Plachie

Bătrâna se legăna încet în balansoarul așezat pe pridvorul casei aflate în mijlocul pădurii. Croșeta o șosetă din lână și privea din când în când ecranul televizorului rusesc vechi, marca Rubin, de care era atașată un soi de antenă în formă de varză de Bruxelles. Pe ecranul luminos nu era nimic, doar niște purici, atât de mulți purici încât puteau provoca mâncărime celui care privea.  Lângă televizor era o cutie neagră cu mai multe becuri și butoane  montate pe ea, sub fiecare bec fiind scris de mână, frumos caligrafiat, câte un nume. Butoanele erau toate albe în afară de unul roșu, mai mare ca toate celelalte. Uneori bătrâna mai ațipea, ignorând ciripitul vesel al vrăbiilor care culegeau firimiturile de pâine presărate prin curte. Deodată televizorul fâșâi scurt și pe ecran apăru chipul unui bărbat necunoscut. Bătrâna se trezi brusc din picoteală și privi cutia neagră: becul aprins era atașat numelui ”Jeni”. Se apropie de televizor și strigă în difuzor: ” Jeni? Jeni, tu ești? Totul e în regulă? Rețetarul e în siguranță?” Nu primi nici un răspuns iar după câteva secunde imaginea cu chipul dispăru de pe ecran . Bătrâna se gândi câteva clipe apoi concluzionă sec: ” trebuie să o anunț pe Marea Sălătăreasă”.

Apăsă pe butonul roșu, iar pe ecranul televizorului apăru, mai întâi neclar, apoi ca niște contururi și umbre, chipul unei babe cu multe-multe bigudiuri pe cap. ” Înălțimea Voastră… Mă iertați că dau buzna așa… ” Ce e? , întrebă aspru baba cu bigudiuri, sper să fie ceva important dacă m-ai deranjat de la ora de coafor!” Bătrâna noastră își drese glasul: ” Știți.. cred că avem intruși la Jeni, la cantina socială… mi-e teamă pentru ea mai ales după evenimentele din ultima vreme… doar știți că a trebuit să folosească Polonicul de Aur și…” ”Știu, o întrerupse aspru Marea Sălătăreasă, nu e nevoie să-mi amintești… încă încerc să șterg urmele…” Urmă o perioadă de liniște, apoi întrebă ” Știi, noua ucenică… fetica aceea, o cheamă cumva cu M… crezi că e pregătită?”  Bătrâna căută repede într-un registru mare cu coperți negre, roase de timp. ” Da, Înălțimea Voastră, are note maxime la toate probele și cele culinare și cele…hmhm, speciale…, și are cele mai bune recomandări! ”  Marea Sălătăreasă ordonă: ” Trimite-i o lui Jeni. Va fi escorta ei și paznic al Rețetarului până trece pericolul. Oricum, ucenica asta trebuie să-și facă stagiul undeva. Cred că de la Jeni are multe secrete de învățat. Trimite-o acolo de îndată! Urgent! Am zis!”  Chipul dispăru și ecranul luminos al televizorul se umplu din nou de purici… Deși cerul era senin, undeva departe se auzeau tunete, ca niște bubuituri surde…

Am ajuns la cantină dimineața devreme. Mă durea capul și simțeam nevoia să beau o cafea la ibric făcută din boabe proaspăt râșnite, așa cum numai tanti Jeni știe să facă. Am ajuns la țanc: boabele fuseseră deja râșnite și aroma lor îmbietoare se răspândise deja în bucătăria cantinei.

Intru căscând în bucătărie când… surpriză. Lângă tanti Jeni stătea o fată blondă cu părul ciufulit,tuns scurt. Deși eram adormit nu puteam să nu observ zâmbetul ei în formă de gondolă și naturalețea cu care mi-a întins mâna: ” Salut, mă cheamă Miruna! Tanti Jeni mi-a povestit multe despre dumneata.” ”Miruna.. un nume frumos… încântat.., cu ce ocazie pe la noi?” am murmurat. ” E noul meu ajutor la bucătărie, am angajat-o azi dimineață înainte să vii tu. Asta nu înseamnă că scapi de curățat cartofi sau, de exemplu,  peștii ăștia de solzi..”, zise tanti Jeni arătând spre grămada de pești care se decongela într-un vas mare. ” Interesant,zic, nu știam că faci angajări la cantină, n-am văzut nici un anunț p-aici”. Miruna zâmbea punându-și tacticos șorțul de bucătăreasă. Arăta ca o mică elfă a culinăritului.” Hm, ce poet am devenit, mi-a venit brusc în gând, trebuie să-mi revin”. Da, recunosc că eram fermecat cumva de ochii ei căprui ce străluceau sub sprăncenele frumos conturate.  Tanti Jeni mă trase ușor deoparte și-mi spuse: ” Măi, golanule, să nu te dai la fata asta că nu e pentru tine. E sensibilă și cuminte, să nu cumva…”. ” Nu, tanti Jeni, se poate, așa mă cunoști dumneata?” ” Păi, tocmai, că te cunosc! Hai, treci la curățat peștii de solzi, azi Miruna dă proba practică și ne face o plachie”.

Am curățat peștii în tăcere, sorbind din când în când din cana cu cafea fierbinte. În timpul ăsta, tanti Jeni îi arăta Mirunei ce mai e prin cantină,  acompaniate bineînțeles de cățelul Dowgird care s-a împrietenit repede cu noua noastră colegă.

După ce am curățat și eviscerat peștele, am lăsat-o pe Miruna să se desfășoare, sub atenta supraveghere a lui tanti Jeni.

Pentru fiecare kilogram de pește, Miruna a pregătit: 1,5 kg ceapă, 150 ml ulei, 100 g pastă de tomate, 50 ml vin ( alb), 50 g usturoi, 300 g roșii, 100 g ardei gras, 1 legătură de verdeață, sare, piper, cimbru, boia car ele-a pus după gust.

A porționat peștele eviscerat , l-a sărat și l-a condimentat cu piper. A curățat ceapa şi ardeiul gras apoi le-a spălat, le-a tăiat felii și le-a înăbușit în ulei cu puțină apă. A adăugat apoi pasta de tomate dizolvată în apă, boiaua de ardei, cimbrul praf, usturoiul curățat și tăiat marunt, sare și apă ( normal că și apă, doar e pește, nu?). A amestecat cu grijă ingredientele și le-a lăsat la  fiert cam 20 minute. Miruna a trecut apoi la roșii pe care le-a opărit, le-a curățat de pieliță și le-a tăiat apoi pe jumătate, după care le-a stors. Sosul obținut prin stoarcere l-a pus în tavă și a așezat apoi porțiile de pește pregătite anterior, punând câte o felie de roșie deasupra. A introdus tava la cuptor pentru aproximativ 20 minute, timp în care a verificat atent gustul sosului. Când a fost gata, a pregătit porțiile de pește cu sos si verdeață taiată mărunt, presărată deasupra. Am spus undeva că peștele e crap? Nu, n-am spus, ați aflat acum.

Hmmm, totul miroase bine și are un gust minunat! Vă invit și pe voi la o porție, să vă dați cu părerea. Poftă bună!

Publicitate