Frigărui de legume

Nu vă recomand să mergeți la piață cu tanti Jeni. Eu mă dau lovit, îmi găsesc de treabă pe la cantină când e vorba de așa ceva. Azi dimineață, de exemplu, când dumneaei mi-a lansat invitația de ”vegetables shopping” ( nu, cu siguranță nu e un termen folosit de pițipoancele de Dorobanți) i-am prezentat lui tanti Jeni câtă treabă aș avea de făcut la cantină, în lipsa dânsei: vase de spălat, tacâmuri de curățat, de verificat instalațiile, chiar și de primenit cușca patrupedului nostru, cățelul Dowgird și, munca mea de bază, curățatul firmamentului cantinei. Ei, da, am convins-o și s-a dus singură la piață. Pfiuuu… am scăpat! Acu probabil vă întrebați de ce nu vreau să mă duc cu tanti Jeni la piață. Păi, fraților, își face o listă de vreun metru lungime, la care mai adaugă vreo 5-6 repere pe drum, mai taie 3-4 că-și aduce aminte că mai avem în cămară, iar când ajunge în piață începe prăpădul: umblă pe la toate tarabele să vadă unde sunt mai frumoși cartofii, ardeii, unde e pătrunjelul mai verde, și tot așa. Pe mine mă apucă nervii și umblu cu sacoșele după dânsa, din ce în ce mai pline, iar cu mâinile ocupate nici nu pot să mă joc pe iPhone. Offf… mai bine la căldurică, ocupat cu munci casnice, mai o vrăjeală cu Miruna… În fine.

Azi fiind vineri (deci zi de post) și găsind legume proaspete la piață, tanti Jeni ne propune la meniu niște frigărui de legume. E al naibii de simplu: la 150 de grame de ciuperci proaspete, se mai folosesc două roșii, doi ardei grași ( unul roșu și unul verde), un dovlecel, o legătură de ceapă verde, o ceapă uscată, o lingură de suc de lămâie, 4 linguri de ulei de măsline și nelipsiții prieteni, sarea și piperul. Tanti Jeni a scos afară grătarul, l-a încins și l-a uns cu margarină vegetală, apoi s-a apucat să prepare frigăruile: a curățat ciupercile și le-a tăiat în jumătate, apoi a spălat roșiile și le-a tăiat rondele. La fel și dovlecelul cu ardeii, tăiați felii. Se prepară apoi un sos format din ulei, sucul de lămâie, ceapa verde tocată mărunt și pătrunjelul mărunțit. Legumele se ung cu acest sos și se înfig în frigărui, apoi se pun frigăruile pe grătarul încins. Mmmmm… miroase chiar bine, să știți!

Acu, că tot a luat tanti Jeni și morcovi frumoși din piață, dulcea noastră specialistă în deserturi, domnișoara Miruna, s-a gândit să ne delecteze cu o plăcintă cu morcovi. Fți atenți ce minunăție de desert: la o cană plină de morcov ras, mai intră o jumătate de cană de zahăr, o jumătate de cană de ulei, două căni și jumătate de făină ( Miruna, gata cu cănile că deja s-a umplut masa) o linguriță de bicarbonat, una de scorțișoară și 250 de grame de gem de fructe. Morcovul se amestecă cu zahărul și se lasă într-un vas vreo jumătate de oră. Apoi, se adaugă cu grație bicarbonatul dizolvat în vreo două linguri de apă, uleiul scorțișoara și făina. Totul se amestecă bine, obținându-se în final un aluat drăguț. Se unge o tavă cu ulei, se tapetează cu făină și se pune un strat format din jumătate din cantitatea de aluat, ca o foaie. Deasupra se pune gemul și apoi a doua foaie formată din restul de aluat. Se pune la cuptor pentru o jumătate de oră. Fraților, miroase beton!

Nu știu ce se bea în zi de post și sincer nu îmi dau seama ce se poate bea la frigăruile de legume. O să cereți voi ceva de băut că se descurcă tanti Jeni, știți doar 😉 Poftă mare și weekend plăcut!

A, și să nu uit. Să aveți ghetele curate de Moș Niculae și mintea limpede la votare. Paaa!

Anunțuri

5 Responses to Frigărui de legume

  1. nik26 spune:

    Ce prost ma simt. 😦 Sunt leit Tanti Jeni la faza cu „vegetables shopping”… Uneori mi-e si mie groaza sa ma duc in piata ca ma stiu cum sunt si ca dureaza mult… :b
    Pofta buna cu frigaruile!… 🙂 Sosul e foarte interesant… cu margarina aia nu am prea inteles cum e si mai bine o scoti… si mai usor cu sarea! 😀

    • cristiangheorghe spune:

      nik26: hei, nu ai de ce să te simți prost! Toate gospodinele bune fac așa numai că eu nu am răbdare prin piață. Știi vreun bărbat care are? 🙂

      • Miju spune:

        despre rabdarea mea nu pot spune multe, dar a altora e limitata cand e sa ma insoteasca la shoping in piata, indiferent c-or fi vegetale sau branzeturi. calitatea primeaza! 😀

        ce se intampla de mos Niculaie daca oricum faci papucii tuturor din casa? m?

  2. Andrei S. spune:

    Plăcintă cu morcovi! Da, da, da…

    Mulțumesc.

  3. cristiangheorghe spune:

    @Andrei S.: bine ai venit pe la noi! Dacă vrei porție dublă, nu te sfii! Să-ți fie de bine 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: