Guest-Star Day: Chinezu

Ianuarie 27, 2011

Ufff… cu tot gerul ăsta năpraznic ( la ora asta sunt -11 grade Celsius) să știți că am venit de dimineață la Cantină să sparg ghețușul ăsta care se tot face pe potecă. Azi chiar nu vrem să se întâmple vreun incident neplăcut prin curtea Cantinei, să alunece și să cadă vreun musafir și să strice ziua asta specială. Păi, da, ați uitat? Azi e joi fraților și la Cantina Socială este Guest-Star Day! Iar invitatul nostru de azi este cu totul și cu totul special! Doamnelooooor și domniloooorrrr, aplauze și urale pentru unicuuuul, inegalabiluuuuul Chinezuuuuuu!!!! Tanti Jeni și Miruna sunt foarte emoționate și îl conduc pe invitatul nostru la braț în bucătăria Cantinei, acolo unde dumnealui ne va încânta cu niște bunătăți culinare deosebite.

Dar cine nu-l cunoaște pe invitatul nostru de azi? Chinezu, pe numele său din buletin Cristian China-Birta, este omniprezent în mediile sociale on-line românești, fiind de fapt unul din promotorii extrem de activi ai Internetului 2.0 de pe la noi. Pe lângă faptul că scrie bine pe BLOGUL său personal, Chinezu este implicat într-o mulțime de proiecte on-line, cum ar fi ”Sportlocal”, ”Politicalocala”, precum și în diverse campanii, ca, de exemplu, cel de susținere al Rugby-ului românesc.

De formație sunt jurnalist. Sau, cel putin, așa îmi scrie pe diploma de facultate. Am și profesat (dacă pot să spun așa…). Perioada mișto, pe la jumătatea anilor ‘90, momentul jurnalismului boem (dacă pot să spun așa…).

Apoi am trădat cauza în cel mai înălțător mod cu putință și am trecut de partea cealaltă a baricadei. În administrația publică, la Camera Deputaților. La biroul de presă. Nu prea mi-a plăcut…

Apoi am intrat în viața politică și am făcut ceva pureci pe la TSD-ul lui Victor Ponta, pe la mine prin Maramureș. Excepțională perioadă pentru a înțelege cu ce se mănâncă cu adevărat politica. Mai ales că eram și șef de cabinet al prefectului de Maramureș, așa că am văzut mustăria în întreaga ei splendoare…

În 2004 am făcut pasul spre minunata meserie de consultant politic. Am fost cam a 345-a roată la căruță în campania PSD și a lui Adrian Năstase. O ucenicie pentru care alții plătesc bani buni…

Apoi, firește, mi-am făcut propria firma de consultanță. Cu care mi-am făcut și io niște bani de o juma’ de pâine. Și încă mai merge…

Mai nou, adică de la începutul lui 2009, deși criza e în tot și toate, m-a apucat antreprenoriatul online și am lansat www.sportlocal.ro. Și am câteva proiecte pe zona asta.

Cam atât despre mine. E si prea mult…”, aflăm despre Cristian China-Birta de pe pagina ”Qui este Chinezu?” a BLOGULUI său.

Ce ne poate spune însă invitatul nostru de astăzi despre latura sa culinară?

Nu mi-a plăcut să gătesc în tinerețe. Chiar deloc :)) Dar, după vârsta de 30 de ani, nu știu cum de m-a cam atras partea asta și m-am apucat, așa de test, să fac niște treburi. Și am fost așa de mândru când mi-au ieșit primele isprăvi (căci au fost deosebit de gustoase, am martori dacă nu mă credeți :D), că am zis ia să perseverez în asta. Și m-am apucat mai serios. E doar la nivel de hobby, să nu înțelegeți altceva, adică gătesc destul de rar și numai dacă mă simt într-o dispoziție necesară, adică să-mi facă plăcere, nu dacă e muncă :))”

Interesant… O pasiune dezvoltată la maturitate, treaba asta cu gătitul… Dar mai bine să vedem cum îl descoase tanti Jeni pe Chinezu, că tocmai în clipa asta, cafeluța cea fierbinte și aromată este servită și dumneaei împreună cu invitatul nostru de astăzi s-au așezat la măsuța din bucătărie, pentru obișnuitul interviu. Să-i ascultăm…

T.J.: Ce este mai bun: puiul gătit românește sau puiul gătit chinezește?

Chinezu: Cel mai bun e puiul pe care îl mănânci alături de familie sau cu prietenii 🙂 Nu contează naționalitatea lui sau dacă e de prin Poplaca sau o micuță provincie de vreo 200 de milioane de chinezi :)) Vorba aia, io când mă uit cu ce poftă mănâncă piticii mei Alecu si Mara, de drag uit că mai trebuie să mănânc și eu 🙂

T.J.: Sunteți un susținător al rugby-ului românesc. Nouă, aici la Cantină, ne place mult hocheiul. Amândouă sunt sporturi mai puțin mediatizate în media din România. Crezi că vor avea cele două sporturi un loc mai în față în media națională? Vor reveni ele la gloria și performanțele de altădată?

Chinezu: Eu zic că și rugby-ul și hocheiul încep să aducă lumea din nou alături de jucători. Pentru că sunt sporturi prea frumoase ca să nu convingă suporterii de frumusețea lor 🙂 E greu sa te bați cu fotbalul ăsta care ne scoate peri albi, dar lucrurile se mișcă. Eu văd la rugby, de care sunt mai aproape, cum încet, încet nu mai suntem tot ăia 100 care venim la meci. Anul trecut s-au jucat meciuri cu casa închisă, cu vreo 5000 de oameni în tribună, ceea ce e un semn excelent pentru ce va să vină 🙂

T.J.: Ai fost în noiembrie, anul trecut,  cu echipa națională de rugby în Uruguay. Scriai pe blog la momentul acela că îți vei mânca tricoul de emoție pe stadion. Ai făcut-o, până la urmă? Ce alte amintiri culinare ai de acolo?

Chinezu: Am avut niște emotii fenomenale în Uruguay, e drept. Faptul că în zilele dinaintea meciului am stat cu băieții din națională m-a făcut să simt tensiunea unui astfel de meci. Când a intrat echipa noastră pe teren, nici nu am mai putut respira de emoție. Apoi mi-am revenit, dar nu complet :)) Din Uruguay nu am prea multe amintiri culinare. Cu excepția cărnii de vită, care, oriunde te-ai duce, că e speluncă sau restaurant de lux, se gătește impecabil, are un gust și o textură excelente, o plăcere să o mănânci. Dar vinurile, ah, vinurile, alea sunt o alta poveste… Cu mai multe arome și… mai multe grade :))

T.J.: Ca fiu al Maramureșului, care este specialitatea ta culinară preferată din regiunea natală?

Chinezu: Ca maramureșean, am două răspunsuri. Cel oficial este că mâncarea noastră favorita este palinca :)) Cel neoficial, cel personal, este că mi-e un dor teribil de mălaiul cu groștior de la bunicile mele din zona Lăpușului… Mălaiul ăla e un fel de pâine/turtă făcută din făină de porumb în cuptor, iar groștiorul e un lapte acru prins într-un anumit fel. O mâncare fantastică prin simplitatea ei și care o să îmi rămână mereu la suflet 🙂

T.J.: Ce specialitate gătită de tine e preferata doamnei Adina?

Chinezu: Doamna mea gătește mult mai bine decât mine. Dar am și eu momentele mele, în care mai comit niște lucruri 😀 Cred că cel mai de angajament e când mă apuc și fac niște musaca după o rețetă dintr-o carte de aia de acum peste 50 de ani :)) Muncesc la ea vreo 4 ore, dar iese divin, e drept 😀 Primește nota de trecere și ghiveciul meu de legume la cuptor, care se termină în următoarele 14 secunde după ce îl așez pe masă :))

T.J.: Cum ai putea descrie meniul unei cine perfecte într-un singur tweet (140 de caractere)?

Chinezu: Cina perfectă înseamnă așa: eu, familia mea, urda, pâine de casă, roșii, ceapă verde, dovleac copt în cuptor, struguri, pere, vin roșu 🙂

Pfuaaaa… scurt și cuprinzător! I-a ieșit la fix domnului Chinezu ”tweet”-ul ăsta! 137 de caractere, pe număratelea! Să vedem însă ce va ieși din cratița în care va găti dumnealui, căci iată, tocmai și-a pus șorțul de bucătărie și este gata să se apuce de treabă. Să-l urmărim așadar…

”Pentru că, după cum spuneam, nu sunt nu știu ce bucătar de finețuri, io zic să abordăm tranșant o Musaca de cartofi cu carne tocata 😀 care se face foarte ușor și e terminator de bună 😀

Avem nevoie de cartofi și carne tocată, in primul rând, normal 🙂 Acuma, în ceea ce privește cantitățile, depinde cum vă place. Eu prefer să fie în cantitate egală, să fie mai zemoasă toata chestiunea, cam juma de kil din fiecare. Dar no, fiecare dupa gusturi 🙂 Cartofii tăiați cubulețe (mai mult mici decât mari aș zice eu).  Mai trebuie niște ceapă, două-trei, în funcție de gusturi, pe care o tai mărunt și o călesc în foarte puțin ulei.

Amestec carnea tocată cu ceapa călită (o țin așa, vreo 48 de secunde, carnea tocată chiar în vasul în care am călit ceapa :D), după care arunc acolo vreo două-trei ouă și tot convine în materie de ingrediente să placă gustului. Eu pun niște boia și o combinație de 7 (șapte) tipuri de piper (pe care mi-a dat-o Adi Hădean :D) și, evident, niște sare. Dar fiți creativi, mai puneți ce vi se pare că ar merge, că nu e capăt de țară dacă nu vă iese, mai faceți o data J Se amestecă totul cu simț de răspundere.

De aici încolo, restul e poezie de-a dreptul. Luați un vas care vă place de băgat la cuptor, îl ungeți cu unt (vă rog nu puneți ulei, de dragul meu…) și apoi începeți un balet în doi : un rând de cartofi, un rând de amestec, un rând de cartofi, un rând de amestec 😀 Băgați la cuptor, la cel mai mic foc posibil și după vreo 30 de minute dați un ochi să vedeți ce și cum. Când simțiți că e aproape gata, băgați vreo 3 minute de foc strașnic, să se crocantizeze nițeluș pe la suprafață. Eu așa fac 😀 Poftă bună.”

Mmmmm… o musaca bună de tot! Zemoasă, gustoasă, aromată exact așa cum trebuie! Bună de te lingi pe degete, nu altceva!

Dar la desert? Oare ce deliciu ne pregătește Chinezu? Ia să vedem….

”Sunt un mare fan al merelor la cuptor. Se fac atât de ușor și sunt atât de gustoase… Luați câte mere credeți că vreți să faceți. Le scoateți cotoarele (daca nu aveți sculă de aia specială, băgați cu cuțitul, deși știu că o sa ratați vreo 2 mere :D). Puneți câte un pic de unt în interiorul mărului. Daca nu aveți miere, să mergeți să cumpărați, căci trebe neapărat, pe care o combinați cu un pic de scorțisoară și apoi puneți amestecul în măr. Cantitățile nu le știu, dar aproximați din ochi că nu e mare lucru 🙂 Apoi le băgați la cuptor. Aaaa, uitasem să vă spun să încingeți cuptorul înainte de a băga merele 🙂 Vedeți voi când sunt gata. Poftă bună.”

Ufff…. Irezistibile nu altceva! Oare cât mai aștept să se răcească merele astea, că tocmai le-a scos Chinezu din cuptor… Ah, m-am scos… Mă duc până afară să aduc niște gheață să pun în jurul tăvii… Cum? Le-ați și terminat? Le-ați mâncat așa fierbinți? Bineeee… hai că mai aștept până la tava următoare…

Dar până iese tava cealaltă d emere coapte, să ascultăm niște muzică, ce ziceți? Ia să vedem ce ne propune Chinezu spre audiție:

Minunat, dragilor! O zi perfectă! Nici nu se simte gerul năpraznic de afară! Mai ales că avem la dispoziție pălincuța de Maramu din rezerva noastră personală și vinișorul fiert, tocmai luat de pe foc. Mulțumim dragului nostru Chinezu pentru ziua aceasta minunată și bunătățile pregătite și vă invit, dragii mei să veniți și voi să vă înfruptați din musacaua aceasta delicioasă și merele coapte care… heeeei aloooo, nai lăsați-mi și mie măcar douăăăăă!!! Ufff, mă duc să mai apuc un măr din ăla măcar, că e bătaie mare pe ele…. Voi ce mai așteptați? Hai, dați năvală și poftă mareeeeeee!!!


Tartă cu pui și legume. Brioșe cu iaurt și cioco.

Ianuarie 26, 2011

Brrrrrr… ce e cu gerul ăsta fraților? Care ați oprit încălzirea globală fără preaviz, notificare sau bilet lăsat la geamul ușii de la scara de bloc? Aș fi stat băgat în plapumă până peste cap toată ziua, așa cum am făcut-o și până acum, victimă a unei afecțiuni oreliste, dar foamea…. Foamea fraților, învinge totul! Așa că m-am târât zgribulit azi la Cantină că mi-era poftă de ceva bun, ce să fac? Păi la Cantină, toate bune și înghețate. Patinoarul din piscină este neatins, probabil că după ce mâncăm ceva bun, ne scoate tanti Jeni la câteva piruete pe gheață sau la un meci de hochei, doar știți cât prețuiește dumneaei exercițiile fizice. Cățelul Dowgird stă băgat tot în cușcă, de abia i se vede năsucul de sub pernuțele alea în care l-a învelit Miruna iar motanul Stanislas, doarme cum îl știți, lipit tot de peretele cu cuptorul din bucătărie. Așa de lipit stă motanul acela de zici că-i o carpetă. În fine.

Hai că m-am mai dezmeticit. Stau pe scăunelul meu preferat din bucătărie, sorb cafeluța și urmăresc cum tanti Jeni ne prepară azi ceva super extra delicios: o tartă cu pui și legume. Ahhhh…. Trebuie să fie extraordinar de bun! Ia să vedem cum procedează dumneaei: tanti Jeni pune în combinație un piept de pui, un ardei gras roșu, patru cepe, un morcov, un dovlecel, două linguri de ulei , o lingură de smântână, două oua, sare, piper și un pachet de aluat fraged.

După ce coace ardeiul pe plită, , tanti Jeni îl curățăm și îl taie fideluțe. Cu dexteritatea-i binecunoscută, dumneaei taie morcovul rondele subțiri și ceapa fideluță, apoi dovlecelul cubulețe, cu tot cu coajă. După ce pune uleiul la încălzit într-o tigaie, pune la prăjit pentru vreo 10 minute, la foc mic și la capac, ceapa și morcovelul. Mmmmm..ce frumos miroase! Acum, că s-au rumenit bunătățile din tigaie, tanti Jeni adaugă degrabă dovlecelul,, ardeiul copt și pieptul de pui tăiat feliuțe subțiri de tot, pune din nou capacul pe tigaie și lasă totul la prăjit la foc mic, vreo 20 de minute. Cu iuțeală și pricepere, tanti Jeni trage apoi tigaia de pe foc și adaugă în mâncare smântânica și ouăle, amestecând rapid totul până la omogenizare.

Eiii, acum urmează etapa a doua: se ia un vas termorezistent rotund, se unge cu puțin unt și se adaugă prima foaie de aluat fraged. Peste ea, tanti Jeni așează maiestuos umplutura minunată iar apoi, pune deasupra cu grijă a doua foaie de aluat, înțepând-o cu furculița în câteva locuri. Tava cea prețioasă se pune în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, unde va sta cuminte la copt cam vreo jumătate de oră. După ce este gata, se scoate tava din cuptor și se lasă la răcit vreun sfert de oră înainte de servire. Fiecare porție de turtă va fi acompaniată de smântânică din belșug și salată de murături. Unnnn deliciuuuuuuu….

Miruna nu se lasă nici ea mai prejos și ne va răsfăța azi cu un super desert și anume Brioșeeeeee cu iaurt și ciocolatăăăăăă! Uraaaaa! Hai că deja și-a pus șorțul cel roz și s-a apucat de treabă: La două ouă, Miruna mai folosește 330 de mililitri de iaurt, 350 de grame de făină, 100 de grame de unt, 100 de mililitri de lapte, 100 de grame de zahăr, 50 de grame de ciocolată amăruie, un plic de zahăr vanilat, un praf de copt, două linguri cu miere, o linguriță de scorțișoară și fulgi de cacao.

Pentru început Miruna pune în mixer ouăle și un praf de sare și le mixează ca un adevărat DJ până compoziția își mărește volumul. După asta, prințesa dulciurilor adaugă pe rând zahărul, zahărul vanilat, untul topit și laptele alternat cu făina amestecată cu praful de copt, mixând bine după ce fiecare protagonist e adus în scenă. La final, apoteotic, se adaugă ciocolataaaaaaa….. Buuun…. Compoziția rezultată este pusă în formele de brioșe care la rândul lor se pun la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru vreo jumătate de oră. În timpl acesta, Miruna pune mierea pe foc până devine lichidă și o amestecă cu scorțișoară. Miam-miammmm… ce bun! Cu mierea asta se ung brioșele iar peste ele, ca o ninsoare suprarealistă, se presară fulgii de cacao. Mmmmm… ce bune și pufoase suuuunt!

Eu tocmai am venit de afară, unde am spart ghețușul de pe potecă și în clipa asta am pus niște vin la fiert, cu scorțișoară, așa că dacă veniți înghețați p-aici avem un remediu pentru asta. Noi vă așteptăm cu bunătățile pregătite și calde, tocmai bune de servit. Hai dați năvală și poftă mareeeeee!


Guest-Star Day: Alina Bălan

Ianuarie 20, 2011

Eiiii, dragele mele și dragii mei, stimate domnițe și stimați domni, surioare și frățiori, bunici, mămici și tătici ( am uitat oare pe cineva?), bine ați venit la Cantina Socială, unde vom petrece o nouă zi glorioasă, așa cum ne este obiceiul.

Să știți că azi am venit devreme la Cantină, să mă asigur că totul este în regulă: curtea Cantinei curată și măturată, bucătăria aranjată, fețele de masă puse în ordine… nu cumva vreun detaliu supărător să fie observat de ochiul critic ( mai bine zis, e-critic) al invitatei noastre de azi la Guest-Star Day… Ahhh, dar iat-o că vine! Dragelor și dragilor!!! Aplauze și urale pentru Alinaaaa Bălaaaaaaaaan!!! Tanti Jeni și Miruna au întâmpinat-o pe Alina și i-au dăruit un frumos buchet de lalele, aranjat încă de seara trecută de buna noastră prietenă, florăreasa din colț, doamna Zenovia ( apropo, să nu uit s-o întreb de când s-a scumpit ”ciolofanu” în halu ăsta… hmmm)

Dar hai să vă povestesc câte ceva despre invitata noastră de azi: Alina Bălan este una din veteranele e-commerce-ului românesc, deținând chiar titlul de master în e-business, coordonând și consolidând afacerea pe web a unora dintre acela mai puternice branduri din România. De ce a ales e-tail și nu retail? ”Datorită faptului că e-tail-ul este dinamic, apropiat de personalitatea mea. Internetul nu are limite, distanţa nu există şi o poţi acoperi printr-un simplu click. Informaţiile îţi sunt la îndemână, doar timpul poate fi singurul obstacol. Dar lucrez la asta. Am şi avantajul că prin 2003-2004 (primii ani ai e-tail-ului autohton) eram cam singura blondă din online-ul românesc. ”, ne spune Alina.

Alături de buna ei prietenă Mona Ardeleanu ( și a noastră, doar știți asta) a lansat de ceva vreme proiectul BLOGOSPHERA, care a devenit în timp foarte scurt un veritabil barometru al blogurilor românești. ”… am luat hotărârea, într-o după amiază pe căldură cu vreo şase luni în urmă, că ar fi cazul să lansăm o pagină de discuţii pertinente despre lucrurile care se petrec în blogosferă. Departe de noi gândul că ceea ce se află în momentul de faţă în spaţiul mai sus amintit ar fi o serie interminabilă de aberaţii (altfel, noi nu am mai avea obiectul muncii), ci ne-am gândit doar la faptul că am putea aduce la cititori, într-o formă omogenă informaţiile care contează.”, ne comunică ele două pe pagina ”Despre noi” a Blogospherei. Să știți că aiici, fiecare blog care intră în atenția Alinei, Monei sau colaboratorilor lor este studiat, monitorizat, evaluat, măsurat, testat, discutat și notat până la urmă cu ”drăcușorii” din dotare. Așa că, dragii mei, vă dați seama acum de ce am inspectat fiecare detaliu azi pe aici pe la Cantină… Ochiul (e)-critic al Alinei observă tot! Pfiuuu…. Vă sfătuiesc și pe voi, cei care aveți bloguri, să le verificați atent! Cine știe când vă treziți evaluați pe ”Blogosphera”…

Dar să vedem ce ne dezvăluie Alina despre latura ei culinară:

Am avut norocul să mă nasc într-o familie în care gătitul este la loc de cinste. Toate femeile din familia mea gătesc bine, româneşte. Iar mama, draga de ea, are un stil unic şi inconfundabil, răsfăţându-ne în fiecare zi cu alte feluri de mâncare. Este inepuizabilă din acest punct de vedere. Iar dacă ai făcut greşeala să mănânci cozonaci făcuţi de ea, ai încurcat-o! Pentru că dau dependenţă!

Mie îmi este foarte greu să ajung la performanţa ei pentru că: unu, nu prea am timp să gătesc şi doi, atunci când am timp, nu prea am acces la bucătărie J. Dacă am poftă de ceva, mama se conformează imediat!”

Uff… mamele astea și dependența noastră de bunătățile lor…. Ce ne-am face noi fără ele? Mă refer  și la mame și la bunătăți, deopotrivă, să știți. Dar iată, cafeluța fierbinte și aromată este servită și tanti Jeni împreună cu Alina s-au așezat să o soarbă pe îndelete la măsuța din bucătărie, acolo unde vom afla mai multe despre Alina în urma obișnuitului interviu. Ia să vedemmm…

T.J.: Ce bunătăți pregătite de tine preferă nepoțeii tăi?

Alina: Sandwich-urile, cu de toate; cu siguranţă, specialitatea mea, de când s-au născut ei, deşi mă pot lăuda cu performanţa că mănâncă cam tot ce apuc eu să gătesc. De obicei, seara, când se ghemuiesc amândoi în patul meu, îmi cer să le mai fac câte un sandwich ,,aşa cum ştii tu, nana’’. Mi se umple sufletul de bucurie şi oricât de obosită aş fi, mă duc la bucătărie şi le încropesc ceva. Ingredientul principal este, bineînţeles, dragostea. J

T.J.: În afară de lalele, care ar mai fi ingredientele unei cine romantice perfecte?

Alina: Unul singur este suficient! El. 😉

T.J.:Cât de apropiată ești de blogosphera culinară?

Alina: Sincer, nu prea mă uit pe blogurile cu specific culinar. Din păcate, aşa cum spuneam, intru destul de rar în bucătărie şi nu sunt ,,nevoită’’ să mă documentez foarte mult în ceea ce priveşte gătitul.

Poate, în viitor, când şi dacă voi avea ceva mai mult timp, mă voi dedica mai mult acestei îndeletniciri şi cu siguranţă, Cantina Socială va fi prima oprire. În acelaşi timp, ştiu că sunt multe blog-uri de profil, unele chiar reuşite. Da, chiar dacă nu gătesc atât de des pe cât mi-aş dori, măcar o recenzie pot să le fac, nu?

T.J.:Ce bucătărie internaţională îţi place mai mult şi de ce?

Alina:Internaţională? Hmm… De obicei, încerc să mănânc câte ceva specific, în fiecare ţară pe unde ajung. La acest capitol cred că italienii m-au cucerit ;). Cu toate astea, cea mai bună lasagna pe care am mâncat-o, tot de o româncă a fost gătită J. Cei drept, în patria lor, vară-mea locuind la Roma de mai mulţi ani.

Mâncarea libaneză ar mai fi pe lista preferinţelor mele, datorită faptului că este uşoară şi gustoasă în acelaşi timp.

Însă, bucătăria românească ruullees… J.

T.J.:Preferi să faci recenzii de blog de vedetă?

Alina: Nu e o preferinţă! Şi mai ales atunci când este vorba de blog-urile vedetelor de pe la noi. Iar activitatea asta nouă, ,,scormonitul’’ prin blogospheră după bloguri interesante, documentarea şi scrierea recenziilor, a început să mă prindă din ce în ce mai mult, acum că lucrurile s-au cristalizat şi ştie fiecare ce are de făcut.

Proiectul blogosphera.ro l-am gândit de foarte mult timp, l-am creionat, în minte, în mai multe culori şi forme până am ajuns să vorbesc cu Mona, cealaltă jumătate a blogospherei şi artistul ei, 😉 , şi împreună să-l aducem la forma în care este acum. Şi da, urmează să mai lucrăm la el, atât la formă, cât şi la conţinut, până când vom fi mulţumite în totalitate. Specificul va rămâne acelaşi, însă, vom aduce rubrici noi, provocări noi şi nu în ultimul rând o înfăţişare nouă.

Amândouă, realizăm că avem foarte mult de muncă în viitor. Dar acest lucru nu ne opreşte!

T.J.:Cum te-ai descurca dacă ai fi pe o insulă, naufragiată şi ar trebui să te hrăneşti două luni numai cu banane, nuci de cocos şi peştele pe care ai reuşi să-l pescuieşti?

Alina: Unde nu Dă Dumnezeu! J. Singura obiecţie o am cu privire la perioadă… doar două luni? L

Eiii… dar până să naufragieze pe o insulă, să o vedem pe Alina la treabă în bucătărie, că deja mă roade foamea. Și pe voi, știu. Așa că să ne așezăm cuminți și să o privim cu ochișorii noștri pofticioși ce ne va pregăti astăzi invitata noastră:

Voi prepara un fel foarte drag mie și anume Somon cu stafide si portocale. Peştele se prepară la cuptor; trebuie folosită o tavă, pentru că peştele trebuie să fie mai degrabă crocant decât făcut la aburi.

Ingrediente:1 Kg file somon, 3 linguri ulei măsline, 85 gr stafide, două portocale (pe care, în prealabil le vom coji, după care le vom stoarce pentru suc), șapte ardei (roşii şi portocalii) tăiaţi mare, în patru sau cinci, curăţaţi în prealabil de seminţe

Iată cum se prepară: Se pune peştele la marinat, 2-3 ore, cu 2 linguri de ulei, coaja de la portocale şi condimente (pentru peşte, combinaţia personală sau doar sare şi piper); separat, se pun stafidele într-un bol, peste care se adaugă sucul de la portocale; Ardeii spălaţi şi tăiaţi, se pun într-o tavă adâncă, de friptură, peste care se toarnă uleiul rămas şi condimente; se bagă la cuptor pentru 30 minute, la foc mic. După 30 minute, se scot ardeii peste care se aşează peştele şi stafidele (cu tot cu zeama de portocale); se bagă la cuptor pentru 15 minute, după care se scoate, se presară pătrunjel şi se serveşte cald.

Vă doresc Poftă bună!”

Yum, yum, yummy! O combinație absolut delicioasă! Mmmm… deși este crocant, simți fiecare bucățică de pește cum se topește în gură și fiecare moleculă aromată cum pătrunde în metabolism…..

Dar până e gata tava următoare, hai să vedem ce avem azi la desert:

Pentru azi, deși este frig afară, m-am gândit să vă servesc cu o Îngheţată. Deşi este desertul meu preferat, nu o prepar niciodată în casă, din simplul motiv că nu-mi iese. O cumpăr de la magazin şi o combin, în diverse moduri. Una din combinaţii este îngheţată de vanilie cu dulceaţă de zmeură, fierbinte. O altă combinaţie este, o cupă de îngheţata de frişcă într-o ceaşcă de cafea fierbinte, peste care se toarnă 1 lingură de whisky (evident că nu este vorba de cafeaua de dimineaţă 😉 )”

Uhhh… mi-e greu să aleg. Doamna Alina, se poate să iau o cupă mare din fiecare? Eeee, nu sunt chiar așa mari cupele… cam așa… cam cât trofeul Champions League… Mulțumesc, sărumâna!

 

 

Și acum după ce ați admirat pozele de mai sus, în care apare Alina, fie împreună cu mama ei, fie împreună cu somonul cu portocale pe care l-a gătit de Crăciun, să vedem ce atmosferă sonoră ne propune invitata noastră de azi pentru a completa ziua aceasta perfectă:

”Vă propun două piese foarte dragi mie:

  1. Dust in the wind (alltime favorite)

[Youtube=http://www.youtube.com/watch?v=koBWtYVRf-0]

  1. Mariza – aşa, pentru de suflet

[Youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hlRe994oPD8]

Eiiii, dragii mei, cam asta a fost pentru azi. Somonul este fierbinte și aburind, înghețata pregătită, iar eu tocmai am venit din pivniță cu carafele de vin alb, pe care îl vom servi la temperatura camerei. Mă rog, a sălii de mese. Mulțumim din tot sufletul invitatei noastre de azi și vă invităm aici, ca de fiecare dată, cu îndemnul nostru tradițional: dați năvală și poftă mareeee!


Suberek. Cataif

Ianuarie 18, 2011

Ufff…. Hai că m-am îndurat să mai trec și eu pe la Cantină. Chiar îmi era dor de locul acesta drag pe care-l vizitez din ce în ce mai rar în ultima vreme, dar promit că nu se va mai repeta. Trece ea, iarna, cu starea asta a mea de hibernare cu tot, stați fără grijă.

Până una alta, să știți că ne-am înscris la concurs. E vorba de „Festivalul Blogurilor Gustoase” de pe gustos.ro, unde participăm cu câte trei postări la categoriile „Fel principal” și „Supe și ciorbe”, acolo unde tanti Jeni este o maestră desăvârșită, după cum bine știți. Ne puteți ajuta să ajungem în finală ( top 10), dacă ne veți vota AICI
la categoriile C și D. Votul nu se face zilnic, ca la alte concursuri, însă trebuie să vă faceți cont pe gustos.ro pentru asta, operațiune care se desfășoară repede și fără dureri. Mulțumim anticipat pentru suportul vostru neprețuit!

Eiiii, dar fiindcă veni vorba de măiestria lui tanti Jeni, hai să vedem ce a pregătit astăzi, că deja mi-e o foameeeeee…. Pfuaaaaa… nu pot să cred! Azi tanti Jeni s-a gândit să ne răsfețe cu o specialitate orientală de excepție și anume cu suberek! Mmmmm… abia aștept să fie gata!

La 800 de grame de făină, dumneaei mai combină cam 300 de mililitri de apă călduță, trei lingurițe de sare și două lingurițe de zahăr. Tanti Jeni frământă coca cu mâinile ei pricepute, adăugând treptat apa și făina. Coca rezultată nu este nici foarte moale dar nici foarte vârtoasă, ci așa, potrivită. După frământeala asta, efectuată energic pe acordurile piesei pentru pian „Allegro barbaro” de Bela Bartok, tanti Jeni taie aluatul în fâșii lungi și grosuțe, pe care apoi le face bile. Nu, nu sunt pentru biliard, stați liniștiți. Bilele astea sunt întinse apoi în formă de foi rotunde și subțirele, cam de 3-4 milimetri grosime. Deși nu are șubler sau micrometru, tanti Jeni se descurcă la fix, ieșindu-i cam 20 de foicele d-astea de aluat, din cantitățile folosite.

Booooonnn… Trecem acum la umplutură, unde tanti Jeni a folosit cu succes 450 de grame de carne tocată de vită, 3 cepe mari și uscate, un ou, o lingură de piper și sare, așa, după gust. Ceapa o taie foarte mărunt și o amestecă cu carnea, oul, sarea și piperul, omogenizând bine această compoziție. După care, urmează asamblarea: pe fiecare foaie întinsă, se pune o lingură de umplutură, se întinde pe jumătate de foaie, apoi cealaltă jumătate se pliază, rezultând astfel bucățile de suberek. Marginile se presează cu degetele , închizând ermetic umplutura în interior, apoi, cu un cuțitaș, se taie cam la un milimetru bordura de aluat rezultată prin presare.

În tigaie, tanti Jeni pune ulei cam de 2-3 centimetri și îl încinge foarte bine, punând apoi bucățile de suberek la prăjit. Ahhh, ce rumene și frumoase sunt! Tanti Jeni le pune într-un vas de inox pe care îl acoperă apoi, pentru ca aburi să frăgezească bine aluatul , făcându-l moale și pufos. Un deliciuuuuuu….

Pentru a rămâne în zona culinară de inspirație orientală, Miruna ne pregătește azi un cataif cu frișcă, dulce ca zâmbetul ei. Prin mânuțele ei delicate vor trece 500 grame de fidea, 400 grame de zahăr, 500 grame de frișcă, esență de rom și zahăr vanilat. Miruna unge cu delicatețe și măiestrie o tavă cu unt, apoi așează în strat subțire fideaua. apoi pune cu grijă tava la cuptor pentru vreo 10 minute până când fideaua se rumenește ușor. Între timp, ea pregătește siropul: pune zahărul la fiert în 400 ml de apă și după ce s-a îngroșat adaugă esența de rom și zahărul vanilat. Siropul se toarnă peste fidea și apoi se mai pune la cuptor pentru vreo 20 de minute. După ce se scoate din cuptor se lasă la răcit și apoi se întinde deasupra frișca bătută cu zahăr. Super crocant! Super dulce! Super Miruna!

Ei, dragilor, meniu de răsfăț și azi la Cantină. Suberek-ul este fierbinte iar cataiful așteaptă cuminte în frigider să fie servit. Voi ce mai așteptați! Hai, că e ora prânzului! Dați năvală și poftă mareeeeeee!

 


Guest-Star Day: Candice Luana Dragotă

Ianuarie 13, 2011

Eiiii, dragiii mei, după ce am lipsit toată săptămâna ( vă zic eu altă dată de ce), iată că am venit fuguța la Cantină, că doar e joi și nu am vrut defel să pierd  ediția de azi a Guest-Star Day. Mai ales când știam că invitata noastră de azi este o persoană cu totul specială, așteptată nu numai de mine ci și de motanul Stanislas care toarce neîntrerupt de azi dimineață: Doamnelorrrr și domnillorrrr… aclamați-o pe… Candiiiiice Luanaaaa Dragotăăăă!

Ahh, Candice are un zâmbet irezistibil, dragilor și pășește acum alături de tanti Jeni și Miruna în incinta Cantinei. Invitata noastră dragă ne-a onorat azi cu prezența deși este foarte obosită: în cursul nopții una din pisicile ei a născut și Candice ne-a anunțat acum că atât proaspăta mămică felină cât și cei trei mici puișori mieunători sunt bine sănătoși. Felicitări și aplauze!

Dar mai bine să o lăsăm pe Candice să ne spună câteva cuvinte de prezentare:

Sunt născută în București (nu spunem anul :))) Am absolvit Școala Centrală (fosta Zoia Kosmodemianskaia) și mă plimbam prin Grădina Icoanei cu viitorul soț de mână, care îmi recita poezii din Prevert.

Am absolvit apoi Facultatea de Litere în cadrul Universității București. Am fost ani de zile profesor și am predat literatura română, literatura universală și teoria literaturii.

În prezent am o firmă de PR și Comunicare și sunt vicepreședintele clubului Felin Sofisticat .

Sunt  Candice în Împărăția Pisicilor și trăiesc într-o lume imaginară a sufletului meu. Tărâmurile ținuturilor mele sunt la mijloc între reperele normale de bine și rău, sus și jos, alb și negru. Zilnic, lumea mea se transformă : se dărâmă ziduri sau se înalță biserici și palate. Este un univers propriu, pe care eu mi-l imaginez perfect și egal cu sine însuși, ca într-o poveste…

Împărăția pisicilor este un tărâm imaginar,  unde reperele normale de spațiu și timp sunt modificate după bunul meu plac. Astfel, ne putem trezi cu zile de primăvară în cel mai teribil miez de iarnă, sau cu vifor în plină vară caniculară. Vremea este mai mult o stare de  spirit.

În tărâmul minunat al împărăției mele, toate sunt ideale, ușor realizabile și durabile. Când trec în lumea reală întâlnesc tot felul de oameni, mai buni sau mai răi, tot felul de situații ori primejdii. Încerc pe cât pot să nu mă abat de la drumul cel drept și să nu-mi calc peste principii. Prețuiesc mult viața, iubirea, poezia, călătoriile și prietenii. Cele mai mari calități ale omului de lângă mine sunt bunătatea și toleranța. Asta caut să găsesc cel mai mult la oamenii din jur și în special la prieteni. Mă mâhnesc răutatea (pe care nici n-o înțeleg), nerespectarea promisiunilor, infatuarea, snobismul și stâlcirea limbii române.

Nu-mi imaginez viața fără sufletul meu pereche și fără pisici. Visez la o fericire bucolică: să pot trăi vreodată într-un sătuc din Provence, într-o căsuță modestă din piatră, înconjurată de lanuri de rozmarin și lavandă… Cam atâtea despre mine.

Cât despre invitația lui Tanti Jeni trebuie să vă mărturisesc că am primit-o atât cu bucurie, cât și cu mare uimire. M-am întrebat mai întâi : de ce eu? Și vă spun sincer că am fost tentată la început să trișez și să inventez o poveste frumoasă despre mine, ca fiind mare amatoare de a-mi petrece timpul în bucătărie, însă nu este așa deloc. Recunosc. Sunt vinovată. Mă simt prinsă cu degetul în borcanul cu dulceață înainte de masa de prânz.

Ce să mă fac acum? Păi să încep cu adevărul gol-goluț: îmi place la nebunie să mănânc bucate alese, dar nu-mi place deloc a le înfăptui. Și cum la barza chioară îi face Dumnezeu cuib și eu posed una bucată soț care gătește foarte bine și din pasiune. Iar eu nu mă pot pune deloc în calea fericirii lui J)De altfel visul lui este să aibă un restaurant (deh, de preferat în Toscana sau Provence), însa cred că l-ar mulțumi și o cârciumioară modestă  pe malurile dâmbovițene.

Sau poate  Tanti Jeni o fi inaugurat vreo rubrică specială a gurmanzilor leneși J)? ”

Dragii mei, aș dori să completez prezentarea invitatei noastre de azi, prin faptul că ambele pasiuni ale ei, literatura și pisicile, au fost concretizate prin publicarea unei cărți minunate: ”Povestiri din grădina cu pisici”, carte care nu ar trebui să lipsească din biblioteca celor mici. Dar despre asta și despre alte amănunte culinare ale invitatei noastre, vom afla în cele ce urmează, pentru că iată, tanti Jeni și Candice s-au așezat la obișnuita cafeluță servită pe măsuța din bucătăria Cantinei:

T.J.: Ai reușit să-ți înveți pisicile să cânte celebrul arpegiu din ”Pisicile Aristocrate”?

Candice: Bineînțeles. Acum lucrăm la „Scara mâțelor” de Rossini.

T.J.: Pe cine ai paria în ring: Thomas O Maley din ”Pisicile Aristocrate” sau Jaune Tom din ”Parisul Vesel”?

Candice: As paria cu siguranta pe Thomas O’Mayley, fiindca pare mai smardoi si are si nume de irlandez.

T.J.: Ai scris o foarte frumoasă carte despre pisici. Cum ți-a venit ideea  și care din pisicile tale se regăsesc în poveste?

Candice: M-am gândit să scriu această carte care să dezvăluie universul hazliu al unor pisici năzdrăvane, care prin șotiile și poznele lor îi vor învăța pe cei mici cum să fie mai buni, mai înțelepți și mai responsabili.  Fiecare poveste se încheie cu o morală și încearcă să ofere niște modele de comportament. Cartea este în varianta bilingvă (româna și engleză) iar ilustrațiile în maniera ”vintage” poartă  cititorul direct în lumea fabuloasă a basmului. Să știi că eu cred în semne și premonitii. Întâlnirea mea cu pictorița Anca Sârbu a fost definitorie pentru cartea mea. Prin penelul ei, personajele cărții mele au prins contur, culoare și viață. Buna mea prietenă, Oana Stoica-Mujea a scris câteva cuvinte foarte frumoase despre cartea mea:  „Fascinată de lumea felinelor, Candice Luana Dragota aduce un suflu nou în literatura pentru copii. Povestirile din grădina cu pisici sunt amuzante, însă au și morală, astfel încât, micul cititor să poată face diferenta dintre Bine si Rău. Ilustrațiile sunt cu adevărat speciale și pun în valoare întâmplările. Dacă această carte ar fi apărut în oricare altă țară ar fi fost bestseller încă de la anunțarea ei pe piață. Dar eu am convingerea că într-o lume în care părinții nu mai au timp să-și audă copiii, cartea aceasta va veni ca o adevarată revelație„.

T.J.: Care e cel mai frumos nume de pisică pe care-l cunoști?

Candice: Numele unui motănel care locuiește Paris și pe care-l cheamă Bombardino of Candice’s Cats. (bombardino este numele unei băuturi care se bea la schi în Italia și este compusă din lichior de ouă amestecat cu cognac și cu un moț de frișcă deasupra)

T.J.: Cum crezi că ar putea arăta o cantină pentru pisici?

Candice: Un loc foarte confortabil cu canapele de pluș și perne de puf. Iar pisicile să mănânce numai somon, jambon, mușchi file și alte bunătăți pentru mustăți fine.

T.J.: Știu că ai călătorit mult. Care a fost cea mai bună mâncare pe care ai savurat-o și unde?

Candice: Îi păstrez un loc aparte în sertarul memoriei culinare unei supe mediteraneene numită  „bouillabasse”.Este făcută din mai multe feluri de pește și de fructe de mare. Am mâncat-o în multe locuri din Mediterană, dar cel mai mult mi-a plăcut varianta de pe Costiera Amalfitana. Iat-o în poză 🙂 și o panoramă a golfului din Positano – unul dintre cele mai frumoase orașe de pe Coastă.

T.J.: Profesoară, iubitoare de pisici, scriitoare de succes… Ce ne poți spune despre latura ta culinară?

Candice: Fac mea culpa și o mare plecăciune în fața celor care robotesc printre oalele cu miresme și mirodenii. Uneori încerc și eu a mă aventura pe tărâmul magic al înfăptuirii de bucate gustoase. De fiecare data eșuez lamentabil printre aburi, maioneze tăiate și prăjeli grețoase. Însă eu știu să apreciez, să cântăresc, să deslușesc exact aroma unor bucate savuroase. Dacă nu știu să pictez, nu înseamnă că nu pot aprecia un tablou. Prin urmare eu mi-s criticul culinar al cuhniilor mele și de aiurea. Știu exact dacă puree-ul a fost făcut cu unt și lapte sau cu smântână, dacă în niște paste a fost pusă pancetta ori o șunculiță ordinară, dacă în foie gras a fost pus suficient cognac… și tot așa. Sunt atât “ gourmand” cât și “gourmet” și am bătut ceva meleaguri cu cuțitul și furculița. Apropos, de asta vă recomand cărțile lui Peter Mayle. Vă veți tăvăli de râs și vă vor curge balele printre file. Este o bucățică de felul de a fi al francezilor văzut de un englez înzestrat cu un deosebit simț al umorului.

Și fiindcă nu știu cum am ajuns la Franța (patria visurilor mele), vă voi destăinui că una dintre cele mai frumoase meserii din lume este cea de critic gastronomic, iar cei care realizează ghidul Michelin sunt printre cei mai buni. Așa cum există un “nas” pentru parfumuri, așa cred că există “o papila” pentru a degusta mâncărurile. Vă dați seama câtă adrenalină trebuie să curgă prin sângele vreunui proprietar de restaurant când onorabilul critic îi calcă pragul? Vă amintiți savuroasa comedie “ Aripioară sau picioruș” cu Louis de Funes. Iaca vă pun aici un link ca să vă împrospătez memoria :

Eiiii, dragii mei…. Știți doar că atunci când vine vorba de mâncare devin foaaarte sensibil, așa că o invit pe Candice să ne prezinte ce bunătăți va servi astăzi la Cantină. Să o ascultăm…

” Ei, dar destul cu vorbăria și iată rețetele mele. Vă spun cu mâna pe inimă că am colaborat și eu la înfăptuirea lor. Am fost lăsată să fac munca de jos : curățat ceapa și morcovul și să spăl vasele după marile capodopere culinare ale casei Dragotă.

Felul principal este fazan la cuptor în sos vânătoresc (rețetă de la gazda noastra din Toscana) iar  ca desert sunt prăjiturele pentru ceai (nelipsite de la noi din casă ).

Prin urmare : se ia una bucată de fazan (eu l-am dobândit de la un prieten, care are un amic vânător)  dar vă spun că merge foarte bine și curcanul, cocoșul sau chiar banalul pui. Mai dificilă a fost partea cu jumulitul fazanului, dar gratie you-tube-ului am găsit  link-ul “ How to skin a pheasant”. ( Cred ca pe you-tube poți găsi și link-ul “ how to make a bomb”…n-am căutat că m-am îngrozit numai la gândul că aș putea găsi și așa ceva J))

După ce fazanul a rămas în pielea goală a fost întâi ținut la marinat o noapte în frigider. Marinata a fost făcută din : vin roșu, oțet brun, foi de dafin, salvie, cimbru, piper, muștar, rozmarin. Apoi a fost învelit cu fâșii de pancetta țintuie cu scobitori și a fost pus la cuptor intr-un vas de ceramică, adus de noi din Italia. ( Pont : am văzut la fel si la Metro in Ruse la un preț derizoriu).Vasul a fost umplut până la jumate cu apă, vin și mirodeniile mai sus amintite.

Intre timp se călesc pe foc moale ciupercile de pădure și se sting cu un pahar de vin roșu.

Pe un alt foc de aragaz sfârăie SOSUL : pe care eu îl consider piesa de rezistență. Compoziție : roșii decojite, morcov, țelină, ceapă, usturoi, mirodenii (dafin, nucușoară, oregano, salvie, piper negru ) și vin roșu. După ce bolborosește bine, este pasat și amestecat cu zeamă groasă, în care au fiert aripile orătăniei. Este un fel de simfonie brună de miresme. Pont : daca mai ramâne , poate fi folosit a doua zi ca sos pentru niște paste.

După 45 de minute fazanul este scos din cuptor și dezbrăcat de pancetta (care între timp a devenit rumenă și crocantă). Într-un desfrâu total la final se contopesc toate : fazanul, ciupercile, pancetta și minunea de sos. În Toscana îl acompaniau  cu polenta (adică neaoșa mămăliga) și cu un pahar-două-trei (fiecare după putere) de vin roșu de Chianti. Să aveți poftă!

Aoleuuuu… trebuie să aștept 45 de minuteeee? Ufff, măcar bine că sosul acela e suficient și ne ajunge și pentru mâine la paste… ce să fierb oare? Spagheti sau penne? Hai că am la ce să mă gândesc până e gata fazanul acesta delicios… Dar, să vedem cum se fac prăjiturelele alea pentru ceai de la desert. Pun pariu că sunt taaaare delicioase!

Trec acum la desert : prăjiturele pentru ceai (cookies) făcute integral de soacra mea ( a cărei notorietate întru glicemie ridicătoare a depășit granițele țării ). Celebrele ei prăjituri au fost transportate pe la toți  prietenii din Europa, iar la vară plănuim un transport clandestin și în USA J))

Avem nevoie de următoarele cantități: 250 de grame de făină (Noi folosim numai făina Slăbești mâncând a Gabrielei Man, fiindcă are indice glicemic scăzut), 180 de grame de unt sau ulei de palmier, 100 de grame de zahăr, două ouă, două linguri de lapte, Vanilie, Coajă de lămâie rasă, un vârf de cuțit de sare, un praf de copt.

Iată cum se prepară: Se freacă untul cu zahărul,se adaugă sarea ,gălbenușurile, laptele, esența de vanilie și făina. Se amestecă totul și nu se frământă prea mult, dacă doriți ca fursecurile să iasă cât mai fragede. Cu se frământă mai mult, cu atât aluatul devine elastic, scade în cuptor și devine foarte crocant. Aluatul se pune în folie alimentară și se ține la frigider pentru 30 de minute. Se întinde apoi în foaie și se decupează fursecurile. Se coc în tava unsă cu ulei și tapetată cu făină timp de 15-20 minute. Se pot decora cu gem de fructe sau glazură de zahăr frecat cu suc de lămâie.

La noi în casă, în loc de zahăr se folosește fructoza. Iar seara, în loc de ceai, le mai însoțim uneori de câte o vișinată, zmeurată, afinată (făcute în casă).

Mmmm… ce bune suuuunt! Merg la fix cu ceiuțul acesta fierbinte pe care mi l-a făcut Miruna pentru răceala mea! Delicioase, pufoase și aromate… Excelente!

Candice a venit și cu poze să știți, așa că vă invită să admirați vizual atât bunătățile pregătite cât și panorama Positano de care ne spunea mai devreme, împreună cu o porție delicioasă de „bouillabasse”.

Dar, pentru ca ziua să fie completă, să vedem ce muzică ne propune invitata noastră de azi:

”Ca muzichie fistichie vă pun și eu una din Italia , care îmi amintește de o vară minunată și de Cinque Terre – unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Pământ:

Și vă mai pun una din Franța, care îmi aduce aminte de un revelion la Paris, alături de prieteni dragi și de o cursă nebunească în zori, cu muzica la maximum, înghesuiți 6 într-o mașină și cântând din Patricia Kaas ”:

Eiii, dragi mei, o nouă zi minunată la Cantina Socială, nu-i așa? Mulțumim din suflet lui Candice pentru răsfățul oferit astăzi și vă așteptăm cu drag. Puteți să veniți și cu pisicile, dacă aveți, sau puteți pleca de aici cu una, crescută de Candice și soțul ei. Nu, pe Stanislas nu –l puteți lua acasă, pentru că e o adevărată pacoste… Dar despre asta în zilele următoare, dragilor. Până atunci însă, vă așteptăm cu drag la bucatele pregătite de invitata noastră de azi. Hai, dați năvală și poftă mareeeee!


Budincă de carne. Clătite cu șampanie

Ianuarie 6, 2011

Ei, hai, că v-am lăsat un pic să vă reveniți după petrecerea de Anul Nou și după primele zile de muncă din anul ăsta. Abia aștept să veniți p-aici și să ne povestiți cum ați petrecut de Sărbători. La noi a fost bine, să știți. Liniște și tihnă cum nu am mai avut de multă vreme în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Evident, pe 1 ianuarie dimineața, tanti Jeni s-a așezat în fața televizorului să urmărească Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, așa cum face dumneaei în fiecare an. Apoi, în spiritul tradiției „Winter Classic” din NHL și pentru că era ger afară, ne-am apucat să jucăm hochei pe piscina înghețată, transformată în patinoar pentru perioada asta a anului. Ca de obicei, cățelul Dowgird joacă pe post de portar și credeți-mă ar putea rivaliza oricând pe postul acesta cu echivalenții săi umani din NHL, precum Martin Brodeur sau Roberto Luongo. Motanul Stanislas a părut și el interesat de joc, mai ales când a văzut pucul rotund și negru, l-a luat la smotocit dar după ce a și-a dat el seama cât de mare e efortul să patineze, s-a lăsat păgubaș și s-a dus undeva la căldură să toarcă și să viseze la cartofi prăjiți. Eiiiii, și am jucat noi hochei până seara târziu, când nu mai vedeam pe unde e pucul acela buclucaș, apoi ne-am retras la televizor să vedem adevăratul meci „Winter Classic”, singurul meci de hochei outdoor din timpul anului, mai ales că anul acesta favoritul lui tanti Jeni, Alexander Ovechkin ( Washington Capitals) se întâlnea cu rivalul său de la Pittsburg Penguins, Sidney Crosby. Dar pentru că meciul s-a amânat destul de mult din cauza ploii ( da, dragilor, la Pittsburgh a plouat în seara de 1 ianuarie), ne-am plictisit și ne-am băgat la un film, tot „Winter” și tot „Classic” și anume „Leul în Iarnă” cu Peter O Toole și Catherine Hepburn. Masterpiece. Oricum, meciul l-am văzut a doua zi, înregistrat, spre bucuria lui tanti Jeni și a noastră, evident.

Ei, dar ajunge cu poveștile, că doar avem timp tot anul pentru asta, nu? Hai mai bine să vedem ce bunătăți ne pregătește azi tanti Jeni, așa ca pentru început de an:

Mmmmm… în bucătărie miroase absolut minunat, semn că în cuptor se află la copt o capodoperă. Ah, da! O budincă de cărniță! Excelentă alegere, tanti Jeni! Ia fiți voi atenți cum prepară dumneaei minunăția asta: La un kilogram de carne de tocat, tanti Jeni mai combină două felii de pâine, înmuiate în lapte, trei ouă, o calotă de un sfert de varză proaspătă, un cartof, trei ouă, două cepe roșii, ulei, sare, piper, mărar și pătrunjel.

Prima dată, tanti Jeni trece prin mașina de tocat numai carnea, amestec de porc și de vită, în proporție de 30% vită și 70% porc. După aceea, mai trece o dată carnea prin mașina de tocat, pentru a fi mai fragedă, dar de data asta nu singură ci împreună cu ceapa, pâinea înmuiată în lapte, cartofiorul și sfertul de vărzică. După ce omogenizează amestecul bine de tot, adaugă gălbenușurile de la ouă și verdeața. După ce bate spumă albușurile de ou, le pune adaugă și pe ele, iar la final, pune sare și piper, după gust. Buuuuuunnnn… Toată compoziția asta se pune într-o cratiță unsă cu ulei, care se bagă la cuptor pentru vreo oră, până se rumenește budinca noastră. Tanti Jeni o va servi fie cu salată de murături, fie cu salată de varză albă, roșii și castraveți, după dorința fiecăruia. Absolut delicioasă, dragilor, absolut delicioasă!

Pentru că ne-a mai rămas niște șampanie de la Revelion, Miruna, prințesa dulciurilor, s-a gândit să o folosească la prepararea unui minunat deset și anume clătite cu șampanie și dulceață de vișine.

Fiți atenți: la două ouă, Miruna cea dulce mai combină 500 de mililitri de lapte, 100 de mililitri de șampanie , 30 de grame de zahăr, două plicuri de zahăr vanilat, cam 200 grame de făină , 50 de mililitri de ulei, un praf de sare, 150 de grame de dulceață de Vișine. Miruna pune toate componentele astea într-un bol, le amestecă bine, apoi pune făină, până când compoziția rezultată are consistența unei smântânici mai groase, așa. În tigaia încinsă de teflon se toarnă câte o jumătate de polonic de compoziție și se prăjește bine pe ambele părți. Să o vedeți pe Miruna ce maestră e la întors clătitele în aer… Wow! Dar să știți că e maestră și la rulat clătite, are o vitezăăăăă, mamă, mamă! Acu pune dulceața și pac! Rulează clătita! Iar eu încerc să mănânc clătitele cu viteza cu care ea le rulează, dar nu reușesc, ufff… Trebuie să mai exersez treaba asta…

Ei, dragilor, sper să vă placă meniul de azi. Budinca e gata și fierbinte, iar clătitele stau cuminți pe platouri, așteptându-vă și ele, tot fierbinți.

Am pregătit și vinișor fiert, dacă veniți cumva înghețați, iar pentru amatorii de patinaj outdoor, să știți că patinoarul este liber și puteți exersa câteva piruete dacă doriți. O să vă însoțim și noi mai târziu.

Haideți dragilor, vă așteptăm! Dați năvală și poftă mareeeee!

 


%d blogeri au apreciat asta: