Ufff, ce mă doare capu… Așa pățesc mereu când mă trezesc târziu. Da, dar să știți că e a doua oară când mă trezesc pe ziua de azi, că nu mai pot să dorm cu porumbeii ăștia doi care s-au aciuat la fereastra mea și îi apucă guguguguiala drăgăstoasă încă de când apare soarele. Da, sunt porumbel și porumbiță și sunt taaaare îndrăgostiți. Unul de celălalt, evident. Și gugugu și gugugu și uite cum mă trezesc eu la crăpatul zorilor să mă uit la ei și să-i servesc cu un mic dejun „la pat” format din firimituri de pâine și niscaiva semințe. Ehhh… mi-s tare dragi frumușeii ăștia drăgăstoși. I-am contemplat eu așa vreo juma de oră până m-a apucat căscatul și m-am băgat la loc în pat să mai trag ceva sforăituri. Acu când m-am trezit porumbeii nu mai erau, probabil s-or fi dus și ei la serviciul lor, dacă or avea așa ceva, dar revin inevitabil amândoi, spre seară. Ia să mă uit eu azi pe la Cantină să văd, poate găsesc niște scândurele și le fac o căsuță. Cu intrarea în formă de inimioară și eventual antifonată, să numai aud gugugugu chiar așa cu noaptea-n cap. În fine. Uhhh… mă dau greu jos din pat cu gândul la cafeluța aceea puternică și aromată a lui tanti Jeni care te trezește instant și pe toată ziua… Ufff, cât mai e până acolo… Dar hai că rezist. Până una alta să mă verific dacă m-am îmbrăcat corect ( și nu cu hainele pe dos ca atunci când sunt foarte somnoros) și să purced la drum, către Cantină. Sunt călăuzit orbește de un miros foaaarte aromat, care vine direct din bucătăria lui tanti Jeni. Snif, snifff… oare ce bunătăți o găti dumneaei azi?
Tocmai ce am intrat în bucătărie și am găsit-o pe tanti Jeni gătind o specialitate super specială: ostropel de pui cu puree de cartofi. Aiiiii…. ce bun! Păi, pentru chestia asta dumneaei, la două copănașe dolofane de pui, mai folosește o jumătate de căpățână de usturoi, patru roșii, patru cartofiori mari și frumoși, o lingură de unt, 100 de militri de lapte și prietenii casei, sarea și piperul.
Întâi și întâi tanti Jeni prepară puree-ul, pufos și auriu. Curăță cartofii, îi spală, apoi îi taie cubulețe și îi pune la fiert cu puțin ulei și un praf de sare. După ce sunt gata fierți, îi pasează, adaugă laptele, apoi untul, amestecă bine și adaugă sare. Mmmmmm… bun puree-ul acesta, care arată pufos ca un norișor.
Ei, dar în timp ce cartofii fierbeau bolborosind în oală, tanti Jeni a pregătit sosul pentru ostropel: a pus copanele de pui într-o tigaie cu ulei încins. Cât sfârâie ele, copanele, acolo în tigaie, tanti Jeni adaugă și roșiile, decojite și date pe răzătoare, precum și usturoiul tocat mărunt-mărunt. Se condimentează cu piper, după gust și se adaugă puțiiiiină făină să iasă sosul mai groscior, așa. Ahhhh, ce minunăție delicioasă! La fiecare porție, tanti Jeni mai adaugă o salată de murături sau de crudități, după preferința fiecăruia.
Eiii, dar să vedem cu ce ne răsfață azi porumbița noastră dulce, Miruna. Auuu… I-am zis porumbiță? Cred că de aia am roșit așa… Sau am roșit cu gândul la desertul acesta absolut mirific: salată de fructe cu spumă de căpșuni… Ahhh, ce delicios o să fie! Ia fiți atenți: pentru spuma de căpșuni, Mirunica folosește 400 de grame de căpsuni , 4 albușuri, 400 de grame de zahăr și un plic de zahăr vanilat. Miruna bate bine albușurile până se fac spumă, apoi adaugă zahărul și zahărul vanilat și bate din noi bine, bine de tot, până se întărește spuma. Căpșunile se pasează și se adaugă peste albușul spumă, amestecându-se cu telul. Miruna mereu ne spune de importanța telului în bucătărie… Așa cum tanti Jeni folosește polonicul, tot așa Miruna folosește telul în tot ceea ce face. De exemplu, la spuma asta de căpșuni, telul „aerează” compoziția făcând-o pufoasă-pufoasă. Buuuun… în timp ce spuma noastră de căpșuni stă un pic la congelator, Miruna pregătește fructele pentru salată: o banană, un măr, o pară, două kiwi, două portocale și 300 de grame de căpșuni, altele decât cele din spumă,evident. Fructele astea se spală, se taie cubulețe și se amestecă într-un bol mare. Deasupra, ca o apoteoză, Miruna toarnă cu grație spuma de căpșuni… Ahhh… ce frumos arată și ce delicioasă eeee… Stați să iau o lingură mare, e musai să o testez… Miam-miammm…
Ei, fraților, hai că începem săptămâna cu bine. Mă duc să instalez dozatorul de bere, azi avem Pilsner Urquell, adusă proapspătă tocmai din Cehia. Am aranjat și mesele pe terasă, iar dacă s-o încălzi mai târziu poate ne și scăldăm puțin în piscină, ce ziceți? Hai dați năvală la bunătăți, noi vă așteptăm cu drag! Poftă mareee!
Eiiii, dragele mele, dragii mei, astăzi vă prezint un minunat paradox meteorologic: deși suntem în mijlocul verii și avem parte de minunate zile de toamnă, aici la Cantina Socială a venit primăvara. Păi, este și normal să fie așa, pentru că invitata noastră de azi la Guest-Star Day este nimeni alta, decât Apriiil, Floarea de Cireeeeeeeeeș! Whoaaa… ce apariție încântătoare, fraților! Într-adevăr April, moroșanca noastră dragă, este o adevărată zână a primăverii, o să vă convingeți imediat, o zână născută și crescută pe minunatele meleaguri maramureșene, atât de dragi mie…
Dacă doriți să vizionați o expoziție de fotografii extraordinare despre natură, nu e nevoie să vă ridicați din fața computerului sau să accesați site-ul”National Geographic”. Este suficient să vizitați BLOGULinvitatei noastre de azi și veți descoperi o lume minunată captată în fotografii realizate cu un rar simț artistic.
Dar să o lăsăm pe draga noastră April să se prezinte: ” mă numesc Antonela și sunt născută acolo unde se agață harta-n cui, da, ați ghicit, la Sighetu-Marmației, în Maramureșul istoric. O zonă în care timpul parcă s-a oprit, locul unde îmi încarc bateriile de fiecare dată. Tanti Jeni, neapărat să mergi să vezi Valea Izei, Mănăstirea Bârsana, Cimitirul Vesel de la Săpânța, ehe și câte ar mai fi de văzut……….. Drum lung ce să zic, dar n-am venit cu mâna goală, le-am adus gazdelor o “uiagă de horincă” cum se zice la Maramu’ numai bună pentru început. Cum horinca asta arde tare, musai iute ceva slăninuță cu caș de oaie și ceapă verde cu roșii bine coapte din grădina lângă ea. Cum altfel? Până e gata mâncărica mai e…..
Așa…..sunt plecată de pe meleagurile natale de vreo 20 de ani (ehe, o viață de om), nu departe, însă suficient cât să simt dorul de casă, obiceiuri și de tot universul creat în copilărie. E o altă lume…
Sunt norocoasă să fac ceea ce îmi place, mare parte din timp petrecându-l în natură. De aici poate și iubirea pentru ceea ce mă înconjoară și imortalizarea clipelor petrecute în natură. Fotografia este un hobby relativ nou și totuși vechi. Îmi aduc aminte că aveam în copilărie un Smena cu film alb/negru și făceam poze la plesneală de ai mei erau disperați pe ce toc eu banii de buzunar. Apoi, prin adolescență am primi un Zenit color, deh, altă mâncare de pește. Nu știam mare lucru despre fotografie dar eram tare mândra de aparat. În facultate m-a lăsat baltă iar reparația costa ceva peste puterile mele. Așa că asta a fost până acum 4-5 ani când am fost cadorisită cu un Canon digital. Altă lume, puteam experimenta în voie. Apoi a urmat un Sony H5 de care nu sunt prea mulțumită iar în prezent folosesc un Canon G9, o cameră compactă dar care își face destul de bine treaba. E doar un hobby, nimic mai mult. Nu mă pretind profesionistă într-ale fotografiei, n-am niciun fel de curs în acest sens, imortalizez doar ceea ce simt că poate trece dincolo de imagine. Uneori reușesc, alteori nu… ”
Eiii, dar până să trecem la ale bucătăriei, hai să vedem ce întrebări i-a pregătit tanti Jeni invitatei noastre, pentru că în acest moment, ele două stau la o măsuță și sorb câte o ceașcă de cafea.
TJ: Dragă April, povestește-ne despre mâncarea ta preferată din copilărie și de la cine ai învățat să gătești…
April: Unde eşti tu copilărie? Ehe, trecut-au mulţi ani de atunci dar cu siguranţă n-am uitat, tăiţeii cu varză. Îmi plac şi acum dar parcă nu mai au gustul de atunci…. De mică îmi spunea mama că dacă pui suflet în păpică iese o minune. Și dreptate avea…. ea m-a învățat cam tot ce știu în materie de bucătăreală, cu mici excepții. Îmi place să gătesc și o fac cu plăcere. Uneori mai și experimentez combinații ce-mi trec prin cap. Gătesc de 3-4 ori pe săptămână felurile principale (în special pentru fii-mea care e cu nazuri la păpică) și doar la sfârșit de săptămână ceva dulce (suficient, că îngrașă J).
TJ: Există vreun fel de mâncare pe care l-ai servit numai în Maramureș și nu l-ai găsit în altă parte?
April: Ar fi câteva însă nu-mi dau seama dacă e specific Maramureşului sau nu am avut eu ocazia să le întâlnesc şi în alte regiuni. Este vorba despre azmă şi puii de mălai.
TJ: Pe când un album foto cu bunătăți preparate de tine în bucătărie?
April: Chiar nu m-am gândit la asta….e o idee bună, cine ştie?
TJ: Cu ce ai completa un mic dejun format din slană cu boia, ceapă roșie și un păhărel de palincă?
April: Neapărat cu urdă sau caş de oaie, roşii de grădină şi câteva feliuţe de şunculiţă de porc făcută în casă (noi folosim şunculiţa în general la masa de Paşte cu hrean cu smântână).
TJ: Cu ce bunătăți ai compune un meniu ideal de picnic pe dealul Solovan?
April: Ah, ce dor îmi e de Solovan…poate în acestă vară o să ajung până acolo…Ei, un coşulet plin cu bunătăţi de la bunica 😉 Plăcinte cu urdă/caş, mărar şi cozi de ceapă verde, apă de la izvorul Izei iar pentru băieţi o pălincă tare (la noi se zice horincă). Cum ăsta-i doar aperitivul, în coşuleţ musai să avem şi carne pentru un grătar în vârful dealului şi bere pentru potolirea setei după atâta umblătură. Ceva fructe găsim noi în pădure 😀
Aoleuuu… după enumerarea asta de bunătăți pentru picnic, parcă mă roade foamea… Și pe voi, nu-i așa? Hai să vedem ce bunătăți ne prepară April pentru azi. Să-i dăm, deci, cuvântul: ”Îmi plac foarte mult fructele, cireșele sunt de departe preferatele mele. Nu zic pas nici legumelor însă știi cum se spune că cea mai bună legumă e carnea…ei, dacă ai carne țac-pac e gata masa. Îmi plac mult ciorbițele dar și supele așa încât nu avem masă fără ceva „lichid”, cum îi spunem noi. Așa că azi am să vă prezint ciorbița de perișoare cu „moare de varză”….adică știți voi, zeamă de varză. Ca felul doi preferata casei e tocănița de vițel cu mămăliguță și castraveciori murați. O nebunie! Cum nu sunt o mare consumatoare de dulciuri nu mă omor cu rețete sofisticate însă la nevoie fac față. Am să vă pregătesc tortul preferat al fetiței mele, cel de cremă de zahăr ars.”
Miam-miammmm… un meniu pe cinste! April și-a pus șorțul de bucătărie și se apucă de gătit ciorbica. Eu deja mi-am pus babețica și aștept cu lingura în mână să fie gata. Ufff… durează mult? Ia să vedem cum prepară April ciorbica asta minunată:
” Pentru ciorbiță avem nevoie de cca 800-900 gr de carne de vita/porc (eu folosesc amestec), un sfert de cana de orez, 1-2 ouă, 2-3 fire de leuștean proaspăt (iarna merge și uscat sau congelat), 2-3 morcovi, o jumătate de țelină, 2-3 rădăcini de pătrunjel, o ceapă, cca. 700-800 ml zeamă de varză și cca 400 ml smântână.
Punem într-o oală de 4 l trei pătrimi apă cu puțină sare. Spălam bine carnea în apă rece și o punem la scurs. Trecem la tocat țac-țac și o trecem într-un castronel la care adăugăm orezul spălat, sare, piper după gust și ouăle bătute. Amestecăm amestecă bine compoziția iar când apa clocotește facem mingiuțe și ….ne jucăm ping-pong, hihi…..neeee, v-am păcălit….. le punem în apa ce clocotește bulbuci, bulbuci :D. Spumuim cu paleta bine, bine până rămâne clară viitoarea ciorbița. Separat morcovii, pătrunjelul, țelina și ceapa le spalăm bine, le curățăm și hop pe răzătoare. Adăugăm puțin ulei și le punem la foc mic să se înăbușe puțin apoi țuști … peste perișoare. Completăm cu zeama de varză și două fire de lueștean. Lăsăm la foc mic să fiarbă lin, încetișor, cu treaba bună cam o oră și ceva….. La final adăugăm smântâna și restul de leuștean tocat mărunt și lăsăm să mai dea un clocot. Atenție la sare….e suficientă cea de la început și din zeama de varză. No, gata-i masa. Se servește cu ardei iute murat în oțet și pâine proaspătă de pe vatră după un joc a la Maramu’. ”
Țuraiiiii-ța! Deci vreau să vă spun că ciorbica asta e ceva ex-tra-or-di-nar! După prima lingură, simt cum îmi pătrunde prin metabolism… auhhh…
Să trecem degrabă la felul doi, că ard de nerăbdare să văd cum e tocănița asta… Ia să vedem ce secrete ne dezvălui April:
” Tăiem carnea de viţel bucăţele, o spălăm bine şi o punem într-un vas. Tăiem mărunt 2-3 cepe , un morcov, o rădăcină de pătrunjel, o feliuţă de ţelină, o roşie, un ardei şi le punem peste carne. Adăugăm puţin ulei şi condimentăm cu sare, piper şi boia. Punem şi cîteva frunze de pătrunjel şi ţelină întregi (la final frunzele se scot). Acoperim cu un capac şi punem la foc, amestecăm din când în când, carnea lăsând o zeamă. Puţină apă adăugăm pe parcus astfel încât să fie carnea doar puţin acoperită. Când e pătrunsă bine carnea adăugăm un cătel de usturoi şi cîteva frunze de pătrunjel pentru aspect. Se serveşte cu mămăliguţă şi castraveciori muraţi.”
Miam-miammm… Gustos… aromat… papa bun de tot, fraților! Aoleu, mi-am murdărit babețica… mă omoară tanti Jeni! Până mă duc să o clătesc un pic cu apă vî las cu April să vă povestească cum face desertul. Revin inevitabil.
” Așa, acum să trecem la desert…..tortul cremă de zahăr ars. Într-un vas termorezistent de cca doi litri (sau o cratiță) caramelizăm cinci linguri de zahăr și îmbrăcăm pereții acestuia. Pentru cremă avem nevoie de un litru de lapte, două pliculețe de zahăr vanilat, cinci ouă și cinci linguri zahăr. Amestecăm ouăle cu zahărul până compoziția își dublează volumul, apoi adăugam laptele în care s-a dizolvat zahărul vanilat și turnăm totul în vasul termorezistent.
Apoi facem un piscot din cinci ouă astfel: gălbenușurile le amestecăm cu cinci linguri de zahăr până obtinem o spumă consistentă; adăugăm cinci linguri de făină și un pliculeț de praf de copt dizolvat în puțină apă minerală. Separat batem albușurile spumă și le adăugăm la compoziția pișcotului. Acesta o răsturnăm peste cremă. Pișcotul nu se va amesteca cu laptele, fiind mai ușor decât acesta va pluti. Introducem în cuptorul bine încins pentru cca o oră. După ce se răcește, acoperim vasul cu o farfurie plată și cu o mișcare rapidă … hodoronc-tronc … răsturnăm tortul. Nu ridicăm vasul de pe farfurie decât după minim 12 ore, timp în care îl punem la frigider. De regulă îl fac spre seară și peste noapte stă la rece. Crema de zahăr ars va însiropa pișcotul. După cele 12 ore se ridică vasul și îl ornăm cu frișcă dacă dorim….noi preferăm fără.”
Ahhh.. cu frișcă,fără frișcă.. nouă ne place oricum că este minunat de irezistibil… sau irezistibil de minunat… încă nu m-am hotărât!
Ce ne spune Aprilie despre bucătăria ei? Ia să vedem niște poze…
”Nu cred că sunt interesante poze din bucătăria mea personală, pentru că nu este ceva deosebit față de alte bucătării… Aș dori însă să vă arăt niște poze cu bucătărie tradițională din Maramureș, dintr-un loc foarte drag mie și anume Pensiunea Doina din Vadu Izei, un loc extraordinar de frumos. Ah, vă arăt desigur și o poză cu proaspăt preparatul tort cremă de zahăr ars!”
Da, splendid loc, într-adevăr! Și felia aia de tort la fel… pot să iau o lingură mai mare?
Ahhh.. ce meniu minunat nu-i așa? Ce-ar mai lipsi, oare? Ia să vedemmmm…
” Vă recomand o ambianță sonoră de excepție, ne spune April, și anume ”Luna” lui Alessandro Safina și un joc de la Maramu la care vă invit pe toți… Haideți, că nu e greu!”
Alessandro Safina – Luna
Joc a la Maramu’
Fraților, haideți la cântec, joc și voie bună! Mulțumim frumos lui April pentru această zi minunată și pentu onoarea de ne fi invitată azi aici, la Cantina Socială! Bucate bune avem, horincă bună avem… mă duc să scot din pivniță niște vin roșu care merge la fix cu tocănița asta… Haideți să ne bucurăm așadar de această minunată zi de primăvară din vara asta tomnatică… toamna asta văratică… nici nu mai știu… Dați năvală, fraților! Poftă mare și distracție plăcută!
Nu știu alții cum sunt, dar mie-mi place ploaia. Ascultam de dimineață cum cad picăturile pe frunzele copacilor din fața ferestrei mele și mă gândeam că poate am dormit prea mult și a venit toamna… M-am uitat pe calendarul de pe iPhone și m-am liniștit, uffff. Totuși am stat în pat o vreme, letargic și visător, ascultând fosnetul ploii și lăsându-mă îmbătat de mirosul puternic de flori de salcâm… Visam… pluteam… și brusc mi s-a făcut foame. Ufff, hai să mă îmbrac, să iau umbrela și să fug degrabă la Cantină să văd cu ce bunătăți ne mai răsfață fetele noastre dragi…
Simțindu-mă melancolic astăzi, tanti Jeni s-a apucat să pregătească niște delicioase paste cu legume. Delicioase am zis? Extraordinar de delicioase, indescriptibil de delicioase și aromate! Fiți atenți la procedură: tanti Jeni va combina cu priceperea-i binecunoscută un pachet de 500 de grame de spaghete, nișe ulei, boia, oregano și o mare varietate de legume precum doi morcovei, două cepe mari tăiate soilzișori, un ardei gras tăiat feliuțe, 150 de grame de ciuperci feliate, suc de roșii, două linguri de mazăre, două linguri de boabe de porumb, un cotor de frunze de țelină, și un plic de parmezan ( cam 50 de grame, așa). Ca de obicei, tanti Jeni fierbe pastele în apă cu sare și puțin ulei, făcându-le „al dente”, cum știe că-mi plac mie. Legumele se pun la călit în ulei, apoi se adaugă apă, lăsându-le la înăbușit. E momentul condimentării cu sare, piper și oregano, așa după gust, apoi se adaugă sucul de roșii. Ascult cum sosul ăsta bolborosește în cratiță pe foc, acompaniat de ritmul picăturilor de ploaie, de afară. Sublim… Doar știți că tanti Jeni gătește cu fereastra deschisă. Buuuunn… după ce sosul scade se adaugă pastele fierte, trecute apoi printr-un jet de apă rece și strecurate, amestecând ușor la foc mic. Se adaugă jumătate din plicul de parmezan, iar după omogenizare se ia totul de pe foc. Se pune într-o farfurie mare și un pic adâncă, apoi se presară deasupra restul de parmezan. Ahhh, dragii mei, o adevărată capodoperă culinară! Simplu și devastator de delicios!
Miruna s-a gândit azi la o delicioasă înghețată cu zmeură. Miammmmm…. La fix! Abia aștept să o savurez și să simt cum mă revigorează… La 350 de grame de zmeură, Mirunica cea dulce mai folosește trei ouă, 100 de grame de zahăr, 300 de grame de smântânică dulce și vreo 2-3 bezele rupte în bucățele mici. Miruna pasează jumătate din cantitatea de zmeură și o trece printr-o sită fină, punând-o apoi deoparte și bine ferită de ochii mei pofticioși. Zahărul și ouăle se mixează bine, la „bain-marie”, până se îngroașă, apoi se ia de pe foc și se mixează complet până se răcește, cam vreo zece minute, așa. Smântânica se mixează și ea separat, apoi se încorporează cu amestecul de ou și zahăr, împreună cu bucățelele de bezea, turnându-se apoi totul într-o formă tapetată cu folie de plastic. Deasupra se toarnă puree-ul de zmeură și se amestecă ușor. Forma se pune la congelator pentru vreo patru ore, apoi este gata de servit! Miruna ornează fiecare porție de înghețată cu bucățele de zmeură care a rămas. Mmmmm… delicios, dulce și bun…
Cam asta e pentru azi, dragii mei… Vă așteptăm cu drag azi la Cantină, dar nu pe terasă că plouă… Ufff… și aveam un chef de scaldă la piscină azi… și de grătaaar… asta e, data viitoare! Poftă mareeeee!
Ufff… Mare scofală Campionatul ăsta Mondial de fotbal… Vorba lui tanti Jeni, seamănă foarte mult cu o ciorbă reîncălzită. Păi așa și e, ia gândiți-vă și voi… Marile favorite au cam dat-o în bară: nici Italia nu mai e ce-a fost, Anglia a dezamăgit, Franța și Germania la fel, noroc cu Argentina și Brazilia care parcă mai animă atmosfera și dă gust ciorbei ăsteia. Înainte de a începe turneul final, tanti Jeni și-a consultat Polonicul și a zis: ” O echipă africană va ajunge în semifinale și nici o echipă europeană nu va pupa finala „. Să vedem ce-o fi până la urmă… iar despre vuvuzele, ce să mai zic? Partea bună e că datorită lor, parcă e mai suportabil bâzâitul de țânțari, nu credeți? În fine… Pentru cei care sunt dezamăgiți că la Mondialul acesta din Africa de Sud nu am avut ocazia să susținem echipa noastră națională de fotbal, am vești bune: putem să strigăm „Hai România!” la toamnă, când lotul de bucătari juniori al României va participa la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg! Suntem convinși că ne vor reprezenta cu cinste, mai ales că acum doi ani, la Olimpiada Culinară au obținut două medalii de bronz. Mai multe detalii despre vajnicii noștri jucători culinari, AICI.
Eiii, dar hai să vedem ce ne pregătește tanti Jeni azi, că m-am trezit cu o foameeeeee…. Vrând parcă să participe să dumneaei la un Campionat Mondial de Culinărie, tanti Jeni și-a pus la lucru latura creativă și s-a decis să ne răsfețe cu un delicios „Mille feuilles de somon”. Aiiiii, sună absolut devastator de gustos! Ia să vedem ce pune tanti Jeni pe masa de lucru. Așaaaaa: 350 de grame de aluat, 100 de militri de vin alb sec ( buuun, așa), doiuă lingurițe de condimente de pește, 800 de grame de file de somon, porționat în 8 felii egale, 50 de grame de smântână, patru bucăți depraz, 200 de grame de unt, 50 de grame de icre de somon, o lingură de făină, sare, piper și trei fire de pătrunjel franțuzesc, tres tres bon.
Ahhh, ce frumos arată toate acestea pe masa de lucru a lui tanti Jeni! Ia să vedem acum cum le combină dumneaei: păi pentru început, pune aluatul de foietaj într-o tavă dreptunghiulară, căptușită cu hârtie de copt, pune tava în frigider pentru 20 de minute, apoi o pune la copt în cuptorul preîncălzit la 210 grade Celsius, pentru încă 20 de minute. Se scoate tava din cuptor , se lasă puțin să se răcească , apoi se taie in 8 dreptunghiuri egale. Trecem acum la praz, care are parte de un tratament complex: se taie, păstrându-se doar partea albă, , se taie în opt bucăți egale, se opărește timp de cinci minute în apă sărată, se scurge și se călește în 30 de grame de unt pe foc mic, vreo 10 minute. Eeeeei, acu se prepară sosul: vinul se pune la fiert, împreună cu 10 grame de apă și condimentele pentru pește, lăsându-se la fiert până scade la jumătate cantitatea de lichid. Se pune smântâna și se mai lasă la fiert un minut. Se ia de pe foc și se adaugă 120 de grame de unt tăiat bucățele mici, amestecându-se totul energic până se înglobează tot untul în compoziție. Sosul rezultat se condimentează cu piper și sare și se ține la cald. Trecem acum la feliile de somon care se frig pe ambele părți, cam un minut pe bucată, în restul de unt, adăugându-se apoi sare și piper. Acum tanti Jeni asamblează capodopera: dreptunghiurile de foietaj – mille-feuilles – se reîncălzesc un pic, apoi se pun în farfurie, câte două la fiecare porție. Peste fiecare dreptunghi se pune o felie de somon, o bucată de praz, apoi se pune ca și garnitură o linguriță de icre de somon și pătrunjelul franțuzesc. Companionul nelipsit pentru acest deliciu este vinul alb sec. Ahhh… o minunăție, dragii mei, simt cum se topesc în gură…
Inspirându-se de la tanti Jeni, Miruna pregătește și ea un mille-feuille, dar cu sos de ciocolată albă și cu mere. Mmmm… deja îmi vine să mă ling pe degete! la un pachet de aluat franțuzesc, Miruna mai folosește un litru de frișcă lichidă, o ciocolată albă, 3 pliculețe de zahăr vanilat și trei mere mai tari.
aluatul franțuzesc se taie cam în douăzeci de dreptunghiuri și se pun la copt, la cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius, până se face foietaj și își schimbă culoarea. Se scoate apoi din cuptor și se lasă la răcit. Buuunnn… Miruna prepară apoi degrabă sosul: curăță și taie cubulețe merele, fără cotor, apoi topește ciocolata albă, împreună cu frișca lichidă și zahărul vanilat,iar dpă ce frișca începe să fiarbă se adaugă cubulețele de mer e și se mai lasă la fiert cam un minut. E lasă apoi un pic la răcit. Pentru fiecare porție,Miruna pune în farfurie două dreptunghiuri de mille-feuilles și două polonice de sos delicios. Ahhh, dragilor, e irezistibil! Dulce și ușor, deja simt că am aaaaripi….
Hai că începem săptămâna cu bine, bucatele de azi fiind super delicioase și gustoase! Vă așteptăm cu mesele pregătite pe terasă! Poftă mareeee!
Dragelor și dragilor, a mai trecut o săptămână minunată și iată, inevitabil, a venit ziua de joi, ziua în care, aici la Cantina Socială, avem Guest-Star Day! Eiii, a venit momentul în care vom dezvălui cine este minunata noastră invitată… Ia să vedemmm… să bată tobele, să sune trompetele, pentru că întră în scenă….. Liaaaaa Stoicaaaaa!!! Whoaaaa.. ce intrare deosebită dragilor! Lia este toată numai zâmbet când pășește în incinta Cantinei, la braț cu tanti Jeni și Miruna, radiind ca o mică zână elfă. Pentru că da, fraților, Lia este o mică zână pusă pe fapte bune și care radiază constant o energie pozitivă care încearcă să ne transforme în oameni mai buni.
Fiind un suflet deosebit și nobil, Lia a inițiat campania ”Oameni Darnici” prin care, așa cum vă spuneam mai devreme, încearcă să ne facă mai buni și să-i ajutăm astfel pe copiii suferinzi, nevoiași sau din familii defavorizate. ” Nu suntem un ONG, nu avem legături sau culori politice, explică Lia profilul campaniei. Suntem nişte oameni pur şi simplu. Nu ne-am apucat de treaba asta pentru a primi laude sau a ne face cineva statuie, ci pentru că e ceva nu prea complicat de făcut şi există mulţi oameni care au nevoie de ajutor. Vă garantăm că nu ne iese nimic material din asta, ci doar bucurie, entuziasm, emoţie şi sentimentul frumos că facem ceva bun şi folositor.” Fată bună, Lia, de asta o iubește tanti Jeni încă de la prima întâlnire. Eiii, dar mai multe despre cine este Lia cea roșcovană, ce face, gândește ea și dacă părinții ei știe, puteți afla de pe BLOGUL ei acolo unde vulpița noastră urbană se bucură de compania multor prieteni… și nu numai. ” N-are rost să mă plâng sau să-mi arăt dezamăgirea vizavi de niște oameni pe care îi cunoșteam cât de cât, cu care schimbasem idei frumoase la un moment dat, ne spune Lia. Pur și simplu atât au putut ei, eu mi-am văzut de ale mele. Slavă Domnului, au avut un dram de demnitate și creier să înțeleagă tăcerea mea drept răspuns.”
Eiii, dar iată că Lia împreună cu tanti Jeni se așează la o măsuță pe terasa Cantinei, la o cafeluță puternică și aromată, prilej cu care tanti Jeni îi va pune invitatei noastre, inevitabilul set de întrebări.
TJ: ” Lia, dragă, când te-ai apucat tu de bucătăreală?”
Lia: ”Pentru că dorința mea cea mai mare, de când mă știu, a fost să fiu independentă, pe la 16 ani mi s-a îndeplinit. Ai mei s-au mutat la curte, eu am rămas la bloc (în continuare stau la bloc, ador grădinile și verdeața, dar eu sunt o Vulpe urbană, betonul și agitația sunt mult mai pe personalitatea mea), cu teme pentru școală, uitat la tv până noaptea târziu și cu bucuria oricărui copil: cartofi prăjiți în cantități nelimitate. Dar după vreo lună de meniu exclusiv, mi s-a tăiat de cartofi prăjiți pentru mulți ani după aceea. Și așa mi-am descoperit pasiunea de a găti. Pentru că dintre toate treburile casnice, gătitul este singurul pe care îl fac cu mare plăcere. Spălatul de vase, ștersul prafului și călcatul sunt niște invenții diabolice de care mă feresc pe cât posibil. Și mama și bunicile mele au gătit întotdeauna minunat, dar eu de învățat am făcut-o singură. Combinând ingrediente, experimentând după gustul meu. În 95 am fost în Suedia de unde m-am întors cu două pungi mari de condimente (la noi încă se găseau doar sare, piper, boia, cimbru și dafin) și cu multe idei noi și așa mi s-a deschis universul aromelor. Curry și busuiocul sunt preferatele mele. Cu timpul m-am specializat în paste (cu sosuri diverse, dar piesa de rezistență e sosul de roșii, carne tocată de vită și porc, usturoi și busuioc), iar iarna îmi invit prietenii la masă la ciorbă de fasole cu afumătură sau de perișoare și varză a la Cluj. Prăjituri nu fac pentru că nu sunt amatoare. Am doar două slăbiciuni (în afară de înghețata pe care mi-o cumpăr), pe care le și construiesc cu mare plăcere: cremă de zahăr ars și spumă de căpșuni.”
TJ: ”Am observat ca faci recenzii pentru restaurante. Cât de des mănânci acasă și cât de des la restaurant?”
Lia: ”Momentan sunt într-o pauză de recenzii, deși am mai adunat material. Gătesc de 2-3 ori pe săptămână, merg la cârciumi cam o dată de două ori. De gătit o fac acasă, pentru mine și colegul meu de apartament, iar în weekend pentru gagic. Iar la cârciumi mergem să ne vedem și cu prietenii. Nu se exclude una pe cealaltă :)”
TJ: ”Din ce regiune te atrage mai mult mâncarea tradițională românească ( Ardeal, Moldova, etc)?”
Lia: ”Eu sunt născută în București, dar am 100% celule ardelene în mine. La mine nu există ciorbă fără tarhon, de exemplu, ceea ce moldovenii nu cred că prea folosesc. Eu dunt foarte deschisă la diversitatea geografică a mâncărurilor. Ideea e că noi românii avem mâncăruri generoase, ingenioase, cu multe influențe externe, “împământenite” în timp, chit că sunt în Moldova, sud sau Transilvania. Pe mine mă amuză poveștile alea cu mâncărurile tradițional românești micii, sarmalele și mămăliga. Pe care le găsești în diverse forme și prin Turcia, Grecia, Macedonia, dar și pe la italieni sau sârbi. Îmi aduc aminte de o fază haioasă, cu un coleg de școală prins pe nepregătite care a spus că dacii mâncau cartofi și mămăligă hahahaha!”
TJ: ”Cât de mult crezi in diete și efectul lor?”
Lia: ”Nu cred în diete minune. Cred în mâncatul echilibrat, cu multe legume și fructe, pâine mai puțină, ador peștele și fuctele de mare, porc mănânc extrem de rar, mezeluri mai deloc. Noi facem la ai mei aproape în fiecare weekend un grătar. Pastramă de berbecuț, vită, ceva pui, frigărui de legume. Ideea e ca mâncarea să fie o plăcere echilibrată, nu o ghiftuială porcească.”
TJ:” Ce fel de mâncare iți aminteste de copilărie?”
Lia: ”În copilărie eram înnebunită după chifteluțele marinate făcute de mama, punea un pic de zahăr în sos (și eu obișnuiesc să fac trucul ăsta) și dafin. O nebunie! Și făcea tot mama o prăjitură complicată, cu trei foi făcute pe spatele tăvii, cu o cremă cu zaț de cafea (ei, bine, da, zaț de cafea), glazură de ciocolată. Trebuia să stea cel puțin o zi să se înmoaie foile. Îmi plouă în gură și acum. E singura prăjitură din care nu mă mai opream din mâncat.”
TJ: ” Te-ar tenta un tatuaj cu tema culinara? Daca da, care ar fi acela?”
Lia: ”Hahahaha! Tocmai mi-am făcut unul! E micuța brioșă colorată din poză. Dar cam atât cu temă culinară, urmează o vulpe. ”
TJ: ” În ce măsură ai reușit să faci oamenii mai darnici prin campaniile tale?”
Lia: ”Nu cred că am făcut eu oamenii mai darnici. Poate că i-am ajutat un pic să își scoată la iveală și latura asta, dar ea exista oricum în ei. Eu sper că au continuat, după ce au văzut ce ușor și frumos e să faci un gest pentru oameni mai puțini norocoși.”
Eiiii dar a venit momentul în care Lia pășește în bucătărie pentru a ne pregăti meniul de azi, bunătăți una și una! Ia să vedem noi cu ce ne răsfață invitata noastră de astăzi… Lia,ai cuvântul: ”Pentru că e prea cald să stăm pe lângă aragaz cât s-ar fierbe fasolea sau rasolul de vită pentru ciorba de perișoare, astăzi aș face o supă de pui cu găluști. Puiul spălat bine, pus la fiert în 3 litri de apă cu 3-4 morcovi, o țelină, o ceapă, păstârnac și rădăcină de pătrunjel (știți voi, albitură), spumat, sare după gust (eu nu suport chestiile gen delikat sau knorr, pentru mine sunt triumful chimiei și le evit), într-o oră e gata. Scoatem carnea (pe care o putem pune ori la cuptor, ori mărunți și o combinăm cu un sos de roșii, usturoi și busuioc), ceapa și albitura, lăsăm morcovii și din 2 ouă și griș facem o pastă nici prea tare nici prea moale, apoi cu o lingură punem în supa care clocotește. Lăsăm câteva minute să fiarbă găluștile, la final, după ce oprim focul, stropim cu apă rece (truc învățat de la mama), adăugăm o mână de pătrunjel tocat mărunt și gata! ” Mmmm… ce supică limpede și aromată! Iar găluștile sunt pufoase ca niște norișori… Miam-miammm…
Ia să vedem ce ne propune Lia la felul doi: ”La felul doi vă propun o varză călită. E sezonul ei, e proaspătă și dacă e tocată fin și frecată bine cu sare nu trebuie să stea prea mult la fiert. Punem ulei pe fundul cratiței, călim o ceapă mărunțită, apoi adăgăm (nu toată dintr-o bucată, ci câte un pic) varza tocată și înmuiată cu sare. Neapărat punem și niște apă, că varza se prinde ușor. Și amestecăm din când în când. În maxim o oră e gata, punem 3-4 roșii decojite și tocate mărunt, o legătură generoasă de mărar și un pic de cimbru și la cuptor încă 15-20 de minute. Așa simplă, cu o cărniță sau cârnați lângă, e alegerea fiecăruia.”
Dragilor, o minunăție varza asta! Ce gust… ce miros excelent! Mă duc degrabă să pun butoiul de bere rece în funcțiune că azi presimt că vom depăși cota de militri pe metru pătrat pentru această perioadă a anului…
Vă las în compania Liei să vă explice cum e cu desertul: ”Și desertul e de sezon. Și foarte ușor de făcut. Spumă rece de căpșuni. Spălăm un castron de căpșuni, punem deasupra câteva frunze mărunțite de mentă și puțin zahăr și le lăsăm la rece vreo jumătate de oră. Din 3 albușuri și 4-5 linguri de zahăr (sau mai multe, după gust, mie nu-mi place foarte dulce) se bate o spumă tare. Se adaugă căpșunile cu menta și siropul lăsat și se mărunțesc cu mixerul. Punem la rece și ne delectăm cu rezultatul după minim o oră. Cu cel puțin două castronașe, da? Poftă bună!”
Două castronașe? Așa mari e bine? Că eu la căpșuni nu pream limită, indiferent de starea lor de agregare! Bine, hai că mă abțin nițel… ufff….
Lia Ne-a pregătit niște poze cu bucătăria personală și ipostaze ale pregătirii bucatelor de mai sus, dar și o poză cu brioșica aceea tatuată foaaarte rococo… Ia să vedem:
Eiiiii… și ca ziua să se încheie perfect, să vedem ce dedicați muzicale face Lia musafirilor noștri de astăzi:
” Eu fac tratament cu Manu Chao de ceva vreme, muzica lui mă ajută să nu uit să zâmbesc, să simt pasiune și viață, așa că vă dedic o melodie. Pentru că prea multă lume le vorbește de rău pe curve pentru ce fac cu trupul lor, dar prea puțini sunt cei care îi critică pe cei care sunt curve în principii și acțiuni, prima dedicație e Me llaman calle.”:
Și pentru un moment de pasiune și superb, “Por una cabeza” – Carlos Gardel și dansul senzațional al irepetabilului Al Pacino>
Minunat, dragilor, minunat! Mulțumim, Lia, pentru ziua asta deosebită! Păpică bună, muzică bună, ce ne mai putem dori mai mult? Haideți degrabă la Cantină să vă răsfățați cu bunătăți! Vă așteptăm cu drag! Poftă mareeee!
Ufff… bine că s-a mai răcorit afară că nu se mai putea! Ploicica de ieri seară a venit la țanc, chiar dacă ne-a prins un pic pe nepregătite și a trebuit să cărăm în mare viteză tot ce era pe terasă, în sala de mese. Evident, după ploaie le-am dus pe toate înapoi că era mai mare plăcerea să stai pe terasa cantinei, mângâiați de vânticelul răcoros cu aromă de flori de tei…. Splendid….
Eiii, tanti Jeni profită de răcoare să mai gătească ceva la cuptor, că intrase săracu într-un soi de șomaj tehnic de când cu căldurile astea! Și ce bunătate ar merge azi de minune dacă nu o delicioasă ruladă de piept de curcan cu legume! Miammmmm! Păi la un kil jumătate de piept de curcan, tanti Jeni mai folosește patru morcovi, o ceapă roșie, o ceapă albă, o rădăcină de țelină, un ou, o lingură de făină, câțiva cartofi, trei ardei grași ( unul roșu, unul galben și unul verde), doi-trei căței de usturoi și condimente precum sare, piper, curry și un pic de ulei de măsline. Așaaaa… Țelina și morcovii sunt dați de tanti Jeni pe răzătoarea mică iar ceapa pe răzătoarea mare, după care le călește pe toate un pic și le amestecă cu oul și făina. Pieptul de curcan se taie în lungime, obținând o bucată plană, ca o foaie, așa. Se bate puțin cu gura sticlei și se condimentează pe ambele fețe. Buuun… Se întinde pe foaia de carne umplutura de legume și se rulează ușor, legându-se cu sfoară de bucătărie, să nu se desfacă și se călește un picuț în ulei, pe toate fețele geometrice. Tanti Jeni se ocupă acum de ceea ce vine pe lângă rulada asta: cartofii se taie cubulețe, mai mari, așa și se amestecă cu ardeii tăiați feliuțe, usturoiul, sare, piper, curry și un pic de ulei de măsline. Toate acestea se pun într-o pungă pentru friptură, iar deasupra se pune rulada. Înainte de a se lega punga, se adaugă o delicioasă cană de vin alb și se apoi se pune într-o tavă, la cuptorul încins, pentru vreo trei sferturi de oră. Se desface punga la gură și se mai lasă un pic la cuptor să se rumenească, apoi este gata de servit! Ce delicios e! Mai ales că tanti Jeni, pentru fiecare porție ne oferă ca și companion, un pahar de vin rosee… Mmmmmm… abia aștept să fie gata!
Miruna a luat azi din piață niște banane mari și aurii pentru că are de gând să ne răsfețe azi cu o delicioasă înghețată, de banane, evident! La trei banane mari și decojite, ea mai combină 100 de militri de lapte, 50 de militri de smântână de frișcă, 60 de grame de zahăr și o linguriță de zeamă de lămâie. După ce amestecă bine zahărul cu laptele și smântâna, pune apoi în acest amestec feliile de banane și le pisează bine până obține un soi de puree. Se pune zeama de lămâie, se amestecă totul omogen și se pune direct în congelator. Ahhh… ce bună și fină eeee! Trebuie neapărat să gustați!
Cam asta e pentru azi, fraților! Haideți că e totul pregătit! Sper să nu vină prea curând ploaia și să ne bucurăm în tihnă de răcoare, bunătăți și vinișor. Poftă mareeee!
Uffff… căldură mare, fraților! E aproape ora prânzului și deja am comis două sesiuni de baie în piscină, așa pe stomacul gol. Tanti Jeni și Miruna au zis că se scaldă mai încolo, după ce termină treaba, așa că acum toată piscina este a mea. Yupiii! Stau acum întins pe șezlong și mă gândesc…. Mmmmm… ce bine ar fi dacă am mânca și ceva răcoros astăzi… Ar fi super, nu? … Ia să vedem cu ce ne răsfață fetele noastre …
Tanti Jeni ne prepară ceva bun, cu vitamine și foarte răcoritor: o salată bulgărească! Suuuuuper! Dumneaei, la o salată verde, mai combină două roșii, doi castraveciori, un ardei grăsuț, o ceapă verde, 3 ridichi, vreo 10-12 măsline, 150 de grame de brânză telemea, 150 de grame de șuncă de pui, două ouă, o linguriță de oțet, ulei de măsline și sare și piper după gust. Tanti Jeni spală și feliază legumele, inclusiv salata. Ouăle se fierb vreo cinci minute, se răcesc în apă și apoi se feliază și ele. Pusă pe ciopârțit, tanti jeni taie cubulețe șunca și brânza. Buuunnnn… Trecem acum la asamblat salata, într-un bol mai mare,așa: se pune un strat de salată verde, se adaugă feliile de roșii, ardei, ridichi, ceapă verde și castraveți, apoi se presară cubulețele de șuncă și brânză, precum și măslinele și feliile de ouă fierte. Tanti Jeni servește salata împreună cu focaccia. Minunat, nu-i așa? Bun și răcoros… Mmmmm…
E bună la ceva și căldura asta! Ne oferă ocazia să o vedem pe Miruna etalându-și colecția de rochițe subțiri de vară și, credeți-mă, are destule! Ba cu breteluțe, ba fără breteluțe, ba cu floricele colorate, ba cu frunze de toamnă, toate minunate! Indiferent de model, în rochițele astea Miruna arată ca o mică zână… parcă plutește în loc să calce… Eiii, dar fiindcă tot veni vorba de Miruna cea dulce, să știți că ea ne răsfață azi cu ceva excelent! Ce ați zice voi de un milkshake de căpșuni aromat și răcoros? Hm? Ia fiți atenți: La un kilogram de căpșuni, Miruna mai combină vreo zece kiwi, zece linguri de zahăr și două pahare jumătate de lăptic, că fără el nu se poate. După ce a ținut minunatele fructe în frigider toată dimineața, curăță kiwi-urile de coajă și spală apoi căpșunile, curățându-le de codițe. Se adaugă fructele feliate într-un vas de blender, împreună cu zahărul și laptele și se amestecă bine totul până se obține o cremă spumoasă. Se strecoară apoi printr-o sită foarte fină și este gata de servit! Hmmm… deja m-am aprovizionat cu o porție mare de milkshake din acesta și m-am așezat lângă piscină sub umbreluță…. Evident trebuie să-l împart și cu motanul Stanislas care deja miorlăie pofticios pe lângă mine, lingându-se pe bot. Ehhh.. ce să fac…
Fiindcă tot veni vorba de shake, cred că ar merge o piesă veselă azi, nu? Haideți dragilor, poftiți la salată, milkshake și la o scaldă în piscină, să începem săptămâna cu bine! Vă așteptăăăăm! Poftă mare și distracție plăcutăăăă!
Da, da, da, azi e minunata zi de joi, deci e Guest-Star Day la Cantina Socialăăăăă!!!! Veselie mare, dragilor, căci astăzi avem o invitată cu totul și cu totul specialăăăă: unicaaa, inelagabilaaaa, supertalentataaaa Oana Stoica-Mujeaaaaaa! Ei, da, o apariție de excepție, draga de Oana, care a sosit astăzi la Cantină cu nelipsita ei pălărie neagră și cu fusta aceea scurtă, așa cum am rugat-o eu… ăăăă, nu, nu eu, tanti Jeni, desigur…
Deși este inginer electronist cu diplomă ( like me J), Oana Stoica-Mujea scrie. Și scrie foarte bine. Întrebată fiind într-un interviu, cum s-ar defini ca scriitoare în numai trei cuvinte, invitata noastră de astăzi a răspuns laconic: ”Răbdare, curaj, nebunie”. La fel de succintă este și descrierea de pe BLOGUL personal, ca și cea de pe Wikipedia, pentru că Oanei nu-i place să vorbească foarte mult despre ea, ci despre creațiile și gândurile ei. Dacă nu ați auzit nimic despre Lala Știreanu, personajul creat de Oana, vă dau un sfat: după ce veți termina de savurat Guest-Star Day-ul de astăzi, luați-vă liber pentru toată ziua și căutați degrabă la librării romanele polițiste ”Parfumul Văduvei Negre” sau ”Indicii anatomice”. Probabil vă veți lua liber și mâine pentru că veți vrea să le și terminați de citit. Tocmai bine, că vine weekendul. ”M-am apucat de scris din plictiseală”, recunoaște Oana AICI, primele ei creații fiind romane de genul ”fantasy”, după cum probabil știți preferat de draga noastră tanti Jeni. Eu aștept varianta audiobook a acestor romane ale Oanei deoarece, fiind prea ocupată cu gătitul, tanti Jeni mă pune pe mine să citesc cu glas tare din cărțile astea în timp de dumneaei prepară ceva de ale gurii… Deci, Oana, varianta audiobook, da? Că am cam răgușit zilele astea… Uffff…
Eiii, dar să vedem ce ne spune Oana despre latura ei culinară. Înainte de a ne prepara ceva mirobolant de gustos, tanti Jeni a invitat-o pe Oana la o cafeluță pe terasa Cantinei, pentru a îi pune obișnuitul set de întrebări:
TJ: ”Dragă Oana, de unde ai învățat să gătești?”
Oana: ”O să fie ciudat ce spun, dar atât cât ştiu să gătesc, ştiu de la tata. El era responsabil cu bucătăria în familie. Chiar şi acum găteşte din pasiune şi ştie să facă o mie de lucruri. Când m-am măritat, adică la începutul căsniciei, găteam cu tata prin telefon. Cred că atunci ştiam să gătesc mai bine. Acum timpul…”
TJ: ”Și cam ce gătești de obicei?”
Oana: ”De obicei gătesc chestii uşoare, cum ar fi ceea ce vă arată pozele. Îmi place foarte mult să fac carne şi cartofi la tavă cu diverse mirodenii. Asta pentru că pui totul în tavă şi îţi vezi de treabă. Ştiu întotdeauna când sunt gata, nu am nevoie de ceas. Uneori, dacă simt nevoia să mă relaxez, mă mai bag şi la lucruri grele. Într-un timp găteam după reţetele lui Radu Anton Roman. Recunosc că habar n-am ce mănânc şi nici nu mă interesează prea mult atâta timp cât gustul e satisfăcător. Nu ştiu nume complicate de mâncăruri şi nici nu m-am chinuit niciodată să le reţin. Cel mai mult mi-aş dori să învăţ să fac ciorbă de fasole în pită. Presupun că nu e complicat, dar neuronul meu pur şi simplu refuză să creadă că ar fi simplu. ”
TJ: ”Există vreun fel de mâncare special care te inspiră când scrii?”
Oana: ”Păi nu-i chiar mâncare, eu le zic floricele de porumb, dar lumea civilizată zice că-i pop corn.”
TJ: ” Se spune că cele mai multe accidente casnice se petrec în baie. Oare cele mai multe crime casnice se petrec în bucătărie?
Oana: ” Sunt sigură că cele mai multe crime casnice se petrec în bucătărie, pentru că ai ustensilele la îndemână. Te poţi enerva uşor şi cu spor când ţii cuţitul în mână. Cred că de aia nu stă nimeni în preajma mea când gătesc.”
TJ: L-ai vedea pe Jamie Oliver ca personaj în cărțile tale? Dacă da, ce rol i-ai atribui?
Oana: ” Jamie e un tip foarte simpatic şi nu are nici moacă de asasin. Şi cum întotdeauna asasinul e ăla de nu pare, de ce n-ar fi? Plus că ar putea face o salată cu Verde de Paris nemaipomenită. Dar înainte poate încerc eu reţeta 😀 ”
TJ: Ce mâncare preferată îți prepară soțul?
Oana: ” Dacă zic că nu-mi prepară o să mi-o iau, dar adevărul e că nu. Doar uneori face ciorbă de roşii, fiind una din preferatele mele, iar eu nu am răbdare să curăţ la roşii. Aşa că asta e sarcina lui.”
TJ: ” Ce bunătăți culinare îți aduc aminte de copilărie?”
Oana: ” Ohoo, aici e aici. Foarte puţină parte din copilărie mi-am petrecut-o la bunica din partea tatălui undeva în judeţul Vâlcea. Dar ţin minte că făcea o tocăniţă de iepure de te lingeai pe degete şi pâine la cuptor – dar avea o denumire ciudată pe care nu mi-o amintesc. Acum nu am mai găsit mâncare de iepure care să-mi placă şi încă tânjesc după gustul ăla. Dar cel mai mult mi-a plăcut laba de urs. Senzaţională. Dacă aveţi ocazia să mâncaţi pe undeva nu rataţi. Ceva mai bun de atât n-am mai mâncat de la 10 ani. ”
TJ: ” Ce cărți citeai în copilărie? Cum am putea convinge azi copiii să citească? ”
Oana: ” În copilărie am început cu Pinocchio pe la 6 ani şi am continuat cu romane, mă plictiseau poveştile, asta şi pentru că tata mi le cam spusese pe toate până când am început eu să citesc de una singură. Copiii din ziua de azi nu sunt greu de convins să citească. Chiar deloc. Important e să te adaptezi tu ca scriitor lor, nu ei trebuie să se adapteze la tine. Asta e diferenţa pe care scriitorul român nu vrea să o vadă. ”
Eiii, dar hai să mai și gătim ceva că mă cam strânge foamea…Ia să vedem ce ne prepară azi Oana: carne de porc umplută cu carne de porc condimentată! Hmmm, sună interesant! Să-i dăm cuvântul Oanei, care între timp prepară specialitatea de azi:
”Ceea ce vedeţi de obicei cumpăr gata umplut. Tot zic că o să citesc eticheta aia să văd despre ce e vorba, dar uit mereu. Cel mai bine ar fi pusă la cuptorul cu rotisor, dar îmi e greu să scot rotisorul. Adevărul adevărat e că nu ştiu să folosesc rotisorul. Singura dată când l-am folosit – pentru că am detector de gaze şi fum – a ieşit o nebunie. Detectorul de fum urla, gazele s-au oprit şi toţi vecinii erau afară şi încercau să înţeleagă ce se întâmplă. Sigur, n-a venit poliţia dar nici mult nu mai era… Aşa că mai bine pun carnea în staniol, pun ulei peste ea şi câteva ciuperci pentru a-şi scurge sosul alături de ceva ardei gras. Gustul e garantat. Pentru a nu pierde timpul, tot în staniol tai cartofi pe rotund, nu în mod tradiţional. De obicei pe lângă ulei le mai pun şi puţin unt pentru a îi face mai moi. La o sută optzeci de grade mâncarea e gata într-o oră şi arată senzaţional.
Sigur, merge şi o salată lângă. Iar salatele pot fi inventate pe loc, important e să existe bunăvoinţă că de restul se ocupă papilele gustative. Iar pentru cei care suportă usturoiul un pic de mujdei e senzaţional.”
Senzațional, într-adevăr, după cum puteți vedea și voi cum prepară Oana acest minunat deliciu, în bucătăria proprie:
”Trebuie să recunosc că nu le am, în general, cu alcoolul deloc, deloc, dar anul trecut la Bruxelles am băut un Chardonnay cu un gust incredibil. De atunci tot caut în România gustul ăla de Chardonnay, dar sinceră să fiu nu l-am mai întâlnit. Şi cu toate astea nu e rău nici ăsta din ţară. Dar alb să fie şi semidulce.” , ne mărturisește Oana.
Daaaaar, să vedem ce avem azi la desert: ” Hmmm, recunosc că nu prea mă omor după dulciuri, dar atunci când totuşi am poftă fac ceva ce eu numesc „gogoşi”. Sigur că nu sunt. Vă explic imediat: se ia pâinea şi se taie felii. Se bat două ouă – din două ouă ies cam zece astfel de minuni – , se dă felia de pâine prin ou şi se pune în tigaia cu ulei bine încins. În două minute sunt gata. Se pune zahăr şi avem un desert foarte bun, cel puţin pentru mine.”
Aiiii, e bun și pentru noi, nu-i așa? Gustos și pufos desertul de azi! Miam-miammm…
Pentru a întregi atmosfera asta minunată de astăzi, draga noastră Oana ne-a pregătit și două dedicații muzicale de excepție:
Așaaaa… păi ce mai așteptați? Haideți la fripturică că e gata și fierbinte! Spre deosebire de bere care e rece ca gheațaaa!!! Și să nu uitați costumele de baie că azi fiind tot o zi caniculară ne vom scălda în piscina Cantinei până diseară… Mulțumim din suflet Oanei pentru ziua asta minunată de astăzi și vă invităm la distracție… Poftă mareee!!!
Ufff… Au venit căldurile, fraților, gata! Păi deja mă trezesc mai de dimineață, să ajung la Cantină pe răcoare, altfel m-aș deshidrata de tot, de la prima oră… Noroc cu piscina asta din curtea Cantinei, că altfel nu știu ce ne făceam! Păi după ce servesc cafeluța miraculoasă preparată de tanti Jeni, mă apuc să fac „mezamplas” – ul: umplu piscina cu apă, așez șezlongurile și unbreluțele, instalez dozatoruul de bere și de sucuri naturale, apoi, ca să mă asigur că totul este în ordine, devin primul client. Mă rog, al doilea, că primul este motanul ăsta leneș, Stanislas, care ocupă mereu șezlongul de la umbră și toarce precum un camion la relanti… Eh, viața asta…
Așaaaa… Păi azi tanti Jeni ne pregătește ceva foaaarte lejer, meniu de ștrand aș putea zice: niște foarte gustoase chifteluțe de ton! Dumneaei, la o conservă de ton, mai folosește trei cartofi, o ceapă, niște busuioc, pătrunjel, trei căței de usturoi, un ou, oregano, sare, 100 de grame de pesmet și un ardei iute, ca să meargă cu berea. Tanti Jeni fierbe cartofii, apoi îi zobește bine, ca pentru puree. Toacă apoi mărunt verdețurile, ardeiul și ceapa și le amestecă bine împreună cu bucățile de ton, până se obține un amestec omogen. Cu dexteritatea-i binecunoscută, dumneaei formează chifteluțele ca niște biluțe și le prăjește în ulei încins. Ahhhh, fraților, sunt extradelicioase și merg excelent cu berica asta rece la halbă…
Hai să vedem ce ne pregătește Miruna astăzi: evident ceva răcoros și plin de vitamine, o salată de fructe cu orez! La 200 de grame de orez, ea a a mai folosit două banane, 200 de grame de ananas din conservă, 100 de grame de struguri, trei linguri de zeamă de lămâie, două linguri de miere, 300 de grame de iaurt și trei linguri de zeamâ de ananas. Cam multe ingrediente, dar să știți că iese ceva extraordinar! Orezul, spălat, se fierbe în apă cu un vârf de cutit de sare, apoi se scurge.
Bananele și ananasul se taie în bucăți potrivite, iar boabele de struguri se taie în jumătăți și se îndepartează sâmburii. Buuun…Mierea, iaurtul, sucul de lămâie și siropul de ananas se amestecă până se obține o crema foaaarte gustoasăă…. Mmmmmm…. Fructele se amestecă cu orezul fiert și se așează uniform pe o formă întinsă, iar deasupra se toarnă, onctuos, crema… Sublim… Se ține la frigider cam o oră și e gata de servit! Yummyyy! La fiecare porție, Miruna adaugă artistic un ornament din zmeură…
Eiii, dragilor, vă poftim la masă și la o scaldă pe cinste! Să nu vă uitați acasă costumele de baie! Poftă mare!
Ahhhh… ce dimineață însorită, dragii mei! M-am trezit plin de inspirație, invadat în cuget și-n simțiri de o îmbătătoare aromă de cireșe… Da, fraților, cireșe am zis! Cireșe roșii, cărnoase, dulci-acrișoare cu gust intens… Stăteam cu ochii închiși și mă gândeam la boabe de cireșe mari și rotunde, stropite de roua dimineții… Mă gândeam la acele picături de rouă care se preling încet și lasciv, aproape senzual, pe coaja lucioasă și catifelată a boabelor de cireșe… Mmmmm… Miruna. Da, gândurile mele se îndreaptă apoi către ea… doar ea, Miruna, poate să-mi vindece această obsesie astăzi, drept pentru care îi trimit degrabă un e-mail cu poza asta:
Cu siguranță Miruna va înțelege exact de ce am nevoie acum… E doar singura care mă înțelege fără cuvinte… Eiii, dar hai să lăsăm visarea și să mergem degrabă la Cantină, că doar și azi trebuie să mâncăm ceva, nu?
Tanti Jeni ne va răsfăța astăzi cu ceva foaaaarte înviorător și gustos: salată de quinoa! Hmmm.. sună excelent! Eu când aud de ”quinoa”, îmi aduc aminte de piesa ASTA. Aflăm însă de la tanti Jeni că quinoa face parte din familia cerealelor iar boabele acesteia conţin proteine mai bune decît cele din carne fiind și sursă extraordinară de calciu, asimilat mai uşor decît cel din lapte. Din punct de vedere istoric, quinoa era un aliment de bază al vechilor incaşi, care o numeau „cereala-mamă”. Boabele de quinoa sunt nişte sfere mici, galbene şi turtite, având un diametru de la aproximativ 1,5 pînă la 2 mm. Prin preparare, boabele de quinoa cresc în volum de aproximativ patru ori. Wow!
Ia să vedem însă ce ingrediente combină tanti Jeni pentru salata asta: păi la 400 de grame de quinoa, dumneaei mai folosește patru fire de sparanghel, doi căței de usturoi, o ceapă roșie, 200 de grame de mazăre fiartă, un pic de sare, piper verde, ulei de măsline și 400 de grame de carne pui ( piept și pulpă), tăiate cubulețe și rumenite bine în tigaia de teflon, fără ulei. Așaaaa…. Boabele de quinoa se pun la fiert cam zece minute, împreună cu sarea și piperul, după care se scurg bine. Între timp, tanti Jeni toacă mărunt ceapa și asparagusul și le pun la călit în uleiul de măsline, adăugând apoi mazărea fiartă și usturoiul pisat, lăsând totul la călit încă vreo cinci minute. Mmmmm… ce bine miroaseee… Urmează apoi Marea Amestecare și anume cea a boabelor fierte de quinoa cu bucățile de pui rumenite și cu legumele călite, După omogenizare, totul se răstoarnă într-o formă de chec, nivelându-se și ținându-se la cuptor camv reo oră, al foc potrivit, până se rumenește frumos. Miam-miam… abia aștept să o scoată tanti Jeni din cuptor… Arată așa de bine și miroase excelent!
Mă îndrept acum plin de emoție către departamentul ”deserturi” acolo unde Miruna… da, exact la asta mă gândeam, dulcea mea prințesă! O tartă cu cireșe! Ahhh, de bucurie, îmi vine să o iau în brațe pe Miruna și să o ridic până la cer … dar după ce își dă jos șorțulețul ei cel roz, plin cu făină acum, altfel facem mizerie pe aici… Că tot am pomenit de făină ( vreo 200 de grame) să vedem ce mai folosește Miruna pentru a prepara această delicioasă tartă: 250 de grame de zahăr, 200 de grame de unt, patru ouă, un praf de sare, zahăr pudră, și o jumătate de kilograme de cireșe mari și cărnoase.
Miruna curăță tacticos cireșele de sâmburi, le presară cu puțin zahăr și le ține la rece, în frigider, cam o oră. Freacă apoi untul cu restul de zahăr și puțină sare până se face spumă, înglobând apoi gălbenușurile de la ouă, unul câte unul, presărând apoi și făina. După omogenizare se adaugă și albușurile bătute spumă și compoziția obținută se toarnă într-o tavă unsă cu unt și tapetată de făină. Deasupra, Miruna așează cu grijă și delicatețe cireșele scoase din frigider, într-un strat uniform. Fiecare cireașă parcă oftează atunci când se așterne pe aluatul primitor din tavă… Miruna setează cuptorul la foc potrivit și pune tarta la copt pentru aproximativ 40 de minute. După ce este gata, tarta se pudrează cu zahăr ( pudră, evident) iar Miruna servește fiecare porție cu un topping de smântână dulce, ca zâmbetul ei. Ahhh, minunat, nu-I așa?
Pentru ca atmosfera să fie completă știu exact ce melodie se potrivește la tarta asta irezistibilă de cireșe. Și anume:
Vă așteptăm, dragilor! Vă dorim o săptămână excelentă! Poftă mare!
Publicat de cristiangheorghe 
Cantina Socială 