Despre mititei

Mai 30, 2010



”Vine vara, bine-mi pare /  Iarăși e căldură mare…” Aoleu… nu știu de unde am scos versurile astea… ce naiba m-a inspirat? O fi de la halba asta rece de bere pe care tocmai am început-o și deja simt cum îmi pătrunde prin metabolism…. mmmmm…. bună, bună berea asta mai ales atunci când e băută aici, pe terasa Cantinei Sociale, unde e liniște și pace.  Și mai mult decât atât, azi mai mult ca niciodată, am un chef nebun de făcut mici la grătar… Să-i pun tacticos pe grătarul fierbinte, să-i vad cum sfârâie și să inspir mirosul acela minunat…

Nu mai știu de când au început să-mi placă micii în copilărie.  Cel mai probabil dintr-o escapadă duminicală când circulau mașinile cu ”numere fără soț” și mergeam cu ai mei la iarbă verde.  Acolo tata se ocupa de făcut grătarul iar eu îl ajutam și îi urmăream atent toate mișcările. Da, îmi amintesc și acum de savoarea acelor mici făcuți în mijlocul naturii, care încă mai sfârâiau îmbietor după ce erau puși în castronul mare de inox… La fel, îmi amintesc de micii aceia mari și gustoși de la Casa Armatei sau de cei pe care îi mâncam cu poftă la Sighet, la Grădina Morii, cu ocazia serbării zilei de 23 august…

Stați să mai îmi pun o halbă de bere și să vă explic ce am mai aflat despre micii ăștia. Mai bine spus, mititei, că asta e denumirea lor oficială. Așaaa… Multă vreme am crezut că mititeii sunt o mâncare tradițională românească, dar am aflat că sunt multe nații, în special prin Orient, care prepară mititei, ușor diferiți de cei românești. De exemplu, am aflat că în Liban, ei sunt pregătiţi, de obicei, din carne de vită amestecată cu carne de oaie, în Turcia, în compoziţia lor intră adesea carnea de cal, iar în Azerbaidjan localnicii folosesc şi carnea de capră. Interesant.

Despre cum au fost ”inventați” mititeii, am citit în mai multe publicații. Sunt mai multe teorii legate de originea lor dar în clipa asta îmi amintesc doar de două. Prima dintre ele se referă la cârciuma ”La Iordache” care pe la sfârșitul secolului 18, presta activități undeva pe strada Covaci. Covaci, nr. 3, mi se suflă din culise. Legenda spune că, într-o seară, nea Iordache a rămas fără stocul de mațe pentru prepararea cârnaților, drept pentru care a pus pe grătar doar compoziția acestora, formate ca niște găluști de carne, la care a mai adăugat niște condimente precum chimen, cimbru, piper, bicarbonat și puțin salpetru. Brava, domnu Iordache, da știu că te pricepeai matale… În fine, se pare că aceste găluști au avut un succes extraordinar, drept pentru care, un client mai hâtru ( unele izvoare în indică pe gazetarul N.T. Orășanu) i-a botezat ”mititei”. Și așa le-a rămas numele până în ziua de azi.

A doua teorie de origine a micilor este oarecum asemănătoare cu prima și a fost studiată pe îndelete de istoricul Călin Felezeu, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Dumnealui susține că aceste ”găluște fripte” s-au născut la fel, din lipsa mațelor pentru cârnați, însă au fost botezați drept ”mititei” cu ocazia unui eveniment istoric și anume Proclamarea Independenței de Stat a României. Iată ce spune domnul istoric: ” În mai 1877, trupele ruseşti au intrat pe teritoriul României pentru a izgoni armatele otomane din Bulgaria…  Turcii au aflat… şi au început să bombardeze malul românesc al Dunării. Artileria românească a răspuns şi a bombardat Vidinul. Bateriile de artilerie românească de la Calafat aveau tunuri de calibru mai mic, iar obuzele lor, care erau mai lunguieţe, erau botezate «mititei»”, povesteşte Felezeu. Pe data de 10 mai 1877, „Vasile Boerescu a mers cu nişte prieteni la restaurantul «Capşa» din Bucureşti să serbeze proclamarea independenţei României. Spre uimirea chelnerului, el a cerut «mititei» şi o «baterie». Apoi, a explicat vorba de duh, care le-a plăcut foarte tare comesenilor. Presa mondenă a vremii a reluat povestea, aşa că găluştile fripte au devenit «mititei», iar «ansamblul» format din două sticle de vin şi una de sifon a căpătat denumirea de «baterie»” Interesantă și această teorie. Cred că aștept un Congres, ceva, la finele căruia istoricii și specialiștii vor cădea de acord asupra adevărului istoric și vor sărbătorii cu mici și multă, multă bere.

Eiiii, dar cred că de atâta istorie vi s-a cam făcut foame, nu? Păi hai să purcedem la treabă. Micii puși astăzi de mine pe grătar sunt preparați de tanti Jeni după o rețetă foarte interesantă. Nu știu dacă este cea originală sau nu, însă vă garantez că este foarte-foarte gustoasă. Dumenaei, la un kilogram de carne de vită ( ceafă) a mai folosit un pahar de supă de oase de vită, o linguriță de bicarbonat și condimente precum piper, sare, cimbru, enibahar, coriandru, o linguriță de zeamă de lămâie, una de untdelemn și o căpățână de usturoi. Toate condimentele sunt pisate mărunt, mărunt și se folosesc în proporții de 3-4 grame fiecare. După ce carnea se curăță și se spală, se dă prin mașina de tocat prin sita cea rară. Se adaugă apoi prafurile de condimente, apoi bicarbonatul, se frământă cu mâna vreo jumătate de oră și se pune cărnița la frigider pentru vreo 24 de ore. Se dă din nou prin mașina de tocat, de data asta prin sita cea deasă și se adaugă supa de oase și usturoiul făcut mujdei și strecurat. Așaaaa… Apoi se formează mititeii și se pun în casoletă. Se trece apoi la partea cu friptul. Grătarul se încinge bine  și apoi se pun micii la fript. EI trebuiesc întorși destul de des și cam de trei-patru ori pe sesiune, să nu se ardă prea tare. De asemenea este recomandat să nu se înțepe micii cât sunt la fript deoarece ei formează o crustă și nu lasă să se scurgă zeama din ei, pe grătar. Zeama aceea, practic, va fierbe în miezul micilor și îi va face mai gustoși.  Se servesc apoi ferbinți, cu muștar ( preferabil de Dijion) sau ardei iute, după gust și neapărat cu chifle proaspete. Halba rece de bere este un companion excelent.

Frațlior, hai grăbiți-vă că sunt aproape gata! Nu vă uitați că unii din ei s-au cam rumenit, dar a trebuit să alerg după golanul ăsta de Stanislas… Al naibii motan, mi-a furat casoleta de mici! Vino mă încoa….!!!

Anunțuri

Guest-Star Day: Miju

Mai 27, 2010

Buuun așa! Se făcu și ziua de joi, zi senină și frumoasă… La noi la Cantina Socială totul este pregătit de sărbătoare azi, pentru că este Guest-Star Daaay! Iar invitatul nostru de azi este nimeni altul decât prietenul nostru drag…. Mijuuuuuuu! Bine ai venit, Mijule! Dumnealui vine tooocmai de la Sibiu și este primit cu mare drag de tanti Jeni și Miruna. Miju este mare priceput în arta culinară și asta o puteți vedea și voi din comentariile lui de aici de la Cantină cât și din unele postări de pe BLOGUL lui, postări dedicate artei culinare .

Dar să-l lăsăm pe Miju să se descrie un pic, autobiografic, bineînțeles: ” Mă numesc Mihai Smaranda. Am 36 de ani, sunt dintr-un sat de la poalele Făgăraşilor, sat în care trag cu drag oricând am timp pentru asta. Stau în Sibiu din ’88, de când am venit la liceu; au trecut mulţi ani de atunci, am fost căsătorit, am doi băieţi care acum au aproape 12 si 10 ani, care după ce am divorţat au plecat la mama lor, în Anglia; în afară de vorbitul aproape în fiecare zi, la mine vin în vacanţe, aproape o lună iarna şi două luni peste vară; ne calcă, pe mine şi pe prietena mea, tot mai mari şi mai frumoşi, vorbind în primele zile în păsăreasca lor cu puternic accent de Midlands. Aşa simt și eu uneori că cresc, odată cu ei.”

Buuuuunnn… Iată-l pe Miju al nostru cum pășește el sprințar în bucătărie, la braț cu tanti Jeni, acolo unde ne va desfăta azi cu niște suuuuuuuper bunătăți. Tanti Jeni nu mai are răbdare și deja îl asaltează pe Miju cu prima întrebare.

TJ: ”Ia zi, Mijule dragă, de când te îndeletnicești dumneata cu bucătăreala?”

Miju: ”Nu ştiu exact când m-am apucat de gătit, ce ştiu sigur e că îmi place şi  nu-mi pare rău că n-am priceperea Hădeanului, spre exemplu. O fac atat cat mă duce inspiraţia şi mai ales lupta cu lenea. Deşi acum lupt, din cauza pasiunii, cu colăceii. Cred că prima sursă de inspiraţie au fost mâncărurile mamei mele(care a avut de când o ştiu minim 5 oameni la masă, adică tata si noi, 4 fraţi) si ale mamei ei care a fost bucătăreasa satului la nunţi, botezuri şi pomeni pentru zeci de ani. Să zic aşa, în cantina îs ca la mine acasă, nu? Hehe! Bunica mea avea un simţ al proporţiilor pe care nu l-am moştenit, din păcate, întotdeauna plec de la a face doua porţii şi ajung sa fac un cazan care nu-mi intră în frigider.”

Pentru primul fel, invitatul nostru va pregăti ceva senzațional: mama tuturor ciorbelor și anume ”Zamă acră”. Dar să-l lăsăm pe Miju să descrie singur cum și în ce fel procedează:

”Această rețetă este inspirată de prin ciorbele mamei mele si ale mamei ei. Mai demult foloseam şi carne afumată pentru acest fel de ciorbă, dar în ultima vreme, atât din considerente de gust(care se poate schimba), cât şi din cele ce ţin de sănătate, folosesc carne sau oase proaspete, neafumate; cam tot din aceleași considerente, nu mai prăjesc/călesc nimic din cele băgate în ciorbă, gusturile se păstrează foarte bine şi aşa. Ca și cantități se combină următoarele: una bucată nu prea mare de rasol de porc sau de viţel(mânzat), sau chiar oase cu ceva carne pe ele(garf), am folosit chiar si ciolan proaspăt; doi, trei morcovi potriviti, un pătrunjel, o ţelina micuţă;  daca e iarnă, nişte ardei gras sau gogoşar tocat din congelator, o ceasca de orez, 300 ml bulion de casa şi tarhon in oţet; dacă e vară şi avem gradina la îndemână, ardei in cate culori gasim, din fiecare câte o bucată, o mână de fasole verde, una de mazăre boabe, doua rosii mari, coapte bine, curatate de pielita, caţiva cartofiori noi, frunze de ţelină. Vă daţi seama ca acum o sa facem versiunea de vară, cu legume proaspete; toate cantitaţile multiplicate până o să umplem cazanul cantinei.”

Miju aranjează tacticos ingredientele pe masa de lucru și se apucă de treabă explicând mai departe:

”Se pune carnea în 3 litri de apă rece cu o lingură de sare la foc, se ia spuma când începe să fiarbă; depinde de carne, cam după 45 de minute se încearcă dacă e aproape fiartă si se aruncă pe rînd în oală următoarele: ceapa taiată bob de orez, morcovul, pătrunjelul şi ţelina tăiate cubuleţe mici din satâr, fasolea verde ruptă şi cartofii noi taiaţi in cubuleţe un pic mai mari, ardeiul taiat tot cubuleţe şi se lasă sa fiarbă aşa vreo 10 minute, apoi se bagă vara roşiile curăţate de coaja şi taiate, iarna orezul urmând ca la sfârşit, înainte cu vreo 5 minute sa fie turnat şi bulionul. La versiunea de iarnă, înainte de a stinge focul se pune tarhon tocat si oţet din tarhon, la cea de vară frunze de ţelina proaspete, tocate mărunt sau întregi(eu aşa le prefer, lăsând loc si pătrunjelului proaspăt, pus direct in farfurie). Am momente în care o dreg cu ou şi smântână, alteori o las aşa, clară, urmând ca cine doreşte să-şi pună smântână. Eu o mănânc cu ardei iute. Depinzând de inspiraţie şi ingredientele pe care le am la îndemână, această zamă acră poate părea uneori ciorbă de văcuţă(mai ales vara), alteori a la grec(mai ales iarna), nu ştiu niciodată dinainte ce o să iasă.” Aiiii, fraților și surorilor….. e așa de bună încât, vorba ardeleanului din bancul acela: ”Așa ceva nu există!”

