Guest-Star Day:Cristian Gheorghe

decembrie 9, 2010

Deci mi-a făcut-o tanti Jeni. Mi-a făcut-o lată de tot. Nu știam eu de ce chicotea Miruna când mă tot uitam pe fereastră după tanti Jeni și invitatul de azi de la Guest-Star Day. De azi dimineață mă tot învârteam prin bucătărie… prin sala de mese…  mai îmi făceam de treabă prin curte… doar doar o apărea tanti Jeni cu invitatul că deja începuse să mă roadă stomacul de foame! Miruna mă tot urmărea și chicotea ușor, pe înfundate. ”Auzi, dar pe la prăvălie nu ai de gând să treci?” mă întreabă ea la un moment dat. ”Acu, acu trec!, zic, dar măcar să văd cine vine azi să gătească la Cantină, că deja mi-e o foameeee!” Miruna mă trage atunci de mână, ghidându-mă către ușa prăvăliei pe care scrie mare și portocaliu ”Poloniq”: ”Păi ar fi bine să intri acolo și să te uiți pe tejghea, poate găsești răspunsul!” Hai că m-a făcut curios… hmmm….  Intru eu în prăvălie și, ce credeți? Pe tejgheaua lucioasă era un bilet. Era imposibil să nu recunosc scrisul mare și lăbărțat al lui tanti Jeni și urmele de creion chimic al dumneaei. Biletul zicea așa: ” Dragă Gheorghe, vezi că eu azi și mâine lipsesc, sunt plecată după brad și alte acareturi pentru Crăciun. La cererea multor prieteni și invitați aici la Guest-Star Day, m-am gândit ca invitatul de azi la Guest-Star Day să fii chiar tu, să vezi și tu cum e să îți prezinți latura culinară la lume și să te chinui și tu să gătești la atâția oaspeți o zi întreagă, nu numai să te îndopi așa non-stop ca nehalitu.  Așa că, vezi ce faci pe acolo de mâncare, să nu cumva să faci mizerie sau să înfunzi chiuveta de la bucătărie că-ți rup capu.  Interviul ți-l ia Miruna, că eu deja te cunosc ca pe un cal breaz. Îți dau voie să te pozezi cu polonicul. Nu, nu cu ăla de aur din vitrină. Dacă te prind că umbli la el, te sparg. Cu drag, tanti Jeni”

Ei, bine, în momentul acela, până să mă dezmeticesc, am auzit aplauzele și uralele de bun venit la Guest-Star Day, am simțit luminile reflectoarelor îndreptate spre mine și brusc, cu Miruna la brațul meu, m-am îndreptat spre bucătăria Cantinei. Acolo, pe măsuță se aflau deja cele două ceșcuțe cu cafea fierbinte și aromată, ceea ce însemna că interviul trebuie să înceapă.

Miruna: ” Sunt foarte curioasă să știu de când ești tu așa de pofticios!”

Eu: ” Sunt pofticios de când mă știu. Am avut norocul să fiu răsfățat de ambele bunici, cea de aici, din București și cea din Sighetu-Marmației.  Amândouă găteau dumnezeiesc de bun, dar aveau stiluri diferite.  Îmi plăcea să stau în bucătărie și să urmăresc cum fac ele toate bunătățile acelea. Îmi imaginam savoarea lor, înainte să fie gata și niciodată așteptările nu mi-au fost înșelate. La fel fac acum aici, la Cantină, în bucătăria lui tanti Jeni.”

Miruna: ” Cum ai învățat să gătești? Ce ai gătit prima oară?

Eu: ”Cred că foamea m-a învățat să gătesc. Eram într-o dimineață singur acasă, cred că aveam vreo 10-11 ani și m-am gândit să-mi fac o omletă, deși aveam niște sendvișuri pregătite în frigider. Mi se pusese pata pe omletă.  Știam procedeul, dar era mai greu cu spartul ouălor. Până la urmă m-am descurcat. Omleta a devenit,  în timp,  pentru mine, temelia unui mic dejun sănătos. Din patru ouă, cu brânză sau legume și musai cu o salată de roșii și, eventual, ceapă roșie lângă ea.

Miruna: ” Ai avut vreodată vreun eșec în bucătărie?”

Eu: ”Oh,da!. Eram în liceu, învățam după amiaza și vroiam să-mi fac cartofi prăjiți la ceaun înainte să plec la școală. Curățasem cartofii, tot, pusesem ceaunul la încins, apoi a sunat telefonul și am uitat de ceaun. Am observat târziu fumul gros din bucătărie. Când am intrat acolo, deja uleiul luase foc și totul era cuprins de un fum dens și înecăcios. Nu știu cum mi-a dat prin cap să pun un capac peste ceaun  și să sting uleiul acela. Am deschis larg ferestrele și am plecat la școală. Seara, când am ajuns acasă, i-am găsit pe părinții mei terminați de oboseală: de abia terminaseră de curățat negreala de pe pereții bucătăriei și restul casei.

Miruna: ” Ce feluri de mâncare îți lipsesc din copilărie?”

Eu: ” Eh, sunt mai multe. La Sighet, în copilărie, mă omoram după pâinea cu untură. Făcea bunică-mea supă din aceea limpede din carne de vită, cu tăiței mici și pătrați cum îmi plăcea mie.. eu nu. Mă îndopam cu pâine cu untură. Îmi făcea bunica felii mari din pâine rotundă, cu coaja groasă și ieșeam cu ele afară, să mă joc cu prietenii. Tot bunica de la Sighet făcea cei mai savuroși tăiței cu varză. În schimb, bunica de aici de la București făcea cele mai bune clătite cu carne și cele mai bune prăjituri ”piersici”, umplute cu cremă de ciocolată. Îmi amintesc și acum cu drag de toate astea”

Miruna: ”Felul de mâncare preferat? Desertul preferat?”

Eu: ” Poate o să vă dezamăgesc, dar dintre toate bunătățile inventate și cuprinse în Marele Rețetar, cel mai mult iubesc cartofii prăjiți. Aș mânca tone, ligheane și nu m-aș sătura. De fapt, cartofii îmi plac în felurite forme: puree, copți întregi la cuptor serviți cu saltă de ulei și ceapă, sau sub formă de kremzli. La fel, îmi place foarte mult mămăliguța cu brânză și smântână. Mămăliguța moale, fierbinte și aurie, peste care se rade brânză telemea de vacă, două linguri de smântână și, opțional, cașcaval ras. La desert, știi doar că mă omor după tort de ciocolată, nu trebuia să mai întrebi că acu te pun să faci unul!”

Miruna: ” Am auzit zvonuri că ai vrea să scoți Cantina Socială în stradă…”

Eu: ”Da, am de gând să organizez o acțiune de genul acesta,tocmai încropesc un plan în acest sens.  Aș dori ca un eveniment similar cu acest Guest-Star Day să se întâmple periodic, în viața reală. Un invitat sau o invitată,  să gătească ”live” într-o locație publică, pentru cei nevoiași, sub egida Cantinei Sociale.  Probabil în primăvară, planul acesta va fi pus în aplicare, însă mai am mult de muncit la asta.”

Miruna: ”Te-ai gândit vreodată la ceva nou în bucătărie, la vreo inovație?”

Eu: ” La mâncărurile gătite e greu să mai inovezi ceva, cred. Cel puțin eu nu aș îndrăzni acest lucru. Creativitatea mi-aș manifesta-o de exemplu la capitolul sandwich-uri. Mi s-a spus că fac sandwich-uri foarte bune, pentru că știu să combin ingredientele în proporții optime. Secretul constă și în a folosi pâine proaspătă, ca atare, sau felii de pâine subțiri, prăjite pe plită de fontă pe aragaz, nu în toaster. La un moment dat, mă gândisem să inventez felul de mâncare prefect, care să conțină câte un pic din fiecare: și carne și pește și legume, în proporții ”de aur”. Nu am reușit încă să găsesc formula ideală, însă știu sigur că va arăta ca o nuga: o umplutură delicioasă flancată de două foi crocante de napolitană.”

Ufff, dar tot vorbind de haleală,  m-a apucat foamea cu interviul acesta, mai bine mă apuc să fac ceva de mâncare, nu credeți? Păiiiii, ia să vedem. Fiind frumos afară, am scos grătarul și m-am gândit să pun pe el niște șalău. Așaaaa… Pun grătarul la încins, pregătesc fileul de șalău și fac un mic sos. Pentru patru bucăți d efile de șalău, sosul se prepară din ulei, o linguriță de miere, patru linguri de vin alb sec, două linguri de muștar clasic, adaug puțină sare și puțin piper și amestec totul. Ung bucățile de șalău pe o parte și le pun pe grătarul pe care am așezat în prealabil o folie de aluminiu. După aproximativ cinci sau șase minute, ung fileurile pe partea de deasupra și le întorc pe grătar. Mmmm…. Miroase minunat! Între timp curăț cartofi, pentru garnitură. O să fac cartofi prăjiți, tăiați subțire, așa cum îmi plac mie: ies aurii și crocanți, o nebunie nu altceva!

Buuunnnn… pentru desert, vă voi pregăti un deliciu nemaipomenit de delicios: cremă de zahăr ars. Pentru asta am nevoie de: opt ouă,  250 de grame de zahăr, un litru de lapte, niște esență de vanilie și de rom, coaja de la o portocală, un pic de ness și vreo zece linguri de zahăr pentru caramel. Pentru început, o să pun cele zece linguri de zahăr, împreună cu ness-ul într-o cratiță, la foc mic, să se caramelizeze, amestecând continuu până se topește zahărul. După ce acopăr uniform pereți vasului cu caramel, prin învârtire repetată, sparg ouăle și le amestec cu laptele, zahărul rămas și esențele de rom și vanilie, punând apoi acest amestec în vasul caramelizat. Pun vasul la cuptor, la foc mic, cam vreo trei sferturi de oră, până se întărește crema și se rumenește frumos pe margini. După ce o scot din cuptor, o las la răcit, apoi o pun la cuptor măcar o oră și gata! O pot servi! Uraaaaa!

Dragii mei, simțiți mirosul de grătar, nu? Haideți că șalăul este gata pregătit, cartofiorii prăjiți la fel, precum și vinul alb, demisec rece, tocmai scos din pivniță. Crema de zahăr ars e în frigider și o să o scot pentru servire acușica. Dacă mai aveți să-mi puneți întrebări, nu ezitați să o faceți.  Haideți fraților, vă aștept cu drag! Dați năvală și poftă mareeee!


%d blogeri au apreciat: