Escalop zingara. Banane cu rom la cuptor

februarie 17, 2010

Oameni buni, nu știu cum tanti Jeni și Miruna reușesc să se trezească dis de dimineață, o să le întreb care e secretul, că eu nu pot: azi am ochi lipiți de somn. Am stat toată noaptea cu tanti Jeni și Miruna să ne uităm la primele meciuri de hochei de la Olimpiadă, și nu am regretat. Meciuri frumoase, pe care o  să le comentez pe pagina noastră specială. Dimineață, lâncezeam în pat cu laptopul lângă mine și nu am rezistat tentației de a urmări băgat tot sub plapumă noul episod din serialul ”LOST”, că eram tare curios ce se mai întâmplă pe acolo, ceea ce mi-a indus o stare de dezbatere filozofică. Fraților, mesajul subliminal al acestui ultim sezon din ”LOST” este următorul: orice ai face, oricum ai roti-o, ceea ce trebuie să se întâmple, se întâmplă. Nu poți evita destinul, ceea ce-ți este scris acolo, pe foaia de parcurs a vieții tale, se va întâmpla cu siguranță chiar dacă încerci să împiedici acest lucru. Oare chiar așa să fie, voi ce ziceți? Brrr… hai că am luat chestia asta prea în serios. Mai bine să mă duc fuguța la cantină că și azi avem program culinaro- artistico-sportiv toată ziua: adică bucătăreală, și apoi, pe seară, privitul la seriale și sport la teveu.  Mmmmm… Dinspre cantină venea un miros minunat. Am ajuns într-o suflare și am intrat direct în bucătărie, acolo unde cafeluța fierbinte și aromată mă aștepta deja. Sorbeam și stăteam cuminte pe scăunel privind cu atenție cum prepară tanti Jeni minunea culinară de astăzi: escalop zingara.

Păi foarte simplu: la patru felii de ceafă de porc, dumneaei mai folosește 150 de grame de șuncă presată, 200 de grame de ciuperci, ulei de măsline, o lingură cu făină, două linguri de bulion, doi căței de usturoi, o legătură de pătrunjel, sare și piper. Tanti Jeni pune feliile de ceafă la prăjit, în tigaia de teflon, fără ulei, așa îi place dumneaei. Într-un castron, amestecă apoi făina, bulionul și niște apă, peste care toarnă uleiul de măsline, trei linguri, încălzit, apoi această compoziție se pune la fiert până dă în clocot. Se adaugă apoi feliile de carne, sarea, piperul și cățeii de usturoi zdrobiți bine, lăsând totul la fiert în oala acoperită cu un capac. Mmmmmm… mirosul este absolut devastator, dragii mei. În acest timp, într-o crăticioară în care s-a pus o lingură de ulei, se adaugă șunca tăiată fideluță și ciupercile clătite și stoarse bine de zeamă, și se lasă la călit vreo 5 minute. În momentul în care feliile de ceafă sunt fierte, se adaugă șunca și ciupercile călite și se mai lasă totul pe aragaz vreo 5 minute pentru ca toate aromele să se întrepătrundă. La final, tanti Jeni presară deasupra pătrunjelul tocat mărunt și escalopul e gata… mmmmm… un deliciu! La fiecare porție, tanti Jeni mai servește alături o salată de murături.

Stați să vedeți ce avem azi la desert! În timpul plimbării ei de dimineață cu cățelul Dowgird, Miruna a cumpărat banane aurii pentru a ne răsfăța azi cu ceva nemaipomenit: banane cu rom. Păi la patru banane, ea mai folosește un baton de scorțișoară, cinci linguri de zahăr, 100 de grame de nucă măcinată, șase linguri de unt și 150 de mililitri de rom. Miruna presară într-un vas termorezistent scorțișoara și nucile, apoi așează deasupra bananele, tăiate în lungime. Peste ele se pun bucățile de unt,  se presară zahărul și se stropește totul cu rom. Vasul se pune la cuptorul preîncălzit pentru vreo douăzeci de minute, și desertul este gata când bananele s-au înmuiat și s-a format sosul caramel. Un deliciu, dragii mei, un deliciu!

Cam asta e pentru azi. Eu mă duc să mă sui pe scară și să curăț firmamentul cantinei că iar mă ceartă tanti Jeni că nu am grijă de el, și atât îmi trebuie. Vă așteptăm cu masa pusă! Poftă mare!


%d blogeri au apreciat: