Ghiveci călugăresc. Desert cu mandarine

La zicala ”cu o floare nu se face primăvară” aș veni cu o completare: ” nici cu două”. Păi după ultimele două zile așa de frumoase, atât de pline de soare și voie bună, ziua de astăzi seamănă cu un chec necrescut. Și tocmai azi, de Dragobete! Atent cu dragele mele tanti Jeni și Miruna, am cumpărat azi câte un buchețel de zambile pentru fiecare: unul roz pentru Miruna, care a roșit la primirea lui, și unul albastru pentru tanti Jeni, culoarea preferată a dumneaei. Ăsta a fost așa, un soi de preview pentru 1 Martie, când o să vin la cantină cu flori și cu mărțișoare. Ufff… ziua asta așa de mohorâtă mă îndemna la somn de dimineață dar acum după cafeluța lui tanti Jeni deja mă simt mult mai bine. Ia să vedem ce bunătăți se pregătesc azi la cantinăăăă… Păi azi avem tot de post: ghiveci călugăresc. Adică, din câte îmi dau seama din titulatură, este un soi de ghiveci elaborat și adus la perfecțiune de mai multe generații de sfinți părinți. Foarte frumos! Dacă rezultatul este asemănător cu cel al altor sfinți părinți care au perfecționat berea pasteurizată, atunci ghiveciul ăsta nu poate fi decât excelent! Ia să vedem cum procedează tanti Jeni:

La șase cartofi tăiați cuburi, se mai folosesc doi morcovi tăiați rondele, o vânătă tăiată cuburi, trei cepe tăiate mărunt, 100 de militri de ulei, 150 de grame de mazăre, 250 de militri de suc de roșii mai gros, 150 de grame de fasole verde, doi ardei grași tăiați cuburi, un măr tăiat, 4 căței de usturoi, sare, piper, foi de dafin și verdeață tăiată mărunt. Buuuunnn…Uleiul se pune într-o cratiță mare, apoi se adaugă ceapa, morcovii, ardeii și se călesc la foc mic vreo 4 minute, după care se adaugă și cartofii, mai lăsându-se la călit încă vreo cinci minute.Tanti Jeni adaugă apoi cu grația-i binecunoscută, fasolea, mazărea și vânăta, mărul, foile de dafin, sarea, piperul și peste toate acestea toarnă 500 de militri de apă caldă. După ce amestecă bine pentru omogenizare prin răsucirea cratiței stânga-dreapta ( nu cu lingura, pentru că altfel ar zdrobi legumele… știu călugării ăia ce știu…), tanti Jeni acoperă cratița cu un capac și lasă totul la fiert la foc mic pentru o jumătate de oră. Se ia apoi capacul se adaugă sucul de roșii, usturoiul tăiat mărunt și se pune oala la cuptor pentru o jumătate de oră cu focul mic. Când sosul a scăzut suficient, ghiveciul este gata. Mmmm… nu pot să vă povestesc ce frumos miroase! Și ce gust divin….Amin!

Dulcea Miruna ne răsfață astăzi cu o prăjitură cu mandarine. Mă rog, mandarinele ar fi în rolul principal pentru că pentru prepararea acestui minunat desert mai intră: două pachete de brânză de vaci, 80 de grame de zahăr, un plic de zahăr vanilat, un plic de budincă de vanilie, patru ouă, 100 de militri de frișcă lichidă, 75 de grame de nucă măcinată, și patru mandarine.

Ouăle se bat cu telul, instrumentul preferat al Mirunei, apoi se adaugă zahărul și zahărul vanilat, apoi se amestecă totul foarte bine. Miruna mai adaugă brânza de vaci, budinca și frișca, iar după ce amestecă totul bine din nou, mai pune și trei sferturi din cantinatea de nucă măcinată. Mandarinele se curăță, feliile de madarină se curăță la rândul lor de pieliță și de sâmburi, apoi se adaugă și ele în compoziție, păstrând vreo 8 felii pentru decor. Buuuuun… Compoziția rezultată se pune într-o tavă unsă cu unt, iar deasupra compoziției,  Miruna așează tacticos feliile de mandarină rămase și presară restul de nucă pisată. Tave se pune la cuptor, unde se lasă la copt pentru vreo 40 de minute, la foc potrivit. Delicios!

 Dragii mei, vă las acum. Mă duc să mai fac ordine prin pivniță, să mai scot niște vin pentru voi și să pregătesc grătarul, că acuș vin zilele însorite și trebuie să profităm de ele. Tanti Jeni și Miruna vă așteaptă cu bunătățile pregătite. Poftă bună!

Anunțuri

7 Responses to Ghiveci călugăresc. Desert cu mandarine

  1. Nicu spune:

    Mmm trebuie sa fie tare bun ghiveciul.
    Cred ca postul trebuia incheiat cu Amin nu cu PB…..doar e ghiveci calugaresc, ce naiba, pardon ce Dumnezeu!! 😀

  2. viatanomada spune:

    De mult n-am mai mancat un ghiveci asa de bun!Multumesc TJ!

  3. Nina spune:

    Aha, de la buchetele tale mirosea azi a zambile… Mi-e foameeeeee!

  4. melami spune:

    Înseamnă că eu, ca vârstă, trag mai mult spre Tanti Jeni, că şi mie îmi place albastrul! 🙂

  5. Muamăăăă ce bunătate de ghiveci!! A mai rămas? Că vreau să vin şi mâine la o porţie! iar vinul din pivniţă chiar e musai de băut la grătar? Domnul Gheorghe, nu puteţi subtiliza cale de fro două păhărele pt. noi? Cu puţin noroc, poate scăpăm de polonicele lui tanti jeni…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: