Hai că m-a speriat tanti Jeni cu dovleacul ăla. ” Ce faci, bre, cu el? Gata, halloween-ul s-a dus! ”, zic. Tanti Jeni, drăgăstoasă cum o știți îmi zise: ” Decât să freci duda și te zgâiești la mine, mai bine adă niște varză murată din butoi! Și mai repede că ne-apucă noaptea până te miști!” Drăgăstoasă foc, tanti Jeni, de aia o iubesc. Azi, dumneaei face o chestie tare bună și anume sărmăluțe de post în dovleac. Interesant. Fiți atenți: pentru sarmale, tanti Jeni folosește vreo 15 foi de varză murată, o jumătate de morcov, o bucată de țelină, o cană de orez, o jumătate de ardei gras, 6 ciuperci, miez de nucă ( vreo trei), mărar, pătrunjel, trei căni de apă, niște roșii și ulei. Tanti Jeni taie ciupercile, ardeiul, toacă ceapa, pisează miezul de nucă și dă pe răzătoare morcovul și țelina. Se pune la călit în uleiul încins ceapa și orezul ( spălat în prealabil) până când orezul devine mai transparent.Se adaugă în oală țelina, morcovul, ardeiul șiciupercile, după care se toarnă cele trei căni de apă fierbinte. Totul fierbe vreo un sfert de oră, după care se adaugă roșiile tăiate, nuca pisată și verdeața. Se mai lasă la fiert vreo 3 minute. Umplutura aceasta se pune în foile de varză, care se împachetează cu dexteritate. Booonn.. acum tanti Jeni trece la dovleac. Îi taie capacul și îl scobește cu grijă, să nu cumva să se crape sau să pleznească. Apoi, pe fundul dovleacului se pune mărarul, o foaie de dafin ( acu i-a venit ideea lu tanti Jeni) și un rînd de varză murată. Ca un pătuț, așa. Pe el, culcăm un rând de sarmale, ușurel de tot. Punem apoi deasupra niște sos făcut din pastă de tomate diluată cu zeamă de varză și cimbru. Apoi iar varză, iar sarmale, iar sos și ultimul strat trebuie să fie de foi de varză. Șiuite așa dovleacul nostru s-a umpluuuut. Cuptorul se pune la încins la 180 de grade Celsius și băgăm cu grijă dovleacul în el. Tanti Jeni pune dovleacul pe o tavă și apoi în cuptor, pentru eventualele scurgeri de zeamă din dovleac. Și acum trebuie să avem răbdare că statul la cuptor durează vreo 4-5 ore. E ceva, dar merită efortul! Dovleacul acela se comportă ca un burete și absoarbe sosul așa că, pentru a nu ieși foarte uscate sarmalele, din când în când se mai adaugă apă. Mămăliguța e un companion excelent și de asemenea, pentru cine dorește, un pahar de vin roșu. Super!
Mirunica noastră, cu șorțulețul roz, a pregătit pentru desert un tort de mere cu scorțișoară. Blatul acestui tort se face din o cană de zahăr, o cană de făină albă și o cană de griș, care se amestecă toate până la omogenizare. Umplutura se face din două kilograme de mere, zeama unei lămâi, două pliculețe de zahăr vanilat și scorțișoară după gust. Merele se rad cu tot cu coajă, apoi se stropesc zeama de lămâie și se adaugă zahărul vanilat și scorțișoara. Se amestecă totul, păstrându-se zeama merelor în compoziție. Tava se pregătește ungând fundul și marginile cu puțin ulei. Apoi se pujne un strat de praf de blat de vreun deget grosime, un strat de mere gros de două degete, și tot așa până se obțin trei straturi de blat și trei de mere, ultimul strat fiind de mere. Se ține la cuptorul încins ( 200 de grade Celsius) vreo 30 de minute. După ce se scoate din cuptor se lasă puțin la răcit. Gata!
Fraților, ăsta e meniul de vineri. Vă așteptăm la masă și vă dorim unweekend plăcut. Poftă bună!
Doamne,de cand imi era pofta de sarmale in dovleac………..yammiiiii si vreau si tort portie dubla.Sar’manaa Tanti Jeni,tu esti zana buna care-mi mai face si mie de mancare din cand in cand, asa cate o traznaie d’asta care-mi trece prin cap,macaruri de demult cu arome senzationale ramase in memoria olfactiva…..sar’mana!
@ionescum: of, of… cum știe tanti Jeni să ne răsfețe pe toți… aroma este senzațională, într-adevăr, sarmalele alea se topesc în gură… să-ți fie de bine, draga noastră 🙂
[…] cană de făină albă și o cană de griș, care se amestecă toate până la omogenizare. … […] Uni Ego / Sarmale de post în dovleac. Tort de mere « Cantina […]
niciodata n-am mancat sarmale in dovleac….da am o pofta de tort de mere pfff
Dragilor, am un premiu pentru voi – http://nik26-nik26.blogspot.com/2009/12/premiu-de-la-florena.html 🙂 Si sa stiti ca imi face Mare Placere sa vi-l ofer!!! 😀