La aniversare: un an de Cantina Socială

Offf, dragii mei ( era să zic ”fragii mei”, deci am pofte, da?)… Sunt cuprins de o emoție nesfârșită. Copleșit chiar. Am început textul ăsta de vreo 10 ori, noroc că Word-ul are o gumă specială și șterge tot fără urme. Păi să vă explic de ce sunt așa emoționat: acum un an pornea la drum Cantina Socială. Da, avem un an de activitate, mai exact de pe data de ” iulie 8th, 2009 la 12:17 pm”, când s-a generat automat postarea ”Hello, world!”. Nici nu știu când a trecut anul ăsta, pe bune. Simt că sunt aici la Cantina Socială încă de la începutul timpului și că le cunosc pe tanti Jeni și Miruna de o veșnicie. Iar cel mai important lucru este că aici mi-am făcut mulți prieteni dragi: pe voi, cei care citiți și vizitați Cantina Socială de câte ori aveți ocazia.

Îmi găsesc greu cuvintele, însă consider că acest moment aniversar este potrivit pentru a mulțumi acelor oameni care m-au sprijinit și încurajat de-a lungul acestui prim an de existență,  pentru a face din Cantina Socială ceea ce este astăzi: un loc special  în care ne simțim bine, savurăm bunătăți mirobolante și ne deconectăm de problemele cotidiene.

În primul rând, vreau să mulțumesc Simonei Tache și familiei de comentatori de pe blogul cel roz al dumneaei, fără de care tanti Jeni și Cantina Socială ar fi rămas doar un gând de o clipă în capul meu.  Mulțumiri fierbinți dragei noastre Nina Costea a cărei cuvinte de încurajare venite într-un moment delicat al existenței Cantinei, a dus la revirimentul acesteia. Mulțumiri din suflet către dragele mele Viatanomada și Georgiana, prietene bune cu tanti Jeni, pentru sfaturile, sugestiile și tot sprijinul acordat în acest timp, precum și dragei noastre Draw For Joy pentru imensul sprijin grafic adus Cantinei Sociale. Aș dori să mulțumesc din tot sufletul Melaniei și Oanei, care m-au consiliat, încurajat și îndrumat în legătură cu povestea din spatele Cantinei, poveste care va continua foarte curând. Mulțumiri speciale ”găștii” formate din Nina, Ioana, Nicu,Jock, Sabina și Good Girl alături de care petrec clipe minunate de câte ori avem ocazia.  Un gând pios către bunicile mele ( odihnească-se în pace!) ale căror caractere și talente de bucătărese au fost modelul pentru a o crea pe tanti Jeni. Mulțumesc mamei mele, adevărata gardiană a Rețetarului, a cărei colecție de rețete culinare, sursă inepuizabilă de inspirație, depășește ca număr de volume ”Operele” domnului Lenin. Mulțumesc soției și fiicei mele, pentru că suportă momentele mele de absență, când redactez articolele Cantinei. Mulțumesc din suflet dragelor și dragilor noștri invitați la Guest-Star Day, alături de care am petrecut, fără excepție, momente unice și minunate și care au avut amabilitatea și plăcerea să ne dezvăluie latura lor culinară.

Nu în ultimul rând, vă mulțumesc vouă, vizitatorilor, pentru clipele pe care le petreceți la Cantină și care sunt foarte prețioase pentru mine.

Ufff, sper că nu am uitat pe nimeni… mamăăă, ce de mulțumiri, zici că am luat premiul  Oscar, nu altceva! Vă promit că la anul, la următoarea aniversare, voi fi mai scurt!

Dar hai să terminăm cu emoțiile astea, că mă apucă plânsu, da? Mă știți doar că-s sensibil și cu naturelul simțitor… uffff…

Deci ca să fiu clar. Party. Am pus mesele afară pe terasă, cu bufet suedez a la tanti Jeni:  rulouri de șuncă umplute cu salată de crudități, ciuperci la grătar, chifle umplute cu ciuperci și cașcaval, platouri cu brânzeturi și cașcavaleturi variate și gustose, salate de tot felul, și alte bunătăți pe care o să le descoperiți singuri. Berea, vinul, precum și sucurile naturale pentru șoferi sunt la discreție.

 Eu sunt în spatele curții Cantinei, acolo unde am încins grătarul pentru frigărui, cârnăciori și mititei.

Miruna a pregătit deja tortul și șampania, după cum vedeți în poze.

Ce ar mai trebui? Niște muzică, bineînțeles. Hai că deschid eu playlist-ul cu o piesă și vă aștept și pe voi cu propuneri în sensul ăsta.

Haideți la petrecere, așadar! Nu vă uitați acasă costumele de baie, poate facem și o băiță în piscină dacă apare soarele. Dragii mei, distracție plăcută și poftă mareee!

