Supă de varză cu afumătură. Tăiței cu nucă și mac

februarie 15, 2010

Azi dimineață, văzând vremea de afară, am crezut că iar am călătorit în timp și m-am trezit din greșeală săptămâna trecută: ningea la fel de frumos, cu fulgi mari, ușor viscolit. Chiar îmi place iarna asta, deși nu suport frigul și zăpada mă face să visez mai mult decât de obicei. E genul acela de visare pe care nu o poți descrie în cuvinte. Ceva letargic, toate simțurile mele fiind amorțite și conectate la căderea maiestuoasă a fulgilor mari de nea. Dar cum letargia și visarea nu țin de foame, m-am mobilizat repede și am pornit agale către cantină, cu gândul la bunătățile de azi, trecând printre cățeii care zăceau în transă,  în formă de covrig,  pe capacele de canal.  Acolo, am fost preluat de tanti Jeni direct de la ușa cantinei, periat de zăpadă și resuscitat de cafeluța fierbinte și zâmbetul cald al Mirunei. Ah, Miruna… Am uitat să vă spun că ieri am petrecut toți trei o zi minunată împreună, mâncând floricele și castane coapte făcute de tanti Jeni, bombonici de ciocolată în formă de inimioară făcute de Miruna și uitându-ne toată ziua la hochei (NHL) și la probele de la Olimpiadă. Ah, să nu uit! De mâine începe turneul Olimpic de hochei, pe care îl așteptăm de mult timp. Fiecare din noi are câte un favorit la medalia de aur: tanti Jeni ține cu Rusia ( toată ziua îi laudă pe preferații dumneaei: Evgeni Malkin și Aleksandr Ovechkin), Miruna ține cu Cehia (îi place de Martin Havlat și Patrick Elias) iar eu țin cu Canada, care are numai superstaruri. Să vedem ce va fi. Așa cum am promis, vom ține un jurnal al acestui turneu pe pagina noastră specială dedicată celui mai ”cool” sport din lume.

Dar să revenim la ziua de azi. Tanti Jeni e deja în bucătărie și prepară o specialitate ardelenească bună de tot: supă de varză cu afumătură. Pentru asta dumneaei a pregătit următoarele părți componente: o varză de un kilogram,  un morcov mare, o ceapă, la fel de mare, 300 de grame de costiță afumată,  o cană plină cu bulion, 300 de grame de smântână, câte o lingură de boia dulce, făină și cimbru, patru linguri de ulei, sare, piper și mărar. Tanti Jeni taie costița cubulețe și le pune la fiert într-o oală cu apă, cam trei litri. După vreun sfert de oră se adaugă în apa care fierbe morcovul tăiat rondele. Varza se taie fâșiuțe, se frecă cu puțină sare și se pune și ea la fiert în oala magică. Pentru aromă, tanti Jeni adaugă acum și cimbrul. Se lasă totul la fiert cam un sfert de oră, iar între timp, se prepară rântașul, într-o crăticioară. Ceapa se toacă mărunt și se călește în uleiul încins, adăugând boiaua, piperul și făina și amestecând continuu până când făina absoarbe uleiul. La final, se adaugă bulionul și se amestecă totul până la omogenizare. Acum tanti Jeni pune o strecurătoare deasupra oalei cu supă și toarnă în ea rântașul, scufundând apoi strecurătoarea în oală și amestecând până când rântașul se dizolvă în supă. A naibii, chimia asta culinară… Cred că ar avea mai mult succes la școală decât chimia aceea cutabloul lui Mendeleev, nu? Ce experimente s-ar face în laborator, miam-miammm..! Dar să ne revenim la supă: după ce se dizolvă rântașul acela, se lasă oala la fiert, la foc mic. Tanti Jeni trece acum la ultimul capitol al preparării supei și anume la adăugarea smântânei. Aceasta, ca să nu se taie, se pune într-un bol și apoi se adaugă treptat, amestecând încontinuu, câte un polonic de supă. După ce adăugăm 3-4 polonice, smântâna astfel diluată se pune în supă la fel, amestecând continuu până când atomii de smântână se înfrățesc cu cei de supă într-o legătură polivalentă la toate straturile orbitale ale electronilor. Hai că am scos-o!  După ce se presară mărarul, se mai lasă să fiarbă vreo 10 minute la foc mic și gata supaaaa! Se servește fierbinte, cu pită proaspătă și cu coaja crocantă. Delicios!

Miruna ne-a pregătit pentru astăzi tăiței cu nucă și mac. Pentru asta a folosit vreo 300 de grame de tagliatele, 50 de grame de mac, 150 de grame de nucă, 4 linguri de stafide, 8 linguri de zahăr, o lingură de unt și una de scorțișoară. Pastele se fierb, un pic al dente, cum ne place nouă. Stafidele se pun la înmuiat în apă călduță, cu puțin rom. Între timp, nuca și macul se macină fin apoi se amestecă cu zahărul și scorțișoara. pastele, după ce se fierb, se scurg bine de apă și se pun într-un bol. Peste ele se pune untul și se amestecă până când acesta se topește și se omogenizează bine cu pastele. Se adaugă apoi amestecul de mac și nucă, amestecând continuu, și apoi stafidele scurse de apă. A ieșit ceva excelent! Mmmmm.. ce aromat!

Cam ăsta e meniul de azi. Supica de varză e un agent termic bun, la fel și vinul fiert cu scorțișoară sau ceaiurile de fructe de pădure sau mere cu scorțișoară. Platouașele cu aperitive sunt de asemenea la dispoziția voastră: slăninuță afumată cu ceapă roșie, brânzică telemea, cârnați afumați buni-buni de tot cu muștar sau hrean. Așteptăm să vă croiți drum prin zăpadă și să gustați din fiecare. Poftă bună!


%d blogeri au apreciat: