Vinete umplute. Ruladă cu ciocolată

Păi fiind marți, tanti Jeni s-a gândit să facem o ședință de dimineață. Poate nu știți cum sunt ședințele la Cantină, nu cred că v-am mai spus. Păăăi, sunt destul de lungi și anevoioase, să știți, că trebuie să stabilim strategia pe termen lung și pe termen scurt ca să meargă bine treburile la Cantină. Întâi și întâi, tanti Jeni ne face cafeaua. E un musai la ședință. În timpul acesta, Miruna face trei biscuiți pentru cafea, unul pentru tanti Jeni, unul pentru ea și unul pentru mine, în diverse forme pentru fiecare: biscuitul lui tanti Jeni are formă de polonic ( cum altfel?), cel al Mirunei seamănă cu Mickey Mouse ( eroul ei favorit, deh) iar biscuitele meu are formă de ursuleț ( nu mă întrebați de ce că nu vă spun). Buuun, acu că sunt gata cafelele și biscuiții, trecem la deschiderea ședinței. După ce trecem în revistă rezultatele din liga NHL la hochei și din liga NBA la baschet, luăm o pauză de brainstorming. După brainstorming, ne gândim ce filme o să vedem în week-end. Tanti Jeni vrea ceva clasic, Miruna vrea o comedie romantică iar eu ceva S.F, dar ținând cont că tocmai s-a stins din viață Leslie Nielsen ( odihnească-se în pace), probabil o să vedem niște comedii în care a jucat maestrul. Mai luăm o pauză de brainstorming, că trebuie să mai sorbim din cafea și să ronțăim din biscuiți și brusc tanti Jeni își aduce aminte că mai e un pic și vine Crăciunul. Am stabilit că va trebui să ne gândim la meniu, dar nu acum că mai avem timp. Apoi am luat cuvântul și am povestit cum merge treaba la prăvălie și că mi-aș dori tare mult să am un hamac lângă tejghea să mă pot gândi mai bine la dezvoltarea business-ului. După ce m-a blagoslovit cu un polonic în țeastă, stimulativ evident, tanti Jeni m-a întrebat dacă nu vreau și vreo două maseuze thailandeze ca să-mi vină inspirația antreprenorială mai cu foc. Evident că am zis că da, ceea ce, spre amuzamentul Mirunei, mi-a atras o nouă coliziune plastică cu polonicul lui tanti Jeni, având ca rezultat un cucui fierbinte. Nu pe polonic ci pe creștetul capului meu, evident. Mi-am notat ca data viitoare să vin cu cașchetă de protecție la ședință. Clar. Între timp, s-a terminat și cafeaua și biscuiții deci tanti Jeni a declarat ședința închisă și s-a apucat de pregătit meniul de azi.

Dumneaei s-a gândit să ne prepare azi niște delicioase vinete umplute. Pentru asta, tanti Jeni a pregătit pe masa de lucru: o jumătate de kilogram de vinete, două cepe tocate mărunt, o ceșcuță de ulei de măsline, 500 de grame de carne tocată de vită, sare, piper, o jumătate de ceașcă de vin alb, pătrunjel tocat, brânză rasă, sos Bechamel. Sosul ăsta Bechamel e o super bunătate, credeți-mă, fiind preparat dintr-un sfert de pachet de unt, 2-3 linguri de făină, lăptic, toate la fierte foc mic. Când sosul este suficient de gros, tanti Jeni rade vreo 300 de grame de cașcaval. Hai să vă spun acum cum prepară dumneaei vinetele astea: Tanti Jeni taie cotorul vinetei și apoi o secționează în două pe lungime. După ce freacă partea interioară a vinetelor cu sare, le dă deoparte pentru vreo jumătate de oră, pentru ca atomii de sare să se întrepătrundă cu atomii de vânătă și să creeze o legătură chimico-fizică plăcută apilelor gustative. După aceea le spală și le așează cu fața în jos într-un vas cu puțină apă fierbinte până când devin moi.

Buuuunnnn…. După ce rezolvă treaba cu vinetele, tanti Jeni pune într-o tigaie carnea tocata, vinul, ceapa și pătrunjelul și le lasă la foc normal timp de o jumătate de oră. Urmează apoi partea de fuzionare între vinete și compoziția din tigaie: după ce scoate partea cu semințe din mijlocul vinetelor, tanti Jeni le umple cu compoziția de ceapă și carne tocată, adăugând la final o lingură de sos Bechamel și brânză rasă, punându-le apoi într-o tavă la cuptor pentru vreo 40 de minute.

Fiecare porție se servește cu pâine prăjită și cu o felie de roșie (rondele) peste vinete. Mmmm… delicios, fraților, delicios!

La desert, Miruna ne delectează cu o delicioasă ruladă cu cremă de ciocolată.

„Rulada cu crème de chocolat”, cum îi place Mirunei să o numească, se compune din patru părți componente, ne explică prințesa dulciurilor: siropul ( făcut din 100 de mililitri de apă, 50 de grame de zahăr pudră și două linguri de coniac), pandișpan ( creat din trei ouă, 140 de grame de zahăr pudră, o linguriță de esență de vanilie, 80 de grame de făină, o linguriță de drojdie instant, două linguri de apă), cremă (materializată din 200 de grame de unt, două ouă, 200 de grame de zahăr pudră, trei linguri de cacao și două linguri de coniac) și glazură ( manufacturată din 100 de grame de ciocolată neagră, 75 de grame de frișcă lichidă și 25 de grame de zahăr pudră.

Pentru început, Miruna creează siropul: pune apa și zahărul la fiert și după primul clocot le trage deoparte de pe foc. Când s-a răcit, adaugă coniacul. Trece apoi la manufacturat pandișpanul: Gălbenușurile le bate spumă cu zahărul, apoi adaugă drojdia dizolvată în apă și vanilia împreună cu făina. Amestecând foarte încet, adaugă la final albușurile bătute spumă. După ce pune compoziția asta minunată într-o tavă acoperită cu hârtie cerata, o bagă la cuptorul preîncălzit la 180 grade, pentru un sfert de oră. Scoate din tavă pandișpanul, pe o cârpă umezită și îl rulează cu tot cu cârpă, lăsându-l așa până se răcește. Pentru materializarea cremei, pentru început Miruna freacă untul. Ouăle le bate apoi cu zahărul pudră, în bain marie, până se îngroașă și le lasă un pic la răcit. Când s-au răcit le amestecă încet în untul frecat anterior, apoi adaugă cacao și la final, apoteotic, coniacul.

În fine, Miruna ajunge la glazură pe care o face fierbând ingredientele în bain marie, pentru a obține glazură fină-fină de tot.

Fără a avea o schiță sau un set de instrucțiuni notate în prealabil, dulcea noastră colegă montează prăjiturica: desface rulada, o însiropează, pune crema și rulează la loc. Îmbracă apoi cu răbdare și talent prăjitura în glazură și o pune la rece.

În timpul ăsta, Miruna mai pune ceva la rece și anume comprese pentru cucuiul meu, reproșându-mi, râzând, că deh, maseuze și hamac îmi mai lipseau. Are și ea dreptate.

Dragii mei, între timp am coborât în pivniță după vinișor să fie totul pregătit când ajungeți voi pe aici. Vă așteptăm ca de obicei cu drag, cu bucatele pregătite și să nu uităm să le urăm un călduros La Mulți Ani! tuturor Andreilor și Andreelor, cu ocazia zilei lor onomastice. Haideți, fraților, dați năvală și poftă mareeee!

Publicitate

Guest-Star Day: Laura Sava

Dragele mele și dragii mei, nu știu cât de mult vă place vouă ciocolata, dar eu o ador. Albă, neagră, cu lapte sau cu alune, umplută cu diverse creme, cu caramel… Ei, bine, invitata noastră de azi de la Guest-Star Day, cred că adoră mai mult ciocolata decât mine, ceea ce mă face un pic cam gelos. Dar o să-mi treacă repede gelozia după ce voi gusta alături de voi bunătățile pe care le va prepara ea mintenaș. Doamnelorrr și domnilooorrrr! Aplauze furtunoase pentru floarea Banatuluuuui! Lauraaaaa Savaaaaaaa!

Ah, Laura este toată un zâmbet și un izvor nesecat de bună dispoziție molipsitoare, de altfel! Iat-o pășind cu grație, alături de tanti jeni și Miruna în curtea Cantinei!

Laura se consideră o mare gurmandă, mâncarea fiind mereu fascinantă pentru ea și abordează arta culinară cu o nesfârșită curiozitate și exaltare, considerând că  ea e cea care, zi de zi, ne aduce (mai) aproape unii de alții și ne răsfață  simțurile.

Această pasiune a determinat-o să conceapă BLOGUL ei culinar, care este o adevărată încântare și desfătare pentru cititori. De altfel rețetele Laurei Sava sunt deja un ”brand” în blogosferă, multe din ele apărând în diverse publicații de specialitate și obținând premii la concursurile organizate de site-uri culinare.

”Initial, blogul meu a fost un vârtej haotic de rețete și gânduri, împletite cu multă naivitate, hi, hi, naivitatea celui care descoperă o lume nouă (în februarie 2007, când am postat prima rețetă pe blog, numai eu bântuiam blogosfera culinara, atât de dolofana acum). Dorința mea a fost, de fapt, să împărtășesc lumii o părticică din ceea ce mă face pe mine fericită”, declară Laura într-un interviu.

Laurei nu-i place să vorbească foarte mult despre ea,dar iată cum se prezintă ea vizitatorilor Cantinei Sociale: ”În mare, aș putea spune că pasiunea asta a mea pentru gătit e o moștenire de familie :))…Bunica, ca de altfel toate bunicile din lumea asta, gătea minunat!!! Simplu dar sublim! …și mama la fel :P… așa că nu prea mi-au dat șanse să detest bucătăria 😀 …Ce mi-ar plăcea mie cel mai mult?! …să devin cofetar, da și nu neapărat unul renumit, ci doar atât cât să-mi încânt familia și poate și pe cei dornici să mă cunoască și să guste, nu doar virtual cum o fac acum, din dulciurile mele preferate 🙂 … Altceva despre mine, nu știu ce aș mai putea spune… iubesc marea și soarele, iubesc oamenii calzi si prietenoși, ador sa fiu mămică :P”

Să vedem însă ce mai aflăm despre Laura În urma discuției cu tanti Jeni, pentru iată, amândouă s-au așezat la măsuța din bucătăria Cantinei, la o cafeluță. Să le ascultăm:

T.J.:Ce mănânci când scrii rețete pe blog? Ce anume te inspiră la scris?

Laura:  …Mai nimic, dar in schimb beau necontrolat cafea :)))  …ei și o praji îmi mai scapă uneori 😛  … și dau muzica tare (uneori prea tare :D), așa că da, cred că odată cu toate astea îmi vine și inspiratia :))

T.J.:De când nu ai mai sunat-o pe mama ta să-i ceri sfatul pentru o rețetă culinară?

Laura: Mă număr printre acei fericiți oameni care îi au pe părinții lor aproape 🙂 …pe mama o sun, așadar, doar atunci când e la cumpărături și-mi amintesc că am uitat să cumpăr ceva :))

T.J.:  Cine dictează meniul zilei la tine în familie: tu, soțul sau micuțul Bogdan?

Laura: De obicei, principalul rasfatat al casei este Bogdi :P, dar tin cont si de preferintele lui Cipi sau ale parintilor mei…si daca ei sint fericiti, si eu sint!

T.J.: Dacă ai avea ocazia să produci un joc de strategie culinară pentru PC, cum ar arăta?

Laura: Wow, mi-ar plăcea asta, hihi…ar trebui să fie ceva cu multe niveluri de trecut și cu multă ciocolata 😀

T.J.: Ce fel de mâncare din copilărie îți trezește cele mai frumoase amintiri?

Laura: Sosul de rosii, facut de bunica mea…sau sos de paradaisa, cum ii zicea ea 🙂 …toți îmi spun, ori de câte ori îl prepar, că e exact ca cel al bunei mele Milca…

T.J.: Te-ai gândit să publici o carte de rețete culinare?

Laura: Nu, la asta chiar nu m-am gândit :))

Ah, parcă simt mirosul sosului de roșii făcut de Laura… și îmi face o poftă de mâncare irezistibilă! LA țanc cu foamea asta pentru că iată, Laura își pune sorțul și, în aplauzele audienței, ne va prepara ceva bun-bun de tot, cum numai mânuțele ei pricepute știu să facă. Să o ascultăm:

”Azi vă voi delecta cu niște delicioase Sarmale in vas de lut. Pentru asta am nevoie de următoarele ingrediente: Un kilogram de carne de porc tocată sau tocătură mixtă (vita+porc), o varză mare murată,  200 de grame de costiță afumată, două cepe mari, 250 de mililitri de bulion sau roșii tocate, 150-200 de grame de orez, sare, piper, boia dulce, crenguțe de cimbru sau mărar, un ardei gras sau iute (opțional) și smântână.

Pun carnea tocată intr-un castron încăpător. Toc cepele și le călesc în ulei (sau untură) și le pun apoi peste carnea din castron, amestecând totul foarte bine. în untura rămasă, pun orezul și îl călesc ușor pe foc; îl răstorn în castronul cu carne și ceapă, adaug condimentele, puțină apă rece (una sau  două linguri) și omogenizez amestecul.

Desfac foile de varză; sarmalele se învelesc numai in „vârful” frunzelor de varză (scot cotorul).

În oala mare de lut, pe fundul uns cu untură sau ulei, așez un strat de varza tocată, crenguțe de cimbru sau mărar, câteva bucățele de afumătură, un strat de sarmale, si tot așa până se termină sarmalele. Ultimul strat trebuie să fie de varză și costiță. Acopăr sarmalele cu bulion îndoit cu apă (atât cât să treacă peste sarmale) și ardei gras sau iute, crestat în vârf.  Las lai fert sarmalele la foc mic, o zi întreagă, hi, hi… Eh, eu le  las la cuptor vreo 3, 4 ore, seara, și tot pe-atât a doua zi, de dimineață 😉

Le servesc doar cu smântână sau cu mămăligă, dacă vreți 😛 …și neapărat acompaniate de-un vin roșu, bun!”

Ah, v-am spus că atunci când eram copil îmi plăcea olăritul? Nu? EI bine aflați acum… Dar de când cu sarmalele astea minunate, oalele de lut îmi sunt parcă și mai dragi…

Dar până sunt gata sarmalele, hai să vedem ce ne prepară Laura la desert. Eu deja mă așez ca să nu mi se facă rău.. de poftă, evident! Ia să vedemmm:

Deși ador ciocolata, azi la desert, vă voi răsfăța cu niște minunate Cuiburi de viespi. Aceste „cuiburi” delicioase fac parte din categoria „Rețetele bunicii…și ale mamei” :P, cele care ne-au îndulcit copilăria, alături de „saviecuțe” și Greta Garbo, așa că vă invit cu mare drag să le încercați (e incredibil dar adevărat: la baza tuturor stă același banal aluat cu drojdie :P). Cuiburile se compun din aluat, maia și umplutură. Iată ce ingrediente folosesc:

Aluat: 500 de grame de făină, 250 de grame de margarină Rama la cub sau Unirea, două linguri mari de smântână (acră, nu frișcă lichidă), două gălbenușuri, un praf de sare și unul de zahăr, o lingură de untură de porc (opțional)

Maia: 25 de grame drojdie proaspătă, două lingurițe zahăr, puțin lapte călduț (nu fierbinte!)

Umplutura: 250 de grame de mac/nucă, 200 de grame de zahăr, 100 de mililitri de lapte

Pentru uns foile: trei gălbenușuri

Prima dată fac maiaua:  pun drojdia într-un bol; presar zahăr deasupra și amestec bine. Adaug laptele și presar puțină făină peste întreaga compoziție. În 5-10 minute, dacă drojdia e proaspătă, trebuie să crească. Pun toată făina într-un bol încăpător și adaug maiaua. Adaug smântâna, un praf de sare, zahăr și gălbenușurile (albușurile se vor folosi ulterior la compoziția de nucă și mac, pentru a le subția), Încorporez toate ingredientele, mama îmi sugerează ca această operațiune să se facă cu ajutorul mâinilor (ea doar asa stie! 😛 ), eu însă sunt convinsă că merge „învârtit” și la robotul de bucătărie 😉 Adaug apoi margarina, încălzită puțin la microunde și untura, ea având rolul de a frăgezi aluatul… Frământ totul bine, bine :)) …până când aluatul începe să se desprindă de pe maini. Acopăr și las la dospit lângă o sursă de căldură, iar în acest timp, pregătesc umpluturile și cu mac si cu nucă: încălzesc laptele într-o crăticioară, împreună cu zahărul. Când zahărul se topește, adaug macul, respectiv nuca, gata măcinate. Când cele două compoziții se răcesc, se amestecă cu albușurile bătute spuma cu puțin zahăr (câte 2 albușuri de fiecare, pentru o porție dublă cum am facut eu) Rezultă o compoziție super-dulce, exact pe gustul meu!!! (ce surpriză, așa-i?! 😀 ) Dacă macul e prea uscat, se poate fierbe puțin griș cu lapte și se adaugă compoziției, facând-o astfel mai „pufoasă”.

Aluatul dospit îl porționez cu cuțitul în opt părți egale (la o portie se va împărți în patru)…fiecare segment reprezentând o foaie de umplut (ca un cozonăcel). Întind cu sucitorul fiecare segment în parte.

Pudrez masa cu puțină făină și întind foaia de aluat cât mai subțire posibil….dar nici să fie transparenta :P. Pun umplutura de mac și de nucă, apoi așez  cuiburile în tava tapetată cu hârtie de copt și le ung cu gălbenuș de ou.  Bag tava în cuptorul deja încins, pentru aproximativ o jumătate de oră, la 180 grade C. Faci testul cu scobitoarea neapărat!!! Când sunt gata coapte, șe scot la răcit și sunt gata pentru servire J

Mmmmm, delicios! Deși sincer când am auzit de viespi parcă mi-a fost un pic frică… Dar sunt foaaarte delicioase cuiburile astea, cum altfel? Miam-miammmm…

Laura a venit și cu niște poze din colecția personală. Veți recunoaște cu ușurință, înghițind în sec, cuibul de sarmale și cuibul de viespi. După ce vă săturați privindu-le, admirați-o pe Laura : ” una este făcută în anii tineretii :P, adică mai exact, chiar atunci de când pasiunea mea pentru gătit a început să ia amploare :D…și una este făcută mai recent :)” Ei, bine, vă las pe voi să ghiciți care  e cea mai veche și care e cea mai nouă, Laura fiind neschimbată, veșnic tânără și frumos zâmbitoare.

Să vedem însă ce ne propune invitata noastră ca și fundal muzical:

”Alegerile mele muzicale ar fi:

Evanescence-My Immortal:

Billy Talent-The Ex…asta ca să revenim cu picioarele pe pământ :D” :

Dragilor, la indicațiile Laurei, cobor în pivniță să scot vinul cel roșu și bun care merge la fix la sarmalele acelea. Pe voi vă las să vă delectați cu bunătățile preparate de ea și să vă bucurați de ziua aceasta minunată! Mulțumim din suflet Laurei Sava pentru onoarea și plăcerea făcută cu ocazia vizitei făcute de ea la Cantina Socială! O zi excelentă, dragi mei! Hai, dați năvală și poftă mareeeeeeeee!

Ciorbă cu boia de ardei. Salată de portocale. Dovleac copt.

Brrrr… ce frig s-a lăsat! Și a mai venit și ploaia, cu tunete cu tot! Curat primăvară de toamnă, fraților! Primăvară din aceea timpurie, de mărțișor, așa. Eh, după zilele astea călduroase, uite că suntem obligați să trecem la geci mai groase, fulare și umbrele, ceiulețe fierbinți și strănuturi, ce să facem. Copiii se grăbesc zgribuliți spre școală iar guguștiucii dorm ca niște mogâldețe pufoase pe crengile ude și desfrunzite. Eh, probabil nu sunt ei chiar așa de pufoși, dar așa îi vedeam eu de dimineață în drum spre Cantină.

M-am instalat devreme la locul meu din spatele tejghelei de la prăvălie, cu cafeluța fierbinte și puternic aromată lângă mine, contemplând curtea Cantinei și depănând amintiri de astă vară: piscină, șezlong, grătare încinse împrăștiind fum aromat… eheeee, las că vine vara viitoare și o luăm noi de la capăt! Dar uite, că amintindu-mi de toate aceste lucruri minunate, m-a pocnit foamea… Mai ales că din bucătărie vine o aromăăăă și un mirooosss… văleuuuuu! Ia să dau eu o fuguță repede să văd ce ne pregătește tanti Jeni în oalele ei magice.

Păi, da! Venind vremea friguroasă, dumneaei s-a gândit să ne pregătească un agent termic de excepție: o ciorbică țărănească cu boia! Mmmmm…. Ce bun! Ia să vedem cu procedează tanti Jeni la manufacturarea acestei licori:

Așaaa… la 600 de grame de cartofi, dumneaei mai folosește 300 de grame de roșii, două cepe, trei linguri de unt, un pahar și jumătate de lăptic, o lingură de făină, niște pătrunjel tocat și o lingură de boia de ardei. După ce taie ceapa mărunt, o prăjește în oală, iar după ce s-a rumenit adaugă roșiile curățate cu răbdare de pielița cea subțire și tocate și ele, tot mărunt. Tanti Jeni le prăjește, amestecând ușor în tigaie și fredonând o șansonetă. Crede că se potrivește cu vremea de afară. Adaugă apoi o lingură de făină și boiaua de arcei, amestecând ușor și continuu, să nu se ardă. Când totul este rumenit, toarnă peste conținut trei litri de apă fierbinte și așteaptă până când ciorbica fierbe bolborosind. În timpul acesta, mâinile pricepute ale lui tanti Jeni curăță cartofii, îi taie cubulețe și îi adaugă în oală când ciorba începe să fiarbă. După o lasă să dea în clocot, dumneaei adaugă în ciorbița minunată laptele fierbinte și lasă totul la fiert până când cartofii sunt gata. După ce ia ciorbica de pe foc, presară deasupra pătrunjelul tocat mărunt.. Mmm… ce frumos miroase! Abia aștept să o gust! Fiecare porție este servită cu crutoane aurii și crocante. Un deliciu!

În amintirea zilelor de vară, Miruna, prințesa dulciurilor, ne va delecta azi cu o delicioasă salată de portocale. Așa că, ajutând-o și eu, a curățat o grămadă de portocale, una de mere și una de banane, le-a tăiat felii, le-a pus într-un bol și a turnat peste ele puțin lichior de portocale, amestecând ușor, să nu se zdrobească feliile de fructe. După ce ține la frigider minunăția de salată, o scoate pentru servit, porționându-le în boluri, punând deasupra frișcă și topping de ciocolată. Ahhh, ce bun, dulce și hrănitor!

Fraților, să știți că ciorbica este gata! La fel și salata aceea minunată! Eu m-am apucat să fierb niște vin cu scorțișoară, să-l găsiți fierbinte dacă veniți plouați și înfrigurați la Cantină, iar Miruna a mai pus la copt niște dovleac. Excelent! Vă așteptăm cu drag cu bucatele pregătite și căldură în sala de mese. Hai dați năvală și poftă mareeee!!!

Guest-Star Day: Anastassia

Dragele mele, dragii mei, știu că ați așteptat cu înfrigurare ziua de azi! Păi să nu vă mai las să așteptați atâta și să vă spun cine este invitata noastră de azi de la Guest-Star day! Ei, bine, fraților, evenimentul nostru săptămânal capătă un caracter internațional. De fapt, internațional și nu prea, pentru că invitata noastră de astăzi este o dulce floare a Moldovei de peste Prut. Doamnelorrrrr și domniloooooorrrrrr… aplauze și ovații pentruuu Anastassiaaaaaaaaa!!! Ah, ce primire călduroasă! Tanti Jeni și Miruna o îmbrățișează cu drag pe Anastassia și o conduc spre bucătăria Cantinei. Dar să vă spun câteva cuvinte despre invitata noastră de astăzi: Anastassia locuiește la Chișinău și este extrem de pasionată de arta culinară, lucru care îl veți descoperi și voi singuri, studiind ( da, am zis bine, studiind) BLOGUL ei gastronomic. Veți descoperi acolo adevărate delicii, nu numai din punct de vedere al felurilor de mâncare preparate de ea ci și din punct de vedere artistic, toate fiind aranjate cu un deosebit simț artistic ( mai ales deserturile, mmmmm…..) Strădaniile culinare ale Anastassiei au fost răsplătite cu premii pe diferite bloguri culinare din România, precum ”Gustos.ro”  sau ”Bucătăraș.ro”.

Dar să vedem cum se prezintă Anastassia, cu cuvintele ei:

”Sunt o persoană visătoare, fiind născută în zodia peștilor cred că mă caracterizează foarte bine. Când sunt în bucătărie mă duc acolo departe, în lumea viselor… cred că de aceea toate rețetele mele tind a fi ceva deosebit prin felul cum arată.

Sunt născută în 1983 în Rusia, orașul Iacuția, părinții mei erau pe atunci plecați acolo la muncă, tatăl meu a muncit la sondele de aur, iar eu până la 5 ani vorbeam numai în limba rusa.

Sunt căsătorita de 4 ani, locuim cu părinții mei, copii încă nu avem si de atunci cred că am început să evoluez și în bucătărie, că până atunci învățam și nu aveam pentru aceasta, nici timp și nici motivată cred că nu eram (dragostea face minuni).

Primii pași în bucătărie sigur sunt făcuți cu ajutorul mamei care și ea știe multe și bune. Nu aș schimba pentru nimic sarmalele și plăcintele făcute de mama.  Ea este o gospodină desăvârșită, însă orice om are personalitate și eu am ales să fac mâncărurile care m-au tentat cel mai mult să le gătesc din diverse surse: cărți culinare, internet, emisiuni,  etc.

Fiind gourmet, cred că nu pot numi o bucătărie în parte care mă tentează mai mult, sunt mereu deschisă și în căutare de rețete internaționale și idei de preparare a mâncărurilor, dar in mod special îmi plac fructele de mare, salatele verzi , sarmalele moldovenești, fripturile și tocanele cu mămăliguță, zama de pui, borșul de sfeclă. Din deserturi nu mă pot feri de înghețata de ciocolată și de fistic, de lapte de pasăre preparat după rețeta sovietică , ciocolata neagră si nu-mi lipsește cafeaua cu lapte de dimineață. Foarte mult îmi plac nucile de toate soiurile, dar cel mai mult fisticul, semințele de pin, alunele de pădure si caju.

Bucătăria pe care o practic aș spune că este mai mult națională pentru că fac mai des mâncăruri pe care le-am prins de la mama și de la rude, prieteni. Adică bucătăria moldovenească care are în sine un buchet de bucate din diferite părți datorită faptului că am făcut parte din Uniunea Sovietica, aceasta are multe rețete împrumutate de la fostele republici unite cum ar fi cele din Armenia, Gruzia, Ucraina, Rusia, Kazakhstan, Uzbekistan.”

Ah, cine nu a încercat laptele de pasăre făcut în Moldova, nu știe ce a pierdut… Sau dulciurile făcute de fabrica ”Bucuria”… Toate aceste produse, renumite de altfel,  ne aduc aminte cu drag de dulciurile din copilărie. Dar să lăsăm nostalgia și să vedem ce întrebări îi pune tanti Jeni invitatei noastre de azi, că tocmai s-au așezat la măsuța din bucătărie și servesc o delicioasă cafeluță, puternică și aromată. Să le ascultăm:

T.J.: Ce amintiri ai din Iacuția, locul în care te-ai născut?

Anastassia: M-am născut în Iakutia și de acolo nu am amintiri că eram prea mică, aveam câteva luni când s-au reîntors părinții în Moldova și doi ani și jumătate când ne-am întors  în Iacuția. Am stat două luni și după aceea am trecut cu traiul în Magadan. Uite, aici am mai multe amintiri, trăiam lângă Marea Ohoțk și aveam obiceiul să stau pe geam și să număr vapoarele ce se vedeau în zare, pentru că Magadanul este un oraș cu port și vapoare erau destul de multe J. Mai țin minte cum m-a tuns tata la chelie că nu mi-a putut face frizura ca lumea și tot îndreptându-mi capetele, a ajuns la rădăcini aveam 3 anișori, și mai tin minte cum aducea din port crabi atât de mari ca 20 de cm diametrul, ce păcat că acum nu am parte de așla festin de fructe de mare ca pe timpuri, părinții mei aveau acolo ferma de porci aveau 70 de porci si de fiecare dată când apăreau purceluși mici eu aveam grădina zoologică acasă 🙂 cei care erau mai slăbuți și aveau scaunul moale ,  parinții îi îngrijeau în casă, mai țin minte că aveam 4 câini mari cât ciobăneștii și o pisică pe care o chema Eva și eu îi ziceam Leva nu știu din ce motive :)) care și ea făcea pisici și trăia cu ei in podul cocinei de porci.  Săracu taică-meu era bătut la cap în fiecare zi să mi-i arate pe pisici și el mă mințea că nu am voie să pun mâna pe ei că îi mănâncă maică-sa dacă simte miros străin. Sunt foarte multe amintiri legate de Magadan și cred ca aș putea continua foarte mult timp… Toate sunt plăcute în afară de una când am fost internată într-un sanatoriu pentru copii cu probleme cardiace și am stat acolo 3 luni pe medicamente și regim fără mămica mea pe care o boceam în fiecare zi că vroiam foarte mult să revin acasă.

T.J.: Care sunt dulciurile tale preferate de la ”Bucuria”?

Anastassia: Cele mai preferate bomboane sunt lapte de pasare, ”Do re mi”, ”Chișinăul de seară”, ”Meteorit”, ”Griliaj” si ”Inspirație cu geleu de vișină”!

T.J.: Cum ar arăta cafeneaua visurilor tale?

Anastassia: Cred că ar arăta ca un club cu școală pentru cei ce vor să învețe un desert și să și-l prepare singuri pe loc și de asemeni cu o variație mare de deserturi și cafea într-un local plăcut amenajat în culori calde de ciocolată și lapte și cu o muzică ambiantă care să te facă sa stai ore-n șir și sa uiți de problemele pe care le-ai lăsat după ușa cafenelei  =))

T.J.: Care a fost acela mai dureros eșec culinar? Dar cea mai frumoasă reușită?

Anastassia: Cel mai mare eșec culinar a fost atunci când ascultam muzica lui Lara Fabian , fiind in totalitate hipnotizata de vocea ei, am uitat ca aveam niște ouă pe care le pusesem la fiert pentru o salata și în loc să le fierb le-am copt cu tot cu cană , iar cea mai mare reușită cred ca încă este în viitor . Nu mă dau tare in bucătărie cu toate că-mi place mult să gătesc și să inventez designul mâncării pe farfurie. Cred ca pot vorbi doar despre primul pas spre reușită, fiind în totalitate pasionată de deserturi am făcut niște cursuri de cofetar ca să-mi pot realiza cu cât mai mare profesionalism fanteziile mele. Ingredientele care nu-mi lipsesc niciodată din casă sau din frigider sunt : ciocolata, cafeaua, untul, ouăle, laptele și făina, sunt întotdeauna gata să prepar un desert .

T.J.: Mai ai și alte hobby-uri în afară de bucătărie?

Anastassia: Modelarea îmbrăcămintei este de fapt prima mea profesie în care m-am calificat și am muncit timp de 12 ani, făcând haine la comanda, dar pe dreptate m-am saturat până peste cap de aceasta profesie si mi-am găsit alternativa în bucătărie pentru că văd produsul final mult mai rapid.

Ufff… după atâtea enumerări de bunătăți ar fi cazul să vedem și noi produsele finale din bucătăria Cantinei, pe care le va prepara draga noastră Anastassia, care tocmai și-a pus șorțul de bucătărie și se apucă de treabă. Să-i dăm cuvântul:

”Ca și fel principal, voi prepara un Boeuf Bourguignon. De când am privit filmul Julie&Julia nu m-a lăsat gândul să prepar această rețetă delicioasă 🙂 și cum nu am avut timp să prepar ceva cărnos de mult timp m-am gândit să o încerc, mai ales după ce am văzut filmul despre faimoasa Julia Child 🙂

Ca și ingrediente pentru 6 porții, să zicem, voi folosi:  800 de grame de carne de vițel tăiată în bucăți potrivite, 4 linguri de făină, 130 de grame de bacon tăiat fâșii sau cuburi, două cepe mari, șase căței de usturoi  pisat, doi morcovi mari, 250 de grame de ciuperci de Paris micuțe întregi, un litru de supă de vită ( pui sau apă în lipsa supei ), de un deget în cană coniac,  250 de mililitri de vin roșu sec, o jumătate de lingură de zahăr brun, o frunză de dafin, o lingură rasă de cimbru, o lingură cu vârf de pastă de tomate ( sau jumătate de cană de bulion ), jumătate de linguriță de sare. Un sfert de linguriță de piper, 100 de militri de ulei pentru prăjit carnea, trei linguri de ulei și o lingură de unt pentru prăjit ciupercile.

Prăjesc baconul fără ulei sau alte grăsimi la foc iute, până devine crocant și bine rumenit, îl scot pe o hârtie absorbanta și prăjesc în aceeași grăsime pe care a lăsat-o baconul, carnea amestecată preventiv în făină, adăugând puțin ulei dacă e necesar, la fiecare rundă de prăjit la foc iute până se rumenește pe ambele părți ( nu prăjiți toata carnea odată pentru că nu se va prăji, dar se va înăbuși ).

După ce am prăjit toată carnea o pun într-o oală și o acopăr cu un capac ca să se păstreze caldă, sotez ceapa tăiata peștișori cu morcovul tăiat rondele în aceeași oală. Cam opt minute, după aceasta adaug usturoiul strivit, amestec și prăjesc la foc potrivit încă un minut, pun legumele sotate peste carnea prăjită și o acopăr cu capac ca să fie calda, pun și baconul pe care l-am scurs de grăsime.

În aceeași oală in care am prăjit carnea și legumele, torn o jumătate de cană de supă cu coniacul și o fierb amestecând încontinuu  cam cinci minute după care adaug pasta de tomate, zahărul, frunza de dafin, cimbrul, sarea, restul de supă, vinul, baconul și carnea cu legumele sotate, fierb la foc mic cu capac doar cât să bolborosească timp de două ore sau două ore și jumătate, in funcție de carne.

Ciupercile le călesc în uleiul amestecat cu untul încins preventiv pe tigaie până sunt rumenite și le adaug în tocăniță când sunt gata , le amestec și sting focul. Se pot servi cu diferite garnituri, spaghetti, mămăliguță, cartofi  prăjiti, sau orez. Poftă bună!”

Ahhh… delicios! Supă, coniac, cărniță, legume sotate…  Nu putea ieși decât ceva magnific, mai ales că au fost făcute cu pricepere și răbdare…

Dar pentru că veni vorba de pricepere și răbdare, Anastassia ne va prezenta un desert… cum să vă explic… care ar putea sta foarte bine în farfurie, gata de mâncat sau într-o vitrină, alături de alte opere de artă. Pentru că, da, fraților, ceea ce urmează este o operă de artă. Să o ascultăm pe Anastassia. Iar pe voi, vă rog să notați cu răbdare tot ceea ce urmează:

”La desert, voi prepara Tort Faberge. Cu acest tort am câștigat anul acesta premiul întâi la concursul de Paști organizat de site-ul culinar Bucătăraș.ro. El se compune din două tipuri de creme, un blat, un ou de ciocolată și un coșuleț de ciocolată. Vă voi explica acum pe ăndelete cum se prepară.

Crema 1: zece linguri de zahăr, 200 de mililitri de lapte, 250 de mililitri de frișcă, trei ouă, o linguriță de amidon alimentar sau făină, zece grame de gelatină, 30 de mililitri de coniac

Crema 2: 150 de grame de prune uscate, 5-6 linguri de cremă de ciocolată, 30 de mililitri de coniac

Preparare crema 1: Zahărul se topește la foc mic până se caramelizează, apoi adaug laptele fierbinte ( foarte atent, câte puțin, pentru că se umflă și să nu frig mânuțele mămicuței și-a tăticuței 🙂 ), amestecând repede.

Separat, frec gălbenușurile cu amidonul, adaug siropul fierbinte și pun pe foc, amestecând mereu până se îngroașă ca o smântână. Adaug în cremă gelatina hidratată în puțină apă rece după care o încălzesc pe bain-marie până devine fluidă. Las crema să se răcească și apoi o amestec mai întâi cu frișca și coniacul și apoi cu albușurile bătute spumă. Separat, frec gălbenușurile cu amidonul,  adaug siropul fierbinte și pun pe foc, amestecând mereu până se îngroașă ca o smântână. Adaug gelatina dizolvată în puțină apă rece. Las crema să se răcească și apoi o amestec mai întâi cu frișcă și apoi cu albușurile bătute spumă.

Preparare crema 2 : mărunțesc într-un robot de bucătărie sau cu un blender de mână, pruna fără sâmburi împreună cu crema de ciocolată și coniacul, până la consistența de gem.

Pentru însiropat blatul: 100 de mililitri de apă, o lingură de zahăr, câteva picături de esență de rom

Preparare sirop: Unesc apa cu zahărul, le pun pe foc, amestecând constant,  las să fiarbă 3-4 minute la foc moderat, iau siropul de pe foc, iar după răcire adaug esența de rom.

Ingrediente pentru blat: 3 ouă mari, 3 gălbenușuri, 125 de grame de zahar, 60 de grame de făină, 110 grame de amidon, o lingură de cacao, un pic de sare

Preparare blat: încălzesc ouăle amestecate cu gălbenușurile, un pic de sare și cu zahărul la bain-marie, până ajunge la temperatura suportabilă pentru piele, aproximativ 45-50 de grade C, iau compoziția de pe foc și o mixez bine până devine ca o cremă,  adaug făina cernută și amestecată cu amidonul în trei ture, amestecând atent cu o spatulă de lemn până se încorporează,  torn aluatul într-o tavă cu diametrul de 20 de cm. unsă cu unt și tapetată după aia cu hârtie de copt (hârtia trebuie să fie numai cât ține fundul tăvii, nu și pe margini, apoi ung hârtia cu unt și o înfăinez, dau la cuptor pentru 15 minute la foc un pic mai mare de mijlociu, la 200 de gr. C,  iar când il scot de la cuptor, îl răstorn atentă pe o hârtie de copt presărată cu zahăr. Scot hârtia unsă cu unt. Eu am împărțit compoziția pentru blat în jumătate și în una din părți am adăugat o lingură de cacao, preventiv, eliminând din compoziția de făină cu amidon o lingură, înlocuind aceasta cu o lingura de cacao și am copt astfel două blaturi de două culori :). Acest blat se coace încă o dată cu aceleași ingrediente doar că de data asta nu mai puneți cacao, adică trebuie să rezulte două blaturi: unul cafeniu si unul alb.

Asamblare: Tai blaturile coapte în jumătate pe orizontală, le însiropez și încep asamblarea într-o formă cu inel detașabil, cu diametrul blaturilor, în felul următor: primul strat alb se unge cu 1/2 din crema 1,  apoi se pune peste el al doilea blat cu cacao și-l ung cu crema 2,  apoi încă un blat de cacao ung cu crema 2 și ultimul, al patrulea blat alb ung cu crema 1. Pun tortul astfel asamblat peste noapte la frigider.

Sfat: Ca să evitați ruperea blaturilor la asamblare, vă propun să le puneți pe un platou și să le deplasați cu ajutorul platoului direct în forma pentru tort in care veți asambla tortul.

Pentru finisat: 250 de mililitri de frișcă, un pachețel de întăritor de frișcă, 7-8 linguri de fulgi de cocos

Finisare : Ung pereții tortului cu puțină frișcă , în așa mod încât să acopăr bine marginile blatului ca să nu fie vizibile. Presar pe toată suprafața unsă cu frișcă fulgii de cocos, decorez marginea tortului cu frișcă, folosind forma de steluță de jur împrejurul tortului, presar deasupra semințe de rodii acoperind toată suprafața tortului.

Pentru decor : o carapace de ou de gâscă spălat preventiv și cu oul scos din el, 150 de grame de ciocolată albă, 100 de grame de ciocolată amăruie, bomboane de caramel de diferite culori ( în cazul meu am folosit roșii si verzi ) , bulinuțe pentru cozonac de diferite culori, o rodie măricică.

Executare decor : În primul rând, pregătesc oul pentru decorarea tortului în felul următor, spăl oul de gâscă în apă călduță cu puțină soluție pentru vase până când e foarte curat, fac o găurică în partea mai groasa a oului, acolo unde se afla camera cu aer. Gaura are un diametru de 2-2.5 cm. Torn în el, în trei rate, câte o lingură plină de ciocolată topită de culoare albă, la bain-marie, și rotesc în așa fel distribuind ciocolata pe pereții oului in interior. Îl dau puțin timp la rece până se întărește ciocolata și repet această procedură de cel puțin 3 ori consecutiv. După ce am obținut oul,  torn în el crema de zahăr ars și pun la fundulețul oului, acolo unde am făcut gaura,  un căpăcel din ciocolată topită închizându-i astfel gaura prin care am lucrat cu ciocolata și crema. După ce s-a întărit bine de tot și crema din interiorul oului (asta durează vreo două ore cel puțin, pot să-i scot foarte atent coaja câte o bucățică mică cu o muchie de cuțit, cum aș curăța un cartofior, foarte atentă să nu strivesc oul :).

Decorez apoi oul din ciocolată cu caramele strivite în bucățele mai mici și încălzite la microunde,  până ce se topesc în formă de biluțe.  Ele se vor obține de diferite dimensiuni, dar le potrivesc după placul meu sau în funcție de culoare și formă.  Decorez oul și cu biluțe pentru cozonac, lipindu-le cu ajutorul unei compoziții din zahăr topit cu apa cu proporția de o lingurita de zahăr pentru 5 picături de apă. Bilițele se pot topi și ele la microunde.

Executare coș din ciocolată: Topesc ciocolata amăruie într-un vas la bain-marie,  fac niște dungulițe din ciocolata albă în acel vas peste ciocolata amăruie și scufund în ea un balon umflat în funcție de ce dimensiune vreau să fie coșulețul din ciocolată, îl scufund în diferite direcții, emițând astfel un cosuleț cu petale.  Pun balonul pe o farfurie acoperită cu o bucățică de folie alimentară ca să fie mai ușor să desprind coșul de pe farfurie și aștept până se întărește bine ciocolata, dezleg balonul de la gură și scot cu grijă din coșul de ciocolată .

Asamblare decor : Torn puțină ciocolată topită în mijlocul coșului din ciocolată și integrez în ea oul în așa fel încât să stea vertical și aștept până se întărește ciocolata, pun în coș o mână de semințe de rodii la baza oului și plasez după aceasta pe mijlocul tortului, lăsând preventiv în locul unde se va plasa oul, spațiu curat fără semințe de rodii.

Dragii mei, după cum vedeți și în poză, tortul acesta ar putea fi studiat atât de criticii culinari cât și de criticii de artă. Aplauze, aplauze, aplauze!

Iar pentru felurile acestea nemaipomenite, Anastassia ne recomandă următoarele piese muzicale:

Dragilor, iată că se anunță o nouă zi minunată la Cantina Socială! Anastassia nu a venit cu mâna goală și ne-a adus vin roșu și coniac moldovenesc, niște companioane excelente pentru bunătățile pregătite de ea! Mulțumim din suflet invitate noastre dragi pentru ziua aceasta extraordinară. Iar pe voi, vă invit să gustați din bucatele pregătite și să vă simțiți bine și azi la Cantina Socială! Hai, dați năvală și poftă mareeee!

Vernisaj. Cod cu sos de smântână. Cremă bavareză



Cum știe tanti Jeni, draga de ea, să-mi facă program de seară! Mă cheamă ieri dumneaei în bucătărie și-mi zice: ” Gheorghe, faci cum faci și ajungi diseară la ceainăria Teatrului ACT, la ora 19:00 că are loc vernisajul dragei noastre Roxana Soare, a.k.a. Draw for joy! Pup-o din partea mea, transmite-i toate gândurile noastre bune și să faci și niște poze ca să vedem și noi ce a expozat artista noastră de suflet!” Păi puteam să nu mă conformez? Nu puteam! Așa că am fost prezent la eveniment. Fraților, să știți că a fost excelent! Pe lângă lucrările minunate ale Roxanei, atmosfera de la vernisaj a fost una cât se poate de plăcută și primitoare. Și pentru că este o gazdă desăvârșită, draga noastră Draw a pus la dispoziția vizitatorilor prăjiturele și fursecuri foaaaaaarte delicioase, pe care le-am savurat cu mare plăcere împreună cu un excelent ceai aromat,  precum și o suită de mici suveniruri marca ”Drawforjoy”.  Hai să vă arăt câteva poze cu lucrările Roxanei și ambianța de la expoziția ei. Evident, nu am ratat ocazia să mă pozez cu artista noastră dragă.

Da, cerceii și colierul purtate de Roxana sunt niște mici felii de pepene și, credeți-mă pe cuvânt, cu greu m-am abținut să nu pun un pic mâna pe ele și să gust o bucățică… ufff, doar știți că-s pofticios! Să știți că expoziția e deschisă până pe 23 decembrie, așa că vă sfătuiesc să nu o ratați! Notați repede adresa: Sala de Lectură, Ceainăria Teatrului ACT, Calea Victoriei nr. 126, etajul 2, sector 1, Bucuresti.

Buuuuuunnnnn… Acu că v-am făcut și programul pe una din zilele acestea, hai să vă pun în temă cu ce avem azi în meniu la Cantină.  Păi, ce să avem? Specialități, desigur!

Tanti Jeni tocmai pregătește niște cod cu sos de smântână și măsline verzi. Mmmmm… sună excelent, nu? Hai să vedem cum procedează dumneaei la prepararea acestei capodopere: la 500 de grame de cod, tanti Jeni mai combină un morcov, o ceapă mare și frumoasă, două foi de dafin  și prietenii casei, sarea și piperul.  După ce taie ceapa solzișori și  morcovul  felii, tanti Jeni îi pune la fiert în doi litri de apă clocotită, adăugând apoi sarea, piperul și foile de dafin. După ce bolborosesc ele acolo vreo zece minuțele, tanti Jeni pune codul, tăiat și el felii. După alte zece minuțele de fiert, tanti Jeni scoate bucățile de cod din fiertură și le pune pe un platou, trecând apoi la prepararea sosului: după ce topește într-o tigaie două linguri de unt, adaugă o lingură de făină și amestecă până la omogenizare. Apoi, la foc mare, adaugă cinci linguri de smântână și amestecă încontinuu. După ce s-a omogenizat amestecul din tigaie, tanti Jeni adaugă cu grație un pahar de vin alb, desigur amestecând totul continuu. După ce sosul obținut fierbe bolborosit vreo trei minute, dumneaei pune tigaia de o parte și lasă puțin sosul să se așeze, vreo două-trei minute, după care presară în tigaie pulpele mărunțite a zece măsline verzi mari. Ahhh, delicios, dragilor, delicios! Fiecare porție de cod se servește cu sosul acesta minunat și este decorată cu o felie de lămâie și una sau două frunze de busuioc… Mmmm…. Abia aștept să gust, că nu mai pot de poftă!

Până una alta, hai să vedem cu ce o să ne răsfețe Miruna la desert! Mânuțele delicate ale Mirunei vor prepara ceva ușor și foarte gustos: o minunată cremă bavareză! Pentru asta, prințesa dulciurilor va folosi: 250 de mililitri de lăptic, trei foi de gelatină, un plic de zahăr vanilat, 100 de grame de zahăr, 250 de mililitri de frișcă, două gălbenușuri de ou, un praf de sare și o ciocolată menaj. După ce pune la fiert laptele cu zahărul vanilat și un pic de sare, Miruna freacă gălbenușurile cu zahărul, până când acesta se topește. Toarnă apoi peste amestec laptele fiert li amestecă încet , punând vasul la ”bain-marie”, până când se obține crema. Adaugă apoi gelatina înmuiată în apă rece, lasă crema să se odihnească vreo zece minute, apoi pune frișca bătută și amestecă ușor până la omogenizare. Miruna pune crema în cupe, pe care nu le umple de tot și le pune la frigider pentru vreo două ore. Topește apoi ciocolata și o toarnă în fiecare cupă, peste cremă. Dragii mei, nici nu se putea un desert mai gustos și delicios! Fiecare linguriță de cremă este o adevărată desfătare, fraților!

Eiii, hai că nu vă mai rețin! Vă așteptăm la Cantină cu bunătățile pregătite. Eu am scos din pivniță niște vin alb demisec, un bun companion pentru codul acela cu sos de smântână. Mă găsiți la tejgheaua de la prăvălie, dar o să mai dau câte o raită pe la bucătărie când mă apucă foamea din nou. Și știți doar că mă apucă destul de des… Hai, dragilor! Vă așteptăm cu drag! Dați năvală și poftă mareeee!

Guest-Star Day: Mona Ardeleanu

Dragele mele, dragii mei, știu că ați încercuit ziua de azi în calendarul de pe perete sau de pe birou, v-ați pus ”reminder” pe Outlook-uri și pe telefoanele mobile sau v-ați rugat prietenii să vă aducă aminte dacă ați uitat cumva că azi este ”Guest-Star Day” la Cantina Socială. Hai să nu vă mai țin atâta în suspans și să vă prezint invitata noastră de astăzi: doamnelooooor și domnilooooooor…. Urale și aplauze pentru Monaaaa Ardeleanuuuuu!!! Mona este o apariție încântătoare și pășește spre bucătăria Cantinei alături de tanti Jeni și Miruna, acolo unde ne va prepara și răsfăța azi cu niște bunătăți mirobolante.

Haideți să vă spun câteva cuvinte despre Mona: Bucureșteancă de origine, a absolvit Facultatea de Drept (Titu Maiorescu), obținând apoi Masteratul în Criminalistică (Academia de Poliție A.I. Cuza) și absolvind apoi cea de a doua facultate: cea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA). După ce a lucrat o perioadă ca Director de Marketing, a slujit apoi Patria în calitatea de Specialist Relații Publice în cadrul Forțelor Aeriene Române (Ministerul Apărării). În prezent se ocupă de comunicare și relații publice în cadrul unei companii de dezvoltare imobiliară, cu capital australian. Ei bine, poate nu credeți, dar Sydney și Melbourne s-au mutat în Pipera! Mona este foarte pasionată de fotografie, călătorii și micul ei Citroen C1 ( numit Pedrito), mai multe despre toate acestea aflând de pe BLOGUL ei personal.

Să vedem însă ce ne dezvăluie invitata noastră de azi despre latura ei culinară. Să o ascultăm:

”Nu am multe talente şi nici nu am de gând să dezvolt altele. Mi-s suficiente cele pe care le am. Însă gătitul îmi place. Astfel că a fost transformat în talent. Oul sau găina… sau oul? Revenind la a mea latură culinară, pot spune că am învăţat să gătesc singură. Pe la douăzeci şi vreo…patru de ani, poate… Amintirile mele din bucătaria mamei sunt: ”Mona, ieşi! O să găteşti o viaţă întreagă, de o să te plictiseşti de asta!”. Lucru care, la acea vreme îmi convenea de minune. Mai mult timp de hălăduit prin Parcul Circului… Totuşi ceva s-a prins de mine, măcar pe latură ereditară, mamaia mea găteşte dumnezeieşte, iar mama mea se apropie de aceleaşi standarde. Aşa că, la vremea la care m-am apucat eu de bucătăreală, pentru că habar nu aveam ce trebuie să fac, o sunam pe mama mea şi o întrebam: dar dacă fac mâncare de mazăre cu pui ce trebuie să fac?. Şi mama mea, răbdătoare, se apuca să îmi explice, boscorodindu-mă: ”o să mori de foame lângă aragaz…” Ceva, ceva s-a prins şi spun asta datorită prietenilor care, ori de câte ori le gătesc, mă întreabă dacă nu vreau să fac acest lucru pe bani la ei acasă… Cred că ar fi o variantă demnă de luat în seamă. Cine ştie ce timpuri vin.

Cam asta este cu începuturile. De gătătit, gătesc orice. Cu mult curaj. Nu mi-e frică să încerc. Nimic neobişnuit aţi spune. Însă v-aţi schimba părerea dacă v-aş spune că sunt o sclifosită de mare clasă. Mănânc orice fel de legume (excepţie urzica…), însă carne… doar macră de vită sau de pui şi câteodată porc. Uneori mai flirtez cu ceva peşte. Nu mănânc gras, organe, fructe de mare, nimic, nimic, nimic!!!! Dar dacă mă stârnesc, vă fac o ciorbă de burtă de o să mă căutaţi cu numărul de telefon în mână. Şi da, nici ciorbă de burtă nu servesc. O să mă întrebaţi cum de o pot găti… Ei bine, pot găti orice, chiar dacă nu mănânc, pentru că niciodată nu gust din mâncare atunci când o prepar. Aşa că toată lumea care e la masă are parte de SURPRIZĂ!!!!!

Cum, necum, le nimeresc. Cred că am simţul proporţiilor. Şi pe deasupra mai sunt şi modestă”

Asta cu simțul proporțiilor este de musai în bucătărie… Păăiii, să o rugăm pe Mona să ne lase numărul ei de telefon să o sunăm când ni se face poftă de o ciorbă de burtă, nu? Ah, dar nu acum că iată, se așează cu tanti Jeni la o cafeluță pentru obișnuitul interviu. Să le ascultăm:

T.J.: Se mănâncă eco, se consumă energie eco. Mai nou, văd că eco a pătruns și în imobiliare. În ce  domenii crezi că va mai pătrunde trendul eco?

Mona: Este în tendinţe, nici noi nu ştim de ce – majoritatea, dar vrem să fim eco. Am luat-o cu bicicletele pe Bulevardul Aviatorilor, am început să căutăm băcănii bio, dorim să ne construim case ecologice, purtăm haine din fibre naturale şi tindem către maşini electrice. Cred că în curând vor apărea calculatoarele eco şi cine ştie ce alte bazaconii tehnologice. Totuşi, până atunci, sunt de părere că noi ar trebui să învăţăm să ne purtăm în spirit ecologic şi am putea începe prin a ridica o hârtie atuncată pe jos de cel din faţa noastră…

T.J.: Ce specialități culinare australiene au adus colegii tăi în România?

Mona: Australia este o ţară continent multiculturală. Fiecare emigrant a dus cu sine o bucăţică din ţara lui. Astfel mâncarea libaneză este foarte răspândită, deopotrivă cea chinezească. De asemenea, mâncarea italienească este la foarte mare căutare. Însă în Australia (şi la vecinii lor neo zeelandezi) este foarte populară plăcinta cu carne (tocată) şi cu sos gravy. Ea se mai asezonează după plăcerea celui care o mănăncă, cu ceapă, ciupercuţe sau brânză.

T.J.: Te-ai gândit vreodată să creezi un album foto cu temă culinară?

Mona: Nu m-am gândit. Niciodată acasă un fel de mâncare nu arată ca în reviste. Reuşeşti acest lucru dacă eşti Adi Hădean, cel puţin.

T.J.: Ce e mai ușor de condus: un F16 sau un C1?

Mona: Când vine vorba de pilotat, prefer MiG-urile 21 Lancer. Mi-s mai apoape de suflet. Însă la muncă mă duc cu Pedro, faimosul meu C1, care zboară precum un supersonic pe şoselele Bucureştiului.

Totuşi având în vedere că foarte mulţi imbecili circulă în libertate pe drumurile capitalei, cred că este mai periculos să conduci un C1 decât un F16… Iar pe de altă parte, la F16, dacă ai o problemă, îl pui cu botul pe direcţia unui câmp şi catapultezi.  Să te vad eu cum catapultezi dintr-un C1 atunci când nu-ţi dă o basculantă de 10 tone prioritate.

Aiii, nici nu vreau să mă gândesc la plăcințica aia cu sos gravy! Dar uite că tot m-a apucat foamea… ufff… Mona se pregătește, spre ușurarea noastră, să ne pregătească meniul de azi. S-o ascultăm:

”Nu ştiu dacă vremea caldă a fost de vină sau dorul de vacanţă, cert este că, spre deliciul întregii asistenţe, am hotărât să fac burger-i mediteraneeni. Staţi, nu săriţi! Sunt foarte dietetici şi nu merg pe principiul că tot ce este înecat în grăsime este şi gustos. Iar la desert, ce putea merge mai bine decât o plăcintă cu brânză dulce şi stafide? Da, ştiu, este o reţetă românească şi am ales-o pentru că am primit-o de la draga de Candice.

Cum vorba lungă e sărăcia omului (d-aia nu m-am îmbogăţit eu), să trecem la lucrurile care mi-au dat oportunitatea de a apărea în bucătăria doamnei Jeni.

Vă povesteam despre burger-ii mediteraneeni. Pe scurt, pentru 4 porţii, aveţi nevoie de: 4-500 g de carne macră de vacă (eu folosesc pulpă de viţel), o ceapă roşie mărisoară, o legătură de pătrunjel şi un pumn de măsline negre. Condimente: oleacă de sare sărutată de piper, coriandru şi măghiran, aşa…o aruncătură.

Carnea eu o toc întotdeauna în casă. Ceapa se taie mărunt, pătrunjelul la fel, iar măslinele se taie feliuţe. Se amestecă toate într-un castron înalt împreună cu condimentele. Se fac nişte chiftele care se turtesc şi pe pun pe grătar. Le prăjiţi atât de mult cât vă place. Eu una, îi prefer foarte bine făcuţi. Într-o altă tigaie se prăjesc numai pe o parte, în unt, tot atâtea felii de pâine toast, câţi burger-i v-au ieşit. Când sunt gata, burger-ul se aşează pe felia de toast, în farfurie.

Garnitura? Bineînţeles, se poate?  Vă recomand cartofi la cuptor preparaţi după cum urmează. Aveţi nevoie de cartofi de copt. Aceştia se spală foarte bine, se taie în patru, pe lungime şi se pun în tavă. Peste ei se toarnă ulei de măsline. Pierdem printre cartofi câţiva cătei de usturoi curăţaţi. Apoi presărăm în tavă sare, piper şi… rozmarin. Îi lăsăm la cuptor, îi încercăm din când în când cu furculiţa, îi mai intoarcem şi când sunt moi înseamnă că îi putem scoate.

Dacă tot gătim precum vecinii noştri din sud, nu putem să ratăm salata tzatiki. Când o prepar, caut un iaurt cremos (400g sunt suficiente). Zdrobesc un cătel de usturoi într-un castron, rad un castravete mare și vărs iaurtul peste. Mai pun un praf de sare şi încă unul de piper, mărunţesc o frunză de mentă şi salata e gata! Poftă bună!”

Fraților, nici nu se putea mai bine. Burgerii sunt absolut delicioși, credeți-mă pe cuvânt, deși mi-a trebuit să halesc vreo 20-30 de bucăți să mă conving de asta… Și parcă totuși ar mai merge vreo 20-30… Dar asta după ce vedem ce avem la desert. S-o ascultăm pe Mona:

”Şi pentru că aţi fost cuminţi şi răbdători, vă pregătesc şi o tartă a la Candice.

Astfel, este nevoie de: 150 de grame de făină, jumătate decană cu apă călduţă, un vârf de cuţit de sare, o jumătate de kilogram de brânză dulce (bine scursă), 3-4 ouă (cât vă înduraţi), o jumătate de cană de zahăr şi 100 de grame de stafide. Ah şi vă mai trebuie multă dragoste… 🙂

Într-un castron punem făina şi apa şi frământăm până când coca nu se mai lipeste de degete. Coca se transormă în două bile pe care le punem pe masa dată in prealabil cu făină. Întindem fiecare bilă cu sucitorul până ajunge o foaie cât se poate de subţire. Întindem întotdeauna dinspre mijloc spre margine. Ungem fiecare foaie cu ulei de palmier ţinut la temperatura camerei şi apoi le impachetăm spre a le lăsa la odihnă timp de 20 de minute.

Umplutura este şi mai simplu de făcut: dacă brânza vi se pare moale, adăugaţi o lingură de griş. Apoi se amestecă împreună cu brânza şi ouăle, stafidele şi zahărul. Se ia foaia de cocă şi se pune în tavă. Marginile tăvii trebuie să fie îmbrăcate pe interior cu coca. Aceasta trebuie să depăşească marginea tăvii cu aproximativ un centimetru. Se pune umplutura, apoi a doua foaie se pune peste, uşor încreţită. Se întorc marginile primei foi spre interior, se unge totul cu un ou bătut şi se dă la cuptor, unde stă 35-40 de minute. O mai verificaţi şi voi. Sper că v-au plăcut propunerile mele şi vă aştept cu păreri post bucătăreală. ”

Doamnelor și domnilor, plăcintă cu brânză așa de bună n-ați mai mâncat! E ceva de vis! Gustoasă, aromată… Pfuaaa! Se vede că a pus multă dragoste Mona în prepararea ei! Mulțumim pe această cale și doamnei Candice pentru împărtășirea acestei minunate rețete!

Păi să vedem ce ne recomandă invitata noastră de azi ca și ambianță sonoră, de ascultat cu gura plină:

Ah, minunat, dragilor! Excelent! Mulțumim Monei pentru ziua aceasta minunată și vă așteptăm cu drag să vă înfruptați din bunătățile pregătite de ea. De vorbit nu cred că vom putea pentru că vom sta toți cu gurile pline, alternând între burgeri și plăcinte cu brânză. Eu deja am antrenament, așa că vă las un ușor avantaj, vreo oră două, cât o să fiu la tejgheaua de la prăvălie… Haideți, fraților! Dați năvală și poftă mareeee!

Frigărui de ficăței. Ciocolățimea Sa, Tortul.

EI, dragii mei, se pare că primăvara de toamnă, continuă și azi cu succes! Păi, să profităm zic eu, de ziua asta frumoasă și să facem ceva special, mai ales că e sărbătoare cu roșu-n calendar: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavrilă! Să le urăm cu această ocazie un călduros „La Mulți Ani!” Mihailor, Mihaelelor, Gabrielilor și Gabrielelor, să fie sănătoși, iubiți și fericiți! Să ne trăiți, dragelor și dragilor!

Păăăi, ia să ne gândim: ce specialități nu am mai făcut noi demult? Hm? Știe cineva? Offf, hai că tot io vă spun: Grătăreeeeeeeeeeeel!!!! Păi era păcat să treacă ziua asta frumoasă fără un pic de fum aromat în curtea Cantinei, nu? Așa că tanti Jeni m-a pus să scot degrabă grătarul din debara, să-l organizez în curte, să-l încing bine și să aștept până când dumneaei pregătește niște delicioase frigărui de ficăței, pentru a fi rumenite pe el. Aiiii… ce fraged și bun! Hai să vă zic cum procedează dumneaei la frigăruile alea: la 500 de grame de ficăței de pui, dumneaei mai combină cinci linguri de ulei de măsline, o lingură de făină, o lingură de boia iute, două cepe, un dovlecel, un ardei gras roșu, o lămâie. Tanti Jeni amestecă făina cu boiaua dulce sau iute, și după gust, sare si piper, turnând apoi uleiul și amestecând totul până la omogenizare. Ia ficățeii, îi pune în amestec, îi tăvălește bine acolo și îi lasă la rece în frigider, vreun sfert de oră. Trece apoi la ciopârțit cu măiestrie partea legumicolă a frigăruilor și anume: dovlecelul în feliuțe, ardeiul în cubulețe, ceapa în sferturi și lămâia în rondele. Tanti Jeni înșiră apoi pe bețe de frigărui, unse cu ulei, ingredientele în următoarea ordine: ficăței, o felie de lămâie, un sfert de ceapă, ardei, dovlecel, repetând secvența, ca într-o piesă de Klaus Schulze, până se umple frigăruia. Aici, intervin eu, care iau frigăruile și le rumenesc pe grătar, întorcându-le din când în când, să nu se ardă. Le scot apoi pe o farfurie și le servesc cu cartofi prăjiți sau copți pe grătar. Mmmmm… nici nu pot să vă descriu mirosul delicios și aromele frigăruilor…

Partea periculoasă de astăzi, însă, vine de la departamentul deserturi. Bine, recunosc, aici e și vina mea, pentru că Miruna, știind că ieri a fost ziua mea de naștere, s-a gândit să facă ceva ce știe că-mi place mult de tot. Da, dragilor: Tortul de Ciocolată se întoarce. Mai mare, mai ciocolatos, mai gustos și mai dulce ca niciodată. Ajunge doar să-i vezi glazura și deja ești subjugat de Ciocolățimea Sa, Tortul. Dar hai să vedem cum procedează prințesa dulciurilor la prepararea acestei capodopere. Pentru blat ea va folosi: 300 de grame de făină, 250 de grame de unt, 400 de grame de zahăr, trei ouă mari, 250 de mililitri de lapte, 120 de grame de ciocolată amăruie, 30 de grame de cacao, 240 de mililitri de apă clocotită, două lingurițe de praf copt, o linguriță de bicarbonat, un sfert de linguriță de sare, două lingurițe de esență de vanilie. La început, amestecă ciocolata cu cacao, apoi toarnă apa clocotită peste ele și amestecă ușor până se topește ciocolata și se dizolvă cacao. Miruna freacă apoi untul spumă și adaugă treptat zahărul, amestecând până la omogenizare, folosind telul. Adaugă apoi ouăle, pe rând, unul câte unul, amestecân încontinuu, apoi esența de vanilie, laptele și presară în trepte făina amestecată în prealabil cu praful de copt, sarea și bicarbonatul. La final, adaugă amestecul de ciocolată și cacao. Compoziția este apoi turnată într-o tavă rotundă, de 23 de centimetri în diametru și lăsată la copt, în cuptor vreo 45 de minute. Se scoate de acolo după ce trece testul cu scobitoarea. Buuunnn.. Cât se coace liniștit blatul la cuptor, Miruna prepară crema din 300 de grame de ciocolată amăruie și 300 de grame de frișcă lichidă, care se amestecă la foc mic, la „bain-marie”. După ce stă la rece vreo 5 ore, crema se bate cu mixerul până devine spumoasă.

După ce se răcește blatul, se scoate din tavă și se taie, orizontal, în două. Pe partea de jos Miruna pune crema, nivelată cu grijă, apoi potrivește deasupra jumătatea de sus a blatului. Apoi, ca o binecuvântare cerească, torul este acoperit cu o glazură irezistibilă făcută din 100 de grame de ciocolată amăruie, 200 de mililtri de frișcă lichidă și o linguriță de esență de rom, topită la „bain-marie”. Înainte de a fi servit, tortul se pune cam o oră la frigider. Se pune apoi pe masă pentru a fi adorat, preaslăvit și mâncat cu poftă de noi toți! Miam-miammm!

Dragii mei, un meniu minunat pentru ziua asta frumoasă și pentru sărbătoriții noștri de azi! Pe mine mă găsiți „la butoane” cu frigăruile alea pe grătar, dar să știți că între timp am fost în pivniță și am scos câteva carafe de vin roșu, bun și răcoros! Vă așteptăm cu bunătățile pregătite, să-i sărbătorim împreună pe Mihăiți și Găbiți! Hai, dați năvală și poftă mareeee!

Iar ca ambianță sonoră… cred că merge un Gabriel mai celebru, așa:

[Youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hqyc37aOqT0]

Guest-Star Day: Monica Ramirez

Eeeeeei, dragii mei și dragele mele… Cum știe soarele ăsta să apară taman la fix! După două zile cețoase, parcă știe mititelul că joi e Guest-Star Day la Cantina Socială și s-a gândit să ne răsfețe un pic cu strălucirea lui și cu cerul ăsta senin.. Ăăăăăă, să nu uit! V-ați luat treiningurile? Adidașii? Bașcheții? Păi cum adică le-ați uitat acasă? Hai măăăă… Mergeți repede și le luați că mai pe seară, după ce ne facem siesta, ne apucăm de programul acela de fitness care începe cu Z! Hai, că o să ne dea mai multe detalii despre asta, invitata noastră de azi: doamnelooooor și domniloooooooorrrrrrr…. Intră în scenăăăăă, Monicaaaa Ramireeeeeezzzz! Așa, așa, aplaudați frenetic! O asemenea apariție tonică merită tone de aplauze și de ovații! Monica este toată un zâmbet și are o puternică aură pozitivă, molipsind cu energie și bună dispoziție pe toți cei din jur. Ah, tocmai a trecut  la braț cu tanti Jeni și Miruna prin curtea Cantinei, pe lângă motanul Stanislas și, minune, energia ei pozitivă a reușit să-l trezească pe puturos! Monica, să mai vii pe la noi, da?

Dar cine este invitata noastră de azi? Este cineva care nu o cunoaște? Monica Ramirez are 4 copii, 40 de ani şi a locuit în SUA până anul trecut. Crescându-şi acasă copiii, a scris 11 volume din care a publicat 7, tot în America sub numele Monica Danețiu-Pană. Bucureşteancă, absolventă de coregrafie, acrobată, dansatoare, absolventă de ”Creative Writing” şi membră a ”Romanian Crime Writers Club”, a debutat în România cu ”Asasin La Feminin”, primul volum tradus în limba română din seria de spionaj internațional/romance ”Alina Marinescu”, publicat în America sub numele ”The Unwilling Assassin”. Pe 16 Septembrie, anul acesta,  a lansat cartea ”Cum am slăbit 70 kg mâncând 6 mese/zi”, carte inspirată exclusiv după experiența ei personală. Acum doi ani, după al 4-lea copil, cântărea 125 kg. Acum are 55 de Kg și este instructor de ”Zumba Fitness” la ”Cara Dans” în București. După cum ne spune chiar ea în carte: „Nu e vorba de niciun miracol, ci numai de un dram de voinţă şi disciplină.”

Iată însă ce ne spune Monica despre ea însăși:

”M-am născut în București, într-o familie de dansatori și sportivi. De la vârsta de 9 ani, am devenit elevă a Liceului de Artă George Enescu, Secția Coregrafie, pe care l-am terminat în 1988. Am bântuit prin mai multe teatre și trupe de dansatori profesioniști, am dansat în sute de spectacole, de fiecare dată negăsindu-mi locul, simțind că vreau mai mult. Mai multă libertate, mai mult dans, mai multă… viață.

În timp ce toți colegii mei erau oameni așezați, cum îi numea mama, care îmi făcea mereu morală că nu sunt și eu în rând cu lumea, angajați ai unui teatru, cu acte în regulă și leafă de la stat, eu îmi doream să cutreier lumea. Am trăit în Amsterdam 5 ani, am făcut cascadorie pe cai în cel mai mare circ italian ambulant, Darix Togni, cu care am călătorit prin mai toată Europa Occidentală, apoi m-am îmbarcat ca balerină pe vapoare de croazieră. Din nou am cutreierat lumea în lung și-n lat, trăind experiențe care ar putea fi descrise într-un roman de aventuri, continuând să caut ceva-ul care lipsea. Nu l-am găsit.

Până într-o zi, când în timpul prânzului servit afară pe puntea vaporului, am zărit un bărbat tânăr așezat la câteva mese mai încolo. Aveam să aflu că era noul nostru Cruise Director, un fel de căpetenie a noastră, a artiștilor, și deci șeful meu direct și personal. Chiar din primul moment, am știut cu certitudine că în sfârșit găsisem acel ceva după care alergasem toată viața prin toate colțurile lumii. Aveam 29 de ani și îmi găsisem jumătatea.

Ne-am căsătorit în Florida, în anul 2000, pe 6 Decembrie, unde lucram pe atunci pe un alt vapor de croazieră. Pe 22 Decembrie, am aflat că sunt însărcinată. Din nou a trebuit să ținem totul în secret. Cu toate că soțul meu reușise să înlăture toate regulile din calea noastră și acum eram un cuplu recunoscut și acceptat de legile mărilor și oceanelor, eu aveam viză numai pentru apele teritoriale ale Statelor Unite, dar nu și pentru uscat. Din punct de vedere tehnic, căsătoria noastră era… hai să nu-i spunem ilegală, ci nu tocmai în regulă, așa că trebuia să aștept actele de imigrare ca să pot păși în mod legal pe pământ american. Și s-au cam lăsat așteptate, 6 luni, mai exact. Timp de 6 luni, am păstrat secretul sarcinii — dacă se afla că eram însărcinată, aș fi fost debarcată imediat de pe vapor și trimisă direct acasă — eu fiind angajată ca balerină. Neavând încotro, a trebuit să continui să dansez până în luna a 6-a! Spre norocul meu, cum eram la prima sarcină, nu mi-a crescut burta deloc, ținută în frâu de o viață de dans și sport.

Imediat ce am primit actele, am debarcat și ne-am stabilit în Florida, unde am avut primul copil. Amuzant a fost că la câteva zile după ce am debarcat, mi-a explodat și burta, de parcă așteptase un semnal de liberă expansiune! După câteva luni, ne-am mutat în California, de unde era soțul meu și unde se afla toată familia lui.”

Dragilor, viața Monicăi este un adevărat roman! Dar să vedem mai bine ce va răspunde Monica lui tanti Jeni la obișnuitul interviu. Hai că tocmai s-au așezat la o cafeluță fierbinte și sunt gata de depănat povești… Să le ascultăm:

T.J.: Dragă Monica, cum ai trecut de la balet la scris?

Monica: Am știut dintotdeauna că la un moment dat în viața mea mă voi apuca de scris. Și cum am avut o viață extrem de activă, n-am avut timp s-o fac până când am rămas însărcinată. Din momentul acela, am scris cu nesaț, mi-am investit toată pasiunea pentru dans în scris. Poate de aceea am scris 11 cărți în 7 ani. Prima carte pe care am scris-o a fost seria de spionaj internațional/romance Alina Marinescu, care la început nu a fost deloc o serie. Pur și simplu am scris-o ca pe o singură carte, însă la sfârșit când m-am trezit cu un manuscris de peste 1000 de pagini, mi-am dat seama că trebuie s-o despart în mai multe volume. Din tot ceea ce am scris, cred că seria aceasta îmi este cea mai dragă, chiar glumesc câteodată că este al cincilea copil. Practic odată cu scrierea cărții mi-am creat o identitate paralelă. Acasă eram o mămică grăsuță mai mereu cu un bebe în brațe – și să nu mă înțelegeți greșit, mă bucuram din plin de toate momentele acelea, însă câteodată îți dorești ceva mai mult, ceva poate ieșit afară din comun – iar când scriam deveneam Alina Marinescu, spion de înaltă clasă, asasin profesionist, care trăia aventuri incredibile pe muchie de cuțit și era capabilă de lucruri incredibile. M-am identificat complet cu Alina, poate de aceea cititorii mei îmi spun că devine reală pentru ei, este tridimensională, le rămâne în gânduri mult timp după ce-au terminat de citit cartea, se așteaptă să o vadă undeva pe stradă. Am trăit prin Alina ceea ce nu puteam trăi în viața mea de zi cu zi și trebuie să spun că asta m-a ajutat foarte mult. Ieșeam din trupul meu îngreunat de kilograme în plus, devening astfel o super-eroină care era capabilă de orice activitate fizică, oricât de solicitantă ar fi fost. Am un obicei ciudat de a scrie despre spioni, asasini, mă atrage tot ceea ce are legătură cu lumea întunecată și secretă a serviciilor de inteligență. De aceea majoritatea cărților mele se învârt în jurul acestui subiect. Mi se pare fascinantă ideea de-a experimenta o existență dublă și de obicei le complic și mai mult viața personajelor mele cu o poveste imposibilă de dragoste care este strict interzisă. Spre exemplu, Alina Marinescu este recrutată împotriva voinței ei chiar de către bărbatul pe care-l iubește, Alex Ștefănescu devenit Alex Therein după propria lui recrutare, care devine astfel prietenul, iubitul, ba chiar mentorul ei, fundația distrugerii întregii ei vieți. Persoana care este responsabilă pentru transformarea ei într-o mașină de ucis extrem de eficientă. Alex este soțul Alinei, însă mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenientă pentru misiunile în care sunt trimiși. Prin ceea ce simt unul pentru altul, Alina și Alex rămân complicați și tridimensionali într-o lume limitată emoțional, unidimensională, de unde și complexitatea dramei poveștii lor de dragoste. Conflictul psihologic este enorm, Alina devenind fără voie un asasin de elită care posedă mai multă umanitate si conștiință decât ar trebui pentru binele ei. Libertatea, sau lipsa ei, reprezintă de fapt drama centrală. A fi liberă să aleagă orice în viață nu mai este o opțiune pentru Alina, cu atât mai puțin a se ghida după ceea ce-i spune inima. Odată cu pierderea libertății a pierdut și posibilitatea de-a alege între bine și rău, trebuind să se mulțumească cu ambiguitatea noii lumi din care face acum parte. Cele două cărți de dragoste istorice pe care le-am scris și publicat tot în America, au fost surprize chiar și pentru mine. M-au inspirat două articole pe care le-am citit la un moment dat, despre prima femeie doctor, respectiv prima femeie pirat. Așa au luat naștere ”Intimate Strangers Affair”, care este de fapt un roman de dragoste/suspans despre prima femeie doctor, a cărei acțiune se desfășoară în timpul Războiului Civil American, și ”Kit Black”, tot un roman de dragoste/aventuri, în care eroina principală este prima femeie pirat.

T.J:  te rog să ne împărtășești din lupta ta cu kilogramele în plus. Când au apărut problemele? Cum ai reușit să scapi de ele?

Monica:  Problemele cu kilogramele în plus au început de la a doua sarcină. De ce? Pentru că nu m-am abținut de la nimic. Am mâncat absolut când voiam și ce voiam. Am fost o gravidă fericită și cu toate că vedeam că iau proporții, n-aș putea spune că mă îngrijoram. Tot ce voiam era să trăiesc momentul și să mă bucur de el. Sigur, știam în subconștientul meu că urma să vină o perioadă când aveam să iau măsuri, însă nu atunci. N-aș putea spune ca aveam vreun fel preferat de mâncare. Eu de felul meu sunt foarte pofticioasă, așa că era greu să găsesc ceva ce să nu-mi placă. Și cum în America porțiile sunt de-a dreptul gigantice, am început și eu să mănânc din ce în ce mai mult. Și, normal, kilogramele n-au întârziat să se acumuleze. N-a fost vorba nici de dereglări de metabolism, sau hormonale, ci pur și simplu de mâncare pe săturate… prea pe săturate. Sigur, a contribuit și sedentarismul în care mă instalasem, mai ales după o viață extrem de activă din punct de vedere fizic. După cea de-a doua sarcină, am slăbit ceva, însă nu tot. N-am ținut nici o dietă în mod special, dar am încercat să reduc porțiile și am mers și la o sală de fitness. Ajunsesem pe la vreo 75 de kilograme și acolo m-am oprit. La a treia sarcină, am pus totul la loc și am mai pus și în plus. Însă după ce-am născut, n-am mai reușit să mai dau jos prea mult. Nici nu mă hotărâsem cu adevărat că acela era momentul decisiv. Parcă simțeam că mai urma o sarcină și nu voiam să muncesc de două ori! La numai zece luni după cea de-a treia sarcină, am rămas din nou însărcinată. Din nou nu m-am abținut de la nimic. Pe undeva era un fel de pariu pe care-l puneam eu cu mine. Voiam să văd cât pot merge de departe. Sigur, eram total nemulțumită de cum arătam, însă știam în sufletul meu că nu aveam să rămân așa. Și mi-am zis că dacă tot e bal, atunci bal să fie. Dupa cel de-al partulea copil, ajunsesem la 125 de kilograme. Ajunsesem destul de departe și știam că acela era în sfârșit momentul decisiv. Venise vremea să preiau comanda.

După cea de-a patra sarcină, am știut cumva că începea o perioadă nouă în viața mea. Nu avea să mai urmeze încă o sarcină, așa că venise vremea să-mi revin la normal. Ceea ce m-a motivat cel mai tare a fost faptul că acum aveam patru copiii cărora nu doream să le ofer un exemplu negativ. Nu-mi doream sub nicio formă să creadă că mama lor ajunsese o obeză care-și plângea de milă în loc să facă ceva concret în sensul acesta. Și apoi mă săturasem să mă simt handicapată în propriul meu corp, redusă la o activitate fizică aproape inexistentă datorită kilogramelor în plus. Îmi era dor să redevin eu, cea care fusesem dintotdeauna. Cred că cel mai greu de suportat într-o astfel de situație este faptul că rămânem la fel pe dinăuntru. Tineri, activi, plini de viață, sănătoși, chiar activitatea fizică ni se reduce la aproape zero datorită îngrășării, îmbătrânirii, ori îmbolnăvirii. Sufletul nostru rămâne același pentru totdeauna, chiar dacă trupul ne trădează.

Am avut ultimul copil în Septembrie 2007 și până la sfârșitul anului am tot studiat, m-am informat, am citit, am devenit un mic expert în nutriție. Știam că înfometarea nu era o soluție și nici o dietă drastică pe termen lung. Am căutat ceva realistic, ușor de urmat, un sistem alimentar mai degrabă, pe care să-l înțeleg și din punct de vedere logic. Nu-mi doream ceva care să mă forțeze să-mi număr fiecare îmbucătură, să trebuiască să calculez calorii, sau să mănânc nesănătos de dragul slăbitului. Am adunat ideile care mi-au plăcut de ici de colo, până mi-am făcut un plan. N-am consultat un nutriționist, întotdeauna prefer să fac totul singură. Mi se pare mai interesant, îmi place să mă provoc să văd ce pot. Să mă autodepășesc. În Ianuarie 2008, am început să urmez sistemul alimentar pe care-l dezvoltasem. M-am gândit că un an nou e un început bun.

Rezultatele au început să se vadă foarte repede. Dieta dura 10 zile, timp în care slăbeam 5 kilograme. Este incredibil ce diferență imensă face fiecare kilogram în plus. Am început să mă topesc văzând cu ochii. Practic țineam cele 10 zile, apoi urmau cele trei zile de pauză și o luam de la capăt. Fără alte pauze. Văzând rezultatele fantastice pe care le aveam, mă ambiționam și mai tare. Țin minte că mă duceam să-mi iau fetele de la școală și grădiniță și toate mamele mă priveau uimite. Mă întrebau dacă mă înfometez de slăbesc așa pe zi ce trece. Rămâneau și mai uimite când le spuneam că de fapt mâncam 6 mese pe zi!

La început, până am ajuns la 85 de kilograme, nu am făcut sport deloc, de frică să nu-mi rup vreun picior din cauza greutății. Apoi am început să practic Pilates, un fel de gimnastică mai mult la sol cu exerciții bazate foarte mult pe balet. Mi s-a potrivit foarte bine, având la activ Liceul de Coregrafie, așa că am început să mă simt din ce în ce mai bine. La un moment dat, o bună prietenă mi-a vorbit despre Zumba. Nu auzisem niciodată de așa ceva. Am fost extrem de încântată să descopăr că Zumba se baza 80% pe dans. Pe la 75 de kilograme, m-am înscris la un curs de Zumba Fitness. Mi-a plăcut la nebunie! Deci acum practicam Pilates de două ori pe săptămână și Zumba tot de două ori. În câteva luni am ajuns la 55 de kilograme și mi-am luat atestat de instructor Pilates și Zumba. Cu totul, procesul de slăbire a durat un an și jumătate, însă nu a fost greu. Nu-mi aduc aminte să mă fi chinuit vreun pic. Șase mese pe zi, cred eu, reprezintă o perspectivă mai mult decât rezonabilă atunci când vorbim despre slăbit, mai ales datorită varietății foarte mari de alimente din care se poate alege.

Astăzi am 40 de ani și 55 de kg, mă simt bine, sănătoasă și încap din nou în hainele mele de pe vremuri. Într-un an, am ajuns la greutatea aceasta fără a mă înfometa nici măcar o dată. Dar cea mai fericită mă face certitudinea că am oferit un exemplu bun copiilor mei. I-am învățat că dacă vrei cu adevărat să realizezi orice în viață, nu te poate opri nimeni și nimic. Nu ai nevoie decât de determinare și perseverență. Și încăpățânare. Atunci când lumea din jurul tău îți spune că nu se poate, că e imposibil să realizezi ceea ce ți-ai propus, trebuie să ai încăpățânarea de a merge înainte și a le dovedi tuturor că se înșeală. Totul este posibil dacă ai curajul să ți-o dorești cu adevărat.

Eiiiii, dragii mei, iată o o adevărată și impresionantă lecție de viață. Voința, determinarea și perseverența pot muta munții din loc, Monica ne demonstrează asta prin tot ceea ce face.

Dar… vă rog să mă credeți… oricâtă voință aș avea… nu pot combate foamea asta care m-a cuprins de câteva minute…. Monicaaaaa, salvează-neeee! Ah, tocmai a intrat în bucătărie, și-a pus șorțul, deci gata, scăpăm acu! S-o ascultăm așadar:

”Sincer să vă spun, alergând între două cariere, cea de instructor Zumba Fitness, și cea de scriitor, plus casă și patru copiii, nu prea mai am timp să mai și gătesc. Bucătăria a devenit imperiul mamei mele. Însă atunci când îmi găsesc ceva timp, prefer să gătesc ceva din bucătăria asiatică. Este mâncarea mea preferată, deoarece există o mare varietate de legume, iar mie îmi plac toate! De aceea vă voi prezenta o rețetă chinezească: Pui Gongbao – Pui cu alune, gătit după rețeta Andreei Chinesefood.

Este cel mai popular și mai îndrăgit fel de mâncare chinezesc. Trebuie să spun de la început că este un tip de mâncare din zona Sichuan, dar cu timpul s-a răspândit în toate teritoriile Chinei. Denumirea acestei delicatese are o istorie îndelungată și o poveste aparte. Se spune că, în timpul dinastiei Qing, ministrului Ding Baozheng îi plăceau foarte mult alunele si ardeiul. Pe când era guvernatorul provinciei Sichuan, bucătarul îi gătea nenumărate mâncăruri cu ardei iute care-i plăceau enorm ministrului. După o vreme, bucătarul aproape că-și terminase toate rețetele, astfel că Ding l-a sfătuit să-i gătească un fel de mâncare în care să folosească ardei iute si carne de pui. Bucătarul a început să se gândească cum sa prepare felul. A tăiat puiul în cubulețe, ardeiul în bucăți și le-a prăjit împreuna cu alunele. După ce a gustat din mâncare, ministrului Ding i-a plăcut atât de mult, încât i-a dat chiar numele onorific pe care îl deținea: Gongbao. Dar să nu vă mai țin în suspans și să vă spun repede modul cum se prepară acest pui cu rang înalt. Ingredientele sunt următoarele:200 de grame de piept de pui, un morcov, un ardei gras roșu, un ardei gras galbe, două fire de ceapă verde, un pumn de alune neprăjite, o bucată mică de ghimbir proaspăt, trei căței de usturoi, 4-5 ardei iuți uscați. Pentru marinată vom folosi: o linguriță de vin de orez, două lingurițe de sos de soia, o linguriță de ulei de susan, o linguriță amidon de porumb, o linguriță apă rece. Pentru sos vom avea nevoie de: o  linguriță vin de orez, două lingurițe sos de soia, o linguriță de ulei de susan, o linguriță de amidon de porumb, două lingurițe de apă rece, o linguriță de zahăr, sare și piper.

Niciodată nu se înlocuiesc ingredientele; magazinele cu specific chinezesc sunt pline de așa ceva, ingredientele nu sunt scumpe și merită sa le cumpărați, dacă vă pasionează mâncarea chinezească. Apoi este foarte important să respectăm ordinea în care adăugăm ingredientele. În felul acesta, veți obține gustul mâncării pe care o serviți și la restaurantele chinezești!

Carnea de pui se taie cubulețe, se pune într-un castron, iar peste ea se toarnă sosul pentru marinată, format din ingredientele mai sus menționate. Lăsăm totul la marinat în frigider pentru 30 de minute. Între timp, tăiem celelalte legume și pregătim condimentele și sosul în felul următor:

Morcovul și ardeii grași se taie cubulețe, ghimbirul și usturoiul se toacă mărunt, iar de la ceapă deocamdată vom folosi NUMAI partea alba. Partea verde o vom presăra la sfârșit când va fi totul gata.

Într-un bol adăugăm toate ingredientele pentru sos, inclusiv amidonul de porumb, punem totul deoparte, și începem să gătim carnea: în 3 linguri de ulei vegetal prăjim carnea pe o parte și pe cealaltă timp de 3 minute la foc mare, apoi o așezăm deoparte. Prăjit e mult spus, deoarece ea mai mult se călește, amidonul pe care noi l-am pus în marinată va frăgezi carnea și îi va da un gust și o consistență aparte.

Într-o tigaie mică adăugam o linguriță de ulei de susan și prăjim alunele câteva secunde, până capătă un miros plăcut, apoi le așezăm și pe ele deoparte.

În wok încingem 2 lingurițe de ulei de susan; uleiul trebuie să fie foarte încins, aproape să fumege! Adăugăm ardeiul iute și îl călim câteva secunde. El va căpăta foarte repede o culoare maronie. Adăugăm apoi ghimbirul, usturoiul și ceapa (numai partea albă, după cum spuneam) și călim 30 de secunde. Veți obține o intensitate de mirosuri învăluitoare absolut minunate! Adăugăm și legumele tăiate cubulețe, apoi cubulețele de pui, alunele prăjite și într-un final, sosul pe care l-am preparat înainte. Amestecăm totul și mai lăsăm pe foc foarte puțin, câteva secunde, până când sosul se îngroașă. Garnisim totul cu frunzele de ceapă verde și gata! Se servește cu orez simplu. Poftă bună!

Mmmmmm…. Câte arome! Este absolut delicios puiul ăsta!! Cum se spune delicios în chineză? Stați că am aflat: se zice美味. Cum se pronunță, vă descurcați voi. Miam-miammm…. Îmi vine să rod și bețișoarele astea!

Abia aștept să văd ce ne va pregăti Monica la desert! Ia să vedemmmmm:

”Ca și desert, vă voi prepara o delicioasă Prăjitură cu caise și ciocolată, tot după rețeta Andreei. Este o prăjitură cu gust sublim, acrișor dar și dulce în același timp, parfumat și foarte delicat. Știu că acum nu se mai găsesc caise pe piață, dar se poate folosi gemul de caise, pentru că după cum veți vedea, oricum trebuie să obținem un fel de gem din caise. Sau puteți prepara prăjitura cu alte fructe. O să vă placa oricum. Eu, din lipsa de timp, am apelat la foile minune cumpărate, dar bineînțeles că puteți face foile acasă. Iată de ce ingrediente simple avem nevoie:un kg caise, 200 de grame de zahăr, 300 de grame de frișcă lichidă, două pachețele de zahăr vanilat, jumătate de pliculeț de granule de gelatină, un pachet foi de cacao, 200 de grame de ciocolată neagră și trei linguri de apă.

Se procedează în felul următor: Se pune apă la fiert. Când clocotește, se pun caisele înăuntru și se lasă 5 minute. Apoi se trec printr-un jet de apă rece. În felul acesta, caisele se curăță foarte frumos de coaja. Se scot sâmburii și apoi se pun într-o crăticioară la fiert împreună cu zahărul. Se lasă să fiarbă 15 minute până se formează un fel de gem lichid. Caisele își lasă destul de multă apă, așa că trebuie scurs un pic gemul format, reducând astfel cantitatea de lichid. Pentru a obține o consistență uniformă, se mixează 3 minute cu mixerul la turație maximă, apoi se adaugă zahărul vanilat. Gelatina se hidratează într-o lingură de apă și se adaugă piureului obținut care încă este cald (dacă între timp se răcește, puteți reașeza crăticioara pe foc dar numai puțin, să nu fiarbă, astfel încât gelatina înmuiată să se poată dizolva uniform.) Se lasă amestecul la răcit și se mixează foarte bine frișca. Când piureul de caise s-a răcit bine de tot, se adaugă încet peste frișcă, obținându-se astfel o cremă de o culoare foarte frumoasă! Pe o bucată de staniol se pune prima foaie de cacao si peste ea primul strat de crema. Din nou foaie de cacao si din nou cremă, pana se termină toate foile. Din ciocolată și apă se formează o glazură care se toarnă peste toată prăjitura. Se pune totul la frigider pentru 2 ore, apoi se taie pătrățele mici. Se decorează prăjiturelele cu câte un strop de cremă rămasă. Poftă Bună!”

Caise… ciocolată… aoleuuuu! Preferatele mele! Eu nu aș mai avea răbdare și le-aș fi mâncat așa, ca atare: o mușcătură din caisă… o tabletă de ciocolată… iar caisă… iar ciocolată… și tot așa! Dar hai că am răbdare până e gata prăjitura, ce să fac? Ufff….

Ia să vedem însă ce recomandări muzicale ne face invitata noastră de azi:

Ahhh, minunat! Excelent chiar! Se potrivește perfect cu ziua frumoasă de azi și cu bunătățile pregătite de Monica!

Vă așteptăm și pe voi așadar să vă bucurați de ziua asta minunată și de meniul de azi, pregătite de mâinile pricepute ale invitatei noastre. Și nu uitați! Veniți cu echipament sportiv pentru căăăă, după siestăăăăă… facem Zumba! Hai că nu e greu, o să vedeți!

Mulțumim din tot sufletul Monicăi Ramirez pentru ziua asta excelentă! Hai, ce mai așteptați? Dați năvală șiiii… poftă mareeee!!!

Tocăniță de pui cu mămăliguță. Ruladă cu portocale

Pentru că azi e luni, m-am trezit devreme, să știți. Păi am avut două motive: unu, am dormit tot weekendul și doi, a trebuit să vin de dimineață să deschid ușa de la prăvălie, să nu găsească clienții închis la „Poloniq” și să plece, că atât mi-ar fi trebuit! M-ar fi luat tanti Jeni la diverse și neprevăzute de nu mă vedeam! Adevărul e că mi-e tare drag să vin la prăvălie, să știți: toate acareturile astea arată așa de frumos în rafturi și sunt așa de frumos colorate că-ți vine să le mănânci! Mă rog… să mănânci ceva preparat cu ele vroiam să zic. Eiii, dar ajunge cu reclama deșănțată și pe față așa, la prima oră, mai bine hai să dau o raită prin bucătăria Cantinei, că deja e trecut de ora prânzului și mă cam roade foamea, mai ceva ca un pantof mai mic cu două numere. După mirosul îmbietor care vine din laboratorul lui tanti Jeni, e clar că avem cărniță azi. Și nu orice fel de cărniță ci o delicioasă tocăniță de pui cu mămăliguță! Miammmm…. Hai să vedem cum procedează tanti Jeni: la opt pulpe de pui, o ceapă mare tocată, dumneaei mai combină patru căței de usturoi, sare, piper, boia, după gust, un ardei gras mare și roșu, două roșii, 100 de grame de unt și o legătură de pătrunjel proaspăt.

Tanti Jeni pune într-o cratiță untul la topit, apoi adaugă ceapa tocată mărunt, ardeiul tăiat feliuțe și roșiile tăiate cubulețe. Se lasă totul la prăjit cam două minute, apoi pune în cratiță pulpele, după ce le-a spălat și le-a curățat de pieliță.

Ca o adevărată alchimistă, tanti Jeni sărează, piperează și adaugă boiaua, apoi pune apă cât să acopere carnea și lasă compoziția magică la fiert, la foc domol. Verifică din când în când să nu scadă apa prea mult, adăugând dacă mai este cazul și mai întoarce bucățile delicioase de carne de pe o parte pe alta. Înainte de a se termina de fiert mâncarea, tanti Jeni adaugă usturoiul și mai lasă la fiert puțin, umplând bucătăria de arome minunate și irezistibile. După ce stinge focul, presară pătrunjelul tocat deasupra tocăniței și acoperă oala cu un capac pentru ca aromele să se întrepătrundă liniștit. Cât timp chimia aromelor lucrează, tanti Jeni prepară o delicioasă mămăliguță pufoasă și aurie. Fiecare porție de tocăniță se servește cu mămăliguță și o lingură sau două de smântână. Mmmm…. Absolut irezistibil de bun!

Trecem la departamentul deserturi, acolo unde dulcea Miruna ne pregătește o surpriză delicioasă:ruladă cu portocale. Miruna ne explică cum face această minunată ruladă la care va folosi următoarele: pentru aluat: 150 g zahăr, 150 g unt, trei linguri făină, trei ouă, 150 g ciocolata. Pentru umplutură: 400 g frișcă, două portocale, iar pentru ornare: felii de la două portocale, ciocolată rasă.

Miruna prepară pentru început aluatul, bătând bine gălbenușurile cu zahărul și amestecând cu untul, ciocolata topită și făina. La sfârșit, adaugă albușurile bătute spumă tare și amestecă totul ușor, până la omogenizare. Toarnă apoi compoziția într-o tavă dreptunghiulară tapetată cu folie specială pentru copt și netezește bine conținutul pe toată suprafața tăvii. Introduce tava în cuptorul preîncălzit și o lasă la copt cam un sfert de oră, după care scoate aluatul pe o folie de plastic. După ce amestecă frișca cu miezul a două portocale tăiate bucăți, o toarnă și o nivelează pe suprafața blatului, după care rulează cu umplutura în interior și o pune la rece, în frigider, după ce o decorează cu felii de portocale și ciocolată rasă, presărată deasupra. Pune lacătul la frigider pentru a nu fi furată rulada de eventualii agresori. Hm, cine oare? EU?

Mai bine vă las acum și mă întorc la tejgheaua de la prăvălie, până nu mă apucă gândurile criminale legate de rulada aia delicioasă…

Vă așteptăm cu drag să vă înfruptați și voi din bucatele pregătite azi de tanti Jeni și Miruna. Eu tocmai am scos din beci câteva carafe de vin alb, cred că merge la fix la tocăniță, nu? O să trec mai târziu să iau și eu o porție, două… și evident un pahar două de vin.

Vă dorim o săptămână excelentă! Hai dați năvală și poftă mareee!