Tocană. Tarte cu nuci și rahat

Dimineața m-am trezit cu chef de dat cu sania pe zăpada proaspăt căzută în toiul nopții. Chiar! ce o mai fi cu săniuța mea dragă din copilărie? Era micuță, fâșneață și ușoară. O trăgeam de coardă până în deal la Demostene, la Academie, și acolo mă puneam pe burtă pe sanie și mă lăsam dus la vale de accelerația gravitațională. Când prindeam viteză, îmi plăcea să închid ochii și să ascult cum îmi vâjâie vântul prin urechi. Ce aventură! Cred că de aceea cel mai mult din fizică mi-a plăcut lecția despre ”planul înclinat”. Când plecam de acasă, bunica mă înfofolea cu căciulă și fular pe care eu le dădeam jos când ajungeam acolo, la derdeluș. Păi, cum mai simțeam eu experiența aceea minunată cu atâtea textile pe mine? După lungi sesiuni de săniuș cu colegii de joacă, ne împărțeam în două tabere, făceam cazemate din zăpadă și ne băteam cu bulgări, până când aproape se întuneca. Uite așa ajungeam eu acasă roșu ca un rac și transpirat, de o făceam pe bunica și pe mama să se jure că nu mă mai lasă a doua zi afară cu sania. Evident, că nu puteau rezista privirilor mele rugătoare și promisiunilor făcute că ”nu mai fac”, etc… promisiuni deja încălcate în gândul meu jucăuș de copil. Offf…la toate astea m-am gândit azi tot drumul până la cantina lui tanti Jeni. Oare dacă am devenit așa nostalgic înseamnă că am îmbătrânit? Hm? În fine…

Tanti Jeni ne îmbie azi la cantină cu o specialitate regională și anume cu ”tocană secuiască”. Probabil că se mai face și prin alte părți ale țării sau ale lumii, dar în nomenclatorul cantinei așa apare și nu poate fi decât excelentă după ingredientele pe care le-a pregătit tanti Jeni: la 500 de grame de porc, nu prea grasă, mai folosim un kilogram de varză murată, 3 linguri de untdelemn și următoarele condimente: boia dulce, mărar, cimbru, o foaie de dafin, piper și ienibahar.  Carnea se taie în bucăți potrivite, nici prea mari nici prea mici și se pune la călit împreună cu ceapa tăiată mărunt pentru vreo 5 minute, la foc mic, în cratița cu untdelemn. Între timp, varza se spală, se stoarce și taie taie fideluță, țac-țac-țac. După ce carnea se călește, se adaugă o lingură de boia dulce și varza-fideluță. Se amestecă totul și se mai adaugă 200 de militri de apă, lăsând totul să fiarbă molcom, la foc mic. Din când în când se mai  amestecă pentru a nu se arde varza și adăugăm foaia de dafin, o jumătate de linguriță de piper, un vârf de linguriță de ienibahar, mărar verde și o ramură de cimbru.  Când tocana este gata, sosul trebuie să fie scăzut și bucătăria plină de arome îmbietoare… Mmmmm…. Se servește cu smântânică și mămăliguță. Companion bun poate fi astăzi vinul roșu.

Miruna, prințesa dulciurilor, ne prepară azi ceva delicios: tarte cu nucă și rahat. Pentru aluatul tartelor, dulcica noastră amestecă 250 de grame de făină cu două gălbenușuri de ou, 100 de grame de unt, 50 de grame de zahăr, 50 de militri de lapte, un vârf de cuțit de sare și niște vanilie. Pentru umplutură se folosesc două albușuri de ou, 100 de grame de zahăr, 100 de grame de nuci măcinate, 15 militri de esență de rom, și un plic de zahăr vaniliat. Mai folosim vreo 250 de grame de rahat tăiat bucățele. Din aceste cantități, aluatul rezultat se pune în 12 forme de tarte, deasupra cărora se pun vreo cinci sau șase bucățele de rahat. Umplutura se face astfel: albușurile se bat spumă, se adaugă zahărul și esența de rom și se bate spuma în continuare până se întărește din nou. Se pun apoi nucile măcinate și se amestecă până când acestea se înglobează în spumă. Umplutura, fiind gata, se porționează cu lingura și se pune pe fiecare tartă. Formele se pun într-o tavă și apoi la cuptor unde se lasă cam o jumătate de oră la foc mijlociu. Când sunt gata, se răstoarnă din forme pe un platou și se pudrează cu zahăr. Super delicioase!

Vă invităm așadar la bunătăți și astăzi. Puteți servi și o cană de vin fiert cu scorțișoară ca să vă mai încălziți. Poate mai povestiți și voi cum mergeați la săniuș când erați copii.. Hm, ce ziceți? Poftă bună, vă doresc!

Anunțuri

8 Responses to Tocană. Tarte cu nuci și rahat

  1. virgil spune:

    si eu transpiram si ma udam pana-n stomac, da nu dadeam niciodata jos caciulita 🙂

  2. cristiangheorghe spune:

    @virgil: căciulița o dădeam prima jos. Aveam una cu ciucur mare în vârf. Știi cât o uram? 🙂

  3. vis a vis de caciulita era sa fac un comentariu care nu se cade 😀 Pe mine ma astepta mama la usa cu matura, nu ma mai vedeam de zapada, iar manusile si fularul erau casante. Frumoase vremuri, si da, cred ca imbatranim….

    • cristiangheorghe spune:

      @georgiana: parcă te și văd: fetița de zăpadă 🙂 Sper că mama folosea mătura doar pentru a curăța zăpada de pe hăinuțele tale… 😉

  4. viatanomada spune:

    TJ,la mine cred ca se numeste varza calita si e absolut delicioasa,frate daca spargi si o cveapa de apa langa ea sau un ardei iute ,mananci pana mori.Portie dubla te roooooooog!

    • cristiangheorghe spune:

      @viatanomada: aoleuuuuu…. M-ai omorât cu ceapa aia! Super delicios! Hai că am vorbit cu TJ să-ți aranjeze o porție dublă. Poftă mare!

      Trimis de pe iPhone-ul meu

  5. melami spune:

    Eram cea mai mică dintre copiii de la bunicii mei și nu prea avem loc pe sanie decât în brațele vreunui verișor sau unchi, așa că „profitam” din plin de toate căzăturile lor. Dar nu-mi amintesc să mă fi durut vreodată!

  6. cristiangheorghe spune:

    @melami: ce frumos! Căzăturile de la săniuș nu dor niciodată 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: