Brrrr… ce s-a răcorit afarăăăă! Vine toamna, fraților, gata cu lâncezeala! Ufff… se duc zilele minunate în care zăceam la piscină cu orele… zilele…. săptămânile… Mă apucă tristețea când mă gândesc la asta, dar, ce să facem, asta e situația climatică, fraților! Trebuie să ne mulțumim și cu atât, nu? Dacă trăiam la Polul Nord, cu Nanuk și frații lui eschimoși, era mai bine să fi avut șase luni de vară, numai cu numele? Brrrr… nici nu vreau să mă gândesc! Hai că m-am zgribulit destul pentru astăzi, ia să mă îmbrac eu fuguța și să mă duc degrabă la Cantină pentru cafeluța fierbinte care, sunt convins, deja mă așteaptă pe măsuța din bucătărie.
Pentru a începe săptămâna cu forțe proaspete, tanti Jeni s-a gândit să ne răsfețe azi cu ceva super-special: ficăței de pui în sos de vin. Aiiiiii… ce bine sună! Dar mai ales ce bine miroase, fraților, că deja tanti Jeni s-a apucat de preparat chestia asta delicioasă și a umplut bucătăria cu arome miiiiiiinunate! Fiți atenți: la 800 de grame de ficăței, dumneaei a mai combinat doi morcovi mari și frumoși, o țelină, doi ardei grași roșii, o cană cu vin alb sec, un păstârnac, trei linguri de făină, un pic de boia, sare și piper.
După ce îi spală și curate de pielițe, tanti Jeni dă ficățeii prin făină și îi înăbușă în ulei, la foc mic. După ce aceștia și-au schimbat culoarea, dumneaei îi stinge grațios cu vin. Ficățeii se scot apoi pe un platou iar în sosul acela minunat se pun legumele, dragele de ele, după ce tanti Jeni le-a dat pe răzătoare. După ce clocotesc ele acolo, bolborosit, vreo zece minute, tanti Jeni adaugă boiaua, sarea și piperul, le mai ține un minut, două și gataaaaaa! Sosișorul acesta, după ce este gata, se strecoară și va fi servit de tanti Jeni separat în sosieră. Magnific, dragilor! Delicios! Mirobolant!
Miruna ne răsfață azi cu un desert irezistibil: tartă cu frișcă și dulceață de căpșuni! Ahhh, ce bun! Și nu e greu deloc de făcut! La 100 de grame de unt nesărat, dulcea noastră colegă mai folosește 100 de grame de zahăr pudră, 100 de grame de făină, un plic de drojdie uscată, o linguriță de esență de vanilie, două ouă întregi, trei albușuri, puțină sare și evident, dulceață de căpșuni și frișcă. Buuuuun… Mirunica bate cele trei albușuri spumă și le pune apoi la frigider. Apoi, bate spumă și cele două ouă. Apelând la divizia de mecanizate, mixează la viteză mare, untul, zahărul, esența de vanilie. Făina, drojdia și sarea se amestecă într-un vas separat, după care se adaugă albușurile spumă, ouăle spumă și amestecul de unt, omogenizând până se obține un aluat. Acest aluat se împarte în două și se pune fiecare parte în câte o formă de tartă. Se coace la cuptorul preîncălzit la 150 de grade, timp de vreo douăzeci de minute. Se scot tartele in cuptor, se pun la răcit și apoi pe una dintre ele Miruna întinde grațios dulceața de căpșuni și apoi frișca. Deasupra pune apoi cealaltă tară și decorează cu zahăr pudră. Mmmmm… delicios! Absolut delicios! Și atât de dulceeeee….
Eiii, fraților, un meniu numai bun pentru weekstart! Gustos, hrănitor și inspirațional pentru toată săptămâna, aș putea zice. Mesele sunt pregătite pe terasă, bunătățile sunt gata și vă așteaptă! Hai dați năvală și poftă mareeee!
Ufff… eu mă așez liniștit într-un colț și deja mă gândesc la vara viitoare:
Dragelor și dragilor, azi este joi, deci la Cantina Socială este Guest-Star Day! Invitatul nostru de astăzi este o personalitate cu totul și cu totul specială: nimeni altul decât unicul, inegalabilul Daaaaan Iancuuuuuu!
Nu aș putea să vă descriu în câteva cuvinte personalitatea și cariera lui Dan Iancu, nici nu am competența necesară să o fac. Jurnalist, scriitor, poet, pasionat de IT și culinărie, Dan Iancu scrie cu multă dăruire pentru diverse publicații precum și pe blogurile lui,Uhitto, Ospătăria lui Iancu și Uhitto&Co.
”Mă gândesc serios ca mîine să pun de o strîngere de semnături de libertate pe internet. E treaba fiecăruia să își facă reguli.”, mărturisește Dan pe pagina sa de Facebook, vizibil afectat de intenția autorităților de a înființa un CNA al Internetului.
”Aripile s-au dovedit a fi un soi de desen doar. Dacă ai tăia din hîrtie două forme mici, zglobii altfel, nu te vei putea ridica nici în vis cu ele, pentru că nici nu le vei trece dincolo, chiar lipite fiindu-ți de omoplații tăi deja friabili. Iar cînd deschizi ochii sub lumina indiferentă a zilei, una va fi undeva între cutele așternutului, iar cealaltă strîmbă, mototolită, și pe tine te va mînca pielea, fără a gîndi de unde ți se trage.” , scrie Dan într-un SMS netrimis, publicat pe blogul său, Uhitto.
Una din intențiile lui Dan Iancu este de a scrie o carte de bucate cu prieteni: ” m-am gîndit să fac o carte de bucate cumva altfel. Una cu prieteni. Acum vă invit şi pe voi să vă daţi cu părerea sau să adăugaţi cîte ceva la poveştile mele. Unii îşi vor vedea comentariile-n carte.” , ne invită Dan prin aceste cuvinte scrise pe blogul Ospătăriei.
Tanti Jeni îl invită acum pe Dan Iancu la o cafea servită pe o măsuță de pe terasa Cantinei, acolo unde dumneaei îi va pune obișnuitul set de întrebări, prin care invitatul nostru de azi ne va dezvălui câte ceva despre latura sa culinară.
TJ: Domnu Dan, cum ați învățat să gătiți?
Dan: Am învățat citind mai ales și mâncând. Mama mea gătea bine și am avut și o mătușă foarte bună bucătăreasă. Am intrebat, dar cel mai mult am citit și mai ales literatură. Apoi am încercat, dar cumva pantagruelic. De exemplu, cînd am făcut cozonaci am executat 4 kg de făină, nu unul… sarmale făceam 300, nici 299, nici 301. E adevărat că erau mici, cam cît două falange de-ale mele, dar… pur și simplu îmi place să gătesc pentru prieteni. nu pentru mine. eu înfulec, nu mănînc. și citesc sau mă uit la tv.
TJ: Cât mai aveți de scris la cartea aceea de bucate, cu prieteni?
Dan : Cred că destul. Deocamdata am pus o opreliște de căldură și lipsă de inspirație literară, dar promit o revenire în formă și situație. Practic nu se va termina niciodată.
TJ: În ce măsură ar afecta CNA-ul internetului site-urile culinare?
Dan: De loc. Mă-ndoiesc că afecteaza sau ar afecta ceva. Internetul e mult mai lipsit de opreliști pe cât pare de ușor de ținut în mînă de amatori și politicieni.
TJ: Ați trimis sau ați primit vreodată rețete culinare prin SMS?
Dan: Nu. E puțin loc. Vorbesc de un sms normal. Dacă ne extindem da, se poate, dar… e doar o urgență ca poeziile.
TJ: Există vreun punct de intersecție între IT și arta culinară?
Dan: Da, viteza, necesitatea, invenția. Destule trei?
Uhh, da, par destule trei, domnu Dan, deși probabil ar fi mai multe. Dar gata cu vorbele și să trecem la fapte, că se făcu deja amiază și ”clock”-ul intern deja trimite deja impulsuri de alarmă: foameeee!
Iată-l pe Dan Iancu pășind în bucătăria Cantinei și pregătindu-se să ne răsfețe cu ceva foarte-foarte special. Să-i dăm așadar cuvântul:
”Pentru început vă propun o rețetă de… ciuperci la cuptor, foarte bună în cazuri de foame sau de lene.
Iei ciuperci mari, oricum măricele. Nu multe. Vreo 5-6 de cap de musafir. Mai cauți niște costiță afumată bogată în carne mai mult decît grăsime. Să ajungă. Ardei grași, roșii, ceapă trebuie să ai în casă. Ai. Ia și o vînătă. Vedem ce facem cu ea. Și… niște brînză de burduf, puturoasă și puțin iute, dacă se poate. Bun. Speli ciupercile și ce mai trebuie. Iei pălăriile de la ciuperci și le pui într-o tavă cit cuptorul. Daca nu încap toate, vezi de o a doua tavă. Acum tai costița felii subțiri și le pui pe fiecare pălărie. Uitai să spui, dar cred ca știi că pălăriile sunt puse să țină apa. Bun. După asta pui brînza de burduf. Pui și puțin piper. De sare nu cred că mai e nevoie. Bagi la cuptor. Simplu nu? Ce faci cu roșiile, ceapa și ardeii? Pai ce vrei. Ori salată, ori le dai repede pe un grătar pe aragaz. Ori și una și alta. Un vin alb tămîios se cere sau unul roșu sprințar. Știi ce de fapt nu e simplu? Cît lași ciupercile acolo. Unii le vor lăsa prea mult și se vor pierde. Trebuie sa stea cît se face o zeama în pălărie, dar aceasta încă nu a cedat de tot. Brînza trebuie sa fie aurie. Cum dai focul? Tărișor. În rest, poftă bună.”
Ahhh, meșter bun în bucătărie, domnu Dan! Cum știe dumnealui să combine ciupercile alea cu tot ce trebuie… Iar vinul recomandat merge absolut la fix! O minunăție, dragilor, o minunăție!
Pentru desert, invitatul nostru ne propune ceva absolut devastator de gustos, una din specialitățile sale preferate: clătiteeeee! Să-l ascultăm:
”Desertul… e cald… să renunțăm atunci la a face clătitele pe două părți. Luăm șase linguri de făină. Trei de zahăr. Șase gălbenușuri. O cană de lapte. Un praf de scorțișoară. Niște lămîie rasă. Juma de pachet de unt gras. Se amestecă toate. Apoi se bat albușurile spumă tare și se încorporează lingură cu lingură amestecînd doar într-un singur sens de sus in jos. Cînd e gata, încingem tigaia și prăjim totul pe o singură parte. Clătitele astfel obținute se vor pune una peste alta, între ele presărînd zahăr sau punînd miere sau gem subțire. Se face ca un tort și nu uita ca ultima să o pui invers.”
Mmmmm… absolut delicios! Bune și pufoase clătitele astea! Deja m-am abonat la prima farfurie, vă dați seama…
Pentru mai după amiază, Dan ne va pregăti o salată de vinete cu ykoo, a cărei rețetă dumnealui a descris-o cu multă savoare AICI, momente din prepararea acestui deliciu fiind surprinse în pozele de mai jos.
Ahhh, minunat! Oare ce atmosferă sonoră ne propune invitatul nostru pentru a completa de minune ziua de azi? Ia să vedem:
Ei dragilor, o zi excelentă astăzi, păcat că se va termina la un moment dat… Mulțumim din suflet domnului Dan Iancu pentru prezența sa aici la Cantina Socială, la Guest-Star Day. Vă invităm așadar să vă înfruptați cu bunătățile delicioase, muzica bună și cuvintele pline de înțelepciune ale gazdei noastre de astăzi. Hai, dați năvală și poftă mareeee!
Ufff…gata! Se cam termină cu leneveala de vară… Nopțile au devenit mai răcoroase iar eu am început să mă trezesc mai devreme și cu chef de treabă. Neobișnuit pentru mine știu, probabil o fi de vină și Luna plină de azi noapte, dar trebuia să vin primul azi la Cantină, să curăț piscina de frunzele galbene aduse de vânt.. Evident că, după ce am terminat treaba și m-am scăldat un pic, m-am așezat să mă odihnesc pe șezlong, meditând la metempsihoza vidului cosmic. Eh, dar meditația cere energie, nu-i așa? De aia mă cam roade foamea la ora asta. Ia să dau eu o fugă pe la bucătărie să vedem ce avem azi la meniu…
Pentru a începe săptămâna cu bine, tanti Jeni s-a gândit, draga de ea, să ne răsfețe azi cu niște delicatese și anume „rulouri de vinete cu merlucius”. Foaaarte interesant. Ia să vedem cum procedează dumneaei: la 500 de grame de file de merlucius, se mai combină două vinete mari, 50 de grame de cașcaval ras, două roșii, un ardei iute și următoarele component chimice pentru sos: 100 de mililitri de lapte, o lingură de unt, o linguriță de făină, un gălbenuș de ou, sare și piper. Booonnn…
Păi, pentru început, tanti Jeni prepară sosul, amestecând continuu într-o crăticioară, la foc mic, untul, laptele și făina, cu atenție și răbdare, să nu facă cocoloașe. Se adaugă apoi gălbenușul, sare, piper și se mai lasă la fiert, la foc mic, vreo două minuțele. După ce spală și curăță vinetele, le taie felii subțiri și le pune la prăjit, pe ambele părți, până se rumenesc. Le pune apoi la scurs pe hârtie absorbantă și trece la preparat peșteleeee… Pe care pește, tanti Jeni îl spală, îl taie bucăți și îl condimentează. Apoi, bucățile de pește le trece printr-un amestec de făină cu mălai și le prăjește. Ahhh.. ce frumos miroase… Urmează apoi asamblarea: fiecare bucată de pește se înfășoară în felie de vânătă și se ornează cu o roșie deasupra. Rulourile se pun într-un vas termorezistent, deasupra lor se presară cașcavalul ras,ca o ninsoare de ajun de Crăciun și se pun la gratinat, în cuptor. Mmmmm…. Sublim…. La fiecare porție, tanti Jeni adaugă sosul acela minunat. Foaaarte gustos și savuros!
Miruna cea dulce ne-a pregătit ceva super-special: Cheescake cu ciocolată! Ah… vă puteți imagina ceva mai bun? Combinația este absolut devastatoare. Fiți atenți: pentru a prepara acest desert minunat, Miruna combină 250 de grame de biscuiți cu 50 de grame de nucă de cocos, 350 de grame de ciocolată amăruie, 50 de grame de zahăr tos, 250 de grame de cremă de brânză, 500 de grame de lapte concentrat, patru ouă și o linguriță de zahăr vanilat.
Miruna sfărâmă biscuiții și îi amestecă cu nuca de cocos, zahărul și untul, până obține o compoziție omogenă, pe care o pune la cuptorul preîncălzit la 150 de grade, într-o formă de tort, pentru vreo zece minuțele. Între timp, Miruna bate crema de brânză până se face spumă, o încorporează cu lapele concentrat, adăugând apoi ouăle, zahărul vanilat și ciocolata topită la bain-marie. Compoziția omogenă se toarnă peste blatul de biscuiți și se pune totul la cuptor pentru vreo oră. După ce se scoate, se lasă la răcit și apoi se ține la frigider pentru vreo 2-3 ore. Minunat! Miruna servește fiecare felie de cheesecake cu sirop de căpșuni! Ah… o splendoare dragilor! Cremos și savuros! Și atât de buuuuuun…
Ehhh, dragilor, cam asta e pentru azi. Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm de aceste ultime zile de vară, cu mesele pregătite pe terasă și piscina curată și cu valuri. Distracție plăcută și poftă mareeee!
Meniul de azi e atât de bun, încât mă face să visez. Uite așa, mi-am adus aminte de Luna cea plină de azi noapte: era atât de mare și frumoasă, încât îmi venea să pășesc pe ea:
Eiiii… făcurăm ce făcurăm și iată-ne din nou în minunata zi de joi! O zi excelentă, fraților, pentru că astăzi la Guest-Star Day, avem o invitată de excepție și anumeeeee…. Ridicați cortinaaaaaa… întră în scenăăă…. Lucia Verooonaaaaaa! Ah, priviți-o pe doamna Lucia pășind la braț cu tanti Jeni și Miruna în incinta Cantinei Sociale, în aplauze și ovații! Dumneaei este obișnuită cu aplauzele și ovațiile fiind de meserie dramaturg și scriitoare. De fapt, corect, ar fi dramaturgă și scriitoare, nu știu de ce unele ocupații precum ”dramaturg” au o denumire preponderent masculină. Trebuie să mai studiez asta. O mini-biografie a doamnei Lucia găsim pe SITE-ul dumneaei, în care ne dezvăluie următoarele:
”M-am născut la Arad, am învăţat (bine) la liceul „Ioan Slavici” din localitate, apoi am studiat muzică la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, de unde mi-am luat diploma în 1972, după care m-am îndreptat în alte direcţii, adică am început să scriu. Am lucrat un timp în presa scrisă, iar în perioada 1993-98 la TVR. În prezent, scriu despre cărţi în revista „Săptămîna financiară”.
Am debutat în teatru în 1978, cu piesa „Logodnicul”, scrisă împreună cu H. Salem şi reprezentată la Teatrul de Stat din Turda. Prima carte publicată a fost însă o traducere – romanul „Eppur si muove” de Jokai Mór. Scriu în continuare teatru, în general comedii, dar şi proză.
Sunt membră a Uniunii Scriitorilor din România din 1989. În 2005 am fost aleasă preşedintă a secţiei de dramaturgie şi critică dramatică a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. În vara lui 2008 am devenit preşedinta unei asociaţii internaţionale pentru autoare dramatice, ICWP (International Centre for Women Playwrights)
În ultimii ani mi-am descoperit pasiunea pentru web-design şi am creat numeroase site-uri pentru prieteni şi colegi, dar şi site-ul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi pe cel al revistei „Drama”. O altă pasiune, mai veche, este gastronomia, dar web-design-ul are avantajul că nu îngraşă.”
Deci pe lângă muzică și scris doamna Lucia mai este pasionată și de gastronomie. Ahhhh, o artistă completă, invitata noastră de astăzi! Puteți descoperi și voi acest lucru, singurei, citind BLOGUL minunat al dânsei.
Dar să o ascultăm pe doamna Lucia Verona cum ne dezvăluie câte ceva despre latura ei culinară:
”Cum am învăţat să gătesc? Nu ştiu, cred că stînd în bucătărie cînd gătea bunica mea. Mare lucru nu mai ţin minte, dar am în faţa ochilor o scenă cu bunica pregătind o prăjitură. Cu o mînă amesteca într-un castron gălbenuşurile cu zahărul, iar cu cealaltă mînă bătea albuşul cu telul. Trebuie să fii scamator să poţi face asta! Dar la ea era ceva obişnuit. Îmi mai amintesc că făcea mereu „găluşte de aur”, o bunătate, într-o formă inelară specială.
Acasă la Arad am gătit doar de vreo două ori, o dată cînd aveam vreo 16 ani, am făcut ardei umpluţi şi altă dată, în studenţie, cînd eram la Arad în vacanţă, am făcut un papricaş cu găluşte. Cam atît. La capitolul prăjituri stăteam mai bine, învăţasem de la bunica şi de la mama o mulţime de reţete. Iar prin clasa a cincea sau a şasea, mergeam cu o prietenă, Antoneta, la cercul de bucătărie de la Casa Pionierilor. Şi acolo baza erau dulciurile.
Dar, de fapt, am început să gătesc abia cînd m-am măritat. Soţul meu, scriitorul H. Salem, nu ştia să gătească, maximum ce ştia era să pună un cotlet de porc pe grătar, dar era un gurmand entuziast şi recunoscător. Era o plăcere să gătesc pentru el. Iar atunci cînd eram invitaţi la masă, le făcea fericite pe prietenele mele, apreciindu-le creaţiile culinare. Primul fel de mîncare pe care i l-am pregătit? Găluşte cu prune. Timp de 18 ani, cît am fost împreună, la fiecare aniversare îi făceam găluşte cu prune. Dar trebuia să gătesc zi de zi, aşa că mi-am luat o carte de bucate, apoi încă una… Acum am aproape o sută, multe aduse din călătoriile mele în străinătate. În anii 80 ne invitam prietenii la petreceri şi găteam tot felul de minunăţii culinare, improvizînd din ce se găsea. Era, cum ne-a zis un musafir, un mod de a sfida realitatea. După moartea soţului meu am pierdut bucuria gătitului, doar cînd vin prieteni în vizită mai stau o zi întreagă în bucătărie să creez bunătăţi. Gătesc de toate – bucătărie chinezească, italiană, franţuzească, arabă (cuscusul meu e vestit! 🙂), indiană, evreiască, maghiară, scandinavă, hawaiană, creolă… Desigur, şi românească. Şi, evident, feluri de mîncare inventate de mine.”
Mmmmm…. Nici nu vreau să mă gândesc ce bunătăți culinare știe să facă doamna Lucia… Hai să vedem ce întrebări îi pune tanti Jeni dumneaei, pentru că iată, s-au așezat amândouă la o măsuță pe terasa Cantinei, pentru a se răsfăța cu câte o ceșcuță de cafea:
TJ: Doamna Lucia, ce fel de mâncare vă inspiră la scris?
Lucia Verona: Mîncarea nu mă inspiră la scris. Dimpotrivă, aş zice. Cînd scriu, e bine să am frigiderul plin, doar să întind mîna să-mi iau ceva cînd mi-e foame.
TJ: Știți cumva, există scene în bucătărie în dramaturgia românească?
Lucia Verona: Nu ştiu să existe, am discutat cu mai mulţi colegi şi nimeni nu-şi aminteşte aşa ceva.
TJ: Ce fel de mâncare vă lipsește cel mai mult din Aradul natal?
Lucia Verona: Mîncărurile şi prăjiturile de acasă ştiu să le fac, deci nu-mi lipsesc. Dar mi-ar plăcea să redescopăr undeva gustul unei anumite paste de brînză. O pastă cu care erau unse tartinele care se vindeau în pauze la Casa Pionierilor. Era din liptauer, cred, poate amestecat cu brînză de vaci şi avea castraveţi muraţi tocaţi mărunt, dar reţeta n-o ştiu. Aş mai vrea să simt gustul bomboanelor Vinga – dar nu contrafacerile care se mai găseau şi prin anii 80, ci cele originale, cu umplutura aceea cremoasă şi aromată a cărei reţetă s-a pierdut, probabil pentru totdeauna. 😦
TJ: Când veți publica rețetele promise, de multă vreme, pe site-ul Dvs?
Lucia Verona: Cred că odată cu apariţia cărţii de bucate la care lucrez.
TJ: Cum au fost hamsiile anul acesta la mare? Dar plachia de crap?
Lucia Verona: Plachia de crap nu este unul din felurile mele preferate. Dar ador hamsiile prăjite, am mîncat şi anul acesta, erau foarte bune.
Fiindcă veni vorba de hamsii bune, tocmai mi s-a făcut o foame de urs. Că aia de lup e mai mică, așa. Să vedem ce bunătăți ne va pregăti azi doamna Lucia, iat-o intrând în bucătărie și pregătind tacticos ingredientele… Hmmm.. Numai bunătăți! S-o ascultăm așadar:
”Pentru că e foarte cald, mi-am zis că ar fi bine să dau reţete cît mai simple, preparate la rece sau la care nu e nevoie de stat prea mult la aragaz. Am ales trei reţete, ca să fie şi un aperitiv.
Salată de quinoa
Quinoa este o graminee din America de Sud şi e foarte bună ca bază pentru salate. Am văzut că se găseşte şi la noi în unele magazine. Reţeta am luat-o de pe internet şi am adaptat-o un pic.
O cană de quinoa (spălată puţin sub robinet într-o strecurătorare fină) se pune la fiert cu două căni de apă şi o jumătate de linguriţă de sare. Cînd apa fierbe, se lasă la foc mic cam 15 minute, pînă cînd grăunţele absorb apa şi devin aproape transparente. Se scurge apa şi se lasă puţin să se răcorească.
Pînă fierbe quinoa se prepară sosul. Se amestecă 1 căţel de usturoi pisat, trei-patru linguri de tahina (pastă de susan, se găseşte în supermarketuri), coaja rasă a unei lămîi şi puţină zeamă, două linguri de ulei de măsline extravirgin, două linguri de apă caldă şi puţină sare.
În vasul în care se află quinoa se adaugă boabe de năut (cel mai simplu e din conservă), o legătură de pătrunjel tocat (reţeta cerea coriandru, dar nu aveam, aşa că am pus pătrunjel, e foarte bun. Data viitoare mă gîndesc să adaug şi cîteva frunze de mentă) şi o jumătate de ceapă roşie tocată fin (cînd am făcut prima dată salata asta nu aveam ceapă roşie în casă şi am înlocuit-o cu cîteva fire de ceapă verde, a mers foarte bine). Se amestecă totul cu aproximativ jumătate din sos, se mai sărează un pic, după gust, se ornează cu pătrunjel şi cu restul de sos.
Şniţel italian
Cînd am citit prima dată de el, îl chema costolette fiorentino, apoi ani de zi am crezut – greşit – că numele e piccata. Acum nu mai ştiu ce nume are, i-am spus şniţel italian, aşa rămîne, chiar dacă italienii nu-l fac după aceeaşi reţetă.
Carnea se bate ca pentru şniţele. Poate fi pui, vită, viţel, chiar şi porc, deşi n-am încercat. De obicei folosesc piept de pui dezosat. Se bat bine 2 ouă, se condimentează cu sare (foarte puţină) şi piper, se dau şniţelele prin parmezan ras, apoi prin ouăle bătute şi se prăjesc pe ambele părţi pînă sunt ca nişte omlete aurii. Orice garnitură e bună, probabil că merg cel mai bine cu paste, dar eu prefer broccoli sau piure de cartofi.
Tort bezea cu castane
Am ezitat între „Double mousse Verona” – un minunat desert creat de Adi Hădean pentru mine – şi o reţetă proprie. Cum reţeta lui Adi poate fi găsită pe blogul lui şi pe al meu şi există şi un filmuleţ pe Trilulilu, am optat pentru propria mea creaţie – un tort pe care l-am inventat pentru mătuşa mea din Germania cînd a împlinit 93 de ani. Acum are 94 şi jumătate.
Este un tort foarte simplu de făcut, mai ales dacă trăieşti într-o ţară în care găseşti de-a gata blaturi de bezea (erau şi la noi cîndva). Se pune pe un platou un blat de bezea (sau, în lipsă, multe bezele mici, aşezate foarte strîns una lîngă alta). Se acoperă cu un strat de cremă din piure de castane (din borcan) amestecat cu unt, apoi cu un strat de amaretti (pricomigdale). Se acoperă cu cremă, se ornează cu fructe proaspete tăiate mărunt şi cu frişcă, eventual şi ciocolată. Înainte de a se pune frişca, se ţine o oră-două la frigider.”
Ahhh, dragilor! Un meniu cu totul și cu totul excepțional! Tortul bezea cu castane este chiar monumental, după cum se vede și într-una din pozele de mai sus!
Pentru a completa ziua minunată de astăzi, doamna Lucia ne va face și niște mici dedicații muzicale:
”M-am gîndit să ofer ceva pentru micul dejun:
Tartina cu unt de Mozart
Şi Cantata cafelei de Johann Sebastian Bach
Ahhh, excelent! Cu această ocazie, aflăm de la doamna Lucia că această Cantată a cafelei de Bach era, de fapt, primul „promo”, prima reclamă pentru un produs. Pe vremea lui Bach abia se lansa cafeaua în Europa. Interesant, iată că marketingul nu s-a inventat chiar ieri…
Dragelor și dragilor, o zi excelentă! Îi mulțumim din suflet doamnei Lucia Verona pentru participare și pentru că ne-a dezvăluit atâtea lucruri minunate din latura ei culinară. Așteptăm cu interes cartea cu rețete promisă de dumneaei!
Până atunci, vă așteptăm să degustăm împreună aceste minunate bunătăți, culinare și culturale… Hai, dați năvală! Distracție plăcută și poftă mareeeee!
Azi m-am trezit târziu. Foarte târziu. Și cu o părere de rău în suflet. Păi, m-am uitat eu în calendar și am văzut că mai sunt doar două săptămâni de august și a început deja să-mi pară rău că mai e un pic și se termină vara! Cum naiba a trecut așa de repede vara asta, fraților? Ce se întâmplă? A dat cineva timpul pe FForward? Uff… Hai să profităm din plin de aceste ultime două săptămâni de august, chiar dacă sunt ele așa, caniculare. O să ne fie dor de zilele astea la iarnă, vă spun de pe acum!
Până una alta, apropiindu-se ora prânzului, e momentul să dau o fugă la bucătărie să văd ce ne pregătește azi tanti Jeni, că vine in miros taaaare bun și aromat de acolo. Așa. Păi, s-a gândit dumneaei să ne prepare ceva foarte special și anume pulpe de pui cu mere și suc de portocale. Ai, aiiii! Foaaaarte tropical! Specialitatea de azi e dedicată tuturor Mariilor, Marianelor și Marianilor care și-au sărbătorit ieri ziua onomastică. La Mulți Ani, dragele noastre și dragii noștri! Buuuun…. Ia să vedem cum prepară tanti Jeni minunăția asta culinară: la patru copane de pui, mari și frumoase, dumneaei mai combină trei mere curățate de coajă și tăiate cubulețe, doi cartofi mari, curățați și tăiați cubulețe și ei, o jumătate de țelină, evident curățată și tăiată, două portocale, o lămâie și vreo 8 linguri de pesmet. Tanti Jeni ia o tavă termorezistentă, o unge cu ulei și așează uniform cubulețele de mere, cartofi și țelină. Opărește un pic copanele, pentru a se rumeni mai repede și le așează apoi în tavă peste stratul de mere, cartofi și țelină. Cele două portocale se taie în jumătăți și se storc biiine de tot, până la ultima picătură. Sucul se scurge apoi în tavă, în special pe copane. La fel și sucul de lămâie. Urmează apoi tapetarea copanelor cu pesmet. Copanele fiind îmbibate cu deliciosul suc de citrice se vor tapeta excelent cu pesmetul uscat. Se pune apoi tava la cuptor. Mmmmm…. Mirosul este de-a dreptul înnebunitor de frumos… Se scoate când pesmetul este rumenit și carnea biiiine pătrunsă. Tanti Jeni servește copanele aurii cu garnitură de mere și cartofi din tavă… Excelent! Ahhh… abia aștept să iau o porție!
Miruna s-a gândit azi, la cererea musafirilor, să facă niște găluște de prune, încheind astfel Trilogia Prunelor de la Cantina Socială, începută cu Înghețata de Prune de săptămâna trecută și continuată de Prăjitura de Prune, deliciosul desert făcut de Alexandra joi la GS Day. Dulcea noastră colegă, la un eșantion de opt prune mai combină 100 g făină, 5 linguri de zahăr, 50 ml ulei, un pahar de 200 ml cu pesmet, scorțișoară și 400g de cartofi.
La început, Miruna fierbe cartofii curățați de coajă și tăiați în cubulețe. După ce s-au fiert îi pisează cu furculița. Când s-au răcit, i-a amestecat cu făină și o lingură de zahăr. Coca rezultată a fost un pic moale și puțin lipicioasă și a împărțit-o în 8 părti, câte una pentru fiecare prună.
A curățat prunele de sâmburi și în locul lor a pus puțin zahăr. După ce și-a udat mânuțele ei delicate cu apă, a luat câte o bucată de cocă în mână și a întins-o în formă de pătrat cât să încapă în ea o prună. A rotunjit în mână astfel încât pruna să fie uniform acoperită. Uffff….. Miruna a pus la fiert o cratiță cu suficientă apă cât să acopere găluștele. Când a început să clocotească a dat focul mic și a pus găluștele. A lăsat cam 10-15 minute să fiarbă, până când găluștele s-au ridicat la suprafață.Într-o tigaie a pus uleiul și pesmetul, la foc mic și a amestecat din când în când. Când s-a rumenit a dat tigaia la o parte de pe foc. Dupa ce s-a răcit a pus 3-4 linguri de zahăr și scorțișoara.Găluștele fierbinți le-a tăvălit bine prin pesmet. Se servesc calde sau reci, dupa preferință. Foarte, foarte bune! Ah, am halit deja vreo două, să știți!
Păi, cam asta e pentru azi, fraților! Piscina e curată și valurile medii. Nu le-am setat să fie foarte mari, că dădeau ăștia de la meteo cod roșu și cine știe ce bătăi de cap aveam după aia. Berica e rece, mesele de pe terasă sunt pregătite, șezlongurile la fel. Vă așteptăm cu drag, să ne bucurăm de aceste ultime zile minunate de vară! Distracție plăcută și poftă mareeeee!
Dragii mei, dragele mele, încă de dis de dimineață suntem invadați de un aer proaspăt de primăvară și de parfum de flori… Mmmmmmm, minunat!. Ahh, păi nu avea cum să fie altfel, pentru că invitata noastră de azi la Guest-Star Day este Alexandraaaaa! Ce apariție încântătoare, dragilor! În jurul invitatei noastre apar de nicăieri petale roșii de trandafiri, care par că dansează în aer… Iat-o pe Alexandra pășind în curtea Cantinei Sociale, la braț cu tanti Jeni și Miruna…
Pasiunea Alexandrei este grădinăritul, îndeletnicire pe care o descrie cu mult drag pe blogul ei personal, numit GRĂDINA VISATĂ. Ei bine, într-adevăr, pe măsură ce veți răsfoi postările Alexandrei, veți descoperi o grădină de vis, creată cu pricepere, pasiune și răbdare de draga noastră invitată.
Dar să-i dăm cuvântul Alexandrei, pentru o scurtă prezentare: ”M-am născut in Bucuresti, la fel ca și părinții mei. Bunicii, cu exceptia bunicului dinspre mamă,care e din Constanța, s-au născut și ei tot în zonă, iar in tinerețe au venit în București ca ucenici pe la diverse ateliere.
Am absolvit ASE, fac finante-contabilitate, iar in ultimii 12 ani am lucrat ca director economic la sucursala Bucuresti a Transelectrica. De la 1 iulie sunt Șef serviciu financiar-contabilitate, pentru că sunt ” palida” dpdv politic, dar e ok așa! Nu-mi place deloc meseria mea, aș fi vrut să fac cu totul altceva, dar n-am avut destul curaj la vremea respectivă și să nu mă întrebați despre ce e vorba, că n-am să vă spun!
Până când l-am avut pe fiu-meu,ceea ce a coincis cu mutarea in casa mea, un apartament în sectorul 4, nu găteam decât salate, maioneze, dulciuri. Nevoia însă m-a învățat să fac de toate, adică inclusiv felurile ” grele” considerate de mine, cum ar fi sarmale,cozonac ori murături. Cel mai greu a fost când a trebuit să fac o colivă, cand a murit mama, la doar 53 de ani, eu aveam atunci 29…
Am învățat să gătesc după ” Sanda Marin” , o am și acum, e vai de ea, are imprimate pe ea toate mâncărurile posibile, dar încă o mai consult din când în când. Mă pot lauda cu o ” bibliotecă” culinară consistentă, cred că am ( stai că le și număr acum) , fix 28 de cărți, inclusiv un compendiu culinar thailandez, de care sunt foaaarte mândră!
Nu mă pot lăuda cu rețete sofisticate, ci gătesc mai mult tradițional, bătrânește, dar fără grăsimile care se foloseau în trecut.Sunt câteva feluri cu care mă pot lăuda, cum ar fi ostropelul de pui, ardei umpluti, saramura de pește, sarmalele. Am o mătușă care încă de acum 15-20 de ani spunea că gătesc ” ca o babă”.Din când în când mai încerc și rețete noi, însă simple, fără bibilituri excesive. Îmi place mâncarea mediteraneeana, peștele, foarte mult, salatele de tot felul, pastele, pe care mi le fac singură. Folosesc mult ulei de măsline, busuioc, salvie, imi plac măslinele și in general evit cât pot carnea. Carne de porc gătesc de 2-3 ori pe an.Caut să mănânc cât mai natural, în măsura în care e posibil, adică: brânză și ouă de la țărani, pui, la fel, pește din mări și oceane, mai puțin de baltă sau Dunăre, borșul il fac singură, pâinea la fel, mai nou îmi cultiv singură tutunul, he he! In gradina am tot felul de ierburi aromate pe care nu ezit să le folosesc de câte ori am ocazia. Toate legumele și fructele mele sunt bio, adică fără îngrășământ, chimicale etc.De asemenea, când fac o mâncare de legume ( mazăre, fasole, dovlecei, spanac) , nu pun niciodata carne.Și bineînțeles, cât mai putin prăjit.Ar trebui să trăiesc 100 de ani, „noroc” însă că fumez un pachet pe zi, deci nu risc să bântui pe lumea asta prea mult!”
Deci Alexandra gătește mult pește… legume… toate bio! Hmmmm… foarte interesant și apetisant! Abia aștept să văd ce ne va pregăti azi…
Așaaaa… Și acum e momentul în care tanti Jeni o invită pe Alexandra la o cafeluță pe terasa Cantinei, unde va răspunde obișnuitului set de întrebări. Ia să vedemmm…
TJ: Ce ți-a plăcut mai întâi: grădinăritul sau bucătăritul?
Alexandra: Plăcerea de a bucătări a venit simultan cu cea de a grădinări. E extraordinar să gătești din propriile legume, sa faci gemuri sau prajituri cu fructe din grădina ta, când faci o salată și să zici: astea sunt toate cultivate de mine, mâncați cu încredere! Și înainte găteam, evident, dar nu cu așa o plăcere ca acum..
TJ: Ce flori ai pe pervaz în bucătărie?
Alexandra: Doar mușcate. Am avut și câteva petunii, dar dupa o săptămână în care nu le-am udat,s-au uscat. Mușcatele însă sunt rezistente, perene, înfloresc toată vara, se înmulțesc ușor și sunt frumoase foc! Sunt loiale și modeste, așa că rămân cu ele!
TJ: Ce ai recomanda să plantez pentru o grădină de zarzavat?
Alexandra: Păi… depinde. în primul rând , plantezi ce-ți place ție, nu? Apoi mai contează condițiile pedo-climatice în care ai grădina, ce culturi se preteaza acolo. Pe urmă trebuie să faci rotația culturilor, nu este indicat ca pe o parcelă să plantezi același lucru mai multi ani la rând, uneori nici chiar de la an la an. Dacă însă ai teren puțin, în genul grădinilor de la oraș, ți-aș recomanda cu tot sufletul plante aromatice: busuioc, cimbru, rozmarin, lavandă, tarhon, fenicul etc. Ocupă spațiu puțin, sunt esențiale in gastronomie, înfloresc și miros frumos, arată bine ca tufe, se găsesc destul de greu în stare proaspătă în magazine și sunt cam scumpe.
TJ: Care e cea mai frumoasă floare din grădina ta?
Alexandra: Îți răspund fără să mă gândesc nicio secundă: trandafirul! De fapt cred că trandafirul eclipsează orice floare de grădină, florile din jurul unui trandafir sunt ca accesoriile pentru o femeie frumoasă! Categoric, trandafirii sunt de departe cele mai frumoase flori din grădina mea.
TJ: La ce floare visezi să o ai în grădină?
Alexandra: Ar fi mai multe, dar din păcate nu mai am spațiu disponibil și nu vreau să înghesui claie peste grămadă tot felul de flori. Visez în schimb la o căsuță și o grădină în zona Mediteranei, cu flora specifică de acolo, care pe mine mă înnebunește: hybiscus, bouganvillea, leandru, palmieri, măslini,dafini etc. Daaa, uite și acum când vă spun, parcă și văd căsuța aia, albă-albă, cu mușcate imense, plantate direct în grădină, cu o boltă de kiwi , cu o mica livadă de măslini și lămâi. Hmm…
Ufff, dragilor… acu parcă visez și eu la căsuța aia albă, albă… și la bolta de kiwi… și valurile Mediteranei, și… Ahhh, dar de la atâta visare m-a apucat o foameeee… Alexandraaaa! Te rog, fie-ți milă, hai la bucătărie că mă scurg….
Iat-o pe invitata noastră, pășind alături de tanti Jeni în bucătărie, punându-și șorțul și pregătindu-se să ne gătească ceva mi-ro-bo-lant! Să-i dăm cuvântul așadar, Alexandrei:
”Asa cum ziceam, sunt adepta rețetelor cât mai simple, pentru că statul îndelung în bucătărie nu mi se pare un mod de viață. Feluri de mâncare mai complicate fac numai cu ocazii speciale cum ar fi onomastici, aniversări ori intalniri cu prieteni de departe. Atunci când mi-a transmis invitatia de a participa la Guest Star Day, tanti Jeni mi-a solicitat să gătesc un fel preferat. Peștele cu legume la cuptor este un fel preferat.
Pentru această rețetă avem nevoie de un pește mai gras, cum ar fi crap sau somn și care se curăță de solzi și măruntaie, se săreaza puțin în interior, se șterge de apă și se așează în tava de friptură pe un așternut de legume format din morcovi, țelină și cartofi, tăiați frumos rondele cu grosimea de aproximativ 1 cm. Dacă este mai grăsan, peștele se va cresta la ceafă, să se pătrundă mai bine.
Se unge peștele pe deasupra cu ulei de floarea soarelui, se mai dă un praf de sare și se mai adaugă în tava o ceșcuță de apă. Se lasă la cuptor cam 40 de minute, la foc mediu, având grijă să adăugăm apă din când în când, atunci când vedem că scade. Dacă vrem să fie gata mai repede, putem acoperi tava cu folie de aluminiu, caz în care o lăsăm doar 20 de minute, după care îndepărtăm folia și mai lăsăm puțin să se rumenească frumos peștele. Acesta nu trebuie neapărat să fie întreg, merge și din bucăți. Se servește cald, cu legumele alături la care mai putem adăuga orez sau alte legume sote.
Mmmm… delicios! Savuros!
Trecem acum la desert. Ia să vedem ce ne prepară Alexandra. S-o ascultăm:
”Pentru desert, m-am gândit la o prăjitură cu prune. Pentru aceasta voi folosi următoarele ingredient e: 200 g unt gras, nesărat,200 g zahăr,250 g făină,4 ouă,1 linguriță praf de copt ,prune nu foarte coapte, dar nici acre.
Se lasă untul să se înmoaie la temperatura camerei, după care se freacă cu zahărul. Când s-a topit zahărul, se adaugă pe rând ouăle, întregi. Dacă pasta arată ca și cum s-ar tăia, mergeți mai departe, făina o va închega la loc. Se încorporează apoi făina, iar la sfârșit se adaugă praful de copt. Ce poate fi mai simplu? Aluatul e destul de vârtos, astfel că atunci când il veți așeza în formă ( eu folosesc forma de tort), va trebui să o întindeți frumos cu lingura. Forma trebuie unsă cu unt. Se pun apoi prunele, jumătăți sau sferturi, cu partea interioara în sus. Se dă la cuptor la foc mediu fix o oră,dar o încercați totuși mai devreme, să vedeți dacă s-a copt. Este un aluat delicios, iar in combinație cu prunele, iese un desert de vară extreme de savuros. Acest aluat l-am mai incercat si cu alte fructe, iar combinatia n-a iesit grozavă, se pare ca este special pentru prune!”
Mmmm… bune prunele astea! O prăjitură excelentă! Merge la fix după înghețata de ieri! Tocmai am pus mâna pe feliile de la mijlocul tăvii.. Miam-miammmm! Ce bune suuuunt!
Să vedem acum ce dedicații muzicale ne propune Alexandra, pentru a completa de minune ziua aceasta minunată:
Ahhhh… Ce zi perfectă, dragii mei! Mâncare bună… Desert ușor și răcoros… Aer de primăvară și parfumuri florale… ce să mai zic, o zi de vis! Mulțumim din tot sufletul Alexandrei pentru minunata zi de azi și vă invităm la bunătăți, piscină și distracție! Totuși parcă ar merge niște nuferi, într-un colt de piscină, nu? S-o întreb pe Alexandra… Hai, dați năvală!Distracție plăcută și poftă mareeeeee!
Ufff… o nouă zi caniculară… Ce ne facem, fraților? Păi cum ce ne facem, ne facem ce ne-am învățat! Plajă, scaldă, berică, păpică! Ordinea este la bunul plac al fiecăruia, aici la Cantina Socială nu prea se ține cont de asta. Se apropie iar ora prânzului și după ce ne-am răsfățat cu ultraviolete și berica de dimineață, ar cam fi timpul să sune gongul de masa de prânz, nu? Ah, ia să dau eu o fugă în bucătărie să văd ce ne mai pregătește azi tanti Jeni…
Miroase extraordinar de apetisant… Și e normal să fie așa pentru că azi tanti Jeni ne va răsfăța cu o minunată serie de rulouri de pui cu susan. La un piept de pui, dumneaei mai pune în combinație 50 de grame de cârnăcior de casă, două ouă, niște felii de ardei gras roșu, 100 de grame de făină de grâu, 50 de grame de susan, sare, piper și niște ulei. Tanti Jeni feliază, țac-țac-țac, pieptul de pui și bate apoi feliile, ușor ca pentru schnitzel. Pe fiecare felie așează felii de ardei gras și cârnăcior,apoi le rulează, obținând, evident, rulourile. Trece rulourile prin făina amestecată cu ou bătut, sare și piper și le prăjește uniform în ulei încins. Rulourile prăjite se trec din nou prin făină și susan, apoi se prăjesc din nou, dar doar puțin, cât să nu se ardă susănelul. Aiiii, o minunăție, fraților! Bun, crocant, gustos… Ce să mai zic! Mai ales că tanti Jeni servește bunătățile astea cu garnitură de cartofi prăjiți, preferații motanului Stanislas, deh…
Ia să vedem ce capodoperă de desert ne prepară Mirunica noastră astăzi… Mmmm! Ceva superdelicios! Înghețată de prune! Este ceva devastator de gustos, dragilor! Ia fiți atenți: la 500 de grame de prune coapte, curățate de sâmburi și tăiate-n patru, Miruna cea dulce mai combină: patru gălbenușuri de ou, 125 de grame de zahăr, 300 de grame de frișcă lichidă și 125 de grame de zahăr pudră. Bucățile de prune se pun la fiert cu zahărul în 300 de mililitri de apă. După ce dau un clocot, se lasă la fiert la foc mititel vreo zece minute, până se înmoaie bucățile de prune. Se scurg prunele și se fac puree, lăsându-se la răcit vreo 20 de minute. Între timp, Miruna pune într-un vas „bain-marie”, gălbenușurile împreună cu zahărul pudră (doar 100 de grame) și le bate cu telul până se încălzesc. Se ia bolul cu amestecul de la „bain-marie” și continuă să bată cu telul până când amestecul își triplează volumul. Miruna se ocupă acum de frișca lichidă, pe care o bate împreună cu restul de zahăr pudră și o adaugă apoi la puree-ul de prune. După ce le amestecă, adaugă și compoziția de gălbenușuri, omogenizează totul și le pune la congelator pentru vreo 4 ore. Se servește în cupe, cu bucăți de prune și topping de ciocolată.Mmmmm.. un deliciu! O să pap încet totuși, să nu mă doară-n gât…
Hai că ne-am scos cu mâncarea și azi. Bun, hrănitor, delicios… restul de epitete le completați voi, după ce gustați. Berea merge ca unsă la rulourile alea, credeți-mă, am testat deja! Vă așteptăm cu drag la programul de libere impuse de vacanță: plajă, scaldă, berică, păpică. Așa cum v-am învățat. Poftă mare și distracție plăcutăăă!
Yupiii! Azi e luni! După cum bine știți, aici la noi la Cantina Socială, începutul de săptămână are același regim ca și weekend-ul, numindu-se weekstart. Să începem așadar săptămâna cu o mica pauză, ce ziceți? Bine că a dat o ploicică aseară și s-a mai răcorit p-aici… Berea parcă merge mai cu foc în dimineața asta, mmmm… Aș mai sta să lâncezesc un pic pe șezlong, la marginea piscinei, dar parcă-parcă mă ia foamea. Păi, normal, doar e ora prânzului și ceasul intern, stomacal, ticăie implacabil. Tic… tac… ” Tanti Jeniiiiii!!!” strig eu disperat. Dumneaei vine din bucătărie, cu pași mari și apăsați și mă întreabă cu ironie nedisimulată: ” Ce dorește domnuuuuul?” Ahhh, ce bine mă simt… „Domnul dorește paste azi. Vrea răsfăț.” , zic eu sorbind din halba de bere cu broboane pe ea. Tanti Jeni stă un pic, se gândește, apoi zise: ” Hm, ai dreptate! Hai să fac niște paste că n-am chef de cuptoare și alte minunății pe căldura asta…” Și uite așa, dumneaei se îndreaptă spre bucătărie cu gânduri mari. Eh, mă duc și eu după dânsa, doar știți că-mi place să o urmăresc cum prepară bunătățile astea delicioase…
La 350 de grame de penne, dumneaei mai combină 150 de grame de ton în ulei, 20 de grame de sos concentrat de roșii, 50 de grame de măsline fără sâmburi, mari, negre și lucioase, un cățel de usturoi și 4 fileuri de anșoa. Tanti Jeni taie fin usturoiul și fileurile de anșoa și le călește un pic în tigaie, vreo două minuțele, așa. Adaugă sosul de roșii și puțină apă, să se dizolve și le mai fierge în tigaie vreo trei minute. Buuunnn…. Se adaugă apoi măslinele tăiate rondele, tonul scurs de ulei și se la să totul la fiert vreo cinci minute. Ahhhh… ce frumos miroase…. Mirobolant… Pastele se fierb al-dente cu multă apă, sare și puțin ulei. Se scurg bine de apă și se amestecă cu sosul proaspăt preparat. Ahhhh, o minunăție, dragilor! Gustos, ușor și hrănitor!
Miruna ne răsfață și ea cu ceva bun astăzi: prăjitură cu vișine! Yupiiii! Abia aștept să fie gata! Fiți atenți: la 200 de grame de vișine, dulcea Miruna mai combină 10 linguri de zahăr, cinci ouă, zece linguri de lăptic călduț, opt linguri de făină, un plic de zahăr vanilat, o jumătate de plic de praf de copt, niște grișuleț și un pic de unt pentru uns tava.
Albușurile de la ouă se bat spumă împreună cu zahărul vanilat și un pic de sare. Cu telul, evident. Gălbenușurile se freacă cu zahărul, până acesta se topește. La gălbenușuri se adaugă apoi, amestecând continuu, laptele, și praful de copt stins cu puțin oțet. Se adaugă albușurile și se amestecă totul până la omogenizare. Mmmm… ce bine arată! Miruna unge apoi cu grație o tavă termorezistentă cu unt și o tapetează cu grișuleț. Toarnă apoi compoziția și presară deasupra griș pentru a nu se lăsa vișinele la fundul tăvii. Miruna așează apoi tacticos vișinele, fără sâmburi, deasupra compoziției, cu mânuțele ei delicate și fine. Un moment deosebit de poetic, dragilor… Se pune apoi tava la cuptor și se tine acolo până se rumenește prăjitura. Ahhhh, abia aștept să se răcească și să gust o felie. Miruna va servi prăjitura cu zahăr pudră presărată deasupra.
Dragii mei, un meniu tocmai bun pentru weekstart, nu? Vă așteptăm cu drag la mesele pregătite pe terasă. Intrarea la piscină este liberă, ca în fiecare zi. Hai dați năvală! Poftă mare și distracție plăcutăăăă!
Dragele mele, dragii mei, azi e joi, da? Ei, bine, ne-am hotărât noi astăzi, că tot e perioadă de concedii, să facem o mica retrospectivă a evenimentului Guest-Star Day. Da, tanti Jeni e puțin visătoare azi și s-a gândit ea să revadă, cu foarte multă placere, ce s-a întâmplat joi de joi aici la Cantina Socială în ziua aceea foarte specială din săptămână în care am avut invitați foarte dragi care ne-au împărtășit câte puțin din latura lor culinară.
Agentul-Șef Tricks știa ce are de făcut: trebuia să fure Rețetarul de la Cantina Socială. Studiase deja toate hărțile, inclusiv cele de pe satelit. Știa toate intrările și avea deja niște indicii despre locația capturii. Totul era organizat din vreme. Agenții lui erau deja pe teren, în apropierea Cantinei și așteptau ora începerii operațiunii: puțin după miezul nopții. „Perfect, gândi Tricks, deci azi se încheie povestea asta cu Rețetarul”. Baronul va fi mulțumit. Cu siguranță îl va avansa și îl va recompensa regește pentru captura pe care o așteaptă de ani de zile. „Agent 01, Agent 02, Agent 03, recepție! Ultima verificare: este totul pregătit?” întrebă Tricks prin stație. Confirmările au venit repede, totul era pregătit conform planului. Se uită apoi la ceas: … trei …doi… unu… zero. ” Acum!” ordonă el ferm. Cei trei agenți se strecurau încet în liniștea nopții, sub adăpostul întunericului. „Am intrat în curtea obiectivului prin nord-nord-vest”, raportă sec Agentul 01. Ceilalți doi îl urmau îndeaproape. După ce pătrundeau în incinta Cantinei, trebuiau să se despartă: unul va inspecta bucătăria iar ceilalți doi debaraua și sala de mese. Apoi, vor coborî toți trei în pivniță. Tricks urmărea desfășurarea operațiunii pe laptop. Fiecare agent era un punct luminos pe harta de pe ecran, un punct care se mișca precis și sincron cu ceilalți doi: o formație unită. „Încet, încet…” recomanda Tricks. „Totul este curat până acum… avansați însă cu grijă.” Deodată pe ecran, apăru un punct mare și gri. Al patrulea. Hmmm… de unde naiba? La ora asta n-ar trebui să fie nimeni acolo… „Agent 02, inspectează în stânga ta. Avem ostili.” Agentul se conformă rapid. Ordinul trebuia executat degrabă, pentru bunul mers al operațiunii. „Ce ostili, Sefu, raportă Agentul 02, e un motan. Un simplu motan, mare și gras. Nu știu de unde a apărut! Pisi, pisi, pisi…” „02, lasă motanul și deplasează-te conform planului!”, spuse Tricks autoritar. Agentul privea însă fascinat motanul care ronțăia ceva, cu poftă. „Băieți, ia veniți încoace! Ia uitați motanul acesta ce drăguț eeee! Ce frumos se uită la mine, îl luăm cu noi?” își îmbie 02 colegii. Ceilalți doi veniră curioși. „Ha, ha, da măi, e chiar haios! Dar ce naiba ronțăie acolo? Aaaa… cartofi prăjiți?” Pe Tricks îl cuprindea cu repeziciune furia: ” Lăsați motanul și vedeți-vă de treabă! E un ordin!” țipă el în microfon. Agenții însă nu-l băgau în seamă. ” Ce drăguț eee… uite mă, vrea să ne dea și nouă niște cartofiori, ne întinde cu lăbuța!” Motanul îi privea nevinovat și le întinsese lăbuța cu câțiva cartofi prăjiți crocanți și aurii. Cei trei serviră cu poftă. „Băi, nu trebuia să plecăm în misiune cu burta goală…” concluzionară agenții după câteva ronțăituri. Tricks făcea spume: ” Băi, vă destitui! Pușcăria vă mănâncă! Lăsați cartofii și la treabă, imediat!”. Agenții se conformară degrabă: ” Gata, Șefu, raportă unul dintre ei, acum pătrundem în chiț… în chiț…chiț” Tricks nu mai înțelegea nimic din ce se întâmplă. „Ce chiț, chiț? Acu v-au năpădit șoarecii? Raportați!” În receptor nu se mai auzeau decât chițăituri de șoareci, din ce în ce mai disperate… „01… 02… 03… raportați, la naiba! Ce se întâmplă?” Chițăiturile se precipitară,iar la un moment dat, au fost acoperite de un miorlăit feroce. Câteva bufnituri și se lăsă apoi o liniște mormântală. „01, 02, 03… recepție! Recepție, am zis! ” Liniște… Nici un semn… ” La naiba, unde or fi dispărut?” Se chinuia să rămână calm, să înțeleagă ce se întâmplă. „Ufff… Ce explicație o să dau acum Baronului?” Agentul-Șef Tricks închise laptopul și dispăru în noapte, total nedumerit în legătură cu dispariția echipei lui. Nu avea cum să știe că cei trei agenți, transformați în șoricei de către cartofii prăjiți, zăceau acum spre digerare în burta motanului Stanislas….
LUNI DIMINEAȚA
Și lalalaaaaa… și lalaliiii… ziua de luni degrabă veniiiiiii….. Hai că sunt plin de inspirație, dimineața asta! Sorb cafeluța puternică și aromată, pregătită de tanti Jeni, așezat pe șezlong, la marginea piscinei și ascultând valurile… Păi, da, că doar știți că am instalat generatorul acela de valuri pentru piscină, nu? Mă simt ca Orfeu pe malul mării… Mi-ar sta bine cu o liră… sterlină, evident! Ba nu, nu Orfeu, mai bine ca poetul Ovidiu exilat la Pontul Euxin, cântându-și dorul de casă… Numai că eu nu am ce dor am să cânt, că-mi place exilul acesta la Cantina Socială! Mai ales, acum vara, când nu am altceva de făcut decât să mănânc și să zac aici la marginea piscinei cu o halbă rece de bere lângă șezlong… Ahhh, frumos exil… A, dar stați că mi-am adus aminte! Aveam de păzit un Rețetar, nu? Pfuaaaa… ce era să uit! Sper că e tot la locul lui, o să mă uit mai încolo… Nu de alta, dar tot în mine e baza cu păzitul Rețetarului și cu protecția lui tanti Jeni și a Mirunei, nu în patrupedele astea leneșe. Ia uite… cățelul Dowgird doarme în cușcă cu limba scoasă și visând la osișoare, iar motanul Stanislas zace ca autobuzul la capăt, după o tură la oră de vârf. Siiigur a păpat ceva noaptea asta că-l văd ghiftuit! Halal, paznici, hm! Dar hai să dau o tură pe la bucătărie, să văd dacă totul e în siguranță, ocazie cu care vedem și ce bunătăți avem aaaaazi!
Păi, tanti Jeni ne răsfață cu ceva foaaaaarte bun! O ruladă, fraților! Și nu orice fel, ci una cu piept de pui și broccoli! Ahhh, ce delicios sună! Fiți atenți cum procedează dumneaei: la un piept de pui, mai intră în combinație 300 de grame de broccoli, patru ouă, trei cepe, trei linguri de făină, patru linguri de smântânică, un plic de praf de copt, sare și piper. Pentru început, tanti Jeni taie pieptul de pui în cubulețe simpatice, pe care le pune la călit împreună cu ceapa, simpatică și ea, dar tăiată mărunt. Se ia acest amestec și se dă prin mașina de tocat, obținându-se o pastă apetisantă… Se adaugă smântâna, împreună cu sarea și piperul, se amestecă bine și se puyne puținla frigider. Buuuun… urmează actul doi: blatul de broccoli: tanti Jeni pune broccoli la fiert, vreo cinci minute, în apă cu sare. Apoi apelează la divizia de mecanizate din bucătărie și anume la bad, bad robot. Pune în el broccoli fiert, conținutul celor patru ouă, trei linguri de făină, praful de copt și sare, apoi apasă pe buton. Zzzzzzzzzzz…. Robotul transformă ingredientele într-o pastă onctuoasă și omogenă. Tanti Jeni tapetează o tavă cu hârtie de copt și toarnă apoi cu grație blatul de broccoli. Tava se pune la cuptorul preîncălzit, pentru vreun sfert de oră, apoi se scoate. Peste blatul aproape copt, se toarnă pasta de piept de pui și se rulează totul, obținând, desigur, rulada mult-visată. Se pune totul la cuptor pentru încă un sfert de oră și gataaaaaaa! Rulada e pregătită pentru servire! Ahhh… miroase absolut mirific! Precis Ovidiu n-a păpat așa ceva, de aia plângea la Pontul Euxin…
Ahhh… plină de inspirație și ea, dulcea noastră Miruna ne prepară cu mânuțele ei delicate o înghețată pe cinste: cu mure și lămâie. Trăznet combinația, nu-i așa? Ia fiți atenți: pentru asta,Miruna combină 600 de grame de mure, împreună cu două albușuri de ou, 150 de grame de iaurt gras, un praf de sare, coaja rasă și zeama de la o lămâie și 200 de grame de zahăr pudră. După ce bate spumă cutelul albușurile de ou, Miruna adaugă o linguriță din zeama de lămâie și bate din nou spuma, cam un minut. Amestecând apoi continuu, adaugă treptat zahărul pudră, până la omogenizare. Se adaugă apoi coaja rasă de lămâie, restul de zeamă și iaurtul, amestecând totul până se obține o compoziție omogenă. Trecem acum la blender: Miruna pun murele în el, apoi amestecul de albușuri și mixează bine totul. Zzzzzzzzzz….. Pasta obținută se pune în congelator. După două ore se scoate, se mixează din nou și se bagă iar în congelator pentru vreo două ore. Ahhh.. abia aștept să fie gata! Miruna va servi această înghețată cu topping de caramel… Doar știți cât de mult îi place ei caramelul, nu?
Eiii, fraților, e de bine! Avem bunătăți speciale, berică, soare, piscină, valuri… Lăsați naibii concediile și alte activități și veniți degrabă la noi la Cantină! Hai că până e gata mâncărica, mă duc să văd dacă Rețetarul e în siguranță, doar știți că sunt responsabil cu paza lui! Of… eu trebuie să le fac pe toate p-aici… Haideți, fraților, dați năvală! Poftă mareeee!
Publicat de cristiangheorghe 
Cantina Socială 