Ficăței în sos de vin. Tartă cu frișcă și dulceață de căpșuni

Brrrr… ce s-a răcorit afarăăăă! Vine toamna, fraților, gata cu lâncezeala! Ufff… se duc zilele minunate în care zăceam la piscină cu orele… zilele…. săptămânile… Mă apucă tristețea când mă gândesc la asta, dar, ce să facem, asta e situația climatică, fraților! Trebuie să ne mulțumim și cu atât, nu? Dacă trăiam la Polul Nord, cu Nanuk și frații lui eschimoși, era mai bine să fi avut șase luni de vară, numai cu numele? Brrrr… nici nu vreau să mă gândesc! Hai că m-am zgribulit destul pentru astăzi, ia să mă îmbrac eu fuguța și să mă duc degrabă la Cantină pentru cafeluța fierbinte care, sunt convins, deja mă așteaptă pe măsuța din bucătărie.

Pentru a începe săptămâna cu forțe proaspete, tanti Jeni s-a gândit să ne răsfețe azi cu ceva super-special: ficăței de pui în sos de vin. Aiiiiii… ce bine sună! Dar mai ales ce bine miroase, fraților, că deja tanti Jeni s-a apucat de preparat chestia asta delicioasă și a umplut bucătăria cu arome miiiiiiinunate! Fiți atenți: la 800 de grame de ficăței, dumneaei a mai combinat doi morcovi mari și frumoși, o țelină, doi ardei grași roșii, o cană cu vin alb sec, un păstârnac, trei linguri de făină, un pic de boia, sare și piper.

După ce îi spală și curate de pielițe, tanti Jeni dă ficățeii prin făină și îi înăbușă în ulei, la foc mic. După ce aceștia și-au schimbat culoarea, dumneaei îi stinge grațios cu vin. Ficățeii se scot apoi pe un platou iar în sosul acela minunat se pun legumele, dragele de ele, după ce tanti Jeni le-a dat pe răzătoare. După ce clocotesc ele acolo, bolborosit, vreo zece minute, tanti Jeni adaugă boiaua, sarea și piperul, le mai ține un minut, două și gataaaaaa! Sosișorul acesta, după ce este gata, se strecoară și va fi servit de tanti Jeni separat în sosieră. Magnific, dragilor! Delicios! Mirobolant!

Miruna ne răsfață azi cu un desert irezistibil: tartă cu frișcă și dulceață de căpșuni! Ahhh, ce bun! Și nu e greu deloc de făcut! La 100 de grame de unt nesărat, dulcea noastră colegă mai folosește 100 de grame de zahăr pudră, 100 de grame de făină, un plic de drojdie uscată, o linguriță de esență de vanilie, două ouă întregi, trei albușuri, puțină sare și evident, dulceață de căpșuni și frișcă. Buuuuun… Mirunica bate cele trei albușuri spumă și le pune apoi la frigider. Apoi, bate spumă și cele două ouă. Apelând la divizia de mecanizate, mixează la viteză mare, untul, zahărul, esența de vanilie. Făina, drojdia și sarea se amestecă într-un vas separat, după care se adaugă albușurile spumă, ouăle spumă și amestecul de unt, omogenizând până se obține un aluat. Acest aluat se împarte în două și se pune fiecare parte în câte o formă de tartă. Se coace la cuptorul preîncălzit la 150 de grade, timp de vreo douăzeci de minute. Se scot tartele in cuptor, se pun la răcit și apoi pe una dintre ele Miruna întinde grațios dulceața de căpșuni și apoi frișca. Deasupra pune apoi cealaltă tară și decorează cu zahăr pudră. Mmmmm… delicios! Absolut delicios! Și atât de dulceeeee….

Eiii, fraților, un meniu numai bun pentru weekstart! Gustos, hrănitor și inspirațional pentru toată săptămâna, aș putea zice. Mesele sunt pregătite pe terasă, bunătățile sunt gata și vă așteaptă! Hai dați năvală și poftă mareeee!

Ufff… eu mă așez liniștit într-un colț și deja mă gândesc la vara viitoare:

Anunțuri

6 Responses to Ficăței în sos de vin. Tartă cu frișcă și dulceață de căpșuni

  1. […] Ficăței în sos de vin. Tartă cu frișcă și dulceață de … Mon Aug 30, 2010 11:03 am Brrrr… ce s-a răcorit afarăăăă! Vine toamna, fraților, gata cu lâncezeala! Ufff… se duc zilele minunate în care zăceam la piscină cu orele… zilele…. săptămânile… Mă apucă tristețea când mă gândesc la asta, dar, ce să facem, asta e situația climatică, fraților! Trebuie să ne mulțumim și cu atât, nu? Dacă trăiam la Polul Nord, […] […]

  2. good girl spune:

    genial meniul!
    mi-a revenit zambetul! 🙂

  3. viatanomada spune:

    a mai ramas ceva si pentru mine,2 portii de ficatei,desert vreo 4 asa ca de’nceput !?

  4. georgiana spune:

    Vin acu’, mînca-v-aş ficaţii! 😀

  5. alice spune:

    Ce păpică bună avem azi, aşa ca de sărbătoare, nu? că doar e sfântul Alexandru azi. Apropo, la mulţi ani sărbătoriţor de azi şi poate ne-om vedea cu toţii la cantină să sărbătorim. 🙂

  6. Snacksy spune:

    Asta’mi place mie la cantina: gasesti fete frumoase si mancare buna! De cand v’am descoperit, nu ma mai pot aduna pe acasa! Alungati’maaaaa! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: