Ruladă

Păi, trebuia să facem și ceva cu carne azi, că ne săreau clienții-n cap. Așa că, tanti Jeni și cu Miruna s-au apucat să taie fâșii din carnea aia de porc din congelator și să o pregătească pentru ruladă cu carne.

Pentru un kil de carne au mai folosit: vreo 250 de grame de ciuperci,  cam 150 grame de ceapă, aproximativ 100 grame de ulei, 100 grame de smântânică, o lingură de făină,  niște verdeață, boia, sare și piper după gust. Carnea se taie în felii subțiri care apoi se condimentează cu sarea și piperul din dotare. Se taie ciupercile, se curăță și se taie ceapa apoi se călesc împreună. Amestecul rezultat se pune pe fiecare felie de carne care apoi se rulează și se pun într-o tavă unsă cu ulei. Băgăm la cuptor, pam-pam, și preparăm sosul. Cum care sos? Păi nu v-am spus de sos? Păi hai să vă zic: boiaua, uleiul, smântâna și făina se amestecă și se face un sos care se toarnă în cuptor peste rulouri. Se mai lasă cam un sfert de oră și gata. Ca și garnitură, avem pregătite legume fierte sau pilaf. Cartofi prăjiți doar la cerere, că pe ăia trebuie să-i fac eu și mi-e lene…

Desert? Păi ce desert vreți, frate? Stați să vedeți ce ne recomandă buna noastră prietenă și clientă Maria: must și miez de nuci. Beton! Și, da, redecorarea continuă, sper să vă placă atunci când va fi gata.

Publicitate

Gogoși

Azi tanti Jeni ne-a băgat în ședință de dis-de-dimineață și ne-a zis că vrea să decoreze cantina, să-i dea un aer mai vesel, așa. Nefiind decisă asupra stilului de decor ( oscila între renascentismul de bucătărie și curentul culinar-baroc amestecat cu ceva suprarealism lacto-brânzo-vegetarian) tanti Jeni s-a hotărât să apeleze la buna noastră prietenă Roxana ( a.k.a. Drawforjoy)  care a fost încântată să participe la acest proiect. Drept pentru care Roxana a venit azi pe la noi să măsoare, să evalueze și să facă primele schițe. Evident, prima lucrare a fost portretul lui tanti Jeni. Dacă nu știați cât de ” hot” e dumneaei, ei bine, aflați acum. Deci, iat-o pe tanti Jeni:

Buuunnn… acum să trecem la fapte: deci azi facem gogoși. Cu miere și susan. Ia să vedem: combinăm 100 grame de făină, o linguriță de zahăr, 200 + 200 grame de făină, 50 ml de ulei, 100 ml de apă, 10g de drojdie uscată, un gălbenuș de ou, o jumătate de linguriță de sare, 150 g semințe de susan prăjite, 2 linguri de oțet, 50g unt, și, ce era important, 500ml miere. Sper că nu am uitat nimic.

Amestecăm drojdia cu zahărul si cu apa fierbinte ( ăia 100 ml), apoi se acoperă și se lasă la loc cald pentru vreo 10 minute. Apoi amestecăm separat cei 200g de făină cu sarea și drojdia, rezultatul fiind un aluat lipicios. Pe ăsta îl lăsăm vreo oră și jumătate până se dublează în volum. Buunnn… Stați așa că nu levenim în timpul ăsta! Păi trebuie să prăjim semințele de susan la cuptor și apoi să așteptăm să se răceasca! După ce s-au răciiiit, le râșnim ( cu râșnița, evident) și apoi amestecăm pulberea rezultată cu 200 g de făină, uleiul, untul topit, oțet și gălbenușul de ou. Dacă nu explodează, e bine. Nu e TNT.
Ei, acuma amestecăm chestia asta cu aluatul ăla dublat în volum și se frământă bine până devine un soi de aluat elastic. Depinzând de starea de creație, se formează niște bile care apoi le transformăm și le facem șnururi împletite de aluat. Vă prindeți voi. Mai lăsăm la dospit șnururile vreo juma de oră ( deja mi-e foame, tanti Jeni, mai durează mult?). În sfârșit, le prăjim. Pe ambele părți. Bine că nu au decât două părți gogoșile, față și spate. Când le scoatem din uleiul încins, le punem pe o hârtie absorbantă ( șervețele d-alea de hârtie) să se scurgă uleiul. Apoi le înmuiem în.. mierea care în prealabil a fost încălzită pe aburi. Ca o apoteoză, peste gogoși se presară susan prăjit.

Eu zic să vă grăbiți, nu se știe cât timp vor mai rămâne gogoși pentru azi… Hai , vă așteptăm!

Supă. Mămăliguță.

Deci tanti Jeni s-a trezit cu chef de muncă azi. Eu, ce să zic… de somn și amețeală de abia am găsit drumul spre cantină. De fapt, m-am luat după mirosul puternic aromat de cafea la ibric. V-am mai spus, face tanti Jeni o cafea tare și aromată de stă lingurița țeapănă în cană. După vreo două cafele din astea mi-a pornit și mie creierul la capacitate, să zicem, maximă deși de multă vreme nu a mai zbârnâit săracu așa cum ar trebui… În fine.

Supică. Bun. De legume. Și mai bun. Miruna curăța grațios ceapa și legumele. Aș putea scrie un haiku despre asta, dar mai bine să vă zic procedura de supă. Deci maltratăm o ceapă mare, o țelină, doi morcovi, o roșie ( decojită), o lingură de pătrunjel verde tocat mărunt, un ardei gras și verde și vreo 20 de milililitri de ulei. Tăiem mărunt ceapa și o călim în tigaie, apoi tăiem cubulețe toate legumele. Țac-țac-țac. Toate. Le punem la fiert într-o oală de 3 litri împreună cu ceapa călită, cam 15-20 de minute la foc mediu. Gata. Adăugăm verdeață.

Cu 500 milililitri de supă avem alte planuri: facem o mămăliguță la cuptor. La ea mai folosim: 400ml de suc de roșii, 30 grame de unt, 300 grame de ciumperci ( ghebe, alea-mi plac), și câte o lingură de ulei de măsline și de zahăr. Piper și sare după gust. Deci se prepară mămăliguțaaaa. Mălai, chestii, știți voi. Apoi punem la fiert sucul de roșii, uleiul de măsline, zahărul și supa de legume ( băi, alea 500 de milili… nu mai mult). Lăsăm să scadă până devine gros. Într-un vas pentru cuptor tapetat cu unt, punem apoi mămăliguța fierbinte, facem niște gropițe în ea ( cu o lingură mare), se toarnă sosul cel gros, se pune cașcaval ras ( deci, eu deja nu mai pot de poftă…), apoi se presară ciupercile. Se pune la cuptor până se rumenește. Se servește după ce se răcește un pic. Mai avem niște must, niște plăcintă cu mere… hai că ne-am păcălit foamea și azi! Dați năvală!

Plăcintă cu mere

Offf… se mai termină un weekend… Ne-am odihnit după o săptămână destul de activă: murături… must… ziua Mirunei.. Aaaa, nu v-am povestit cum a fost la ziua Mirunei! Păi a fost super! Fata nu se aștepta la așa surpriză din partea lui tanti Jeni, plus că, în afară de tort, a primit și mici cadouri: din partea mea, acel pachețel ( pe care tot tanti Jeni mi l-a pregătit, știți doar…) care conținea o cutiuță muzicală ce avea această melodie. Micii chinezi, chiriașii din butoiul cu varză a lui tanti Jeni, i-au dăruit un bob de orez pe care era frumos caligrafiată, chiar de ei,  ”Antologia de 300 de poezii din dinastia Tang (618 – 907)”  compilată de un oarecare Shun Zu prin1763. Miruna a promis că va purta acest bob de orez la gât, ca medalion. Cățelul Dowgird i-a cântat ( mă rog, hăulit-schelălăit) sărbătoritei ”Mulți ani trăiască”, evident fără versuri. Mirunei i-a plăcut atât de mult încât l-a luat în brațe pe patruped, faptă care nu a rămas nepedepsită, Dowgird lingând-o voios pe toată fața. Deci, ce să mai,  a fost super.

Tot săptămâna trecută am primit încurajări din partea Ninei , ocazie cu care ne-am ales cu un link gratuit pentru o lună pe blogul domnului Radovicescu.

Totuși, n-am stat degeaba în weekend: tanti Jeni a pregătit o minunată plăcintă cu mere.

Pentru 1,5 Kg de mere a mai folosit:  2 cești cu zahăr, făină, o ceașcă de lapte bătut, 1 plic de praf de copt, 1 ou, niște griș, sare și un pachet de margarină. Să nu uit! Mai trebuie și scorțișoară!

Ca să facem coca folosim margarina, oul, zahăr, laptele bătut, niște praf de copt, și făină. Pentru conținutul magic, merele curățate de coajă se dau pe răzătoare și după ce se storc se adaugă scorțișoară. Împărțim coca în două părți egale. Una dintre ele ( eu o aleg pe cea din dreapta) se întinde într-o tavă ce a fost în prealabil unsă și tapetată. Peste ea se presară niște griș apoi punem compoziția de mere rase și scorțișoară Apoi se pune peste, întinsă,  și cealaltă parte de cocă ( aia din stânga). Pac! Se pune la cuptor. După ce se scoate plăcinta de acolo, evident coaptă, o pudrăm cu zahăr pudră. Dacă avem chef de joacă ne putem pudra și pe nas. Se lasă la răcit și apoi se feliază.

Vrăjit de miros, ne-a bătut în geam un băiat care ne-a lăsat niște pliante cu BaniPePost. A căpătat în schimb o felie de plăcintă.

Deci luni dimineață, pe lângă sandvișuri, cafea și ceai, vă așteptăm și cu această minunată plăcintă cu mere. Tanti Jeni, da plăcintă cu bere o exista?

Bruxelles

Bing, bang! la ușă: băiatul de la DHL. ” Doamna Jeni este? Are un colet… semnați aici… sărumâna!” Coletul era destul de greu. Mă uit pe etichetă, vine tocmai de la Bruxelles… Înăuntru…multă varză! Evident, varză de Bruxelles! ”Dragă Jeni, scria pe un bilețel aferent, te rog să primești din partea mea aceste verze și să le gătești cum știi tu mai bine. Semnat, indescifrabil, prietenul tău europarlamentar.” Foarte tare!     ” Tanti Jeni, zic, matale ai prieteni d-ăștia europarlamentari și în loc să-ți trimită cadouri și alte alea îți trimit varză?” Tanti Jeni zâmbi: ” Băi, dacă nu știi… asta e comandă specială de la piața aia din Bruxelles unde se găsește ce mai bună varză… Hai, la treabă!”

Rețeta e simplă: pentru 500g de varză bruxelleză mai folosim 500 ml de lăptic, 6 linguri de smântânică, 5 linguri de brânză rasă ( și frezată) pesmet, 2 linguri de făină, 3 linguri de unt, sare, parmezan ras ( frezat și el). Cred că n-am uitat nimic. varza se curăță și se pune la fiert în apă cu puțină sare. Apoi se scurge și se lasă la răcit. Între timp, se pregătește sosul ( ”le sauce”, ca să fim în ton cu limba lui Hercule Poirot, știați că era belgian, nu?): laptele, îmbogățit cu o lingură de unt și făină, se fierbe amestecând continuu până se îngroașă. Apoi se adaugă elementele chimice rămase: brânza rasă și smântâna, și se amestecă bine până se omogenizează. Atenție, nu cumva să dea în clocot!  Pentru pasul următor, tanti Jeni folosește un vas de Jenna ( de ce nu mă miră?): îl tapetează cu mult pesmet și acolo așează verzele care între timp s-au răcit. peste ele, se așează ( se aud viorile suave…) sosul preparat, răcit și el ( hapciu!). La final, din nou pesmet, mult pesmet, parmezan și niște cubulețe mici de unt așezat strategic printre verze. Și acum… la cuptor! Se scoate când varza e rumenită pe deasupra.

Deci, vă așteptăm pe la noi. Poftă mare!

Tort

 

ACUM VREO 30 DE ANI…

Cele două Surori Bucătărese ale Ordinului ajunseseră prea târziu: locul fusese deja distrus, nu mai rămăsese nici urmă din  cantina aceea. Agenții Baronului lucrau eficient și curat,  totul era transformat în cenușă răscolită de  pale de vânt. În limbajul lor, genul acesta de operațiune purta numele de ”cauterizare”.  Surorile plângeau și răscoleau prin rămășițele a ceea ce fusese înainte un loc vesel, plin de viață, unde lumea se bucura până nu demult de acele bucate simple și hrănitoare. ”Of, dacă ajungeam măcar cu o oră mai devreme…. De ce oare au transmis semnalul de alarmă așa de târziu?” Le era ciudă și erau îndurerate de pierderea colegelor lor… Mai mult ca sigur fuseseră luate prizoniere de agenții Baronului: trebuiau să divulge unde stă ascuns Rețetarul cel prețios.  Locul acela pustiit era cuprins de o liniște completă.  Se putea auzi cum fulgii de cenușă se așterneau peste pământul proaspăt pârjolit. Trecuseră minute bune… Deodată în liniștea aceea mormântală se auzi un scâncet de copil. Era ascuns sub un maldăr de cutii goale, ceva mai departe de locul dezastrului, într-o zonă necercetată de agenți. Surorile au găsit repede copilul: nu avea mai mult de un an și era înfășat într-o păturică roz. ” E fetiță!” spuse Sora care luă în brațe copilul, ” Ce frumoasă e…”. Fetița se liniști din plâns și zâmbi. Avea părul blond și un zâmbet dulce care semăna cu o mică gondolă. ” Trebuie să o luăm cu noi… bine măcar că fetița a scăpat din dezastrul ăsta… trebuie să raportăm Marii Sălătărese de urgență!” Surorile se îndepărtau cu pași repezi de la locul dezastrului, una dintre ele ținând strâns fetița la piept. ”Nu știam că una din Surorile noastre dispărute are o fetiță.. a cui o fi? ” se întrebau ele alergând. După ce se îndepărtaseră destul au oprit să se odihnească. ”Nici măcar nu știm cum o cheamă, ai idee?”  Cealaltă Soră admira fetița, fermecată de drăgălășenia și dulceața ei. ” Nu știu.. dar uite are o monogramă pe păturica asta… litera M… de la ce nume o fi?” Se gândiră amândouă câteva secunde și  una dintre ele hotărâ: ” Să-i spunem Miruna.. E un nume frumos, ce zici?”  Zâmbiră: ” Da, e un nume frumos… frumos ca ea. Vom adopta copila, nu cred că Marea Sălătăreasă va avea ceva împotrivă. Sper doar să devină o Soră Bucătăreasă bună… ca mama ei…” Au pornit mai departe, trebuiau să ajungă la Bază înainte de căderea întunericului… În seara aceea micuța Miruna era deja în îngrijirea Surorilor Bucătărese și se hrănea cu lapte cald și hrănitor. Iar Rețetarul își schimba de urgență locația secretă.

ASTĂZI…

Băi, deci trebuia să-mi scriu în calendar, tanti Jeni mi-a spus mai demult dar am uitat! Azi e ziua Mirunei! Și eu, ca nesimțitul, am venit azi la cantină fără nici un cadou, nici măcar cu o floare!  ”Ia d-aici pachețelul ăsta să i-l dai cadou, m-am gândit eu că o să uiți… trebuie să mă gândesc eu la toate” zise tanti Jeni, ” și ca să te să te speli de păcate pune mâna și freacă la crema asta că-i facem un tort fetei. Și mai repede că acuși apare și ne prinde în flagrant cu mâna pe delict!”

Daaaa… tortul va fi mi-nu-nat! Ia să vedem: 200 g de făină, 250 g zahăr, 150 ml rom ( d-ăla de beau pirații din caraibe?), 8 albușuri de ou, 3 ouă, 50g cacao, 1 baton de vanilie, 300 ml lapte,
zeama de lamaie, 4 linguri cu zahăr pudră, 4 linguri cu făină. Cam asta era pe masă la prima ochire. Pentru blat se procedează astfel: se bat albușurile spumă împreună  cu zahărul, apoi se adaugă gălbenușurile, făina si cacao, se freacă totul bine și se pune in forma ( știți voi, aia rotundă) unsă și tapetată cu făină. Se coace la foc potrivit. Între timp cât stă blatul la copt, se prepară siropul: se fierb cele 250 grame de zahăr cam 10 minute cu o jumătate de pahar cu apă ( băi, apa fără pahar!), apoi se ia de pe foc și se adaugă jumătate din  batonul acela de vanilie, jumătate din  lingura cu zeamă de lămâie și cei 150 ml de rom ( dacă mai rămân, că miroase tentant romul ăsta…). Între timp blatul s-a copt. Parcă-l văd maroniu și pufos… ce bun! Îl admirăm până se răcește și îl tăiem în trei straturi orizontale. Fiecare strat se însiropează bine de tot cu siropul ( hâc!) cu rom. Acum, specialistul, adică eu, prepară crema: bat ouăle întregi ( alea trei, evident după ce le-am spart, da?)) cu zahărul pudră, adaug făina, vreo 6 linguri de cacao și ciocolată, apoi se picură laptele fierbinte. Se freacă bine de tot până devine omogen  și se fierbe crema până se îngroașă. După ce se răcește, crema se amestecă cu untul frecat. Se unge fiecare foaie cu cremă și se așează una peste alta, apoi se unge tot tortul cu cremă și se ornează cu ciocolată rasă ( nu epilată?). Apoi vine tanti Jeni și va scrie ”La Mulți Ani Miruna” pe tort cu scrisul ei frumos și caligrafic. Nu cu creionul chimic ci cu frișcă. Naturală evident.

O să fie super! Miruna trebuie să apară din clipă în clipă, cred că nici nu bănuiește surpriza! Off, nu pot rezista și am luat puțină cremă pe degete…. ce gustos!

Știucă

Nu-ș ce naiba i-a venit azi lu tanti Jeni să facă știucă umplută. ”Să nu mă pui să curăț oase și piele de pește azi că n-am chef” ,i-am zis, ”mai bine facem cartofi prăjiți!”. M-a iertat dar tot mi-a găsit ceva de făcut: cică să curăț butoiul cel nou pentru varză că o să punem la murat. Probabil mai țineți minte că în butoiul cel vechi, tanti Jeni i-a cazat pe cei câțiva mici chinezi care lucrează pe șantierul de vizavi și nu vrea să -i evacueze. În fine.

Tanti Jeni cu Miruna s-au apucat ele de făcut știuca: pentru un Kg de știucă mai trebuie 2 litri de apă ( e moartă bre, crezi că mai înoată știuca aia?), 1 morcov, 1 ceapă, 1 pahar de ulei,  o felie pâine albă,  2 ouă, pătrunjel verde, 1 bucată ceapa, 4 bucăți cartofi mai măricei așa. Acuma: se curăță știuca, se ia cu atenție pielea de pe ea să nu se rupă, se golește de măruntaie ( Dowgird, păzea!), și se ia cu atenție carnea de pe oase. Carnea se va da prin mașina de tocat împreună cu miezul de pâine înmuiat în prealabil în lăptic. Umplutura rezultată se va freca cu ulei, cele două ouă, pătrunjelul ( tocat mărunt, mărunt), piper și sare după gust. Acum ne ocupăm de pielea știucii: o spălăm, o stoarcem bine și se umple cu umplutura la care tocmai s-a lucrat, și se dă forma de știucă. Aici ar fi bine să țineți minte cum arăta știuca înainte de preparare, dacă nu găsiți o poză ceva, sau căutați prin atlasul zoologic. Buuun! După ce dați forma aproximativ de știucă ( pun pariu că n-o să iasă 100% la fel ca originalul), vă apucați puțin de croitorie. Da, pielea se coase. Cu ață de cusut. Apoi se pune la fiert în apă cu sare împreună cu niscaiva zarzavat, cartofii și cu oasele de știucă ( Dowgird, dă oasele înapoi, n-auzi?). Când simțim că este gata, punem peștele pe un platou, strecurăm zeama și o punem peste pește ( pește peste nu merge) și pe lângă punem o garnitură din cartofii și morcovii din fiertură. Deci nu se pierde nimic. Nu știu cu ața cusută ce se întâmplă dar nici nu sunt curios.

Vă doresc poftă mare, eu sunt în spate curăț butoiul cu varză…

Vin. Must. Pileală.

”Eeee… e timpul să ne mai ocupăm și de hrana spirituală” zise tanti Jeni dis de dimineață. Aseară am descărcat un camion de struguri, ăi mai prima: Fetească, culeși la maturitate deplină. Ne-am apucat să-i alegem cu atenție, păstrând doar boabele sănătoase. Rețeta e simplă: boabele de struguri se zdrobesc și se pun în borcane pentru vreo 4-5 zile , unde vor sta la macerat.  Apoi, se scoate mustul cu furtunul și se strecoară prin tifon turnându-se în damigene. Boasca rămasă se stoarce și se presează bine de tot  ca sa se scurgă tot mustul, care se pune tot în damigene. Damigenele nu se umplu complet, ci până la circa 20 cm sub gură. Apoi se astupă ermetic cu un dop perforat prin orificiul căruia se introduce un capăt de furtun, iar celălalt capăt se introduce într-un borcan umplut cu apă. Dopul se smolește sau se parafinează bine pentru a evita contactul mustului cu aerul de afară. Damigeana cu must se lasă într-un loc răcoros, până se termină fermentarea, în general cam 7-9 zile. Apoi urmează o operațiune plictistoare: cică se scoate furtunul, se completează golul acela de 20cm din fiecare damigeană cu vinul din altă damigeană, apoi se pune câte un dop lejer, asta pentru a da posibilitatea restului de bioxid de carbon care ar mai rezulta din fermentare să iasă din damigeană. De câte ori am zis damigeană?  După încă 6-8 zile ( deci cu vinul ăsta trebuie să ai răbdare, nene…), când nu se mai observă nici o fermentare iar vinul s-a limpezit, se astupă damigeana ermetic cu un dop. Ermetic, adică opusul lui lejer.

Buuuunnn…. Stați că nu s-a terminat! Urmează… pritrocirea!  Tanti Jeni nu cumpărăm noi mai bine niște vin gata făcut de la… Aoleuu, stai,  nu mai da! Gata!!! Bine, deci pritrocirea: După câteva săptămâni se poate trage vinul de pe drojdie în altă damigeană, astfel: se ia un furtun și se leagă de capătul lui o șipcă mai lungă decât furtunul cu vreo 5-6 cm. Apoi, furtunul se introduce in damigeană până la fund, cu grijă să nu se tulbure vinul; pe la capătul celalalt al furtunului se trage vinul in altă damigeană, dar fără să curgă de sus, ci aproape de fund. Tanti Jeni zice că această operație de pritocire se repetă obligatoriu la începutul lunii martie (da, da, să vedem dacă mai rămâne vin până atunci…), iar dacă vinul trece de 1 an pritocirea se repetă.

Miruna s-a gândit ca pe lângă vin să mai facem și niște must pentru iarnă: o parte din mustul rezultat de mai sus se pune pe foc cu un pic de busuioc și se lasă să dea în clocot. Se pune fierbinte în sticle și se lasă la răcit până a doua zi, sticlele fiind învelite în pături vechi.

Deci hrana spirituală e asigurată și ea. Veniți cu căni, sticle, ce-aveți pe-acasă și.. hai noroc!

Murături

Bărbatul cel gras privea orașul de la fereastra biroului său.  Se afla la ultimul etaj al celei mai înalte clădiri din zonă și putea admira forfota urbană în acel sfârșit de zi. Soarele apunea și luminile orașului se aprindeau deja una câte una: clădirile, străzile și mașinile din trafic ofereau un spectacol vizual interesant. ” O nouă zi se încheie…” își spuse bărbatul, sorbind din paharul cu whisky și gheață. I se spunea Baronul și puțină lume ajungea la el să-l vadă. Toate ordinele le dădea prin telefon, fax sau e-mail și la fel primea și rapoartele. Conducea un imperiu și nu vroia să fie deranjat de oricine pentru orice fleac. Îi plăcea să admire cum cresc cifrele, cum se dezvoltă graficele pe ecranul computerului. Fabricile sale produceau continuu și vânzările mergeau mai bine ca niciodată. ” Hm, mâncare nesănătoasă… auzi la ei… atunci de ce se vinde așa de bine?” Baronul sorbi din nou whisky-ul din pahar, de data asta cu un sentiment de satisfacție. Supă hrănitoare la plic … chipsuri cu diverse arome, băuturi carbogazoase… miile de fast-fooduri din rețeaua sa… toate cu bunătăți îmbietoare, grase și pline de colesterol. ” Ei și? Sunt gustoase și preferate de toată lumea. Mai ales de copii! ” Ahh, copiii.. Erau clienții lui preferați. Îi creștea inima de bucurie când vedea câte un copil ronțăind chipsuri sau mușcând cu lăcomie dintr-un hamburger… Baronul își amintea uneori de copilăria sa nefericită în care bona sau mama lui îl obligau să mănânce supe naturale… suc de morcovi , fructe… Ce chin! Ce dezgust!  Chipsuri.. chipsuri și cola, asta era alinarea sa atunci.  Asta prefera și acum. Da, lucrurile mergeau bine, produsele sale erau răspândite peste tot în lume.  Deviza lui era simplă: Mâncarea naturală nu folosește nimănui și trebuie combătută cu orice preț! ” Totul ar fi fost atât de simplu dacă nu erau babele astea nesuferite!”.  Baronul se încruntă când se gândea la asta.” O frăție de doi bani ! Păzitoarele rețetelor tradiționale! HA! Le voi găsi și le voi anihila pe toate până la ultima! Inclusiv pe baba aia supremă a lor, cum îi zice.. Marea…” Trebuia să se uite pe un raport să-ți amintească exact titulatura: ”… Marea Sălătăreasă… Ce stupid și grotesc!”. Baronul privi din nou orașul de la fereastră. De acolo de sus, lumea părea așternută la picioarele sale.

Offf, iar e luni! Și cu cheful ăsta de muncă pe care-l am azi, trebuie să le ajut pe tanti Jeni și pe Miruna la pus murături… Curtea cantinei e plină de zarzavaturi spălate ce abia așteaptă să fie puse la borcan: morcovi, țelină, conopidă, pepenași verzi, ardei capia, castraveți, gogonele verzi, varză roșie și rădăcină de pătrunjel. În timp ce ne explica de ce sunt bune murăturile în saramură ( cică produc fermentație lactică, și acidul lactic rezultat este dezifectant), tanti Jeni aranja frumos borcanele. Nu vă închipuiți cine-știe-ce ikebana sau gen: pe fundul borcanului se așează foi de viță și frunze de vișin care cică au rolul de menține murăturile tari. Apoi a așezat inspirațional legumele sus-menționate amestecate cu cimbru uscat, hrean curățat și tăiat rondele și usturoi. Deasupra se așează foi de viță și frunze de țelină și totul se presează cu un soi de teasc făcut inginerește din două scândurele. Peste toate acestea vine saramura. Vorba lu nea Gogu cerșetorul din colț: cei șapte saramurai. Deci îmi pun halatul alb și vă explic la tablă că saramura are ca și formulă chimică apă+sare.  Specialiștii au ajuns la concluzia că la 1 litru de apă sunt suficiente 30 grame de sare grunjoasă. Amestecul de apă și sare se fierbe și atunci când clocotește se toarnă în fiecare borcan până la umplere. Apoi se acoperă fiecare borcan cu celofan sau capac foarte ermetic, aerul neavând voie să pătrundă în interior.

Borcanele se lasă la răcit și nu pot fi descfăcute decât după minim o lună. ( deci de aia scrie tanti Jeni cu creionul chimic pe ele data când le-a pus…).

În fine, cam asta e cu murăturile. A, era să uit! Pentru că ăștia mici au început școala, și cum tanti Jeni îi iubește mult, avem pregătite în fiecare zi pachețele cu gustări ca să-i ferească de – ptiu! ptiu! – chipsuri, alune și alte crănțănele. Deci pentru ei avem pachețele asortate cu sandvișuri ( făcute din chifle calde unse cu unt, cremă de brânză, o felie de roșie, cașcaval și o frunză de salată), sau fructe coapte și caramelizate ( gutui, mere) unele din ele trase în foietaj. Pentru fiecare mic musafir, tanti Jeni le-a pregătit și câte o sticluță de ceai rece natural făcut din fructe de pădure, ceai verde cu lămâie sau din fructe uscate ( piersici, caise). Sper să le placă!

Weekend

În weekend, la cantină, atmosfera e mai liniștită.  Avem timp să mai curățăm cămara, să facem ordine prin veselă și să ne ocupăm de activități de relaxare. De exemplu, Miruna îl scoate la plimbare pe cățelul Dowgird, tanti Jeni joacă Solitaire iar eu am timp să văd pe laptopul cel vechi ultimele episoade din sezonul 3 din ”Heroes”, că acuși începe sezonul 4 și rămâneam ne-updatat cu acțiunea. În fine. Dar de mâncat ce mâncăm?

Cu ce mai avem prin cămară, tanti Jeni a avut o idee strălucită: pizza, frate! Dar pentru că nu avem un cuptor predestinat pentru asta, pizza se va prepara la tigaie. Foarte simplu: 2 ouă bătute, 4 linguri de făină și un pahar de apă se amestecă foarte foarte bine pînă când amestecul omogen seamănă la consistență cu smântâna. Se încinge ulei într-o tigaie, apoi se toarnă acolo compoziția, iar peste ea, se presară cârnați, brânză, cașcaval și suc de roșii. Se pune capacul și se așteaptă până e gata ( cam 15 min). Totul se face la foc mic.

Miruna s-a apucat să facă prăjitură cu nuci. Tot stăteam eu degeaba, am luat sacul de nuci din cămară și le-am spart si măcinat pe toate. Rețeta e simplă: 500g făină, 300g margarină solidă, 1 plic de drojdie uscată, 50 g zahăr, 2 gălbenușuri, puuuuțină sare și o lingură de smântână. Se amestecă și apoi se lasă la odihnit vreo 15 min. Se împarte în 3 și se aplatitează/laminează fiecare parte cu făcălețul multifuncțional rezultând astfel 3 foi. Se ia prima foaie, se pune în tavă, deasupra se pune gem de caise și 1/2 dintr-un amestec făcut din 300g nucă pisată și 150 g zahăr. Se pune a doua foaie și din nou gem de caise și cealaltă jumătate din nuca pisată cu zahăr. După ce punem a treia foaie, băgăm totul la cuptor pentru vreo 20 min, la foc potrivit. Între timp, Miruna a pregătit  glazura de ciocolată făcută magistral din cacao, zahăr, unt și apă amestecate și fierte într-un ibric. Prăjitura se scoate din cuptor se acoperă cu glazura de ciocolată și gata!

Dacă aveți drum pe aici, nu pregetați să cereți pizza și prăjitură: avem pentru toată lumea! Poftți, vă rugăm!