Azerty

Ei, în seara aceasta am avut treabă, dar nu la cantină ci acasă. Deși nu sunt un mare specialist în marketing, am fost rugat de cei de la magazinul on-line Azerty Distribution să-i sfătuiesc cum să transforme acest magazin de distribuție IT într-o afacere mai productivă și mai competitivă. Vizitându-le site-ul, am observat că au o gamă de produse destul de largă și prețuri destul de apropiate față de concurenții lor. Însă pentru o mai bună penetrare pe piață, cred că ar trebui să țină cont de următoarele puncte:

– aspectul site-ului este arid și impersonal. Nu se deosebește cu nimic față de alte magazine on-line de profil. Știu că toate magazinele on-line se bazează pe aceeași platformă software, însă și toate casele sunt construite din cărămizi și grinzi de rezistență. Așa cum fațada și arhitectura ne atrag privirile la o casă,  la fel și acest site ar trebui să aibă o temă care să exprime o viziune, ceva care să atragă clienții. Nu scrie nicăieri de ce să cumpăr de la Azerty și nu de la concurență. Însuși numele de Azerty nu este customer-friendly. Se poate repara totuși acest aspect dacă numele Azerty ar fi asociat cu o mascotă cum ar fi, de exemplu, un marțian simpatic cu acest nume, iar sloganul site-ului fiind ” tehnologie din altă galaxie”.

– sunt invitat să-mi creez un cont. Nu mi se prezintă însă nicăieri care sunt avantajele mele dacă fac asta (în afară de primirea unor newsletter-e pe care nu știu câți le citesc. No offence.). Ar trebui create niște programe de fidelizare a clienților care își fac un cont de client la azerty: discounturi, puncte de fidelitate, mesaje personalizate pe site în funcție de preferințele fiecăruia, etc. Un client este atras de multe ori de un magazin care îi înțelege și satisface dorințele respective. Apropierea față de client este esențială.

– Fiindcă veni vorba de apropierea față de client: descrierea multor produse este sumară și nu exprimă nimic. De exemplu: Denumire produs: Belkin Universal Notebook Travel Surge. Descriere produs: belkin Universal Notebook Travel Surge, with C8 Style Connector, 2m cable. Ați înțeles ceva? Produsele trebuie să aibă o descriere mai detaliată și, dacă se poate în limba română. E de muncă, într-adevăr, însă nu toată lumea care vrea să-și cumpere un produs IT de pe un magazin on-line știe engleza. Și ar putea fi exact acel segment de clienți care v-ar prefera ca și furnizori.

– Vizualizarea stocului este importantă. Mesaje de gen: ”disponibilitate produs: sunați” descurajează.

– pe prima pagină ar trebui afișate promoțiile momentului. În acest moment nu știu dacă produsele afișate sunt ”hot-sellers” sau lichidări de stoc sau sunt afișate aleator.

– nu în ultimul rând: introducerea într-un program de optimizare a căutării pe web. (SEO).

În esență cam asta ar fi. Probabil un studiu de piață care ar avea ca rezultat o definire a clientului care cumpără  on-line tehnologie IT  ar putea infirma sau confirma punctele de mai sus.

Pe mâine!

Acest articol a fost scris pentru concursul Superblog2009

Anunțuri

2 Responses to Azerty

  1. cristiangheorghe spune:

    @nik26: Mulțumesc 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: