Meci

Aseară, surpriză. Pentru că am fost cuminți și am spălat vasele bine și repede, tanti Jeni ne-a dus la meci (Steaua – Fc Ujpest), deși noi vroiam să vedem Ice Age 3  după cum bine știți. În fine. Ne-am suit cu mic, cu mare în dubița cantinei și hai la stadionul Ghencea.  Tanti Jeni ne-a mărturisit pe drum că ține cu Steaua de pe vremea când nr. 7 era Marcel Răducanu, Nr. 10 era Dumitru iar Nr. 9 era nea Puiu Iordănescu. Vremuri, nostalgii…

În fine, ne-am așezat la tribuna 1, vedere bună, semințe prăjite de bostan și floare puse la dispoziție de tanti Jeni, precum și un termos cu limonadă rece pe care nu știu unde l-a ascuns tanti Jeni când a intrat pe stadion. Am râs la meci. Au fost faze drăguțe în care ai noștri cădeau peste ai lor, ai lor peste ai noștri sau toți la grămadă.  Cred că mai lipsea veverița din Ice Age pe teren pentru ca tacâmul să fie complet. Mă rog, Steaua bate cu 2-0 și toată lumea pleacă acasă fericită, cu excepția celor aprox. 2-3000 de suporteri maghiari ( probabil i-am văzut fără ochelari și i-am numărat greșit) care la începutul partidei, pentru a impresiona, s-au dezbrăcat toți la bustul gol, spre deliciul, evident, al lui tanti Jeni.

Cred că asta a inspirat-o pentru meniul de astăzi: gulaaaaș ungureeesc!

Ce elemente chimice folosim și în ce proporții: 600 g pulpă de vită, piper, 200 g ceapă, 2 căței de usturoi, 3 linguri de unt topit, 1 linguriță de paprika dulce, 1 linguriță de paprika iute (boia), sare, 2 foi de dafin, 1 linguriță de oțet, 1 conservă mică de roșii cojite (240 g), 2 ardei iuți, 300 g cartofi, 1 linguriță de făină, 2 linguri de smântână.

Spălăm carnea, o zvântăm, o tăiem bucăți potrivite, o piperăm ( atenție la strănut!).  Curățăm ceapa și usturoiul. Ceapa se taie în sferturi mici, usturoiul în feliuțe. Vedeți voi cum.
Se pune untul să se încingă în cratiță și se prăjesc pe rând bucățile de carne (cât să ia puțină culoare). Se adaugă ceapa și usturoiul și se lasă să se călească împreună cu carnea. Se adaugă paprika, sarea, frunzele de dafin, oțetul, roșiile cojite, 700 ml de apă fierbinte. Se pune totul la fiert, vreme de o oră și jumătate, pe foc mic.
Separat, se curăță de semințe ardeii iuți, se spală și se taie in fâșii cam de 1 cm. Se curăță cartofii, se spală, se taie in bucățele de 2 cm. ( trebuie să aveți o riglă, ceva, presupun prin bucătărie, nu? ) Dupa o oră de fiert, se bagă ardeii iuți în gulas, iar cu 15 minute înainte ca mâncarea să fie gata, se adaugă și cartofii.
Se amestecă făina cu puțină apă și se bagă în gulaș. Se adaugă și smântâna ( acesta e un moment poetic…). Sare și piper după gust.
Mâncarea e picantă! Drept pentru care tanti Jeni recomandă un pahar ( chiar două) de vin roșu sec. Rămânem tot la o podgorie maghiară și alegem din vinoteca lui tanti Jeni un Villanyi Pinot Noir 2005. Să trăiască!

Mai vreți și desert? Bineee… Azi avem papanași rumeni cu gem de cireșe și smântână! Merge?

Poftă mare !

Anunțuri

3 Responses to Meci

  1. maria spune:

    Tanti Jeni,o fi batut Steaua,da’ e vineri azi,ai uitat?
    Acu’ ce sa facem ,mancam ce ne dai…nu mai comentam,homeless-i asa cum suntem mai facem si nazuri…

  2. Gand_licitat spune:

    aoleu, mi gura apa…
    ii gata gulasu tanti jeni? hai mai repede, ca fac scandal altfel…

    • cristiangheorghe spune:

      @Gand_licitat: Yoy, domniță, amu ț-o pune tanti jeni un castron plin, numa nu te nevroza prea tare… Șezi blândă și să ai poftă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: