Joaca jocului

Azi, pe când spălam vasele, tanti Jeni m-a întrebat ce cadou mi-aș dori de Crăciun. ”Da ce, tanti Jeni, zic, ai vreo pilă la Moșu? Îl cunoști pe renul Rudolf și nu știam eu? Păi ce să-mi doresc, zic, n-ai vrea să facem un upgrade la calculatorul ăla,  pentru jocuri? ” Pentru că, da, la cantină ne mai și jucăm pe calculator. Ce să-i faci? Însă, spre deosebire de tanti Jeni care joacă Solitaire sau de Miruna care joacă ( ce altceva?) Hearts, eu sunt mai pretențios. Mi-au plăcut întotdeauna jocurile pentru PC cu grafică realistă, simulatoarele și jocurile de strategie. Drept pentru care o să-i scriu lui Moș Crăciun să-mi aducă și mie o placă video ATI Radeon™ HD 5870 sau ATI Radeon™ HD 5850 (primele plăci video 100% compatibile DirectX11), pentru că am fost băiat cuminte. Da,mă, ce râdeți? Păi, imediat ce le-aș instala mi-aș petrece câteva zile probând pe ele jocurile mele preferate. În primul rând aș juca Half-Life 2,împreună cu cele două continuări ale sale: episode one & episode two. Apoi aș începe un nou sezon NBA în jocul NBA 2k10 de la 2K Sports, unul din cele mai bune și mai realiste simulatoare sportive pe care le-am văzut vreodată. Aș mai juca jocul meu preferat de mașini, Colin McRae – DIRT și un joc de strategie foarte pretențios din punct de vedere grafic, World of Conflict. Cam asta e. O să aduc din nou vorba mâine despre asta, amintindu-i lui tanti Jeni că producătorul se numește AMD și să nu uite să scrie asta pe lista de cadouri pentru mine. Mă duc deci să adorm și să visez frumos. Noapte bună!

Acest articol a fost scris pentru concursul Superblog 2009

Ostropel

Azi m-am trezit cu noaptea-n cap și am ajuns devreme la cantină. După ce-am băut cafeluța de dimineață, puternică și aromată, m-am apucat să curăț firmamentul că dacă vede tanti Jeni vreun firicel de praf pe el, am încurcat-o! Plus că mă amuză teribil să văd în ce chip se așează frunzele bătute de vânt pe fața pictată a dumneaei. Azi jurai că seamănă cu Fidel Castro. N-o să-i spun asta pentru că știu că se supără, și dacă se supără naiba știe ce uită să pună în mâncare și se duce naibii meniul de azi… Și că veni vorba de meniul de azi, ia să vedem, că și-a notat aici pe-o foaie… așa: ostropel de pui. Aoleooo.. Deja simt mirosul ăla irezistibil de usturoi… Hai să vă spun cum face tanti Jeni ostropelul, că am mai văzut-o: deci, la un piept de pui dezosat mai intră în combinație trei căței maidanezi de usturoi, un morcov, trei ardei grași de tot, trei cepe mari și frumoase, niște bulion, ulei , sare și piper. Buuun. Se taie ceapa și ardeii, nu foarte mărunt, apoi se călesc într-o oală cu ulei încins. După vreun minut se adaugă morcovul ras. Pieptul de pui se taie cubulețe și se adaugă și el. După ce se călesc, se adaugă puțină apă, atât cât să acopere compoziția din oală. Se lasă la fiert, iar când apa scade, se adaugă usturoiul pisat și bulionul. Sare și piper, după gust.  Se mai ține puțin la fiert, și gata! Ostropelul se servește cu cel mai bun companion posibil: mămăliguță aurie!

Miruna ne va delecta azi cu o specialitate de sezon: plăcintă cu dovleac și nuci. Păi, să vă explic cum se face: pentru aluat, ne trebuie niște făină ( vreo 300-400 grame), o cană de ulei, un pic de sare și o cană de apă fiartă. În grămăjoara de făină se face o gropiță și se picură ulei amestecând tot timpul până când se formează un  amestec sfărâmicios. După care, se pune sarea și apa, până când se formează aluatul legat.

Trecem acum la umplutură: ne trebuie un kilogram de dovleac răzuit, 3 linguri de margarină, vreo 200 de grame de nuci mărunțite și puțin prăjite, vreo 10 linguri de zahăr și scorțișoară. Se pune margarina într-o cratiță, se pune pe foc, și acolo se călește dovleacul împreună cu zahărul și scorțișoara. După călire, se pune la răcit. Între timp, preparăm foile din aluat. Trebuie să iasă vreo 4 sau 5 foi, dar ar fi bine să fie subțiri pentru ca plăcinta să fie mai… mmmm… savuroasă. Pe fiecare foaie unsă în prealabil cu margarină se pune compoziția de dovleac, se presară nuci și apoi se rulează cu grijă. Se ia o tavă, se unge și ea cu margarină și apoi se pun rulourile în ea, presărând apoi deasupra zahăr, așa, ca o ninsoare de sfârșit de noiembrie. Zahărul ăsta are rolul de a face plăcinta mai crocantă.  Se țin la cuptor până când rulourile capătă o nuanță aurie.

Hmmmm… hai că mâncăm bine și azi. Vă așteptăm cu drag, pentru că așa cum bine știți, altfel vede omul muncii situația cu burta plină! Bon apetit!