TJ:  ”Ce mâncare preferată îți gătea bunica?”

Miju: ” Hmmmm…Bunica făcea pâine de casă, atunci, demult, prin anii ’80, când se si potrivea cu lipsurile din perioada acea. Și pe lângă pâine, pentru că știa că trecem pe la ea, făcea lipie cu mere sau cu prune din aluatul de pâine, cu fructe inăuntru. Noi dadeam ”pâinea” la o parte și mâncam fructele, erau bestiale! Mai făcea tocănițe, tot felul; îmi amintesc că, deși avea o vârstă și doctorii îi recomandau să nu mai mănânce sărat, gras și picant, prima ei grijă a rămas răsfățul gusturilor, făcea niste tocănițe de pui de curte, cu mămăliguță și salată de ardei copti, de îți făceai drum special pe la ea, numai să te pună la masă…”

Ah, domnu Miju… te credem pe cuvânt…. Dar să vedem ce ne pregătește invitatul nostru pentru felu doi. Miju, ai legătura:

”La felul doi, voi pregăti niște pulpe de pui la cuptor cu cartofi. De ceva timp încoace, fac pulpele la cuptor după o reţeta a Lolei. Din cauză că o facem aici la cantină, nu o să dau cantităţi, ci pur şi simplu o sa umplem toate tăvile de friptură ale lui Tanti Jeni. Pulpele de pui se spală/curăţă în caz ca e nevoie, se desfac un pic de pe os, să arate aşa, palmate; se aşează într-un vas, se presară cu sare, piper, oregano sau orice altă buruiană aromată de merge la pui, boia dulce din belşug, ulei(poate fi un extravirgin de măsline), apoi se trântesc câteva linguri de iaurt, cât să acopere pulpele, după care se ia de la capăt operaţia, cu alt strat de pulpe. Vasul ăsta se acoperă si se dă la rece minim o jumătate de ora, poate fi lăsat şi peste noapte aşa; cartofi noi, o găleată; se curăţă şi dacă-s potriviţi ca mărime se taie în patru, se arunca in  tavă, se dă o mână de sare peste ei, 2, 3 linguri de ulei, o buruiană aromată bună la cartofi(rozmarin sau ce aveti prin casă şi vă place) mărunţită, un praf de piper, toate astea se amestecă cu mâinile şi, după ce vedem că s-au mânjit bine cartofii punem un pahar de vin alb si încă o jumătate de pahar de apă, să fie lichid aşa, de vreun deget de neam sănătos în tavă; peste cartofi se aşează pulpele şi se dau la cuptor. După vreo jumatate de oră se scot şi se întorc, să se rumenească şi pe partea cealaltă, iar când sunt rumenite bine se scoate tava şi se dau la masă însoţite de o salată de sezon şi de o carafă de vin alb, demisec, proaspăt scos din pivniţă. ” Mirific și apetisant… uite cum fac eu dansul ploii în jurul cuptorului așteptând să fie gata…

TJ: ” Ce le place băieților tăi să mănânce făcut de tine?”

Miju: ” Hmmm… sa zic beef stew? Asta e un fel de tocană înăbușită de vită. Băiatul cel mare cel mare stă până linge farfuria după tocănița de vită. Cel mic rareori mănâncă chestii gătite sofisticat, îi place mult mămăliga cu lapte sau kefir/lapte bătut și amândoi sunt capabili să devoreze o tonă de clătite… Supa de găină cu tăiței de casă e tot una dinre preferințele lor, dar la astea sunt ajutat și de bunicile lor, nu sunt singurul furnizor”

Miju ne dezvăluie ce va pregăti la desert: tadaaaaaa!  O plăcintă cu pruneeeee!

Să-l lăsăm pe Miju să ne explice ce și cum, că tare bine o mai face: ” Deşi sunt mai degrabă adeptul inspiraţiei şi al experimentării decat al cantităţilor exacte, nemţeşti, la dulciuri nu prea ţine asta si o să fac reţeta furată de la fosta mea soacră, farmacistă; reţeta e foarte simplă dupa ce iţi scrii totul în palmă. Se pregatesc un castron de prune, curăţate si desfăcute, 2 ouă, un praf de sare, şi câte 12 linguri de… mai bine le zic pe rând: se bat ouăle cu praful de sare și un zahăr vanilat, apoi se adaugă 12 linguri de zahăr, se bat bine, se adaugă 12 linguri de ulei, se amestecă bine, apoi se mai bagă 12 linguri de lapte si o jumătate de plic de praf de copt; se bagă 12 linguri de făină care se incorporează încet. Între timp, ajutorul din bucătărie a întins în tavă o folie de aluminiu sau hârtie de copt(dacă e tava buna, cunoscută că se curăţă uşor, merge şi fără) şi a presărat 4 linguri mari de zahăr pe fundul tăvii, zahăr pe care l-a caramelizat ori la flacără, dacă-i priceput, ori în cuptor. Peste zahărul uşor caramelizat se aşează soldăţeşte prunele cu partea desfăcută în jos şi peste toate se toarnă aluatul. Se dă la cuptor până se rumeneşte bine aluatul, apoi, când e scoasă fierbinte plăcinta, se întoarce pe un blat de lemn, apoi pe altul, să ramână cu prunele în sus.  Am zis că respect totul? Trişez şi aici. Pun numai 8 linguri de zahăr în aluat, 4 le folosesc la caramelizat; pun rareori mai mult de 9 linguri de ulei, mi se pare prea mult; mai folosesc kefir în loc de lapte… etc.” AH, domnu Miju, nu-I nimic dacă trișați că nouă tot ne place plăcinta asta minunată.. Miam-miammmm!

Miju ne-a pregătit și niște poze: ” în poza 1 sunt eu cu fiul meu cel mic, facem o omletă la jar undeva unde eram cu cortul, ahh, că deja mi-e poftă de mâncarea la ceaun, acolo; în colajul 2 e operaţiunea tăiteii de casă, cam aşa arată o acţiune comună cu piticii mei, la ţară. Tot ei mâncau tăiţeii, în supa de gaină sau cu lapte.

Buuunn.. Acum ca atmosfera de la Cantină să fie completă, Miju va face invitaților noștri niște dedicații muzicale:

1.”Pentru că acum mă las de fumat, am tot felul de ticuri si bufeuri(mnoah) de căutat ţigareta pe oriunde. Şi-mi plac Timpuri Noi şi hâţână.. hâţână.. hâţână-mă! Perfect pentru starea mea de acum.” Deci, Veta:

2. ”O dedicaţie pentru toate femeile din lumea asta, începând cu cea care ma suportă cel mai mult: sometimes it’s haaard to be a woman, giving all your love to just one man ….stand by your maaaan….”

Blues Brothers – Stand by Your Man:

Fraților, cam asta a fost pentru azi. Îi mulțumim frumos lui Miju pentru tot ceea ce ne-a oferit astăzi și vă așteptăm cu drag să veniți să gustați și voi din bunătățile astea extraordinare. Vă așteptăm pe terasăăăă! Poftă mareeeee!


Macrou la cuptor. Budincă de zmeură

Mai 26, 2010

Da, da, da… Știu că o să mă certați acum că am cam lipsit din peisaj zilele astea… și aveți dreptate, dar să știți că am absențe motivate! Păi stați să vedeți: am avut program nocturn cu meciurile de hochei din NHL, că deh, au fost finalele pe Conferințe și a trebuit să le vedem și punctul „be”, am urmărit finalurile a două seriale foarte dragi mie, care m-au cam afectat emoțional. Ufff… Știți, e ca și cum te-ai despărți de un prieten drag și nu știi dacă-l vei mai vedea vreodată… În primul rând îmi va fi dor de Jack Bauer, personajul principal din „24„. Timp de 8 sezoane, în calitate de agent antitero al Guvernului SUA, el a luptat și a apărat sistemul sacrificându-și familia, viața personală și văzând cum în jurul lui mor colegi și prieteni, pentru că da, în acest serial, băieții buni nu câștigă întotdeauna, iar atunci când câștigă o fac cu un preț destul de mare. Drum bun, Jack! Aștept să revii într-un film lung-metraj așa cum ne-ai promis! În al doilea rând îmi vor lipsi personajele din „LOST „, după părerea mea unul dintre cele mai bune seriale TV făcute vreodată. Deși finalul acestui serial nu a satisfăcut pe toată lumea, mie mi-a plăcut foarte mult și, să nu râdeți, chiar am plâns. Nu vreau și nici nu pot să vi-l povestesc, însă a fost un final sfâșietor, emoționant, altfel de cum aș fi așteptat. Oricum mesajul serialului, amplificat treptat până la sfârșit, este foarte clar: nu te poți împotrvi destinului. Orice cale ai urma în viață, ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla iar întâlnirea cu persoanele importante din viața ta, inclusiv cu sufletul pereche, este inevitabilă.

Eiiiii.. dar gata cu filozofia asta ieftină și să trecem la cele materiale! Hai să vedem mai bine cu ce ne delectează azi tanti Jeni că deja văd cerculețe de la foamea asta care m-a apucat! Snif, sniffff… mmmmm…. în bucătărie miroase devastator de frumos, a ceva taaare bun și piscicol: macrou la cuptor! Păi pentru chestia asta, tanti Jeni a pus în combinație un kilogram de macrou, doi morcovi, 30 de grame de rădăcină de țelină, 200 de mililitri de vinișor alb, două linguri de bulion, foi de dafin, piper boabe, o lămâie, verdeață și nelipsitele condimente precum cimbru, busuioc și un piiiiic de anason. Buuunnn… Păi tanti Jeni s-a apucat de curățat peștele, apoi îl spală, sărează și condimentează cu ce trebuie. Într-un vas, se pun la călit ceapa tocată, morcovi tăiați și țelina dată pe răzătoare, iar după ce prind o culoare frumoasă se mai adaugă vinul, piperul, foile de dafin, bulionul și zeama unei lămâi. După ce stau ele acolo la bolborosit cam 10 minute, se răstoarnă într-o tavă iar deasupra se așează artistic peștele, după ce a stat o oră în frigider cu condimentele alea de vorbă. Se pune la cuptorul setat pe foc potrivit vreo jumătate de oră și gataaaaaaa! Macroul este gata de servit, iar ca să fie cu totul și cu totul special, fiecare porție se asortează cu pătrunjel și felii de lămâie. Ahhh, ce apetisant! Merge și un vinișor alb la chestia asta, nu?


Miruna cea dulce ne prepară și ea ceva foaaaaaaaarte bun și gustos: budincă de zmeură. Mmmmm, deja mă simt ca un ursuleț răsfățat. Ia fiți atenți: la 700 de grame de zmeură, Miruna mai folosește zece ouă, 200 de grame de pesmet alb, 250 de grame de zahăr, 100 de grame de unt, un plic de zahăr vanilat și o jumătate de pliculeț de praf de copt. Cele zece gălbenușuri de ou se amestecă cu untul, zahărul, praful de copt și zahărul vanilat iar după omogenizare se adaugă cele zece albușuri bătute spumă, pesmetul și apoi zmeura. Se unge cu unt o formă de tort și se toarnă în ea compoziția asta delicioasă, punându-se apoi la cuptor, la foc potrivit. Când este gata, se lasă să se răcească și se servește cu frișcăăăăăăăă! Delicios, gustos și răcoros… Restul de epitete vă rog să le puneți voi după degustare.

Sper să vă placă meniul de azi, am aranjat deja mesele pe terasă și umbreluțele și vă așteptăm cu bunătățile proaspăt scoase din cuptor și vinul rece scos din pivniță. Nu uitați să ne vizitați și mâine pentru că este Guest-Star Day și ne va răsfăța cu niște bunătăți mirobolante…. vedeți voi mâine cine. Până atunci, poftă mare, dragi mei!


Vită în sos vânătoresc. Tort cu frișcă

Mai 21, 2010

Eiiiii…. Azi e zi de sărbătoare cu roșu în calendar! Păi să le zicem un călduros LA MULȚI ANI! celor ce poartă numele de Elena sau Constantin! Să ne trăiți sănătoși, Lenuțelor și Costelușilor, mulți ani fericiți!

