care acestea o lasă. Între timp, fierbeți pastele în 2 litri de apă și 1 linguriță de sare, apoi scurgeți-le de apa în care au fiert și puneți-le în tigaia cu ciuperci. Adăugați cimbrul uscat și verde, potriviți de sare și piper și mai lăsați 1 minut la foc mic. Serviți preparatul fierbinte. Poftă bună!”

Aiiii, delicioooos! Ciupercile prăjite au umplut bucătăria cu un miros încântător… Abia aștept să fie gata pentru a degusta pastele astea sublime!

Hribi cu paste

Răzvan Cucui

Tartă cu prune și nuci

Dar să vedem ce ne propune Răzvan pentru desert:

Pentru desert vă voi pregăti o delicoasă Tartă cu prune şi nuci. Pentru asta avem nevoie de: 400g făină, 100g unt, 2 linguri apă rece, 1 lingură zeamă de lămâie, 300g prune, 700g prune măcinate, piure, 250g zahăr tos, 200g miez de nucă întreg. Iată cum se prepară: amestecaţi făina cu untul, apa şi zeama de lămâie. Frământaţi puţin aluatul până se omogenizează şi apoi puneţi-l la rece pentru cel puţin 1 oră. Din acest aluat întindeţi o foaie într-o formă rotundă de tarte, cu diametrul de 25cm. Peste foaie turnaţi un strat uniform de piure de prune. Peste acesta aşezaţi prunele desfăcute în jumătăţi, cu tăietura în sus. Puneţi prunele una lângă alta, cât mai înghesuite. În locul sâmburilor aşezaţi câte un miez întreg de nucă şi presăraţi peste toate zahăr tos. Puneţi tarta la cuptor, la foc potrivit, până când se rumeneşte uniform.

Poftă bună!”

Ahhhh, un desert absolut irezistibil… Tartele astea sunt ușor crocante apoi simți cum se topesc în gură… Domnu Răzvan, mai pregătim una-zece tăvi? Mulțumesc…

Eiii, dar păcat că ziua de azi a fost așa de scurtă… Dar am mâncat bine, ne-am simțit bine și am aflat lucruri interesante de la invitatul nostru de azi… Mulțumim din suflet lui Răzvan Cucui pentru onoarea pe care ne-a făcut-o venind azi la Cantina Socaală și vă invităm să vă înfruptați din minunatele bunătăți pregătite de dumnealui! Dați năvală și poftă mareeee!!!

Macrou odihnindu-se. Cuib de privighetoare plecată în țările calde.

Azi e taaaaare frumos afară! Soare, cer senin, parcă ar veni primăvara! Cred că de aceea sunt cuprins de o stare de melancolie preponderent artistică. Și doar știți când mă cuprinde melancolia mi se face fomică. Așa că, ce mai tura-vura, hai să dau o fugă la Cantină să vedem ce specialități speciale ne pregătesc pentru azi dragele noastre tanti Jeni și Miruna.

Pfuaaaa… ajung acolo și ce să vezi? Vremea asta frumoasă de toamnă le-a cauzat și lor o stare melancolică… Clar! Azi vom mânca ceva artistic… Ia să vedem:

Tanti Jeni este cuprinsă astăzi de o puternică dorință de a găsi noi forme de exprimare artistică. Drept pentru care dumneaei a luat o din raft o tavă termorezistentă și s-a gândit să conceapă azi o operă de artă inspirată de tendințele post-modernismului culinar cu puternice accente piscicol-vegetale: ”Macrou odihnindu-se”. După cîteva clipe de concentrare, dumneaei și a pregătit masa de lucru: opt macrouri mici, patru cepe mari tăiate rondele subțiri, două linguri de pesmet, opt cartofi măricei tăiați și ei tot rondele subțiri, două linguri de unt, , o lingură de ulei, sare, piper, nucșoară rasă, jumătate de pahar de vin alb. Încerc să dibuiesc mesajul subliminal al rondelelor subțiri de ceapă și de cartofi… hmmm… dar să vedem ce mai urmează. Nelipsitul pick-up din bucătărie asigură fundalul sonor inspirațional și anume ASTA, că dumneaei e mai romantică, așa,  atunci când creează opere de artă culinară.  Cuptorul a fost pus să se încălzească la 200 de grade Celsius. Apoi tanti Jeni, cu grație, a uns tava termorezistentă cu ulei și a așezat pe fundul ei, rondelele de ceapă. Pe mijloc, a pus peștii pe care -a presărat cu pesmet. Foarte frumos… macroul acela așezat peste stratul de rondele de ceapă arată așa de bine… De jur împrejurul peștilor se pun rondelele subțiri de cartofi. Se adaugă sare, piper și puțină nucșoară rasă. Untul, făcut bucățele mici, se repartizează uniform pe toată suprafața capodoperei. Se adaugă un pahar cu apă. și se pune la cuptor cam 30 de minute. Pe la jumătatea timpului de coacere se adaugă vinul alb. Capodopera este gata când rondelele de cartofi sunt fragede.  Foaaaarte frumos… Curat post-modernism culinar.  Pentru înțelegerea completă a mesajului sugerat de această operă de artă, tanti Jeni vă propune un mujdei de usturoi de-al nostru: pășunisto-semănătorist.

Mare pasionată de studiul păsărilor Miruna ne pregătește azi un desert ornitologic: cuib de privighetoare, fiindu-i dor de aceste păsări care ne încântă cu cântecul lor în serile de vară. Pentru asta, ea are la dispoziție: un pachet de foi pentru plăcintă, 150 de grame de miez de nuca, 150 de grame de zahăr tos, 150 de mililitri de apă, 100 de mililitri de ulei vegetal, esență de rom, 2 pliculețe cu zahăr vanilat și o jumătate de lingurita scortisoara macinata. În timp ce pregătește acest delicios desert de post, Miruna ne povestește că privighetoarea (Luscinia megarhynchos) este o mică pasăre migratoare, cântătoare, insectivoră care se înmulţeşte în Europa şi Asia, şi îşi petrece iernile în sudul Africii. Ce viață pe ele! Măcar o vedere ar putea și ele să ne trimită de acolo… În fine.

După ce decongelează pachetul de foi de plăcintă, Miruna ia o foaie și o unge cu ulei lăsând pe lățime o fâșie neunsă de doi centimetri. Pliază apoi foaia în două până la porțiunea neunsă și o rulează pe un băț cu diametrul de un centimetru, tot până la porțiunea neunsă. Practic din foaia de plăcintă se obține un rulou având din profil forma literei P culcate. Buuuun… Ruloul astfel obținut se ”inghesuie” pe bățul pe care s-a rulat spre mijloc, devenind astfel mai mic și mai încrețit. Se trage de pe băț, păstrându-I forma și se curbează ușor, obținând un cerc care are mijlocul umplut de fâșia neunsă a foii de plăcintă. Acestea sunt cuiburile. A naibii transformarea asta geometrică! Se procedează la fel cu restul de foi de plăcintă care s epun apoi într-o tavă îmbrăcată cu hârtie de copt. Se pun la cuptor pentru vreo jumătate de oră până când cuiburile capătă o culoare aurie. Între timp, Miruna prepară siropul, fierbând apa cu zahărul și adăugând scorțișoara, esența de rom și zahărul vanilat. După ce scot cuiburile din cuptor, se umple mijlocul lor cu nuca pisată și se stropesc din belșug cu sirop. Se lasă apoi la răcit și gataaa! Cuiburile sunt gata pentru a fi degustate cu poftă!

Vă invităm așadar la galeria de artă culinară deschisă azi la Cantină! Am scos vinișorul alb din pivniță și Miruna a pregătit un minunat ceai de mere cu scorțișoară. Totul este pregătit pentru vizionare și degustare, așadar, hai! Dați năvală și poftă mareee!!!

Guest-Star Day: Florina Neghină

Pam-param-pam-pam! Hai  că sunt vesel de dimineață și bine dispus! Am venit la Cantină devreme să  o ajut pe tanti Jeni la pregătit pe aici prin bucătărie că doar e joi și avem o invitată specială. Ei, oricum era totul pregătit, dar o știți pe tanti Jeni: aranjează pe aici, mai stă un pic și tresare: ”aoleu dacă am uitat să umplu borcănașele cu condimente?”. Evident, verifică și își dă seama că nu a uitat. Bun. ”Aoleu, răzătoarea am pus-o la îndemână?” Evident, verifică și își dă seama că da, răzătoarea e la îndemână. ”Aoleu, dar dacă azi nu e joi?” Evident, s-a uitat în calendar și da, azi e frumoasa zi de joi.

Așa că s-a dus fuguța la poarta Cantinei acolo unde, împreună cu Miruna o așteaptă pe invitata noastră dragă. Ah, dar iat-o că vineeeeee!!!! Doamneloooor și domniloooooor primiți-o cu aplauze și urale peeeeeee Florinaaaaa Neghinăăăăă!!!

Florina este o apariție distinsă și încântătoare și, după ce se îmbrățișează cu drag cu tanti Jeni și Miruna, pășește în incinta Cantinei Sociale, pe care o cunoaște atât de bine, fiind una din musafirele noastre obișnuite.

Florina activează în domeniul Human Resources și dar se ocupă și de sociologie, politică și mass-media, domenii de care este foarte pasionată. Din iunie anul trecut, scrie pe secțiunea ”Bestiar” a platformei Blogary, acolo unde, cu penelul ei fin, critic și obiectiv, ne supune atenției ”lăcomia, impostura și prostia din presă”.  Din luna septembrie 2010, Florina scrie și pe platforma Blogary, articolele ei de analiză a diverselor evenimente sau conjuncturi din politica românească fiind foarte apreciate pentru  obiectivitate, rafinament rațional și argumentație. Stilul Florinei este foarte subtil și de multe ori, în cuvinte puține sau aparent ”pe lângă subiect”, frazele ei pot genera comentarii ample ale cititorilor ei.

Dar să vedem cum se descrie Florina vizitatorilor Cantinei:

”Sînt un om obişnuit, nu există nimic spectaculos în viaţa mea. Pun suflet în tot ce contează din ceea ce fac, dar fără să-mi pierd capul. Familia şi prietenii ştiu că pot conta pe mine, sînt bază dar şi acid cînd e nevoie. Iar sarea este condimentul meu preferat.   Sînt născută, crescută şi trăită în Bucureşti, dar mai puţin un copil al asfaltului, mai degrabă unul al caldarîmului. Asta pentru că de mică mergeam cu mama pe străduţe mai puţin umblate, printre şi prin case vechi, cu poveşti de demult, cu parfum de draperii grele, hîrtie fină îmbrăcată-n piele şi-un uşor iz de mucegai. Şi tot de mică am început să stau prin bucătărie doar ca să ascult ce povestea mama din tinereţea ei, din cea a bunicii, din aceleaşi vremuri de cînd dăinuiau şi casele. Timid şi fără cine ştie ce tragere de inimă am început să o ajut. S-a frînt totul cînd am pierdut-o. Mult prea devreme pentru ea, cumplit de timpuriu pentru mine. Atunci m-am apucat de gătit, de groaza mătuşilor care voiau să mă ajute. Am simţit însă buna lor intenţie ca ceva complet străin unui spaţiu mult prea intim mie şi mamei pentru a permite altcuiva să pătrundă acolo şi să facă ceea ce făcea ea, ceea ce făceam noi. Aşa că, cu cartea de bucate într-o mînă şi cu filmul a ceea ce făcea mama derulîndu-se în minte, am început să fac mîncare. Chiar bună! Dar gătitul nu a devenit pasiune pentru mine niciodată, aşa cum a fost pentru mama. Gătesc bine nu cînd trebuie, ci cînd am chef. Şi, norocul meu, nu mi-a zis cineva vreodată, în viaţa de zi cu zi, că trebuie. Că uneori simt eu asta, e cu totul altceva. Dar îmi place să mănînc. Foamea mi-o astîmpăr repede, cu ce se găseşte la îndemînă, nu-s pretenţioasă. Dar sînt pofticioasă ! Şi-mi place să mănînc în tihnă, să savurez mîncarea. Şi mai îmi place să mănînc din cînd în cînd cu prieteni foarte buni alături. Apare atunci o combinaţie cuceritoare de arome, de parfum de vin, de glume sau discuţii serioase, de clinchet de pahare, de rîsete. Nu am un anume fel de mîncare preferat, am mai multe. Dar să fie cu carne, îmi place carnea, îmi plac preparatele din carne. Pui, peşte şi porc, vită mai puţin spre deloc. Ador afumăturile şi aş mînca oricînd, la orice oră, jumări. Nu le pot rezista!”

Ah, Florina e o pofticioasă, așadar! Știam eu de ce îi e așa de dragă lui tanti Jeni! Hai să vedem ce mai aflăm despre latura culinară a Florinei, în urma interviului luat la obișnuita cafeluță servită pe măsuța din bucătărie. Să le ascultăm… :

T.J.: Politică sau delicatese?

Florina: În nici un caz „sau”. „Şi”, nu se exclud, ba dimpotrivă. În politică  este nevoie de oameni şi de lucruri fine, de rafinament, de specialităţi. Politica poate fi o artă, precum cea culinară sau poate fi junk food. Ei bine, tocmai delicatesele sînt cele care fac diferenţa. Ai zice că nu-i vreo legătură între politică şi bucătărie, bucătăriseală, mai degrabă, dar dacă te gîndeşti la reţete, ingrediente şi timp de preparare, vezi imediat asemănarea. A, şi modul de servire, categoric. Noi nu avem parte acum, din păcate, de politică făcută cu artă, cu talent, cu dăruire şi din vocaţie. Şi mai rău, nici măcar la modelul tradiţionalist nu am rămas, am importat aiurea, fără discernămînt, ce ni s-a părut mai la îndemînă, ce nu presupunea un efort de asimilare. Şi în continuare consumăm cu o poftă la fel de mare atît mîncare, cît şi politică de o calitate îndoielnică. Avem o scuză, ce-i drept, deceniile de comunism care, la noi, au însemnat şi foamete. După decembrie ’89, însă, au început să se manifeste şi alte forme ale foamei, foamea după bunuri de orice fel, de exemplu, indiferent dacă ne erau utile sau nu, dar existenţa lor satisfăcea o altă foame, aceea de recunoaştere publică a unui numit statut financiar. Foamea de celebritate, foamea de faimă cîştigată cu orice preţ, foamea de gălăgie, de zgomot permanent de fond fără niciun conţinut care să conteze realmente. În răstimpuri dăm semne de o foame identitară pe care, însă, ne-o satisfacem rapid cu ceva tradiţional înfulecat în grabă, dar suficient ca să n-o mai simţim o perioadă. Aşa că nu-i de mirare că nu am sesizat la timp că vechile tacîmuri de pui au devenit numai gheare şi ciocuri flămînde ale altor înfometaţi, iar fraţii Petreuş s-au transformat în adevărate frăţii toxice. Suferim de enterocolită cronică pe care o tratăm naturist şi cu aceleaşi pastile şi siropuri ieftine, refuzînd cu obstinaţie tratamente şoc. Exact cele care ar duce, în ceva timp, la vindecare.  Nu numai că nu sîntem gurmanzi, dar ori îi privim cu suspiciune pe puţinii pe care îi avem, ori îi idolatrizăm. Iar cei care încearcă să devină nu reuşesc, în marea majoritate,  pentru că doar copiază mecanic, fără gust şi simţire, neajungînd altceva decît snobi.  În condiţiile astea, de ce ar schimba bucătarii meniul, dacă noi nu pretindem ceva mai bun?! Sau le pretindem mai mult decît ştiu să prepare?! Dar, poate că…

T.J.: Ai întîlnit moguli fericiţi?

Florina: Din fericire pentru mine, nu. J Şi neavînd de-a face cu vreunul, am şansa de a nu găti ce mi se cere, ci de a evalua obiectiv ce ne servesc.

T.J.: Ce tipuri de condimente crezi că ar folosi  la gătit Madame Blogary, dacă ar exista ca persoană?

Florina:În nici un caz amare, dulci, de fermentaţie  sau dietetice. Exclusiv naturale: sare şi piper permanent, boia de ardei iute, de cîte ori ar fi cazul. Ajută la eliminarea toxinelor din organism.

T.J.: Care din următoarele doamne crezi că este o bună bucătăreasă: Margaret Thatcher, Angela Merkel sau Iulia Timosenko?

Florina: Margaret Thatcher, fără discuţie. Pornind de la reţetă, trecînd prin arta alegerii condimentelor  şi pînă la ştiinţa de a domoli sau înteţi focul, după caz. Timosenko şi-a ales prost furnizorul, n-a ştiut nici să negocieze un preţ bun şi a amestecat haotic ingredientele. Merkel se-nvîrte disperată prin bucătărie şi tot ce-i iese e searbăd, sec şi fără gust. Să vedem dacă-i bun măcar de regim.

T.J.: Cum este politically correct: cu stînga dai, cu dreapta primeşti sau invers?

Florina: Dreapta să pună mîna să muncească, stînga s-o întindă să primească.

T.J.: Ce fel de mîncare tradiţional ar putea fi obiectul unui studiu sociologic privind poporul român?

Florina: Friptura.

Friptură a zis? Ah… deja simt că m-a luat foamea. Florina, te rog, hai să vedem ce ne gătești azi, că deja e ora prânzului și…. Hait! Hai că deja se pregătește! Ia să vedemmmm… :

”Ahaaa, deci invitaţia presupune să şi gătesc… Bun, atunci. Ia să vedem, ia să vedem… O ciorbă, da! Ciorbele îmi ies cel mai bine. De care să fie, acum? Gata, ştiu! De linte cu afumătură. Se prepară uşor şi-i delicioasă. Nu, tanti Jeni, nu te uita aşa la mine, nu ţin post. Deci, nu vreau şorţ, nu vreau bonetă, îmi trebuie o macetă. Nu, nu, staţi liniştiţi, glumeam. O oală mare, de 5 l cred că e pe undeva pe-aici, să facem mai multă, să fie. E, n-o să fie chiar mult timp, că de obicei mi se mai cere o porţie. Umplu oala cam trei sferturi cu apă rece şi pun 400 de g de linte roşie sau verde, preferata mea e roşie, nu agreez verziturile. Ştiu, se poate pune lintea la înmuiat de seara, dar de obicei boabele nu mai rămîn întregi, aşa că nu. Tăiem felii orice fel de afumătură avem prin casă: ciolan, slăninuţă dar din asta nu multă, cîrnaţi, ceafă, merge şi pastramă. Cam 300 de g să fie cu totul şi jap! – o punem la fiert cu lintea. În timp ce fierb astea două, e de preferat să ne enervăm, aşa vom avea spor la datul pe răzătoarea mare a doi morcovi. Mari. Ne calmăm puţin şi ajungem în faza de oftat şi plîns. Că trebuie şi ceapă, asta e. Tot două bucăţi, tot mari. Le punem şi pe astea în oală, împreună cu vreo 8-10 căţei de usturoi tăiaţi în două. Lăsăm la fiert cam o jumătate de oră. Pentru că-i iarnă deja iar roşiile din comerţ sînt precum ornamentele de brad, punem o conservă de roşii tăiate în bulion. Dacă-s tăiate altfel decît în bulion n-or fi bune, nu ştiu. Aşa scrie pe cutie, aşa zic şi eu. E aproape gata. Mai are nevoie de sare după gust, un fir de piper, un fir de boia de ardei iute şi vreo 4 linguri de oţet. Dar mai bună decît oţetul este zeama de la gogoşari în oţet, dacă aveţi. Zeama dintr-un borcan de 800. Ne gîndim duios la cineva care tocmai ne-a făcut o nefăcută, ocazie de neratat ca să batem două ouă şi să mărunţim bine o legătură de pătrunjel. Zvîr şi cu astea în oală şi tananaaa! E gata, putem zîmbi frumos ca pentru poză. Dacă nu aveţi pîine neagră, de preferinţă cu seminţe, la ciorba asta delicioasă, e posibil să vă cam piară zîmbetul. E, nu-i nimic, nu mai faceţi poză. N-o serviţi în farfurii, îi ştirbiţi din farmec. În străchini e perfect. Mare atenţie, însă, nu cumva să şi călcaţi în ele. Poftă bună!”

Aoleuuu, tocmai acum nu-mi găsesc strachina aia mare! Ce mă fac? Florina, în castronașul acesta merge servită ciorbica ta? Da? Ufff, mulțumesc! Hai că o sorb încet până faci tu desertul, ia să vedem ce ne pregătește:

”Şi acum dulcele. Deci:

Vă zic dintru-nceput că la dulciuri n-am avut noroc în viaţă. La făcut dulciuri, mai precis. Pe la 16 ani am vrut să fac clătite şi nu s-a mai putut recupera nici măcar tigaia. Mi-am zis că poate aragazul e de vină şi-am vrut să mă conving, verificînd şi cuptorul. Am avut perfectă dreptate! Încercînd să fac nişte bezele, totul a mers conform planului pînă la coacere. Pe cît m-am bucurat cînd le-am băgat în cuptor, pe-atît m-am speriat cînd l-am deschis. Nu mai erau bomboane, era o placă de bezea de forma tăvii. Comestibilă, ce-i drept. Măcar atît .) ! Şi m-am lăsat păgubaşă. Era păcat de timp şi de ingrediente. Aşa că astăzi, cu frică, recunosc, voi prepara ceva care-mi şi place la nebunie, dar care nici nu are mult de-a face cu focul. Trufe. Deci, trag aer adînc în piept şi… Da’ staţi pe-aproape, vă rog frumos! Aşa, acum să pun întîi ce-mi trebuie la îndemînă. Asta-nseamnă: 2 ouă, 200 ml lapte, 200 g unt, 100 g stafide, 100 g nuci, cacao 100 g, biscuiţi 200 g, ciocolată 50 g, zahăr 200 g, rom 2 linguri, coniac 1 lingură, coajă de lămîie şi zahăr pudră. Suflec mînecile şi… frec bine, bine zahărul cu ouăle pînă cînd nu se mai simte zahărul. Şi nici mîna mea Adaug laptele, amestec iar ş pun compoziţia pe, da, pe foc ))))) să fiarbă la bain-marie. Continuu să amestec, dacă mai pot. Da’ tre’ să pot, că pînă-acu’ e bine şi trag nădejde c-o să-mi iasă de data asta. Hopa! S-a-ngroşat crema, deci gat acu focu’, acum o pun la răcit. Pfuuu, am scăpat de ce-mi era frică. Acum trebuie să… să… să frec din nou . Untul pînă se face spumă, apoi adaug pudra de cacao, nu toată, doar trei sferturi din cantitate, ciocolată rasă, biscuiţii făcuţi praf , nucile mărunţite, coaja de lămîie, romul şi coniacul şi crema care s-a răcit. Amestec pînă la omogenizare, nu mai e mult, nu mai e mult… Gata! De-acum e simplu. Formez cu mîna bomboane cît nucile în care pun una sau două stafide, le trec prin pudra de cacao rămasă şi… tadaaam! Pe hîrtiuţe cu voi şi pe farfurie. Puţin zahăr pudră pe deasupra şiii… am făcut-o şi p-asta! ”

Pfuaaaa, ce trufe delicioase!!!!! Merită să le încercați! Eu le-am încercat deja pe toate din prima tavă și mi-au plăcuuuuuut!!!

Hai să vedem acum ce dedicații muzicale ne pregătește Florina:

”Sînt trei piese nu la care ţin, ci care ţin ele de mine. Adică următoarele:”

Excelent, excelent! Hai că ziua este frumoasă și delicioasă și azi! Mulțumim din suflet Florinei pentru onoarea pe care ne-a făcut-o prin prezența ei aici și vă așteptăm cu drag să vă înfruptați din bunătățile pregătite de ea, precum și de atmosfera minunată din această zi de excepție… Hai, dați năvală și poftă mareee!!!

Ciorbă gustoasă rădăuțeană. Ghiveci savuros de post. Budincă de clătite în sos caramel

”Bre tanti Jeni, s-o apuca de nins azi?” întreb eu la cafeluța de dimineață. ”Ce e Gheorghe, ți-e dor de dat zăpada din curte? Că lopețile văd că le-ai pregătit…nu!” răspunse dumneaei drăgăstoasă cum o știți. Am oftat nostalgic și am mușcat din biscuitele în formă de ursuleț, cel pregătit ca în fiecare dimineață de dulcea Miruna: ” Nu bre, dar deja miroase a iarnă afară și vremea asta parcă arată a ninsoare…Vreau să ningă cu fulgi mari din ăia mari și pufoși, așa, știi matale! Să facem oameni de zăpadă în curte, să ne dăm cu sania… ”. Tanti Jeni tăia zarzavat pe tocător țac-țac-țac și punea oalele la fiert pe aragaz: ”Lasă Gheorghe, vine ea iarna acușica. Ia nu mai fi tu nostalgic ca Viilon, ăla cu zăpezile de altădată  și pune mâna pe cartofii ăia la curățat.

Uff, îi curăț, ce să fac? Cred că din cauza frigului de afară, tanti Jeni s-a calat pe făcut ciorbe și supe. Adevărul e că nu știu alt agent termic mai bun decât ciorbica. Ar mai fi vinul, ca atare sau fiert, însă licoarea asta nu ține de foame. Dimpotrivă. Așa că ciorbica e cea mai bună soluție: încălzește, hrănește și ne desfată simțurile cu arome și mirosuri de neprețuit. Un fel de trei în unu. În fine.

De dimineață, în cantină miroase excelent. Atât de frumos că mi s-a făcut o foameeee…. Că tanti Jeni s-a apucat să facă o bijuterie gastronomică: ciorbă rădăuțeană. Aflăm de prin ”almanahe” că Rădăuți e un oraș din județul Suceava cu 27.759 locuitori. Între timp or mai fi plecat din ei prin lume, mai știi? Numele orașului pare a data de pe vremea sosirii primilor investitori pe aceste meleaguri, romanii, și cică ar fi derivat din ”Rottacenum”, nume dat așezării de soldații romani ce-și făceau veacul prin garnizoana Siret. Romanii au plecat fără să înțeleagă nimic din ceea ce li s-a întâmplat p-aici și au venit, în locul lor,  slavii și apoi o comunitate de evrei veseli și întreprinzători care au înființat în Rădăuțiul medieval ceea ce știu ei mai bine: un târg. Mazel tov! Șvabii au venit pe timpul ocupației habsburgice. Deci cam aglomerat Rădăuțiul ăsta, de-a lungul istoriei. În fine, gata cu istoria că asta nu ține de foame.

Să revenim la cestiune. Deci ciorba rădăuțeană se compune din: un piept și spatele unui pui de găină 3 ardei grași de două culori ( 2 roșii, unul verde), o albitură ( care vreți voi, dar albitură să fie), o ceapă, 2 căței de usturoi, doi morcovi, 200 de grame de smântână ( mai grasă,așa), niște legume uscate, trei gălbenușuri de ou, sare și piper. Tanti Jeni face așa: fierbe carnea de pui împreună cu ceapa. În timpul ăsta se spală și se taie în cubulețe mici celelalte legume și se are grijă să se ia tot timpul spuma aceea care se formează în timpul fierberii puiului. După ce s-a fiert carnea, se scoate din supă și se adaugă în ea legumele. Cât timp ele fierb, tanti Jeni curăță carnea de pui de pe oase și le taie fâșii-fâșii. Oh, ce se mai pricepe tanti Jeni la asta! Carnea de pui tăiată se adaugă la ciorbiță, apoi se pun legumele uscate, sarea și piperul. Între timp, se pun într-un bol smântâna, usturoiul pisat și gălbenușurile de ou ( alea trei) și se amestecă până la omogenizare. Se ia ciorba de pe foc în momentul în care legumele se fierb și  ee adaugă și un polonic din ea în amestecul de smântână,  să se dilueze, apoi se adaugă smântânica asta diluată în ciorbă. Se mai fierbe puțin și ciorbica e gataaaa! Uraaaa! La masăăăă! Se servește adăugând în ea smântână și, după gust, niște oțet. Excelent!

Pentru cei care țin post, tanti Jeni s-a gândit să ne facă un ghiveci, de post, evident. Multe legume, ceea ce înseamnă multă savoare și vitamine. Păi la un kilogram de cartofi, tanti Jeni mai pune o jumătate de kilogram de dovlecei, o jumătate de kilogram de roșii, o jumătate de kilogram de morcovi, o jumătate de varză albă (bre, tanti Jeni, numa jumătăți? dar ceva întreg nu intră la ghiveciul ăsta? Hai că m-a auzit…) un kilogram de cartofi, un ardei gras mare și verde o legătură de mărar, una de pătrunjel, cinci cepe mari, o foaie de dafin și un sfert de kil de fasole verde. Mai intră și niște usturoi, piper și sare, dar astea după gust. Așaaa… tanti Jeni și-a pus la pick-up un disc cu muzică de cameră semnată Franz Schubert și s-a apucat să taie ceapa și ardeiul apoi le-a pus la călit. A adăugat apoi în ordine, așa cum intră în scenă și instrumentele muzicale în timpul concertului, morcovii, cartofii și dovleceii tăiați rondele, fasolea verde tăiată bucăți, și varza feliată.  După câteva minute, se pune apă în compoziție ( nu aia muzicală, aia din oală), dar atât cât să acopere legumele și se lasă la fiert la foc mic și vasul acoperit. După fierbere se adaugă usturoiul pisat, roșiile decojite și tocate, sarea, piperul și foaia de dafin, apoi se mai lasă la fiert vreo 10 minute. La final, când concertul de cameră este gata, în aplauzele mulțimii se presară verdeața tocată fin, și ghiveciul este pregătiiiit! Mie-mi place cu pâinică prăjită. E delicios!!!!

Miruna cea dulce ne-a pregătit azi o super delicatesă: budincă de clătite cu sos caramel. Deci la două clătite mai folosește 150 de grame de brânză dulce, 50 de mililitri de frișcă, o lingură de zahăr, iar pentru sosul caramel 100 de grame de zahăr și 200 de mililitri de smântână dulce. Clătitele se taie în patru fiecare și se umple fiecare sfert de clătită cu o cremă obținută din amestecul brânzei dulci cu frișca și cu zahărul. Sosul caramel se face topind zahărul într-o tigaie, iar după caramelizare punându-se smântâna cea dulce. Bucățile de clătite se pun pe o farfurie, iar peste ele se pune sosul caramel. Deasupra se ornează cu frișcă și bucăți de coajă de portocală. Wow! Irezistibil!

Hai că mâncăm bine și azi: fierbinte, gustos, hrănitor și plin de vitamine! Vă așteptăm așadar în ala de mese unde totul este deja pregătit. Dați năvală și poftă mareeeee!!!

Guest-Star Day: Roxa

Bine v-am regăsit, dragele mele și dragii mei în această zi minunată! Sper că nu tușiți, strănutați sau vă curge nasul, da? Dacă totuși se întâmplă asta, vă dorim însănătoșire grabnică, dar să știți că gripa nu e un motiv să lipsiți azi de la Cantină. Invitata noastră de azi e atât de plină de energie și bună dispoziție încât vă veți uita de răceală și vă veți vindeca pe loc! Garantat!

Ah, dar iat-o că vine… Tanti Jeni și Miruna sunt deja la poarta Cantinei și o așteaptă! Doamnelooor și domnilooorrrr…… aplauze și urale pentruuuuu… Roxaaaaaaaa!!!!

Invitata noastră e toată un zâmbet și împreună cu tanti Jeni și Miruna pășește în incinta Cantinei Sociale, glumind și râzând așa cum îi șade ei bine.

Roxa este absolventă de Facultate de Litere, deci îi place partea cu scrisul și cititul. De fapt am putea spune că este chiar pasionată, dacă ținem cont de faptul că are Master în specialitatea ”Teoria și practica editării” și activează ca Redactor și Editor la o publicație bucureșteană.

Cum vă spuneam, Roxa este o fire veselă și plină de energie. Sufletul petrecerii. Dacă vreodată vi se întâmplă să pice curentul în cartierul vostru, chemați-o pe Roxa. Se va conecta degrabă la rețeaua electrică și vă va alimenta cu energia ei proprie până la rezolvarea deranjamentului.

Veți afla mai multe despre invitata noastră de azi de pe blogul ei minunat numit ”Fascination Street” unde, prin intermediul textelor ei savuroase veți face cunoștință cu Fișioru ( jumătatea moldovenească a Roxăi care va apărea și el mai târziu aici la Cantină pentru suport moral și tehnic-culinar) și alte personaje care se perindă prin viața ei. Postările Roxăi sunt excelent de citit la cafeaua de dimineață sau atunci când vă simțiți vlăguiți sau lipsiți de inspirație în ziua respectivă. Efect garantat!

Dar să vedem cum se prezintă Roxa, cu cuvintele ei, vizitatorilor Cantinei Sociale:

”Sunt ardeleancă get-beget, născută şi crescută-n Târgu-Mureş. Da, ştiu o ţâră maghiară, da’ despre cât de sexoşi sunt ungurii… puteţi citi mai multe la mine pe blog. ) Fiind singură la părinţi, am crescut în puf şi-am vizitat bucătăria doar în scop de ghiftuire. Pentru muma, era o adevărată plăcere să gătească pentru mine şi tata. Sigur că i-ar fi plăcut s-o mai ajut din când în când, dar io eram prea rebelă, iar ea niciodată nu mi-a impus asta. Timpul a trecut, eu am crescut, lucrurile au rămas neschimbate.

Când a aflat că odrasla ei nepricepută-ntr-ale bucătăritului vrea să se mute în Bucureşti, muma era sigură că o să rezist cam o săptămână, cu indulgenţă: „Ce? Cum?! Hahaha, să te duci TU acolo? O să mori de foame, o să te mănânce purecii!”. ) Ei bine, iată, locuiesc de un an în Bucureşti şi încă supravieţuiesc, spre disperarea ei.

Pasiunea mea pentru arta culinară e acaparantă, devoratoare, sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. De ce să stai la cratiţă când poţi face orice altceva? Însă nevoia te-ajunge, căci după o vreme de mâncat doar uscăciuni, stomacul agonizează, implorând îndepărtarea piunezelor înfipte cu bună-ştiinţă într-însul. )

Salvarea mea este Fişioru’, jumătatea moldovenească a sufletului meu. Adoră să gătească, să născocească tot felul de reţete, să fie ghiduş în bucătărie, să combine ingrediente. Dar tanti Jeni, nu te-aş chema veci la masă dacă moldoveanului meu i s-ar năzări să gătească lăscuţele lui cu ceapă călită şi (plâng)… zahăr! Oroarea! A fost prima şi singura mâncare făcută de el de care nu m-am putut atinge. În schimb, dragă tanti Jeni, dacă dumneata ai şti ce-o pus Fişioru’ la cale la începuturile relaţiei, l-ai lua de ginere. Miruna deja i-a făcut ochi dulci, vrăjită de accentul său moldovenesc.

Eram împreună cam de vreo lună şi simţea încă nevoia să mă impresioneze, aşa că, într-o seară de luni, când tradiţia nescrisă era ca fetele să iasă la karaoke, Fişioru’ s-a înfăţişat în pub-ul obscur şi claustrant. Însă nu oricum, ci… cu o tavă încă fierbinte de chec, spre deliciul gagicilor cântăcioase, care au fost servite – toate vreo 15, câte erau. La sfârşit, toate mă felicitau pentru alegerea făcută şi îmi spuneau să am grijă de el, că bărbaţi d-ăştia nu se mai fabrică… ) Ce mai, cred că atunci m-a cucerit definitiv. Să mai zică cineva că dragostea nu trece prin stomac.

Interesant. Cum a pomenit de Fișioru, dumnealui a și apărut aici la Cantină și stă cuminte pe scăunel, ascultând-o, așa cum face în fiecare zi, pe Roxa. Dar hai să vedem ce întrebări îi va pune tanti Jeni invitatei noastre de azi, pentru că tocmai s-au așezat la obișnuita cafeluță puternică și aromată, servită la măsuța din bucătărie. Să le ascultăm:

T.J.: Ești absolventă de Facultate de Litere. Ce părere ai despre supa alfabet?

Roxa: Marele său dezavantaj este că se răceşte până apuci să dai cu subsemnatu’ pe marginea farfuriei. Merge, dreasă cu un morcov şi nişte pătrunjel, să mai scape de gustul industrial. Ar merge şi mai bine supa alfabet ediţia chirilică, deoarece mă pasionează ucraineana şi-aş învăţa-o mai repede mâncând-o pe pâine, la propriu. Oricum, în facultate, cea mai frecventă glumă era: „Deci… ai ajuns la a?”. ) Cred că se pot face mai multe glume despre studenţii la Litere decât celebrele poante cu Chuck Norris.

T.J.: Cum ar arăta un bistro de pe Fascination Street?

Roxa: Ah, m-ai pălit în latura sensibilioasă şi onirică. Ar fi un loc rupt total din contextul general vibrant şi ludic al Străzii Fascinaţiei. În primul rând, pentru că totul s-ar mişca în slow motion. Paşii, ritmul, privirile şi respiraţia s-ar îneca în licorile tulburi servite la mesele străbătute de umbre şi contururi diafane, care tremură plăpând. Mirajul ar fi întregit de lucirile stroboscopice ale culorilor acvatice, provenite de la nişte simple felinare ingenioase de pe margine. Vântul ar adia prin părul tuturor şi, indiferent de anotimp, pe podea ar foşni frunzele uscate. De la nicio masă n-ar lipsi dulciurile. Toată lumea ar zâmbi şi nimeni n-ar avea riduri. Ar fi un bistro cu autoservire, pentru că pe Fascination Street nu există ierarhii sociale.

T.J.: Ce ai gătit pentru prima oară când te-ai mutat în București?

Roxa: Răbdări prăjite! Nu mai dădea Dumnezo să isprăvim ce ne-a împachetat muma, deşi băgam în noi cu religiozitatea şi apetitul unor copii abandonaţi in the big city. După o lună, cred că încă mai lingeam blidele şi tacâmurile… După încă o lună, le-am spălat. Şi p-ormă, ca nişte demni bucătari ce suntem, io şi Fişioru’ ne-am trântit o ditamai tigaia de picioci pai (ardelenii ştie!).

T.J.: Care ar fi specialitățile culinare specific mureșene?

Roxa: Ioi noah şi thulai Doamne, să mă gândesc. În afară de limax de Pocloş la proţap, porumbel de Valea Rece la rotisor şi ungur flambat, zici… (Pe astea numa’ un târgumureşean adevărat le poate… gusta). ) Amu’ serios, de veniţi pe la noi, tre’ să serviţi neapărat un lucskos (ciorbă de varză), pentru început. Apoi, mâncaţi un gulyas cu de tăte, să vă lingeţi pe degete până vi se-ncreţesc. La desert, vă propun gomboţi (găluşte cu prune), cu muuult zahăr pudră şi cel puţin un vagon de scorţişoară. Iar ca să alunece toate mai bine, nu tre’ să lipsească jinarsu’. Dacă nici nu puteţi citi denumirile, nu vă speriaţi. Contrar opiniei generale, nu toată lumea din Târgu-Mureş ştie maghiară. Şi ca să nu mi se suie în cap amatorii de (hiper)tensiuni etnice, tre’ să ştiţi din start asta: iubesc ungurii! Sunt cele mai sexoase bunăciuni masculine de pe planetă. Iar sexul, la fel ca pălinca, a fost, este şi va rămâne un limbaj universal.

T.J.: Ce e mai grea la editare: teoria sau practica?

Roxa: Teoria e simplă: textul trebuie să fie stilizat, şlefuit şi periat astfel încât să sune bine în limba română, cu modificări minime de formă şi deloc de sens. Practica… aduceţi ştreangul. ) Editorul e omul care face redactorii să sune deştepţi; de aceea, cel mai probabil, editorul e persoana care urăşte o redacţie întreagă. ) E o muncă solicitantă, istovitoare, prost plătită şi aproape deloc apreciată. Mulţi o consideră inutilă; de aceea, multe publicaţii din ziua de astăzi nici nu plătesc un om în plus pentru asta. Cea mai dificilă parte e faptul că editorii rămân făcătorii de bine anonimi, din umbră, care nu primesc niciodată atenţii de la conferinţe de presă sau cadouri de Crăciun sau Paşte. Când termină de scris un text, redactorul simte împlinire; când termină de editat, editorul blestemă (TRĂZNIII-L-AAAAR!!! CARE L-O ANGAJAT-O PE-ĂSTA, SĂ-I CREASCĂ UN COI ÎN TALPĂ!), îşi roteşte ochii (Cristoaaaaase!!) şi, apoi, răsuflă uşurat… ) Cea mai faină parte a meseriei? Deliciul de a citi tâmpenii, fraze incoerente şi tot soiul de chiftele e nepreţuit.

T.J.: Deci Fișiorul gătește. Cine comandă meniul zilei și cine spală vasele?

Roxa: Când ne-am mutat în Bucureşti, înţelegerea a fost că el găteşte şi io spăl vasele. La scurt timp după ce-am început să mă „achit de datorie”, mi-am dat seama ce eroare impardonabilă am comis. Fişioru’ zâmbeşte şi astăzi mişeleşte, aducându-mi aminte de micul nostru „armistiţiu”, dar nu mai ţine. Mult timp, el a fost gospodina casei, dar, după un timp, m-am prins că se săturase de postura asta ingrată după mirosul vaselor nespălate din ghiuvetă. ) Acum, situaţia e cât se poate de echilibrată: amândoi avem multe idei despre ce vrem să mâncăm, niciunul nu le pune în aplicare, iar muntele de vase nespălate e coşmarul suprem al amândurora. )

T.J.: Care e mâncarea ta preferată pe care o gătește mama? Dar cea pe care o gătește Fișiorul?

Roxa: Ioi! Muma găteşte cele mai bune sarmale de pe planetă. Cine le gustă o dată, nu le mai uită veci. Face şi cel mai delicios cremeş (cremşnit, pentru sudişti; prăjitură bună, pentru moldoveni, că la ei încă n-o ajuns…). Sau cel puţin aşa cred, pentru că niciodată n-am apucat să-l simt prea mult în gură – era veşnic gata înainte să-mi ajungă pe-o măsea, atâta era de bun! Mă strecuram noaptea, în linişte, să văd dacă mai este ceva în tavă, şi de cele mai multe ori eram prinsă de ceilalţi membrii ai familionului, care nu puteau dormi nici ei de grija cremeşului. ) Fişioru’ e încă tânăr, la început de drum într-ale artei culinare, da’ face un pilaf de orez aşa de gustos, că de i s-ar duce vestea, gălbejiţii cu ochi oblici ar plăti bani buni pentru reţetă. Ah, să nu uit: Fişioru’ face un chec demenţial, desigur, dacă nu era limpede din cele expuse anterior. Checul va avea mereu gust de amintiri veşnic dulci. Noah, că amu’ m-am înroşit…

Pfiu… hai că interviul s-a încheiat la timp! Roxa se înroșise de emoția creată de amintirile dulci ale checului iar pe mine, la enumerarea bunătăților de mai sus m-a cuprins o foame.. așaaa, cam ca de obicei, știți voi!

Ia să vedem ce prepară azi Roxa, că tocmai și-a făcut curaj și și-a pus șorțul de bucătărie. Roxa, ai cuvântul!

”Astăzi preparăm iahnie de fasole a la Roxa, singura mâncare a cărei reţetă mi-o fo’ repetată de atâtea ori la telefon de sireaca mumă, încât chiar am reţinut-o. Aveţi nevoie de:

• boabe de fasole grasă şi pătată;
• două-trei cepe;
• un usturoi;
• doi-trei ardei proaspeţi;
• două-trei linguri de sos de tomate;
• foi de dafin, busuioc uscat, frunze de tarhon;
• sare şi piper, d’oh ;
• opţional – ciolan afumat.

Lăsaţi fasolea în apă de dimineaţa până seara sau viceversa, depinde de momentul zilei în care vă apucaţi de făcut mâncare. Apoi, făsaica tre’ strămutată într-o oală mare şi fiartă bine-bine de tot. Puneţi Fişioru’ (sau bărbatu’ musculos din dotare) să scurgă prima apă şi să reumple oala cu apă curată, cât mai fierbinte. Dacă şi după asta se mai strânge spumă la suprafaţa apei, o luaţi cu linguriţa şi o aruncaţi, că altfel rămâne gust nasol. Noah, şi încă un lucru – aveţi grijă să nu fie prea multă apă: maximum un deget deasupra boabelor de fasole, altfel o să mâncaţi ciorbă în loc de iahnie. ) Adăugaţi în apă două-trei foi de dafin (nu o jumătate de pungă, ca Fişioru’), un picuţ de sare, frunzele de tarhon, cele de busuioc (nu crengi întregi, ca Fişioru’) şi ciolanul afumat, dacă există. Dacă nu, iese bună şi fără, garantat.

Până ce fasolea fierbe şi a doua oară, tăiaţi în cubuleţe mărunte cepele, usturoiul şi ardeii. Se călesc bine într-o tigaie (preferabil cu ulei de măsline), apoi adăugaţi cele două-trei linguri de sos de tomate. Ulterior, se adaugă tot conţinutul în oala cu fasole şi se amestecă până se face mai tare. În tot acest timp, se degustă şi se adaugă sare şi piper. Dacă nu v-aţi fript încă limba, poftă bună! ”

În poze m-am decis să vă arăt cum am reacţionez când Fişioru’ nu vrea să împartă cu mine ceva dulce. Mai ales când acel ceva e tortul pe care i l-am făcut eu, cu mâna mea, de ziua lui, acum un an. Dacă nu merge cu smulsul linguriţei din mână, trecem la chestii mârşave, vicleneşti, de femeie… Important e să obţii ce vrei, nu?

 

Aiiii, m-am fript cu iahniaaaa! Așa-mi trebuieeee! Dar mirosea așa de bine iahnia astaaaa încât nu m-am putut abțineeee… Ufffff… Până una alta să vedem ce avem la desert:

”Cât despre desert… m-am bosumflat pe Miruna văzând-o clipind mărunt şi des către Fişior, aşa că o trimit la primul magazin, după ciocolată. Vreţi să spuneţi că există desert mai bun decât ciocolata? O fi, da’ nu ştiu încă să fac cremeş ardelenesc ca muma. Când învăţ, revin. ”

AH, bun așa… păi până se întoarce Miruna cu ciocolata să vedem ce ambianță sonoră ne-a pregătit invitata noastră de azi:

Blur – Song 2 Ar putea fi un soundtrack al experienţelor culinare reuşite, cu condiţia să ne prindem părul. Altfel, am putea adăuga un ingredient deloc plăcut sau necesar reţetelor, de la atâta zbânţ rockăresc.

Nirvana – Smells Like Teen Spirit O recomand pentru că nici cea mai delicioasă mâncare aburindă nu miroase mai bine decât spiritul grunge al muzicii anilor ’90, the real “teen spirit”. Gospodinele adevărate sunt de acord cu mine.

 

Pfuaaa… bun așa! Deci aveam dreptate când vă spuneam că azi vă trece răceala, gripa și alte afecțiuni de sezon dacă veniți azi la Cantină!

Așa că, hai, nu vă mai codiți: Iahnia e aproape gata, sortimentele de ciocolată sunt deja pregătite pe platouri, ce mai stați?

Mulțumim din suflet Roxăi și jumătății ei de suflet, Fișioru, pentru ziua această minunată și vă așteptăm cu drag să petrecem împreună această excelentă zi de joi. Hai, dați năvală și poftă mareeeeee!!!!!

Vinete umplute. Roșii umplute de post. Cornulețe cu rahat, tot de post.

Hai că am bolit destul. Păi ce, credeați că scap eu de gripă toamna asta? Nooooo way… Câștigul la LOTO l-am ratat dar gripa, nu. Și am zăcut, și am zăcut, dar uite că m-am făcut bine, ca dovadă foamea imensă care m-a cuprins încă de la primele ore ale dimineții. Așa că, hai Gheorghe la Cantină că ai oale și cratițe de golit! Cuprins de acest îndemn mobilizator, m-am înfofolit bine și am pornit la drum. În aer plutește mirosul acela prevestitor al Sărbătorilor de Iarnă. Ce puțin mai e până atunci! Abia aștept să vină Crăciunul, deși am crescut mare și Moș Crăciun nu mă mai vizitează ca pe vremuri, dar atmosfera aceea de liniște și pace al Sărbătorilor petrecute în familie este inegalabilă. Iar de bunătățile pregătite de tanti Jeni și Miruna nici nu vreau să aduc vorba, încă!

Dar fiindcă veni vorba de bunătăți, ia să vedem ce avm în meniu azi la Cantinăăăăă…

Tanti Jeni s-a gândit să ne prepare azi niște delicioase vinete umplute. Pentru asta, dumneaei a pregătit pe masa de lucru: o jumătate de kilogram de vinete, două cepe tocate mărunt, o ceșcuță de ulei de măsline, 500 de grame de carne tocată de vită, sare, piper, o jumătate de ceașcă de vin alb, pătrunjel tocat, brânză rasă, sos Bechamel. Sosul ăsta Bechamel e o super bunătate, credeți-mă, fiind preparat dintr-un sfert de pachet de unt, 2-3 linguri de făină, lăptic, toate la fierte foc mic. Când sosul este suficient de gros, tanti Jeni rade vreo 300 de grame de cașcaval. Hai să vă spun acum cum prepară dumneaei vinetele astea: Tanti Jeni taie cotorul vinetei și apoi o secționează în două pe lungime. După ce freacă partea interioară a vinetelor cu sare, le dă deoparte pentru vreo jumătate de oră, pentru ca atomii de sare să se întrepătrundă cu atomii de vânătă și să creeze o legătură chimico-fizică plăcută apilelor gustative. După aceea le spală și le așează cu fața în jos într-un vas cu puțină apă fierbinte până când devin moi.

Buuuunnnn…. După ce rezolvă treaba cu vinetele, tanti Jeni pune într-o tigaie carnea tocata, vinul, ceapa și pătrunjelul și le lasă la foc normal timp de o jumătate de oră. Urmează apoi partea de fuzionare între vinete și compoziția din tigaie: după ce scoate partea cu semințe din mijlocul vinetelor, tanti Jeni le umple cu compoziția de ceapă și carne tocată, adăugând la final o lingură de sos Bechamel și brânză rasă, punându-le apoi într-o tavă la cuptor pentru vreo 40 de minute.

Fiecare porție se servește cu pâine prăjită și cu o felie de roșie (rondele) peste vinete. Mmmm… delicios, fraților, delicios!

Pentru că a început postul Crăciunului, cei care țin post se pot delecta și ei cu bunătăți azi la Cantină. Tanti Jeni a pregătit o delicatesă foarte, foarte gustoasă pe numele ei din nomenclator, “roșii umplute cu ciuperci și orez”. Sună bine și vă garantez că și arată foarte bine. Așaaa… Nu cred că v-am spus dar tanti Jeni are un pick-up din ăla vechi în bucătărie, știți voi, din ăla cu discuri mari și negre de pe vremuri. Melomană din fire, dumneaei își mai pune muzică pentru inspirație. Azi a pus “Dunărea albastră” de “domnu Strauss”, cum îi zice ea. Păi valsând prin bucătărie, tanti Jeni a ciopârțit și combinat următoarele: vreo 12 roșii mari și frumoase, o ceapă la fel de mare și frumoasă, o cană de orez și ea frumoasă ( cana), un morcov (frumos și el, fir-ar să fie…) o cutie de ciuperci de 400 de grame, niște parmezan, 4 linguri de ulei de măsline, niște pătrunjel tocat și nelipsiți prieteni sarea și piperul. Buuun… Păi roșiile se taie pe partea superioară, ca un capac, apoi se scobesc ușor de miez și semințe. Apoi se sărează și se lasă cu gura în jos la scurs. Cât stau ele acolo, tanti Jeni taie mărunt ceapa și o călește în ulei împreună cu morcovul ras și orezul. Când se rumenesc, se pune pentru stins niște supică de zarzavat, că a făcut și din asta tanti Jeni azi. După ce clocotește totul de vreo 2 ori, se adaugă miezul de roșii și ciupercile scurse de ulei ( dacă e cazul). Se mai ține totul la fiert vreo 5 minute, apoi se mai adaugă sare și pătrunjel. Între timp se face un sos format din: jumătate de cană de apă, 3 roșii curățate de pieliță, două linguri de ulei și niște usturoi pisat bine. Se amestecă totul până la omogenizare și se țin la foc vreo 10 minute. Așaa.. acum se umplu roșiile acelea tăiate, așezate în prealabil într-o cratiță, cu compoziția aceea de ciuperci. Deasupra roșiilor, în sunet de viori, se toarnă sosul, iar deasupra se pune parmezanul ras, tuns și frezat. Am uita că parmezanul nu e de post, așa că se poate pune doar la cerere. Cratița cu roșii se pune la cuptorul încins vreo un sfert de oră și gataaaa! Se servesc calde.

Ce avem azi la desert? Păi niște cornulețe cu rahat foarte bune, tot de post. Miruna, cu mânuțele ei delicate și pricepute a făcut un aluat din 150 de mililitri de apă minerală, 125 grame de margarină, 350 grame de făină, un piiic de oțet și tot un piiic de sare. După ce se face aluatul, se lasă în frigider câteva ore, după care se întinde pe masă ca o foaie ( se presară făină pe masă să nuse lipească aluatul) și se taie foaia în triunghiulețe, dacă se poate echilaterale. Vedeți în cartea de Geome. Trie. În centrul triunghiulețelor ( locul ăla geometric în care se întâlnesc…mă rog, am uitat cine cu cine…) se pune câte o bucățică de rahat, care apoi se învelește să nu-i fie frig săracu. Miruna unge cornulețele cu niște miere dizolvată în apă și le pune la cuptor până se rumenesc. Ce bune și crocante suuuuuuuunt!

Eh, hai că ne-am scos și azi cu bunătăți minunate și delicioase! Miruna a pregătit ceiuț de fructe de pădure îndulcit cu miere de albine, pentru a vă încălzi pe voi cei ce ne vizitați azi. Bunătățile sunt gata și vă așteaptă! Hai, dați năvală și poftă mareee!!!