Guest-Star Day: Iulia Mihai

Eiii, ce zile frumoase de toamnă, dragilor! Chiar dacă unele dintre ele sunt mai friguroase și ploioase, tot frumoase sunt. Copacii se pregătesc încet de  Marele Somn de Iarnă și acum, cu foșnetul lor auriu parcă-i aud șoptindu-mi, ca o vrajă, cele mai frumoase amintiri ale lor, din acest ciclu al frunzelor. Da, zilele acestea de toamnă au ceva supranatural, ceva feeric… Nu m-ar mira să văd vreo apariție fantomatică, o umbră, o stafie, ceva… Ah, dar să încheiem discuția despre apariții din astea că deja simt că mi se zburlește părul…

Așaaaa… dar ia să vedem noi cine este invitat azi la Guest-Star Day, că doar e minunata zi de joi! Invitata noastră de azi esteee…este…. Iuliaaaaa Mihaaaai! Ah, dar unde este Iulia? A văzut-o cineva? Hm? Tanti Jeni și Miruna sunt la intrarea în curtea Cantinei și o așteaptă, dar… nimic… Doar un vânticel, care se transformă într-un mic vârtej ce răscolește jucăuș frunzele căzute… pe toată aleea ce duce de la intrare, până la ușa bucătăriei. Alerg degrabă să închid ușa aceea dar fără succes. Vârtejul cel jucăuș ajunge înaintea mea și intră în bucătăria Cantinei… Nuuuuu! Să nu trântească vesela de pereeeeți! Dar… Ce chestie! Odată ce a intrat, vârtejul se domolește încet, încet. Tanti Jeni și Miruna intră și ele în fugă să vadă ce prăpăd s-a produs și privesc amândouă, uitând să respire, cum vârtejul se potolește încet-încet și… apare o umbră care prinde contur! Umbra se transformă într-o siluetă străvezie care prinde substanță și… Iulia? Iulia tu ești? Ahhh, ce ne-ai speriat! Hai că ne-a venit inima la loc și respirația la normal…Știam eu că ești un soi de fantomiță dar nici chiar așa.

Da, dragilor, invitata noastră de azi, Iulia Mihai, are un aer de fantomiță prietenoasă și chiar are preocupări spirituale precum: Desenul, fotografia, scrisul. ”Sunt din Galați, am 24 de ani și sunt absolventă a Facultății de Litere, iar în prezent sunt anul trei la Jurnalism. Sunt pasionată de fotografie și blogging și mă ocup cu ceea ce-mi place: proiecte on-line.” Mai multe detalii despre Iulia puteți afla de pe BLOGUL ei, care participă în acest moment la concursul ”Blogwars”. Să-i urăm succes!

Ah, dar ia să vedem ce întrebări îi va pune tanti Jeni invitatei noastre, că deja s-au așezat la una din măsuțele de pe terasă, la o cafea fierbinte și puernic aromată. ( da, a apărut soarele și e cald și frumos în curtea Cantinei).

T.J.: De unde ai învățat să apari ca o fantomă? Îți plac fantomele? Ai văzut vreodată vreuna?

Iulia: De micuţă am avut atracţie spre partea mai întunecată a lucrurilor şi nu are musai legătură cu faptul că în adolescenţă m-am legat de rock şi de gothic. Cred că unii oameni se nasc cu anumite caracteristici… nu neapărat că le dobândesc datorită educaţiei sau a mediului în care trăiesc. De văzut fantome, văd. Cu toţii vedem, doar că nu toată lumea reuşeşte să accepte lucrul ăsta. Fantomele nu sunt ceea ce vedem noi la televizor: o cârpă albă zburătoare… şi sinceră să fiu, nici nu ştiu dacă le-aş numi ,,fantome”… Termenul pe care îl prefer este ,,prezenţe”. Cât despre nick-name-ul meu (nu mă bateţi că sună englezesc cuvântul, dar termenul de poreclă îmi sună negativ)… păi, el a luat naştere când aveam vreo 15 ani. Având obiceiul să mă furişez în spatele oamenilor şi să vorbesc foarte calm ca şi cum eu aş fi fost acolo, în spatele lor dintotdeauna, m-am pricopsit cu numele de Ghost. La acest nume a contribuit şi tenul meu excesiv de alb. Având în vedere că înălţimea mea nu e una de fantomă adultă, varianta iniţială a numelui a fost Ghost Child, abia peste ani, după maturizarea trăsăturilor feţei, s-a renunţat la Child.

T.J.: Spune-ne ceva despre mâncarea preferată a copilăriei. Cine gătea mai bine, mama sau bunica?

Iulia: Partea simpatică e că pe vremea când eram eu copil, nu se întâlnea un personaj mai scârnav la mâncare decât mine. Nu mă mulţumea nimic. Dacă ar fi fost să mi se dea bomboane gumate toată ziua, eu eram un copil fericit şi mai ales tăcut. Că vorba aia, ce calitate mai mare poate să aibă un copil decât capacitatea de a nu urla. Şi mă mai pasionau vitaminele sub formă de animăluţe. Deşi nu aveam voie să consum mai mult de două pe zi, dădeam iama la frigider ca un hoţ, băgam mâna în pungă, furam câte apucam şi spălam putina cu viteză supersonică. Şi, ca să fiu şi puţin serioasă, îmi plăceau maxim turtele pe plită ale bunicii. Ieşeau într-un fel anume! Bunica mea e la ţară, iar toată copilăria mi-a fost marcată de evenimentele de pe acolo, de mâncărica naturală… de cântatul cocoşului… de roşiile din grădină… Treaba frumoasă e că aveam voie să mănânc cam de toate… dar nu mâncam. Fugeam de mâncare ca de necuratul.

T.J.: Ce feluri de mâncare te încumeți să gătești, totuși?

De gătit, nu am depăşit niciodată bariera mâncărurilor simple… din simplul motiv că undeva în structura mea genetică am ceva lipsă, când vine vorba de gastronomie. Dacă mi se găteşte, mănânc, însă, dacă e să fiu pusă să gătesc, sigur se lasă cu mâncare arsă şi grimase nemulţumite. Îmi amintesc că într-o zi am încercat să fac o surpriză persoanei iubite… să îi gătesc cartofi prăjiţi (ştiind că doar la asta mă pricep cât de cât bine) şi, furată fiind de peisaj, i-am uitat pe foc, carbonizându-se total. Partea simpatică e că începând cu acea zi s-a deschis sezonul bancurilor pe seama gătitului meu.

T.J.:De ce ai numit blogul ”Omlette du fromage”?

Iulia: Treaba e destul de simplă, l-am numit aşa ca să nu-l numesc ,,Je ale a la padure, je manje le fragi şi mure”. Totul a început în clasa a II-a, când profesoara de franceză a decis să ne numească ,,idioţi” pentru că nu ne intra sub nicio formă vreun cuvânt francez în minte. De atunci am repudiat tot ce înseamnă limba franceză, pentru că involuntar asociam totul cu acel eveniment. Deşi acum, după ce au trecut vreo 15 ani, am reuşit să trec peste secheluţă învăţând franceza (nu vă închipuiţi că o ştiu la perfecţie, dar mă descurc), am decis să îmi numesc blogul aşa, înfluenţată fiind şi de episodul cu acelaşi nume din Dexter’s Laboratory.

T.J.: Faci niște fotografii foarte frumoase. Am văzut câteva pe blogul tău, cât și pe cel dedicat fotografiei pe care, din păcate l-ai șters. Cum te-ai apucat de hobby-ul acesta cu fotografia?

Iulia: Pasiunea pentru fotografie mi-am căpătat-o acum aproximativ patru ani, în momentul în care cineva foarte drag mie a dispărut din viaţa mea. Fotografia a fost singurul lucru ce nu mi-a da voie să mă urc pe pereţi.  Aşa că, după aproximativ un an, mă puteam numi un semi-expert, învăţând şi furând meserie de pe unde apucam. Nu am niciun curs în acest sens, tot ce am învăţat fiind rezultatul studiului pe cont propriu, însă, am reuşit în timp să câştig competiţii prestigioase în acest sens, diplomele ţinându-le la loc de cinste, alături de cele dobândite datorită celeilalte mari pasiuni ale mele: bloggingul

Printre premiile obținute cu fotografia menționez cele obținute la concursurile ”Loreal 100 ani”, ”România ești frumoasă”, concursul organizat de site-ul celor de ”photomagazine”. Ca bloggeriță, am obținut mai multe premii la concursul ”Superblog 2009”.

T.J.: Știu că îți place Nightwish. De câte ori ai cântat ceva de Tarja Turunen sub duș?

Iulia: Ca să fiu sinceră, niciodată. Ce face femeia aia cu vocea ei nu poate orice muritor. Uite o chestie pe care eu n-o pricep… de ce oamenii s-au încăpăţânat să mă asocieze cu ea… inclusiv tu. Părul negru şi ochii albaştri-verzi nu te fac Tarja Turunen. Însă asocierea nu are cum să fie altfel decât  flatantă, adică o prefer unei asemănări cu… Phil Collins, de exemplu… Revenind la muzică şi la cântatul sub duş… da, cânt sub duş spre nenorocul vecinilor care aud concomitent vocea mea acompaniată de muzica din casă şi remixată de gelul de duş şi de bulbuci. Iese de-adreptul divin… mirobolant. În scurt timp cred că vecina mea, Agachi, va tăia bilete la intrarea în bloc, eu mă voi lăsa de muncă, îmi voi antrena vocea şi îmi voi conduce propriul fan-club. M-am gândit eu la toate… Ba chiar şi la un sediu pentru fan-club, colţ cu asociaţia de proprietari.

Eiii, dar gata cu vorbăria. Le fac semne disperat celor două interlocutoare, că deja e trecut de ora prânzului și foamea… știți voi… are ceasul ei propriu și o voință proprie foaarte puternică. Hai să vedem ce ne pregătește azi Iulia:

”Pentru început, ca încălzire, mă gândeam să vă tratez cu niște ”caprese”. Îmi place mult să așez pe farfurie feliile de mozarella, alternativ cu cele de roșii și să picur uleiul de măsline peste ele. O farfurie de ”caprese” emană multă prospețime, părerea mea. Se servește cu o felie crocantă de focaccia.

Apoi vă servesc cu o omletă. ”Omlette du fromage”, evident! Am o rețetă destul de simplă, dar foarte gustoasă și plină de vitamine. La început, pisăm brânza, de regulă, telemea de văcuță. Se pune la călit, în puțin ulei și la foc mediu, împreună cu o ceapă tocată mărunt, felii de ardei gras verde și o roșie tăiată cubulețe. Cât timp se călește compoziția asta, se bat patru ouă, bine de tot, până se fac spumă. Eu mai adaug și puțin lapte la ouă, ca să fie mai pufoasă omleta. Pun sare și piper, după gust. Se toarnă ouăle peste compoziția din tigaie și se amestecă un pic, pentru ca acea compoziție de ou să pătrundă peste tot. Se pune apoi capacul și se pune focul la mic. Din când în când ridicăm capacul să vedem ce se întâmplă acolo. Nu se întâmplă nimic rău, vă zic eu. Când este gata, se răstoarnă în farfurie și se servește cu o salată de roșii și castraveți, cu puțină ceapă. Poftă bună!”

Mmmm, ce omletă gustoasă! Pufoasă și aurie! M-am abonat deja la următoarele două-trei-patru tigăi de omletă. Primuuu!

Dar hai să vedem ce ne va pregăti Iulia la desert:

” În amintirea zilelor frumoase de vară, vă voi servi cu o salată de fructe. Raportul este următorul: la o cantitate de patru kiwi curățate de coajă, mai punem patru mere curățate de coajă, patru mango, un ananas proaspăt, sucul de la o lămâie și jumătate de ceașcă de suc de ananas. Fructele se taie cubulețe, se amestecă într-un vas cu zeama de lămâie și sucul de ananas, se adaugă puțină miere și se ține tot amestecul la frigider, cam o oră. Apoi se servește, fiecare porție fiind ornată cu frișcă și topping de vișine. Poftă bună, din nou!”

Mmmmm… bun și răcorooos! Ah, chiarcă salata asta îmi amintește de zilele de vară în care leneveam pe marginea piscinei, aici la Cantină… ehhh, ce vremuri…

Iulia ne-a pregătit și un set de fotografii. ” Cea mai dragă îmi este cea cu caii. Este făcută de cealaltă parte a Dunării, pe malul tulcean. În fundal se vede Galațiul. Pisica din fotografia cealaltă este a mea, o cheamă Gretel.”

 

 

Frumoase poze, într-adevăr! Iar Gretel e chiar dulce. Bine că nu e Stanislas p-aci să o vadă… Dar cred că nici măcar Greta nu poate să-l trezească din lenea lui proverbială… ufff…!

Dar ia să vedem ce ambianță muzicală ne propune Iulia pentru ziua asta minunată:

”O piesă cu care mă identific teribil de mult:

Și o piesă din anii 80, care-mi amintește de copilărie:”

Minunat! Iulia deja a intrat din nou în bucătărie pentru o nouă șarjă de omlete și salată de fructe. Se descurcă chiar bine, deși avea niște temeri îngrozitoare legate de prestația ei culinară.  Tanti Jeni speră că experiența de azi îi va da Iuliei mai mult curaj de acum înainte când va intra în bucătărie, în calitate de bucătar.

Ei, dar cam asta a fost pentru azi! Mulțumim din suflet fantomiței noastre Iulia pentru prezența ei la Cantină, deși intrarea ei ne-a cam speriat un pic… J

Dragilor, vă așteptăm și pe voi la o omletă gustoasă și o salată de fructe delicioasă! Hai, dați năvală și poftă mareeee!

Publicitate

Cotlet de rechin la grătar. Baclava cu nucă și portocale

Aseară o văd pe tanti Jeni căutând ceva în raftul de DVD-uri din bucătărie. „Ce faci, tanti Jeni? o întreb, vrei să vezi un film romantic, ceva? ” Dumneaei îmi bombăni preocupată și atentă la titlurile alea scrise mărunt pe cotorul carcaselor: ” Taci… Caut un film care să mă inspire pentru meniul de mâine…”. Hait, îmi zic, sper să nu se hotărască cumva să vadă vreun film cu bătăi, naiba știe ce idei îi vin. Am răsuflat oarecum ușurat când am văzut că dumneaei s-a hotărât să vadă un „old-time” și anume „Bătrânul și marea” cu Spencer Tracy. Și am început să-mi dau cu presupusul: ori vreo saramură, ori ceva cu alge sau fructe de mare, ori ceva de balenă. Dar, dacă vroia să gătească balenă, de ce nu a vrut să vadă de exemplu „Moby Dick”? Sau „Pinnochio”? Știți dumneavoastră partea aceea cu bătrânul Gepetto , care… În fine, am lăsat-o pe dumneaei în bucătărie să vadă filmul și mi-am căutat de treabă pe afară, unde Miruna spărgea nuci pe terasă, privind frumosul apus de soare. Am ajutat-o și eu, halind firește o bună parte din miezul de nucă, ce să fac dacă-s pofticios? Amândoi ne dădeam cu presupusul la meniul lui tanti Jeni, dar până la urmă tot dumneaei ne-a luminat la finalul filmului: va pregăti un majestuos cotlet de rechin la grătar. Aaaaa, deci rechin, carevasăzică? Păi putea foarte bine pentru asta să vizioneze „Fălci”, nu? Era mai de acțiune. În fine.

Uite așa m-am trezit eu azi, de dimineață, să scot grătarul, să-l pregătesc, să-l așez undeva acoperit că parcă ar vrea să burnițeze un pic și să aștept să pregătească tanti Jeni cotletele alea periculoase de rechin să le pun la sfârâit. Să vă explic: la patru cotlete de rechin, dumneaei mai combină o ceapă medie, 4-5 căței de usturoi, trei lămâi, patru frunze de dafin, niște oregano, un pic de tabasco, ulei de măsline, sare, piper.

Tanti Jeni spală cotletele, le așează într-un vas și stoarce apoi deasupra lămâile, adăugând vreo 4-5 linguri de ulei. După ce toacă mărunt ceapa, usturoiul și foile de dafin, le pune și pe acestea în minunata combinație, condimentând cu sare, piper și tabasco. Tanti Jeni acoperă vasul și îl ține la frigider vreo trei ore, întorcând din când în când bucățile de pește, să se pătrundă bine de sosul acela. Apoi, intru în scenă eu, maestrul grătarului. Scot bucățile de pește de la marinat și le pun pe grătar, lăsându-le acolo până se rumenesc și întorcându-le cu grijă, nu cumva să se rupă. Doar mă știți cât sunt de grijuliu, nu? Între timp, tanti Jeni are grijă de sosul acela, pe care-l încălzește și-l mai condimentează puțin. Sper să nu mai pună tabasco pentru că vom avea nevoie de un echipaj de pompieri p-aici, sau de muuuultă bere. Ahhhh, abia rezist să nu gust o bucățică! Arată și miroase atât de bine! Dar aștept până e gata și garnitura de cartofiori prăjiți peste tot, care va acompania cotletele și sosul aferent.

Să vedeți ce s-a hotărât Miruna să facă cu nucile alea de le-a spart aseară. Mă rog, ce a mai rămas din ele, că am tot halit. Păi dacă sunt bune și au iod, nu? Doar știți câte radiații sunt în atmosferă! Dar să ne revenim: Miruna va face azi o minunată, extraordinară, unică și plenipotențiară baclava cu nuci și portocale. Aiiiiii! Ce combinație devastatoare, dragilor! Ia fiți atenți: la 300 de grame de nuci opărite, Miruna mai folosește 200 de grame de caise uscate tăiate în sferturi, două portocale (coaja rasă și feliile), 200 de grame de zahăr tos, nouă foi de aluat foetaj, 125 de grame de unt topit și 125 de mililitri de zeamă de portocale. Miruna va apela la divizia de mecanizate din bucătărie, punând în robot nucile, caisele, portocalele, coaja rasă de portocală și 80 de grame de zahăr și tocându-le bine de tot, obținând o compoziție. Tapetează apoi o tavă pătrată cu latura de 20 de centimetri cu hârtie pergament și pune cuptorul la încins, la 180 de grade.
Așează apoi, una peste alta, trei foi de aluat, unse fiecare cu unt topit și împăturite în două, cu marginile afară. Peste acest strat, Miruna toarnă jumătate din compoziția de nuci și fructe și pune din nou trei foi de aluat la fel ca precedentele. Toană apoi restul de compoziție, mai așează o foaie unsă cu unt, iar celelalte două foi rămase, neunse, le împăturește și le așează deasupra. Marginile foilor se adună în tavă și cu un cuțit foarte bine ascuțit, Miruna taie baclavalele în formă de rombulețe. Tava se pune la copt pentru vreo trei sferturi de oră, până când aluatul devine auriu și, cred, crocant. De crocănțimea lui o să îmi dau seama după ce pap un rombuleț din ăla. În timp ce se coace baclavaua, Miruna prepară un sirop minunat, dizolvând zahărul în zeama de portocale, adăugând 50 de mililitri de apă și punând totul la fiert pâțnă se îngroașă ca un sirop. După ce scoate tava cu baclavale din cuptor, toarnă uniform siropul peste ele, fierbinți și lasă apoi să se răcească. Ahhh, abia aștept să se răcească mai repede! Chiar, să aduc un ventilator, ceva….

Fraților, un meniu pe cinste, ce ziceți? Între timp eu am pregătit dozatorul de bere și niște carafe de vin, după preferință. Ai că mă duc la grătar, că mai vine o tranșă de cotlete și nu vreau să se ardă, ar fi păcat… Vă așteptăm cu drag și cu masa pusă! Poftă mareeeee!

Și acum, ceva subacvatic, să meargă la cotletul acela. Enjoy!

Ficăței în sos de smântână și măsline. Tort de ciocolată cu etaj

 

ACUM CÂȚIVA ANI…

Tânăra intră cu sfială în Biroul Marii Sălătărese și închise cu grijă ușa, să nu o deranjeze cumva pe bătrâna șefă a Ordinului Surorilor Bucătărese, care răsfoia atentă niște hârtii, la lumina lămpii ce străjuia impetuos pe un colț al biroului. ” Intră, Miruna!” îi spuse tinerei, privind-o pe deasupra ochelarilor cu ramă groasă și neagră. ” Hai, îndrăznește,ia loc! Termin și eu cu hârtiile astea în câteva clipe…” Tânăra păși timid și delicat și se așeză pe fotoliul aflat în fața biroului masiv. Era foarte emoționată, nu mai fusese niciodată în Biroul celei care conducea de atâția ani Ordinul. Încerca să se acomodeze, admirând atentă, în liniște, picturile și fotografiile vechi înrămate și atârnate ordonat pe pereți. Unele erau portrete ale celor care deținuseră funcția de Mare Sălătăreasă și conduseseră Ordinul în trecut, femei cu fețe distinse și sobre. Altele reprezentau poze-grup cu absolventele Școlii Ordinului, acolo unde fuseseră antrenate atâtea generații de Surori Bucătărese. „Da, Miruna, uneori privesc și eu pozele și tablourile astea cu nostalgie și respect…”, spuse bătrâna într-un târziu, „rolul nostru s-a schimbat de-a lungul secolelor. La început, eram misionarele hranei sănătoase și a deliciilor culinare. Acum suntem păstrătoarele acestor rețete, cuprinse în Marele Rețetar și suntem hăituite de cei ce vor să le distrugă…”

Bătrâna oftă și se ridică încet de pe scaun. Pe fața ei răsări un zâmbet luminos: „eiii, dar nu despre subiectul ăsta te-am chemat în biroul meu, draga mea! Azi avem un motiv de bucurie, nu? Vino încoace!” Miruna se ridică și ea de pe fotoliul ei, iar bătrâna o sărută pe amândoi obrajii și o îmbrățișă cu căldură: „La Mulți Ani! draga mea Miruna!” îi ură bătrâna. „să fii sănătoasă și să-ți păstrezi harurile pe care le-ai dobândit aici la noi!” Miruna roși și îngăimă un „Mulțumesc!” plin de emoție. Bătrâna Șefă scoase din sertarul biroului o diplomă făcută sul, ce purta sigiliul Ordinului. ” Ei, draga mea Miruna, deoarece astăzi ai împlinit 18 ani, te anunț oficial că stadiul tău de ucenicie s-a încheiat. De astăzi ești Soră Bucătăreasă cu drepturi și puteri depline! Felicitări, draga mea!” Tânăra primi diploma din mâinile Marii Sălătărese și se înclină în semn de mulțumire. „Nos es quis edamus…”, murmură bătrâna. „Edamus quis nos es…”, răspunse șoptit Miruna. „Suntem ceea ce mâncăm… /Mâncăm ceea ce suntem…” era salutul străvechi al Surorilor Bucătărese, salut al căror origini era pierdut în negura timpului. „Cum trece vremea…, spuse cu melancolie Marea Sălătăreasă. „Parcă ieri te-au găsit Surorile acelea în ruine și te-au adus aici… Erai un cocon învelit într-o păturică. Uite, ce fată frumoasă ai devenit! Și o cofetăreasă de excepție, pe deasupra!” continuă admirativ bătrâna. Miruna zâmbi și spuse: „Sper să vă placă tortul pe care l-am pregătit pentru mica petrecere de diseară. Este cu ciocolată, așa cum știu că-l preferați. Cu multă ciocolată!” Bătrâna râse. Avea un râs puternic, plin de bună dispoziție molipsitoare: „Ei, bine, draga, mea, atunci cu siguranță voi fi acolo, la mica ta petrecere! Ne vedem la apusul soarelui, în Sala de Mese!” Miruna făcu o scurtă reverență și părăsi Biroul, strângând la piept diploma pe care tocmai o primise. Marea Sălătăreasă privi în urma ei și își spuse: ” Draga mea Miruna… Sper să fii pregătită pentru ceea ce te așteaptă. Sper să fii pregătită…”
ASTĂZI

Păi, ce? Credeați că scap așa ușor week-end-ul acesta? Da de unde! Se pare că tanti Jeni și-a făcut un obicei în a-mi găsi o ocupație la fiecare sfârșit de săptămână. Hmmm… Păi să vă explic: sâmbătă, am fost reprezentantul Cantinei Sociale la acțiunea de curățenie organizată de „Let’s Do It Romania”. A fost o zi faină, dar obositoare. Detalii despre unde am fost, ce-am făcut și ce-au găsit unii pe acolo, găsiți pe blogul Ninei, cea care ne-a servit la finalul acțiunii cu niște clătite delicioase. Mmmmm… Ei, bine, după aventura asta cu curățenia națională, am dormit vreo 14 ore. Probabil aerul de la pădure sau de la ceea ce am găsit prin pădure și-a făcut efectul… În fine! Duminică, am avut la Cantină o altă de acțiune, de data asta cu caracter intern: „Operațiunea Murătura”. Folosind cu strictețe rețeta pe care o știți de anul trecut, tanti Jeni împreună cu Miruna și cu mine, am îndesat zarzavaturi în borcane până seara târziu, pregătind niște murături ce vor fi ultra-super-mega-delicioase, așa cum le știți. Ufff, bine că am terminat până la urmă cu activitățile astea și azi începem săptămâna mai ușurel, așa… Deci m-am trezit târziu, sper că ați înțeles, da? Nici nu mai știu ce-am visat și cum, că m-am trezit cu o foameeee… auuuuuu! De-mi vine să urlu precum coiotul la Luna plină! Și cum merg eu așa somnoros spre Cantină să văd care mai e treaba pe acolo, primesc un SMS de la tanti Jeni: ” Eram precisă că ai uitat: azi sărbătorim ziua Mirunei. Ca de obicei, de cadou m-am ocupat tot eu. Măcar de flori, ocupă-te tu. Hai, mai întârzii mult? TJ” Aiiii, evident că am uitat, cum altfel? Și mi-am zis încă de anul trecut că notez undeva… Uffff… ce mă fac acum? Iau un buchet asortat de trandafiri de la coana Zafira, florăreasa din colțul străzii și apar și eu, zâmbitor, la Cantină! Tanti Jeni și Miruna deja se apucaseră de pregătit meniul de azi.

Tanti Jeni ne va răsfăța azi cu ceva foaaarte special și anume „Ficat în sos de smântână și măsline”. Pentru asta, la un kilogram și jumătate de ficat de porc, tăiat cubulețe, dumneaei mai combină: șase cepe, 5 căței de usturoi, 250 de grame de măsline negre și desărate, 400 de mililitri de smântână, două linguri de făină de amidon, 3 linguri de ulei și câte o jumătate de ardei roșu galben și verde. Nelipsite sunt de asemenea sarea, piperul, boiaua și niște pătrunjel verde tăiat mărunt. Booonnn… Pentru început, tanti Jeni călește ceapa și usturoiul, adăugând apoi ficatul și bucățile de ardei. Când compoziția s-a înmuiat, presară boiaua și adaugă apă, cât să acopere ficatul, lăsând totul la fiert vreo jumătate de oră, la foc mic. Spre final, adaugă măslinele și amestecul de smântână cu amidon și se mai lasă la fiert câteva clocote,până se leagă sosul. Aproape de sfârșit, tanti Jeni presară pătrunjelul tocat și condimentează cu sare și piper. Ahhh.. miroase divin fraților! O bunătate, nu altceva! Fiecare porție se servește cu garnitură de puree de cartofi sau mămăliguță, după preferința fiecăruia.

La desert, sărbătorita noastră de astăzi, dulcea Miruna ne va pregăti un super desert: un tort de ciocolată cu etaj. Nu, nu ciocolata are etaj ci tortul, sper că v-ați prins. Pentru asta, prințesa dulciurilor va combina: Pentru cele două blaturi ( parter + etaj): douăsprezece ouă; 500 de grame de zahăr, coajă rasă lămâie și portocală, esență de rom, două linguri de ulei, 2 linguri de cacao, făina cât cuprinde. Crema se va compune din: șase ouă, 40 de grame de unt, o lingură de făină, două linguri de cacao, șase linguri de zahăr, esență de rom și 500 de mililitri de lapte Pentru ornament, Miruna va folosi: frișcă, ciocolată rasă și glazură de ciocolată.

Pentru început, Miruna prepară unul din cele două blaturi, separând șase ouă, bătând albușurile spumă bine, adăugând treptat gălbenușurile, adăugând apoi treptat zaharul și bătând bine până când zahărul se topește complet. Apoi adaugă praful de copt, o lingură de ulei, esența de rom, coaja rasă de lămâie și portocală, făina cât cuprinde și o lingură de cacao. După ce se amestecă, se pune într-o formă rotundă și se bagă la cuptor la foc mediu cam 40 de minute , încercând din când în când cu o scobitoare. Se oprește focul și se mai lasă la cuptor, câteva minute. Se scoate și apoi se pregăteste următorul blat în același mod, dar se va pune la cuptor intr-o formă ceva mai mică, cu câțiva centimetri. Se lasă la răcit câteva ore. Apoi, Miruna prepară crema cea delicioasă, astfel: pune laptele la fiert în bain-marie, amestecând între timp gălbenușurile cu șase linguri de zahăr, până devine o spumă cu zahărul topit. Albușurile se bat spumă. După ce fierbe laptele, se adaugă în el spuma de gălbenușuri, se amestecă totul bine apoi se pune și spuma de albușuri. Când s-a format crema, Miruna adaugă untul, cacao și făina dizolvată în prealabil în lapte. La final, adaugă esența de rom și lasă să se răcească. Cele două blaturi se taie în două sau trei felii, pe orizontală, se însiropează și se umplu cu cremă, așezând apoi feliile de blat una peste alta, blatul mai mare fiind parterul iar cel mai mic fiind etajul. La final, tortul se acoperă cu glazura de ciocolată și se ornează, după ce s-a răcit cu frișcă și ciocolată rasă. Fraților, tortul e încă în frigider și vă așteaptă, să-l degustăm împreună… Arată absolut minunat, vă spun eu… De fapt, Miruna mi-a mărturisit că aceasta este rețeta de tort cu care a avut ea succes, cu câțiva ani în urmă, la sărbătorirea majoratului…

Fraților, știu că este cam târziu, dar vă dați seama că toate pregătirile astea au luat ceva timp! Eu am aranjat între timp cu berea și carafele de vin alb, care merg la fix cu ficățeii preparați de tanti Jeni. Fiind încă frumos și cald afară, am pregătit măsuțele pe terasă. Ufff… mă duc să văd ce cadou mi-a pregătit tanti Jeni pentru Miruna… O să i-l dau la momentul potrivit cu flori cu tot… Sper să-i placă!

Vă așteptăm cu drag, fraților! Hai, dați năvală și poftă mareeeee!

Guest-Star Day: Mihai Bădică

Dragelor și dragilor, a mai trecut o săptămână minunată și iată, inevitabil, a venit ziua de joi, ziua în care, aici la Cantina Socială, avem Guest-Star Day! Eiii, a venit momentul în care vom dezvălui cine este minunatul nostru invitat… Ia să vedemmm… să bată tobele, să sune trompetele, pentru că întră în curtea Cantinei Sociale….. Mihaiiiiii Bădicăăăăăăăă!!!

Mihai intră în curte unde este așteptat de tanti Jeni și Miruna, amândouă escortându-l la braț și conducându-l în incinta Cantinei, acolo unde totul este pregătit pentru ziua aceasta specială.

Dar să vedem cine este domnul Bădică: Mihai este unul din cei trei, foști doi și viitori patru membri ai personajului colectiv ”Treibădică”. Psiholog de profesie, familist prin vocație, bucătar din pasiune, Mihai, alături de soția sa, Simina, a înregistrat din decembrie 2007, primele consemnări despre băiatul lor, Vlăduț, nenăscut la vremea aceea, pe blogul ”Sarcina în doi”, jurnal de sarcină, ţinut de doi viitori părinţi, tineri, neliniştiţi şi entuziaşti, care nu înţeleg umila lor contribuţie la suprapopularea planetei-gazdă. Consemnarea aventurilor familiei Bădică continuă acum pe blogul ”Human After All”, unde eroul principal este, cum spuneam, personajul colectiv Treibădică, ”urmașul personajului însărcinat în doi, puericultor prin vocaţie şi angajament, ameţit și incomplet vertebrat, nesigur şi veşnic îndoit: cine pe cine creşte de fapt aici?” Așteptăm cu emoție ceea ce se va întâmpla în continuare, pentru că familia Bădică se va mări din nou, doamna Simina fiind deja în a 34 săptămână de sarcină cu cel de-al doilea băiețel. Aflăm de la Mihai că ” gravida se simte excelent, în afara de senzația de sac de box care o cuprinde din ce in ce mai des în ultima vreme, fiind bumbăcită viguros atât de fiul extern cât și de cel intern.” Îi dorim Siminei din tot sufletul, naștere ușoară și să fie într-un ceas bun!

Eiii, dar să vedem ce ne mărturisește invitatul nostru de astăzi despre pasiunea sa culinară:

”Am învățat să gătesc din greșeli, dar și mai mult din povești. Povești auzite de la oameni care au apucat sa trăiască în vremuri (când nu existau lămâi, ci doar oțet de mere) și în locuri (fără curent electric și apă potabilă), în care fără spirit aventuros, ai fi fost tu cel gătit și servit. Povești despre câini de vânătoare care se relaxau în ceaunele imense cu ciorbă de pește, despre pescari care făceau focul în barcă, despre plăcinte cu icre negre, despre pești zburători, despre bunici care contabilizau chifteluțe și sărmăluțe, căutând sensuri numerologice,  despre șarlote care se dezvoltau personal peste noapte, schimbându-și culoarea si compoziția. Am învățat și de la oameni crescuți în vremurile noastre, neinstruiți în cele culinare, care atunci când se trezeau în fața unei saramuri, primele lor gânduri fugeau necontrolat spre suferința peștelui prins în plasă, meseni hipersensibili care resimțeau profund cum echilibrul cuantic al roșiei din grădină se tulbură sub privirile lor pofticioase și asta îi inhiba teribil, neatingându-se de salată . Am învățat de la bucătari amatori care nu gustau mâncarea, concentrându-se mai mult pe legile compoziției, pe echilibrul cromatic sau pe visele transpersonale pe care le-au îndurat în noaptea de dinainte. Am învățat de la bunica mea, care vorbea cu capul de miel din ciorbă și îl ruga să nu se supere pe invitați, incantând marijuanic poezii de Mihai Ursachi sau chiar Dimitrie Stelaru.

Oricum, cred că am luat decizia să gătesc pentru că mă deprimă mesele neglijente, cu alune, biscuiței și bere la pet. În plus, am fost îndoctrinat de mic că o alimentație sănătoasă nu înseamnă legume gratinate și salată de rucola-și-atât. Trebuie să existe și o friptură rătăcită pe-un colț de masă și o ciorbă de miel, hai și un crap la proțap să deschidă masa.”

Foaaaaaarte frumos spus, domnu Mihai! Poate într-o bună zi veți așterne pe hârtie toate aceste povești de care spuneți și, de ce nu, chiar o carte de bucate. Dar până atunci, hai să vedem ce întrebări îi va pune tanti Jeni invitatului nostru, pentru că deja cafeluțele sunt pregătite. Să-i ascultăm…

TJ: Domnu Mihai, pagina din Cațavencu cu rubrica ”Tata e numai una”, semnată de dumneavoastră, era preferata mea. O citeam și curățam pe ea cartofi, ceapă sau dovlecei, după caz. Există vreo șansă să o reluați? Momentan curăț cartofii pe pagina cu articolele domnului Alin Ionescu.

Mihai Bădică: Eu cred cu tărie că lumea a ajuns în halul ăsta, dar să nu ne pripim cu concluziile, pentru că valori fundamentale cum ar fi dreptatea, verticalitatea și rigurozitatea sunt predate superficial de către femei. Ideal ar fi ca aceste valori să fie predate copiilor, v-ați prins, de un bărbat. Cât despre Alin Ionescu, pardon, despre reluarea rubricii Tata e numai una, există șanse mari, zic eu, dar pentru asta va trebui să așteptați până împlinește cel de al doile fiu 1 an. Asta este vârsta propice, la care bărbatul trebuie să intervină în creșterea copilului. Până atunci nu voi interveni decât pentru corecturi minore, sper, iar însemnările le voi face pe blogul personal.

T.J.: Ce pofte culinare are doamna Bădică în ultima vreme?

Mihai Bădică: Dacă în prima sarcină, doamna Bădică nu a mâncat decât rodii, sparanghel și foarte rar, dar foarte rar, rucola, în prezent, ea dă cu dezinvoltură comenzi complicate. Ultimele de care îmi amintesc, date în miez de noapte au fost: gazpacho de roșii și mere, foarte iute (am executat), macrou tandoori (am executat, slavă Domnului că aveam prin congelator câțiva macroi rătăciți și nu a trebuit să alerg până la metro), salată de spanac (nu am găsit, am înlocuit cu praz), cartofi dulci (nu am găsit și nici nu am înlocuit) și ciuperci shiitake (pe astea le-am găsit destul de ușor). Îmi amintesc și de o comandă neonorată, salată Waldorf de pui cu nuci coapte. Nu am onorat-o pentru că am și fost refuzați de curând la o grădiniță Waldorf, așa că nu sunt de acord cu sistemul Waldorf.

T.J.: Ce îți place să gătești?

Mihai Bădică: Salată de boeuf, saramură de biban, icre, chiar în ordinea asta. Nu bag mixerul (nici măcar nu am așa ceva) în maioneză sau icre, indiferent de câte persoane sunt invitate la masă. Și nici nu pun legume, roșii, ardei sau mai știu eu ce alte nebunii, în saramură. Îmi place să cred că saramura este o mâncare puternică și masculină, care-i ajută să se regăsească spiritual atât pe  bărbați, dar și pe femei, copii (peste 9 ani) și animale de companie. Și mai cred că nicio temă nu este prea complexă încât să nu poți orna o salată de boeuf …

T.J.: Care este cea mai frumoasă întâmplare din activitatea ta de bucătar?

Mihai Bădică: Am gătit o dată în Piața Amzei pentru foarte mulți oameni (aproape o sută, cred). Numai pește. Ciorbă, saramură, icre, salată Calcuta, scordolea dintr-o plătică imensă cu nuci și busuioc din grădină și altele. Am vândut totul, chiar și bucata de slănină cu care ungeam grătarul. Asistentul meu a dat-o la suprapreț. Era burtă de novac, foarte grasă și pârlită. Arăta oribil! Doamna care a cumpărat-o, a mâncat-o în fața noastră cu pâine și ceapă, după care a leșinat strigând Ce bun a fost! Asistentul meu a frecat-o de aplecată câteva minute bune până să-și revină cucoana. Întâmplarea este reală, puteți să nu mă credeți, dar atunci am realizat pentru prima dată cât de departe poate ajunge o tulburare de comportament alimentar.

T.J.: În opinia ta, cum ar arăta în realitate cantina socială?

Mihai Bădică: Bucătari amatori pregătind o dată pe săptămână, în diferite locuri din București, mese grandioase pentru persoane fără adăpost. Invitații speciali ai cantinei sociale ar găti mâncăruri simple, dar extravagante, unele exotice, altele cât se poate de convenționale și ar aranja o masă mare, cochetă, cu o față de masă albă, lumânări și chelneri pedanți, ca pentru o festivitate la care au fost invitați poetul Gării de Nord, Cassius Clay și Arnold Schwarzenegger.

T.J.:În ce constă universul tău culinar?

Mihai Bădică: Universul meu culinar se învârte în jurul unui aragaz marca 1 septembrie Satu Mare, dar nu ar exista fără cei doi sateliți, Vlad (care acum studiază la grădiniță ihtiologia apelor dunărene) și soția (care defilează în jurul aragazului, purtând un șorț pe care scrie Bucate bune am gătit pentru soțul meu iubit).

Și pentru că veni vorba de univers culinar și mâncare, cred că ar fi timpul să purcedem în bucătărie și să vedem ce bunătăți ne pregătește azi domnul Bădică, pentru că deja mă cam roade stomacul de foame. Cred că și pe voi. Mihai își pune deja șorțul, își suflecă mânecile și se apucă de treabă, asistat de ceilalți doi membri ai personajului Treibădică: doamna Simina și micuțul Vlăduț, care au ajuns și ei între timp la Cantină. Ia să vedem ce prepară dumnealor. Să-l ascultăm pe Mihai:

Meniul zilei  se numește ”Moarte colesterolului rău!” și are următoarele părți componente:

1. Icre de să-mi spuneți voi de ce, că eu nu mi-am dat seama – Au fost frecate cu o lingură de lemn, ascultând ”Mojo”, ultimul album al lui Tom Petty, pe care îl recomand cu dragă inimă. Am frecat cam 20 de minute, timp în care am adăugat uleiul câte puțin, am ascultat versurile cu atenție și m-am gândit ce frumos ar fi dacă aș avea câțiva asistenți care să roiască tot timpul în jurul meu, să-mi aprindă țigările și să mă întrebe dacă am nevoie de ceva. Când lingura a stat înfiptă, m-am oprit și am tocat mărunt o ceapă mică. Am amestecat-o cu icrele. Apoi, am adăugat zeama de la o jumătate de lămâie. Am amestecat bine. M-am oprit, am mai pus o dată ”Something good coming” și am stropit cu puțină apă minerală. Am ornat compoziția cu o măslină uitată de Vlad de la masa de dimineață.
2. Salată de ardei copți – Cât am frecat icrele, s-au copt și ardeii. Nu mai trebuia decât să găsesc pe cineva să-i curețe, așa că am strigat-o nervos pe soția mea. Ea a venit imediat, și-a pus șorțul de bucătărie și a executat operațiunea.
3. Supă de roșii cu midii și coriandru – e genul de supă care se face singură, la fix cât să freci icrele și să faci sosul pentru pește. Totul era pregătit dinainte. Cu asta am început de fapt. Cât mi-am verificat mailul, am curățat o juma de țelină, o ceapă mai mare, doi morcovi, un kil de sardine și juma de kil de midii. Am tocat coriandrul proaspăt. Am închis Mozzila și am dat rapid pe răzătoare morcovii și țelina, am tocat ceapa. Din 2 l de suc de roșii, jumate l-am băut. După ce am călit foarte puțin legumele, mai mult le-am tras în tigaie, am turnat sucul de roșii. La sfârșit, am pus midiile, am mai lăsat-o puțin să fiarbă, am gustat și am dres cu sare și piper (lipsea un ardei iute, dar l-am menajat pe Vlad) și am pus coriandrul tocat.
4. Sardine  prăjite cu garnitură de cartofi fierți cu tarhon și sos ”moartea-colesterolului-rău” (semințe de susan, de in, lime, usturel și ulei de măsline). Cât s-au prăjit sardinele (tăvălite prin mălai), am frecat usturoiul ca pentru mujdei, dar nu am vrut să-l leg prea tare. Am pus semințele de susan întregi și semințe de in pisate (la mișto), am stors două lămâițe și cam asta a fost.

Fraților, vă dați seama că mi s-a făcut o poftăăăăăă… Cred că și vouă, așa că nu văd de ce nu ați da năvală acum să vă înfruptați și voi din bunătățile astea!

Dar să vedem ce atmosferă sonoră ne propune invitatul nostru de azi:

Tom Petty and The Heartbreakers – „I Should Have Known It”

Colosseum – ”Buttys blues”

Ei, dragilor, frumoasă zi! Mulțumim din suflet invitatului nostru pentru meniul și programul muzical de astăzi și vă așteptăm și pe voi să vă bucurați de aceste minunate bunătăți. Eu sunt pe aici și mă uit după Vlăduț: după ce l-a tras de urechi până acum pe motanul Stanislas, îl aleargă jucăuș pe flocosul nostru cățel, Dowgird.

Haideți, ce mai așteptați? Dați năvală și poftă mareee!

Chifteluțe de pui cu ciuperci. Ruladă cu cremă de lămâie

Azi m-am trezit mai voios, cred că din cauza razelor jucăușe de soare care tropăiau pe fața mea adormită încă din zori. Ei, da, razele astea matinale de soare au un efect benefic asupra mea când mă trezesc, probabil ca un cățel care vine și te linge pe față în timp ce dormi, ca să te trezești și să-l scoți afară. Aștept confirmarea de la posesori de câine, dacă este așa sau nu. Am deschis larg fereastra și mi-am dat seama că azi e o zi superbă de toamnă: cer senin, acoperit doar de câțiva norișori pufoși, copii zglobii care se duc la școală… „O zi excelentă de pierdut pe terasa Cantinei Sociale”, mi-am zis. Drept pentru care, m-am echipat corespunzător și am pornit agale pe potecuța din parc, nerăbdător să văd ce bunătăți a pregătit azi tanti Jeni.

Încă de la intrarea în curtea Cantinei m-a învăluit un miros apetisant. Mmmmm.. ce-o fi oare? M-am uitat pe plăcuța de la intrare, cea pe care Miruna a notat cu scrisul ei caligrafico-școlăresc „Chifteluțe de carne de pui și ciuperci”. Minunat! Ia să mă duc degrabă la bucătărie și să văd cum pregătește tanti Jeni chifteluțele astea mirobolante.

Păi, la 400 de grame de ciuperci, dumneaei mai combină patru linguri de ulei, sare, piper, 50 de grame de pâine feliata, 200 de grame de smântână, o legătură de pătrunjel verde, 600 de game de fileuri de piept de pui și trei linguri de zeamă de lămâie.

Tanti Jeni curăță ciupercile, le spală, le taie mărunt și le prăjește în două linguri de ulei, timp de cinci minute, la foc iute, amestecând încontinuu, să nu se ardă. Apoi le condimentează și le pune deoparte. Taie pâinea cubulețe și o înmoaie în smântână. Carnea de pui o spală, o zvântă și o taie bucățele, iar pătrunjelul verde, spălat și scuturat bine, îl toacă mărunt. E momentul în care intră în scenă divizia de mecanizate: se mixează în robotul de bucătărie: carnea, pâinea cu smântână cu tot, pătrunjelul, zeama de lămâie și câte o linguriță de sare si piper, iar in pasta astfel obținută se încorporează ciupercile prăjite. Tanti Jeni își udă palmele și formează chifteluțele pe care le prăjește apoi cam 10 minute in uleiul rămas, bine încins. Se servesc fierbinți, cu puree de cartofi și o salată de castraveți murați. Aiiiii…. Ce bun eeeeeee! Merg la fix cu un pahar de must sau o halbă de bere, după preferință.

Dar ce avem noi azi la desert? Ia să vedem ce pregătește Miruna, că tocmai și-a pus șorțulețul ei roz și se apucă de făurit o dulce capodoperă: ruladă cu cremă de lămâie. Pentru blat, dulcea noastră colegă folosește cinci ouă, cinci linguri de zahăr, cinci linguri de făină și două linguri de apă, iar pentru crema delicioasă, 200 de grame de unt, 150 de grame de zahăr pudră, 250 de mililitri de lapte, două linguri de făină și zeama de la o lămâie.

Miruna separă ouăle și albușurile le bate bine cu zahărul. Gălbenușurile le freacă cu un praf de sare, cu făina, apa și le toarnă apoi peste albușurile bătute spumă. Când compoziția s-a omogenizat bine, se toarnă într-o tavă unsă și tapetată cu făină și se coace la foc potrivit. Cât timp se coace blatul, Miruna prepară crema, amestecând pe foc laptele cu făina, până se îngroașă. Când s-a răcit îl amestecă și cu untul care a fost frecat bine, în prealabil, cu zahărul pudră. Miruna picură puțin câte puțin zeama de lămâie, până se omogenizează bine. După ce blatul se coace, se scoate din cuptor, se lasă la răcit, apoi se unge cu crema cea delicioasă și se rulează, obținând astfel minunata ruladă. Acum, stă cuminte la frigider, un pic. Abia aștept să o scoată Miruna de acolo să gust o felie. Bine, două, trei.. Hai că la cinci mă opresc. Un pic.

Fraților, se anunță o nouă zi glorioasă aici la Cantina Socială. Nimic mai sublim decât să stai pe terasă, să deguști apetisantele chifteluțe, să te răsfeți cu o dulce și aromată felie de ruladă și să contempli acest minunat cer senin de toamnă. Deci vedeți câtă treabă am de făcut azi, da? Hai că vă aștept și pe voi să mă ajutați! Poftă mareeee!

Ficăței de pui cu struguri. Tort, tot din struguri.

Ufff… ce week-end plin am avut! Tanti Jeni îmi găsește mereu câte o ocupație. Mă trezesc sâmbătă dimineața devreme cu un SMS plin de dragoste de la dumneaei: ” Scoală, puturosule, că-i frumos afară! Vezi, dacă întârzii la talcioc, îți rup capu. Cu drag, tanti Jeni” Ahhh, ce era să uit! Bine că mi-a adus aminte de Talciocul Urban organizat la „Verde Cafe„! Și uite așa, m-am îmbrăcat degrabă, am luat niște acareturi în sacoșe și fuga la talcioc! Atmosferă caldă, oameni faini, lume bună… Ce să mai, un talcioc pe cinste! Printre altele, niște copii au intrat în posesia cărților de povești pe care le păstram din copilărie, a bătrânului meu set „Optik Montage” și a câtorva vagonașe de trenuleț, cu șinele aferente cu tot. Să le folosească cu plăcere, dragii de ei!

EI, dar ce credeați că duminică am scăpat? Noooo way… Tot dis de dimineață, primesc directiva pe SMS: ” Hai scularea că a venit camionu cu struguri. Treci la treabă!” Aiiii… asta mai lipsea! Știam ce urmează: sortare, zdrobire, must… Doar știți rețeta de anul trecut.

Așa că vă dați seama că dimineața asta eram cam zobit de somn, cam la fel ca boabele alea de struguri care le-am tot zdrobit, până seara târziu. Să nu mai zic că mă încearcă și un soi de răceală… În fine. Deși astăzi am ajuns târziu la Cantină, cafeluța preparată de tanti Jeni mă aștepta fierbinte pe terasă alături de biscuitele în formă de ursuleț pe care mi-l pregătește Miruna în fiecare dimineață. Of, dragele de ele… Ce m-aș face eu fără răsfățul lor? Dar pentru că veni vorba de răsfăț, să vedem ce avem azi în meniu că deja am o foameeeee…

Dragii mei, că tot avem curtea plină de struguri, tanti Jeni s-a gândit să ne prepare o specialitate specială: ” Ficăței de pui cu struguri”. Mmmm… sună apetisant! Ia să vedem cum procedează dumneaei:

La 500 g ficat de pui, mai intră în combinație 50 de mililitri de ulei de măsline, 50 de grame de unt, o linguriţă de chimion, sare, piper, după gust, un pahar de vin alb, o jumătate de fir de praz și 100 de grame de struguri albi.

Tanti Jeni curăţă bine ficatul și îl lasă apoi să se scurgă de apă. Taie prazul rondele subţiri care le călește apoi în ulei încins. După aceea, adaugă ficatul în tigaie, după ce s-a călit prazul. Când s-a rumenit puţin ficatul, se toarnă un pahar cu vin alb, se lasă 10 minute să fiarbă în vin până se evaporă alcoolul, apoi se adaugă untul şi se lasă la fiert. În timpul fierberii în unt se adaugă chimionul, se asezonează cu sare şi piper. Se încorporează strugurii şi se mai lasă la foc potrivit încă 10 minute. Ahhh… ce frumos miroase, dragilor! Abia aștept să fie gata! Mai ales când știu că tanti Jeni va servi această operă de artă culinară cu o garnitură de orez fiert cu legume.

Miruna ne va răsfăța astăzi cu un tort de struguri. Pentru blat, prințesa dulciurilor va folosi patru ouă, opt linguri de zahăr, două linguri de ulei, coaja rasă a unei lămâi, patru linguri de făină, patru linguri de amidon, maizenă și o linguriță de praf de copt. Miruna bate ouăle cu zahărul până devin spumă și adaugă uleiul treptat. Amestecă făina cu maizena și praful de copt și adaugă rezultatul în compoziția de mai sus. Se coace la 180 grade, apoi se scoate și se lasă să se răcească pe o grilă. Miruna taie apoi blatul, Cu un cuțit dantelat, pe orizontală, în două părți. Partea de jos a blatului se însiropează cu un sirop minunat făcut din patru linguri de zahăr, 100 de mililitri de apă și două linguri de vin, toate fierte împreună pentru câteva minute și apoi răcit. Miruna trece apoi la cremă, pe care o prepară din 250g de frișcă, 3-4 foi de gelatină, 200 de mililitri de vin alb, un plic de budincă de vanilie, bobițele de la un strugure, 2-3 linguri de apă și patru linguri cu zahăr. Bobițele de strugure se amestecă cu zahărul, apoi se zdrobesc bine cu mixerul. Peste compoziție, se adaugă apa și se pune totul la fiert până se leagă, ca o dulceață. Cât timp compoziția asta se lasă la răcit, Miruna bate praful de budincă împreună cu vinul și încorporează foile de gelatină, înmuiate și dizolvate în prealabil în apă călduță. Rezultatul se amestecă cu frișșșșșșșca. Buuun.. acum Miruna trece la asamblarea tortului. Pentru asta, ea va folosi cercul special de tort cu care înconjoară jumătatea de blat însiropat. Adaugă puțină cremă, apoi toarnă cu grație compoziția aceea de dulceață de struguri și pune deasupra, precum cupola unei catedrale, cealaltă jumătate de blat, însiropat și el în prealabil. Deasupra, Miruna îl glasează artistic cu frișcă și-l ornează cu boabe de struguri. Ah, tocmai a făcut o față zâmbitoare! Un tort vesel cum ar veni. Sunt și eu vesel și stau cuminte așteptând să mai stea puțin tortul la frigider și apoi să rad o felie.. Mmmm.. bun, cremos și gustos, cum altfel?

Dragilor, bun meniu avem azi… La ficățeii ăia ar merge o carafă de vin alb, de anul trecut sau dacă vreți niște must proaspăt, dulce și aromat, numai bun de degustat. Vă așteptăm cu drag, să începem săptămâna cu voie bună. Dați năvală, fraților! Poftă mareee!

Guest-Star Day: Ivona Boitan

Ahhh, dragelor și dragilor! Ce zi minunată și însorită se anunță azi! Păi, normal că doar azi e joi și la Cantina Socială este Guest-Star day!

Ia ziceți: cam câte cărți credeți voi că ar trebui să citească un extraterestru pentru a înțelege oamenii? Zece? O sută? Un milion? Ei, bine dragilor, invitata noastră noastră de azi știe exact acest număr: fix 1001. Doamnelorrrrr și domniloooorrrrr…. Intră în scenăăă… Ivonaaaaa Boitaaaaaaan! Invitata noastră își face apariția alături de tanti Jeni și Miruna în aplauze și ovații puternice, cu care este obișnuită de altfel, fiind absolventă a facultății de Regie Teatru din cadrul A.T.F. Bucuresti.

Ei bine, pentru a completa ce vă spuneam mai devreme, nu numai că Ivona știe exact numărul de cărți pe care un extraterestru trebuie să le citească pentru a înțelege oamenii, dar știe exact și care sunt acelea, o parte dintre ele fiind descrise pe BLOGUL ei. Dar, dragii mei, să știți că Ivona nu numai citește, dar și scrie, până în prezent publicând două romane de succes și anume ” Cu sânge rece și albastru” și ”Hoții de timp”. Mai multe detalii despre aceste publicații găsiți AICI.

Ei, dar să vedem cum își prezintă Iatura culinară invitata noastră de astăzi:

”Am învățat să gătesc haotic și în etape. Aș zice că de la mama, evident, doar ca a fost puțin diferit. Pentru că eu am plecat de acasă la 18 ani, am venit de la Tg Mureș la București pentru facultate. Deci am stat acasă la mama doar până am terminat liceul. Iar mama nu ne lăsa, pe mine și sora mea să gătim. Gătea mereu ea. Și o face foarte bine, ce-i drept. Din cauză că tatăl meu a fost toată viața lui bolnav cu inima , mama s-a obișnuit să gătească simplu, curat dar foarte gustos. Cum reușește, numai ea știe. Așa că am învățat să gătesc de la mama mea după ce am ajuns eu însămi mamă, mama venind să mă ajute sa cresc copiii. Pînă să vină mama la noi am mai tras eu cu ochiul intr-o carte de bucate, dar fără succes. Părerea mea este că gătitul se face numai precum spiritualitatea prin „transmisie orală” directă, de la om la om. Nu neg valoarea cărților și altor surse de informații, dar meseria se fură doar în bucătărie.

După cum spuneam, am devenit ne-mâncătoare de carne. Ceea ce mama mea a simțit ca fiind o trădare a ei personală si a Ardealului in general. Dar nu am predoslovit acest lucru nimănui din jur. Copiii mei consumă carne. Cred că să alegi ce mănînci, cum mănînci și cât mănînci este o alegere personală.

Nu-mi plac oamenii care fac din mâncare un cult după cum nu-mi plac cei care aruncă în ei toate aiurelile fără discernământ.

Nu suport ideea de fast-food, de mîncat pe genunchi sau cu ochii în calculator, televizor, etc. Cred că trebuie să fim conștienți că mîncăm, ce mîncăm și atunci cât mîncăm nu va mai fi o problema. Mîncatul este o bună ocazie să petreci puțin timp tu cu tine și să te gândești la ale tale. Evit să mănânc când sunt supărată sau furioasă. Aștept să treacă. Cred că ne îngrășăm nu doar fiindcă atunci când suntem nervoși mîncăm mai mult ca să ne calmăm cât și pentru că atunci ne mîncăm de fapt furia, nervii, stresul, resentimentele. Și astea, ca orice toxine, se depun.

Țin postul lunea, miercurea și vinerea. Îl țin pentru că îmi place. Atunci zilele de marți, joi, sâmbăta și duminica devin mai dulci. Mă pot bucura în voie de micile mele păcate culinare.”

Interesant. Deși nu țin post, pentru mine toate zilele sunt mai dulci! Vă dați seama cum ar fi dacă aș ține? Pfuaaaa… nici nu vreau să mă gândesc.

Ivona este acum la cafeluță cu tanti Jeni, pe una din măsuțele de pe terasă, acolo unde va răspunde obișnuitului set de întrebări. Ia să vedem:

T.J.:  Se pare că zilele sunt din ce în ce mai scurte. Douăzeci și patru de ore nu ne mai ajung să facem ce ne-am propus în ziua respectivă. Să fie de vină ”Hoții de timp”?

Ivona: Cel puțin „Hoții de timp” de care sunt responsabilă, nu pot fura așa mult. Este o carte care se citește ușor. Maximum 5 ore ne pot fura. Oricum, mă bucur să anunț ca primul tiraj s-a epuizat. Așa că, se pare ca au fost mulți doritori de a fi furați de hoții mei. Cât despre zi, in mod clar, toată lumea trăiește cu impresia că e prea scurtă, sau prea lungă. Dar, mi-e teamă că dacă am avea mai mult timp, el ar fi dedicat muncii.

T.J.: Dacă te-ar contacta un producător de filme, ce roman de-al tău ai alege pentru ecranizare?

Ivona: Eu am patru cărți scrise, doar două publicate: „Cu sânge rece și albastru” și „Hoții de timp”. Dacă ar fi vorba de un film american, aș vrea sa fie ecranizat”Hoții de timp”. Are multe întâmplări, e amuzant și cinic. Dacă ar fi vorba de o ecranizare europeană, un regizor venit din universul unui Fellini, de exemplu, i-aș recomanda „Cu sânge rece și albastru” care are multe schimbări de registru. Cred că cele două personaje: Baba cea criminală și Ingrid cea suferind de lipsa patologică a sentimentelor sunt două partituri minunate. Iar universul idilic al copilăriei Babei, este desprins din Cehov – Livada cu Vișini.

T.J.: Ce mâncare preferată are o persoană cu sânge rece și albastru?

Ivona: Aș vrea eu să fiu cu sânge albastru. Sau măcar rece. Adevărul este ca sunt viscerală. Mă aprind ușor. Regimul meu alimentar nu conține carne de vreo cinci ani. Îmi place mult conopida, pe care o recomand. Cu ocazia asta le spun doamnelor care au probleme cu silueta, in special celor cărora li se ingroașă talia 🙂 că în conopidă se găsește o substanță numită ”indole-3-carbinol” care te ajută să reduci colăceii din talie. Apreciez cel mai mult bucătăria mediteraneana. Pizza, pastele, mozzarela cu roșii… Prefer lucrurile care se fac ușor, se mănîncă ușor și cad ușor la stomac. Sunt „ușuratică”, ce mai!

T.J.: Cine hotărăște meniul zilei la voi în familie: Ivona sau pisica?

Ivona: Meniul îl stabilește cine gătește. Mama mea, sau eu, câteodată chiar și fii-meu cel mare, care mai nou face clătite, spaghetti și încă una alta. Cât despre pisici, două la număr, Șah și Țiganu’, ele nu ne fac meniul, dar ne fac zilele. Sunt o sursă de bună dispozitie. Cine are stări proaste, să-și ia o pisică. Te pune imediat pe picioare. Am citit chiar ca torsul pisicii ar avea efecte benefice sistemului nostru nervos.

T.J.: Ce fel de mâncare te inspiră la scris? Dar la citit?

Ivona: Nu mă inspiră niciun fel de mâncare. Adică cel puțin nu am conștientizat acest lucru. Mă inspiră cafeaua. Eu scriu mereu dimineața, imediat ce mă trezesc. Adică scriu pe stomacul gol. Mai am pe birou câteodată ceva de ronțăit pentru când am „nervi”: fisticul, nucile, migdalele.

Ahhh, cafeluța inspirațională! Nici nu știe Ivona cât de mult o înțeleg! La fel și cu ronțăitul, numai că eu sunt adeptul curentului ”sărățele cu susan”.

Dar pentru că am tot vorbit de ronțăit, ni s-a cam făcut foame. Ia să vedem noi ce bunătăți ne va pregăti azi Ivona, că deja s-a îndreptat către bucătărie și și-a pus șorțul. Să o ascultăm:

”Pentru felul principal, voi pregăti niște conopidă la cuptor. Pentru asta am nevoie de: două conopide mari, zece ouă, un borcan mare de smântână, două-trei linguri de pesmet.

Se curăță conopida. Eu una îi tai cotoarele cât mai scurt fiindcă am înțeles că ar fi indigeste. Se pune la fiert cu puțină sare. În timpul ăsta se fierb și ouăle, tari. Conopida se scurge. Apoi se pune în tavă un rând de conopidă, un rând de ouă tăiate rondele, apoi se unge cu smântână, bine, cam la un deget, așa și se presară pesmet. Se repetă operațiunea de două, trei ori, astfel încât să iasă cam trei rânduri de conopidă, ouă, smântână, pesmet, etc… E important de calibrat cratița pe măsura ingredientelor, astfel încât să iasă minimum două rânduri. Peste ultimul rând se toarnă cam o jumătate de pahar de apă, astfel încât să se înmoaie și să se înăbușească cât timp stă la cuptor. Se bagă la cuptor cam 20 minute până se rumenește pesmetul. Dacă stați foarte bine cu analizele privind colesterolul, la servire mai puteți pune pe deasupra smântână. În Ardeal așa se consumă. ”

Ahhh, ce bun eeeee! Deși sunt un pic crocante, simți cum bucățile de conopidă se topesc în gură… Sublim, dragilor, sublim! Iar smântâna este un adaos de vis! Știu ei, ardelenii, ce știu… Să vedem acum ce ne pregătește Ivona la desert:

”Pentru desert voi pregăti papanași cu brânză de vaci. Pentru asta voi folosi: două pachete de brânză grasă de vaci,trei-patru ouă, o lingură de  ulei, 100 de grame de zahăr -pentru compoziție, 50 de grame de zahăr –  de amestecat cu pesmetul, trei sau patru linguri de griș, depinde de cât de tare se umflă, cam 50 de grame de pesmet și un praf de sare.

Se amestecă brânza de vaci cu ouăle și zahărul până se omogenizează. Important e să se împrăștie bine oul prin brânzică, să o închege. După aceea se adaugă grișul. Compoziția trebuie să aibă consistență de la găluști. Dacă pui prea mult griș, ies prea tari, dacă pui prea puțin, se împrăștie la fiert. Să fiu sinceră, grișul îl reglez de cele mai multe ori din ochi. După aceea se formează găluști. Eu le iau cu o linguriță puțin mai mare decât cea de cafea dar mai mica decât o lingură obișnuită de supă. Se pun la fiert în apa clocotită. Când se ridică la suprafață înseamnă că au fiert.

Într-o tigaie punem puțin ulei și pesmetul. Îl rumenim puțin pe foc. După aceea il amestecăm cu zahărul, astfel încât iese o compoziție așa ca un nisip auriu. Papanașii după ce i-am scurs ii tăvălim prin acest pesmet cu zahăr. Îi răcim și îi mâncăm. Pot fi serviți și cu dulceață de vișine, cireșe, căpșuni. Pot fi serviți de la 6 luni+. ”

Ei, am sărit de mult de 6 luni+. Așa că sunt apt să rad o farfurie de papanași din ăștia delicioși. Sunt așa de buni că îi înghit aproape întregi! Auuuuchhhh…

Bună conopida, buni papanașii, ia să vedem acum ce atmosferă sonoră ne pregătește invitata noastră de azi:

”Prima dedicație muzicală este de Daniel Iancu-A murit Geta Maneaua:

iar cea de a doua este pentru pisici: Queen-Delilah, Freddie Mercury-o voce unica, o stare unica, un artist special:

Eiii, fraților, zi frumoasă dar scurtă, ca toate zilele astea de toamnă. Păpică bună, muzică bună, toate sunt pregătite, calde și vă așteaptă. Eu am pregătit mesele pe terasă și am instalat dozatorul de bere la halbă. Cred că merge la fix cu conopidele alea. Mulțumim Ivonei pentru ziua aceasta minunată și pentru onoarea de a fi invitata noastră la Cantina Socială. Fraților! Ce mai stați? E deja ora prânzului, nu vă e foame? Hai dați năvală și poftă mareeeee!

Tocăniță de piept de pui. Mere coapte cu înghețată

ACUM CÂTEVA SUTE DE ANI…

Bătrâna Soră Bucătăreasă mai avea puțin și termina de scris manuscrisul acela lung. Stătea de câteva zile în chilia micuță întunecată din turn, doar cu o lumânare mare aprinsă pe masa de scris și notase cu frenezie până acum sutele de rețete culinare culese de la localnici, centralizându-se frumos pe acest ultim manuscris. „… și se lasă la fieeeeert, un ceas în…treg.” Încheie cu voce tare și puse un punct mare pe pergament, la finalul textului, ca o izbăvire. Lăsă jos pana din mână și oftă. Era obosită. O chema Abigail și se afla de câteva săptămâni în regatul acela din munți. Era satisfăcută de munca ei: adunase destule rețete locale și răspândise la rândul ei din cunoștințele culinare ale Ordinului. Acesta era de fapt rolul peregrinărilor Surorilor Bucătărese: asimilarea de noi rețete din diverse regiuni și răspândirea altora printre localnici. „Suntem niște simple misionare ale hranei sănătoase. Deși multă lume ne consideră vrăjitoare și uneori suferim pentru asta”, medită bătrâna aranjând manuscrisele în teanc și legându-le frumos.

De afară se auzeau zgomote: cineva se apropia călare… ” Ah, curierul! Am terminat totul exact la timp!” își spuse bătrâna privind pe fereastra cea mică. După câteva clipe se auzeau pași pe scările ce urcau în spirală către chilia din turn. Ușa se deschise larg și curierul își făcu apariția: un bărbat blond, înalt și bine făcut, în uniformă militară. Își dădu jos pălăria cu boruri largi , făcu o reverență și spuse răspicat, cu voce puternică:

– Nos es quis edamus.

Bătrâna făcu și ea o reverență și răspunse:

– Edamus quis nos es.

” Suntem ceea ce mâncăm” / „Mâncăm ceea ce suntem”. Era forma străveche de salut prin care membrii Ordinului Salatierei se puteau recunoaște unul pe celălalt. Bărbatul păși în încăperea strâmtă și i se adresă cu respect bătrânei:
– Onorată Soră Abigail, sunt polcovnicul Krisztof Dowgird, la dispoziția dumneavoastră.

– Bine ai venit, polcovnice! îi ură bătrâna Soră Abigail, poftim înăuntru, pesemne ești obosit după atâta drum!
Bărbatul oftă și se așeză pe unul din scaune. Privirea sa albastră și pătrunzătoare, părea într-adevăr obosită. Câteva picături de sudoare i se prelingeau de pe frunte și din barba sa blondă.

– Nu am timp de odihnă, Onorată Soră, spuse el, am ordin precis de la însăși Marea Sălătăreasă, conducătoarea Ordinului, să aduc degrabă manuscrisele dumneavoastră la cercetat. Marele Rețetar este aproape complet, din câte am înțeles. Este urgență mare să ajung înapoi…
Sora Abigail îi înmână teancul de manuscrise, frumos legat și îi spuse:

– Atunci, drum bun, polcovnice Dowgird! Aici este rodul muncii mele, iar aici, ți-am pregătit câteva merinde, bunătăți de prin partea locului, care o să-ți prindă bine la drumul cel lung și anevoios, completă bătrâna dăruindu-i bărbatului un pachet măricel. Dumnezeu să te aibă în pază!
Polcovnicul mulțumi, făcu o reverență și dispăru într-o clipă. Sora Abigail privi pe fereastra cea mică cum bărbatul se depărta călare, în colbul drumului. ” Off, de-ar ajunge cu bine… Sunt atâtea pericole pe drum! Dar mai ales Agenții aceia nemiloși care caută rețeta ingredientului secret… Dar o caută în zadar, cu greu poți descifra codul său!” își spuse bătrâna Soră Bucătăreasă. Își împachetă degrabă lucrurile și se pregăti și ea, la rândul ei, de drum. Trebuia să se îndrepte degrabă spre regatul vecin, de dincolo de munți.

ASTĂZI

Pfuaaaa, deci nu mai pot! De dimineață devreme, nu mai e chip să dormi din cauza chirăitului ăsta zglobiu de copii care se duc la școală. Îmi pun plapuma pe cap și degeaba… Îi aud cum trec voioși și gălăgioși prin parcul din fața blocului, se dau în leagăne și pleacă apoi la ore. Frate, ce mănâncă ăștia la prima oră? Mic-dejunul campionilor? Îmi aduc aminte că eu mergeam taaare somnoros la școală și cred că abia la ora a doua mă trezeam de-a binelea și îmi întrebam colegii în ce an suntem și pe ce planetă. Uff.. acum m-am modernizat și am un calendar fix pe peretele din fața patului și o poză cu Pământul. În felul acesta mă trezesc cu certitudinea spațio-temporală. Ehhhh… și uite așa mă trezesc eu cu noaptea-n cap, mă îmbrac încetișor să nu încurc hainele pe mine și merg către Cantină unde mă așteaptă cafeluțaaaaa…. Mmmm… îi simt aroma până aici. La Cantină totul e bine. Din bucătărie vine un miros absolut irezistibil, semn că și azi avem parte de un meniu minunat. Miruna tocmai se întoarce de la plimbarea matinală cu cățelul Dowgird și va prepara și ea un desert delicios. Apropo de cățelul acesta… cine naiba ar boteza un patruped cu imposibilul nume „Dowgird”? Știu că am întrebat-o pe tanti Jeni mai demult, dar a ridicat din umeri, preocupată parcă de altceva… În fine. Hai să-mi iau cafeluța în primire și să vedem ce prepară azi dragele noastre. Tanti Jeni ne va răsfăța cu o delicioasă tocăniță de piept de pui! Minunat!

La un piept de pui, dumneaei mai combină: două cepe, un morcov, patru ardei kapia, două linguri pastă de tomate, o lingură de muștar, 50 de mililitri de ulei, 50 mililitri de vin alb, sare, piper, cimbru

Tanti Jeni taie ceapa solzișori și o pune un pic la călit. Adaugă apoi morcovul tăiat rondele, lasă să se pătrundă puțin și pune și pieptul de pui, tăiat cubulețe. Pune apoi o ceșcuță de apă și lasă un pic totul la fiert. Între timp, tanti Jeni coace ardeii kapia, îi curăță, îi taie cubulețe și îi adaugă la amestecul cel magic, care fierbe. Tanti Jeni pune grațios și cei 50 de militri de vin, apoi prepară un fel de maioneză din pasta de tomate, muștar și câteva picături de lămâie, rezultatul fiind adăugat și el la fiertura miraculoasă. Se mai lasă două- trei minute să dea în clocot, apoi, gataaa! Tocănița este gata! Pentru garnitură, tanti Jeni prepară niște orez fiert în apă clocotită, sare și o foaie de dafin, pe care îl amestecă apoi cu puțin unt, sare și piper. Minunat, dragilor, minunat! Un companion bun la minunea asta de tocăniță este un pahar de vin alb și rece. Irezistibil!

Profitând de căldura acestor zile de început de toamnă, Miruna ne pregătește azi un desert dulce, aromat și răcoros: niște delicioase mere coapte cu înghețatăăăăă! La patru mere mari, prințesa dulciurilor mai folosește : zahăr brun, câteva lingurițe de unt, scorțișoară, o jumătate de lămâie, esență de rom și înghețată.    

Miruna taie merele pe jumătate, le curăță și apoi le scobește căsuța de semințe și un pic din miez.. Apoi, le pune într-o tavă de Jena și în fiecare scobitură pune jumătate de linguriță de unt, jumătate de linguriță de zahăr brun, un pic de scorțișoară și stropește totul cu câteva picături de lămâie. Se pun la copt vreo 20-30 de minute, iar după ce sunt gata se aromeaz cu esență de rommmmmmm….. Alături de fiecare măr copt, Miruna servește o cupă de înghețată de fructe de pădure. Mmmm…. Un deliciu, dragilor! Absolut divin! Dacă doriți cumva alte arome de înghețate, spuneți-i Mirunei și vă servește prompt.

Cam asta e dragilor,pentru azi! Sunt convins că și copiilor care se întorc de la școală le va plăcea desertul. Vă așteptăm și pe voi, cu drag să ne delectăm cu bunătățile preparate de tanti Jeni și Miruna, pe mesele de pe terasă. Hai, dați năvală și poftă mareeeee!!!

Guest-Star Day: Angela Tocilă

Eiii, da! Deși astăzi afară este mohorât și frig, aici la Cantina Socială este cald și însorit. Da, da, nu vă mirați, pentru că azi, la ziua noastră specială de Guest-Star Day, avem o invitată care dăruiește tuturor, multă, multă,  căldură sufletească. Doamneloooor și domniloooorrr, intră în scenăăă, Angelaaa Tocilăăăăă! 

”Încerc să-mi trăiesc frumos fărîma mea de eternitate”, ne spune Angela pe pagina ”Despre mine” a blogului ei. Și pentru că veni vorba, este imposibil să nu atras de BLOGUL Angelei, numit ”Diamonds and Rust”.  Acest blog seamănă foarte bine cu o culegere de povestiri scurte, unele inspirate din viața de zi cu zi, altele proiectând gândurile și visările Angelei , dar toate purtând amprenta stilului ei inconfundabil.

”M-am născut sîmbăta în ultima zi de scorpion în Oradea unde-am şi crescut ( nu prea mult), m-am zbătut (destul de mult) şi mă străduiesc să trăiesc şi azi, ne mărturisește Angela.

 Viaţa mea n-a fost plictisitoare deloc, ba dimpotrivă, aş fi preferat să fie uneori, dar pînă una-alta, datorită ei sunt femeia care am devenit. Să nu mă-nţelegeţi greşit, nu e vorba de lipsă de modestie, dar socotesc că mi-am lăsat amprenta şi ocazional chiar urma bocancului, pe unde-am păşit. Asta cu bocancul e o metaforă desigur, pentru că mică fiind, m-am căţărat pe tocuri pe la paişpe ani şi nu m-am mai dat jos nici azi.

Am fost un copil timid cu adulţii şi dictatorial cu cei de vîrsta mea, un fel de berbecul turmei, Dan Căpitan de Plai, Ecaterina Teodoroiu pe frontul din dreapta blocului.

Mai apoi am fost o adolescentă precoce, cu idei filozofice împărtăşite în general babelor mai răsărite şi mamelor prietenelor mele, care obişnuiau să-mi mărturisească secretele deocheatelor lor aventuri şi amantlîcuri. Nu înţeleg nici azi cum de s-au lăsat păcălite de expresia mea de maturitate, cînd pe dinăuntru roşeam la fiecare confesiune.

Am început să scriu prin clasa a 4-a, poezii, desigur… D-alea cu floricele, fluturaşi şi norişori … Asta pînă m-au pus să compun poezii patriotice pentru Cîntarea Romaniei. Aşa s-a terminat epoca floricelelor şi-a început cea a secerelor, ciocanelor de partid, a multiubitilor şi stimaţilor. Sătulă pînă-n gît, m-am lăsat brusc de poezie, hotărîtă să m-apuc de băieţi… ăăăă… ăsta… de proză, dar m-am rezumat la compunerile obligatorii pentru orele de romînă, compuneri ce erau citite întotdeauna în faţa clasei, care rîdea ca vaca la staul. Talentul meu era recunoscut şi cam atît. Dat fiind faptul că eram în conflict deschis cu profa de romînă care a înţeles că treaba ei e să-mi înfrîngă şi să-mi zdrobească personalitatea, în loc să mă încurajeze, m-am lăsat şi de proză.

Totuşi, mi-a rămas ideea că talentul nu trece, dar mi-am amintit asta, doar in 2008 cînd mi-am publicat cartea de debut „Angela”, la Editura Eminescu. Probabil că debut şi-atît va rămîne, dar cum sunt oricum, doar previzibilă nu, s-ar putea să mai public. Nu ştiu ce şi nu ştiu cînd, dar voinţa există”.

Ei, dar până când va apărea următorul volum semnat ”Angela Tocilă”, hai să vedem ce întrebări îi pune tanti Jeni invitatei noastre de azi, la tradiționala cafeluță servită la una din măsuțele de pe terasa Cantinei Sociale:

TJ:  Știm cu toții că fetele iubesc diamantele. De ce totuși ”Diamonds and rust”?

Angela: E Diamonds and rust pentru că știu că tot ce povestesc e un amestec de puritate și contrariul ei. Pentru că-mi doresc perfecțiunea și totuși sunt conștientă că nu pot ajunge la ea. și nu-n ultimul rând, pentru că-mi place piesa Joannei Baez.

TJ: Ce mâncare îți plăcea cel mai mult în copilărie?

Angela: În copilarie îmi plăcea orice fel cu carne pentru că era puțină.

TJ: Cât de mult stăteai lângă mama ta în bucătărie?

Angela:Lângă mama în bucătărie nu putea sta nimeni. Făcea ce făcea și ne alunga, cred ca era refugiul ei și din motivul ăsta, nu de la ea am învățat să gătesc ci de la mătușa mea și în vacanțe la bunicii paterni, care mă lăsau să experimentez orice, mai mult de-atât, mâncau orice făceam, oricat de prost gătit era, doar ca să mă încurajeze. Din motivul ăsta, pe lângă nenumărate altele, i-am adorat și mi-e dor de ei în fiecare zi a vieții mele.

TJ: Ce fel de mâncare ardelenesc îți place cel mai mult?

Angela: Îmi place foarte mult supa de găină cu tăieței de casă…. Să ne-nțelegem, nu acrită cu borș și cu zarzavaturile-n ea, ci strecurată, aurie, cu taieței lungi de preferință tăiați cu mâna si cu pătrunjel verde presărat deasupra.

Uff… ce supică bună este cea preferată de Angela! Deja îmi plouă în gură! Și pentru că Angela este un om de acțiune, s-a și dus în bucătăria Cantinei, acolo unde va prepara bunătățile cu care ne va răsfăța astăzi. Să o ascultăm, așadar:

”Am vorbit despre mine mai mult decît mi-am propus, ceea ce dovedeşte că nu sunt foarte modestă, aşa că voi trece abrupt la una din reţetele mele preferate şi bineînţeles, ardeleneşti:.. Una nu spectaculoasă, ba chiar ţărănească, pe care o ştiu  de la mama şi bunicile mele cărora le sărut mîinile alea zbîrcite şi muncite, mîini ale căror miros şi moliciune le simt şi azi cînd ele nu mai sunt demult.

Tăieţei cu varză

Ingrediente: O varză neapărat de grădină, cu frunzele subţiri, tăieţei laţi de casă, ulei, sare piper.

Varza se taie în patru, se scoate cotorul, iar bucăţile se feliază subţire. Se căleşte la foc mic în ulei. Separat se fierb tăieţeii, se strecoară, fără însă a se clăti cu jet de apă. Varza călită se toarnă peste tăieţei, se amestecă, se pune sare şi piper. Se mănîncă fierbinţi că eu n-am răbdare, cu ardei iute să scot flăcări, apoi se bea circa o cadă de apă, sau o cisternă de bere, după caz, după care se ia poziţia „cu burta-n sus”, asta în cazul în care n-avem desert.”

Mmmm… ce bun eeee! Numai mirosul acela de varză călită este absolut divin… Iar la gust este… n-am destule epitete și metafore ca să vă explic ce gustoși sunt tăiețeii ăștia!

Și pentru că oricum vom lua cu toții poziția ”cu burta-n sus”, Angela ne va pregăti și un desert minunat. Ia să vedemmmm:

” Ca desert, voi pregăti un tort de mere:

Ca și ingrediente, avem: O cratiţă J, șase mere potrivite, gem de căpşuni, zece ouă, zece linguri de făină, zece linguri de zahăr, o lingură de lemn peste degetele băgăreţe ( auuuuu!) și zahăr vanilat.

Se curăţă merele de coajă, se scobesc cotoarele şi se umplu cu dulceaţă. În cratiţă se arde zahăr şi se pun merele peste. Separat se face blatul, ca cel de tort, respectiv se bat albuşurile spumă, se adaugă zahărul, făina şi gălbenuşul. Aluatul se toarnă peste mere şi se dă la cuptor. Nu mă întrebaţi cît. Se răceşte şi apoi se taie felii asemeni tortului. Se poate servi cu frişcă, sau cu sirop. De care aveţi.

Dacă mai încape după tăieţeii cu varză, poftă bună… Dacă nu, vă treziţi noaptea şi mîncaţi fără strop de vinovăţie.”

Aaaa, stai liniștită Angela! Mâncăm acu, fără îndoială și, firește, fără nici un strop de vinovăție!

 

Ahhh, ce papa bun! Un meniu excelent, propus de invitata noastră dragă! Să vedem acum ce ambianță sonoră ne recomandă dumneaei, pentru a merge și mai uns totul la inimă:

 Rapsodia Romana op2

si Balada lui Ciprian Porumbescu

 

Minunat, fraților, minunat! Ei, haideți că se apropie ora prânzului și bucatele sunt gata, fierbinți și apetisante! Eu am pregătit deja cisterna de bere care este un companion excelent pentru tăiței cu varză pregătiți de Angela.

Îi mulțumim din inimă invitatei noastre de azi pentru ziua aceasta minunată și vă așteptăm cu drag să vă înfruptați și voi din bunătățile acestea gustoase și savuroase. Hai, dați năvală! Poftă mareeee!

Zacuscă. Salată de vinete.

Fraților, nasol. Am început săptămâna prin muncă. Dar ce, credeați că mai îmi merge-așa? Ufff… Mă trezesc eu dimineața devreme ( ca să nu zic cu noaptea-n cap)cu un SMS drăgăstos de la tanti Jeni: ” Putoare, gata cu soamnele, vino degrabă la Cantină să pui osu la treabă”. Hait, zic, stai că s-a întors dumneaei împreună cu Miruna de la țară, cu căruța de zarzavaturi, și trebuie să facem zacusca. Cum, nu știați că facem zacuscă? Ohooo… și încă nu știți ce bună eeeee! Face tanti Jeni o zacuscăăăă, numai bună să te lingi pe degete! Și uite așa, cu gândul la zacusca minunată, m-am îmbrăcat rapid ( și corect, deși eram foarte somnoros) și am dat fuguța la Cantină.

După ce am servit degrabă cafeluța miraculoasă, m-am apucat să le ajut pe tanti Jeni și Miruna la treabă.

Păi hai să vă spun cum face tanti Jeni zacusca: la 12-14 vinete mari, dumneaei mai folosește vreo 30-35 de gogoșari roșii, cam 20-25 de ardei grași galbeni, un ardei iute, 12-15 cepe, un litru de ulei, un litru de bulion, 2-3 kg ciuperci proaspete (ghebe, my favourite) și trei linguri de sare.

Pentru că tanti Jeni a considerat că nu m-am bronzat destul astă vară, mi-a dat mie în grijă coptul vinetelor, în timp ce dumneaei se ocupa de restul de zacuscă, folosind cu măiestrie mașina de tocat: a dat prin mașină toate legumele, apoi le-a pus în vase separate. Gogoșarii roșii au avut parte de un tratament special, fiind puși într-o strecurătoare așezată pe un bol pentru a colecta sucul. Cu ciupercile e altă problemă: se pun într-o oală cu apă, se dau în câteva clocote apoi se taie în bucăți mari, se călesc în ulei si se dau și ele, implacabil, prin mașina de tocat, după ce au fost scurse de grăsime. Miruna a pus ceapa și sarea într-o oală mare la călit la foc mediu, cam zece minute, în litrul de ulei. După ce s-au călit a adăugat pe rând ardeii galbeni, ardeii iuți și gogoșarii, lăsând totul la călit cam vreo 40 de minute, la foc mediu, amestecând constant. Apoi se adaugă sucul de la gogoșari și bulionul și se lasă la fiert pentru încă vreo 10 minute. Momentul crucial a fost cel în care tanti Jeni a adăugat ciupercile și vinetele coapte de mine și tocate de mânuțele pricepute ale Mirunei. Splendid. Totul miroase minunat. Se mai lasă la fiert cam 20 de minute amestecând mereu. Se pune în borcane ( sterilizate) zacusca rămasă după degustare.

La rugămințile mele pofticioase, Miruna s-a apucat de făcut o salată de vinete, foarte specială. Păi, fraților, coceam la vinetele alea și numai la rețeta de salată a Mirunei mă gândeam. Ia fiți atenți: la două vinete, se mai combină: o ceapă, niște ulei, un ou fiert și unul crud. Pentru început, Miruna prepară maioneza: gălbenușul fiert pisat bine, pus într-un vas cu cel crud, câțiva stropi de lămâie, sare și o lingură de apă rece. Se amestecă totul, continuu, adăugând mereu câte puțin ulei. Miruna taie apoi ceapa foarte mărunt și o pune într-o tigaie la înmuiat, având grijă să nu se călească. Trece apoi la vinete pe carele curăță și le bate mărunt de tot, cu cuțitul de lemn. După ce se toacă, se adaugă peste ele ceapa înmuiată și se amestecă bine. La final, Miruna adaugă cu multă grație maioneza și condimentează cu sare și piper. Ahhh, ce bună eeee! Ce frumos se unge salata asta pe feliile de pâine prăjită… Un deliciu, dragilor, un deliciu!

Pentru desert, Miruna a pregătit niște clătite pe care le-a umplut o parte cu ciocolată și o parte cu dulceață de vișine.

Ah, ce de bunătăți avem azi în meniu! Numai specialiăți! Vă invităm cu drag la masă, așadar și la o cană fierbinte de ceiuț de fructe de pădure. Poftă mare, dragii mei!