Cu ocazia asta, tani Jeni s-a gândit să prepare ceva super special și anume o fripturică de vită cu sos vânătoresc. Mă rog, nu știu dacă sosul ăsta e chiar inventat de vreun vânător, dar este foaaaaaarte gustos. Ia să vedem ce combină tanti Jeni pentru minunăția asta de fripturică… Păi la un kil de carne de vită, mai intră două cepe mari tocate mărunt, doi căței de usturoi, pisați bine, un sfert de ceașcă de făină, două linguri de ulei, o ceașcă de supă de legume, o ceașcă de bere ( devine interesant…) doi morcovi tăiați rondele, două foi de dafin, o cenguță d ecimbru, sare și pier măcinat. Mmmmm.. ce frumos arată toate astea puse pe masa de lucru a lui tanti Jeni! Mai că-mi vine să pictez un tablou… În fine, hai că tanti Jeni se cam grăbește cu preparatul că deja e târziu… Ufff… La început, dumneaei curăță carnea și o taie în bucățele cam de un centimetru, așa. Deși nu folosește șublerul sau alte instrumente de măsurat precum micrometrul sau rigla, tanti jeni le taie perfect egale, la dimensiune. Nu știu cum reușește asta… Dar, să trecem mai departe: ceapa tăiată mărunt se pune la călit până la rumenire, apoi se adaugă și usturoiul pisat, umplând bucătăria e um miros foaaaarte plăcut. Se scot minunățiile din tigaie și se pun la scurs de ulei… Buuuuuun… Acum tanti Jeni pune carnea la prăjit, la foc mare, până când pe ele se formează o crustă pe toate părțile. Apoi se micșorează focul și se adaugă, în ploaie, făina, amestecând apoi bine în vas. Se stinge totul cu cana de supică de legume și se amestecă până se obține un sos. Apoi, se toarnă cu grijă berea, să n-o stricăm și se lasă să dea sosul în clocot, amestecând ușor. E momentul în care se introduc în combinație ceapa și usturoiul, călite și scurse de ulei în scena precedentă, morcovii, sarea, piperul, cimbrul și dafinul și se lasă totul la fiert, încet, cam o oră și jumătate. Ahhh…. gustos și irezistibil! Ce ar merge la chestia asta? Păi vinișor roșu sau berică, după preferință. Suuuuper.

Pentru ca meniul de azi să fie complet și sărbătoresc în același timp, Miruna cea dulce a pregătit în cinstea sărbătoriților de azi, un minunat tort cu frișcă. Aiiii… abia aștept să fie gata! La 12 ouă, dulcea noastră prințesă a dulciurilor mai folosește 200 de grame de făină, vanilie, 100 de grame de unt, 150 de grame de migdale și o jumătate de baton de vanilie. Așaaaa… Mirunica separă ouăle și freacă 8 gălbenușuri până se fac spumă, împreună cu 200 de grame de zahăr, adăugând apoi cu delicatețe făina și albușurile, bătute și ele spumă. Blatul obținut se coace la foc potrivit, pus într-o formă de tort, evident. Când este gata, se lasă la răcit și se taie apoi în trei straturi. Buuuunnn… între timp, Miruna prepară crema ( miam, miammm…) din patru gălbenușuri, untuleț, zăhărelul pudră, jumătatea de baton de vanilie și migdalele care între timp au fost opărite, curățate și măcinate. La început, Miruna freacă untul cu zahărul și apoi adaugă pe rând celelalte componente, obținând o cremă super-delicioasă!

Acum vine partea finală, în care cele trei straturi de blat se ung cu cremă, se pun unul peste altul și tortul se îmbracă cu multă-muuuuultă frișcă, îndulcită și un pic vanilată. Ahhh, e delicios, mititelul! Stă cuminte acum la frigider și vă așteaptă!

Ce mai lipsește pentru ziua asta minunată? Păi puțină muzică, nu? Hai să le facem o dedicație sărbătoriților de azi și vă așteptăm și pe voi cu piese muzicale preferate. Hai să vedem!

Poftă bună dragilor și un weekend plăcut! Papapapaaaaaa!


Guest-Star Day: Mămica de Sebastian

Mai 20, 2010

Eiii.. ce zi frumoasă, dragi mei! Norii s-au mai risipit și soarele strălucește magnific pe cer… Păi cum să nu fie o zi minunată azi, că doar este joi, deci la Cantina Socială avem Guest-Star Day! Apropo de vreme, să știți că în Suedia s-a instituit Codul Portocaliu! Și nu așaaa oricum, ci pentru toată săptămâna! Este vorba de cod portocaliu pentru…căldură, termometrele arătând temperaturi de 20 de grade Celsius!!! Să știți că nu e zvon și nici glumă, știm asta de la sursă sigură și anume invitata noastră de azi: Mămicaaaa de Sebastiaaaaaannnn! Vai, mulțumim, mulțumim,  pentru aplauze și primirea asta călduroasă! Mămica de Sebastian vine toooocmai din Suedia, dintr-un orășel de provincie, acolo unde locuiește cu soțul ei și minunatul lor băiețel, Sebastian, în vârstă de 5 ani și câteva luni.

Iată ce ne spune invitata noastră despre ea însăși: ”Mă numesc Florina Molnar, sunt un om simplu, sunt mămica de Sebastian și cu asta încerc să spun totul despre mine. Mi-ar place mie multe să fac dacă timpul mi-ar permite. O vreme m-am ocupat de confecționat zorzoane din mărgele și pietre semiprețioase. Am lăsat deoparte pasiunea aceasta, pentru zile mai  liniștite. Imi place mult să citesc și am cam reușit în iarna asta lungă. Să stau la gura sobei cu o carte în mână mi se pare relaxant. Sau să merg la plimbări lungi în pas sprinten, bune pentru trup, minte și suflet.”

 Puteți afla mai multe despre invitata noastră de pe BLOGUL EI, care practic este un jurnal în care Florina descrie viața din orășelul suedez în care locuiește și multe, multe lucruri despre odorul ei drag, Sebastian, alintat cu numele de Basse. ”Basse e prescurtarea de la Sebastian, ne explică Florina.  De cind am aflat că sunt gravidă, mi-am dorit un băiețel și am primit un băiețel exact cum mi-l doream: frumos, cuminte și sănătos.  Noi îi ziceam Sebi, dar el nu vroia să zică Sebi pentru că la grădiniță copiii îi zic Basse și așa a rămas-Basse. Îmi e dor de el când nu e acasă sau când nu sunt eu acasă, la muncă și pe drum mă tot gândesc la el și ce năzbâtii face…”

Eiii.. dar să trecem dragii mei la treabă… Florina pășește în bucătărie alături de tanti Jeni care, conform obiceiului, îi va pune câteva întrebări invitatei noastre în timp ce aceasta va pregăti bunătățile pentru azi. Așaaaa…

Pentru început, Florina ne pregătește un aperitiv foarte delicios, numit ”Tort sandviș”, evident unul din preferatele lui Sebastian. Pentru asta, invitata noastră va folosi: 2-3 pungi de pâine feliată, preferabil graham, pate de ficat, brânză topită, șuncă, maioneză, smântână, ardei roșu și verde și castraveți.

TJ: ”Draga mea, de când ești stabilită în Suedia? Cu ce te ocupi acolo?”

Florina: ” În Suedia am venit acum 7 ani,Sunt originară din Oradea, deci ardeleancă și mă mândresc cu asta. Aici am reusit să-mi împlinesc visul de-o viață, să lucrez în domeniul sănătății. Când eram mică vroiam să devin doctoriță…am devenit doar soră medicală. Aici mi-a schimbat radical viziunea despre viață și despre oameni. Momentan pendulez între două case, una de bătrâni și una de psihiatrie.Sunt două specializări total opuse, care necesită un bagaj de cunoștințe foarte vast, dar mi-s dragi amândouă. Cel de la bătrâni poate pentru că eu nu am avut bunici, am crescut fără iubirea lor… Iar psihiatria, nu ai cum să te plictisești de ea…”

Florina pune într-o tavă felii de pâine, una lângă alta, iar apoi toarnă peste ele un strat de maioneză. Într-un castron,prepară apoi o cremă formată din pate de ficat, puțină smântână, castraveții tăiați mărunt și după ce amestecă bine totul unge cu ele alte feli de pâine. Peste feliile unse se pun alte felii de pâine, ca la sendviș, apoi fiecare pereche de felii se pune în tavă, formând un nou strat. Se unge și acest strat cu maioneză, apoi se pregătește un nou strat de sandvișuri care de data asta au la mijloc o pastă formată din brânză topită și șuncă tăiată mărunt. Se așează și aceste sendvișuri în tavă, ungându-le și pe ele cu maioneză. Ultimul strat de sandvișuri are la mijloc tot o cremă, formată din brânză topită și ardei roșii tăiați mărunt. După ce se așează și aceste sendvișuri în tavă, deasupra lor, Florina le unge cu brânză topită și maioneză iat pe lateral cu pate de ficat și maioneză. Florina le decorează apoi cu felii de ardei, castraveți și șuncă. Se ține la frigider câteva ore. Aiiii.. ce bun! Abia aștept să fie gata!

TJ: ” De unde ai învățat să gătești? Ce ne poți spune despre bucătăria suedeză?”

Florina: ” Am învățat din nevoie mai mult decât din plăcere.Când eram mică eram și eu ca și Basse, ajutor de bucătar. Mai apoi mi-a fost musai să învăț să gătesc iar când m-am mutat în Suedia mi-a plăcut să experimentez rețete noi. Există mari diferențe între bucătăria suedeza și cea românească. Cea suedeză e mult mai simplă și necesită mai puțin timp de preparare decât cea românească. Mâncarea de bază a lor sunt cartofii cu ceva lângă ei și mai ales cu ”lingonsylt” (un fel de gem din fructe de pădure) .Și mai ales multe sosuri la mâncare iar supele sunt mai multe gen supe cremă. Ei nu renunță la sos ,cartofi si ”lingonsylt” nici măcar când fac sarmale. Țin minte o întâmplare haioasă la primul meu job în Suedia: eram la o casă de batrâni și serveam masa. Mâncarea venea pe un cărucior și am vazut un bol mare cu ”lingonsylt”. Credeam că e desertul 🙂 Noroc că a venit o colega suedeză și a salvat situația, bătrinii au primit și ”lingonsylt”. Acasă încerc să gătesc atât rețetele tradiționale românești dar mai fac și de cele suedeze…”

Acum Florina ne va pregăti o delicioasă supă de raci! O supă foarte rapidă și gustoasă, care se prepară în aproximativ un sfert de oră. Ia să vedem: Florina va combina doi morcovi mari, un litru de apă, 300 de militri de smântână, 400 de grame de brânză topită, 40 de grame de raci curățați și două cubulețe de supă concentrată de pește sau de vită. Morcovii se dau pe răzătoare apoi se călesc în ulei. Se adaugă apoi apa, se lasă să dea în clocot, punându-se apoi cuburile de supă și brânza topită. După ce supa dă din nou în clocot se adaugă racii și smântâna. Dragii mei, supa asta e o adevărată minunăție… vă invit cu căldură să o încercați și voi!

TJ: ” Draga mea la voi acolo în Suedia este foarte popular hocheiul pe gheață… Te uiți la asemenea meciuri?”

Florina:” Tanti Jeni,  eu nu-s cu sporturile iar în ultima vreme nu am avut timp nici să mă uit la știri. Tati de Basse se uită mai mult la fotbal dar si la hochei, atunci când joaca echipa Suediei. Pe Basse aș vrea să-l dau la iarnă să inceapă să invețe să patineze, iar când o fi mai mare, poate se face hocheist:) ”

Invitata noastră nu stă nici o clipă locului, iar acum după ce a pregătit supa de raci este gata să ”atace” felul doi, și anume ”Kaiser la cuptor cu orez”, care se prepară din kaiser, praz, roșii, smântână, orez și legume. Kaiserul se taie felii, se pune în tavă, apoi se adaugă roșiile tăate cubulețe, prazul tăiat și se pune la cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius pentru vreo jumătate de oră. Se scoate apoi tava și s epune deasupra smântânica și cașcaval ras. Se pune din nou la cuptor pentru vreo zece minute și gataaaa! Kaiserul ăsta la cuptor este delicios! Se servește cu garnitură de orez fiert și salată de legume.

Ca și băuturi, Florina ne recomandă un aperitiv suedez înainte de masă și niște vin alb la kaiser.

Dar la desert? Ce avem la desert? Păi avem ceva simplu și extraordinar de bun: căpșuni cu frișcăăăă! Minunaaaaat!!!

”Lui Basse îi e poftă de căpșuni, ne explică Florina. Ar mânca non-stop și oricând.I-am luat sâmbătă 250 de grame cu 4 euro, căpșuni suedeze. Mâine iar trebuie să mă duc să-i cumpăr că nu mai tace. Mă tot întreabă dacă n-au apărut la magazin căpșuni. Dacă nu mai sunt ce mă fac? Ii cumpăr din alea înghețată,care-s mai acre ca și lamâile, dar pentru el sunt la fel ca și bomboanele. Așa am mâncat și eu când am fost gravidă. Pe tren, din Stockholm până la Alvesta, am balotat 2 litri de căpșuni. Erau nespălate dar n-am pățit nimic. Da, am zis 2 litri pentru că aici căpșunile se vând la litru și nu la kg, la fel ca si ouăle,la kg și nu la bucată:) ”

Florina ne-a pregătit și două poze: una cu Basse pregătind turte și una cu ea însăși, savurând cafeluța de dimineață:

Eiiii, ce ne mai lipsește acum? Dedicațiile muzicale făcute de invitata noastră petru voi, două piese pe care le ascultă cu mare drag și îi stârnesc amintiri despre vremuri demult apuse:

Cam asta e pentru azi dragi mei… Îi mulțumim dragii noastre invitate pentru ziua aceasta minunată, pentru lucrurile interesante pe care ni le-a împărtășit despre viața de acolo și vă invităm să vă desfătați azi cu bunătățile pregătite de ea. Poftă bună dragi mei și distracție plăcută!

 


Salată la cuptor. Cheesecake

Mai 19, 2010

Așaaaa… păi azi ce mâncăm, fraților, că deja e târziu! Și mi-e o foameeeee… ar merge o sălățică… ba nu, ceva fierbinte și bun… sau ceva ușor și gustos… ia să vedem ce are tanti Jeni azi în meniu. Eiii, ia uitați: parcă mi-a citit gândurile, nu alta, zău! Azi dumneaei ne-a pregătit ceva fierbinte, ușor și foaaaarte gustos: o salată la cuptor! Genial, tanti Jeni, genial! Ia să vedem cum bricolează dumneaei salata asta… Păiiiii…. Se folosesc următoarele: morcovei, sfeclă roșie, cartofiori, păstârnac, țelină, brânză telemea, sare, piper, oțet, o ceapă roșie, muștar Dijon, nuci, pătrunjel tocat și zeamă de lămâie. Buuun… după ce tanti Jeni curăță legumele și le spală, le taie cubulețe, mai mărișoare, așa. Apoi le pune într-o tavă, le stropește cu ulei, pune sare și piper și pune tava la cuptorul preîncălzit la 200 de grade, pentru vreo jumătate de oră, având grijă să mai întoarcă legumele în tavă din când în când. Miezul de nucă se pune și el la cuptor, separat, pentru vreo 10 minute. Între timp, tanti Jeni prepară dressingul pentru salată, din ulei de măsline, muștarul Dijon, oțet, zeama de lămâie și pătrunjel. Buuun așa! După ce legumele sunt coapte, se pun într-un vas, se presară peste ele brânza rasă, se toarnă dressingul, se amestecă bine și se pune apoi deasupra miezul copt de nucă. Excelent, dragii mei, o bunătate!

După salata asta ar merge ceva dulce și bun, nu-i așa? Ia să vedem ce pregătesc mânuțele delicate ale Mirunei… Ahhh… un cheesecake! Bun, dulce și crocant! Și atât de simplu de preparat.. ia fiți atenți: la un pachet de biscuiți digestivi, Miruna mai folosește două pliculețe de jeleu de lămâie, două cutii de cremă de brânză, o cutie de cremă chantilly, o cutie de compot de ananas, o lingură de unt, 125 de militri de lapte și dulceață de caise. Miruna sfărâmă bine biscuiții până se fac un soi de pesmet, apoi îi pune într-un vas termorezistent, împreună cu lingura de unt, și îi lasă la cuptorul preîncălzit vreo 5 minute. După asta, îi amestecă bine cu untul topit până la omogenizare și îi întinde într-un strat uniform pe fundul vasului. Miruna prepară jeleul și apoi folosește blenderul pentru a amesteca zeama și pulpa de ananas din compot, până devine o pastă aurie. Crema Chantilly se amestecă cu laptele, apoi se adaugă crema de brânză, iar după omogenizare se adaugă jeleul gata răcit. Se amestecă din nou, iar când compoziția este omogeno se răstoarnă peste stratul de biscuiți din vasul termorezistent. Se pune vasul la frigider vreo două ore iar apoi, Miruna întinde pe suprafața ei minunata dulceață de caise… Splendid! Minunat! Un desert mai bun ca ăsta nici nu se putea!

Dragilor e cam înnourat și răcoare azi, dar tot am lăsat câteva mese pe terasă, poate cine știe, iese soarele mai târziu.. Vă așteptăm ca de obicei cu totul pregătit și nu uitațui că mâine este Guest-Star Day, ziua în care o invitată specială ne va răsfăța cu bunătăți extraordinare. Fiți pe fază și poftă mare!

 


Ciorbă a la grec. Sufleu de pește. Tartă cu mango și kiwi

Mai 18, 2010

Fraților, vă rog eu, când vedeți că lipsesc așa de mult de la apel, faceți cumva și treziți-mă! Bateți în țeava de la calorifer, aruncați cu pietricele în geam sau rugați-o pe vecina de deasupra să-și mute pianul din sufragerie în bucătărie și înapoi, de vreo două-trei ori. Dacă nici una din metodele astea nu funcționează, puteți apela la o sirenă de locomotivă. Efect garantat, dar sper să nu ajungem până acolo… Oricum, vremea asta ploioasă m-a îndemnat la somn prelungit și profund zilele astea. Nu numai vremea ci și discuțiile interminabile de la fiecare colț de stradă sau post de teveu despre nemulțumirile legate de criză și măsuri de austeritate. Fraților, vă garantez pe această cale că la noi, la Cantina Socială, grație polonicului magic al lui tanti Jeni, nu se diminuează nimic, nici cu 25%, nici cu 15% și cu nici un alt procent: mâncarea, băutura și desertul vor fi servite 100% ca înainte, ba chiar doritorii pofticioși vor beneficia, ca de obicei, de porți duble, întru gloria Cantinei și a lui tanti Jeni. Să trăiască! I-aș sugera lui tanti Jeni să împrumute un pic polonicul ăla și celor de la Guvern, poate- i ajută la ceva, dar mi-e că hoțomanii ăia ori i-l fură, ori i-l impozitează, așa că mai bine nu. În fine.

Și pentru că veni vorba de tanti Jeni, să vedem ce haleală mai pregătește dumneaei, că azi m-am târât în patru labe până la Cantină, așa de foame îmi era de dimineață. Păi pentru că tot se vorbește de criza grecească, tanti Jeni s-a gândit să ne răsfețe azi cu o ciorbiță a la grec, plină de legume și vitamine… Ahhh, exact la țanc! Și ce melodie credeți că și-a pus tanti Jeni la pick-up-ul din bucătărie pentru a avea inspirație? Piesa ASTA desigur, o bijuterie pe care v-o recomand cu căldură! Așaaa… Pentru prepararea ciorbiței,, dumneaei a pregătit următoarele elemente chimice: un kilogram de cărniță de pui, doi morcovi, o ceapă, două ouă, doi morcovi, patru linguri de orez fiert, o lingură de leuștean tocat, una de pătrunjel tocat, o țelină, o rădăcină de pătrunjel, o lămâie, 150 de mililitri de lapte, 100 de grame de smântână, sare și piper boabe. Buuun… Tanti Jeni spală carnea de pui și o tranșează în bucăți mici apoi o pune la fiert în doi litri de apă rece, cu sare, timp de vreun sfert de oră, timp în care supa se spumează. Curăță apoi ceapa, țelina, morcovii și rădăcina de pătrunjel, le taie cubulețe și le pun în oala de supă împreună cu piperul boabe, lăsând totul la fiert pentru încă vreo jumătate de oră. Ahhh… ce frumos miroase…. După ce cărnița și legumele s-au fiert, supa se strecoară și se combină cu ouăle și laptele bătute în prealabil într-un vas separate. Se adaugă apoi orezul fiert, zeama de la o lămâie, cubulețele de legume și bucățelele de carne, apoi se mai lasă la fiert vreo cinci minute. Mmmmm…. Ce aroma minunată, dragii mei! Fiecae porție se servește cu smântână și cu leuștean și pătrunjel, presărate cu grație.

La felul doi avem un minunat sufleu de pește, pregătit de tanti Jeni din 400 de grame de file de pește alb, 30 de grame de unt, 200 de grame de brânză feta, patru ouă, piper, cimbru uscat și două lingurițe vesele de suc de lămâie. Tanti Jeni pune niște apă la fiert, iar când aceasta ajunge la punctul critic de 100 de grade Celsius și face bulbuci, pune peștele în oală vreo cinci minute, să fiarbă puțin. Apoi îl scoate și-l taie bucățele mici-pitici. Gălbenușurile de la ouă se bat bine și se amestecă cu untul topit și cu brânza rasă, tunsă și frezată și se omogenizează, adăugând între timp cimbrul și piperul. Buuun… Albușurile de ou nu stau nici ele degeaba ci sunt bătute spumă cu două lingurițe de suc de lămâie. Spuma trebuie să fie tare și compactă, știți voi. Acum, tanti Jeni amestecă cu grijă și grație compoziția de brânză cu bucățile de pește adăugând apoi spuma de albuș și amestecând ușor de câteva ori.
Compoziția obținută se roarnă într-un vas termorezistent înalt și se pune la cuptor pentru vreo jumătate de oră. După ce este gata se lasă la răcit în cuptor, fără să se deschidă ușa, pentriu a nu permite sufleului să se lase. Mmmm… după cum miroase nu poate fi decât minunat, nu-i așa?
Se servește cald cu sos de smântânică… Delicios, dragilor, delicios!

Eiiii… dar hai să vedem cu ce desert ne răsfață astăzi dulcea noastră colegă, Miruna. Ceva irezistibil, evident, doar ce credeați? Tarta cu mango și kiwi pregătătiă de prințesa deserturilor nu poate fi decât excelentă. Pentru blatul tartei, Miruna combină trei linguri de zahăr, 150 de grame de unt și 300 de grame de făină. Crema se va prepara din patru linguri de zahăr, 250 de militri de lapte, două linguri de făină, 50 de grame de unt, trei ouă și coaja rasă de la două lămâi. Punctul de atracție al tartei, toppingul, va fi compus din trei bucăți de kiwi și două de mango.
Nu știu cum de rezistați că eu deja salivez… Cu mânuțele ei delicate, Miruna amestecă făina cu untul, ouăle și zahărul, obținând un aluat sfărâmicios, așa. După ce adaugă două linguri de apă rece, frământă bine aluatul pe care-l va transforma într-o foaie de dimensiunile tăvii în care se va coace tarta. Apoi pune foaia de aluat în tavă, o întinde bine, inclusive pe margini și o pune apoi la frigider. Crema se prepară amestecând ouăle cu zahărul, până la omogenizare, adăugând apoi pe rând făina și laptele, amestecând continuu și se pune apoi la foc mic. Pentru a nu se forma cocoloașe, Miruna amestecă în continuare. Adaugă apoi coaja de lămâie și untul, iar după ce se omoginează totul se ia d epe foc și se pune crema la rece vreo oră și un pic. Vedeți voi. Blatul se coace în cuptorul încins pentru vreun sfert de oră, apoi se lasă la răcit. LA final, se toarnă crema peste blat și deasupra se ornează cu felii de mango și kiwi așezate artistic. Știți doar că Miruna se pricepe la asta foaaarte bine. Pentru effect, fiecare porție este ornată cu frunze de mentă . Ahhh.. un desert minunat și irezistibil, nu-i așa?

Eiiii… iată că soarele iese dintre nori și sper să rămână așa pentru toată ziua. Vă așteptăm așadar cu toate bunătățile pregătie și cu mesele puse. O zi bună vă dorim și poftă mare!


%d blogeri au apreciat asta: