Tocăniță de piept de pui. Mere coapte cu înghețată

ACUM CÂTEVA SUTE DE ANI…

Bătrâna Soră Bucătăreasă mai avea puțin și termina de scris manuscrisul acela lung. Stătea de câteva zile în chilia micuță întunecată din turn, doar cu o lumânare mare aprinsă pe masa de scris și notase cu frenezie până acum sutele de rețete culinare culese de la localnici, centralizându-se frumos pe acest ultim manuscris. „… și se lasă la fieeeeert, un ceas în…treg.” Încheie cu voce tare și puse un punct mare pe pergament, la finalul textului, ca o izbăvire. Lăsă jos pana din mână și oftă. Era obosită. O chema Abigail și se afla de câteva săptămâni în regatul acela din munți. Era satisfăcută de munca ei: adunase destule rețete locale și răspândise la rândul ei din cunoștințele culinare ale Ordinului. Acesta era de fapt rolul peregrinărilor Surorilor Bucătărese: asimilarea de noi rețete din diverse regiuni și răspândirea altora printre localnici. „Suntem niște simple misionare ale hranei sănătoase. Deși multă lume ne consideră vrăjitoare și uneori suferim pentru asta”, medită bătrâna aranjând manuscrisele în teanc și legându-le frumos.

De afară se auzeau zgomote: cineva se apropia călare… ” Ah, curierul! Am terminat totul exact la timp!” își spuse bătrâna privind pe fereastra cea mică. După câteva clipe se auzeau pași pe scările ce urcau în spirală către chilia din turn. Ușa se deschise larg și curierul își făcu apariția: un bărbat blond, înalt și bine făcut, în uniformă militară. Își dădu jos pălăria cu boruri largi , făcu o reverență și spuse răspicat, cu voce puternică:

– Nos es quis edamus.


Bătrâna făcu și ea o reverență și răspunse:

– Edamus quis nos es.


” Suntem ceea ce mâncăm” / „Mâncăm ceea ce suntem”. Era forma străveche de salut prin care membrii Ordinului Salatierei se puteau recunoaște unul pe celălalt. Bărbatul păși în încăperea strâmtă și i se adresă cu respect bătrânei:
– Onorată Soră Abigail, sunt polcovnicul Krisztof Dowgird, la dispoziția dumneavoastră.

– Bine ai venit, polcovnice! îi ură bătrâna Soră Abigail, poftim înăuntru, pesemne ești obosit după atâta drum!
Bărbatul oftă și se așeză pe unul din scaune. Privirea sa albastră și pătrunzătoare, părea într-adevăr obosită. Câteva picături de sudoare i se prelingeau de pe frunte și din barba sa blondă.

– Nu am timp de odihnă, Onorată Soră, spuse el, am ordin precis de la însăși Marea Sălătăreasă, conducătoarea Ordinului, să aduc degrabă manuscrisele dumneavoastră la cercetat. Marele Rețetar este aproape complet, din câte am înțeles. Este urgență mare să ajung înapoi…
Sora Abigail îi înmână teancul de manuscrise, frumos legat și îi spuse:

– Atunci, drum bun, polcovnice Dowgird! Aici este rodul muncii mele, iar aici, ți-am pregătit câteva merinde, bunătăți de prin partea locului, care o să-ți prindă bine la drumul cel lung și anevoios, completă bătrâna dăruindu-i bărbatului un pachet măricel. Dumnezeu să te aibă în pază!
Polcovnicul mulțumi, făcu o reverență și dispăru într-o clipă. Sora Abigail privi pe fereastra cea mică cum bărbatul se depărta călare, în colbul drumului. ” Off, de-ar ajunge cu bine… Sunt atâtea pericole pe drum! Dar mai ales Agenții aceia nemiloși care caută rețeta ingredientului secret… Dar o caută în zadar, cu greu poți descifra codul său!” își spuse bătrâna Soră Bucătăreasă. Își împachetă degrabă lucrurile și se pregăti și ea, la rândul ei, de drum. Trebuia să se îndrepte degrabă spre regatul vecin, de dincolo de munți.

ASTĂZI

Pfuaaaa, deci nu mai pot! De dimineață devreme, nu mai e chip să dormi din cauza chirăitului ăsta zglobiu de copii care se duc la școală. Îmi pun plapuma pe cap și degeaba… Îi aud cum trec voioși și gălăgioși prin parcul din fața blocului, se dau în leagăne și pleacă apoi la ore. Frate, ce mănâncă ăștia la prima oră? Mic-dejunul campionilor? Îmi aduc aminte că eu mergeam taaare somnoros la școală și cred că abia la ora a doua mă trezeam de-a binelea și îmi întrebam colegii în ce an suntem și pe ce planetă. Uff.. acum m-am modernizat și am un calendar fix pe peretele din fața patului și o poză cu Pământul. În felul acesta mă trezesc cu certitudinea spațio-temporală. Ehhhh… și uite așa mă trezesc eu cu noaptea-n cap, mă îmbrac încetișor să nu încurc hainele pe mine și merg către Cantină unde mă așteaptă cafeluțaaaaa…. Mmmm… îi simt aroma până aici. La Cantină totul e bine. Din bucătărie vine un miros absolut irezistibil, semn că și azi avem parte de un meniu minunat. Miruna tocmai se întoarce de la plimbarea matinală cu cățelul Dowgird și va prepara și ea un desert delicios. Apropo de cățelul acesta… cine naiba ar boteza un patruped cu imposibilul nume „Dowgird”? Știu că am întrebat-o pe tanti Jeni mai demult, dar a ridicat din umeri, preocupată parcă de altceva… În fine. Hai să-mi iau cafeluța în primire și să vedem ce prepară azi dragele noastre. Tanti Jeni ne va răsfăța cu o delicioasă tocăniță de piept de pui! Minunat!

La un piept de pui, dumneaei mai combină: două cepe, un morcov, patru ardei kapia, două linguri pastă de tomate, o lingură de muștar, 50 de mililitri de ulei, 50 mililitri de vin alb, sare, piper, cimbru

Tanti Jeni taie ceapa solzișori și o pune un pic la călit. Adaugă apoi morcovul tăiat rondele, lasă să se pătrundă puțin și pune și pieptul de pui, tăiat cubulețe. Pune apoi o ceșcuță de apă și lasă un pic totul la fiert. Între timp, tanti Jeni coace ardeii kapia, îi curăță, îi taie cubulețe și îi adaugă la amestecul cel magic, care fierbe. Tanti Jeni pune grațios și cei 50 de militri de vin, apoi prepară un fel de maioneză din pasta de tomate, muștar și câteva picături de lămâie, rezultatul fiind adăugat și el la fiertura miraculoasă. Se mai lasă două- trei minute să dea în clocot, apoi, gataaa! Tocănița este gata! Pentru garnitură, tanti Jeni prepară niște orez fiert în apă clocotită, sare și o foaie de dafin, pe care îl amestecă apoi cu puțin unt, sare și piper. Minunat, dragilor, minunat! Un companion bun la minunea asta de tocăniță este un pahar de vin alb și rece. Irezistibil!

Profitând de căldura acestor zile de început de toamnă, Miruna ne pregătește azi un desert dulce, aromat și răcoros: niște delicioase mere coapte cu înghețatăăăăă! La patru mere mari, prințesa dulciurilor mai folosește : zahăr brun, câteva lingurițe de unt, scorțișoară, o jumătate de lămâie, esență de rom și înghețată.    

Miruna taie merele pe jumătate, le curăță și apoi le scobește căsuța de semințe și un pic din miez.. Apoi, le pune într-o tavă de Jena și în fiecare scobitură pune jumătate de linguriță de unt, jumătate de linguriță de zahăr brun, un pic de scorțișoară și stropește totul cu câteva picături de lămâie. Se pun la copt vreo 20-30 de minute, iar după ce sunt gata se aromeaz cu esență de rommmmmmm….. Alături de fiecare măr copt, Miruna servește o cupă de înghețată de fructe de pădure. Mmmm…. Un deliciu, dragilor! Absolut divin! Dacă doriți cumva alte arome de înghețate, spuneți-i Mirunei și vă servește prompt.

Cam asta e dragilor,pentru azi! Sunt convins că și copiilor care se întorc de la școală le va plăcea desertul. Vă așteptăm și pe voi, cu drag să ne delectăm cu bunătățile preparate de tanti Jeni și Miruna, pe mesele de pe terasă. Hai, dați năvală și poftă mareeeee!!!

Anunțuri

4 Responses to Tocăniță de piept de pui. Mere coapte cu înghețată

  1. […] Tocăniță de piept de pui. Mere coapte cu înghețată Tue Sep 14, 2010 10:49 am ACUM CÂTEVA SUTE DE ANI… Bătrâna Soră Bucătăreasă mai avea puțin și termina de scris manuscrisul acela lung. Stătea de câteva zile în chilia micuță întunecată din turn, doar cu o lumânare mare aprinsă pe masa de scris și notase cu frenezie până acum sutele de rețete culinare culese de la localnici, centralizându-se frumos pe […] […]

  2. Georgiana spune:

    Am toate sansele sa ma inec cu propria’mi saliva! Si stiti de ce? Pentru ca in momentul asta mi’e o foame de lup, mi’ati facut o pofta nebuna, iar frigiderul meu e plin cu aer! 😀 … si nici la cantina nu pot s’ajung pentru ca ma retin oaresice probleme 😦 Asa ca va urez voua „pofta buna”!

  3. Alexandra spune:

    Am vazut, am inghitit in sec, am plecat. Revin peste vreo doua saptamani, cand voi fi slabit 2 kg.

  4. Mere coapte.. mmmm …. parca si simt mirosul ca tot e sezonul merelor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: