Macrou la cuptor. Budincă de zmeură

Da, da, da… Știu că o să mă certați acum că am cam lipsit din peisaj zilele astea… și aveți dreptate, dar să știți că am absențe motivate! Păi stați să vedeți: am avut program nocturn cu meciurile de hochei din NHL, că deh, au fost finalele pe Conferințe și a trebuit să le vedem și punctul „be”, am urmărit finalurile a două seriale foarte dragi mie, care m-au cam afectat emoțional. Ufff… Știți, e ca și cum te-ai despărți de un prieten drag și nu știi dacă-l vei mai vedea vreodată… În primul rând îmi va fi dor de Jack Bauer, personajul principal din „24„. Timp de 8 sezoane, în calitate de agent antitero al Guvernului SUA, el a luptat și a apărat sistemul sacrificându-și familia, viața personală și văzând cum în jurul lui mor colegi și prieteni, pentru că da, în acest serial, băieții buni nu câștigă întotdeauna, iar atunci când câștigă o fac cu un preț destul de mare. Drum bun, Jack! Aștept să revii într-un film lung-metraj așa cum ne-ai promis! În al doilea rând îmi vor lipsi personajele din „LOST „, după părerea mea unul dintre cele mai bune seriale TV făcute vreodată. Deși finalul acestui serial nu a satisfăcut pe toată lumea, mie mi-a plăcut foarte mult și, să nu râdeți, chiar am plâns. Nu vreau și nici nu pot să vi-l povestesc, însă a fost un final sfâșietor, emoționant, altfel de cum aș fi așteptat. Oricum mesajul serialului, amplificat treptat până la sfârșit, este foarte clar: nu te poți împotrvi destinului. Orice cale ai urma în viață, ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla iar întâlnirea cu persoanele importante din viața ta, inclusiv cu sufletul pereche, este inevitabilă.

Eiiiii.. dar gata cu filozofia asta ieftină și să trecem la cele materiale! Hai să vedem mai bine cu ce ne delectează azi tanti Jeni că deja văd cerculețe de la foamea asta care m-a apucat! Snif, sniffff… mmmmm…. în bucătărie miroase devastator de frumos, a ceva taaare bun și piscicol: macrou la cuptor! Păi pentru chestia asta, tanti Jeni a pus în combinație un kilogram de macrou, doi morcovi, 30 de grame de rădăcină de țelină, 200 de mililitri de vinișor alb, două linguri de bulion, foi de dafin, piper boabe, o lămâie, verdeață și nelipsitele condimente precum cimbru, busuioc și un piiiiic de anason. Buuunnn… Păi tanti Jeni s-a apucat de curățat peștele, apoi îl spală, sărează și condimentează cu ce trebuie. Într-un vas, se pun la călit ceapa tocată, morcovi tăiați și țelina dată pe răzătoare, iar după ce prind o culoare frumoasă se mai adaugă vinul, piperul, foile de dafin, bulionul și zeama unei lămâi. După ce stau ele acolo la bolborosit cam 10 minute, se răstoarnă într-o tavă iar deasupra se așează artistic peștele, după ce a stat o oră în frigider cu condimentele alea de vorbă. Se pune la cuptorul setat pe foc potrivit vreo jumătate de oră și gataaaaaaa! Macroul este gata de servit, iar ca să fie cu totul și cu totul special, fiecare porție se asortează cu pătrunjel și felii de lămâie. Ahhh, ce apetisant! Merge și un vinișor alb la chestia asta, nu?


Miruna cea dulce ne prepară și ea ceva foaaaaaaaarte bun și gustos: budincă de zmeură. Mmmmm, deja mă simt ca un ursuleț răsfățat. Ia fiți atenți: la 700 de grame de zmeură, Miruna mai folosește zece ouă, 200 de grame de pesmet alb, 250 de grame de zahăr, 100 de grame de unt, un plic de zahăr vanilat și o jumătate de pliculeț de praf de copt. Cele zece gălbenușuri de ou se amestecă cu untul, zahărul, praful de copt și zahărul vanilat iar după omogenizare se adaugă cele zece albușuri bătute spumă, pesmetul și apoi zmeura. Se unge cu unt o formă de tort și se toarnă în ea compoziția asta delicioasă, punându-se apoi la cuptor, la foc potrivit. Când este gata, se lasă să se răcească și se servește cu frișcăăăăăăăă! Delicios, gustos și răcoros… Restul de epitete vă rog să le puneți voi după degustare.

Sper să vă placă meniul de azi, am aranjat deja mesele pe terasă și umbreluțele și vă așteptăm cu bunătățile proaspăt scoase din cuptor și vinul rece scos din pivniță. Nu uitați să ne vizitați și mâine pentru că este Guest-Star Day și ne va răsfăța cu niște bunătăți mirobolante…. vedeți voi mâine cine. Până atunci, poftă mare, dragi mei!

Anunțuri

3 Responses to Macrou la cuptor. Budincă de zmeură

  1. viatanomada spune:

    Tare foame imi era dar am inceput cu budinca,n-am rezistat

  2. Georgiana spune:

    In sfarsit ai gatit, draga TJ! nu de alta dar incepuse sa mi se faca rau de la atata sos vanatoresc! Scoate te rog o masa afara, azi vreau sa-mi mananc macroul pe terasă! Berea o aduc eu!

  3. Georgiana spune:

    Niciun vinişor, că-i prea cald afară…O bere rece merge dupa orice masă, paărerea mea! Chiar şi după ciorbă.. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: