Pilaf. Sârbesc, evident.

Pentru că a fost vreme frumoasă în weekend, am scos grătarul. Așa că sâmbătă și duminică ne-am delectat cu niște fripturici pe cinste și am jucat baseball pe terenul din curtea din spate. Cel mai activ jucător a fost cățelul Dowgird care a prins cele mai multe mingi, crezînd că sunt de mâncare. Alerga, mititelul, după ele de ziceai că e jamaicanul Bolt la cursa de o sută de metri.  Azi plouă, așa că vom găti in-door. În cinstea meciului de fotbal Serbia-România de sâmbătă seara, tanti Jeni s-a gândit să facă azi niște pilaf sârbesc la cuptor, cam cum a fost echipa noastră în meciul sus-menționat. Cum procedăm? Păi, în calitate de selecționer, tanti Jeni a folosit următorii jucători: 250 grame de orez ( portar), 250 grame ceapă, 750 grame de file de porc, 100 grame de unt ( fundași), 500 grame de roșii conservate tăiate cubulețe, doi gogoșari verzi, 70 mililitri de supă de legume, 2 căței de usturoi, ( mijlocași), 2 lingurițe de boia iute, sare și piper ( atacanți). După cum ați observat formația pe teren este 3-4-3, cu boiaua iute atacant central. Tactica folosită este următoarea: ceapa se curăță și se taie mărunt, se călește într-o tigaie în care se topește unt. Jocul de pase este important  aici, amestecând mereu timp de vreo 5 minute pentru a nu se rumeni ceapa prea tare. Tăiem carnea bucăți și o adăugăm în aceeași tigaie. Combinăm aici și ardeiul tăiat în fâșii mici. Se lasă totul la foc normal pînă se pătrund toate și se rumenesc ușor. Aplicăm acțiunea de atac și adăugăm roșiile, sarea, piperul și boiaua, lăsându-se la scăzut cam o jumătate de oră. După pauză, turnăm compoziția într-o cratiță, amestecăm orezul vărsăm deasupra supa de legume. Acoperim cu folie de aluminiu și băgăm cratița în cuptorul încins. Se scoate după vreo 45 de minute, aproape de finalul reprizei și… gooolll!!! Pilaful marchează! Suntem în cempion lig! Se servește cald. Poftă bună.

Tanti Jeni, la conferința de presă: ”Da, a fost o victorie meritată, pilaful a presat încontinuu în atac, sarea și piperul s-au aflat mereu în preajma careului advers. Cuptorul a fost minunat, a creat o temperatură propice victoriei de astăzi. Îi mulțumesc!”

 Desert… desert…  Miruna, specialista noastră în clătite, a pregătit, cu dedicație specială, clătite cu dulceață de vișine în cinstea victoriei pilafului. Până miercuri ne gândim la o specialitate din Insulele Feroe. Hai ai noștri!

Anunțuri

5 Responses to Pilaf. Sârbesc, evident.

  1. maria spune:

    Draga Jeni,o portie de pilaf si desert 4 si cate un ceai de fructe cald,ca pe ploaia asta avem nevoie.La sportu’ala nu ma pricep da’ cred ca merita efortul.

  2. Pataphyl spune:

    Bun, bun, tare bun! Cuptorul ăla m-a adus la viață, a fost frig mare în Mile High City, ți-oi povesti mai încolo!

  3. drawforjoy spune:

    Eu vreau clatite muuuuulte!

  4. Andrei spune:

    http://andreisamericandream.wordpress.com/2009/10/12/multi-romani-dau-semne-ca-au-uitat-cine-este-ion-iliescu/
    Pana de alegeri sa faca tanti Jeni, ceva pe gustul astuia. Dar, sincer, as prefera o prajitura de aia cu grau, parca ii zice coliva. Ca e singurul dulce care il astept. Poate si niste colaci pentru oamenii saraci, cum se obisnuieste cand mai da cate unul coltul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: