Sarmale

Whoaaa… ce miros îmbietor vine din bucătărie… Tanti Jeni vrea să ne răsfețe azi cu niște sărmăluțe bune și fragede de se topesc în gură… Fiți atenți: la 500 grame de carne de porc tocată  se mai folosesc patru cepe, o cană de orez, doi morcovi, o legătură de pătrunjel, două ouă, cimbru, 4 linguri de pastă de tomate, 1,5 kg de varză, 3 linguri de ulei, sare și piper.

Carnea se amestecă cu ceapa, morcovul și verdeața, toate tocate mărunt. Se adaugă sarea, piperul, pasta de tomate și ouăle bătute și se amestecă până se obține un amestec omogen. Trecem acum la varză: i se taie cotorul și pentru a si desface mai ușor foile se pune sare în locul cotorului se pune într-un vas și apoi se toarnă peste varză apă fierbinte.

Se fac apoi sărmăluțele. Tanti Jeni are dexteritate în a înveli compoziția de carne în foițele de varză. Se pun apoi sărmăluțele într-un vas în care am așezat în prealabil un soi de saltea formată din niște foi tocate de varză, o lingură de cimbru și 3 linguri de ulei. După ce se pun sărmăluțele se acoperă cu foi de varză și completăm cu apă rece. Vasul se pune la cuptor, la foc mic, vreo două ore.

Miruna prepară mămăliguța fierbinte și aurie. La servire, după cum doriți, se adaugă smântână, hrean sau ardei iute. Sau toate la un loc.

Vă plac amandinele? Sigur nu ați mai mâncat amandine așa de bune cum le face Miruna. Pentru blat a folosit: 13 ouă, 13 linguri de zahăr, 11 linguri de făină, 4 linguri de cacao și esență de vanilie. Miruna a separat ouăle, a bătut albușurile cu 8 linguri de zahăr și separat gălbenușurile cu restul de 5 linguri de zahăr și esența de vanilie. Peste compoziție se cerne făina și cacao apoi se toarnă într-o tavă potrivită, tapetată cu hârtie. Se pune la cuptor. Urmează crema: la asta, Miruna a folosit 6 ouă, 6 linguri de apă, 600 grame zahăr, 3 pachete de margarină, 100 grame de cacao și două fiole de esență de rom. Se amestecă ouăle cu zahărul și apa, se fierb, se adaugă cacao, apoi se lasă un pic la răcit. Margarina se taie cubulețe și se adaugă la compoziție, după care se bagă la bătut la mixer, la maaaaare viiiteeezăăă!!! Miruna își pune ochelarii de protecție mereu când face chestia asta, parcă taie cu flexul. Trecem la glazură. aici e mai simplu: 500 de grame de fondant de cacao se topește în bain-marie ( sigur nu e o stațiune balneară din sudul Franței?…) și se adaugă un pic de esență de rom. Siropul se face dintr-un litru de apă care se fierbe, la care se adaugă zahăr caramelizat și niște esență (hâc!) de rom.  Și acum… asamblareeaaa!!! Dacă nu uităm de blatul din cuptor, îl scoatem, îl tăiem în două, se însiropează, se adaugă un strat de cremă, se adaugă a doua foaie de blat, se însiropează din nou și se lasă la rece vreo 4 ore. Totul se taie în pătrățele și apoi peste fiecare porție se toarnă glazura fierbinte. Se lasă din nou la răcit.

Fraților, cam asta e pentru azi. Vă invit la masă pentru că, nu-i așa, altfel vede omul muncii situația cu burta plină! Hai, poftă mare!

Anunțuri

6 răspunsuri la Sarmale

  1. viatanomada spune:

    Chiar imi era pofta,sa-mi pastreze si mie o portie Tante Jeni si desert de la Miruna.Multumesc pentru masa!

  2. cristiangheorghe spune:

    Păstrăm, păstrăm! Sărmăluțele la cald și amandinele în frigider. Hai, te așteptăm!

  3. April spune:

    Cum se face ca-i mai buna mancarea de la tanti Jeni dacat cea de acasa??

  4. Pataphyl spune:

    @April

    Ba eu cred că mîncarea de la cantina lui tanti Jeni e la fel de bună ca aceea de acasă de la tanti Jeni!

  5. Mihaela spune:

    Am descoperit, cam tarziu blogul, si implicit pe tanti Jeni. Dar cred ca, bucatele gatite, de dansa sunt foarte gustoase!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: