Guest-Star Day: Lorena Lupu

Februarie 24, 2011

Dragele mele, dragii mei, azi mi-am pus ceasul să sune devreme să știți. Păi, da, pentru că trebuia să ajung degrabă la Cantină să le ajut pe tanti Jeni și Miruna să aranjeze scena. De fapt, nu e chiar scenă. E chiar bucătăria Cantinei, care a fost amenajată să semene cu o scenă de teatru, știți voi, cu cortină purpurie, reflectoare, sonorizare și toate acareturile. Un fel de Teatru Mic, așa. Eh, hai că v-am stârnit curiozitatea, nu? Vreți să știți cine vine azi la Guest-Star Day să ne gătească… Păi, să vă ziiic… să nu vă ziiiic…. Aoleu, da de ce miorlăie motanul Stanislas? Cine l-a trezit? Pfiiiii… ne-a sosit invitata! Doamnelorrrr și domnilooorrrrr…. Aplauze puternice și ovații pentruuuu… Lorenaaaaa Lupuuuu! Iat-o la braț cu tanti Jeni și Miruna, intrând în incinta Cantinei, pășind grațios ca o divă și împărțind mulțimii zâmbete calde și luminoase ca o zi de primăvară.

Lorena este o personalitate artistică multivalentă. Mai bine zis, bivalentă, pentru că s-a ocupat, până acum de teatru și proză, dar timpul nu-i trecut pentru a explora și alte arte. Absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”Ion Luca Caragiale” din București, secția Actorie, în 2004, Lorena a jucat în diverse piese, cele mai notabile roluri fiind Elena din Troia, in „Război cu Troia nu se face” de Jean Giraudoux, (regia Florin Călinescu, Teatrul Mic)sau  Vânzătoarea de arme, în „Apa de Havel”, de Matei Vișniec. Debutul în proză al Lorenei a avut loc în 2007, cu două romane”Rondo Capriciosso” și ”Bătăușu de câmpi”, urmate de volumul de poezie ”Hyde Park” (2008) scos în colaborare cu fotograful Dinu Lazăr.

Fie că joacă teatru, fie că scrie, Lorena trăiește și respiră fiecare moment al actului creativ, stilul ei fiind direct, sincer și extrem de natural.  În prezent, pe lângă activitatea de traducător, invitata noastră de azi scrie în publicația Playboy ( interviurile luate de ea sunt excelente, avem de luat lecții tanti Jeni…) și pe BLOGUL personal, acolo unde veți afla mult mai multe despre draga noastră Lorena.

Eiiii, dar să vedem ce ne spune dumneaei despre latura ei culinară:

”Câteva cuvinte: nu ştiu să gătesc, deci nu gătesc. Am fost copilul stângaci pe care femeile familiei l-au ţinut departe de bucătărie, să nu răstoarne şi să nu verse nimic. Oricum, sunt într-o perpetuă cură de slăbire. Partea fascinantă a culinarului, din punctul meu de vedere, e plimbarea prin piaţă, selecţia legumelor, culorile şi parfumurile lor. În rest, de acţiunea propriu-zisă a gătitului mi se fâlfâie amplu. Rectific: o detest din toată inima. Poate ura mea viscerală faţă de gătit vine din ura viscerală faţă de îndemnul „La cratiţă, fă!” Susţin industria restaurantelor bune din România.”

Interesant… presimt că ziua de azi va fi o adevărată provocare culinară pentru noi toți… Mai bine să le ascultăm pe tanti Jeni și Lorena în discuția lor obișnuită la cafeluța fierbinte și aromată servită pe măsuța din bucătărie…

T.J.: Se spune că bărbații sunt bucătari mai buni decât femeile: cât de adevărată crezi că este această afirmație?

Lorena: Depinde de bărbat şi depinde de femeie. Eu, una, recunosc că orice bărbat din lumea asta e un bucătar mai bun decât mine.

T.J.: Să presupunem că editorul tău îți sugerează să scrii o carte care să aibă un subiect legat de sex și bucătărie. La ce fel de poveste te-ai gândi?

Lorena: Un fotomodel care şi-a petrecut întreaga viaţă abţinându-se de la mâncare pierde un contract în faţa unei rivale care mănâncă tot ce-i trece prin cap, dar e slabă ca un băţ de chibrit. Cuprinsă de o furie nebună, femeia face un tur al restaurantelor mega fancy unde a avut întâlniri de afaceri, unde comesenii s-au înfruptat din ce-au vrut iar ea s-a mulţumit cu o ciorbiţă de legume sau o sălăţică şi apă plată. (Flashbacks cu orgii culinare). Pe acelaşi pattern, intră peste „bucătarul-şef”, îl violează necruţător pe masa pe care acesta găteşte, apoi îl omoară. Abia după ce a rezolvat vreo zece şi se pregăteşte să facă acelaşi lucru cu rivala ei norocoasă, e prinsă brusc asupra faptului de bucătarul personal al acesteia şi este predată justiţiei. Scena finală: ea, la închisoare, făcând mofturi că mâncarea o îngraşă şi făcând în neştire abdomene pe podeaua murdară.

T.J.: Ce fel de mâncare sau gustare te inspiră atunci când scrii?

Lorena: Am în apropiere de casă un magazin care vinde alune, fistic, caju, stafide, etc. la vrac. Îmi cumpăr câte 50 de grame din 4-5 feluri diferite şi le amestec pe o farfurioară. Aş ronţăi o tonă din combinaţia asta. (Te rog, nu calcula caloriile!)

T.J.: Dacă de mâine ți s-ar impune să ții o rubrică culinară în revista la care scrii, ce subiect ar avea primul articol?

Lorena: „Primul tău eşec în bucătărie” – quiz cu vedete.

T.J.: Să zicem că primești o ofertă de nerefuzat pentru un rol într-un film la Hollywood și va trebui să locuiești acolo un timp îndelungat.  Ce ți-ar lipsi cel mai mult din România?

Lorena: Doar oamenii pe care îi iubesc. În rest, obiectele sunt înlocuibile. Iar pisica mi-aş lua-o cu mine. Ce e o divă fără un „pet”?

T.J.: Care a fost cel mai mare succes culinar al tău? Dar cel mai mare eșec?

Lorena: N-am prea avut succese culinare. Dar desigur, ingredientele pentru o salată le pot tăia mărunt până şi eu. Eşecuri înregistrez ori de câte ori intru în bucătărie cu scopul pervers de a găti ceva. Ultimul eşec a fost un spanac ratat: întâi am ars ceapa, apoi am scăpat prea mult lapte. Asta e, nu putem fi buni la orice.

T.J.: Cum te-ai pregăti pentru un rol principal într-un film gen ”Julie & Julia”?

Lorena: Orice pentru artă! M-aş duce acasă la mama sau la o prietenă care găteşte cu o sacoşă de ingrediente şi aş zice: „ACUM mă vei învăţa să gătesc ce am de gătit în scenariu.” Şi aş arde primele zece tentative, dar pariez că a unşpea mi-ar ieşi. Bun, o să zici tu, şi fără un rol principal la Hollywood nu poţi face chestia asta? Mi-e lene, voi răspunde eu. Prefer să fac lucruri care-mi plac.

Interesantă cartea aceea, cu fotomodelul…  și cred că și quiz-ul acela cu vedete ar fi tare! Hmmm… să dau un telefon anonim la editorul Lorenei să-i sugerez chestiile astea? Ce ziceți? Dar mai bine după masă, fiindcă presimt că Lorena ne va găti ceva până la urmă. Tocmai s-a suit pe scena improvizată, alături de tanti Jeni și în lumina reflectoarelor ne va prezenta rețeta de astăzi:

”Nu ştiu să gătesc. De aceea reţeta va fi salată bulgărească iar la desert facem ceva simplu: salată de fructe cu frişcă. Iată cum le gătește personajul Lorena inspirat și jucat de actrița Lorena Lupu. ”

Luminile scad, reflectoarele sunt ațintite spre scenă. Gong!

ACTUL 1: Salata bulgărească

Problema Lorenei cu bucătăria este în primul rând de natură psihologică: scoate o grămadă de vase de care nu are nevoie, se învârte printre ele ca un koi într-o găleată (la peştele koi ne referim, desigur), şi nu are pic de răbdare. A venit de la piaţă cu un kilogram de roşii, unul de ardei, unul de castraveţi, o punguţă de măsline şi nişte cepe frumoase. Are în frigider un caşcaval (e ok să înlocuim telemeaua? întreabă. Nu îmi place pentru că e prea sărată şi nu am răbdare să stau s-o desărez), nişte şuncă presată feliată şi câteva ouă. Pune ouăle la fiert şi începe să-ne povestească un film pe care l-a văzut ieri seară. „Şi legumele?” o întreabă tanti Jeni „Ah, da, legumele”, zice Lorena, le bagă pe toate într-un bol, le pune sub jetul de apă, începe să felieze caşcavalul, apoi îşi aminteşte de un banc cu negri.

Tanti Jeni dă ochii peste cap şi stinge discret focul de sub ouă. Bineînţeles, Lorena l-a dat prea tare şi unul dintre ouă s-a crăpat, dar nu-i bai, în salată merge şi aşa.

„Văleu, frigee!” exclamă Lorena, pescuind ouăle cu vârful degetelor şi începe să sufle în ele.

„De ce nu le laşi să se răcească şi nu termini cu caşcavalul ăla?”, întreabă tanti Jeni. Dar e târziu, Lorena a abandonat ouăle şi s-a apucat să scoată sâmburii din măsline.”E naşpa să stai să le piguleşti printre dinţi în salată”, explică ea.

Apoi se alarmează:

-Unde-s legumele? Unde am pus legumele!? Nu le-am uitat la piaţă, nu?

– În chiuvetă, la spălat, oftează tanti Jeni.

Pe scurt: gătitul Lorenei s-a finalizat aşa: Tanti Jeni a făcut toată treaba iar Lorena a asigurat conţinutul emoţional.

Finalul Actului 1. Cortina cade. Aplauze puternice.

În antract mulțimea servește cu nesaț din salata bulgărească, dar mai pe fugă, așa, pentru că tocmai bate gongul pentru actul doi.

ACTUL DOI: Salata de fructe cu frișcă

Pe scenă sunt Lorena și Miruna, în fața unei grămezi mari de fructe: mere, banane, ananas, kiwi, portocale, două-trei lămâi și un bol mare de frișcă. Miruna, cu șorțulețul ei cel roz și zâmbetul ei ca o gondolă ia cu mânuțele delicate câte un fruct, îl curăță tacticos și îl taie cubulețe sau felii, după caz. Lorena, face și ea același lucru, dar o privește lung și pofticios pe Miruna, lupul din Lorena trezindu-se încet la viață. Apoi o ademenește lângă ea: ”Vino mai aproape, Miruna, arată-mi și mie cum faci cu cuțitul ăla” Miruna se apropie inocentă, privirea Lorenei are o sclipire ciudată. Miruna explică și taie delicat la fructe, ca un bijutier care șlefuiește un diamant neprețuit. Lorena cu un gest brusc, ia cu degetul niște frișcă din bol și o unge pe Miruna pe obraz. Prințesa dulciurilor rămâne o clipă blocată, nedumerită. Lorena profită de acest lucru și linge rapid și cu nesaț frișca de pe obrazul Mirunei. Miruna se dă un pas înapoi, se încruntă și o stropește cu frișcă pe Lorena.  Lorena răspunde cu o nouă salvă de frișcă, aruncată de data aceasta cu o lingură mare. Miruna contraatacă . Toată scena se umple de frișcă. Lorena și Miruna devin rapid două siluete albe care până la urmă se încleștează în luptă corp la corp. Tanti Jeni aleargă pe scenă și încearcă să intervină între ele pentru a calma situația. Se umple și ea de frișcă de sus până jos.

Cortina cade. Cade de tot, din cauza cățelului Dowgird care a tras de ea mârâind nervos. Cortina se așterne peste trioul Lorena-Miruna-Tanti Jeni care seamănă acum cu trei fantome ce împart același cearșaf purpuriu.

Mulțimea este în delir și aplaudă furtunos. Bătaia cu frișcă se extinde și printre spectatori, care aruncă frenetic cu salve de frișcă proiectate din lingurițele de pe mese. Cred că este momentul să pun dedicațiile muzicale. Ufff… stați că mi-a scris Lorena pe un bilețel ce piese să pun, acu ea fiind ocupată cu prestația de pe scenă… ăăăă de sub cortină. A, am găsit. Mi-a scris așa:

”Să fie un fragment cu: e frumos la piaţă, e aer liber şi lume colorată. Şi totuşi, mă simt puţin aşa:”

”Apoi, la perpetua cură de slăbire:”

[Youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zhfLfJCqrqI]

Ei, fraților, cam asta e pentru azi… Eu stau liniștit și aștept ca Lorena, Miruna și tanti Jeni să obosească și să calmeze situația. S-a dus naibii programul artistic de azi! Și io care credeam că Lorena ne va recita sau ne va citi ceva din cărțile ei… Eh, cu cenaclul o lăsăm pe altădată! Deci vă așteptăm și pe voi la salata bulgărească și la o bătaie cu frișcă. Hai, dați năvală și poftă mareeeeee!!!


Ciorbică de văcuță cu ardei gras. Tartine vesele. Madelene cu ghimbir și portocale

Februarie 22, 2011

Azi noapte am visat că eram pe o plajă însorită din Tenerife. Nu știu dacă era chiar în Tenerife, dar așa mi-ar plăcea să cred. Valurile azurii scăldau ritmic și liniștit nisipul auriu și fin iar soarele dogorea peste măsură pe cerul senin. Stăteam pe un șezlong și mă bronzam, gândindu-mă la metempsihoza vidului cosmic, fiind întrerupt din când în când de câte o tenerifeancă ( cred că așa se numesc băștinașele din Tenerife, nu?) care mă întreba cu glas duios, dacă mai doresc vreo răcoritoare, bere sau doresc să mi se aducă prânzul. Nu răspundeam deloc, expediind cu un gest leneș tenerifencele, una câte una. Păi, metempsihoza visului cosmic este o problemă globală, universală chiar, care necesită multă, multă concentrare și nu puteam fi întrerupt. Până la urmă, în vis, aud glasul puternic și melodios al lui tanti Jeni: „Auzi, mă? Eu mai stau mult după fundu tău cu masa? Vii odată sau ce faci?” Vă dați seama că m-am trezit în secunda doi… Apoi m-am uitat pe fereastră și am văzut ninsoarea de afară…. Speram din tot sufletul să fie un screensaver, ceva, dar nu. Ninsoarea era reală. Am încercat din răsputeri să mă întorc în vis la plaja aceea, dar în zadar: vocea lui tanti Jeni a șters orice urmă și posibilitate de întoarcere… Nu mai pun la socoteală că m-a apucat o foame maximă. Ufff! Și uite așa, îmbracă-te Gheorghe și ieși afară, zgribulește-te prin viscol și frig și du-te la Cantină, unde e cald și bine. Străzile erau relativ pustii, puținii trecători mergând grăbiți și înfofoliți printre fulgii de zăpadă mari și scămoși. Niște domni în salopete portocalii, ghidau cu lopețile șuvoiul de apă murdară de pe marginea străzii către o gură avidă de canalizare, mai avidă decât botul motanului Stanislas când vede un bol mare de cartofi prăjiți.

La Cantină, liniște și pace. Curtea este acoperită de zăpadă, iar tanti Jeni mi-a pregătit deja lopețile pentru a curăța curtea când se oprește ninsoarea, doar știți cât de grijulie este dumneaei când e vorba de activitățile mele pe la Cantină. Eiiii, dar cum nu poți să te apuci de muncă pe inima goală, hai să dau o raită prin bucătărie, să mă energizez cu o cafeluță puternică și aromată a la tanti Jeni și să vedem ce bunătăți ne pregătește dumneaei pentru ziua asta ninsă și friguroasă.

500 de grame de carne de văcuță, două cepe albe și mici, un morcov mare, o legătură de ceapă verde, un litru de borș, o țelină, niște fire de pătrunjel, dou ardei grași și frumoși, trei linguri de pastă de tomate, trei linguri de mazăre boabe, sare și piper.

După ce curăță ardeii, ceapa albă,morcovul și țelina, tanti Jeni le taie corespunzător, adică ceapa mărunt, iar restul de legumioare în cubulețe colorate, punându-le apoi la fiert într-o oală cu apă și sare. Carnea de vită, tăiată și ea cubulețe, fierbe separat în altă oală cu apă, spumându-se periodic, iar după o oră de fiert bolborosit, în supica asta rezultată se adaugă legumele fierte, ceapa verde călită în prealabil, iar după vreo zece minute tanti Jeni toarnă cu grație borșul și pune cu lingura pasta de tomate, lăsând încă zece minute totul la fiert, la foc iute. După ce se oprește focul, tanti Jeni presară cu degetele ei pricepute verdeața tocată mărunt și potrivește la fix gustul cu sare și piper. Mmmmm… ce bună eeeee! Miroase atât de frumos și este atât de gustoasă… Mai ales că fiecare castronaș de ciorbică se servește cu un ardei iute și cu smântână. Irezistibil, de-a dreptul!

Cât timp a fiert ciorbica asta, tanti Jeni nu a stat degeaba ci a pregătit niște tartine delicioasă cu șuncă și cremă de brânză. La zece felii de pâine toast, dumneaei a folosit zece felii de șuncă, zece fâșiuțe de ardei gras galben, zece linguri de cremă de brânză, zece linguri de alune de pădure măcinate bine, precum și prietenii casei, sarea și piperul. După ce a tocat mărunt de tot șunca și ardeii, i-a amestecat cu crema de brânză și cu alunele măcinate, a potrivit gustul cu sare și piper și a uns feliile de toast cu această minunăție de compoziție. Feliile au fost puse într-o tavă și au stat apoi cuminți la cuptor, pentru vreo cinci minute la foc încins. Ufff… deja am ras un platou să știți, că nu am mai putut de poftă… sunt absolut delicioase tartinele astea și promit că vă las și vouă, să știți!

Dar să vedem cu ce ne încântă Miruna azi la desert. Mmmmm… cu niște delicioase madelene cu ghimber și portocale, tocmai bune să fie servite lângă o cană de ceai fierbinte, de fructe de pădure… Ia fiți atenți:

La 250 de grame de făină alba, prințesa dulciurilor mai folosește patru ouă, 125 de grame de unt de masă, 250 de grame de zahăr brun, o linguriță cu vârf de ghimbir ras, niște esență de portocale și zeama de la o lămâie. După ce bate albușurile spumă, Miruna amestecă cu mânuțele ei delicate untul topit cu esența de portocale, zeama de lămâie, gălbenușurile de la ouă și zahărul brun, amestecând totul până la omogenizare. Apoi încorporează treptat, în ploaie ( aș zice în ninsoare, de fapt) făina și albușurile bătute spumă. După ce încălzește un pic formele de madelene, le tapetează cu unt și le umple cu compoziția asta delicioasă. Le pune apoi la cuptor, la foc mic, până când se rumenesc frumos și auriu la suprafață, după care, Miruna le pune frumos pe un platou de unde așteaptă să fie servite. Mmmm…. Miros atât de apetisant și stau atât de cuminți pe platoul acela… Hap! Am luat una…. Bună și pufoasă, dragilor, sinmți cum se topește în gură și pătrunde în metabolism…

Eh, cam asta e fraților pentru meniul de azi. Ciorbica e fierbinte, tartinele la fel, ar madelenele pufoase vă așteaptă să le serviți cu o cană fierbinte de ceai. Eu mă retrag sp mai visez un pic la plaja aia din Tenerife, că după aia, ufff… trebuie să dau zăpada… Hai, dați năvală și poftă mareeeeee!!!


Guest-Star Day: Ratatouille

Februarie 17, 2011

Dragele mele, dragii mei, ce mai faceți voi? Sper că aveți o săptămână pe cinste și că ziua asta de joi vă găsește bine sănătoși și cu poftă de viață. Nu de alta, dar e păcat să vă găsească altfel, pentru că azi la Guest-Star Day avem un invitat cu totul special. Doamnelorrrr și domnilooorrrrr… aplauze prelungite pentru maestruuuul… Ratatouiiiiiiiille!!!! Da, dragii mei, nu exagerez cu nimic, Ratatouille este un maestru în ale bucătăriei, ”… un pic scientist, un pic bucătar și un pic mai mult …  însurat”, așa cum se descrie dumnealui pe pagina ”despre autori” a blogului COOLNEWZ, acolo unde maestrul Ratatouille este co-autor și se ocupă, ați ghicit, de posturile legate de arta culinară. Ei, bine, invitatului nostru de astăzi îi displace să vorbească prea mult despre el însuși… totuși ne-a descris un pic câte ceva despre domnia sa, în câteva cuvinte:

”Nici din 10 încercări nu ați ghici de unde vine chestia cu gătitul la mine … Este ceva legat de nevoia (care devine presantă la o anumită vârstă) de a impresiona fetele. Unii băieți jucau bine fotbal, alții aveau carioci străine, sau și mai rău – ”ciunga” … Ei bine, trebuia să găsesc și eu ceva! Și cum olimpiadele de matematică sau de fizică nu erau o opțiune cu care să te afișezi, m-am gândit că ar fi cool (newz) pentru fata căreia se întâmpla să-i fac ochi dulci, intr-un moment sau altul, să știe că pot să-i pregătesc, de exemplu, niște delicioase clătite. C’mon … cine nu știe să facă clătite?! Și unde mai pui că asta asigura accesul într-un spațiu acoperit, respectiv o bucătărie care de obicei este atașată unui apartament … ce să mai … o alternativa de vis la băncile de prin parcuri! Dar apoi venea automat întrebarea izvorâtă din ochii uimiți și gura rotundă: Tu știi să gătești?! În clipa asta nu trebuia să te grăbești! Un pic indiferent, natural, cu o modestie controlată, nici prea mare, nici prea mica (modestia, da??) spuneam: Ei, da, mici chestii … un tort Joffre sau daca-s mai obosit, un tort de bezea … Vă dați seama că nimeni nu prea rezista!

Mai târziu, când mi-am luat haine de primeneala (că bani de cheltuiala n-aveam) și mi-am pus traista-n băț plecând către soare-apune, gătitul a devenit o necesitate. Atunci a trebuit să apelez la memoria mea vizuală și afectivă și să-mi amintesc cum făcea mama ciorbe și cozonaci.

În prezent gătitul se împarte în două în ceea ce mă privește: gătitul utilitar și gătitul artistic. Gătitul utilitar este acea oala de supa sau de borș pe care o fac sâmbăta ca să ajungă întregii familii până vinerea viitoare. Gătitul artistic constă în pregătirea mesei de prânz sâmbăta și duminica, singurele zile când ne adunam cu toții în jurul mesei sau pregătirea unei mese pentru musafirii care se întâmpla să ne calce pragul cu sau fără vreo ocazie.”

Interesantă treaba asta cu gătitul utilitar și gătitul artistic… seamănă cumva cu alpinismul… sau cu patinajul… oricum, în esență cred că ar putea fi aprobate ca probe sportive la o viitoare Olimpiadă, nu? Eh, dar destul cu aberațiile mele… sper că vă dați seama că e din cauza foamei. Hai să mai răbdăm puțin cu mâncatul și să vedem cum îl descoase tanti Jeni pe Ratatouille la obișnuitul interviu ce are loc la o cafea, la măsuța din bucătăria Cantinei:

T.J.: De când ai început să gătești și cine au fost primii tăi clienți la masă?

Ratatouille: Despre ceea ce m-a adus pe mine mai aproape de coada cratiței v-am povestit la început. Cronologic vorbind, primii oaspeți mi-au fost cei din cercul de prieteni. Însă o satisfacție aparte o am când îi am drept musafiri la masă pe părinții și/sau bunicii mei. Și nu, nu este întruchiparea vorbei ăleia că se-nvârte roata și acu pot eu să-i oblig pe ei să mănânce toate legumele din ciorbă așa cum făceau ei cu mine când eram mic! 🙂

T.J.: Care ar fi primele trei preferințe culinare ale tale?

Ratatouille: Greu de spus. Îmi place mâncarea gătita bine, cu o sensibilă valoare adăugată, îmi place să fiu surprins de combinații însă în diferite momente pot să am diferite pofte care pot merge de la ceva mai sofisticat gen piept de rață cu portocale până la un banal hamburger într-un fast-food.

Dar hai să dau totuși niște nume: piept de rata cu portocale, desigur. Apoi de câte ori mă duc la un restaurant Thai comand rață în sos de lapte de cocos cu red curry. Și o cremă de zahăr ars sau un tiramisu pentru un final cum se cuvine.

T.J.: Care bucătărie internațională îți place cel mai mult?

Ratatouille: În America am avut șansa să vizitez, culinar vorbind, multe regiuni unde incă fizic nu am ajuns. Daca restaurante indiene găsești cam peste tot, în timp ce alea chinezești sunt în multe locuri comasate cu cele japoneze sau vietnameze în ceea ce se cheamă “Asian restaurants”, în Washington DC însă am avut ocazia să gust din bucătăria etiopiana sau autentic coreeană. Și aici mi-e greu să fac un top al preferințelor, totul reducându-se la capricioasa noțiune de “chef”. Niște momente care mi-au rămas întipărite pe retină: o taverna de cartier in Padova, fără nici o legătură cu cărările turistice, o pizza quattro formaggi cu blat subțire și aromă puternică. Un BBQ într-un restaurant coreean din Seoul, plin de fum și cu o grămadă de chelnerițe care se plimbau pe acolo în șosete ce fuseseră odată albe și îmi arătau cum se taie carnea cu … foarfeca înainte de a o pune pe grătar. O grămada de prieteni adunați în jurul unui tuci cu fondue făcut din Gruyere si Vacherin Fribourgeois – jumi-juma. După cum vezi, tanti Jeni, numai mâncăruri în urma cărora trebuie să-ți aerisești bine de tot hainele J

T.J.: După modelul CoolNewz, ai în plan un proiect gen coolFood?

Ratatouille: Aș vrea dar (din păcate) cred cu tărie că fiecare dintre noi trebuie să rămână la ceea ce se pricepe cel mai bine. Ca să pot vorbi de un astfel de proiect mi-ar trebui două lucruri: să am o școala în sensul ăsta pentru că altfel ajungem să ne pricepem cu toții la bucătărie așa cum ne pricepem la fotbal și la politică. Cu mașinile ne-am mai potolit de când cu Daciile astea noi. A doua chestie de care am nevoie este mai mult timp. Deocamdată, bucătăria este pentru mine doar un mic hobby.

T.J.: Procentual: cât ești scientist, cât ești bucătar?

Ratatouille: Oh … întrebare cu capcană! 🙂 În bucătărie poți da frâu liber imaginației și inspirației, în laborator însă nu prea merge. Aș spune că în bucătărie sunt și scientist (sună cam pompos, nu?!), însă în laborator nu sunt și bucătar!

Partea de scientist din mine mă îndeamnă totuși să răspund la întrebare așa că voi spune: 80 – 20, dar ăia 20 se manifestă numai în bucătărie 🙂

T.J.: Ce ai inova, din punct de vedere științific în bucătăria modernă?

Ratatouille: Pe tema asta trebuie să facem un interviu separat. Mă voi limita numai să vă stârnesc un pic curiozitatea cu un singur exemplu: cea mai cremoasă înghețată pe care am mâncat-o vreodată a fost congelată în azot lichid. Bună tare! Și cu un oarecare efort cred că fiecare dintre noi putem obține un termos de azot lichid și putem face încercarea asta. Ar trebui să punem totuși o mica steluta aici referitor la “personal safety” 🙂 Urmatorul pas este sa incerc cu heliu lichid numai ca acolo-i frig tare si cam greu ($$$) de gasit

Aoleuuuu… după atâta plimbare pe harta culinară a globului, chiarcă u mai rezist ade foame! Maestreeee! Puneți șorțul și la treabăăăă! Hai să vedem cu ce bunătăți ne va răsfăța azi domnul Ratatouille… Maestre, aveți cuvântul!

”M-am oprit asupra unei rețete foarte sympa ce se pretează mai degrabă unui antreu sau unei gustări ușoare de vară și are drept puncte de reper gustul brânzei de capră înconjurată din toate părțile de savori mediteraneene: ulei tulbure de măsline (200 ml), măslinele (50 gr) însele pe care le prefer într-un amestec de Provence, acele măsline mici, alungite, marinate la rândul lor cu toate ierburile posibile, ceva busuioc verde și usturoi (2 căței) proaspăt zdrobit, piper negru măcinat grosier și o baghetă albă cu coajă crocantă din care să fim gata să tăiem vreo 12 felii groase. Pentru sublinierea gustului aș mai pune alături niște andive albe, iar pentru ornament câteva frunze de andive roșii.

Dacă musafirii se anunță din timp, atunci aș prefera să încep pregătirile cu o seară înainte, pentru ca brânza de capră să se macereze peste noapte în amestecul de usturoi si busuioc, sărat, pipărat și înecat în uleiul de măsline. Îmi place brânza de capra un pic maturată, însă care nu a ajuns încă foarte uscată … în franceză numele duce cu gândul la chestii nu neapărat comestibile: “crottins de chevre”. 🙂

Restul este floare la ureche. Am pus pe un grătar cele 12 felii de pâine și după ce s-au rumenit frumos am pus pe fiecare câte o felie de brânză scoasă din marinada de peste noapte și le-am mai dat încă vreo 5 minute la grătar. Între timp am așezat frumos andivele și măslinele pe un platou, odată ce sunt gata tartinele cu brânză de capră printre ele iar restul de marinadă picurat deasupra întregului ansamblu.

Cam asta e! Cred ca orice inamic al brânzei de capră se va înmuia după această desfășurare de forțe!

Vaaaaai, maestre, de mult nu am mai mâncat ceva atât de delicios! Parol! Atât de simplu și atât de gustos…. Mmmmmm. Incroyable! Dar la desert ce o pregăti oare maestrul Ratatouille? Ia să-l ascultăm…
”Pentru desert m-am gândit să vă ofer niște Pere în vin roșu.

Este vorba de un desert simplu și delicat, numai bun să intre în portofoliul Mirunei și care se potrivește serilor încă reci de sfârșit de februarie. OK, desertul nu prea este indicat seara, dar aici nu suntem pe un blog nutriționist, nu-i așa?

Pentru 6 guri pofticioase am ales 6 pere din soi parfumat, cu codița și eventual frunza atașata codiței, coapte, însă nu foarte moi având în vedere tratamentul la care urmează să le supun. Îmi mai trebuie o sticlă de vin roșu, vreo 6 cuișoare și cam jumătate de nucșoară rasă fin, totul îndulcit cu 100 gr zahăr brun.

Pun totul mai puțin fructele într-un vas de inox suficient de mare încât ulterior să încapă și perele și încălzesc ușor până amestecul începe să bolborosească. Între timp, am curățat perele de coajă păstrându-le codița și frunza pe care le adaug în vin  având grijă ca fierberea să se păstreze delicată. Le mai întorc din când în când astfel încât să se coloreze uniform. După circa 30 de minute las perele să se răcească în vin și le servesc la temperatura camerei. Un strop de ciocolată neagră și o picătură de cognac cred că desăvârșesc desertul.”

Maestre, jos pălăria” Uite, tocmai am făcut rost de cele șase guri pofticioase: a mea, a mea , a mea, a mea, a mea și a mea. Sunt șase, da? Hai, la treabă, cu următoarea semi-duzină…

Eh, dar până pregătește maestrul restul de pere în vin pentru vizitatorii Cantinei, să vedem ce ambianță sonoră ne propune dumnealui:

Eiii, dragilor, cam asta a fost ziua minunată de azi… Mulțumim din suflet maestrului Ratatouille pentru meniul delicios și pentru ambianța excelentă și vă invităm și pe voi să vă delectați cu bunătățile preparate de invitatul nostru drag. Hai, dați năvală și poftă mareeeee!!!


Salată de pui cu mere și țelină. Roșii umplute cu șuncă. Banane în sos caramel și portocale

Februarie 14, 2011

Pentru că azi e o zi specială și pentru că avem nenumărate rezervări de mese în doi, azi tanti Jeni și Miruna s-au gândit ele dragele să ne răsfețe cu un meniu cu totul și cu totul special pentru seara asta. Ceva ușor, lejer, care să fie pe placul tuturor. Așa că, după o lungă și istovitoare ședință care a ținut cinci minute, cele două gospodine s-au apucat de treabă.

Tanti Jeni a făcut pentru început o minunată salata de pui cu țelina si mere. Mmmmm… bun, ușor și gustos!

La 600 de grame de țelină, dumneaei mai combină 500 de grame de mere, 300 de grame de piept de pui fiert, o lamâie mare și aurie, 150 de grame de cașcaval, un pahar de smântână, 2-3 linguri de ulei, și un pic de sare.

Țelina și merele, curățate și spălate, se taie în fâșii foaaaaaarte subțiri. Nu știu cum reușește tanti Jeni să facă chestia asta, probabil are un cuțit din ăla cu lamă de sabie ninja. Pentru a-și păstra culoarea, țelina și merele sunt stropite în timpul felierii cu zeamă de lămâie. Tot cu cuțitul acela nemaipomenit, tanti Jeni taie și pieptul de pui în fâșii foarte subțiri.Bate apoi smântâna cu uleiul, o potrivește la gust cu un pic de sare și o acrește cu zeama de lămâie. După ce amestecă totul într-un bol aspectuos, dumneaei presară peste această salată minunată niște cașcaval ras, ca o zăpadă magică. Bolul este pus degrabă la frigider, nu numai pentru a se păstra până la servire ci și pentru a feri salata de privirile mele pofticioase.

Dar, gândul la salata mai sus amintită îmi este abătut de cealaltă minunăție pregătită azi de tanti Jeni, și anume niște delicioase roșii umplute cu carne.

Pentru preparare, tanti Jeni alege roșii mari, frumoase, cărnoase, coapte dar tari. Să vedeți ce tacticoasă e dumneaei când face chestia asta! Le studiază cu lupa, ca un bijutier care evaluează un diamant de nuștiucâte carate din alea. Buuun… Roșile care trec testul critic al lui tanti Jeni sunt spălate, apoi li se taie căpăcelul și se scobesc ușor, ca pentru umplut. După ce se presară cu puțină sare, se pun pe o sită cu scobitura în jos, să se scurgă bine.

Ei, acum tanti Jeni trece la prepararea umpluturii delicioase. Pentru asta, dumneaei combină vreo 200 de grame de șuncă, tocată mărunt de tot, vreo șapte ouă, două linguri de pătrunjel, niște maioneză făcută dintr-un ou, un pic de muștar, ulei și sare. După ce fierbe ouăle tari, tanti Jeni le lasă la răcit, apoi le decojește și le taie în două, pe lung. Scoate gălbenușurile, le zobește bine cu furculița și le amestecă bine cu șunca cea tocată mărunt de tot, verdeața și maioneza, umplând apoi cu acest amestec roșiile primitoare. Deasupra lor, tanti Jeni toarnă cu delicatețe un sos minunat făcut miezul roșilor pasat printr-o sită și frecat energic cu muștar, ulei și un pic de sare. Minunat! Fiecare roșie este decoartă apoi cu migală cu felii de albuș, ca niște zâmbețele albe. Platoul astfel obținut se pune la frigider și așteaptă să fie servit.

Eiiiii, dar să vedeți ce desert a pregătit dulcea Miruna pentru seara asta specială! Niște extraordinare banane în sos caramel și portocale! Fiți atenți cum a procedat prințesa deserturilor:

La două banane, ea a mai folosit trei linguri de zahăr brun, 150 de mililitri de suc de portocale, o jumătate de baton de vanilie, scorțișoară, o portocală, o lingură de suc de lime (o sursă excelenta de acid citric, fibre, carbohidrați, grăsimi, vitamine din complexul B, fosfor, calciu si vitamina C), două linguri de lichior de portocale și 70 de grame de unt

Miruna caramelizează zahărul la foc mic, într-o crăticioară. Amestecând des, până când aceasta devine auriu, după care adaugă cele 80 de mililitrei de suc portocălesc și amestecă rapid. Intră apoi în scenă vanilia răzuită și scorțișoara, moment în care Miruna crește un pic puterea focului și lasă sosul să spumeze un pic, totul durând cam un minuțel. Cu mânuțele ei delicate, Miruna toarnă cu precizie de chimist sucul de lime, deliciosul lichior și coaja de la portocală, răzuită fin, și lasă totul să dea în câteva clocote. Adaugă apoi untul, tăiat bucățele fine și amestecă cu grijă pânjă se dizolvă. La final, Miruna toarnă cele 80 de mililitri de suc de portocală rămași. Bananele-babanele sunt tăiate mai întâi pe lung, apoi în felii grosuțe și sunt puse în sos, amestecând. Eiii, tot sosul acesta se pune în boluri și stă și el la frigider. Evident Miruna s-a mișcat și ea repede la faza cu frigiderul, nu cumva să bag eu degetul să iau o gură, așa de poftă.

Uhhh, sper că vă place meniul special de azi și vă așteptă cu drag să veniți cu perechea pentru a sărbători Ziua Îndrăgostiților aici la Cantină. Felurile sunt gata pregătite și vă așteaptă cuminți în frigider. Din păcate numai tanti Jeni și Miruna au cheia de la ușa acestuia, așa că vă aștept și eu cuminte, poate mă aleg și eu cu vreo porție. Așa că nu mai așteptați, da? Vă rog frumos… Hai, dați năvală și poftă mareeeeee!


Guest-Star Day: Laurențiu Matache

Februarie 10, 2011

Eiii, dragi mei, vremea ține cu noi și azi, în minunata zi de joi, când organizăm aici la Cantină, așa cum v-am obișnuit, evenimentul nostru tradițional și anume Guest-Star Day. Soare, cald, frumos, aer de primăvară… tocmai bun de făcut poftă de mâncare. Și pentru că veni vorba de cele de-ale gurii, să vedem cine vine azi la Cantină să ne prezinte latura sa culinară și să ne răsfețe cu bunătăți: doamneloooorrr și domnilorrrrrr, aplauze puternic pentruuuu Laurențiuuuu Matacheeee!!!

Tanti Jeni și Miruna îi urează bun venit invitatului nostru de azi și îl conduc la braț în incinta Cantinei, acolo unde dragul de Laurențiu ne va dezvălui câte ceva despre pasiunea sa culinară.

Invitatul nostru de azi este ziarist cu ștate vechi și , așa cum spune și pe BLOGUL lui personal ”sângele de ziarist nu se schimbă”, ceea ce mi se pare normal când exersezi o meserie cu pasiune, Dumnealui a lucrat o bună perioadă la portalul de știri de business ”Wall-Street”, la cotidianul ”Business Standard” precum și la B1TV. În prezent, Laurențiu face parte din echipa Pixelului Albastru, un blog care dezbate, printre altele, o mulțime de subiecte interesante din industria IT&C. Dar să vedem ce ne spune Laurențiu despre sine, cu cuvintele lui:

”Cândva eram pasionat și făceam cu multă plăcere meseria de ziarist IT&C, acum am devenit mic antreprenor în online, iar alături de o echipă minunată încercăm să transformăm Pixelul Albastru într-un site care să conteze pe piața online din România.

Mi-am făcut veacul câțiva ani pe la Curierul National, Business Standard și Wall-Street ca și ziarist IT&C . M-am oprit la Business Standard, iar odată cu închiderea acestui cotidian am decis să îmi văd de treabă și să nu mai lucrez în presă (cel puțin momentan).

Acum mă dedic PIXELULUI ALBASTRU și mai multor proiecte de PR și social media. ”

Pe lângă cele de mai sus, să știți că Laurențiu este și un mare fan al artei culinare, dar despre asta vom afla mai multe în urma interviului lui tanti Jeni, pentru că iată, dumneaei, împreună cu invitatul nostru de azi se pregătesc să soarbă minunata cafeluță fierbinte și aromată, la una din măsuțele Cantinei. Să-i ascultăm, așadar:

T.J.: Care sunt, în opinia ta,  ingredientele unei omlete perfecte?

Laurențiu: Mie cel mai mult îmi place să fac omleta cât mai simplă. Ouă, cașcaval și multă verdeață. Nu știu dacă astea sunt ingredientele unei omlete perfecte, dar cu siguranță sunt ingredientele unei omlete delicioase. Era să uit. Nu folosesc ulei pentru a face omleta.

T.J.: De când ai prins drag de arta culinară și de unde ai deprins-o?

Laurențiu: Arta culinară am prins-o de la televizor. Eram un mare fan al emisiunilor lui Radu Anton Roman de pe PRO, iar de bucătărit m-am apucat când am plecat la facultate acum vreo 7 ani de zile. Eram prin Sibiu și era cam greu ca mama să îmi trimită mâncare la vreo 250 de km depărtare și de voie de nevoie, m-am apucat de gătit. Odată cu mutarea în București nu am abandonat această practică iar lucrurile au evoluat și azi experimentez rețete din ce în ce mai complicate.

T.J.: Cine gătește mai des: tu sau prietena ta?

Laurențiu: Gătește cel care are timp în ziua respectivă. Deoarece eu sunt “casnic” am mult mai mult timp decât ea.

T.J.: Cum ar fi în viziunea ta Internetul 3.0?

Laurențiu: Internetul 3.0 deja cred că îl vedem și îl trăim cu toții. Odată cu dezvoltarea rețelelor de socializare internetul a luat o altă direcție atât din punct de vedere al locului pe care îl ocupă în viața noastră cât și din punct de vedere financiar. De ce să ne ascundem, mulți dintre noi încercăm sau chiar reușim să câștigăm bani frumoși din dezvoltarea internetului.

T.J.: Care fel de mâncare preparat de tine este preferatul  prietenei tale?

Laurențiu: Nu știu dacă are vreun fel favorit. Cert e că nu mi s-a întâmplat niciodată să refuze vreun fel de mâncare.

T.J.: Va fi vreodată posibil să mirosim pixelii felurilor de mâncare postate pe blogurile culinare?

Laurențiu: Eu cred că da. Tehnologia evoluează și probabil se va inventa și dispozitivul care să ne “gâdile” simțurile .

Aoleuuuu… eu abia aștept să miros mâncarea online, să știți! Aia de pe bloguri nu numai că e minunată și savuroasă, dar nici nu se termină niciodată! Vă spun eu!

Dar a venit vorba despre mâncare, ceea ce știți doar că-mi stimulează foamea ceva de speriat! Să-i facem loc lui Laurențiu să se desfășare în bucătăria Cantinei și să ne răsfețe cu ceva bun de tot. Ia să vedem…

”Ca și fel principal, azi o să vă prepar niște delicioși cartofi cu rozmarin și friptură de pui. Rețeta pe care o pun azi în practică este una “furată” de la buna mea prietenă Mona Ardeleanu. Mai bine zis …..Mona m-a bătut la cap să o gătesc.

Pentru această rețetă îmi trebuie cam 1.5 kg de cartofi, 800g de grame de carne de pui,  ulei de măsline, puțină pastă de tomate, 4-5 căței de usturoi, sare, piper și bineînțeles celebrul rozmarin.

Se curăță cartofii și se taie cubulețe măricele și se pun la fiert pentru câteva minute. În timpul acesta punem și carnea să dea puțin în clocot.

Se ia un vas termorezistent (de preferință, dar merge și o tavă) și se unge cu ulei de măsline și se adaugă cartofii, iar deasupra lor carnea.

Se amestecă 400 ml de apă cu 100 g de pastă de tomate și cu cățeii de usturoi zdrobiți și se toarnă amestecul în vas. Se ține la cuptor cam o oră și 15 minute. ”

Ahhh… ce miros devastator vine din cuptooor! Deja mi-am pus babețica pentru că salivez p-aici în așteptarea cartofiorilor ăștia minunați. Să știți că sunt primu la porție, da?

Dar la desert oare ce avem? Laurențiu?

”La deserturi nu mă prea pricep, dar îmi plac la nebunie clătitele cu miere si nuci. Pentru clătite avem nevoie de 250 ml lapte, 3 ouă ,60 g unt sau margarina, 125 g făină, 20 g zahăr și ceva esență de vanilie.

Punem la încălzit laptele cu untul astfel încât untul să se topească dar laptele să nu dea în clocot. Se lasă la răcit și între timp amestecăm celelalte ingrediente … se freacă ouăle cu zahărul, se adaugă făina și amestecăm bine cu un tel, punem aromele, vărsăm laptele călduț dar nu fierbinte și amestecăm încetișor până obținem un amestec omogen.

Pentru coacerea clătitelor este bine să folosiți o tigaie specială antiaderentă. Dupa ce sunt gata, clătitele se umplu cu miere și nuci zdrobite. Mmmmmmm!”

Ei, da, cu desertul ăsta mi-a pus capac! Clătitee sunt bune, aurii și pufoase, iar Laurențiu le-a împachetat cu grijă, nu cumva să se irosească vreun pic din prețoasa umplutură, atât de bună și crocantă…

Să vedem acum ce ambianță sonoră ne pregătește Laurențiu pentru savurarea bucatelor pregătite de dumnealui:

Minunat, excelent! Nu mai am cuvinte de superlativ în vocabular, să știți! Cred că trebuie să mai studiez DEX-ul ăla pentru a-mi mai îmbogăți vocabularul de epitete culinare… Muțumim din suflet lui Laurențiu pentru minunata zi de astăzi și pentru că ne-a făcut onoarea să aflăm mai multe despre latura sa culinară și vă invit și pe voi, dragilor să degustați bunătățile astea delicioase! Vinul alb este pregătit în carafe să știți! Hai, dați năvală și poftă mareeeee!!!


Pulpe gratinate de pui la cuptor. Cremă caramel cu struguri

Februarie 8, 2011

 

Nesuferit soarele ăsta! Și-a făcut un obicei foarte prost: răsare el cuminte acolo de după copacii din fața ferestrei mele și se apucă, dis de dimineață, să mă gâdile pe față cu razele alea jucăușe ale lui și nu mă lasă să dorm și io liniștit. Ba pe nas… ba pe bărbie… ghidi-ghidi… Eeeee, lasă domnu soare că-mi pun eu jaluzele, să te văd atunci ce mai faci! NA! Acuuuu… că tot m-am trezit ia să dau o tură pe la Cantină să mă trezesc cu cafeluța aceea minunată pregătită de tanti Jeni și să vedem cu ce bunătăți ne mai răsfață azi.

Toate bune și frumoase la Cantină, să știți. Tanti Jeni și Miruna nu mai prididesc cu treaba iar bucătăria este „full-operational”. Tanti Jeni ne va răsfăța azi cu niște minunate pulpe gratinate de pui la cuptor. Delicios! Ia să vedem cum procedează dumneaei:

La patru bucăți de pulpe de pui, tanti Jeni mai combină niște ulei, sare, piper, ghimbir, frunze de țelină verde, o lingură cu unt, trei linguri cu pesmet, o lingură cu ulei de măsline, un cățel de usturoi pisat de tot și patru feliuțe subțiri de cașcaval

După ce le condimentează cu tot ce trebuie, tanti Jeni unge pulpele cu ulei și le pune la cuptorul încins în prealabil, pentru vreo 15-20 de minuțele. În timpul ăsta, dumneaei nu stă degeaba ci formează o pasta delicioasă din pesmet, unt, frunzele de țelină tăiate finescu de tot, uleiul de măsline, bietul usturoi pisat și niscaiva condimente din cele folosite și mai devreme la condimentarea pulpelor. Apropo de pulpe, tanti Jeni se uită degrabă în cuptor să vadă ce mai fac ele. Păi ce să facă? Sfârâie și sunt bronzate mai ceva ca la solar. Și miros așa de frumooooos… Acum că sunt rumenite, tanti Jeni scoate tava cu grijă din cuptor și unge cu delicatețe pulpele, cu pasta aceea magică de pesmet, punând apoi pe fiecare pulpișoară câte o feliuță de cașcaval, cu grija cu care ar pune o păturică peste un copilaș care doarme. Emoționant. Acum e momentul ca pulpișoarele să mai stea la cuptor vreo cinci minute, pentru a da răgaz pastei să fuzioneze cu carnea și cașcavalului să se întindă grațios peste tot și gataaaaa!!! Pulpițele sunt pregătite pentru servit, alături de o generoasă porție de puree de cartofi, pufos și auriu! Pentru doritori, o sălățică de murături ( gogoșari, castraveți, d-astea).

Așaaa… Ce avem la desert azi? Miruna noastră a făcut o delicioasă cremă caramel cu struguri. Știți doar, caramelul e preferatul Mirunei. La doi ciorchini mari și frumoși de struguri, se mai folosesc 500 ml de lapte, 6 linguri de zahăr, 4-5 linguri de coniac, o lingură de rom ( hmmm.. ce bine sună), 50 de grame de unt, 50 de grame de făină, vreo 30 de grame de amidon alimentar și niște zahăr vanilat. Albușurile și gălbenușurile se separă, fiecare având roluri separate în preparare. Albușurile se bat spumă și se adaugă romul și 4 linguri de zahăr. Miruna, dacă mai rămâne rom vezi că sunt p-aici… Așaaaa… Totul se bate în continuare și când se întărește albușul, se pune la frigider. Între timp, amestecăm făina, amidonul gălbenușurile și 250 de ml de lapte rece. Miruna are păhărele din alea gradate prin bucătărie, cred că i-a plăcut chimia când era mică. Separat se prepară caramelul, adică se caramelizează pentru început două linguri de zahăr și, după ce se răcește, se stinge cu restul rămas de lapte ( fierbinte de data asta) și se pune din nou la foc până devine totul omogen. Apoi adăugăm Le Cognac, Le Unt și compoziția cu gălbenușuri, amestecând încontinuu. Se mai ține pe foc până când această cremă minunată devine consistentă și amestecăm totul cu spuma de albușuri, dacă nu am uitat-o cumva în frigider, și cu zahărul vanilat. Acu intră pe rol strugurii. Se ia un ciorchine, se curăță boabele de sâmburi și se pun în cremă bob cu bob. Se amestecă. Miruna a pregătit niște boluri frumoase în care pune crema asta minunată, și a ornat fiecare bol cu restul de struguri. Minunat… Delicios…. Miam-miammmm…

Ei, dragilor, vă doresc o zi de marți excelentă și vă invit și pe voi să vă înfruptați din bunătățile astea minunate. Hai, dați năvală și poftă mareeee!


Clătite brașovene cu ficăței. Papanași delicioși cu ciocolată

Februarie 7, 2011

Aoleuuu… Hai că soarele e deja de trei sulițe pe cer și eu nu am ajuns încă la Cantinăăă!!! Păi cum ce-am făcut până acum? Mi-am revenit după week-end! Ce, credeți că e așa de ușor să-ți revii după două zile de lâncezeală? Noooo way… Până m-am treziiit, până mi s-a instalat panica de luni dimineațaaaa… până i-a trecuuuut, până mi-am făcut plaaaanuri, până am renunțat la eeeele, gata! S-a făcut prânzul și m-a apucat foamea! Așa că hai, fuga la Cantină, să-mi iau doza de cafeluță fierbinte puternică și aromată ( ce dacă nu mai e chiar dimineață?) și să vedem cu ce ne răsfață tanti Jeni și Miruna azi ca să ne meargă bine toată săptămâna…

A, dar să vă spun ceva, mai ales pentru cei care au deschis mai târziu aparatele de radio: să nu uitați să citiți în ce fel m-a descusut buna și draga noastră prietenă Mona Ardeleanu în INTERVIUL dat Blogospherei (punct)ro. Sper să vă placă! E o lectură bună în drumul vostru de astăzi către Cantină…

Dar să ne revenim la meniul de azi: Deci tanti Jeni ne pregătește ceva pur și simplu devastator de gustos: clătite brașovene cu ficăței! Excelent! Hai că deja dumneaei s-a apucat deja de treabă:

Pentru aluat, tanti Jeni va combina 300 g de făină, trei ouă, două cești cu lapte (cam 500 mililitri așa) și sare, după poftă și gust. Trei ouă și 200 de grame de pesmet sunt puse deoparte pentru a realiza „glazura crocantă” a clătitelor, iar pentru umplutură dumneaei va folosi o ceapă, două ouă, piper, sare, boia dulce, după gust, o lingură de făină, un pahar cu lapte, o legătură de mărar, câteva frunze de tarhon, două linguri cu untură, puțin cimbru uscat și un kilogram de ficăței de pasăre.

Tanti Jeni toacă ceapa bine-bine de tot și pune uleiul la încins în tigaie, acolo unde ceapa tocată și ficățeii vor sta la călit un pic. În timpul ăsta, dumneaei amestecă făina cu laptele rece, o bate cu oul și toacă mărunt mărarul și tarhonul. Când ceapa și ficățeii s-au rumenit un pic, tanti Jeni adaugă în tigaie sosul acela cu lapte, făină și ou, amestecă ușor și presară apoi deasupra cimbru, piper, boiaua, sarea, amestecă totul bine și lasă la fiert pentru câteva minute. La final, umplutura proaspăt creată se amestecă cu verdeață. Mmmm… ce frumos miroase. Dar cum umplutura nu poate exista fără clătitele ce trebuie umplute, tanti Jeni s-a apucat să le prăjească și pe ele, după ce a pregătit în prealabil aluatul, prin amestecarea elementelor enumerate mai sus. Clătitele astea se fac mai groase, îmi explică dumneaei, și se coc într-o tigaie mai mare. Ah, normal! Păi clătită mai mare, înseamnă umplutură mai multă, ceea ce duce la o satisfacție mai mare în timpul mesei! Genial! Iată, clătitele stau acum cuminți pe platou și așteaptă să fie umplute de mâinile pricepute ale lui tanti Jeni. Dumneaei pune o lingură-două de umplutură pe fiecare, le rulează cu grijă și le înfundă capetele, să nu cumva să se desfacă și să se piardă ceva din prețiosul și gustosul conținut. Tanti Jeni bate apoi cele trei ouă puse deoparte și trece fiecare clătită prin ele, apoi prin pesmet și le pune la prăjit, până când coaja clătitelor devine aurie. Apoi le scoate cu grijă din tigaie și le pune la scurs de ulei. Fiecare porție de clătită e servită de tanti Jeni alături de un delicios sos de roșii sau de smântână amestecată cu mărar, în funcție de preferințe. Ahhh… ce bune suuunt! Crocante în exterior, dar umplutura este gustoasă și fragedă și simți cum se topește în gură…

Dar stați să vedeți ce ne pregătește Miruna azi la desert! Niște papanași cu brânză delicioși, delicioși, delicioși! Dulcea noastră colegă și-a pus șorțulețul roz cu inimioare și a pregătit următoarele: două ouă, un praf de sare, un vârf de cuțit de bicarbonat, zeama de la o lămâie, o linguriță de zahăr, cremă de ciocolată ( mmmmm… ), un kilogram de brânză dulce de vaci, gem de vișine, făină cât este nevoie și smântânică. Miruna pune într-un castron brânza împreună cu ouăle și le amestecă bine până la omogenizare, turnând apoi făină, puțin câte puțin, sarea, zahărul și bicarbonatul stins cu zeama de lămâie, omogenizând totul până se obține un aluat nelipicios. Cu mânuțele ei delicate, Miruna formează papanașii, făcând niște inele mai groase de cocă pe care le pune pe o planșă unsă cu ulei. Așaaaa… După ce pune într-un castron cam jumătate de litru de ulei, se prăjesc papanașii care, după ce s-au rumenit se scaldă într-o baie de cremă de ciocolată înmuiată cu esență de rom și lapte și se pun pe farfurie. Deasupra fiecărui papanaș se pune o linguriță de gem și una de smântână. Ahhh.. ce desert minunat! Dulce și irezistibil, ca zâmbetul Mirunei…

Ei dragilor, un excelent meniu pentru ziua asta de luni, nu? Mă rog, cât a mai rămas din ea…Vă dorim să începeți săptămâna cu bine și cu zâmbetul pe buze. Noi vă așteptăm cu bunătățile pregătite și cu carafele de vin roșu, care merg la fix cu clătitele acelea delicioase. Hai, dați năvală și poftă mareeee!!!


%d blogeri au apreciat asta: