Despre mititei



”Vine vara, bine-mi pare /  Iarăși e căldură mare…” Aoleu… nu știu de unde am scos versurile astea… ce naiba m-a inspirat? O fi de la halba asta rece de bere pe care tocmai am început-o și deja simt cum îmi pătrunde prin metabolism…. mmmmm…. bună, bună berea asta mai ales atunci când e băută aici, pe terasa Cantinei Sociale, unde e liniște și pace.  Și mai mult decât atât, azi mai mult ca niciodată, am un chef nebun de făcut mici la grătar… Să-i pun tacticos pe grătarul fierbinte, să-i vad cum sfârâie și să inspir mirosul acela minunat…

Nu mai știu de când au început să-mi placă micii în copilărie.  Cel mai probabil dintr-o escapadă duminicală când circulau mașinile cu ”numere fără soț” și mergeam cu ai mei la iarbă verde.  Acolo tata se ocupa de făcut grătarul iar eu îl ajutam și îi urmăream atent toate mișcările. Da, îmi amintesc și acum de savoarea acelor mici făcuți în mijlocul naturii, care încă mai sfârâiau îmbietor după ce erau puși în castronul mare de inox… La fel, îmi amintesc de micii aceia mari și gustoși de la Casa Armatei sau de cei pe care îi mâncam cu poftă la Sighet, la Grădina Morii, cu ocazia serbării zilei de 23 august…

Stați să mai îmi pun o halbă de bere și să vă explic ce am mai aflat despre micii ăștia. Mai bine spus, mititei, că asta e denumirea lor oficială. Așaaa… Multă vreme am crezut că mititeii sunt o mâncare tradițională românească, dar am aflat că sunt multe nații, în special prin Orient, care prepară mititei, ușor diferiți de cei românești. De exemplu, am aflat că în Liban, ei sunt pregătiţi, de obicei, din carne de vită amestecată cu carne de oaie, în Turcia, în compoziţia lor intră adesea carnea de cal, iar în Azerbaidjan localnicii folosesc şi carnea de capră. Interesant.

Despre cum au fost ”inventați” mititeii, am citit în mai multe publicații. Sunt mai multe teorii legate de originea lor dar în clipa asta îmi amintesc doar de două. Prima dintre ele se referă la cârciuma ”La Iordache” care pe la sfârșitul secolului 18, presta activități undeva pe strada Covaci. Covaci, nr. 3, mi se suflă din culise. Legenda spune că, într-o seară, nea Iordache a rămas fără stocul de mațe pentru prepararea cârnaților, drept pentru care a pus pe grătar doar compoziția acestora, formate ca niște găluști de carne, la care a mai adăugat niște condimente precum chimen, cimbru, piper, bicarbonat și puțin salpetru. Brava, domnu Iordache, da știu că te pricepeai matale… În fine, se pare că aceste găluști au avut un succes extraordinar, drept pentru care, un client mai hâtru ( unele izvoare în indică pe gazetarul N.T. Orășanu) i-a botezat ”mititei”. Și așa le-a rămas numele până în ziua de azi.

A doua teorie de origine a micilor este oarecum asemănătoare cu prima și a fost studiată pe îndelete de istoricul Călin Felezeu, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Dumnealui susține că aceste ”găluște fripte” s-au născut la fel, din lipsa mațelor pentru cârnați, însă au fost botezați drept ”mititei” cu ocazia unui eveniment istoric și anume Proclamarea Independenței de Stat a României. Iată ce spune domnul istoric: ” În mai 1877, trupele ruseşti au intrat pe teritoriul României pentru a izgoni armatele otomane din Bulgaria…  Turcii au aflat… şi au început să bombardeze malul românesc al Dunării. Artileria românească a răspuns şi a bombardat Vidinul. Bateriile de artilerie românească de la Calafat aveau tunuri de calibru mai mic, iar obuzele lor, care erau mai lunguieţe, erau botezate «mititei»”, povesteşte Felezeu. Pe data de 10 mai 1877, „Vasile Boerescu a mers cu nişte prieteni la restaurantul «Capşa» din Bucureşti să serbeze proclamarea independenţei României. Spre uimirea chelnerului, el a cerut «mititei» şi o «baterie». Apoi, a explicat vorba de duh, care le-a plăcut foarte tare comesenilor. Presa mondenă a vremii a reluat povestea, aşa că găluştile fripte au devenit «mititei», iar «ansamblul» format din două sticle de vin şi una de sifon a căpătat denumirea de «baterie»” Interesantă și această teorie. Cred că aștept un Congres, ceva, la finele căruia istoricii și specialiștii vor cădea de acord asupra adevărului istoric și vor sărbătorii cu mici și multă, multă bere.

Eiiii, dar cred că de atâta istorie vi s-a cam făcut foame, nu? Păi hai să purcedem la treabă. Micii puși astăzi de mine pe grătar sunt preparați de tanti Jeni după o rețetă foarte interesantă. Nu știu dacă este cea originală sau nu, însă vă garantez că este foarte-foarte gustoasă. Dumenaei, la un kilogram de carne de vită ( ceafă) a mai folosit un pahar de supă de oase de vită, o linguriță de bicarbonat și condimente precum piper, sare, cimbru, enibahar, coriandru, o linguriță de zeamă de lămâie, una de untdelemn și o căpățână de usturoi. Toate condimentele sunt pisate mărunt, mărunt și se folosesc în proporții de 3-4 grame fiecare. După ce carnea se curăță și se spală, se dă prin mașina de tocat prin sita cea rară. Se adaugă apoi prafurile de condimente, apoi bicarbonatul, se frământă cu mâna vreo jumătate de oră și se pune cărnița la frigider pentru vreo 24 de ore. Se dă din nou prin mașina de tocat, de data asta prin sita cea deasă și se adaugă supa de oase și usturoiul făcut mujdei și strecurat. Așaaaa… Apoi se formează mititeii și se pun în casoletă. Se trece apoi la partea cu friptul. Grătarul se încinge bine  și apoi se pun micii la fript. EI trebuiesc întorși destul de des și cam de trei-patru ori pe sesiune, să nu se ardă prea tare. De asemenea este recomandat să nu se înțepe micii cât sunt la fript deoarece ei formează o crustă și nu lasă să se scurgă zeama din ei, pe grătar. Zeama aceea, practic, va fierbe în miezul micilor și îi va face mai gustoși.  Se servesc apoi ferbinți, cu muștar ( preferabil de Dijion) sau ardei iute, după gust și neapărat cu chifle proaspete. Halba rece de bere este un companion excelent.

Frațlior, hai grăbiți-vă că sunt aproape gata! Nu vă uitați că unii din ei s-au cam rumenit, dar a trebuit să alerg după golanul ăsta de Stanislas… Al naibii motan, mi-a furat casoleta de mici! Vino mă încoa….!!!

Anunțuri

16 Responses to Despre mititei

  1. Georgiana spune:

    Interesanta povestea micilor, chiar n’am stiut ca micii nu’s autohtoni! Domnule Ghe., sunteti foarte documentat, faceti cumva concurenta Discavăriului’ului cenăl? Hai că vin la Cantină, vorba multă, sărăcia omului! Mai aduc bere sau este suficientă?

  2. Georgiana spune:

    Domnule Ghe., s-a dau cu criza şi în cantină? Altă dată ziceaţi că „nu-i nevoie, că este pentru toata lumea”…! 😀

  3. silavaracald spune:

    Cu sau fără maţe, carne să fie! Şi dacă e pe grătar, cu atât mai bine! 🙂
    Pot veni şi cu ceva rude, că am fost la o nuntă şi n-am gătit nimic pentru azi?

  4. Zana Eficientei spune:

    Foarte interesanta istorisire!
    Mie mi-au placut mult un fel de mititei ciprioti, de le zice sheftalia si sunt imbracati in prapur de beeeheehee 🙂
    Cand eram mici, bunica-mea, in absenta filmelor cu vampiri, ne speria cu urmatoarea poveste: candva, in perioada interbelica, o carciuma de pe langa biserica Sf. Gheorghe a devenit celebra in Bucuresti pentru mititeii deliciosi. Ulterior, s-a aflat ca micii erau facuti din carne de nene betiv, care cadea printr-un chepeng in pivnita locantei si nu-i mai dadea nimeni de urma. Un fel de Sweeney Todd local, va sa zica. 🙂

    • cristiangheorghe spune:

      @zâna: interesantă povestea, probabil e o legendă urbană: eu știu o variantă mai recentă, dar despre restaurantul Budapesta. Brrrrrr….

  5. Zana Eficientei spune:

    sper din tot sufletul ca e o legenda urbana!:) altfel nu mai pun gura pe mici in viata mea 🙂

  6. nedormitul spune:

    ţi-a pus tache ceva în mîncare?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: