Guest-Star Day: Lucia Verona

Eiiii… făcurăm ce făcurăm și iată-ne din nou în minunata zi de joi! O zi excelentă, fraților, pentru că astăzi la Guest-Star Day, avem o invitată de excepție și anumeeeee…. Ridicați cortinaaaaaa… întră în scenăăă…. Lucia Verooonaaaaaa! Ah, priviți-o pe doamna Lucia pășind la braț cu tanti Jeni și Miruna în incinta Cantinei Sociale, în aplauze și ovații! Dumneaei este obișnuită cu aplauzele și ovațiile fiind de meserie dramaturg și scriitoare. De fapt, corect, ar fi dramaturgă și scriitoare, nu știu de ce unele ocupații precum ”dramaturg” au o denumire preponderent masculină. Trebuie să mai studiez asta. O mini-biografie a doamnei Lucia găsim pe SITE-ul dumneaei, în care ne dezvăluie următoarele:

”M-am născut la Arad, am învăţat (bine) la liceul „Ioan Slavici” din localitate, apoi  am studiat muzică la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, de unde mi-am luat diploma în 1972, după care m-am îndreptat în alte direcţii, adică am început să scriu. Am lucrat un timp în presa scrisă, iar în perioada 1993-98 la TVR. În prezent, scriu despre cărţi în revista „Săptămîna financiară”.

Am debutat în teatru în 1978, cu piesa „Logodnicul”, scrisă împreună cu H. Salem şi reprezentată la Teatrul de Stat din Turda. Prima carte publicată a fost însă o traducere – romanul „Eppur si muove” de Jokai Mór. Scriu în continuare teatru, în general comedii, dar şi proză.

Sunt membră a Uniunii Scriitorilor din România din 1989. În 2005 am fost aleasă preşedintă a secţiei de dramaturgie şi critică dramatică a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. În vara lui 2008 am devenit preşedinta unei asociaţii internaţionale pentru autoare dramatice, ICWP (International Centre for Women Playwrights)

În ultimii ani mi-am descoperit pasiunea pentru web-design şi am creat numeroase site-uri pentru prieteni şi colegi, dar şi site-ul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi pe cel al revistei „Drama”. O altă pasiune, mai veche, este gastronomia, dar web-design-ul are avantajul că nu îngraşă.”

Deci pe lângă muzică și scris doamna Lucia mai este pasionată și de gastronomie. Ahhhh, o artistă completă, invitata noastră de astăzi! Puteți descoperi și voi acest lucru, singurei,  citind BLOGUL minunat al dânsei.

Dar să o ascultăm pe doamna Lucia Verona cum ne dezvăluie câte ceva despre latura ei culinară:

”Cum am învăţat să gătesc? Nu ştiu, cred că stînd în bucătărie cînd gătea bunica mea. Mare lucru nu mai ţin minte, dar am în faţa ochilor o scenă cu bunica pregătind o prăjitură. Cu o mînă amesteca într-un castron gălbenuşurile cu zahărul, iar cu cealaltă mînă bătea albuşul cu telul. Trebuie să fii scamator să poţi face asta! Dar la ea era ceva obişnuit. Îmi mai amintesc că făcea mereu „găluşte de aur”, o bunătate,  într-o formă inelară specială. 

Acasă la Arad am gătit doar de vreo două ori, o dată cînd aveam vreo 16 ani, am făcut ardei umpluţi şi altă dată, în studenţie, cînd eram la Arad în vacanţă, am făcut un papricaş cu găluşte. Cam atît. La capitolul prăjituri stăteam mai bine, învăţasem de la bunica şi de la mama o mulţime de reţete. Iar prin clasa a cincea sau a şasea, mergeam cu o prietenă, Antoneta, la cercul de bucătărie de la Casa Pionierilor. Şi acolo baza erau dulciurile.

Dar, de fapt, am început să gătesc  abia cînd m-am măritat. Soţul meu, scriitorul H. Salem, nu ştia să gătească, maximum ce ştia era să pună un cotlet de porc pe grătar, dar era un gurmand entuziast şi recunoscător. Era o plăcere să gătesc pentru el. Iar atunci cînd eram invitaţi la masă, le făcea fericite pe prietenele mele, apreciindu-le creaţiile culinare.  Primul fel de mîncare pe care i l-am pregătit? Găluşte cu prune. Timp de 18 ani, cît am fost împreună, la fiecare aniversare îi făceam găluşte cu prune. Dar trebuia să gătesc zi de zi, aşa că mi-am luat o carte de bucate, apoi încă una… Acum am aproape o sută, multe aduse din călătoriile mele în străinătate. În anii 80 ne invitam prietenii la petreceri şi găteam tot felul de minunăţii culinare, improvizînd din ce se găsea. Era, cum ne-a zis un musafir, un mod de a sfida realitatea. După moartea soţului meu am pierdut bucuria gătitului, doar cînd vin prieteni în vizită mai stau o zi întreagă în bucătărie să creez bunătăţi. Gătesc de toate – bucătărie chinezească, italiană, franţuzească, arabă (cuscusul meu e vestit! 🙂), indiană, evreiască, maghiară, scandinavă, hawaiană, creolă… Desigur, şi românească. Şi, evident, feluri de mîncare inventate de mine.”

Mmmmm…. Nici nu vreau să mă gândesc ce bunătăți culinare știe să facă doamna Lucia… Hai să vedem ce întrebări îi pune tanti Jeni dumneaei, pentru că iată, s-au așezat amândouă la o măsuță pe terasa Cantinei, pentru a se răsfăța cu câte o ceșcuță de cafea:

TJ: Doamna Lucia, ce fel de mâncare vă inspiră la scris?

Lucia Verona: Mîncarea nu mă inspiră la scris. Dimpotrivă, aş zice. Cînd scriu, e bine să am frigiderul plin, doar să întind mîna să-mi iau ceva cînd mi-e foame.

TJ: Știți cumva, există scene în bucătărie în dramaturgia românească?

Lucia Verona: Nu ştiu să existe, am discutat cu mai mulţi colegi şi nimeni nu-şi aminteşte aşa ceva.

TJ: Ce fel de mâncare vă lipsește cel mai mult din Aradul natal?

Lucia Verona: Mîncărurile şi prăjiturile de acasă ştiu să le fac, deci nu-mi lipsesc. Dar mi-ar plăcea să redescopăr undeva gustul unei anumite paste de brînză. O pastă cu care erau unse tartinele care se vindeau în pauze la Casa Pionierilor. Era din liptauer, cred, poate amestecat cu brînză de vaci şi avea castraveţi muraţi tocaţi mărunt, dar reţeta n-o ştiu. Aş mai vrea să simt gustul bomboanelor Vinga – dar nu contrafacerile care se mai găseau şi prin anii 80, ci cele originale, cu umplutura aceea cremoasă şi aromată a cărei reţetă s-a pierdut, probabil pentru totdeauna. 😦

TJ: Când veți publica rețetele promise, de multă vreme, pe site-ul Dvs?

Lucia Verona: Cred că odată cu apariţia cărţii de bucate la care lucrez.

TJ: Cum au fost hamsiile anul acesta la mare? Dar plachia de crap?

Lucia Verona: Plachia de crap nu este unul din felurile mele preferate. Dar ador hamsiile prăjite,  am mîncat şi anul acesta, erau foarte bune.

Fiindcă veni vorba de hamsii bune, tocmai mi s-a făcut o foame de urs. Că aia de lup e mai mică, așa. Să vedem ce bunătăți ne va pregăti azi doamna Lucia, iat-o intrând în bucătărie și pregătind tacticos ingredientele… Hmmm.. Numai bunătăți! S-o ascultăm așadar:

”Pentru că e foarte cald, mi-am zis că ar fi bine să dau reţete cît mai simple, preparate la rece sau la care nu e nevoie de stat prea mult la aragaz. Am ales trei reţete, ca să fie şi un aperitiv.

Salată de quinoa

Quinoa este o graminee din America de Sud şi e foarte bună ca bază pentru salate. Am văzut că se găseşte şi la noi în unele magazine. Reţeta am luat-o de pe internet şi am adaptat-o un pic.

O cană de quinoa (spălată puţin sub robinet într-o strecurătorare fină) se pune la fiert cu două căni de apă şi o jumătate de linguriţă de sare. Cînd apa fierbe, se lasă la foc mic cam 15 minute, pînă cînd grăunţele absorb apa şi devin aproape transparente. Se scurge apa şi se lasă puţin să se răcorească.

Pînă fierbe quinoa se prepară sosul. Se amestecă 1 căţel de usturoi pisat, trei-patru linguri de tahina (pastă de susan, se găseşte în supermarketuri), coaja rasă a unei lămîi şi puţină zeamă, două linguri de ulei de măsline extravirgin, două linguri de apă caldă şi puţină sare.

În vasul în care se află quinoa se adaugă boabe de năut (cel mai simplu e din conservă), o legătură de pătrunjel tocat (reţeta cerea coriandru, dar nu aveam, aşa că am pus pătrunjel, e foarte bun. Data viitoare mă gîndesc să adaug şi cîteva frunze de mentă) şi o jumătate de ceapă roşie tocată fin (cînd am făcut prima dată salata asta nu aveam ceapă roşie în casă şi am înlocuit-o cu cîteva fire de ceapă verde, a mers foarte bine). Se amestecă totul cu aproximativ jumătate din sos, se mai sărează un pic, după gust,  se ornează cu pătrunjel şi cu restul de sos.

Şniţel italian

Cînd am citit prima dată de el, îl chema costolette fiorentino, apoi ani de zi am crezut – greşit – că numele e piccata. Acum nu mai ştiu ce nume are, i-am spus şniţel italian, aşa rămîne, chiar dacă italienii nu-l fac după aceeaşi reţetă.

Carnea se bate ca pentru şniţele. Poate fi pui, vită, viţel, chiar şi porc, deşi n-am încercat. De obicei folosesc piept de pui dezosat. Se bat bine 2 ouă, se condimentează cu sare (foarte puţină) şi piper, se dau şniţelele prin parmezan ras, apoi prin ouăle bătute şi se prăjesc pe ambele părţi pînă sunt ca nişte omlete aurii. Orice garnitură e bună, probabil că merg cel mai bine cu paste, dar eu prefer broccoli sau piure de cartofi.

Tort bezea cu castane

Am ezitat între „Double mousse Verona” – un minunat desert creat de Adi Hădean pentru mine – şi o reţetă proprie. Cum reţeta lui Adi poate fi găsită pe blogul lui şi pe al meu şi există şi un filmuleţ pe Trilulilu, am optat pentru propria mea creaţie – un tort pe care l-am inventat pentru mătuşa mea din Germania cînd a împlinit 93 de ani. Acum are 94 şi jumătate.

Este un tort foarte simplu de făcut, mai ales dacă trăieşti într-o ţară în care găseşti de-a gata blaturi de bezea (erau şi la noi cîndva). Se pune pe un platou un blat de bezea (sau, în lipsă, multe bezele mici, aşezate foarte strîns una lîngă alta). Se acoperă cu un strat de cremă din piure de castane (din borcan) amestecat cu unt, apoi cu un strat de amaretti (pricomigdale). Se acoperă cu cremă, se ornează cu fructe proaspete tăiate mărunt şi cu frişcă, eventual şi ciocolată. Înainte de a se pune frişca, se ţine o oră-două la frigider.”

 

Ahhh, dragilor! Un meniu cu totul și cu totul excepțional! Tortul bezea cu castane este chiar monumental, după cum se vede și într-una din pozele de mai sus!

Pentru a completa ziua minunată de astăzi, doamna Lucia ne va face și niște mici dedicații muzicale:

”M-am gîndit să ofer ceva pentru micul dejun:

Tartina cu unt de Mozart 

 

Şi Cantata cafelei de Johann Sebastian Bach

 

 

Ahhh, excelent! Cu această ocazie, aflăm de la doamna Lucia că această Cantată a cafelei de Bach era, de fapt, primul „promo”, prima reclamă pentru un produs. Pe vremea lui Bach abia se lansa cafeaua în Europa. Interesant, iată că marketingul nu s-a inventat chiar ieri…

Dragelor și dragilor, o zi excelentă! Îi mulțumim din suflet doamnei Lucia Verona pentru participare și pentru că ne-a dezvăluit atâtea lucruri minunate din latura ei culinară. Așteptăm cu interes cartea cu rețete promisă de dumneaei!

Până atunci, vă așteptăm să degustăm împreună aceste minunate bunătăți, culinare și culturale… Hai, dați năvală! Distracție plăcută și poftă mareeeee!

Anunțuri

13 Responses to Guest-Star Day: Lucia Verona

  1. good girl spune:

    Respectele mele, stimata doamna!
    A fost o adevarata incantare. 🙂

  2. georgiana spune:

    Multumim Lucia! felicitari!

  3. Dorina ( NINA pt prieteni :d ) spune:

    CE ONOARE PT MINE ! AM GASIT O PRIETENA SI NICI NU STIAM CINE E .. RUSINE SA IMI FIE !
    INAINTE SA MA DUC PE COJI DE NUCA LA COLT , ITI MULTUMESC PT AMICITIE !
    H. SALEM ( CA SI JOKAI MOR ) AU FACUT PARTE DIN TINEREREA MEA
    INCINTATA SA TE RE / INTILNESC !
    :X
    DORINA IONESCU ( FB )

  4. silavaracald spune:

    Excelent!
    Îndrăznesc să spun că doamna Verona e cea mai tare dintre toți invitații tăi, TJ. Mai ales tortul acela e o minunăție!
    Felicitări! 🙂

  5. matilda spune:

    Papilele mele gustative s-au bucurat de cîteva ori de minunatele preparate ale dnei Verona. Credeţi-mă, a fost o încîntare !

  6. Alexandra spune:

    Tortul, tortul ala e formidabil!
    Multumim Lucia, Cantina trebuie ca s-a simtit onorata de prezenta ta!

  7. cristiangheorghe spune:

    Minunat, minunat! A fost așa de bun de am mâncat cu mâna, mai ales tortul de castane. Ufff… iar am murdărit tastatura!

  8. Horia Gârbea spune:

    Felicitari pentru meniu. F. bun. Din cîte știu de la sursă șnițelul se numește „cotoletto milanese” dacă e cu pesmet în cazul tău ar fi „polo alla milanese”. Dar fiind cu parmezan… Nu uit însă că principaul tău talent e să gătești… piese și romane.

  9. lucian nitu spune:

    voi omoriti oamenii cu zile de pofta cu retetele voastre!Unde-I ADRESA ACESTEI „CANTINE SOCIALE”pt.ca m-ati inebunit?!

  10. cristiangheorghe spune:

    @Lucian nitu: adresa Cantinei Sociale e aia de după ”http://” 🙂

  11. Blanche Neige spune:

    Sa nu care cumva sa mancati tortul ala! E o adevarata opera de arta, arata nemaipomenit 😀

  12. Bordelezu spune:

    Felicitări gazdei dar şi artistei din bucătărie! 🙂

    Salata şi şniţelul m-au dat gata, şi tortul e nemaipomenit, dar eu nu mă omor cu dulciurile, poate un tort de îngheţată mi-ar face cu ochiul, da’ să aibă şi fistic, şi lămâie… şi-un pic de pepene galben, şi, şi… mmm…
    Lucia, am însă o întrebare pentru tine, ţi-o pun pentru că tu ai citit multe cărţi de bucate, eu gătesc de când mă ştiu după ureche, după cum îmi trăzneşte prin cap.
    Şniţelele mele din piept de pui, date prin brânză sărată de oaie, uscată la vânt – iască, nu altceva – rasă mărunt, mărunt, trecute mai apoi prin ouălele bătute în care mai pun şi două, trei frunzuliţe uscate de rozmarin, frecate între buricele degetelor, nu numai piper măcinat, şi plimbate în ritm de vals vienez prin făina nula na nula na nula, oare tot şniţele italiene or fi?
    Şi dacă tot pusei întrebarea – am zis una, una rămâne! – acum mă întreb pe mine: Bordelezule, dacă ai mânca aşa bunătăţi, nu ţi-ar veni pe chelie şi să bei un pahar de vinişor? :))

  13. […] prelungite și ovații pentruuuuu:  Alexandra ( Grădina Visată),   Lucia Verona,  Dan Iancu,  Angela Tocilă, Ivona Boitan, Mihai Bădică, Iulia Mihai, Matilda,  Siriuss […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: