„Gătește cu suflet așadar, pentru a însufleți mâncarea. Astfel, o dată cu bucatele îmbietoare, vei dărui celor dragi o parte din dragostea ta.”
Marele Rețetar – Pilde – Cap.3 Ver.23
Ufff… M-a toropit de tot căldura asta, ce să zic… Mă pregătisem ieri să montez instalația aia de făcut valuri în piscină dar am zis să încep cu o pauză. Și uite așa m-am așezat pe șezlong, la umbră și am făcut o pauză luuuuuuungă de tot. Până aproape de înserat, când m-au trezit greierii care dădeau o petrecere prin iarbă pe undeva. Aproape amorțisem. M-am întins un pic și m-am așezat la loc, am zis că m-am trezit la momentul potrivit pentru a contempla luna și stelele pe cerul întunecat și senin… Foaaarte artistic. Și cum stăteam eu așa letargic, în profundă contemplație, apare lângă mine motanul Stanislas ronțăind cartofi prăjiți din bolul lui preferat, cu atâta poftă de parcă erau ultimii cartofi prăjiți din istoria mutimilenară a omenirii. Ufff.. nesuferitul! Cum știe el să strice momentele astea lirico-poetice de mare artă! Când eram pe punctul să-l gonesc de lângă mine cu un „zât” sănătos, motanul îmi întinde cu lăbuța un cartofior prăjit, crocant și auriu: ” Vrei? Sunt tare buni!” zise el cu vocea miorlăită. Ahhh… cum știe el să profite de faptul că-s pofticios… Am luat un cartofior, doi, ce să zic… Mergeau la fix cu berea din halbă! „Ce e, Stane, îl întreb eu mai îmbunat, te simțeai singurel?” Motanul ronțăia de spor cartofiori și privea fix undeva dincolo de linia de orizont. ” Se apropie furtuna”, miorlăi el. Cerul era senin, iar stelele străluceau atât de puternic încât puteai să citești la lumina lor scrisul acela mărunt de la subsolul unui contract de credit bancar. ” Ce furtună, visezi tu, băi motane? Unde ai aflat de ea, pe net?” Stanislas se întinse leneș și spuse: „Nu, frate, sunt alte semne, e altfel de furtună…. Vine pericolul, asta vroiam să-ți spun…” Hait, pericol, auzi! Cum adică pericol, aici la Cantina Socială? Ce, vin șoarecii să ne pape din debara, sau cum? Stanislas se așeză în fața mea și începu să-mi povestească tacticos : ” Știi, anul trecut ai aflat niște lucruri… acum cred că este momentul să afli mai multe…” Hait, zic, ia să vezi acu dezvăluiri de secrete incendiare mai ceva ca-n serialu LOST! Stanislas luă aer în pieptișoru lui de motan dolofan și începu povestea. Hai să v-o zic și eu vouă, să văd dacă am înteles despre ce este vorba:
Cică acu mulți-mulți-foarte mulți ani în urmă, niște bucătărese cu aere de vrăjitoare au adunat toate rețetele culinare minunate din lume într-o carte mare și groasă pe care au numit-o Marele Rețetar. După ce au terminat de scris cartea asta, ele s-au autointitulat Surorile Bucătărese ale Ordinului Salatierei și au jurat că vor apăra pentru totdeauna secretele Marelui Rețetar. Șefa Ordinului se numește Marea Sălătăreasă. De-a lungul timpului, pentru a nu fi descoperit, Rețetarul ăsta și-a tot schimbat locația pentru a nu fi descoperit de „ceilalți”. Periculos tare, Rețetarul, zic. Cică acolo, printre rânduri, s-ar găsi o formulă secretă care ar duce la crearea condimentului perfect, care pus în mâncare, ar prelungi foarte mult viața. Interesant, nu? Așa zic și eu. Eh, fraților, dar asta nu e totul… Cică tanti Jeni și Miruna ar fi și ele membre ale ordinului Salatierei, adică și ele sunt Surori Bucătărese cum ar veni. Și mai mult decât atât, Marele Rețetar se află ascuns aici, la Cantina Socială, departe de privirile Baronului cel rău și al agenților lui… Dar după cum spune motanul Stanislas, cică baronul ăsta s-a cam prins că rețetarul e aici și va trimite gașca lui de agenți să-l fure. Ufff… Asta mai lipsea!
Azi l-am rugat pe Stanislas să-mi arate Rețetarul. Ahhh… nici nu m-am gândit că e ascuns… exact în locul Acela! Nu, nu vă spun unde, e, că nu pot. Însă mă voi uita în fiecare zi să văd dacă este la locul lui și, da, voi răsfoi prin paginile lui galbene și vechi, scrise pe pergament. E uluitor!
Eiiii, dar să vedem ce bunătăți avem azi. Ceva simplu că pe căldurile astea, tanti Jeni nu prea are chef să se bronzeze la cuptor. Uire așa, dumneaei s-a gândit să ne răsfețe azi cu niște dovlecei cu maioneză. Buuuuuuni de tot! Tanti jeni curăță dovleceii, apoi îi taie în jumătăți, pe lungime și le scoate miezul și semințele cu lingura. Îi pune apoi la fiert, bolborosit, vreo 20 de minute. După ce îi scoate de la fiert și îi lasă la scurt și la răcit îi taie cubulețe. Tanti Jeni prepară apoi maioneza, la care adaugă sare, zeamă de lămâie și muștar, pentru a fi mai picante,așa. Pentru o aroma absolut devastatoare, dumneaei mai adaugă și mărar tocat mărunt de tot. După ce maioneza aurie este gata, adaugă cubulețele de dovlecei și amestecă ușor să nu se zdrobească șiornează platoul cu măsline și felii de gogoșari. Mmmmm… ce minunăție, dragilor! Se serveștecu focaccia proaspăt scoasă din cuptor. Un deliciu, dragilor, un deliciu!
Miruna ne pregătește și ea un desert bun și răcoros….. Mmmmm… Cremă de piesici! La 500de grame de piersici bune și zemoase, ea mai folosește patru ouă, 150 de grame de zahăr, o jumătate de pahar de vin și două foi de gelatină. Miruna curăță cu delicatețe piersicile, apoi le pune la fiert cu vinul și zahărul, până obține un puree mai gros. Adaugă apoi gelatina dizolvată în apă și gălbenușurile de la ouă. După ce ferbe, o lasă la răcit și adaugă apoi albușurile battue spumă, cu telul,evident. Se amestecă totul bine, bine, se pune în cupe și apoi se bagă la frigider. Ahh, dragilor nici nu se putea un desert maii bun și răcoros pentru ziua asta călduroasă!
Cam asta e pentru azi, dragilor. Promit că azi instalez aparatul ăla de făcut valuri că m-a apucat cheful de muncă, cam neobișnuit pentru mine, recunosc. Vă așteptăm cu drag! Eu între timp, mă duc să văd dacă Rețetarul ăla mai e în siguranță, acolo, în ascunzătoarea lui. Uffff… oare ce pericole ne așteaptă? Nici nu vreau să mă gândesc… Voi să stați liniștiți că am eu grijă să nu se întâmple ceva rău cu Cantina, tanti Jeni și Miruna! Haideți, veniți la bunătăți și distracție! Poftă mareee!
Hmmm… hai să visăm un pic și la stele… ce ziceți?
Publicat de cristiangheorghe 
Cantina Socială 