Rulouri de piept de curcan în sos de bere. Chec cu ananas

Ahhhh, ce zi minunată! Copaci înfloriți, ciripit de păsărele, iarba verde, cerul albastru… Eheiiii… uite așa zburdam eu azi de dimineață spre cantină, cântând un cântecel născocit de mine: ” Soarele a răsăriiiiiiit… Norii s-au risipiiiiiit… De primăvară m-am îndrăăăăăgoooostiiiiiiit…” Pe când răcneam „..iiiit”-ul de final, dau nas în nas cu Miruna care tocmai venea de la plimbarea de dimineață cu cățelul Dowgird. A chicotit ușor și m-a întrebat roșind: „De cine ziceai că te-ai îndrăgostit, trubadurule?” M-am fâstâcit tot, vă dați seama… off, ce răspuns să-i dau? Am început să-i explic de sentimentul ăsta minunat de primăvară, revenirea la viață a naturii, întoarcerea păsărilor călătoare, precesiunea echinoxiilor… „Nț, nț, nț, zise Miruna dând din cap ușor amuzată, hai mai bine intră să bei o cafea poate te trezești ” Pe terasă, aproape de ușa de la intrare în cantină, zăcea noul nostru coleg, motanul Stanislas. Tanti Jeni tocmai îl tratase cu un castron plin cu lapte, iar dolofanul ăsta blănos și leneș zăcea cu boticul încă alb-lăptos, mișcând alene din coada stufoasă și meditând, probabil, la metempsihoza vidului cosmic. Deh, probleme de viață, nu glumă…

Hai mai bine să vedem ce face tanti Jeni cu pieptul ăla de curcan și cu sticla de bere, că doar nu s-o fi apucat de băut bere de dimineață. Totuși mi-e frică să o întreb că cine știe ce pe unde îmi mai lasă vreun cucui… auuu… mai bine stau eu cuminte să mă uit. Deci: la cinci felii de piept de curcan, tanti Jeni mai are pe masa de lucru o jumătate de ceapă, o tulpină de țelină verde, un morcov, doi căței de usturoi, cinci felii longitudinale de ardei gras roșu, sare, piper, două linguri de smântână, 33 de centilitri de bere ( blondă, evident) și niscaiva rozmarin, pătrunjel și trei linguri de ulei de măsline. Boooonnn… Ia să vedem cum procedează tanti Jeni: păi, dumneaei ia feliuțele alea de piept de curcan, le bate bine, le sărează și pune la mijloc câte o feliuță de ardei gras. Rulează apoi carnea obținând, ați ghicit, cinci rulouri de piept de curcan. Ca să stea așa rulate, tanti Jeni înfige câte o scobitoare în fiecare rulou, pe care le va scoate la sfârșit. Așaaaa… Acțiunea se mută acum pe aragaz, acolo unde tanti Jeni pune o tigaie, iar în tigaia aia toarnă cele trei linguri de ulei de măsline. Ceapa, morcovul și țelina se toacă mărunt și se pun la călit în tigaie. Minunat! După ce se călesc ele un pic, se adaugă rulourile și crenguța de rozmarin, pentru aromă. Ahh.. ce aromă… Cățeii de usturoi se taie în două și se pun și ei, temporar, pentru că la final se vor scoate din compoziție. După ce rulourile se rumenesc bine pe toate părțile, vine rândul berii care stinge totul… Se lasă la fiert la foc mediu până scade sosul apoi se adaugă smântâna. Din momentul acesta, se mai lasă cam vreo cinci minute pe foc și gataaaaa! Rulourile de piept de curcan și sos de bere sunt gata pentrua fi savurate. Pe fiecare porție, tanti Jeni presară puțin pătrunjel verde tocat… Mmmmm…Un deliciu!

Trecem acum cu carul de reportaje la departamentul deserturi, de unde vine un puternic miros de ananas… Pfuaaa… ce surpriză ne pregătește oare pentru azi Miruna cea dulce? Un chec cu ananas, firește! Micuța noastră prințesă folosește pentru asta următoarele: o cutie de compot de ananas, două linguri de miere de albine, 150 de grame de untură, 200 de grame de zahăr, coaja rasă de la o lămâie, 150 de grame de nuci, un plic de praf de copt și făină cât cuprinde. După ce topește untura, Miruna adaugă zahărul mierea, sucul de ananas din conservă, coaja rasă de lămâie și apelează la divizia de mecanizate a bucătăriei, amestecând totul cu mixerul. Se adaugă apoi făina pentru a obține aluatul și apoi nucile mărunțite cu cuțitul. Compoziția asta se toarnă într-o tavă de chec și se pun apoi ornamental rondelele de ananas din conservă. Tava se pune la cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 35 de minute, maxim 40. Ahhh, ce bun și pufos este! Abia aștept să gust o felie… două… trei…

Fraților, eu am pregătit instalația de bere la halbă afară și vă aștept pe terasă să servim din bunătățile pregătite astăzi. Mă uit la cățelul Dowgird care zburdă jucăuș alergând vreo gâză amețită și la motanul ăsta care, cum a simțit miros de mâncare, parcă s-a înviorat și se tot împletește printre picioarele lui tanti Jeni și mă gândesc la lucrurile simple care aduc liniște și pace în suflet… Vă aștept dragii mei și vă urez poftă mare!

Anunțuri

9 Responses to Rulouri de piept de curcan în sos de bere. Chec cu ananas

  1. Leo spune:

    Sar’na, Tanti Jeni ! Salutare, Gheorghe ! Te pup, Miruna !
    Aoleu, iar am facut greseala sa va citesc inainte de pranz.
    Bun car de reportaje, te ia de nas si te poarta prin toti aburii bunatatilor, si te lasa mare si devreme cu lacrimile pe obraz, ca Nica a lui Stefan a Petrii…

  2. georgiana spune:

    Car de reportaje, car cu bere, mancare buna, catel, motan, chiar ca-ti aduc liniste in suflet… Sunt pe drum!

  3. silavaracald spune:

    Sper că mi-aţi lăsat şi mie una-două-trei felii de chec şi tot atâtea rulouri de-alea, că-mi ghiorţăie stomacul de foame!
    Uf, bine că am ajuns înaintea lui Georgie! Ia uite la ea! L-a adus şi pe frumuşelul ăla tuns recent! No, lasă numa, lasă,că mâine vin şi eu cu Liliputana mea! 🙂

    • cristiangheorghe spune:

      @silavaracald: Da, da sunt pregătite! Rulourile sunt ținute la cald! Te așteptăm cu Liliputana să o vedem și noi că-i tare drăgălașăăăăăă 🙂

  4. silavaracald spune:

    De foame, am pus şi virgulele aiurea. Scuze! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: