Guest-Star Day: Mihai Bădică

Dragelor și dragilor, a mai trecut o săptămână minunată și iată, inevitabil, a venit ziua de joi, ziua în care, aici la Cantina Socială, avem Guest-Star Day! Eiii, a venit momentul în care vom dezvălui cine este minunatul nostru invitat… Ia să vedemmm… să bată tobele, să sune trompetele, pentru că întră în curtea Cantinei Sociale….. Mihaiiiiii Bădicăăăăăăăă!!!

Mihai intră în curte unde este așteptat de tanti Jeni și Miruna, amândouă escortându-l la braț și conducându-l în incinta Cantinei, acolo unde totul este pregătit pentru ziua aceasta specială.

Dar să vedem cine este domnul Bădică: Mihai este unul din cei trei, foști doi și viitori patru membri ai personajului colectiv ”Treibădică”. Psiholog de profesie, familist prin vocație, bucătar din pasiune, Mihai, alături de soția sa, Simina, a înregistrat din decembrie 2007, primele consemnări despre băiatul lor, Vlăduț, nenăscut la vremea aceea, pe blogul ”Sarcina în doi”, jurnal de sarcină, ţinut de doi viitori părinţi, tineri, neliniştiţi şi entuziaşti, care nu înţeleg umila lor contribuţie la suprapopularea planetei-gazdă. Consemnarea aventurilor familiei Bădică continuă acum pe blogul ”Human After All”, unde eroul principal este, cum spuneam, personajul colectiv Treibădică, ”urmașul personajului însărcinat în doi, puericultor prin vocaţie şi angajament, ameţit și incomplet vertebrat, nesigur şi veşnic îndoit: cine pe cine creşte de fapt aici?” Așteptăm cu emoție ceea ce se va întâmpla în continuare, pentru că familia Bădică se va mări din nou, doamna Simina fiind deja în a 34 săptămână de sarcină cu cel de-al doilea băiețel. Aflăm de la Mihai că ” gravida se simte excelent, în afara de senzația de sac de box care o cuprinde din ce in ce mai des în ultima vreme, fiind bumbăcită viguros atât de fiul extern cât și de cel intern.” Îi dorim Siminei din tot sufletul, naștere ușoară și să fie într-un ceas bun!

Eiii, dar să vedem ce ne mărturisește invitatul nostru de astăzi despre pasiunea sa culinară:

”Am învățat să gătesc din greșeli, dar și mai mult din povești. Povești auzite de la oameni care au apucat sa trăiască în vremuri (când nu existau lămâi, ci doar oțet de mere) și în locuri (fără curent electric și apă potabilă), în care fără spirit aventuros, ai fi fost tu cel gătit și servit. Povești despre câini de vânătoare care se relaxau în ceaunele imense cu ciorbă de pește, despre pescari care făceau focul în barcă, despre plăcinte cu icre negre, despre pești zburători, despre bunici care contabilizau chifteluțe și sărmăluțe, căutând sensuri numerologice,  despre șarlote care se dezvoltau personal peste noapte, schimbându-și culoarea si compoziția. Am învățat și de la oameni crescuți în vremurile noastre, neinstruiți în cele culinare, care atunci când se trezeau în fața unei saramuri, primele lor gânduri fugeau necontrolat spre suferința peștelui prins în plasă, meseni hipersensibili care resimțeau profund cum echilibrul cuantic al roșiei din grădină se tulbură sub privirile lor pofticioase și asta îi inhiba teribil, neatingându-se de salată . Am învățat de la bucătari amatori care nu gustau mâncarea, concentrându-se mai mult pe legile compoziției, pe echilibrul cromatic sau pe visele transpersonale pe care le-au îndurat în noaptea de dinainte. Am învățat de la bunica mea, care vorbea cu capul de miel din ciorbă și îl ruga să nu se supere pe invitați, incantând marijuanic poezii de Mihai Ursachi sau chiar Dimitrie Stelaru.

Oricum, cred că am luat decizia să gătesc pentru că mă deprimă mesele neglijente, cu alune, biscuiței și bere la pet. În plus, am fost îndoctrinat de mic că o alimentație sănătoasă nu înseamnă legume gratinate și salată de rucola-și-atât. Trebuie să existe și o friptură rătăcită pe-un colț de masă și o ciorbă de miel, hai și un crap la proțap să deschidă masa.”

Foaaaaaarte frumos spus, domnu Mihai! Poate într-o bună zi veți așterne pe hârtie toate aceste povești de care spuneți și, de ce nu, chiar o carte de bucate. Dar până atunci, hai să vedem ce întrebări îi va pune tanti Jeni invitatului nostru, pentru că deja cafeluțele sunt pregătite. Să-i ascultăm…

TJ: Domnu Mihai, pagina din Cațavencu cu rubrica ”Tata e numai una”, semnată de dumneavoastră, era preferata mea. O citeam și curățam pe ea cartofi, ceapă sau dovlecei, după caz. Există vreo șansă să o reluați? Momentan curăț cartofii pe pagina cu articolele domnului Alin Ionescu.

Mihai Bădică: Eu cred cu tărie că lumea a ajuns în halul ăsta, dar să nu ne pripim cu concluziile, pentru că valori fundamentale cum ar fi dreptatea, verticalitatea și rigurozitatea sunt predate superficial de către femei. Ideal ar fi ca aceste valori să fie predate copiilor, v-ați prins, de un bărbat. Cât despre Alin Ionescu, pardon, despre reluarea rubricii Tata e numai una, există șanse mari, zic eu, dar pentru asta va trebui să așteptați până împlinește cel de al doile fiu 1 an. Asta este vârsta propice, la care bărbatul trebuie să intervină în creșterea copilului. Până atunci nu voi interveni decât pentru corecturi minore, sper, iar însemnările le voi face pe blogul personal.

T.J.: Ce pofte culinare are doamna Bădică în ultima vreme?

Mihai Bădică: Dacă în prima sarcină, doamna Bădică nu a mâncat decât rodii, sparanghel și foarte rar, dar foarte rar, rucola, în prezent, ea dă cu dezinvoltură comenzi complicate. Ultimele de care îmi amintesc, date în miez de noapte au fost: gazpacho de roșii și mere, foarte iute (am executat), macrou tandoori (am executat, slavă Domnului că aveam prin congelator câțiva macroi rătăciți și nu a trebuit să alerg până la metro), salată de spanac (nu am găsit, am înlocuit cu praz), cartofi dulci (nu am găsit și nici nu am înlocuit) și ciuperci shiitake (pe astea le-am găsit destul de ușor). Îmi amintesc și de o comandă neonorată, salată Waldorf de pui cu nuci coapte. Nu am onorat-o pentru că am și fost refuzați de curând la o grădiniță Waldorf, așa că nu sunt de acord cu sistemul Waldorf.

T.J.: Ce îți place să gătești?

Mihai Bădică: Salată de boeuf, saramură de biban, icre, chiar în ordinea asta. Nu bag mixerul (nici măcar nu am așa ceva) în maioneză sau icre, indiferent de câte persoane sunt invitate la masă. Și nici nu pun legume, roșii, ardei sau mai știu eu ce alte nebunii, în saramură. Îmi place să cred că saramura este o mâncare puternică și masculină, care-i ajută să se regăsească spiritual atât pe  bărbați, dar și pe femei, copii (peste 9 ani) și animale de companie. Și mai cred că nicio temă nu este prea complexă încât să nu poți orna o salată de boeuf …

T.J.: Care este cea mai frumoasă întâmplare din activitatea ta de bucătar?

Mihai Bădică: Am gătit o dată în Piața Amzei pentru foarte mulți oameni (aproape o sută, cred). Numai pește. Ciorbă, saramură, icre, salată Calcuta, scordolea dintr-o plătică imensă cu nuci și busuioc din grădină și altele. Am vândut totul, chiar și bucata de slănină cu care ungeam grătarul. Asistentul meu a dat-o la suprapreț. Era burtă de novac, foarte grasă și pârlită. Arăta oribil! Doamna care a cumpărat-o, a mâncat-o în fața noastră cu pâine și ceapă, după care a leșinat strigând Ce bun a fost! Asistentul meu a frecat-o de aplecată câteva minute bune până să-și revină cucoana. Întâmplarea este reală, puteți să nu mă credeți, dar atunci am realizat pentru prima dată cât de departe poate ajunge o tulburare de comportament alimentar.

T.J.: În opinia ta, cum ar arăta în realitate cantina socială?

Mihai Bădică: Bucătari amatori pregătind o dată pe săptămână, în diferite locuri din București, mese grandioase pentru persoane fără adăpost. Invitații speciali ai cantinei sociale ar găti mâncăruri simple, dar extravagante, unele exotice, altele cât se poate de convenționale și ar aranja o masă mare, cochetă, cu o față de masă albă, lumânări și chelneri pedanți, ca pentru o festivitate la care au fost invitați poetul Gării de Nord, Cassius Clay și Arnold Schwarzenegger.

T.J.:În ce constă universul tău culinar?

Mihai Bădică: Universul meu culinar se învârte în jurul unui aragaz marca 1 septembrie Satu Mare, dar nu ar exista fără cei doi sateliți, Vlad (care acum studiază la grădiniță ihtiologia apelor dunărene) și soția (care defilează în jurul aragazului, purtând un șorț pe care scrie Bucate bune am gătit pentru soțul meu iubit).

Și pentru că veni vorba de univers culinar și mâncare, cred că ar fi timpul să purcedem în bucătărie și să vedem ce bunătăți ne pregătește azi domnul Bădică, pentru că deja mă cam roade stomacul de foame. Cred că și pe voi. Mihai își pune deja șorțul, își suflecă mânecile și se apucă de treabă, asistat de ceilalți doi membri ai personajului Treibădică: doamna Simina și micuțul Vlăduț, care au ajuns și ei între timp la Cantină. Ia să vedem ce prepară dumnealor. Să-l ascultăm pe Mihai:

Meniul zilei  se numește ”Moarte colesterolului rău!” și are următoarele părți componente:

1. Icre de să-mi spuneți voi de ce, că eu nu mi-am dat seama – Au fost frecate cu o lingură de lemn, ascultând ”Mojo”, ultimul album al lui Tom Petty, pe care îl recomand cu dragă inimă. Am frecat cam 20 de minute, timp în care am adăugat uleiul câte puțin, am ascultat versurile cu atenție și m-am gândit ce frumos ar fi dacă aș avea câțiva asistenți care să roiască tot timpul în jurul meu, să-mi aprindă țigările și să mă întrebe dacă am nevoie de ceva. Când lingura a stat înfiptă, m-am oprit și am tocat mărunt o ceapă mică. Am amestecat-o cu icrele. Apoi, am adăugat zeama de la o jumătate de lămâie. Am amestecat bine. M-am oprit, am mai pus o dată ”Something good coming” și am stropit cu puțină apă minerală. Am ornat compoziția cu o măslină uitată de Vlad de la masa de dimineață.
2. Salată de ardei copți – Cât am frecat icrele, s-au copt și ardeii. Nu mai trebuia decât să găsesc pe cineva să-i curețe, așa că am strigat-o nervos pe soția mea. Ea a venit imediat, și-a pus șorțul de bucătărie și a executat operațiunea.
3. Supă de roșii cu midii și coriandru – e genul de supă care se face singură, la fix cât să freci icrele și să faci sosul pentru pește. Totul era pregătit dinainte. Cu asta am început de fapt. Cât mi-am verificat mailul, am curățat o juma de țelină, o ceapă mai mare, doi morcovi, un kil de sardine și juma de kil de midii. Am tocat coriandrul proaspăt. Am închis Mozzila și am dat rapid pe răzătoare morcovii și țelina, am tocat ceapa. Din 2 l de suc de roșii, jumate l-am băut. După ce am călit foarte puțin legumele, mai mult le-am tras în tigaie, am turnat sucul de roșii. La sfârșit, am pus midiile, am mai lăsat-o puțin să fiarbă, am gustat și am dres cu sare și piper (lipsea un ardei iute, dar l-am menajat pe Vlad) și am pus coriandrul tocat.
4. Sardine  prăjite cu garnitură de cartofi fierți cu tarhon și sos ”moartea-colesterolului-rău” (semințe de susan, de in, lime, usturel și ulei de măsline). Cât s-au prăjit sardinele (tăvălite prin mălai), am frecat usturoiul ca pentru mujdei, dar nu am vrut să-l leg prea tare. Am pus semințele de susan întregi și semințe de in pisate (la mișto), am stors două lămâițe și cam asta a fost.

Fraților, vă dați seama că mi s-a făcut o poftăăăăăă… Cred că și vouă, așa că nu văd de ce nu ați da năvală acum să vă înfruptați și voi din bunătățile astea!

Dar să vedem ce atmosferă sonoră ne propune invitatul nostru de azi:

Tom Petty and The Heartbreakers – „I Should Have Known It”

Colosseum – ”Buttys blues”

Ei, dragilor, frumoasă zi! Mulțumim din suflet invitatului nostru pentru meniul și programul muzical de astăzi și vă așteptăm și pe voi să vă bucurați de aceste minunate bunătăți. Eu sunt pe aici și mă uit după Vlăduț: după ce l-a tras de urechi până acum pe motanul Stanislas, îl aleargă jucăuș pe flocosul nostru cățel, Dowgird.

Haideți, ce mai așteptați? Dați năvală și poftă mareee!

Publicitate