Guest-Star Day: Angela Tocilă

septembrie 9, 2010

Eiii, da! Deși astăzi afară este mohorât și frig, aici la Cantina Socială este cald și însorit. Da, da, nu vă mirați, pentru că azi, la ziua noastră specială de Guest-Star Day, avem o invitată care dăruiește tuturor, multă, multă,  căldură sufletească. Doamneloooor și domniloooorrr, intră în scenăăă, Angelaaa Tocilăăăăă! 

”Încerc să-mi trăiesc frumos fărîma mea de eternitate”, ne spune Angela pe pagina ”Despre mine” a blogului ei. Și pentru că veni vorba, este imposibil să nu atras de BLOGUL Angelei, numit ”Diamonds and Rust”.  Acest blog seamănă foarte bine cu o culegere de povestiri scurte, unele inspirate din viața de zi cu zi, altele proiectând gândurile și visările Angelei , dar toate purtând amprenta stilului ei inconfundabil.

”M-am născut sîmbăta în ultima zi de scorpion în Oradea unde-am şi crescut ( nu prea mult), m-am zbătut (destul de mult) şi mă străduiesc să trăiesc şi azi, ne mărturisește Angela.

 Viaţa mea n-a fost plictisitoare deloc, ba dimpotrivă, aş fi preferat să fie uneori, dar pînă una-alta, datorită ei sunt femeia care am devenit. Să nu mă-nţelegeţi greşit, nu e vorba de lipsă de modestie, dar socotesc că mi-am lăsat amprenta şi ocazional chiar urma bocancului, pe unde-am păşit. Asta cu bocancul e o metaforă desigur, pentru că mică fiind, m-am căţărat pe tocuri pe la paişpe ani şi nu m-am mai dat jos nici azi.

Am fost un copil timid cu adulţii şi dictatorial cu cei de vîrsta mea, un fel de berbecul turmei, Dan Căpitan de Plai, Ecaterina Teodoroiu pe frontul din dreapta blocului.

Mai apoi am fost o adolescentă precoce, cu idei filozofice împărtăşite în general babelor mai răsărite şi mamelor prietenelor mele, care obişnuiau să-mi mărturisească secretele deocheatelor lor aventuri şi amantlîcuri. Nu înţeleg nici azi cum de s-au lăsat păcălite de expresia mea de maturitate, cînd pe dinăuntru roşeam la fiecare confesiune.

Am început să scriu prin clasa a 4-a, poezii, desigur… D-alea cu floricele, fluturaşi şi norişori … Asta pînă m-au pus să compun poezii patriotice pentru Cîntarea Romaniei. Aşa s-a terminat epoca floricelelor şi-a început cea a secerelor, ciocanelor de partid, a multiubitilor şi stimaţilor. Sătulă pînă-n gît, m-am lăsat brusc de poezie, hotărîtă să m-apuc de băieţi… ăăăă… ăsta… de proză, dar m-am rezumat la compunerile obligatorii pentru orele de romînă, compuneri ce erau citite întotdeauna în faţa clasei, care rîdea ca vaca la staul. Talentul meu era recunoscut şi cam atît. Dat fiind faptul că eram în conflict deschis cu profa de romînă care a înţeles că treaba ei e să-mi înfrîngă şi să-mi zdrobească personalitatea, în loc să mă încurajeze, m-am lăsat şi de proză.

Totuşi, mi-a rămas ideea că talentul nu trece, dar mi-am amintit asta, doar in 2008 cînd mi-am publicat cartea de debut „Angela”, la Editura Eminescu. Probabil că debut şi-atît va rămîne, dar cum sunt oricum, doar previzibilă nu, s-ar putea să mai public. Nu ştiu ce şi nu ştiu cînd, dar voinţa există”.

Ei, dar până când va apărea următorul volum semnat ”Angela Tocilă”, hai să vedem ce întrebări îi pune tanti Jeni invitatei noastre de azi, la tradiționala cafeluță servită la una din măsuțele de pe terasa Cantinei Sociale:

TJ:  Știm cu toții că fetele iubesc diamantele. De ce totuși ”Diamonds and rust”?

Angela: E Diamonds and rust pentru că știu că tot ce povestesc e un amestec de puritate și contrariul ei. Pentru că-mi doresc perfecțiunea și totuși sunt conștientă că nu pot ajunge la ea. și nu-n ultimul rând, pentru că-mi place piesa Joannei Baez.

TJ: Ce mâncare îți plăcea cel mai mult în copilărie?

Angela: În copilarie îmi plăcea orice fel cu carne pentru că era puțină.

TJ: Cât de mult stăteai lângă mama ta în bucătărie?

Angela:Lângă mama în bucătărie nu putea sta nimeni. Făcea ce făcea și ne alunga, cred ca era refugiul ei și din motivul ăsta, nu de la ea am învățat să gătesc ci de la mătușa mea și în vacanțe la bunicii paterni, care mă lăsau să experimentez orice, mai mult de-atât, mâncau orice făceam, oricat de prost gătit era, doar ca să mă încurajeze. Din motivul ăsta, pe lângă nenumărate altele, i-am adorat și mi-e dor de ei în fiecare zi a vieții mele.

TJ: Ce fel de mâncare ardelenesc îți place cel mai mult?

Angela: Îmi place foarte mult supa de găină cu tăieței de casă…. Să ne-nțelegem, nu acrită cu borș și cu zarzavaturile-n ea, ci strecurată, aurie, cu taieței lungi de preferință tăiați cu mâna si cu pătrunjel verde presărat deasupra.

Uff… ce supică bună este cea preferată de Angela! Deja îmi plouă în gură! Și pentru că Angela este un om de acțiune, s-a și dus în bucătăria Cantinei, acolo unde va prepara bunătățile cu care ne va răsfăța astăzi. Să o ascultăm, așadar:

”Am vorbit despre mine mai mult decît mi-am propus, ceea ce dovedeşte că nu sunt foarte modestă, aşa că voi trece abrupt la una din reţetele mele preferate şi bineînţeles, ardeleneşti:.. Una nu spectaculoasă, ba chiar ţărănească, pe care o ştiu  de la mama şi bunicile mele cărora le sărut mîinile alea zbîrcite şi muncite, mîini ale căror miros şi moliciune le simt şi azi cînd ele nu mai sunt demult.

Tăieţei cu varză

Ingrediente: O varză neapărat de grădină, cu frunzele subţiri, tăieţei laţi de casă, ulei, sare piper.

Varza se taie în patru, se scoate cotorul, iar bucăţile se feliază subţire. Se căleşte la foc mic în ulei. Separat se fierb tăieţeii, se strecoară, fără însă a se clăti cu jet de apă. Varza călită se toarnă peste tăieţei, se amestecă, se pune sare şi piper. Se mănîncă fierbinţi că eu n-am răbdare, cu ardei iute să scot flăcări, apoi se bea circa o cadă de apă, sau o cisternă de bere, după caz, după care se ia poziţia „cu burta-n sus”, asta în cazul în care n-avem desert.”

Mmmm… ce bun eeee! Numai mirosul acela de varză călită este absolut divin… Iar la gust este… n-am destule epitete și metafore ca să vă explic ce gustoși sunt tăiețeii ăștia!

Și pentru că oricum vom lua cu toții poziția ”cu burta-n sus”, Angela ne va pregăti și un desert minunat. Ia să vedemmmm:

” Ca desert, voi pregăti un tort de mere:

Ca și ingrediente, avem: O cratiţă J, șase mere potrivite, gem de căpşuni, zece ouă, zece linguri de făină, zece linguri de zahăr, o lingură de lemn peste degetele băgăreţe ( auuuuu!) și zahăr vanilat.

Se curăţă merele de coajă, se scobesc cotoarele şi se umplu cu dulceaţă. În cratiţă se arde zahăr şi se pun merele peste. Separat se face blatul, ca cel de tort, respectiv se bat albuşurile spumă, se adaugă zahărul, făina şi gălbenuşul. Aluatul se toarnă peste mere şi se dă la cuptor. Nu mă întrebaţi cît. Se răceşte şi apoi se taie felii asemeni tortului. Se poate servi cu frişcă, sau cu sirop. De care aveţi.

Dacă mai încape după tăieţeii cu varză, poftă bună… Dacă nu, vă treziţi noaptea şi mîncaţi fără strop de vinovăţie.”

Aaaa, stai liniștită Angela! Mâncăm acu, fără îndoială și, firește, fără nici un strop de vinovăție!

 

Ahhh, ce papa bun! Un meniu excelent, propus de invitata noastră dragă! Să vedem acum ce ambianță sonoră ne recomandă dumneaei, pentru a merge și mai uns totul la inimă:

 Rapsodia Romana op2

si Balada lui Ciprian Porumbescu

 

Minunat, fraților, minunat! Ei, haideți că se apropie ora prânzului și bucatele sunt gata, fierbinți și apetisante! Eu am pregătit deja cisterna de bere care este un companion excelent pentru tăiței cu varză pregătiți de Angela.

Îi mulțumim din inimă invitatei noastre de azi pentru ziua aceasta minunată și vă așteptăm cu drag să vă înfruptați și voi din bunătățile acestea gustoase și savuroase. Hai, dați năvală! Poftă mareeee!

Publicitate

%d blogeri au apreciat: