Ruladă

Septembrie 30, 2009

Păi, trebuia să facem și ceva cu carne azi, că ne săreau clienții-n cap. Așa că, tanti Jeni și cu Miruna s-au apucat să taie fâșii din carnea aia de porc din congelator și să o pregătească pentru ruladă cu carne.

Pentru un kil de carne au mai folosit: vreo 250 de grame de ciuperci,  cam 150 grame de ceapă, aproximativ 100 grame de ulei, 100 grame de smântânică, o lingură de făină,  niște verdeață, boia, sare și piper după gust. Carnea se taie în felii subțiri care apoi se condimentează cu sarea și piperul din dotare. Se taie ciupercile, se curăță și se taie ceapa apoi se călesc împreună. Amestecul rezultat se pune pe fiecare felie de carne care apoi se rulează și se pun într-o tavă unsă cu ulei. Băgăm la cuptor, pam-pam, și preparăm sosul. Cum care sos? Păi nu v-am spus de sos? Păi hai să vă zic: boiaua, uleiul, smântâna și făina se amestecă și se face un sos care se toarnă în cuptor peste rulouri. Se mai lasă cam un sfert de oră și gata. Ca și garnitură, avem pregătite legume fierte sau pilaf. Cartofi prăjiți doar la cerere, că pe ăia trebuie să-i fac eu și mi-e lene…

Desert? Păi ce desert vreți, frate? Stați să vedeți ce ne recomandă buna noastră prietenă și clientă Maria: must și miez de nuci. Beton! Și, da, redecorarea continuă, sper să vă placă atunci când va fi gata.

Anunțuri

Gogoși

Septembrie 29, 2009

Azi tanti Jeni ne-a băgat în ședință de dis-de-dimineață și ne-a zis că vrea să decoreze cantina, să-i dea un aer mai vesel, așa. Nefiind decisă asupra stilului de decor ( oscila între renascentismul de bucătărie și curentul culinar-baroc amestecat cu ceva suprarealism lacto-brânzo-vegetarian) tanti Jeni s-a hotărât să apeleze la buna noastră prietenă Roxana ( a.k.a. Drawforjoy)  care a fost încântată să participe la acest proiect. Drept pentru care Roxana a venit azi pe la noi să măsoare, să evalueze și să facă primele schițe. Evident, prima lucrare a fost portretul lui tanti Jeni. Dacă nu știați cât de ” hot” e dumneaei, ei bine, aflați acum. Deci, iat-o pe tanti Jeni:

tanti-jeni

Buuunnn… acum să trecem la fapte: deci azi facem gogoși. Cu miere și susan. Ia să vedem: combinăm 100 grame de făină, o linguriță de zahăr, 200 + 200 grame de făină, 50 ml de ulei, 100 ml de apă, 10g de drojdie uscată, un gălbenuș de ou, o jumătate de linguriță de sare, 150 g semințe de susan prăjite, 2 linguri de oțet, 50g unt, și, ce era important, 500ml miere. Sper că nu am uitat nimic.

Amestecăm drojdia cu zahărul si cu apa fierbinte ( ăia 100 ml), apoi se acoperă și se lasă la loc cald pentru vreo 10 minute. Apoi amestecăm separat cei 200g de făină cu sarea și drojdia, rezultatul fiind un aluat lipicios. Pe ăsta îl lăsăm vreo oră și jumătate până se dublează în volum. Buunnn… Stați așa că nu levenim în timpul ăsta! Păi trebuie să prăjim semințele de susan la cuptor și apoi să așteptăm să se răceasca! După ce s-au răciiiit, le râșnim ( cu râșnița, evident) și apoi amestecăm pulberea rezultată cu 200 g de făină, uleiul, untul topit, oțet și gălbenușul de ou. Dacă nu explodează, e bine. Nu e TNT.
Ei, acuma amestecăm chestia asta cu aluatul ăla dublat în volum și se frământă bine până devine un soi de aluat elastic. Depinzând de starea de creație, se formează niște bile care apoi le transformăm și le facem șnururi împletite de aluat. Vă prindeți voi. Mai lăsăm la dospit șnururile vreo juma de oră ( deja mi-e foame, tanti Jeni, mai durează mult?). În sfârșit, le prăjim. Pe ambele părți. Bine că nu au decât două părți gogoșile, față și spate. Când le scoatem din uleiul încins, le punem pe o hârtie absorbantă ( șervețele d-alea de hârtie) să se scurgă uleiul. Apoi le înmuiem în.. mierea care în prealabil a fost încălzită pe aburi. Ca o apoteoză, peste gogoși se presară susan prăjit.

Eu zic să vă grăbiți, nu se știe cât timp vor mai rămâne gogoși pentru azi… Hai , vă așteptăm!


Supă. Mămăliguță.

Septembrie 28, 2009

Deci tanti Jeni s-a trezit cu chef de muncă azi. Eu, ce să zic… de somn și amețeală de abia am găsit drumul spre cantină. De fapt, m-am luat după mirosul puternic aromat de cafea la ibric. V-am mai spus, face tanti Jeni o cafea tare și aromată de stă lingurița țeapănă în cană. După vreo două cafele din astea mi-a pornit și mie creierul la capacitate, să zicem, maximă deși de multă vreme nu a mai zbârnâit săracu așa cum ar trebui… În fine.

Supică. Bun. De legume. Și mai bun. Miruna curăța grațios ceapa și legumele. Aș putea scrie un haiku despre asta, dar mai bine să vă zic procedura de supă. Deci maltratăm o ceapă mare, o țelină, doi morcovi, o roșie ( decojită), o lingură de pătrunjel verde tocat mărunt, un ardei gras și verde și vreo 20 de milililitri de ulei. Tăiem mărunt ceapa și o călim în tigaie, apoi tăiem cubulețe toate legumele. Țac-țac-țac. Toate. Le punem la fiert într-o oală de 3 litri împreună cu ceapa călită, cam 15-20 de minute la foc mediu. Gata. Adăugăm verdeață.

Cu 500 milililitri de supă avem alte planuri: facem o mămăliguță la cuptor. La ea mai folosim: 400ml de suc de roșii, 30 grame de unt, 300 grame de ciumperci ( ghebe, alea-mi plac), și câte o lingură de ulei de măsline și de zahăr. Piper și sare după gust. Deci se prepară mămăliguțaaaa. Mălai, chestii, știți voi. Apoi punem la fiert sucul de roșii, uleiul de măsline, zahărul și supa de legume ( băi, alea 500 de milili… nu mai mult). Lăsăm să scadă până devine gros. Într-un vas pentru cuptor tapetat cu unt, punem apoi mămăliguța fierbinte, facem niște gropițe în ea ( cu o lingură mare), se toarnă sosul cel gros, se pune cașcaval ras ( deci, eu deja nu mai pot de poftă…), apoi se presară ciupercile. Se pune la cuptor până se rumenește. Se servește după ce se răcește un pic. Mai avem niște must, niște plăcintă cu mere… hai că ne-am păcălit foamea și azi! Dați năvală!


Plăcintă cu mere

Septembrie 27, 2009

Offf… se mai termină un weekend… Ne-am odihnit după o săptămână destul de activă: murături… must… ziua Mirunei.. Aaaa, nu v-am povestit cum a fost la ziua Mirunei! Păi a fost super! Fata nu se aștepta la așa surpriză din partea lui tanti Jeni, plus că, în afară de tort, a primit și mici cadouri: din partea mea, acel pachețel ( pe care tot tanti Jeni mi l-a pregătit, știți doar…) care conținea o cutiuță muzicală ce avea această melodie. Micii chinezi, chiriașii din butoiul cu varză a lui tanti Jeni, i-au dăruit un bob de orez pe care era frumos caligrafiată, chiar de ei,  ”Antologia de 300 de poezii din dinastia Tang (618 – 907)”  compilată de un oarecare Shun Zu prin1763. Miruna a promis că va purta acest bob de orez la gât, ca medalion. Cățelul Dowgird i-a cântat ( mă rog, hăulit-schelălăit) sărbătoritei ”Mulți ani trăiască”, evident fără versuri. Mirunei i-a plăcut atât de mult încât l-a luat în brațe pe patruped, faptă care nu a rămas nepedepsită, Dowgird lingând-o voios pe toată fața. Deci, ce să mai,  a fost super.

