Ce-am făcut de Paști. Motanul Stanislas

Cum? Au și trecut Sărbătorile de Paști? Așa de repede? Pfuaaaa… Mereu mă prind pe nepregătite finalurile astea de Sărbători, fie de Crăciun, fie de Paști, fie de orice fel. Tocmai când mă obișnuisem și eu cu atmosfera, cu liniștea și lâncezeala, Baaaaang! bate gongul de final de Sărbători. Treaba asta, ca toate belele de altfel, mi se trage din copilărie: păi, când se termina vacanța și venea prima zi de școală eram cu moralul la pământ, ce să mai zic… În fine.

Hai să vă povestesc un pic cum a fost de Paști, la noi la Cantină. Păi, a fost bine. Meniul a fost bun tare: drobul excelent și savuros, friptura de miel aromată, iar pasca și cozonacul au fost sublime. Trebuie să mărturisesc cu rușine că anul ăsta am ieșit pe ultimul loc la campionatul de spart ouă roșii, competiție pe care tanti Jeni a câștigat-o detașat. Domle, e ceva de speriat, n-am văzut atâta dexteritate! Știa unde și cu ce forță să ciocnească ouăle alea de le spărgea pe toate, indiferent de culoare. Iar eu… ce să zic? Nu am reușit să sparg nici unul! Și tanti Jeni și Miruna m-au depășit spărgând toate ouăle pe care le-am ales… Asta e, poate la anul mă voi strădui mai mult. Fiind vreme bună și frumoasă, am inaugurat aseară terenul de baseball, revopsit și amenajat, să mai dăm jos din caloriile alea depuse că nu se mai poate așa. Și am tot alergat… și ne-am tot jucat… până a venit seara și nu mai vedeam mingea aia mică să o nimerim cu bâta. Atunci ne-am dat noi seama ce obosiți suntem… Miruna ne-a pregătit un ceai de fructe de pădure să ne mai întremăm puțin, foarte bun și aromat. M-am așezat la o măsuță pe terasă să sorb în liniște ceiuțul și să privesc apusul de soare, frumos și maiestuos. Fetele erau deja prin bucătărie, pregăteau vesela pentru a doua zi și se gândeau la ce bunătăți o să facă ele.

Și cum stăteam eu așa și contemplam apusul de soare ( mereu îmi trezește poftă de ochiuri cu mămăliguță, apusul ăsta…), aud în liniștea serii un ronțăit. Măi să fie… S-au trezit deja șoarecii, sau ce? Ronț-ronț-ronț…. Mă uit în jur.. nimic.. mă uit din nou…deodată din spate apar, ca o umbră, două urechi mari de iepure… Văzând că nu fac nimic, iepurele a prins curaj și s-a arătat tot, ronțăind un morcov.”ia, iaaaa, ia vino-ncoace…, îi zic, hai că nu-ți fac nimic!”. Iepurele se apropia ronțăind la morcovul ăla de ziceai că e ultimul morcov de pe planetă. „Salut șefu… scuze de deranj..”, zise el. Era un Iepure vorbitor, cum altfel, doar știți că mi se întâmplă chestii d-astea… „Ce vrei, măi Rilă, zic, ce vânt te aduce p-aici?” Iepurele avea o blăniță albă și pufoasă, ochi albaștri foarte înțelepți și un botic roz pe care nu puteam să-l observ prea bine din cauză că se mișca tot timpul cu ronțăitul ăla. „Păi, să-ți explic”, zise el. „Știi, eu sunt Iepurașul de Paști, ai auzit de mine presupun… Tocmai mă îndreptam către casă și… mi s-au terminat morcovii… ce să fac? Am fost cam lacom anul ăsta… ăsta e ultimul morcov… offf” Tare drăgălaș iepurașul ăsta de Paști! Se uita la mine cu ochișorii ăia albaștrii și limpezi și m-a înduioșat. „Stai că mă duc în cămară și-ți aduc imediat niște morcovei… stai un pic!” Am coborât degrabă în beci și am umplut un săculeț cu morcovi, cu frunze cu tot, luați de tanti Jeni din piață sâmbătă dimineața. Iepurele mă aștepta cuminte lângă măsuță, lingându-și blănița albă, moale și pufoasă. „Ia măi Rilă, uite aici să ai pentru drum… mergi departe?” Iepurele se scărpină între urechi și spuse: ” ehhh, n-ar fi prea mult de mers… cam pe la capătul curcubeului, acolo stau! Uite vezi, în direcția aia” și arătă cu lăbuța undeva spre Nord. „Interesant, zic, spre Nord… Nu cumva ești vecin cu Moș Crăciun?” „Hihihi, se hlizi iepurele, ba bine că nu! Păi el m-a ghidat până aici, știa că o să găsesc la voi merinde de drum dacă rămân în pană!” Iepurele își prinse bine săculețul pe umăr și mi-a zis: ” Mulțumesc pentru ajutor! Uite, drept răsplată, vă fac un cadou magic.” Își apropie ușor vârfurile urechilor și deodată, țac! O scânteie! Pe masă, apăru un motan gras cu coada stufoasă și blana gri tărcată. Se întinse căscând și porni agale prin curte. ” Îl cheamă Stanislas și să știi că este un motan magic! Ai să vezi!” zise iepurele. Își aranjă mai bine sacoșa cu morcovi pe umăr, îmi făcu „tai-tai” cu lăbuța și dispăru atât de repede încât nici nu ziceai că a fost vreodată. Motanul Stanislas tocmai se acomoda cu împrejurimile. Evident, primul care l-a băgat în seamă a fost cățelul Dowgird care a mârâit la început, dar după câteva minute l-a lăsat să doarmă la el în cușcă. Uite așa echipa noastră s-a mai mărit cu un membru, motanul magic Stanislas. Să vedem de ce magii e în stare că deocamdată toarce, doarme și se trezește doar când simte miros de mâncare. Oare asta o fi magia lui?

Hai că m-am luat cu povestea asta și am uitat să vă spun câte ceva despre bunătățile de azi: supică limpede de vită cu găluște pufoase, pulpe de pui la cuptor cu cartofi prăjiți și o mirobolantă înghețată preparată de Miruna, cu sirop de ciocolată și caramel. Ufff…

De mâine intrăm la normal cu programul și, nu uitați, joi avem a doua ediție din „Guest-Star Day”! Pe mâine dragii mei!

Anunțuri

11 Responses to Ce-am făcut de Paști. Motanul Stanislas

  1. April spune:

    Frumoasa povestea…si zici ca Rila se indrepta spre nord? poate trece si pe la mine :))

  2. cristiangheorghe spune:

    @April: cu siguranță trece și pe la tine. Toate lucrurile magice se întâmplă în Nord, nu: 🙂 Off, Solovanul meu drag…

  3. georgiana spune:

    Nord-est? care nord? Poate trece si pe la mine ca tocma am jucat la loto… Sa va traiasca Stanislas si sa va bucurati de el!

    • cristiangheorghe spune:

      @georgiana: Mulțumim, mulțumim! Să vedem ce pozne o să facă motanu ăsta p-aici 🙂 Cât despre ”Rilă-Urechilă” o să treacă și pe la tine, negreșit 🙂

  4. silavaracald spune:

    Motanul magic Stanislas! Văd că vi se completează echipa!
    Dar despre Surorile alea Bucătărese, despre Polonicul de Aur, Babanu-broasca şi ceilalţi nu ne mai povesteşti nimic? 🙂

    • cristiangheorghe spune:

      @silavaracald: off, da, o să revin cât de curând cu povestea Rețetarului și a Surorilor Bucătărese, promit solemn 🙂

  5. LiaLia spune:

    Hihihi, ce drăguț!!! 🙂 Bun venit în familie lui Stanislas, dar ca posesoare de motan, îți spun eu, EL va fi stăpânul vostru, voi doar sunteți prin preajmă să-l serviți 😀 Pupez!
    P.S. Numai gândul la înghețata Mirunei și deja papilele mele gustative au luat-o raznaaaaa!

    • cristiangheorghe spune:

      @Lialia: mulțumim, mulțumim! Păi să știi că de raportul master-servant de care zici tu, ne-am cam prins din prima clipă! Te pupăm și noi! 🙂 :*

  6. Nina spune:

    tanti Jeni, acum ca mi-am potolit foamea a inceput sa-mi fie dor de Babanu. 😀 Sa va traiasca Stanislas!

  7. Leo spune:

    Stii cum se zice : nenoroc la ciocnit oua, noroc in dragoste… si-n bucatarie ! 😛
    Ochiuri cu mamaliguta declansate de contemplarea apusului ? Parc-ar merge si nitel usturoi in peisajul asta !
    Grozave serbatori ati petrecut !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: