Guest-Star Day: Bogdana Pascal

Dragele mele, dragii mei, bună dimineața! Da, nu vă uitați la mine că am o lavalieră, microfon și vorbesc în fața camerelor de luat vederi. Azi, doar pentru azi, Cantina Socială s-a transformat în studio TV, de unde transmitem live, obișnuitul eveniment de joi și anume Guest-Star Day! Acu o să mă întrebați care e șmecheria cu studioul și transmisul live… păi, ne-am gândit noi, adică tanti Jeni, Miruna și cu mine să îi aranjăm un cadru familiar invitatei noastre de astăzi, care este producător TV. Și nu orice fel de producător, ci unul de emisiuni de artă! Doamneloorrrr și domnilooorrr! Să se aprindă reflectoareleeee! Intră în studiooooo… Bogdanaaaa Paaaascaaaalll!!! O apariție încântătoare, dragii mei, iar aplauzele sunt pe măsură! Iat-o pe Bogdana intrând în studioul Cantinei Sociale, însoțită de tanti Jeni și Miruna.

Vizitatorii Cantinei Sociale o cunosc, desigu,r pe invitata noastră de azi, care semnează cu numele ”Sultana” sau ”BP” comentariile sale. Dar hai să facem o prezentare mai detaliată a activității Bogdanei:

După ce a terminat Liceul de artă ”Nicolae Tonitza”, Bogdana a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București, Secția Multimedia, cu master obținut la ”Centrul de Excelență în Studiul Imaginii”.

În ultimii ani, s-a aplecat mai mult asupra dansului modern contemporan românesc, pe care l-a prezentat într-o serie de documentare și emisiuni TV, unele dintre ele prezentate și premiate la diverse festivaluri autohtone sau internaționale. În prezent, Bogdana produce pentru TVR Cultural emisiunea ”Dancemakers”, care este difuzată joi la ora 22:30. Merită să o urmăriți.

Despre experiențele zilnice de mamă, sau ”despre realitatile subiective, despre banalitatea si spectacularul de zi cu zi” cum îi place ei să zică, Bogdana consemnează periodic pe BLOGUL ei personal.

Dar să vedem cum își prezintă invitata noastră de astăzi latura culinară:

”Dacă vreți să aflați cum am ajuns aici, ar trebui să mergem la începuturi, când mi-am afirmat declarația de apartenență; întrebată fiind, pe la 3-4 ani, „ce vreau să mă fac când o să fiu mare”, am răspuns : „bucatareasă, croitoreasă și mamă de copii.” Și, ca în orice poveste fără happy-end, vocația m-a săpat cu viclenie și a răbufnit când mi-era lumea mai dragă, când visele mele de împlinire artistică erau cât pe ce să-mi anihileze orice pornire casnică. Am pus într-o doară mâna pe cratiță, iar de atunci n-am mai reușit sa o dezlipesc.

Altfel, n-am nici o vină că fac (bine) ceea ce fac. Bucătăreala mi s-a transmis genetic, s-a combinat cu instinctul și cu simțul meu artistic, iar rezultatul mulțumește pe toata lumea. Nu m-a învățat nimeni să gătesc, știi cum se spune, faci ce vezi în casă (de fapt, eu nu prea cred în vorba asta, dar în cazul bucătărelii, se poate aplica). Ca să înțelegeți mai bine contextul, în familia mea se gătește zdravăn, nu doar la ocazii. Mama mea a învățat să gătească stând în casă cu soacra ei, iar soacra ei, adică bunica mea, a fost o soacră din aia.. ca la carte, nu a făcut nicio concesie. A fost în schimb o bunică bună și foarte talentata in bucătărie. Sunt convinsă că ei trebuie să-i mulțumim. Făcând încă o paranteză, familia tatălui meu e din Basarabia, bunicii mei au fost refugiați politic și au venit cu toți copiii aici in ’43. Bunicul era basarabean și un croitor excepțional, iar bunica era bulgăroaică și a pocit limba română toată viața. Bunica a gătit preponderent „național”, cu multe legume, mai ales pentru că ținea toate posturile, până a închis ochii la 91 de ani; făcea minuni în bucătărie, fără niciun pic de carne, unt sau ouă. Ai mei nu țin post, așa ca nu respectă neapărat rețetele bătrânilor, însă s-a transmis stilul „light”, cu multe legume, cu mult zarzavat, salate, o groază de conserve, tot felul de murături, compoturi și dulcețuri pentru iarnă. Se consumă și destulă carne, de Sărbători se taie porc sau miel, se fac cârnați, pastrame, tobă, leiber și câte și mai câte, se afumă preparatele făcute în casă, se face piftie de vânat cu vin roșu și măsline și multe alte minunății. Pe orice pune mâna, mama nu dă greș, sub „indicațiile stricte” ale tatălui meu: să fie condimentat, să fie iute, să nu fie gras, să fie tăiat cu grijă. După această paranteză, mai vreau să adaug că atât eu, cât și cele două surori mai mari ale mele, am prins drag de bucătărie, fără să ne bage nimeni nimic pe gât. Mama nu ne-a pus să gătim cât am stat pe acasă, cel mult o mai ajutam la curățat sau spălat vase (eu mai putin). Dar noi toate gătim de plăcere, invităm prieteni la masă cu ocazie sau fără, suntem foarte grijulii să nu plece nimeni flămând de la masa noastră.

Revenind la mine, împinsă de chemările artistice, am părăsit cuibul părintesc la 14 ani, când am plecat la liceu, iar impulsurile gospodărești erau nule. Nu făceam nazuri la mâncare, însă puteam să apreciez dacă o mâncare e buna sau nu, manifestând în vremea aia o mare pasiune pentru hamburgeri și pizza, mâncăruri care atunci chiar lipseau din menu-ul mamei. Mi-o amintesc pe mama „ce hamburgeri ? îți fac și eu imediat, pastă de chiftele pe plită”.

Am început să gătesc cât de cât după 18 ani, după ce sora-mea cea mare, cu care am locuit în vremea liceului, s-a mutat „la casa ei”. Cât am stat împreună, mai mult gătea ea, ocazional mai făceam câte un orez, paste, sau cât timp am avut câine, îi făceam mâncarea. Mă mai remarcam câteodată cu câte un dulce de casă, celebrii mei „morți”, un fel de gogoși care arătau exact cum le spune și numele, niște chestii mumificate, negre și foarte tari, greu comestibile. Pe urmă, traseul meu culinar a fost destul de incoerent, am avut serviciu din studenție, primii doi ani lucram la aeroport și mai mult noaptea, ca să ajung ziua la cursuri. Ce gătit ? Mâncam pe drum, de la fast-food, mâncam câte o ciorbă în trecere pe la soră-mea la 7 dimineața, apoi prânzul îl luam la bufetul din UNATC, ajungeam acasă seara și mâncam ce aducea prietenul meu din vremea aia: fistic, bere, baclavale. Nu numai, aducea niște chestii bune gătite de mama lui, turcoaică, cus-cus și pulpe de pui umplute cu orez. Mai prăjeam cârnăciori din ăia arăbești care împuțeau toată casa, câte un humus. Dar toate astea fac parte din trecut.

Revenind la prezent, nu mi-am cucerit soțul cu talentele mele culinare, asta e clar. După ce ne-am mutat împreună, când aveam timp, mă băgam în bucătărie și apoi el mă întreba „știai să faci ciorbă?”, „știai să faci ardei umpluți?”, „știai să pui gogoșari la oțet?” Nu știam. Făceam apel la memoria papilelor, o mai sunam pe mama, mai improvizam. Mereu mi-a plăcut să improvizez, niciodată prin scădere, mereu prin adăugare sau înlocuire. „Daca aș pune la musaca orez in loc de cartofi ?”. Alteori, respect rețetele cu mare strictețe, nu mă apuc de gătit fără să am ingredientele înșirate pe masă, cântăresc totul la gram si nu fac rabat de la nici o procedură, oricât timp mi-ar lua. Am început să gătesc masiv abia după ce a apărut copilul și, recunosc, în unele zile nu am chef, dar trebuie. Atunci îmi amintesc de statement-ul meu din copilărie și oftez, nu puteam să zic „artistă” ? Îmi place să adun rețete cu potențial (când mănânc ceva bun încerc să aflu cum se realizează, când nu reușesc mă închid în „laborator” și „fac teste” până reconstitui gustul), îmi place să gătesc colorat și instinctiv, cu multă verdeață și multe legume, cu lămâie, cu borș de putină. Mă recunoști după ciorbele groase, cu multe zarzavaturi, și după faptul ca salatele nu lipsesc niciodată lângă felul 2, fie și-o murătură.

Bucătăria mea e cosmopolită și internațională, pentru că învăț cu mare conștiinciozitate de la oricine, expert sau nu, doar dacă face ceva care îmi place sau recunosc – mai bine ca mine. Am învățat de la mama, de la surori, am învățat de pe net și de la televizor, de la Jamie Oliver am prins niște rețete care au intrat demult în circuit, Tarek, un bun prieten libanez, m-a învățat să fac humus, falafel și taboule, am prins gust de la Oana D. să fac prăjituri, am văzut doar la soacra mea cum se fac chifteluțele învelite în frunze de ștevie, am învățat de la Oana B. să fac adevăratele paste italienești cu zuchini iar de la mama ei am moștenit o prăjitură-unicat cu morcov, știu de la Mihai cum se fac adevăratele icre  și de la Simina am luat o foarte bună supă-cremă de praz și uite, am văzut la dumneata, tanti Jeni, cum să gătesc ficățeii cu smântână.”

Uhhh… bine că nu m-a filmat nimeni când reacționam la vorbele ”ciorbă”, ”musaca”, ”mici”, ”murături” sau ”paste italienești”… Îmi venea să mănânc cuvintele, nu alta. Din aer, așa. Să nu mai spuneți la nimeni… Mai bine hai să le însoțim pe tanti Jeni și Bogdana la bucătărie, unde vor servi o cafeluță, iar tanti Jeni o să-i pune întrebările obișnuitului mini-interviu:

T.J.: Ai putea prezenta arta culinară românească într-un film de 26 de minute?

Bogdana: Arta culinară poate, dacă vom conveni că bucătăreala este o artă :), însă românească, nu știu… nu sunt expertă, dar… ce e românesc din bucătăria noastră ? Cu fasolea și varza se mândresc și polonezii, mici (delicioșii cevapcici) am mâncat și la Sarajevo, sarmale în foi de viță au și arabii, când am fost la Lyon am nimerit în plin festival al burții de vită, și exemple sunt destule, le știm cu toții. Deci răspunsul este nu, cel puțin nu în 26 de minute, cred că situația e mult mai complexă, și asta e frumos 🙂

T.J.: Sunt foarte multe formate de emisiuni TV culinare. Ce ai aduce în plus dacă ai avea ocazia să produci o asemenea emisiune?

Bogdana: E prima dată când îmi pun problema asta, nu m-am gândit niciodată că aș face vreo emisiune culinară, nici măcar la nivel de concepție. E greu, pentru că, paradoxal, nu prea mă uit la TV, deci nu știu unde s-a ajuns pe la noi. În străinătate (și știu asta mulțumită Alinei), adică în Australia, s-a ajuns foarte departe cu MasterChef. E o minunăție, din toate punctele de vedere, dar mai ales din punct de vedere al show-ului de televiziune (haideți că mi-am adus aminte ce-i pe la noi la tv și mi s-a tăiat pofta de mâncare). Deci în plus, nu știu. Acum, la prima mână, cred că tot pe ideea de concurs aș merge. Oameni simpli, amatori, puși să gătească diverse chestii, cu bani foarte puțini sau dimpotrivă, cu bani foarte mulți. Aș face episoade tematice, cum să ratezi o prajitură (în 5 pași), minimul necesar de rețete pentru tânăra bucătăreasă, trucuri băbești, cum gătim pentru diferite diete, pentru bebeluși, pentru diabetici, pentru ocazii speciale, pentru câini, rețete cu ce găsim în casă sau cu ce găsim prin piață în sezonul respectiv. Cred că aș merge mai mult pe partea practică decât pe ideea de show, vedetisme. Nu știu, nu sunt chestii originale, dar produsul final ar putea fi împachetat cu multă creativitate, nu s-ar adresa neapărat gospodinelor.

T.J.: Care ar fi punctele comune între arta dansului și arta culinară?

Bogdana: Deci am convenit că statul la cratiță e o artă ?:) Probabil că are aceleași puncte comune ca și cu o altă artă, nu doar cu coregrafia: practică multă, perfecționism, spargerea convențiilor, creativitate, tenacitate, improvizație. Dacă ne gândim la mișcările pe care le execută corpul în bucătărie, sigur putem vorbi și despre un dans.

T.J.:când vei publica un tratat despre saramură? Pe cine dintre cunoscuții tăi ai lua co-autori?

Bogdana: Haha! Când va sta cineva să-l scrie, eu voi fi mult prea ocupată să mă confrunt verbal și demonstrativ cu posibilul co-autor, Mihai (Bădică). La ultima confruntare s-a lăsat cu 2 saramuri diferite pe masă, așa că nu se știe niciodată 🙂

O să mă gândesc să-i propun Bogdanei o dezbatere live pe tema saramurii, între dumneaei și domnul Bădică. Ei să facă saramurile și eu să le degust. Și pentru că va fi greu de decis care e mai bună, o să repetăm figura. Eiiii, dar numai gândul la chestia asta mi-a făcut o foameeeee… de nu mai nimeresc șarfu la camera asta de filmat! Tocmai la fix, că uitați, Bogdana și-a pus șorțul și se pregătește să ne prepare meniul de azi! Ia să vedem..  Să-i dăm cuvântul: Acțiuneeee! Motor!

”Pentru astăzi am pregătit ceva ușor, un orez chinezo-german (rețetă dictată prin telefon de sora-mea mijlocie, stabilită de mulți ani în Germania. by the way, sora-mea a făcut 3 torturi luna trecută, de ziua ei, și le-a dus la serviciu. Câți dintre noi ar face asta ? Și ce torturi chic, abia aștept să vină de sărbători cu rețetele:), o salată răcoroasă de fenicul cu ridichi, iar la desert cheesecake.

Dar să începem: ați marinat carnea aia de vițel așa cum v-am rugat aseară ? Ați înlocuit cu pui ? Mergea și curcan, să știti. Deci, kil-ul ăla de carne slabă l-ați tăiat cubulețe și l-ați marinat în ulei, sos de soia, amestec de   condimente picante chinezești, vreo 5-6 căței de usturoi, puțină sare și ceva vin alb, cât să se pătrundă în întregime. Dacă a stat peste noapte la frigider e foarte bine, haideți să tocăm repede 2 cepe, să le călim în puțin ulei în oala aia cu strat de teflon și să punem peste ele o pungă de orez basmatti, amestecăm și turnăm apă, 2 degete să treacă deasupra. Amestecăm să nu se prindă, ia uite, n-au trecut nici 5 minute și orezul a început să se înmoaie. Dați carnea aia marinata, cu sosul ei cu tot, s-o turnăm peste orez (cam la jumătatea timpului lui de fierbere, el fierbe în max 30 minute, nu dați aragazul la maximum). Amestecăm și le gătim împreună, carnea e deja moale și se va găti în timp util cu orezul, dacă mai e nevoie mai completăm cu apă și amestecăm. Când orezul s-a fiert, lăsăm mâncarea să se odihnească și preparăm salata.

Pentru salată avem nevoie de părți egale fenicul și ridichi, adică 2 rădăcini de fenicul și două legături de ridichi. Feniculul se taie solzișori, ridichile se spală bine și se păstrează deasupra tulpinei încă 2-3 cm, apoi se taie pe lung. Se toacă și niște frunze mai verzi de ridiche, se amestecă totul cu ceva ulei și zeama de la 1-2 lămâi (după gust), iar deasupra se orneaza cu partea ierboasa de la fenicul, tocată  mărunt.”

Fraților! Tare faină coproducția asta chinezo-germană! Mmmm.. ce arome! Iar salata asta merge la fix!

Hai să vedem ce avem la desert:

La desert, facem o tartă cheescake cu vișine; pentru aluat avem nevoie de 200 gr de făină, 75 gr zahăr, 100 gr unt sau margarină, un ou, jumătate plic praf de copt, le amestecăm într-un guguloi și îl dăm la rece 15 minute. Între timp luăm vreo 350-400 gr de brânză dulce de vacă, o amestecăm bine cu blenderul cu 2 ouă, zahăr și esență de vanile după gust, până iese o cremă aromată ce nu mai are nimic în comun cu brânza (mai ales dacă aveți alături persoane care nu suportă ideea de brânză, cum e copilul meu, mai puteți adăuga o lingură de pudding de vanilie și câteva linguri de lapte, pentru un aspect ușor sticlos al tartei, și nu brânzos). După ce aluatul s-a întărit, îl întindem pe o hârtie de copt tăiată pe forma rotundă (nu uitați să luați în calcul și marginile tăvii), apoi turnăm crema de brânză și pentru mai mare fun, ornăm tarta cu vișine (de)congelate sau proaspete, după sezon. Băgăm apoi la cuptor, la foc mediu, vreo 20-25 minute, până când se coc marginile. Se scoate din cuptor când e gata și se consumă rece, adică la temperatura camerei.”

Fraților, tarta asta m-a ucis… Dar am înviat din nou, în direct, ca să mai pap o tavă sau două!

”Un prieten psiholog, nu dau nume, mi-a zis că o să ajung ca mama (fără s-o cunoască, doar prin deducție). Eu sper să nu, pentru că mama e genul, și a rămas proverbială „am făcut tortul ăsta, mi-au mai  rămas 8 albușuri, ce să fac cu ele? Hai sa curăț niște nuci și să fac câteva pricomigdale repede”, ne mărturisește Bogdana.

Eiiii, orez bun avem, desert minunat avem… Ce muzică ascultăm azi? Hai să vedem ce ne propune invitata noastră: ”Când gătesc îmi place să ascult muzică care să-mi activeze creativitatea, trip-hop și chill-out. Am ales o muzică multi-culturală, armonizată prin melanj, care îmi place foarte tare.”

Dragilor, o zi cum nu e poate mai frumoasă! Și o emisiune pe care o vom păstra cu mare drag în videoteca de aur a Cantinei Sociale. Mulțumim din tot sufletul Bogdanei pentru onoarea și plăcerea de a fi astăzi invitata noastră!Acuu… să nu mă filmați… eu palmez o porție de orez și salatăăă… un platou mare de cheescake… și mă duc repede la tejgheaua de la prăvălie, să nu găsească clienții închis. Deși am pus un anunț cu ”Vin imediat!”…

Hai, veniți degrabă și voi la Cantină pentru a savura bunătățile de azi și pentru muzica bună! Dragelor și dragilor, poftă mareee!

Publicitate