54 Responses to La aniversare: un an de Cantina Socială

  1. georgiana spune:

    Si eu multumesc tie si lui tanti Jeni pentru ca existati! La multi ani, sanatosi si buni! Va sarut!

  2. Simona Tache spune:

    Pai, hai, la multi ani, zic!:)

  3. Mariana spune:

    Felicitări si la mai mare!
    Te citesc si-mi place cum abordezi lucrurile…retete tare bune(as dori sa scriu mai mult dar timpul…)
    Un blog tare plăcut!
    Asa ca poate ma primești si pe mine la petrecere?!?
    La mulți ani vouă!

  4. Good girl spune:

    La multi ani!! Sanatosi sa fiti si sa fim! La multe aniversari!
    Dupa ce m-ai facut si pe mine sa lacrimez oleaca de emotie, negresit vin la petrecere!
    Si ca piesa, uite ma gandeam la asta

    😀

  5. final countdown?? no way jose 😀

    ca doar nu te opresti aici 😉

  6. Nicu spune:

    Sa ne traiesti Cantina , cu tot cu TJ si Miruna si uite pt voi o urare muzicala din tineretile mele.Primul Boys Band 🙂

  7. Georgiana spune:

    ouch! am uitat de muzica! ia luati de aici,o piesa draga mie, de invocare a soarelui:

  8. silavaracald spune:

    Yupiiiii, e petrecere! Atunci să începem cu o urare pe note!

  9. Oana spune:

    Eheee, La Multi Ani! La multe posturi faine si povesti atragatoare! La multi ani, tanti Jeni! Sa nu o uitam nici pe ea 🙂

  10. Delia spune:

    la multi ani, la multi ani, la multi ani! 🙂

  11. silavaracald spune:

    Gata-s grătarele alea? Că atâta le mai descânţi…
    Se vede că nu-i TJ aici ca să te impulsioneze o ţâră cu polonicu´! 😉

  12. cristiangheorghe spune:

    @tuturor: mulțumim pentru urări! Sper că vă simțiți bine, da? Io am stat la grătar până acu, cu ochii pe casolete că iar le fura hoțomanu de Stanislas! Al naibii motan, leneș, dar tare ager când e vorba de furat!

  13. georgiana spune:

    Domnule, Ghe., mai aduceti o bere la fetița? aaaa! și-o pungă cu aluneeee! Ia sa punem ceva de dans, că doar e petrecere și e și vineri seara!! Iuhuu!

  14. silavaracald spune:

    Mamă ce-am transpirat. Fii, fată mai blândă, că se răscoală grătarele alea-n mine! Ia dă-te la o parte, să pun io una mai domoală, pentru digestie aşa!

  15. georgiana spune:

    Silavaracald, daca e bal, bal sa fie! Eu’l invit la Ghe. la dansul asta! Poate macar de data asta isi lasa TJ polonicul in cui! 😀

  16. cristiangheorghe spune:

    Așa: berică, alune și piesa asta:

  17. silavaracald spune:

    N-o lăsa să conducă, Ghio, că face accident! Treaba ta…
    :))

  18. April spune:

    Oho, se pune de chef…io-s prezenta! La multi ani cu sanatate lui tanti Jeni ca doar ea duce greul 🙂 ….dar si voua, Cristi si Miruna pentru asa ajutoare de nadejde!
    Muchos besos desde España!

    PS. trimit un balon cu aer fierbinte ca e de unde 😀

  19. silavaracald spune:

    @April
    Nu poţi trimite unul mai mare, să acopere întreaga Românie, că aşa vară rece n-am avut de când mă ştiu?

  20. Lino spune:

    MiMi nu-i pe aici? Că mi-a lăsat bilet că vine la petrecere la cantină…
    Ah, domnul Gheorghe, felicitări şi la mai mare!

  21. georgiana spune:

    Domnule Lino, ultima data cand am vazut-o pe Mimi, a fost atunci cand dansam cu Ghe., ne chibița și trâmbița de zor nevoie dintr-o vuvuzea!

  22. Pataphyl spune:

    La Mulți Ani!

  23. mamica_de_sebastian spune:

    La multi multi ani,sa ne incinti si de acum incolo cu delcioasele meniuri..

  24. cristiangheorghe spune:

    @April: mulțumim pentru urări și pentru balon, draga noastră! Pot să i-l trimit un pic și lui șilavaracald? Îl rog pe Stanislas să-l teleporteze… 🙂

    • April spune:

      da da, cum sa nu…o sa umplu cateva baloane si le leg de avion 😀

      auzi, cred ca o sa facem schimb, ia trimiteti voi aici putina ploaie si racoare ca fierbe aerul si aduc eu caldura acasa :)))

  25. cristiangheorghe spune:

    @pataphyl: mulțumim pentru urări, dragul nostru prieten! Uite cu vremea asta ploioasă nu am mai jucat baseball… ufff… vezi că îți trimit acuși un e-mail 😉

  26. cristiangheorghe spune:

    @delia: mulțumim de urări! Bine ai venit la petrecere!Sper că mai stai pe aici, hai că până luni mai e! 🙂

  27. cristiangheorghe spune:

    @mamica_de_sebastian: mulțumim, draga noastră mămică! O să facem multe bunătăți, fii sigură de asta! Stai și tu la petrecere? 🙂

  28. viatanomada spune:

    La multi ani si multe preparate delicioaseeeeeeeeee!Ceva la pachet,ca de obicei,se poate? Io’s aproape sinistrata p’aci pantre ape ,balti,stuf si tantari.Tare bine ne-ar prinde niste chifle umplute daca au mai ramas.

  29. cristiangheorghe spune:

    @Lino: Domnu Lino, mulțumim frumos de urări! Pe MiMi cred că o găsești la grătar, până acu a făcut diversiuni pe aici cu vuvuzeaua 🙂

  30. cristiangheorghe spune:

    @viatanomada: mulțumim draga noastră 🙂 Acuș vin chiflele umplute și alte bunătăți pentru voi! Stai că-l trimit acușu pe Stanislas prin teleportare, să mai facă și el ceva util 🙂

  31. mamica_de_sebastian spune:

    As sta cu mare drag dar sint la munca:)

  32. Nik26 spune:

    La multi ani, la fel de voiosi! 🙂
    Cu putina intarziere, dar din toata inima! 😉

    • cristiangheorghe spune:

      @nik26: mulțumim, draga noastră! Poate trec mai târziu pe la tine pentru niște bombonele d-alea.. mmmm… miam-miammm.. 🙂

  33. Misaki spune:

    Multi ani traiasca, laaa muuulti ani! La cat mai multe retete delicioase insotite de muzica buna!

    • cristiangheorghe spune:

      @misaki: arrigato, Misaki-chan! Uite cum mă inspiri tu cu prezența ta, pentru un haiku. O să-l scriu acuși! 🙂

  34. georgiana spune:

    Aleiii, capuuu’! TJ, fii amabila si adu’mi te rog niste moare de varza, din aia buna de’a ta!! Saru’ mana!! 🙂

  35. matilda spune:

    La mulţi ani ! Grozavă petrecere, să fiţi sănătoşi voi, toţi cei care trudiţi prin cantina minunată !
    La anul ne mai inviţi ?

  36. corina spune:

    de pe „insoritul” litoral va doresc si eu La Multi Ani!

  37. silavaracald spune:

    Alooo, v-aţi luat vacanţă şi n-aţi anunţat?
    Am venit aici flămândă şi… ´nica!
    M-apuc să deretic un pic, că mintenaş apare TJ şi să vezi ce polonice şi-o lua pe cocoaşă Ghio că a lăsat totul vraişte. 🙂

    • cristiangheorghe spune:

      @silavaracald: șșșșșș… să nu mă spui… am chiulit azi… mulțumesc că deretici pentru mine p-aici! O să-ți pun deoparte mâine o porție în plus de… de ce-o face mâine TJ că nu știu…

  38. Georgiana spune:

    Domnule Ghe., poate-i sugerezi lui TJ sa ne faca o ciorba cu cartofiori si smantanicaaaaa! am o poftaaaa… e? ce zici? crezi c’o sa fie cu succes? 🙂

  39. Zana Eficientei spune:

    Vaaai, sa ratez io asa aniversare! La mai mare! Si fa-i lu’ Georgiana o ciorba de cartofi, da’ pune si niste tarhon si afumatura, asa, pentru mine! Sa cresteti sanatosi!

  40. neamtu tiganu spune:

    La multi ani!
    Sper sa nu-l pui pa Paul in cratita! Poate il folosim la alegeri!

  41. silavaracald spune:

    Ba io zic că o ciorbă de potroace ne-ar mai tăia mahmureala. Sau una de burtă. Sau orice-i acru şi alungă greşurile şi durerile de cap. Părerea mea! 😀

  42. Georgiana spune:

    Silavaracald, pai ciorba de burta a avut ieri si alaltaieri, dupa petrecere, da’ daca n-ai venit la cantina… banuiesc c-ai fost mult prea ocupata cu vuvuzitul la finala mica si la aia mare! 😀

  43. Georgiana spune:

    Domnule Ghe., aveti ceasul potrivit dupa ora Austriei? 😀

Lasă un răspuns către neamtu tiganu Anulează răspunsul