Tot săptămâna trecută am primit încurajări din partea Ninei , ocazie cu care ne-am ales cu un link gratuit pentru o lună pe blogul domnului Radovicescu.

Totuși, n-am stat degeaba în weekend: tanti Jeni a pregătit o minunată plăcintă cu mere.

Pentru 1,5 Kg de mere a mai folosit:  2 cești cu zahăr, făină, o ceașcă de lapte bătut, 1 plic de praf de copt, 1 ou, niște griș, sare și un pachet de margarină. Să nu uit! Mai trebuie și scorțișoară!

Ca să facem coca folosim margarina, oul, zahăr, laptele bătut, niște praf de copt, și făină. Pentru conținutul magic, merele curățate de coajă se dau pe răzătoare și după ce se storc se adaugă scorțișoară. Împărțim coca în două părți egale. Una dintre ele ( eu o aleg pe cea din dreapta) se întinde într-o tavă ce a fost în prealabil unsă și tapetată. Peste ea se presară niște griș apoi punem compoziția de mere rase și scorțișoară Apoi se pune peste, întinsă,  și cealaltă parte de cocă ( aia din stânga). Pac! Se pune la cuptor. După ce se scoate plăcinta de acolo, evident coaptă, o pudrăm cu zahăr pudră. Dacă avem chef de joacă ne putem pudra și pe nas. Se lasă la răcit și apoi se feliază.

Vrăjit de miros, ne-a bătut în geam un băiat care ne-a lăsat niște pliante cu BaniPePost. A căpătat în schimb o felie de plăcintă.

Deci luni dimineață, pe lângă sandvișuri, cafea și ceai, vă așteptăm și cu această minunată plăcintă cu mere. Tanti Jeni, da plăcintă cu bere o exista?


Bruxelles

Septembrie 25, 2009

Bing, bang! la ușă: băiatul de la DHL. ” Doamna Jeni este? Are un colet… semnați aici… sărumâna!” Coletul era destul de greu. Mă uit pe etichetă, vine tocmai de la Bruxelles… Înăuntru…multă varză! Evident, varză de Bruxelles! ”Dragă Jeni, scria pe un bilețel aferent, te rog să primești din partea mea aceste verze și să le gătești cum știi tu mai bine. Semnat, indescifrabil, prietenul tău europarlamentar.” Foarte tare!     ” Tanti Jeni, zic, matale ai prieteni d-ăștia europarlamentari și în loc să-ți trimită cadouri și alte alea îți trimit varză?” Tanti Jeni zâmbi: ” Băi, dacă nu știi… asta e comandă specială de la piața aia din Bruxelles unde se găsește ce mai bună varză… Hai, la treabă!”

Rețeta e simplă: pentru 500g de varză bruxelleză mai folosim 500 ml de lăptic, 6 linguri de smântânică, 5 linguri de brânză rasă ( și frezată) pesmet, 2 linguri de făină, 3 linguri de unt, sare, parmezan ras ( frezat și el). Cred că n-am uitat nimic. varza se curăță și se pune la fiert în apă cu puțină sare. Apoi se scurge și se lasă la răcit. Între timp, se pregătește sosul ( ”le sauce”, ca să fim în ton cu limba lui Hercule Poirot, știați că era belgian, nu?): laptele, îmbogățit cu o lingură de unt și făină, se fierbe amestecând continuu până se îngroașă. Apoi se adaugă elementele chimice rămase: brânza rasă și smântâna, și se amestecă bine până se omogenizează. Atenție, nu cumva să dea în clocot!  Pentru pasul următor, tanti Jeni folosește un vas de Jenna ( de ce nu mă miră?): îl tapetează cu mult pesmet și acolo așează verzele care între timp s-au răcit. peste ele, se așează ( se aud viorile suave…) sosul preparat, răcit și el ( hapciu!). La final, din nou pesmet, mult pesmet, parmezan și niște cubulețe mici de unt așezat strategic printre verze. Și acum… la cuptor! Se scoate când varza e rumenită pe deasupra.

Deci, vă așteptăm pe la noi. Poftă mare!


Tort

Septembrie 24, 2009

 

ACUM VREO 30 DE ANI…

Cele două Surori Bucătărese ale Ordinului ajunseseră prea târziu: locul fusese deja distrus, nu mai rămăsese nici urmă din  cantina aceea. Agenții Baronului lucrau eficient și curat,  totul era transformat în cenușă răscolită de  pale de vânt. În limbajul lor, genul acesta de operațiune purta numele de ”cauterizare”.  Surorile plângeau și răscoleau prin rămășițele a ceea ce fusese înainte un loc vesel, plin de viață, unde lumea se bucura până nu demult de acele bucate simple și hrănitoare. ”Of, dacă ajungeam măcar cu o oră mai devreme…. De ce oare au transmis semnalul de alarmă așa de târziu?” Le era ciudă și erau îndurerate de pierderea colegelor lor… Mai mult ca sigur fuseseră luate prizoniere de agenții Baronului: trebuiau să divulge unde stă ascuns Rețetarul cel prețios.  Locul acela pustiit era cuprins de o liniște completă.  Se putea auzi cum fulgii de cenușă se așterneau peste pământul proaspăt pârjolit. Trecuseră minute bune… Deodată în liniștea aceea mormântală se auzi un scâncet de copil. Era ascuns sub un maldăr de cutii goale, ceva mai departe de locul dezastrului, într-o zonă necercetată de agenți. Surorile au găsit repede copilul: nu avea mai mult de un an și era înfășat într-o păturică roz. ” E fetiță!” spuse Sora care luă în brațe copilul, ” Ce frumoasă e…”. Fetița se liniști din plâns și zâmbi. Avea părul blond și un zâmbet dulce care semăna cu o mică gondolă. ” Trebuie să o luăm cu noi… bine măcar că fetița a scăpat din dezastrul ăsta… trebuie să raportăm Marii Sălătărese de urgență!” Surorile se îndepărtau cu pași repezi de la locul dezastrului, una dintre ele ținând strâns fetița la piept. ”Nu știam că una din Surorile noastre dispărute are o fetiță.. a cui o fi? ” se întrebau ele alergând. După ce se îndepărtaseră destul au oprit să se odihnească. ”Nici măcar nu știm cum o cheamă, ai idee?”  Cealaltă Soră admira fetița, fermecată de drăgălășenia și dulceața ei. ” Nu știu.. dar uite are o monogramă pe păturica asta… litera M… de la ce nume o fi?” Se gândiră amândouă câteva secunde și  una dintre ele hotărâ: ” Să-i spunem Miruna.. E un nume frumos, ce zici?”  Zâmbiră: ” Da, e un nume frumos… frumos ca ea. Vom adopta copila, nu cred că Marea Sălătăreasă va avea ceva împotrivă. Sper doar să devină o Soră Bucătăreasă bună… ca mama ei…” Au pornit mai departe, trebuiau să ajungă la Bază înainte de căderea întunericului… În seara aceea micuța Miruna era deja în îngrijirea Surorilor Bucătărese și se hrănea cu lapte cald și hrănitor. Iar Rețetarul își schimba de urgență locația secretă.

ASTĂZI…

Băi, deci trebuia să-mi scriu în calendar, tanti Jeni mi-a spus mai demult dar am uitat! Azi e ziua Mirunei! Și eu, ca nesimțitul, am venit azi la cantină fără nici un cadou, nici măcar cu o floare!  ”Ia d-aici pachețelul ăsta să i-l dai cadou, m-am gândit eu că o să uiți… trebuie să mă gândesc eu la toate” zise tanti Jeni, ” și ca să te să te speli de păcate pune mâna și freacă la crema asta că-i facem un tort fetei. Și mai repede că acuși apare și ne prinde în flagrant cu mâna pe delict!”

Daaaa… tortul va fi mi-nu-nat! Ia să vedem: 200 g de făină, 250 g zahăr, 150 ml rom ( d-ăla de beau pirații din caraibe?), 8 albușuri de ou, 3 ouă, 50g cacao, 1 baton de vanilie, 300 ml lapte,
zeama de lamaie, 4 linguri cu zahăr pudră, 4 linguri cu făină. Cam asta era pe masă la prima ochire. Pentru blat se procedează astfel: se bat albușurile spumă împreună  cu zahărul, apoi se adaugă gălbenușurile, făina si cacao, se freacă totul bine și se pune in forma ( știți voi, aia rotundă) unsă și tapetată cu făină. Se coace la foc potrivit. Între timp cât stă blatul la copt, se prepară siropul: se fierb cele 250 grame de zahăr cam 10 minute cu o jumătate de pahar cu apă ( băi, apa fără pahar!), apoi se ia de pe foc și se adaugă jumătate din  batonul acela de vanilie, jumătate din  lingura cu zeamă de lămâie și cei 150 ml de rom ( dacă mai rămân, că miroase tentant romul ăsta…). Între timp blatul s-a copt. Parcă-l văd maroniu și pufos… ce bun! Îl admirăm până se răcește și îl tăiem în trei straturi orizontale. Fiecare strat se însiropează bine de tot cu siropul ( hâc!) cu rom. Acum, specialistul, adică eu, prepară crema: bat ouăle întregi ( alea trei, evident după ce le-am spart, da?)) cu zahărul pudră, adaug făina, vreo 6 linguri de cacao și ciocolată, apoi se picură laptele fierbinte. Se freacă bine de tot până devine omogen  și se fierbe crema până se îngroașă. După ce se răcește, crema se amestecă cu untul frecat. Se unge fiecare foaie cu cremă și se așează una peste alta, apoi se unge tot tortul cu cremă și se ornează cu ciocolată rasă ( nu epilată?). Apoi vine tanti Jeni și va scrie ”La Mulți Ani Miruna” pe tort cu scrisul ei frumos și caligrafic. Nu cu creionul chimic ci cu frișcă. Naturală evident.

O să fie super! Miruna trebuie să apară din clipă în clipă, cred că nici nu bănuiește surpriza! Off, nu pot rezista și am luat puțină cremă pe degete…. ce gustos!


Știucă

Septembrie 23, 2009

Nu-ș ce naiba i-a venit azi lu tanti Jeni să facă știucă umplută. ”Să nu mă pui să curăț oase și piele de pește azi că n-am chef” ,i-am zis, ”mai bine facem cartofi prăjiți!”. M-a iertat dar tot mi-a găsit ceva de făcut: cică să curăț butoiul cel nou pentru varză că o să punem la murat. Probabil mai țineți minte că în butoiul cel vechi, tanti Jeni i-a cazat pe cei câțiva mici chinezi care lucrează pe șantierul de vizavi și nu vrea să -i evacueze. În fine.

Tanti Jeni cu Miruna s-au apucat ele de făcut știuca: pentru un Kg de știucă mai trebuie 2 litri de apă ( e moartă bre, crezi că mai înoată știuca aia?), 1 morcov, 1 ceapă, 1 pahar de ulei,  o felie pâine albă,  2 ouă, pătrunjel verde, 1 bucată ceapa, 4 bucăți cartofi mai măricei așa. Acuma: se curăță știuca, se ia cu atenție pielea de pe ea să nu se rupă, se golește de măruntaie ( Dowgird, păzea!), și se ia cu atenție carnea de pe oase. Carnea se va da prin mașina de tocat împreună cu miezul de pâine înmuiat în prealabil în lăptic. Umplutura rezultată se va freca cu ulei, cele două ouă, pătrunjelul ( tocat mărunt, mărunt), piper și sare după gust. Acum ne ocupăm de pielea știucii: o spălăm, o stoarcem bine și se umple cu umplutura la care tocmai s-a lucrat, și se dă forma de știucă. Aici ar fi bine să țineți minte cum arăta știuca înainte de preparare, dacă nu găsiți o poză ceva, sau căutați prin atlasul zoologic. Buuun! După ce dați forma aproximativ de știucă ( pun pariu că n-o să iasă 100% la fel ca originalul), vă apucați puțin de croitorie. Da, pielea se coase. Cu ață de cusut. Apoi se pune la fiert în apă cu sare împreună cu niscaiva zarzavat, cartofii și cu oasele de știucă ( Dowgird, dă oasele înapoi, n-auzi?). Când simțim că este gata, punem peștele pe un platou, strecurăm zeama și o punem peste pește ( pește peste nu merge) și pe lângă punem o garnitură din cartofii și morcovii din fiertură. Deci nu se pierde nimic. Nu știu cu ața cusută ce se întâmplă dar nici nu sunt curios.

Vă doresc poftă mare, eu sunt în spate curăț butoiul cu varză…


%d blogeri au apreciat asta: