Știți, mereu am vrut să am o abilitate din asta mai specială, ca cei din serialul ” Heroes”. Odată mă gândeam că aș vrea să pot zbura: aș fi economisit astfel timp când vroiam să mă deplasez dintr-un loc în altul, într-un mod plăcut, văzând lumea de sus, din înaltul cerului. ( de aia nu-mi place de exemplu teleportarea pentru că pierzi tot farmecul călătoriei). După un timp, însă, m-am răzgândit: sensibilitatea mea la aerul rece și la curent mi-ar face probleme, așa că mai ușor cu zburatul. Ce-ar fi însă dacă aș putea citi gândurile altora?, mi-am zis altă dată. Ei, da, asta abilitate! Dar după ce am mai cugetat un pic mi-am dat seama că nici asta nu e mare sfârâială: aș fi deprimat tot timpul știind problemele tuturor ( da, sunt empatic), sau aș fi dezamăgit să aflu că în spatele unui zâmbet sau cuvânt frumos, se află niște gânduri nu tocmai bune. OK, îmi veți spune, dar călătoria asta în timp cu care mă tot laud, nu e abilitate? Fraților, credeți-mă, nu e mare scofală! Eu călătoresc mai mult în trecut și rămân agățat acolo, deși fac eforturi disperate să pot merge și în viitor, măcar pentru numerele de la Loto! Mă străduiesc și vă voi ține la curent cu rezultatele. Ei, dar astăzi, când m-am trezit de dimineață și am privit pe fereastră cum ninge din nou ( parcă mai abundent decât acum două zile), mi-am dorit să am o abilitate prin care să fi putut controla vremea. Nu, nu aș fi oprit ninsoarea, dar aș fi vrut să pot face în așa fel încât să pot construi cu mintea un soi de tunel de la mine de acasă și până la cantină, prin care să pot circula pe trotuarul uscat și aer călduț, iar ninsoarea să cadă frumos pe lângă mine, să pot ajunge mai repede la cafeluța lui tanti Jeni și la Miruna cea dulce. Eh, vise taică! Tot prin nămeți am luat-o, înceet, înceeet, un pas pe minut, că aerul rece și zăpada mare nu prea reușesc să mă anime prea tare, dimpotrivă. Ufff… Am ajuns într-un final la cantină. Acolo micii chinezi, harnici ca întotdeauna, nu numai că au dat zăpada din nou la o parte din curtea cantinei ca acum două zile, dar, probabil din cauza dorului de casă, au reușit să modeleze din mormanul de zăpadă o copie destul de fidelă a unui fragment din Marele Zid Chinezesc. Sper să țină până după Anul Nou. Dar, gata cu bătutul câmpilor! ( asta e abilitatea mea cea mai specială) Hai să vedem ce ne propune azi tanti Jeni spre delectarea noastră ”g-astronomică” ( remarcați cât de subtilă este asemănarea dintre numele artei culinare și cel al științei stelelor… ). Dumneaei ne pregătește astăzi niște extraordinare porții de mușchi marinat.
Pentru a avea mai mult spor azi la gătit, tanti Jeni și-a pus spre ascultare ”Iarna” din ”Anotimpurile” de Vivaldi și apoi a pus pe masa de lucru următoarele: 700 de grame de mușchi de porc, 100 de grame de cașcaval, 250 de militri de vin alb, 70 de grame de unt, 60 de grame de ulei, 250 de grame de ciupercuțe, trei cepe, o lămâie și sare. Pe partea de început a concertului ( allegro non molto), tanti Jeni taie carnea în feliuțe subțiri apoi o bate puțin cu ciocanul de șnițele. Pe partea a doua, (Largo) tanti Jeni prepară un sos format din ulei, ceapa tocată mărunt și zeama de lămâie. Pe partea a treia (alegro) feliuțele de carne sunt puse la marinat în sosul pregătit, și se lasă așa vreo două ore. Carnea marinată se rumenește în unt, apoi se așează într-o cratiță astfel: jumătate din cantitatea de carne, apoi cașcavalul ras, apoi cealată jumătate de cantitate de carne iar la sfârșit ciupercile călite în unt, vinul și un vârf de cuțit de sare. Se fierb un pic la foc potrivit, și gataaa! Se servesc calde având ca bun prieten un pahar de vin alb.
Miruna ne pregătește un desert foarte simplu dar gustos și pufos: gogoși cu ciocolată. Pentru asta folosește 450 de grame de făină , 125 mililitri de lapte, 1 cubuleț de drojdie, 50 de grame de zahăr, 50 de grame de unt, 1 pachețel de zahăr vanilat, 2 ouă, 2 linguri de smântână și 200 de grame de cremă de ciocolata ( Miruna ia mai multă și dă-mi mie borcanul cu restul de cremă de ciocolată,că am eu grijă de el…așa..). Miruna cerne făina cu grație, apoi înmoaie drojdia cu o lingură de lapte călduț și o jumătate de linguriță de zahăr și o lasă să crească la cald. În restul de lapte călduț se dizolvă zahărul și zahărul vanilat. Se adaugă în lapte făina, amestecând încontinuu, apoi se pune drojdia crescută, ouăle bătute, smântâna, untul înmuiat și puțină sare. Aluatul obținut se frământă, apoi se lasă la cald pentru o jumătate de oră la dospit. După ce se mai frământă un pic, aluatul se întinde ca o foaie și se fac rondele. Crema de cioco se pune între două rondele care se lipesc bine între ele, apoi după încă vreun sfert de oră de dospeală, gogoșile se pun la prăjit în uleiu încins, la foc potrivit. Se servesc pudrate cu zahăr pudră ( cum altfel?).
Totul este ținut la cald. Tani Jeni vă așteaptă cu masa pusă și vinul alb pregătit. Mai avem și vin fiert pentru cei doritori, și țuică fiartă cu piper, bineînțeles. Weekend-ul ăsta vom fi ocupați cu ale porcului. Până atunci… poftă mare!
Publicat de cristiangheorghe 
Cantina Socială 