Guest-Star Day: Bogdana Pascal

Dragele mele, dragii mei, bună dimineața! Da, nu vă uitați la mine că am o lavalieră, microfon și vorbesc în fața camerelor de luat vederi. Azi, doar pentru azi, Cantina Socială s-a transformat în studio TV, de unde transmitem live, obișnuitul eveniment de joi și anume Guest-Star Day! Acu o să mă întrebați care e șmecheria cu studioul și transmisul live… păi, ne-am gândit noi, adică tanti Jeni, Miruna și cu mine să îi aranjăm un cadru familiar invitatei noastre de astăzi, care este producător TV. Și nu orice fel de producător, ci unul de emisiuni de artă! Doamneloorrrr și domnilooorrr! Să se aprindă reflectoareleeee! Intră în studiooooo… Bogdanaaaa Paaaascaaaalll!!! O apariție încântătoare, dragii mei, iar aplauzele sunt pe măsură! Iat-o pe Bogdana intrând în studioul Cantinei Sociale, însoțită de tanti Jeni și Miruna.

Vizitatorii Cantinei Sociale o cunosc, desigu,r pe invitata noastră de azi, care semnează cu numele ”Sultana” sau ”BP” comentariile sale. Dar hai să facem o prezentare mai detaliată a activității Bogdanei:

După ce a terminat Liceul de artă ”Nicolae Tonitza”, Bogdana a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București, Secția Multimedia, cu master obținut la ”Centrul de Excelență în Studiul Imaginii”.

În ultimii ani, s-a aplecat mai mult asupra dansului modern contemporan românesc, pe care l-a prezentat într-o serie de documentare și emisiuni TV, unele dintre ele prezentate și premiate la diverse festivaluri autohtone sau internaționale. În prezent, Bogdana produce pentru TVR Cultural emisiunea ”Dancemakers”, care este difuzată joi la ora 22:30. Merită să o urmăriți.

Despre experiențele zilnice de mamă, sau ”despre realitatile subiective, despre banalitatea si spectacularul de zi cu zi” cum îi place ei să zică, Bogdana consemnează periodic pe BLOGUL ei personal.

Dar să vedem cum își prezintă invitata noastră de astăzi latura culinară:

”Dacă vreți să aflați cum am ajuns aici, ar trebui să mergem la începuturi, când mi-am afirmat declarația de apartenență; întrebată fiind, pe la 3-4 ani, „ce vreau să mă fac când o să fiu mare”, am răspuns : „bucatareasă, croitoreasă și mamă de copii.” Și, ca în orice poveste fără happy-end, vocația m-a săpat cu viclenie și a răbufnit când mi-era lumea mai dragă, când visele mele de împlinire artistică erau cât pe ce să-mi anihileze orice pornire casnică. Am pus într-o doară mâna pe cratiță, iar de atunci n-am mai reușit sa o dezlipesc.

Altfel, n-am nici o vină că fac (bine) ceea ce fac. Bucătăreala mi s-a transmis genetic, s-a combinat cu instinctul și cu simțul meu artistic, iar rezultatul mulțumește pe toata lumea. Nu m-a învățat nimeni să gătesc, știi cum se spune, faci ce vezi în casă (de fapt, eu nu prea cred în vorba asta, dar în cazul bucătărelii, se poate aplica). Ca să înțelegeți mai bine contextul, în familia mea se gătește zdravăn, nu doar la ocazii. Mama mea a învățat să gătească stând în casă cu soacra ei, iar soacra ei, adică bunica mea, a fost o soacră din aia.. ca la carte, nu a făcut nicio concesie. A fost în schimb o bunică bună și foarte talentata in bucătărie. Sunt convinsă că ei trebuie să-i mulțumim. Făcând încă o paranteză, familia tatălui meu e din Basarabia, bunicii mei au fost refugiați politic și au venit cu toți copiii aici in ’43. Bunicul era basarabean și un croitor excepțional, iar bunica era bulgăroaică și a pocit limba română toată viața. Bunica a gătit preponderent „național”, cu multe legume, mai ales pentru că ținea toate posturile, până a închis ochii la 91 de ani; făcea minuni în bucătărie, fără niciun pic de carne, unt sau ouă. Ai mei nu țin post, așa ca nu respectă neapărat rețetele bătrânilor, însă s-a transmis stilul „light”, cu multe legume, cu mult zarzavat, salate, o groază de conserve, tot felul de murături, compoturi și dulcețuri pentru iarnă. Se consumă și destulă carne, de Sărbători se taie porc sau miel, se fac cârnați, pastrame, tobă, leiber și câte și mai câte, se afumă preparatele făcute în casă, se face piftie de vânat cu vin roșu și măsline și multe alte minunății. Pe orice pune mâna, mama nu dă greș, sub „indicațiile stricte” ale tatălui meu: să fie condimentat, să fie iute, să nu fie gras, să fie tăiat cu grijă. După această paranteză, mai vreau să adaug că atât eu, cât și cele două surori mai mari ale mele, am prins drag de bucătărie, fără să ne bage nimeni nimic pe gât. Mama nu ne-a pus să gătim cât am stat pe acasă, cel mult o mai ajutam la curățat sau spălat vase (eu mai putin). Dar noi toate gătim de plăcere, invităm prieteni la masă cu ocazie sau fără, suntem foarte grijulii să nu plece nimeni flămând de la masa noastră.

Revenind la mine, împinsă de chemările artistice, am părăsit cuibul părintesc la 14 ani, când am plecat la liceu, iar impulsurile gospodărești erau nule. Nu făceam nazuri la mâncare, însă puteam să apreciez dacă o mâncare e buna sau nu, manifestând în vremea aia o mare pasiune pentru hamburgeri și pizza, mâncăruri care atunci chiar lipseau din menu-ul mamei. Mi-o amintesc pe mama „ce hamburgeri ? îți fac și eu imediat, pastă de chiftele pe plită”.

Am început să gătesc cât de cât după 18 ani, după ce sora-mea cea mare, cu care am locuit în vremea liceului, s-a mutat „la casa ei”. Cât am stat împreună, mai mult gătea ea, ocazional mai făceam câte un orez, paste, sau cât timp am avut câine, îi făceam mâncarea. Mă mai remarcam câteodată cu câte un dulce de casă, celebrii mei „morți”, un fel de gogoși care arătau exact cum le spune și numele, niște chestii mumificate, negre și foarte tari, greu comestibile. Pe urmă, traseul meu culinar a fost destul de incoerent, am avut serviciu din studenție, primii doi ani lucram la aeroport și mai mult noaptea, ca să ajung ziua la cursuri. Ce gătit ? Mâncam pe drum, de la fast-food, mâncam câte o ciorbă în trecere pe la soră-mea la 7 dimineața, apoi prânzul îl luam la bufetul din UNATC, ajungeam acasă seara și mâncam ce aducea prietenul meu din vremea aia: fistic, bere, baclavale. Nu numai, aducea niște chestii bune gătite de mama lui, turcoaică, cus-cus și pulpe de pui umplute cu orez. Mai prăjeam cârnăciori din ăia arăbești care împuțeau toată casa, câte un humus. Dar toate astea fac parte din trecut.

Revenind la prezent, nu mi-am cucerit soțul cu talentele mele culinare, asta e clar. După ce ne-am mutat împreună, când aveam timp, mă băgam în bucătărie și apoi el mă întreba „știai să faci ciorbă?”, „știai să faci ardei umpluți?”, „știai să pui gogoșari la oțet?” Nu știam. Făceam apel la memoria papilelor, o mai sunam pe mama, mai improvizam. Mereu mi-a plăcut să improvizez, niciodată prin scădere, mereu prin adăugare sau înlocuire. „Daca aș pune la musaca orez in loc de cartofi ?”. Alteori, respect rețetele cu mare strictețe, nu mă apuc de gătit fără să am ingredientele înșirate pe masă, cântăresc totul la gram si nu fac rabat de la nici o procedură, oricât timp mi-ar lua. Am început să gătesc masiv abia după ce a apărut copilul și, recunosc, în unele zile nu am chef, dar trebuie. Atunci îmi amintesc de statement-ul meu din copilărie și oftez, nu puteam să zic „artistă” ? Îmi place să adun rețete cu potențial (când mănânc ceva bun încerc să aflu cum se realizează, când nu reușesc mă închid în „laborator” și „fac teste” până reconstitui gustul), îmi place să gătesc colorat și instinctiv, cu multă verdeață și multe legume, cu lămâie, cu borș de putină. Mă recunoști după ciorbele groase, cu multe zarzavaturi, și după faptul ca salatele nu lipsesc niciodată lângă felul 2, fie și-o murătură.

Bucătăria mea e cosmopolită și internațională, pentru că învăț cu mare conștiinciozitate de la oricine, expert sau nu, doar dacă face ceva care îmi place sau recunosc – mai bine ca mine. Am învățat de la mama, de la surori, am învățat de pe net și de la televizor, de la Jamie Oliver am prins niște rețete care au intrat demult în circuit, Tarek, un bun prieten libanez, m-a învățat să fac humus, falafel și taboule, am prins gust de la Oana D. să fac prăjituri, am văzut doar la soacra mea cum se fac chifteluțele învelite în frunze de ștevie, am învățat de la Oana B. să fac adevăratele paste italienești cu zuchini iar de la mama ei am moștenit o prăjitură-unicat cu morcov, știu de la Mihai cum se fac adevăratele icre  și de la Simina am luat o foarte bună supă-cremă de praz și uite, am văzut la dumneata, tanti Jeni, cum să gătesc ficățeii cu smântână.”

Uhhh… bine că nu m-a filmat nimeni când reacționam la vorbele ”ciorbă”, ”musaca”, ”mici”, ”murături” sau ”paste italienești”… Îmi venea să mănânc cuvintele, nu alta. Din aer, așa. Să nu mai spuneți la nimeni… Mai bine hai să le însoțim pe tanti Jeni și Bogdana la bucătărie, unde vor servi o cafeluță, iar tanti Jeni o să-i pune întrebările obișnuitului mini-interviu:

T.J.: Ai putea prezenta arta culinară românească într-un film de 26 de minute?

Bogdana: Arta culinară poate, dacă vom conveni că bucătăreala este o artă :), însă românească, nu știu… nu sunt expertă, dar… ce e românesc din bucătăria noastră ? Cu fasolea și varza se mândresc și polonezii, mici (delicioșii cevapcici) am mâncat și la Sarajevo, sarmale în foi de viță au și arabii, când am fost la Lyon am nimerit în plin festival al burții de vită, și exemple sunt destule, le știm cu toții. Deci răspunsul este nu, cel puțin nu în 26 de minute, cred că situația e mult mai complexă, și asta e frumos 🙂

T.J.: Sunt foarte multe formate de emisiuni TV culinare. Ce ai aduce în plus dacă ai avea ocazia să produci o asemenea emisiune?

Bogdana: E prima dată când îmi pun problema asta, nu m-am gândit niciodată că aș face vreo emisiune culinară, nici măcar la nivel de concepție. E greu, pentru că, paradoxal, nu prea mă uit la TV, deci nu știu unde s-a ajuns pe la noi. În străinătate (și știu asta mulțumită Alinei), adică în Australia, s-a ajuns foarte departe cu MasterChef. E o minunăție, din toate punctele de vedere, dar mai ales din punct de vedere al show-ului de televiziune (haideți că mi-am adus aminte ce-i pe la noi la tv și mi s-a tăiat pofta de mâncare). Deci în plus, nu știu. Acum, la prima mână, cred că tot pe ideea de concurs aș merge. Oameni simpli, amatori, puși să gătească diverse chestii, cu bani foarte puțini sau dimpotrivă, cu bani foarte mulți. Aș face episoade tematice, cum să ratezi o prajitură (în 5 pași), minimul necesar de rețete pentru tânăra bucătăreasă, trucuri băbești, cum gătim pentru diferite diete, pentru bebeluși, pentru diabetici, pentru ocazii speciale, pentru câini, rețete cu ce găsim în casă sau cu ce găsim prin piață în sezonul respectiv. Cred că aș merge mai mult pe partea practică decât pe ideea de show, vedetisme. Nu știu, nu sunt chestii originale, dar produsul final ar putea fi împachetat cu multă creativitate, nu s-ar adresa neapărat gospodinelor.

T.J.: Care ar fi punctele comune între arta dansului și arta culinară?

Bogdana: Deci am convenit că statul la cratiță e o artă ?:) Probabil că are aceleași puncte comune ca și cu o altă artă, nu doar cu coregrafia: practică multă, perfecționism, spargerea convențiilor, creativitate, tenacitate, improvizație. Dacă ne gândim la mișcările pe care le execută corpul în bucătărie, sigur putem vorbi și despre un dans.

T.J.:când vei publica un tratat despre saramură? Pe cine dintre cunoscuții tăi ai lua co-autori?

Bogdana: Haha! Când va sta cineva să-l scrie, eu voi fi mult prea ocupată să mă confrunt verbal și demonstrativ cu posibilul co-autor, Mihai (Bădică). La ultima confruntare s-a lăsat cu 2 saramuri diferite pe masă, așa că nu se știe niciodată 🙂

O să mă gândesc să-i propun Bogdanei o dezbatere live pe tema saramurii, între dumneaei și domnul Bădică. Ei să facă saramurile și eu să le degust. Și pentru că va fi greu de decis care e mai bună, o să repetăm figura. Eiiii, dar numai gândul la chestia asta mi-a făcut o foameeeee… de nu mai nimeresc șarfu la camera asta de filmat! Tocmai la fix, că uitați, Bogdana și-a pus șorțul și se pregătește să ne prepare meniul de azi! Ia să vedem..  Să-i dăm cuvântul: Acțiuneeee! Motor!

”Pentru astăzi am pregătit ceva ușor, un orez chinezo-german (rețetă dictată prin telefon de sora-mea mijlocie, stabilită de mulți ani în Germania. by the way, sora-mea a făcut 3 torturi luna trecută, de ziua ei, și le-a dus la serviciu. Câți dintre noi ar face asta ? Și ce torturi chic, abia aștept să vină de sărbători cu rețetele:), o salată răcoroasă de fenicul cu ridichi, iar la desert cheesecake.

Dar să începem: ați marinat carnea aia de vițel așa cum v-am rugat aseară ? Ați înlocuit cu pui ? Mergea și curcan, să știti. Deci, kil-ul ăla de carne slabă l-ați tăiat cubulețe și l-ați marinat în ulei, sos de soia, amestec de   condimente picante chinezești, vreo 5-6 căței de usturoi, puțină sare și ceva vin alb, cât să se pătrundă în întregime. Dacă a stat peste noapte la frigider e foarte bine, haideți să tocăm repede 2 cepe, să le călim în puțin ulei în oala aia cu strat de teflon și să punem peste ele o pungă de orez basmatti, amestecăm și turnăm apă, 2 degete să treacă deasupra. Amestecăm să nu se prindă, ia uite, n-au trecut nici 5 minute și orezul a început să se înmoaie. Dați carnea aia marinata, cu sosul ei cu tot, s-o turnăm peste orez (cam la jumătatea timpului lui de fierbere, el fierbe în max 30 minute, nu dați aragazul la maximum). Amestecăm și le gătim împreună, carnea e deja moale și se va găti în timp util cu orezul, dacă mai e nevoie mai completăm cu apă și amestecăm. Când orezul s-a fiert, lăsăm mâncarea să se odihnească și preparăm salata.

Pentru salată avem nevoie de părți egale fenicul și ridichi, adică 2 rădăcini de fenicul și două legături de ridichi. Feniculul se taie solzișori, ridichile se spală bine și se păstrează deasupra tulpinei încă 2-3 cm, apoi se taie pe lung. Se toacă și niște frunze mai verzi de ridiche, se amestecă totul cu ceva ulei și zeama de la 1-2 lămâi (după gust), iar deasupra se orneaza cu partea ierboasa de la fenicul, tocată  mărunt.”

Fraților! Tare faină coproducția asta chinezo-germană! Mmmm.. ce arome! Iar salata asta merge la fix!

Hai să vedem ce avem la desert:

La desert, facem o tartă cheescake cu vișine; pentru aluat avem nevoie de 200 gr de făină, 75 gr zahăr, 100 gr unt sau margarină, un ou, jumătate plic praf de copt, le amestecăm într-un guguloi și îl dăm la rece 15 minute. Între timp luăm vreo 350-400 gr de brânză dulce de vacă, o amestecăm bine cu blenderul cu 2 ouă, zahăr și esență de vanile după gust, până iese o cremă aromată ce nu mai are nimic în comun cu brânza (mai ales dacă aveți alături persoane care nu suportă ideea de brânză, cum e copilul meu, mai puteți adăuga o lingură de pudding de vanilie și câteva linguri de lapte, pentru un aspect ușor sticlos al tartei, și nu brânzos). După ce aluatul s-a întărit, îl întindem pe o hârtie de copt tăiată pe forma rotundă (nu uitați să luați în calcul și marginile tăvii), apoi turnăm crema de brânză și pentru mai mare fun, ornăm tarta cu vișine (de)congelate sau proaspete, după sezon. Băgăm apoi la cuptor, la foc mediu, vreo 20-25 minute, până când se coc marginile. Se scoate din cuptor când e gata și se consumă rece, adică la temperatura camerei.”

Fraților, tarta asta m-a ucis… Dar am înviat din nou, în direct, ca să mai pap o tavă sau două!

”Un prieten psiholog, nu dau nume, mi-a zis că o să ajung ca mama (fără s-o cunoască, doar prin deducție). Eu sper să nu, pentru că mama e genul, și a rămas proverbială „am făcut tortul ăsta, mi-au mai  rămas 8 albușuri, ce să fac cu ele? Hai sa curăț niște nuci și să fac câteva pricomigdale repede”, ne mărturisește Bogdana.

Eiiii, orez bun avem, desert minunat avem… Ce muzică ascultăm azi? Hai să vedem ce ne propune invitata noastră: ”Când gătesc îmi place să ascult muzică care să-mi activeze creativitatea, trip-hop și chill-out. Am ales o muzică multi-culturală, armonizată prin melanj, care îmi place foarte tare.”

Dragilor, o zi cum nu e poate mai frumoasă! Și o emisiune pe care o vom păstra cu mare drag în videoteca de aur a Cantinei Sociale. Mulțumim din tot sufletul Bogdanei pentru onoarea și plăcerea de a fi astăzi invitata noastră!Acuu… să nu mă filmați… eu palmez o porție de orez și salatăăă… un platou mare de cheescake… și mă duc repede la tejgheaua de la prăvălie, să nu găsească clienții închis. Deși am pus un anunț cu ”Vin imediat!”…

Hai, veniți degrabă și voi la Cantină pentru a savura bunătățile de azi și pentru muzica bună! Dragelor și dragilor, poftă mareee!

Publicitate

Poloniq. Tagliatelle cu șuncă și ciuperci. Cremă de zahăr ars cu mere

Fraților, sunt frânt de oboseală. De abia m-am trezit azi și când am văzut cât e ceasul, m-am îmbrăcat repede și am zbughit-o la Cantină că am treabă multă de tot! Adică, după ce că eram super-ocupat cu contemplarea activităților de creație din bucătăria Cantinei, degustarea bunătăților făcute de tanti Jeni și Miruna și visatul cu ochii deschiși la cai verzi pe pereți, tanti Jeni s-a găsit să-mi mai încarce cu ceva programul de lucru. Uffff! Stați să vedeți: mă cheamă dumneaei vineri, în bucătărie, când aranja vesela în debara și-mi zice: „Măi, Gheorghe, uite la ce m-am gândit io. Avem niște ustensile de bucătărie frumoase și utile, care îmi ușurează tare mult munca p-aici. Ce-ar fi dacă am împărtăși aceste accesorii minunate de bucătărie și celor care vin să mănânce la Cantină?” Sorbeam din cafeluța pregătită pe măsuța mea preferată din bucătărie: ” Adică cum, tanti Jeni, o întreb nedumerit pe dumneaei, să le dăm la musafiri din vase și tacâmuri, să le ia acasă?” Tanti Jeni dădu in cap nemulțumită” Offf, Gheorghe, n-ai înțeles nimic: uite, m-am gândit ca în cămăruța asta de lângă sala de mese, să deschidem un magazin de accesorii de bucătărie. În felul acesta, cei care vin să servească meniul Cantinei, pot lua acasă un castron, un platou, o răzătoare, chestii din astea… Și pentru că eu nu am suficient timp să mă ocup de el, te fac pe tine responsabil de magazin, așa poate scapi și tu de lenea asta care te-a cuprins de ceva vreme. Hai, apucă-te de treabă, aranjează magazinul, decorează-l, pune marfa în raft, etichetează prețurile și hai mai repede că luni-marți vreau să fie gata!” Fraților, deci vestea asta a avut un efect mai puternic decât cafeaua.. Adică eu, responsabil de magazin? Ăăăă, eu? Responsabil? „Hai, nu te speria, mă încurajă tanti Jeni, știu că ai să te descurci…” și plecă să aranjeze mai departe vasele în debara. După câteva minute de tăcere, în care mă gândeam cum o să mă descurc cu noua însărcinare, o întreb pe dumneaei: ” Auzi, tanti Jeni, dar cum o să se numească magazinul ăsta? Să știu ce scriu pe ușă…” Dumneaei își privi polonicul agățat la brâu: „Păi cum altfel? POLONIQ! Să fie mai.. chiq.” Păi atunci așa să-i rămână numele, am zis și m-am apucat de treabă.

Așa că vă dați seama ce week-end plin am avut! Ufff… Acu, că am terminat treaba și a venit ora prânzului, hai să vedem ce avem azi în meniu, că deja mi-e o foame de lup. Ba nu, de urs, că e mai mare.

Ahhh, tanti Jeni ne va răsfăța azi cu niște paste minunate: tagliatelle cu șuncă și ciuperci! Dumneaei tocmai a pregătit pe masa de lucru: 400 de grame de tagliatelle,o ceapă mare, 150 de grame de șuncă tăiată felii, 200 de grame de smântână, 200 de grame de ciuperci, două linguri ulei măsline(floarea soarelui), parmezan ras, sare și piper.

Tanti Jeni taie ceapa rondele și o pune în tigaie cu două linguri de ulei de măsline, la călit. După ce se călește puțin, adaug feliuțele drăguțe de șuncă, le rumenește și apoi ciupercile scurse bine din uleiul în care au fost conservate. La final, grandios, tanti Jeni adaugă smântâna, cu gesturi largi de dirijor de orchestră. Tigaia se ține pe foc vreo 10 minute. În acest timp, tanti Jeni fierbe pastele tagliatelle, așa cum îmi plac mie, adică „al dente”, într-o oală cu apă, un pic de sare și un pic de ulei de măsline. După ce au expiat cele 10 minute de pe foc ale sosului, pastele se scurg bine, se clătesc cu un jet de apă rece, apoi se toarnă în tigaie peste sos, amestecând bine. Se pune din nou tigaia pe foc vreo 2-3 minute și gataaaa! Pastele sunt gata să vie servite alături de un pahar de vinișor roșu, proaspăt scos din pivniță! Desigur, fiecare porție de tagliatelle se garnisește deasupra cu o cantitate generoasă de parmezan ras. Ahhh, dragilor, o minunăție!

 

Miruna cea dulce ne-a pregătit și ea un desert de excepție: o excelentă cremă de zahar ars cu mere! Mmmmm… abia aștept să fie gata! Fiți atenți: la un litru de lapte, Miruna mai combină opt ouă, zece linguri de zahăr, două mere mari și frumoase, o fiolă de esență de rom, și un prăfuleț de sare.

Miruna folosește o cratiță de trei litri în care pune cinci linguri de zahăr și face un caramel, preferatul ei, cum bine știți. Prin mișcări de rotație ale cratiței, Miruna îmbracă pereții vasului cu acest caramel și apoi îl lasă la răcit. Trece apoi la mere, pe care le scobește de sâmburi, le taie felii subțiri și le așează pe fundul vasului îmbrăcat în caramel, stratificat. Miruna sparge apoi ouăle într-un bol, le bate ușor , să nu facă spumă, împreună cu celelalte cinci linguri de zahăr rămase, adăugând apoi, esența de rom, praful de sare și laptele. Compoziția rezultată o toarnă în cratiță, ușor de tot, să nu deranjeze stratul de mere frumos aranjat. Cratița de pune apoi la cuptorul preîncălzit. Pentru a se coace bine crema, Miruna folosește un soi de bain-marie: cratița este așezată în cuptor într-o tavă, umplută cu apă fierbinte cam până la jumătatea cratiței. După vreo 45 de minute, Miruna efectuează testul cu scobitoarea: dacă aceasta iese curată atunci când este înfiptă în cremă, înseamnă că este gata. Yupiii! Miruna scoate apoi cratița din cuptor și lasă crema la răcit. Ahhh, arată minunat, dragilor! Abia aștept să o gust!

Ei, fraților, bun meniu! Am fost în pivniță și am scos de acolo câteva carafe cu vin roșu, tocmai bun pentru pastele pregătite de tanti Jeni. Pentru cei înfrigurați, avem ceai de fructe de pădure, bun, dulce și aromat. Vă așteptăm cu drag cu mesele pregătite și bunătățile fierbinți, tocmai scoase din cuptor!

Pe mine mă găsiți la proaspăt deschisul magazin POLONIQ.RO
Vă aștept să-l vizitați, sunt convins că veți găsi ceva pe placul vostru!

Haideți, fraților! Dați năvală și poftă mareeee!

Guest-Star Day: Nuami Dinescu

Dragii mei , știți doar că se spune că vremea e după sufletul omului. Deși afară e cam mohorât astăzi, aici la Cantina Socială e soare și frumos! Păi cum ar putea să fie altfel, fraților, când invitata noastră de astăzi are un suflet mare și cald? Doamnelorrrr și domnilooorrrr, urați-i bun venit azi la Guest-Star Day, unicei și inegalabilei Nuamiiiii Dinescuuuuu! Ah, ce urale! Ce aplauze furtunoase! Nuami este primită de tanti Jeni și Miruna la poarta Cantinei, dăruindu-i un buchet imens de trandafiri roșii și este condusă la braț de ele, pășind agale către incinta Cantinei Sociale.

Dar, este cineva care nu o cunoaște pe invitata noastră de azi? Nuami Dinescu este cea care a interpretat ani buni personajul Tanța în emisiunea TV a doamnei Teo: ” După prima repetiție pentru emisiune, Teo mi-a spus: «Fato, eu te iubesc pe tine!», iar eu, ca un copil prostuț i-am răspuns: «Eu te iubesc de mai demult, că te-am văzut la televizor»” ne mărturisește Nuami aici.

Nuami are un talent înnăscut pentru actorie, deși primii ani, după terminarea liceului a încercat să fie admisă la Facultatea de Filologie: ” Într-o zi, un prieten, care mă ştia din toate piesele de teatru în care jucasem în şcoală, mi-a spus: “ la trupa de teatru Eveniment a CC a UTC se dau probe. Du-te şi tu.” La audiţie, a trebuit să citesc din Caragiale. Când am terminat textul, i-am auzit pe cei din juriu: “Mâine să vii cu două poze. Începem munca, avem de repetat”. Peste câteva zile, jucam premiera – un colaj de momente după Caragiale. Profesoara de română care mă medita pentru Filologie era în sală şi după ce s-a terminat spectacolul mi-a zis: “Trebuie să te faci actriţă”. Pentru o vreme, am renunţat la admitere. Venise în Bucuresti, de acasă de la Târgovişte, şi una dintre surorile mele care se pregătea să dea la Geografie. Munceam ca să îşi poată plăti ea meditaţiile. Şi ca să putem trăi. După ce a intrat ea la facultate, am dat şi eu la UNATC, la păpuşi. Am picat de trei ori. Mereu eram a doua sau a treia sub linie. Cel mai mult m-a durut când am auzit o conversaţie între profesori: “Dar de ce nu intră fata asta? E bună.” “E bătrână. Are 30 de ani”. Doamna care o spunea avea 70. Momente ca acesta te fac să crezi că nu mai contează nimic pe lume, că tot ce se întâmplă e nedrept. Eşti furioasă, disperată, necăjită. Tot ele te obligă însă să te regrupezi, să înveţi să o iei de la capăt. Într-o săptămână sau în 5 luni. Am jucat în teatre la revistă, dramă, păpuşi, liric – oriunde se dădea Concurs – Reşiţa, Braşov, Craiova, Ploieşti, chiar şi înainte de a intra la actorie. Când am intrat, în 93, la Universitatea Hyperion, aveam 31 de ani. Întârzierea admiterii a fost doar un moment greu din viața mea.” , aflăm dintr-un interviu acordat de Nuami.

Puteți afla mai multe despre Nuami, accesând BLOGUL ei, în care scrie rar dar bine și frumos.

Dar, hai să vedem ce aflăm despre latura culinară a invitatei noastre, în urma întrebărilor pregătite de tanti Jeni. Iată, dumneaei și Nuami tocmai s-au așezat la o cafeluță pentru o mică discuție. Să le ascultăm…

TJ:  Cât de mult seamănă  personajul Tanța cu Nuami Dinescu?

Nuami: Tanța e un personaj inventat   -habar nu am ce are în comun cu mine, nu m-am gândit la asta! Știu doar că râde mult – ca și mine!

TJ: Ce nu ai experimentat încă  în bucătărie? Dar în actorie?

Nuami:  Nu știu de ce ai rămas tu cu impresia că eu știu să gătesc! Nu știu! Încerc  să fac chestii când am timp sau când nu am încotro!!Așa că de experimente mă ocup tot timpul – așa mi se și spune când fac ceva nou- ”iar faci experimente pe noi??” În actorie… nu știu nimic… încă pășesc cu stângul …

TJ: Știu că ești un suflet bun și ții foarte mult la animalele de casă. De fapt, ai în dotare doi câini și trei pisici. Cine dictează meniul zilei de acasă: Nuami, câinii sau pisicile?

Nuami: Ah, meniul zilei e dictat, cu siguranță de câini!

TJ:  Există  vreo asemănare între teatru și bucătărie?

Nuami: Între teatru și bucătărie sunt foarte multe asemănări. Cred că cea mai importantă dintre ele este faptul că dacă în ambele nu ai imaginație și răbdare …poți să te duci să te culci!!

TJ: Ce e mai greu de prestat: musicalul, stand-up comedy sau o oală de sarmale?

Nuami: Sincer ? De departe cel mai greu de prestat este stand-up comedy!!

TJ: Ce ați lua cu dumneavoastră  din România dacă  ați pleca la Holywood?

Nuami: Nu mare lucru. Mi-aș lua cu siguranță câinii și pisicile!! A, și textele pe care nu le mai țin minte !

T.J.: Ce ne poți spune despre spectacolul de stand-up comedy și despre proiectele tale curente?

Nuami: M-am apucat de stand-up comedy pentru că am jucat mult la revistă și poate de asta am simțit nevoia să vorbesc față în față cu oamenii, fără peretele invizibil. Nu am ce detalii să-ți dau acum despre spectacol – pentru că nu am nimic filmat!! E un spectacol făcut de mine repede , cu texte scrise de mine. Deocamdată nu-l mai joc – am o pauză, pentru că am alte lucruri de făcut despre care nu vorbesc cu nimeni! Am o superstiție – nu spun nimic până nu e definitiv! Știu că e puțin dar nu prea am ce să-ți spun !! Dacă apare  vreun loc unde va trebui să mă duc să joc, te anunț – că eu scriu cam ce fac – vii și vezi și… poți să și scrii despre asta.

Eh, dar până la următorul spectacol al lui Nuami, hai să vedem mai bine ce ne prepară dumneaei azi la bucătăria Cantinei, că deja s-a făcut ora prânzului și nu mai pot de foame. Nuami tocmai și-a pus șorțul de bucătărie și se pregătește de un spectacol special, aici la Cantina Socială. S-o ascultăm:

”Pentru început, voi prepara o ciorbă de perișoare, pe care mama spune că o fac mai bună decât ea. Sper să o apreciați și voi la fel. Păi, pentru ciorbica asta am nevoie de doi litri de apă, un litru de borș, zarzavat de supă (un morcov, un pătrunjel, o țelină și o ceapă), verdeață pentru supă, trei roșii, un gălbenuș de ou, două linguri de smântână, o felie de pâine, două linguri de orez, 500 de grame de carne de vită cu os, o ceapă, un ou întreg, sare și piper.
Mai întâi, pun la fiert apa cu morcovul, pătrunjelul, ceapa și țelina, toate tăiate mărunt și cu osul de la carne, lăsându-se totul să fiarbă bine, la foc potrivit. Separat, pun la fiert borșul strecurat.
Între timp, prepar tocătura de carne, dau chiar de două ori carnea prin mașina de tocat, pentru a face perișoarele mai fine. Felia de pâine se înmoaie în lapte, apoi o storc și o pun în carnea tocată, împreună cu orezul , oul, piper și ceapa care a fost și ea trecută prin mașina de tocat.

Mă întorc la oala de ciorbă, în care torn borșul care tocmai a fiert separat și adaug verdeața tăiată fin și roșiile, tăiate cubulețe. Pun și niște sare și las să fiarbă câteva clocote. Îmi ud mâinile și fac perișoare, micuțe așa, să fie mai apetisante și le pun la fiert în oala de ciorbă. Ah, înainte de asta, scot osul acela din oală, să nu uit. Acum las oala pe foc, până se fierb perișoarele și dreg ciorba cu gălbenușul de ou bătut cu smântână. Când este gata, deasupra presar pătrunjel tocat. Poftă bună! ”

Dragilor, eu deja mi-am luat din rastelul de vase castronul cel mai mare, că din ciorba asta inunată nu mă pot sătura așa… cu o porție mică! Ahhh, perișoarele sunt așa de bune și pufoaseeee!!! Mmmmm…

Dar desert? Doamna Nuami, ce avem la desert? Ia să vedem:

”Pentru desert, vă voi prezenta cum prepar eu minunatele brioșe cu ciocolată. Pentru asta, folosesc două ouă, două căni cu făină, o cană de lapte, un plic de praf de copt și 50 de grame de ciocolată. Separ ouăle și bat albușurile spumă, adăugând treptat  zahărul, făina și praful de copt. Amestec bine, până la omogenizare, apoi adaug laptele și gălbenușurile. Torn compoziția în tava specială de brioșe, pe care am uns-o cu ulei și am tapetat-o cu făină, presar ciocolata rasă și pun apoi tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru vreo 25 de minute. Dacă nu aveți tavă de brioșe se pot pune în forme de hârtie, dar atunci ar fi bine să puneți ciocolata rasă în compoziție. După ce lăsăm puțin la răcit brioșele, le putem servi  cu sos de ciocolată sau cu cremă. Poftă bună!”

Mmmmm… ce brioșe minunate! Bune, pufoase și aromate! Se vede că doamna Nuami a pus și mult suflet când le-a preparat!

Ei, dar să vedem acum și ce piese minunate ne recomandă doamna Nuami spre ascultare, la degustarea bunătăților pregătite de dumneaei:

” Îmi plac foarte mult următoarele piese:

Luis Miguel – La Bikina

[Youtube=http://www.youtube.com/watch?v=NCvJwzDQTBM]

Și Julio Iglesias – When you tell me that you love me

 

Eii, dragilor, acum chiar că e soare și frumos la Cantina Socială! Doamna Nuami Dinescu a avut grijă de asta prin tot ceea ce a făcut aici! Îi mulțumim din tot sufletul pentru onoarea pe care ne-a făcut-o acceptând invitația noastră și vă așteptăm și pe voi să degustați împreună cu noi aceste bunătăți! Am pregătit un cuier mare la intrare să vă lăsați gecile și umbrelele, credeți-mă că nu veți avea nevoie de ele. Astăzi, e o zi excelentă! Numai aici, la Cantina Socială! Hai, dați năvală și poftă mareee!!!

Tocăniță cu mămăliguță la cuptor. Prăjitură cu glazură de cioco.

Ah, stați să vedeți ce idee mi-a trecut prin cap azi dimineață, când încă mai stăteam ascuns sub plapumă, speriat de vremea urâtă și ploaia mocănească de afară: mă gândeam să fac o petiție către Ministerul Meteorologiei! Nu știu pe unde este Ministerul acesta, cine e domnul sau doamna Ministru al Meteorologiei, însă eu i-aș trimite o petiție prin care să-i rog frumos, să dea o Ordonanță de Urgență prin care să se legifereze ca ziua de luni a fiecărei săptămâni să fie mereu însorită, indiferent de anotimp. Eeee, ce ziceți de asta? Păi nu am dreptate? Și așa ziua de luni începe greeeeu, de abia ne urniiiim… dacă mai și plouă, s-a dus naibii moralul pentru toată săptămâna! Uffff… Știu ce o să ziceți: „visezi, Gheorghe, visezi la zile de luni însorite ca vrabia la mălai…” Hei! Doar știți că visatul este principala mea ocupație, așa că nu mă mai… cum, mălai? A zis cineva mălai?!?! Ahhhh, ce poftă de mămăliguță mi-ați făcuuuut! Gata cu visarea, trecem la ocupația numărul doi de pe listă: halitul de bunătăți făcute de tanti Jeni! Dar să nu uit să-i trimit un SMS înainte de plecare… așa: „mlg”. Ăsta e un cuvând de cod: nu înseamnă nici „Malaga”, nici „Malagamba” ci pur și simplu „mămăligă”. Acu, știe dumneaei despre ce este vorba și abia aștept să ajung la Cantină și să văd ce mai combină tanti Jeni la mămăliguța aia…

M-am îmbrăcat degrabă și am pornit fuguța spre tanti Jeni, păi ce credeați? Deja în bucătărie era un miros îmbietor, iar pe măsuță era ceașca mare de cafea fierbinte și aromată, alături de biscuitele cu ciocolată, în formă de ursuleț, pe care mi-l pregătește Miruna. Ahh, oare ce fapte bune am făcut eu în viețile mele anterioare, de merit un așa răsfăț? Hai, mai bine să vedem ce bunătăți face tanti Jeni…

În meniu scrie ” Tocăniță cu mămăliguță la cuptor” dar eu cred că numele ei complet este ” Tocăniță delicioasă cu straturi de mămăligă, atât de bună că-ți vine să te lingi pe degete”. Stați să vedeți cum procedează tanti Jeni: pentru început, a pregătit pe masa de lucru: 500 g carne porc (pulpă), trei bucăți ceapă, doi ardei grași, două roșii (500 g), trei căței de usturoi, 400 de grame de ciuperci champignon, sare, piper, boia dulce, 150 de mililitri de ulei, o legătură mică de pătrunjel verde, 400 de grame de brânză telemea proaspătă (mai sărată), 450 de mililitri de smântână și, evident, mălai pentru mămăligă.

După ce curăță ceapa și ardeii grași, îi taie mărunt. La fel și roșiile, pe care le decojește și le taie felii. Ciupercile au parte și ele de același tratament: curățat, tăiat felii. Pentru că tocmai și-a intrat în mână, tanti Jeni toacă mărunt și pătrunjelul și usturoiul, iar carnea o taie cubulețe. Pentru că nu a mai rămas nimic de bucățălit sau feliat, tanti Jeni pune uleiul la încins și călește ceapa și ardeii, apoi adaugă și carnea, lăsând-o să se înăbușe până albește. Adaugă roșiile, lingurița de boia, usturoiul și după ce lasă totul câteva minute la foc potrivit, cât să se întrepătrundă aromele minunate, toarnă apă cât să acopere carnea așa, ca, de două degete. Când carnea este aproape fiartă, tanti Jeni presară și feliile de ciuperci, lăsând minunata tocăniță să fiarbă bolborosit și răspândind arome îmbietoare. În timpul acesta, este preparată și mămăliguța, pufoasă și aurie, așa cum numai tanti Jeni știe să o facă. După ce tocănița și mămăliguța sunt gata, se trece la asamblare: tanti Jeni ia un vas termorezistent, îl unge cu puțin unt, apoi pune un strat de mămăligă, unul de tocăniță, unul de brânză rasă, din nou mămăligă/tocăniță/brânză rasă, iar la final un strat de mămăligă pe care pune brânză amestecată cu smântână. Ahhh, ce frumos arată! Se pune vasul la cuptorul preîncălzit, pentru 15-20 de minute și gataaa! Minunata tocăniță se va servi fierbinte, alături de o ceșcuță de smântână și de un pahar de vin roșu, demisec. Miam-miammmm!

 

Gândindu-se că merge perfect ca desert, după tocănița asta minunată, Miruna cea dulce s-a gândit să ne răsfețe azi cu o prăjitură cu ciocolată! Perfect! Minunat! Nici nu se putea mai bine! Miruna s-a pregătit deja să manufactureze această dulce delicatesă, folosind următoarele: pentru blat: șase ouă, 200 de grame de zahăr, 200 de grame de făină, două linguri de cacao, trei linguri de ulei, patru linguri de apă rece, o linguriță de praf de copt și un vârf de cuțit de sare. Pentru cremă, va folosi: patru ouă, două căni de zahăr, trei linguri de cacao, 350 de grame de unt, iar pentru glazură, 100 de grame de ciocolată și puțin ulei.

Miruna va prepara mai întâi, blatul: separă ouăle, apoi bate bine albușul, cu puțină sare, apa adăugată treptat și zahărul adăugat la fel, până obține o bezea tare. Freacă apoi gălbenușurile cu ulei, bine-bine de tot și pune apoi amestecul de gălbenușuri peste cel de albușuri, amestecând până la încorporare. Adaugă apoi făina și praful de copt, amestecând foaaarte ușor, apoi cacao, procedând la fel.

Miruna pune apoi aluatul format într-o tavă unsă și tapetată cu făină, apoi îl pune la copt în cuptorul preîncălzit, la foc mediu. Când este gata copt ( știți voi, testul cu scobitoarea), blatul se răstoarnă pe un fund de lemn și se lasă la răcit.

Între timp, Miruna prepară crema: bate bine ouăle, cu puțină sare, apoi adaugă zahărul, cacao și bate totul bine până obține un amestec omogen. Adaugă apoi 100 de grame de unt și pune crema la fiert la foc mic, amestecând din când în când, până se îngroașă. După ce este gata, crema se va lăsa apoi la rece.

Buuuun… Acum Miruna trece la operațiunea de montare a minunatei prăjituri: taie blatul în două, pe orizontală, unge partea de jos a blatului cu cremă, pune deasupra cealaltă jumătate de blat, apoi unge deasupra prăjitura cu 3-4 lingurițe de cremă, puse deoparte, în prealabil. Eiiiii, la final se pune glazuraaaa: ciocolata se topește în bain-marie, se subțiază cu puțin ulei și se toarnă apoi cu grație pe toată suprafața prăjiturii. Se pune la frigider câteva ore și gataaaa! Avem un desert minunat și delicios!

Dragii mei, nici nu se putea un meniu mai bun pentru ziua de azi! Ne face să uităm de vremea urâtă de afară. Fiindcă veni vorba, să știți că eu am început să scriu la petiția aia către Ministerul Meteorologiei! Așa că, atunci când ajungeți la Cantină, puteți să o semnați și voi, că am lăsat destul loc pentru asta. Vă așteptăm așadar cu bunătățile și mesele pregătite! Hai, dați năvală și poftă mareeee!

Guest-Star Day: Siriuss Sebra

Dragele mele, dragii mei, ce mai faceți voi? Sănătoși, voinici? Eu acu m-am trezit, să știți! Gâsca aia umplută și vinul acela roșu m-au cam îndemnat la somn zilele astea… ah, încă mai casc… Stați să mă întiiind și să mă uit în calendar… Cum? Azi e joi? Pfuaaaa…. Să mă duc repede la Cantină, fraților că azi e Guest-Star Day și nu vreau să întârzii! Mai ales că invitata noastră de azi este Sebra. Da, da, chiar Siriuss Sebra, dacă nu știați! Ufff.. uite că invitata noastră de azi, a ajuns înaintea mea la Cantină… Acum tanti Jeni și Miruna o conduc pe Sebra într-un mic tur al Cantinei Sociale… Hai să mă strecor tiptil pe lângă ele să nu observe tanti Jeni că am întârziat. Sper să nu miorlăie motanul Stanislas tocmai acu… că trec pe lângă el…

Dar să vedem mai bine cine este invitata noastră, Siriuss Sebra: ”Deși sunt originară din Iași, locuiesc în Tulcea de când m-am căsătorit. Sunt absolventă a Facultății de Chimie Alimentară și lucrez tot în domeniul chimiei alimentare. În timpul liber mă ocup cu BLOGGING-ul și cu confecționarea manuală a bijuteriilor de lut. Numele ”Sebra” este format din primele litere ale numelor copiilor mei, Sebastian și Raluca, iar Siriuss este primul cuvânt pe care l-am auzit în momentul în care îmi cream adresa de e-mail:  era o emisiune despre astronomie la televizor, despre steaua Sirius, iar eu, în nume am mai adăugat un ”s”. Îmi place să pun suflet în tot ceea ce fac: la muncă, acasă, când gătesc, când îmi cresc copiii. Ei adesea mă întrebau, când erau mici: ”mama, ție de ce îți ies toate?” ”Pun și suflet”, le spuneam. Era vorba de activități precum plantat flori, făcut prăjituri, desene sau jucării. Îi învăț și pe ei acum să pună suflet în ceea ce fac”.

Foarte frumos! Să pui suflet în ceea ce faci  contează foarte mult… Dar să vedem ce mai aflăm despre Sebra, că tocmai s-a așezat la o cafeluță cu tanti Jeni pentru obișnuitul interviu. Să le ascultăm…:

T.J.: Ce diferențe sunt între bucătăria moldovenească și cea tulceană? Care îți place mai mult?

Sebra: uhh…diferențe?…nu știu, e greu. Eu nu am gătit la mama acasă… Am plecat de acasă la 14 ani, liceu, facultate… tot cu traista’n băț am fost și în afară de cartofii prăjiți și ouăle din facultate, altceva nu știam să fac, când m-am măritat, dar am avut profesori buni… Sanda Marin și Silvia Jurcovan :))

T.J.: Deci cărțile alea chiar funcționează …

Sebra: Daa …:))..ideea e sa nu respecți tot ce scrie acolo… Eu nu respect, le combin cum vreau eu și cum cred:)) Nici măcar la prăjituri nu respect. E ușor să gătești, dacă simți „gustul”, mai ales când am „bancul meu de probe”- soţul

T.J Cei doi copii ai tăi, ce preferă să pape din ce gătești tu?

Sebra: ohh.. cu ei e greu. Fata și băiatul nu preferă același fel de mâncare. Fiica mea mănâncă orice, gustă și ceva nou, e pofticioasă… nu are un fel anume preferat de mâncare . În schimb băiatul… mănâncă vreo câteva feluri de mâncare, mai sunt vreo câteva pe care le mănâncă cu ceartă, forțat, iar majoritatea nu le mănâncă deloc:)) El este pe perioade, acum este de exemplu în perioada ”ciorbă rădăuțeană și cordon bleu”

T.J.: ce cunoștințe din chimia alimentară ai aplicat în bucătărie?

Sebra: Nimic :)) Am terminat facultatea de chimie alimentară dar cu specialitatea ”industrii extractive , adică despre zahăr ulei,…din astea. Nimic interesant de aplicat în bucătăria proprie, crede-mă 🙂

T.J,: e adevărat că vinul se face și din struguri?

Sebra: Dacă ai struguri e bine să pui și niște struguri:)) Glumesc. Poveștile astea cu vinul din pastile sunt simple legende. Nu există așa ceva. Totuși se pun chimicale în vinuri, dar nu mai multe ca în sucuri, de exemplu. E vorba de acei stabilizatori folosiți în industria alimentară, ca și în prăjiturile din comerț, de exemplu. Stabilizatorii aceștia opresc transformările fizico-chimice ale alimentelor, fermentațiile sau dezvoltarea unor bacterii, în general.  Dacă te gândești puțin, vinul e băut în general de adulți și oameni sănătoși, pe când sucurile le beau și copiii și bolnavii și bătrânii…

T.J.: Dunărea e aproape de tine. Cine merge mai des la pescuit: tu sau soțul?

Sebra: Eu nu merg deloc. Soțul, în schimb, e pasionat, numai ca timpul nu prea ii permite. Când se duce la pescuit îl ia și pe băiat, că și lui îi place. Au ei filozofia știucii, adică întrecerea între iscusința pescarului și șiretenia știucii… ceva de genul acesta. Care pe care pacaleste:)). Ei se duc la pescuit destul de rar și nu întotdeauna prind. Dar când prind, de câteva ori pe an, gătesc știucă umplută.

T.J.: De când ești pasionată cu confecționarea de bijuterii ”hand-made”? Sunt chiar frumoase, mici opere de artă!

Sebra: Mă ocup din primăvară, anul acesta. Mi-am descoperit vocația din joacă. M-am jucat cu lutul acela, o dorință mai veche de-a mea, apoi mi-am făcut o brățară, așa într-o doară… și apoi restul 🙂

T.J.: De când ai blogul? Cum ți-a venit să faci blogging?

Sebra: Oops…cred că luna asta am facut un an de când am blogul:) Cum mi-a venit ideea? Păi mi-am făcut cont pe twitter și in prostia mea mi-am făcut cont și pe wordpress… Și am uitat de el….L-a văzut m3bis și mi-a spus să mă apuc de treabă… El și Melania :)) șiiii..am incercat. Mă cunoșteam cu ei de pe Daily Cotcodac unde comentez și acum. Pe vremea aceea mai mult citeam blogurile decât să comentez, nu prea aveam curaj să fac asta. De fapt, nici acum nu prea am 🙂

Ei dar să lăsăm curajul de comentator de bloguri și să vedem acum cum se descurcă Sebra cu curajul în bucătăria Cantinei, că recunosc, spășit, discuția aia cu știuca umplută mi-a cam declanșat anumite reacții chimice în organism, care provoacă foamea. Fără stabilizatori.

Să-i dăm așadar cuvântul Sebrei: ” Dacă tanti Jeni m-a invitat să vin să gătesc la Cantină, a făcut-o pe răspunderea ei, din partea mea, atâta vă zic, dacă-i musai, cu plăcere :). Mi-am călcat şi pe obiceiuri, adică am trecut prin piaţă şi am luat nişte vinete, ca să nu vin cu mâna goală, că nu se cade. Așa că o să facem niște musaca de vinete și o delicioasă prăjitură cu mere. Buuun. Cât tanti Jeni mai pune de-o cafea, mi-am strâns părul, mi-am pus șorțul de bucătărie şi m-am apucat de treabă, ca să avem timp şi de taclale. Iau vinetele, le curăţ de coajă pe modelul „zebră”, le tai rondele cam de un deget grosime. Aşez frumos pe un grătar rondelele de vinete, rânduri, rânduri, bine presărate cu sare. Trântesc deasupra un tocător mare, iar peste el, pun nişte greutăţi de la cântarul  ăla mare a lui tanti Jeni. Le las la teasc, să iasă  amăreala din ele. În tigaia aia mare călesc o ceapă tocată mărunt  la care adaug carne de vită tăiată bucăţele mici mici. Le înăbuş acolo, da’ să nu uit să pun niţică sare şi piper. Opss, am dat şi peste o cutie de ciuperci, le toc şi pe alea si le arunc în tigaia unde se înăbuşă carnea. Iau vinetele, că s-or fi scurs destul, le clătesc şi le rumenesc puţin în ulei pe ambele părţi. Le scot într-un ciur să se mai scurgă din ulei. Carnea e gata, vinetele sunt gata, să trecem la partea finală. Într-o tavă înaltă de cuptor, pun un strat de rondele de roşii, un strat de rondele de vinete, carnea înăbuşită  cu ciupercile şi un strat de orez spălat (stratul de orez să fie de juma de centimetru, şi dacă e orez sălbatic e şi mai bine), iarăşi carne, vinete, roşii. Punem apă, apreciind cantitatea din ochi, dar nu mai mult de două măsuri la o măsură de orez. Băgăm la cuptor şi ne aşezăm la cafea cu tanti Jeni. Cât stăm la cafeluță, iau nişte mere, le curăţ de coajă, le tai felii cam de un deget şi aşez frumos feliuţele într-o tavă în care am ars o cană de zahăr şi l-am prelins pe toată tava şi pe laterale. Cubuleţe mici de unt, cam la 100 de grame pun printre ele şi le presar şi cu scorţişoară, dar numai dacă ne place gustul. Le bag şi pe ele la cuptor, noroc că sunt mai multe cuptoare sub plita asta mare 🙂 Fumăm şi noi o ţigară în linişte, dar mai tragem cu ochiu’ la musacaua aia şi mai scuturăm puţin tava din când în când. Când sunt aproape rumenite merele, batem un pandişpan din 6-7 ouă, tot atâta zahar şi vreo 5 de făină, un praf de vanilie. Ştiţi cum. Albuşul cu zahărul separat până se face zăpadă, gălbenuşurile pe urmă şi făina în ploaie, răsturnând uşor cu telul. Pun şi nişte fructe uscate, tăiate cubuleţe mici, dar amestec uşurel, numai prin răsturnare. Merele s-au rumenit, scot tava, pun deasupra lor compoziţia de pandişpan şi netezesc lin cu o lingură şi-l bag iarăşi la copt. Când e gata, răstorn prăjitura pe un platou mare dreptunghiular, după ce-am lăsat-o câteva minute să se aburească în tavă. Cred că şi musacaua e gata, aşa că, dacă doriţi vă puteţi aşeza la masă, unde vă voi servi  cu o porţie de musaca, iar la desert prăjitura cu mere. Puteţi încerca cu îngheţată deasupra, cât e caldă ( prăjitura, nu musacaua :-P) Dacă nu vă place mâncarea, putem comanda o pizza :)”

Doamna Sebra, fraților, nu știu voi cum sunteți, dar eu, de emoție, era să pun înghețată și pe musaca! Păi cum să nu fiu emoționat când miros excelent și arată minunat bucatele astea? Ufff…. Invitata noastră de astăzi, pe lângă un portret al dumneaei, ne-a pregătit și o mică mostră a colecției sale de bijuterii ”hand-made”, creațiile dumneaei:

Restul de bijuterii le puteți admira pe pagina special creată pe blog-ul Sebrei, și anume AICI. Eiii, la musacaua asta minunată, ar merge o ambianță sonoră de excepție. Ia să vedem ce piesă ne propune Sebra:

Ahhh, dragele mele și dragii mei! O zi minunată astăzi și asta datorită invitatei noastre Sebra, care ne-a răsfățat cu bunătăți una și una. Îi mulțumim din suflet pentru tot și vă invit să vizitați expoziția de bijuterii făcute de Sebra. De musaca și prăjitură am eu grijă…. Biine, biiine, e pentru toată lumea! Hai, fraților, dați năvală și poftă mareee!!!

Crima de la Cantină. Gâscă umplută cu salată de varză roșie și găluște de cartofi

Știu, știu, iar o să mă certați că nu am mai fost demult la Cantină! Ce să fac, fraților? Melancolia asta de toamnă e de vină, că mă ține tare ocupat: am visat, am contemplat, iar am visat, iar am contemplat și tot așa. Noroc cu clopoțelul ăsta al foamei care a început să suneeee… și să suneeeee… până am lăsat visarea și contemplarea și m-am grăbit fuguța la Cantină, la bunătățile lui tanti Jeni.

Dar să vedeți: nici nu am ajuns bine azi dis-de-dimineață aproape de Cantină, că se auzeau deja trilurile de soprană. Eh, zic, și-o fi pus tanti Jeni vreun disc de vinil la pick-up-ul din bucătărie, cu vreo arie de operă. Aiurea, fraților! Cânta chiar tanti Jeni! Aria Violetei din „Traviata”, nu altceva! Mă uitam în jur, nu asculta nimeni… Miruna era plecată la plimbărica de dimineață cu cățelul Dowgird, iar motanul Stanislas dormea dus, visând, probabil, la cartofi prăjiți. Și am tot ascultat-o pe tanti Jeni până când a terminat aria aceea minunată și la final, evident, am aplaudat frenetic. „Vai, tanti Jeni, dacă știam că o să cânți așa frumos aria asta, veneam și eu pregătit cu un buchet de camelii să ți-l ofer la final, dar așa…” i-am zis, fermecat de prestația mirobolantă a dumneaei. „Eh, zise tanti Jeni, vizibil măgulită, n-am mai exersat de mult… Eram cea mai bună la lecțiile de canto la Școala de Bucătărese! Trebuia să mă vezi în „Carmen” de Bizet, eheeei, ce vremuri!” și începu să cânte chestia aia cu Toreador, Toreador. „Dar, ce-ți veni tanti Jeni, cu cântatul acesta sopranic așa de dimineață?” , am întrerupt eu aria, după câteva măsuri. Tanti Jeni luă de pe raft o carte și-mi spuse: ” Uite, tocmai am terminat de citit cartea doamnei Verona, „Crima de la Jubileu” și m-am regăsit destul de mult în personajul principal, soprana Marian: prestanță am, umor am, stofă de detectiv am… și mă gândisem să-mi mai exersez vocea de soprană, să văd dacă asemănarea e chiar completă”. M-am uitat oarecum circumspect la tanti Jeni: ” da, așa e, aveți multe calități în comun, dumneata și soprana aia din carte. Pe toate le știu mai puțin stofa de detectiv. Te pomenești că ai rezolvat vreun caz de crimă! Sau mai multe? ” Tanti Jeni se uită la mine cumva conspirativ: „niciodată nu e prea târziu… Dar mai bine mă duc puțin afară să văd care mai e…” și deodată tanti Jeni se opri în pragul ușii de la bucătărie, cu privirea încremenită asupra unui pachet învelit într-o pungă de plastic, ce se afla acolo, la intrare.

Se aplecă și-l desfăcu ușor. Înăuntru se afla o gâscă, tăiată și gata jumulită. „Crimăăă, crimăăăă! ” strigă tanti Jeni, „nu iese nimeni de aici, trebuie să facem anchetă, să vedem cine a tăiat gâsca!” M-am aplecat asupra pachetului, l-am luat de jos și l-am pus pe masă, în bucătărie. „Gheorghe, tu ești primul suspect! Încerci să ștergi toate probele!” strigă tanti Jeni. M-am uitat la ea cu privirea mea inocentă: „dar, tanti Jeni, doar mă știi că nu-s în stare să omor o muscă…” Tanti Jeni se gândi un pic, apoi zise: „da, ai dreptate… că de muștele care vin în bucătărie, tot eu mă ocup… atunci e Stanislas! Motanul ăsta doar are antecedente!” Stanislas dormea dus, nefiind deloc preocupat de drama polițistă ce tocmai era în desfășurare. „Tanti Jeni, zic, Stanislas nu numai că dormea, dar nu cred că e în stare să taie o gâscă și, mai ales, să o și jumulească…” Dumneaei căzu pe gânduri, căutând să lărgească cumva aria de suspecți. „Tanti Jeni, eu zic să-i facem autopsia. Parcă așa se face când găsești un cadavru, nu?” i-am spus încercând să dau o mână de ajutor.. ” Da, ai dreptate, îi facem autopsia și apoi gătesc ceva, că așa îmi vin ideile! ” Zis și făcut. Tanti Jeni luă gâsca și îi făcu o autopsie de mare clasă. Îi scoase măruntaiele și apoi o spălă. Atunci mi-a venit ideea și i-am spus timid: „Știu că ar putea afecta negativ ancheta, dar… dacă tot ați golit gâsca aia… nu ar fi bine să o umplem cu ceva?” Tanti Jeni se gândi o clipă și apoi se duse în cămară, de unde a venit încărcată cu: 200 de grame de prune uscate fără sâmburi, 100 de grame de mere confiate, 700 de grame de carne de vițel, 300 de grame de pâine albă uscată, două ouă, 250 de mililitri de bere blondă, sare și piper. A pus în mașina de tocat carnea de vițel și pâinea înmuiată în apă și stoarsă bine, apoi a amestecat rezultatul cu ouăle, prunele și merele tăiate cubulețe, adăugând sare și piper, după gust. Cu această compoziție a umplut gâsca, pe care a cusut-o să nu iasă cumva umplutura în timpul coacerii. A pus gâsca la cuptor într-o tavă unsă cu puțin unt, cu pieptul în sus, pentru vreo două ore. În timpul acesta, a stropit-o din când în când cu puțină bere. Ca să se rumenească frumos, tanti Jeni a întors-o în tavă, la jumătatea timpului de copt. După ce este gata, o scoate din cuptor, o învelește în staniol, o lasă să stea vreun sfert de oră așa, apoi o tranșează pentru servit.

Tanti Jeni bolborosea, îngândurată:” Miruna… cățelul Dowgird… nu, nu cred, că doar au plecat de dimineață și pachetul nu era acolo atunci… cine să fie criminalul? Cine?… Fac o garnitură de varză roșie la gâsca asta umplută, poate îmi vine vreo idee…” Se duse din nou în cămară și se întoarse de acolo cu două kilograme de varză roșie, două mere, două linguri de zahăr, o lingură de untură, cinci cuișoare, 200 de mililitri de vin roșu, sare, și piper. Taie varza în fâșii subțiri (fideluță), apoi o pune la fiert, la foc mic, împreună cu merele tăiate felii, zahărul, vinul și untura. Când varza este foarte bine pătrunsă și a scăzut amestecul, pune sare și piper după gust, garnitura fiind gata de servit.

Între timp apare Miruna, ca o zână elfă: „Tanti Jeni, tocmai ce am venit acum din piață și…” Tanti Jeni o opri din vorbit cu un gest scurt: „Șșșșș! Nu mă deranja, tocmai rezolv un caz de crimă! Vezi-ți de treabă, te rog…” Miruna încercă iar să spună ceva, dar tanti Jeni deja nu mai era atentă la ea: se pregătea să manufactureze și niște găluște de cartofi, care vor merge de minune la gâsca umplută și garnitura de varză roșie. Pentru asta, dumneaei a pregătit două kilograme de cartofi, 500 de grame de făină și patru ouă. Cartofii spălați îi fierbe în coajă, vreo 25 de minute, în apă ușor sărată, apoi îi curăță și îi lasă să se răcească. Îi trece prin mașina de tocat și îi amestecă cu ouăle și făina, amestecând până obține un aluat. Porționează apoi găluștele, cu lingura și le pune la fiert, vreo 20 de minute.

” Cu siguranță criminalul e o persoană importantă…cineva din Guvern… poate chiar Președintele… ahhhh, abia aștept să găsesc un indiciu!” mormăia tanti Jeni în timp ce pregătea bucatele. Miruna se amuza teribil, abia abținându-se să râdă: ” Bine atunci, eu mă apuc să fac niște clătite, că nu am mai făcut demult”, zise ea, punându-și șorțul roz și apucându-se de treabă. A preparat aluatul de clătite, le-a pus la foc și le-a umplut apoi pe unele cu dulceață de vișine și pe altele cu cremă de ciocolată. M-am apropiat de ea și i-am șoptit: „Miruna, tu știi ceva de crima asta odioasă?” Ea a zâmbit ușor, știți voi, zâmbetul acela dulce al ei care aduce primăvara în toiul iernii geroase și spuse: ” Tocmai ce am fost în piață și mi-a spus doamna Zenovia, zărzăvăreasa, că a venit de dimineață la Cantină să ne aducă o gâscă din partea dumneaei, drept mulțumire că i-am cumpărat o grămadă de zarzavaturi în ultima vreme. Se auzea gălăgie mare din bucătărie, a crezut că deranjează și a lăsat gâsca jos lângă ușă… Deci iată rezolvarea! O să-i zic mai târziu lui tanti Jeni, când văd că a epuizat toate pistele. O mai las un pic…”

Dragilor, clătitele sunt gata, la fel și gâsca umplută, care va fi porționată și servită pe un pat de salată de varză roșie și înconjurată de delicioasele găluște de cartofi. Eu am coborât în pivniță de unde am adus carafe cu vin roșu demisec, tocmai bun pentru gâsca aceea.

Tanti Jeni mai caută suspecți în continuare: ” Vreo organizație ocultă care prevestește sfârșitul lumii… sau marțienii… daaa, cu siguranță ei sau altă civilizație extraterestră care a vrut să ne lase un semn despre venirea lor iminentă…”

Dragilor, vă invit și pe voi să vă înfruptați din bunătățile pregătite azi. Dacă tanti Jeni cumva vă privește cumva ciudat, să nu vă speriați: vă consideră suspecți. Dar lasă că o îmbunez eu pe Miruna să nu o mai lase pe tanti Jeni să-și chinuie mințișoara cu crima asta și să-i zică degrabă rezolvarea.

Haideți fraților, dați năvală și poftă mareeee!

Guest-Star Day: Matilda

Ufff.. m-am trezit la timp, da? E joi? Credeam că-i vineri, m-am speriat… Nu de alta dar azi, la Guest-Star Day vine una din vechile prietene ale Cantinei și nu vreau să ratez întâlnirea… Ah, dar iată că sosește! Doamnelor și domniloorrrr… sosește azi la Cantina Socialăăăă… Matildaaaaaaa! Vaiii, ce de aplauze, ce de urale! Iat-o pe invitata noastră, pășind delicat, alături de tanti Jeni și Miruna în curtea Cantinei.

Dar cine este Matilda? „Mă numesc Liliana Matilda Georgescu. Sunt o bunicuță cu inimă tânără, care iubește să scrie poezii, să citească, să gătească și să dezlege rebus. Am lucrat în jurnalistică și am publicat sporadic din poeziile mele în „Luceafărul” și „Flacăra” – ediția de dinainte de 89. M-am născut într-un București mai curat decât acum, mi-e dor de grădinița cu flori din curtea noastră, de aerul curat si castanii înfloriți. Zeița Fortuna m-a ocolit deseori, dar mi-am spus că bunul Dumnezeu îmi va arăta ce trebuie să fac, atunci când sufletul durea mai tare….. Cred că sunt un om modest și chiar cuminte . Mă bucur de prietenii mei, mai vechi sau mai noi, cred în prietenie, și, în general, nu-mi place întunericul, ACEL întuneric care umbrește deseori sufletul omului.”

Un suflet cald și luminos, doamna Matilda… Sper să aflăm mai multe despre dânsa în clipele următoare, pentru că tanti Jeni tocmai s-a așezat cu invitata noastră de azi la o măsuță pentru obișnuita cafeluță și setul de întrebări:

T.J.: Draga mea, de ce ți-ai botezat blogul „Altfel de respirări”? Are vreo legătură cu poezia?

Matilda: Mi-am botezat blogul „Altfel de respirări” deoarece mi-a plăcut foarte mult volumul „Respirări” al lui Nichita Stănescu, iar titlul acesta m-a inspirat. De fapt Nichita nu e singurul meu poet preferat. Îmi plac foarte mult Ioan Alexandru, Gheorghe Tomozei, Mihail Sabin, Adrian Păunescu ( poetul, nu omul),iar dintre clasici, Minulescu și Topârceanu.

T.J.: Există vreo legătură între „ars poetica” și „ars culinaria”?

Matilda: Desigur, sunt multe puncte în care ele se îmbină armonios. Amândouă necesită talent și suflet. Există o poezie a gătitului, care încântă nu numai simțul gustului.

T.J.: Cine te-a învățat să gătești: mama sau bunica?

Matilda: arta gătitului am învățat-o de la mama. Bunica, în schimb, mi-a insuflat pasiunea pentru cealaltă artă, poezia. Ea mai mult cânta la pian, scria poezii, era o boemă, mai mult bunicul era cu papa bun și mereu cu surprize culinare, mai ales dulci, niște plăcinte grozave, cu brânza, cu dovleac, ehei… Mi-ai amintit de bunica : era foarte cochetă, avea umbreluțe de soare cu volănașe, mănuși de tul asortate și mergem alene la șosea, ea îmi recita și ascultam amândouă cântecul păsărelelor… da, a fost frumos, mi se face dor… Revenind la gătit, trebuie să menționez că am învățat multe rețete de la buna și vechea mea prietenă, Lucia Verona.

T.J.: Îți petreci foarte mult timp cu nepoțeii tăi, Bianca și Radu. Ce bunătăți preparate de tine preferă ei?

Matilda: Nepoțeii mei preferă șnițele, pește preparat în diverse feluri, pui, iar ca desert, mere umplute cu brânză de vaci și stafide. Dar pe primul loc în preferințele lor, precum și în cea a copiilor mei ( fiul și nora), sunt chiftelele.

Ei, dar cred că a venit momentul să trecem de la poezie la proză. Adică să o lăsăm pe Matilda să ne descrie ce ne prepară azi la Cantină, că deja, uhhh, îmi cam ghiorăie mațele de foame. Și nu prea e poetic. Să o ascultăm așadar pe draga noastră invitată:

” Pentru început, voi face o salată de pui cu ciuperci și maioneză: pieptul de pui se fierbe, se toacă mărunt și se amestecă cu un castravecior acru, tăiat mărunt și el. Se adaugă două-trei linguri de maioneză cu muștar și câțiva căței de usturoi pisat. Se adaugă puțin piper.”

Miam-miammmm… bună sălățica asta. Doamna Matilda, eu vreau mai mult piper, că merge cu vinul acesta alb demisec și rece care tocmai l-am scos din pivniță! Mulțumesc! Dar… de ce oare a pornit invitata noastră cuptorul? Ia să vedem…

„La cuptor voi prepara niște delicioși cartofi franțuzești. La patru cartofi mari, spălați, curățați și tăiați rondele subțiri, fierb tari zece ouă pe care le tai și pe ele rondele. Pregătesc apoi un vas termorezistent în care adaug straturi: un rând de cartofi, unul de ouă, rad apoi 500 de grame brânză grasă, mai pun un strat de cartofi și deasupra ung cu smântână amestecată cu cașcaval ras cât mai mult. Pun vasul termorezistent la cuptor, la foc mediu, vreo 20-30 de minute.”

Doamna Matilda… ce să zic! După ce gust din cartofii ăștia, chiar că-mi vine să scriu versuri, așa de buni sunt! Ăăăă, tanti Jeniiii! Mai avem cartofi în debara? Hai săi aducem pe toți aici să-i franțuzească doamna Matilda! Rezon!

Dar să vedem ce „poezie” ne gătește invitata noastră la desert:

„Pentru desert, voi pregăti mere umplute cu brânză de vaci și stafide. Eu folosesc mere românești, soiul „Florina”, pe care le spăl și apoi le scobesc. Brânza de vaci se freacă cu puțin unt, zahăr vanilat și o mână de stafide înmuiate în lapte. Umplu merele cu amestecul de brânză și mai pun deasupra un pătrățel de unt, cam de un centimetru pătrat. Ung merele cu miere de albine și le pun la cuptor cam un sfert de oră.”

Ahhh… dulci și gustoase merele astea! Mă duc repede să mai culeg vreo livadă două, că astea nu-mi ajung… Delicios!

Să vedem acum ce poze ne-a pregătit invitata noastră de azi:

„Dragilor, pentru azi nu aș vrea să vă prezint poze cu mine sau bucătăria mea, ci mai degrabă să vă ofer două din poeziile scrise de mine. Cred că ele mă reprezintă mai bine decât fotografiile”.

CONTRAST

Privirea ta-nflorește nuferi/ În ochii mei se nasc ninsori / Tu ești un fluture de noapte/ Eu sunt un țipăt de cocori..

Surâsul meu e plânsul ierbii/ Pe gura ta zâmbește-un crin, / Pe drumul tău se face ziuă,/ În urma mea ploile vin.

RANA IERBII

Nevindecata rană-a ierbii / Aruncă fluturii în moarte, / Când glasul tău e tot mai rece / Și pasul meu tot mai departe..

Se lasă toamna în cuvinte, / S-a ofilit ultimul vis, / În drumul tău fără sfârșire/ Am fost popasul interzis…

E prea amar, e prea târziu / să fiu copac, umbră să-ți fiu…

Ahhh, ce frumoase versuri! Se potrivesc așa de bine cu atmosfera asta de toamnă…

Sunt convins că și ambientul sonor recomandat de invitata noastră de azi se va potrivi excelent cu meniul acesta minunat și poeziile.

„Pentru început, vă recomand o piesă de Ștefan Hrușcă, cu versuri semnate de George Țărnea. Face parte din albumul meu preferat:

 

„… și o piesă a uneia din cântărețele mele preferate, Lara Fabian:

 

Sublim, dragilor, sublim! Nici nu se putea mai bine!

Se anunță așadar o zi excelentă azi la Cantina Socială! Păpică bună, poezie, muzică frumoasă… Mulțumim din suflet Matildei pentru tot ce ne-a pregătit astăzi… Vă așteptăm și pe voi să vă înfruptați din bucatele astea poetice și din versurile invitatei noastre de azi. Poftă mareee, dragilor!

Cremă de roșii coapte. Plăcintă de dovleac și mere

Ufff, nu mă întrebați cum am ajuns la Cantină azi… Nici chiar sub tortură sau amenințarea cu dieta nu veți afla nimic de la mine în privința asta, pentru că pur și simplu nu-mi amintesc! Eram așa de somnoros când am plecat de acasăăăă… de abia mă târam! Păi vă dați seama că week-end-ul ăsta am dormit neîntors, nu? E primul week-end liber de.. de… două săptămâni! Deci, trebuia să recuperez, că eram tare obosit. Și frigul acesta de afară… Brrrrr! M-am trezit de-a binelea de-abia în bucătăria Cantinei, șezând pe scăunelul meu preferat , sorbind din cafeaua minunată și urmărind-o pe tanti Jeni cum face o delicioasă supă, agentul termic preferat al dumneaei.

De fapt nu e chiar o supă ci o cremă, pe numele ei din nomenclator „cremă de roșii coapte”. Hai să vă explic cum procedează tanti Jeni la manufacturarea acestui deliciu. Pentru început, face un puree de roșii din patru roșii mari și frumoase, trei căței de usturoi, niște ulei de măsline, sare grunjoasă și piper. Tanti Jeni taie roșiile pe jumătate le pune într-o tavă, le presară cu sare grunjoasă, picură peste ele uleiul de măsline, pune alături și cățeii de usturoi și bagă tava la cuptor, la foc mediu, până când roșiile prind o culoare maronie. Apoi scoate toată compoziția din tavă într-un bol și o pasează, bine-bine de tot, până obține un puree. Buuuun.

Tanti Jeni prepară apoi supa din o ceapă, un morcov, 100 de grame de ciuperci, o rădăcină de păstârnac, o tulpină de broccoli, niște sparanghel, un ardei gras roșu, mărar și pătrunjel.

Ceapa se taie mărunt și se pune în oală cu o lingură de ulei de măsline, se călește vreo cinci minute, apoi se adaugă restul de legume, tăiate și ele, se pune apă și se lasă la fiert până cânde se înmoaie legumele. Legumele fierte se pasează, se amestecă cu puree-ul de roșii coapte și se mai ține totul la fiert vreo zece minuțele. Tanti Jeni drege apoi crema asta minunată cu sare, piper și un piiic de sos de ardei iute, Tabasco, evident. Se servește cu crutoane crocante și aurii. Ahh, deliciooooooos!

Pentru desert, Miruna ne pregătește o delicioasă plăcintuță de dovleac cu mere. O minunăție, fraților! Fiți atenți cum prepară ea compoziția pentru plăcintă: la două căni de măr ras, dulcea Miruna mai folosește trei căni de dovleac ras, 10 de grame de zahăr, 100 de grame de stafide, o cană cu miez măcinat de nucă și vreo trei linguri de scorțișoară. Merele, dovleacul și zahărul se pun la călit în puțin ulei, iar după ce s-au înmuiat se adaugă stafidele, nucile și scorțișoara, amestecând totul bine, până la omogenizare. Splendid! Miruna trece acum la preparat blatul, din cinci ouă, 12 linguri de făină, zece linguri de zahăr, șase linguri de ulei, șase linguri de lapte, un praf de copt și un pic de esență de vanilie. Miruna bate bine ouăle cu zahărul, adăugând apoi treptat, esența de vanilie, uleiul, laptele iar la final, făina amestecată cu praful de copt. Din compoziția moale și omogenă rezultată, se ia jumătate și se pune într-o tavă unsă cu ulei și tapetată cu făină, punându-se la copt cam zece minute la foc mediu. Se scoate apoi tava din cuptor, se toarnă uniform compoziția de dovleac și mere iar deasupra se pune, tot uniform, cealaltă jumătate de aluat. Se pune tava la loc în cuptor, unde se va ține plăcinta la copt pentru vreun sfert de oră. Excelent! Se servește ninsă deasupra cu zahăr pudră. Ahh, nici nu se putea ceva mai bun! E așa de bună de te lingi pe degete!

Păi, cremă delicioasă avem, desert minunat avem… Miruna a preparat chiar și un ceai de fructe de fructe de pădure pentru cei care vin înfrigurați azi la Cantină. Păi, vă așteptăm cu drag! Hai, dați năvală și poftă mareeee!

Eu am să vă las un pic… M-a apucat iar căscatul…Mă duc să mă culc puțin, poate visez ceva. Dacă țin minte ce, o să vă povestesc.