Guest-Star Day: Iulia Mihai

septembrie 30, 2010

Eiii, ce zile frumoase de toamnă, dragilor! Chiar dacă unele dintre ele sunt mai friguroase și ploioase, tot frumoase sunt. Copacii se pregătesc încet de  Marele Somn de Iarnă și acum, cu foșnetul lor auriu parcă-i aud șoptindu-mi, ca o vrajă, cele mai frumoase amintiri ale lor, din acest ciclu al frunzelor. Da, zilele acestea de toamnă au ceva supranatural, ceva feeric… Nu m-ar mira să văd vreo apariție fantomatică, o umbră, o stafie, ceva… Ah, dar să încheiem discuția despre apariții din astea că deja simt că mi se zburlește părul…

Așaaaa… dar ia să vedem noi cine este invitat azi la Guest-Star Day, că doar e minunata zi de joi! Invitata noastră de azi esteee…este…. Iuliaaaaa Mihaaaai! Ah, dar unde este Iulia? A văzut-o cineva? Hm? Tanti Jeni și Miruna sunt la intrarea în curtea Cantinei și o așteaptă, dar… nimic… Doar un vânticel, care se transformă într-un mic vârtej ce răscolește jucăuș frunzele căzute… pe toată aleea ce duce de la intrare, până la ușa bucătăriei. Alerg degrabă să închid ușa aceea dar fără succes. Vârtejul cel jucăuș ajunge înaintea mea și intră în bucătăria Cantinei… Nuuuuu! Să nu trântească vesela de pereeeeți! Dar… Ce chestie! Odată ce a intrat, vârtejul se domolește încet, încet. Tanti Jeni și Miruna intră și ele în fugă să vadă ce prăpăd s-a produs și privesc amândouă, uitând să respire, cum vârtejul se potolește încet-încet și… apare o umbră care prinde contur! Umbra se transformă într-o siluetă străvezie care prinde substanță și… Iulia? Iulia tu ești? Ahhh, ce ne-ai speriat! Hai că ne-a venit inima la loc și respirația la normal…Știam eu că ești un soi de fantomiță dar nici chiar așa.

Da, dragilor, invitata noastră de azi, Iulia Mihai, are un aer de fantomiță prietenoasă și chiar are preocupări spirituale precum: Desenul, fotografia, scrisul. ”Sunt din Galați, am 24 de ani și sunt absolventă a Facultății de Litere, iar în prezent sunt anul trei la Jurnalism. Sunt pasionată de fotografie și blogging și mă ocup cu ceea ce-mi place: proiecte on-line.” Mai multe detalii despre Iulia puteți afla de pe BLOGUL ei, care participă în acest moment la concursul ”Blogwars”. Să-i urăm succes!

Ah, dar ia să vedem ce întrebări îi va pune tanti Jeni invitatei noastre, că deja s-au așezat la una din măsuțele de pe terasă, la o cafea fierbinte și puernic aromată. ( da, a apărut soarele și e cald și frumos în curtea Cantinei).

T.J.: De unde ai învățat să apari ca o fantomă? Îți plac fantomele? Ai văzut vreodată vreuna?

Iulia: De micuţă am avut atracţie spre partea mai întunecată a lucrurilor şi nu are musai legătură cu faptul că în adolescenţă m-am legat de rock şi de gothic. Cred că unii oameni se nasc cu anumite caracteristici… nu neapărat că le dobândesc datorită educaţiei sau a mediului în care trăiesc. De văzut fantome, văd. Cu toţii vedem, doar că nu toată lumea reuşeşte să accepte lucrul ăsta. Fantomele nu sunt ceea ce vedem noi la televizor: o cârpă albă zburătoare… şi sinceră să fiu, nici nu ştiu dacă le-aş numi ,,fantome”… Termenul pe care îl prefer este ,,prezenţe”. Cât despre nick-name-ul meu (nu mă bateţi că sună englezesc cuvântul, dar termenul de poreclă îmi sună negativ)… păi, el a luat naştere când aveam vreo 15 ani. Având obiceiul să mă furişez în spatele oamenilor şi să vorbesc foarte calm ca şi cum eu aş fi fost acolo, în spatele lor dintotdeauna, m-am pricopsit cu numele de Ghost. La acest nume a contribuit şi tenul meu excesiv de alb. Având în vedere că înălţimea mea nu e una de fantomă adultă, varianta iniţială a numelui a fost Ghost Child, abia peste ani, după maturizarea trăsăturilor feţei, s-a renunţat la Child.

T.J.: Spune-ne ceva despre mâncarea preferată a copilăriei. Cine gătea mai bine, mama sau bunica?

Iulia: Partea simpatică e că pe vremea când eram eu copil, nu se întâlnea un personaj mai scârnav la mâncare decât mine. Nu mă mulţumea nimic. Dacă ar fi fost să mi se dea bomboane gumate toată ziua, eu eram un copil fericit şi mai ales tăcut. Că vorba aia, ce calitate mai mare poate să aibă un copil decât capacitatea de a nu urla. Şi mă mai pasionau vitaminele sub formă de animăluţe. Deşi nu aveam voie să consum mai mult de două pe zi, dădeam iama la frigider ca un hoţ, băgam mâna în pungă, furam câte apucam şi spălam putina cu viteză supersonică. Şi, ca să fiu şi puţin serioasă, îmi plăceau maxim turtele pe plită ale bunicii. Ieşeau într-un fel anume! Bunica mea e la ţară, iar toată copilăria mi-a fost marcată de evenimentele de pe acolo, de mâncărica naturală… de cântatul cocoşului… de roşiile din grădină… Treaba frumoasă e că aveam voie să mănânc cam de toate… dar nu mâncam. Fugeam de mâncare ca de necuratul.

T.J.: Ce feluri de mâncare te încumeți să gătești, totuși?

De gătit, nu am depăşit niciodată bariera mâncărurilor simple… din simplul motiv că undeva în structura mea genetică am ceva lipsă, când vine vorba de gastronomie. Dacă mi se găteşte, mănânc, însă, dacă e să fiu pusă să gătesc, sigur se lasă cu mâncare arsă şi grimase nemulţumite. Îmi amintesc că într-o zi am încercat să fac o surpriză persoanei iubite… să îi gătesc cartofi prăjiţi (ştiind că doar la asta mă pricep cât de cât bine) şi, furată fiind de peisaj, i-am uitat pe foc, carbonizându-se total. Partea simpatică e că începând cu acea zi s-a deschis sezonul bancurilor pe seama gătitului meu.

T.J.:De ce ai numit blogul ”Omlette du fromage”?

Iulia: Treaba e destul de simplă, l-am numit aşa ca să nu-l numesc ,,Je ale a la padure, je manje le fragi şi mure”. Totul a început în clasa a II-a, când profesoara de franceză a decis să ne numească ,,idioţi” pentru că nu ne intra sub nicio formă vreun cuvânt francez în minte. De atunci am repudiat tot ce înseamnă limba franceză, pentru că involuntar asociam totul cu acel eveniment. Deşi acum, după ce au trecut vreo 15 ani, am reuşit să trec peste secheluţă învăţând franceza (nu vă închipuiţi că o ştiu la perfecţie, dar mă descurc), am decis să îmi numesc blogul aşa, înfluenţată fiind şi de episodul cu acelaşi nume din Dexter’s Laboratory.

T.J.: Faci niște fotografii foarte frumoase. Am văzut câteva pe blogul tău, cât și pe cel dedicat fotografiei pe care, din păcate l-ai șters. Cum te-ai apucat de hobby-ul acesta cu fotografia?

Iulia: Pasiunea pentru fotografie mi-am căpătat-o acum aproximativ patru ani, în momentul în care cineva foarte drag mie a dispărut din viaţa mea. Fotografia a fost singurul lucru ce nu mi-a da voie să mă urc pe pereţi.  Aşa că, după aproximativ un an, mă puteam numi un semi-expert, învăţând şi furând meserie de pe unde apucam. Nu am niciun curs în acest sens, tot ce am învăţat fiind rezultatul studiului pe cont propriu, însă, am reuşit în timp să câştig competiţii prestigioase în acest sens, diplomele ţinându-le la loc de cinste, alături de cele dobândite datorită celeilalte mari pasiuni ale mele: bloggingul

Printre premiile obținute cu fotografia menționez cele obținute la concursurile ”Loreal 100 ani”, ”România ești frumoasă”, concursul organizat de site-ul celor de ”photomagazine”. Ca bloggeriță, am obținut mai multe premii la concursul ”Superblog 2009”.

T.J.: Știu că îți place Nightwish. De câte ori ai cântat ceva de Tarja Turunen sub duș?

Iulia: Ca să fiu sinceră, niciodată. Ce face femeia aia cu vocea ei nu poate orice muritor. Uite o chestie pe care eu n-o pricep… de ce oamenii s-au încăpăţânat să mă asocieze cu ea… inclusiv tu. Părul negru şi ochii albaştri-verzi nu te fac Tarja Turunen. Însă asocierea nu are cum să fie altfel decât  flatantă, adică o prefer unei asemănări cu… Phil Collins, de exemplu… Revenind la muzică şi la cântatul sub duş… da, cânt sub duş spre nenorocul vecinilor care aud concomitent vocea mea acompaniată de muzica din casă şi remixată de gelul de duş şi de bulbuci. Iese de-adreptul divin… mirobolant. În scurt timp cred că vecina mea, Agachi, va tăia bilete la intrarea în bloc, eu mă voi lăsa de muncă, îmi voi antrena vocea şi îmi voi conduce propriul fan-club. M-am gândit eu la toate… Ba chiar şi la un sediu pentru fan-club, colţ cu asociaţia de proprietari.

Eiii, dar gata cu vorbăria. Le fac semne disperat celor două interlocutoare, că deja e trecut de ora prânzului și foamea… știți voi… are ceasul ei propriu și o voință proprie foaarte puternică. Hai să vedem ce ne pregătește azi Iulia:

”Pentru început, ca încălzire, mă gândeam să vă tratez cu niște ”caprese”. Îmi place mult să așez pe farfurie feliile de mozarella, alternativ cu cele de roșii și să picur uleiul de măsline peste ele. O farfurie de ”caprese” emană multă prospețime, părerea mea. Se servește cu o felie crocantă de focaccia.

Apoi vă servesc cu o omletă. ”Omlette du fromage”, evident! Am o rețetă destul de simplă, dar foarte gustoasă și plină de vitamine. La început, pisăm brânza, de regulă, telemea de văcuță. Se pune la călit, în puțin ulei și la foc mediu, împreună cu o ceapă tocată mărunt, felii de ardei gras verde și o roșie tăiată cubulețe. Cât timp se călește compoziția asta, se bat patru ouă, bine de tot, până se fac spumă. Eu mai adaug și puțin lapte la ouă, ca să fie mai pufoasă omleta. Pun sare și piper, după gust. Se toarnă ouăle peste compoziția din tigaie și se amestecă un pic, pentru ca acea compoziție de ou să pătrundă peste tot. Se pune apoi capacul și se pune focul la mic. Din când în când ridicăm capacul să vedem ce se întâmplă acolo. Nu se întâmplă nimic rău, vă zic eu. Când este gata, se răstoarnă în farfurie și se servește cu o salată de roșii și castraveți, cu puțină ceapă. Poftă bună!”

Mmmm, ce omletă gustoasă! Pufoasă și aurie! M-am abonat deja la următoarele două-trei-patru tigăi de omletă. Primuuu!

Dar hai să vedem ce ne va pregăti Iulia la desert:

” În amintirea zilelor frumoase de vară, vă voi servi cu o salată de fructe. Raportul este următorul: la o cantitate de patru kiwi curățate de coajă, mai punem patru mere curățate de coajă, patru mango, un ananas proaspăt, sucul de la o lămâie și jumătate de ceașcă de suc de ananas. Fructele se taie cubulețe, se amestecă într-un vas cu zeama de lămâie și sucul de ananas, se adaugă puțină miere și se ține tot amestecul la frigider, cam o oră. Apoi se servește, fiecare porție fiind ornată cu frișcă și topping de vișine. Poftă bună, din nou!”

Mmmmm… bun și răcorooos! Ah, chiarcă salata asta îmi amintește de zilele de vară în care leneveam pe marginea piscinei, aici la Cantină… ehhh, ce vremuri…

Iulia ne-a pregătit și un set de fotografii. ” Cea mai dragă îmi este cea cu caii. Este făcută de cealaltă parte a Dunării, pe malul tulcean. În fundal se vede Galațiul. Pisica din fotografia cealaltă este a mea, o cheamă Gretel.”

 

 

Frumoase poze, într-adevăr! Iar Gretel e chiar dulce. Bine că nu e Stanislas p-aci să o vadă… Dar cred că nici măcar Greta nu poate să-l trezească din lenea lui proverbială… ufff…!

Dar ia să vedem ce ambianță muzicală ne propune Iulia pentru ziua asta minunată:

”O piesă cu care mă identific teribil de mult:

Și o piesă din anii 80, care-mi amintește de copilărie:”

Minunat! Iulia deja a intrat din nou în bucătărie pentru o nouă șarjă de omlete și salată de fructe. Se descurcă chiar bine, deși avea niște temeri îngrozitoare legate de prestația ei culinară.  Tanti Jeni speră că experiența de azi îi va da Iuliei mai mult curaj de acum înainte când va intra în bucătărie, în calitate de bucătar.

Ei, dar cam asta a fost pentru azi! Mulțumim din suflet fantomiței noastre Iulia pentru prezența ei la Cantină, deși intrarea ei ne-a cam speriat un pic… J

Dragilor, vă așteptăm și pe voi la o omletă gustoasă și o salată de fructe delicioasă! Hai, dați năvală și poftă mareeee!


%d blogeri au apreciat: