Guest-Star Day: iYli

Martie 31, 2011

Ufff… bine că a catadicsit Soarele ăsta să apară! Păi, mă îngrijorasem când am văzut ceața aia de dis de dimineață și mă gândeam că ne strică ziua de azi… Dar acum m-am liniștit… Și, de fapt, dacă mă gândesc bine, știu sigur ce a gonit ceața așa de repede: zâmbetul cald și luminos al invitatei noastre de la Guest-Star Day. Hai s-o întâmpinăm împreună și să vedeți că așa e cum zic: doamnelooor și domniloooorrrrr, urale și aplauzeeee pentruu … iYliiiiiii!!!!

Invitata noastră de azi este o apariție încântătoare, dragilor! S-o admirăm cum pășește grațios spre incinta Cantinei Sociale, alături de tanti Jeni și Miruna, acolo unde ne va dezvălui câteva aspecte ale laturi ei culinare.

iYli, pe numele ei adevărat Iuliana, este o prezență foarte activă în on-line, participând la diverse campanii precum ”Redescoperă România”  sau seria de evenimente ”Women On Web”, activități care au propulsat BLOGUL iYliei pe un meritat loc 12 în topul celor mai influente 20 de femei din social-media. Ei, ăsta da palmares!  Hai să vedem cum se descrie Iulia noastră dragă, cu cuvintele ei, în acest fragment extras din pagina ”Despre iYli” de pe blogul personal:

”Sunt născută iarna, pe 21 decembrie, însă iubesc vremea călduroasă, îmi place să umblu de nebună prin lume și să cunosc oameni.  Spun nu drogurilor si nu alcoolului din start.

Și cred că jocul face parte din noi și conform unor spuse celebre, atunci când încetăm să fim copii și să ne jucăm suntem pierduți, morți.

Îmi place să conduc și în 10 ani de permis nu am avut nici măcar un punct lipsă: cum suna asta?!

În 2006 scriam pentru revista “Liceeni” împărtășind altor adolescenți asemeni mie articole despre viața muzicală, povești tipice vârstei. Am învățat foarte multe lucruri de la Dana Dorian și de la restul oamenilor din redacție.

Era o încântare să pot intra în culisele spectacolelor preferate ținând mândra legitimația de presă, iar în acea perioada am cunoscut foarte multe persoane publice de la care spun cu mândrie că am avut ce învăța. De asemenea, alături de echipa “Liceeni” am participat la organizarea mai multor baluri de boboci în licee. Am scris și pentru revista “Inimă sălbatică” sau “Cutezătorii”, toate aparținând trustului de presa Lion Press al cărui director era d-nul Miron Manega.

Deh, nu era la mâna oricui să lucreze in ‘96 în Casa Presei în imediata vecinătate a colosului de atunci “Evenimentul zilei” condus de Cristoiu. După 2000, am avut câteva articole în revista “Formula As”.

Din 2001 până în septembrie 2005 am lucrat în cercetare de piață.

Am încetat colaborarea îndreptându-mă către prima dragoste, către scris, încercând să îmbin dragostea pentru oameni și pentru literatură în munca mea.

De aici începi să citești, prima carte-poveste pe care am publicat-o în aprilie 2006; aici găsești câteva povești din a doua, publicată în decembrie 2007. Ambele se adreseaza copiilor.

“Călătorie magică” a fost promovată la radio itsy Bitsy la care am fost și invitată pentru un interviu.

De altfel, cred ca am stat mai cuminte decât orice copil ascultător, în toata săptămâna dinaintea Paștilor în 2006 când pe radio îmi era citită povestea fermecată.  Din 2007 am înființat două reviste și am fost doar colaborator la o alta. În 2011 doar una dintre ele mai există. Deh, criza face ravagii!

Nu îmi place să vorbesc despre mine.  Nu îmi plac întrebările și nici să repet același subiect la nesfârșit.

Nu îmi place să mă cert, nu vreau să schimb lumea și nici să distrug vieți prin curiozitatea sau nesimțirea tipic umană; consider că adevărul este unul singur, însă interpretarea acestuia diferă în funcție de moștenirea genetică și de cultura fiecăruia; până la urma fiecare murim pe limba noastră.

Tocmai de aceea nu îmi plac discuțiile în contradictoriu și nu am de dovedit nimănui nimic. Sunt singura persoană care contează pentru mine.

Nu am prejudecăți prea multe și nu mă pierd în tipare.

Și tot ceea ce fac e pentru a mă împlini ca om, pentru a-mi îndeplini visele (chiar daca activitățile mele sunt uneori la poli opuși).

Nimic altceva nu există și nu are valoare pentru mine.

În aceeași idee, uit lucrurile care nu au valoare sau oamenii care nu mă impresionează prea tare.

Deh, sinceritatea asta nu e prea bună!”

Completez această frumoasă prezentare a iYliei, menționând că, fiind foarte pasionată de călătorii și drumeții, a lansat în Ianuarie 2010 site-ul Călător în România, un proiect mai mult decât benefic pentru cei ce doresc să descopere România , prin care vom cunoaște o mulțime de locuri frumoase și interesante din țărișoara noastră dragă. Detalii despre cum a început acest proiect găsiți aici și aici. Vă recomand cu căldură să parcurgeți blogul iYliei! Fiecare postare este o adevărată încântare,  în care veți descoperi gândurile și pasiunile invitatei noastre dragi.

Eiii, dar acum să vedem ce vom afla despre latura culinară a Iulianei, în urma interviului cu tanti Jeni, la cafeluța fierbinte și aromată servită la măsuța din bucătărie. Să le ascultăm:

T.J.: Numele tău, iYli, rezonează cu cel al Sfântului Ilie. Ai cumva o relație specială cu norii și ploaia?

Iuliana: iYli mi-a spus tot timpul mama mea, vine de la Iuliana, numele meu de botez. Pe naș îl chema Ilie și întâmplâtor sau nu, pe 21 Decembrie, ziua in care am fost născută era in calendarul ortodox, cu negru ce-i drept, Sfânta Muceniță Iuliana. Nu mă deranjează ploaia, cum nu mă deranjează nici vremea prea călduroasă, iar de fulgere sau tunete nu mi-a fost niciodată teamă. Daca am vreo relație cu norii și ploaia? Te referi la ziua Sfântului Ilie când în popor se spune că Sfântul umbla nervos pe cer în caleașcă sa pocnind din bici? Sunt sigură că fiecare din noi are la un moment dat legătura cu Sfântul Ilie 😀 în momente mai sensibile.

T.J.: De care bucătărie regională românească te simți mai apropiată?  Dar internațională?

Iuliana:  Îmi place să mănânc, nu cunosc foarte bine aceasta bucătărie regională cum o numești tu și nici nu am stat să urmăresc fenomenul. Am observat ca majoritatea regiunilor au cam aceleași preparate chiar dacă uneori sunt gătite ușor diferit. Îmi place foarte mult ciorba de văcuță cu smântână, tipică zonei Moldovei. Din bucătăria internațională? Îmi plac preparatele asiatice.

T.J.: Care ar fi componentele culinare ale unui mic dejun perfect?

Iuliana: Fiecare persoană are alte preferințe și în plus consider că mâncăm și ținând cont de ceea ce organismul nostru are nevoie. Ce este perfect pentru cineva, poate face rău altcuiva.

Din punctul meu de vedere, micul dejun perfect și-l pregătește fiecare după dorințe și până la urmă de ce nu,  și în funcție de ce mai are prin frigider sau de cât timp liber are dispoziție dimineața.

Eu, de exemplu, dimineața mănânc cereale sau fructe. Rar mănânc altceva.

T.J.: De care fel demâncare din copilărie îți este cel mai dor?

Iuliana: Poate nu neapărat îmi este dor de o anumită mâncare din copilărie ci mai degrabă de sentimentul pe care îl aveam uneori la masa bunicilor. Masa este și acum în viziunea mea un prilej de socializare, este motivul care adună familia. Mă gândesc uneori cu plăcere la cozonacii pufoși pe care bunica îi făcea sau poate la ouăle jumări preparate de bunicul. Dor nu îmi este de nimic. Trecutul e trecut și eu trăiesc numai în prezent.

T.J.: Care regiune din România crezi că are cel mai neexploatat potențial turistic?

Iuliana: Ar trebui să fac un studiu de cercetare de piață ca să am un răspuns corect la această întrebare.

Așa că am să mă rezum la un răspuns strict personal: toate regiunile din Romania, în care eu nu am ajuns încă, au un potențial turistic neexploatat.

T.J.: Te-ai întâlnit vreodată cu ursul prin peregrinările tale montane?

Iuliana: Da, de multe ori.  Prima dată aveam 10 ani, mă aflam în tabără la Timișul de Sus și am auzit noaptea gălăgie la tomberoanele de lângă cabană. Era o ursoaică cu cei doi puișori care căutau de mâncare. Bineînțeles că am trezit toată camera și, în papuci și pijamale, am coborât șef de trib să ne jucăm cu ursuleții. Ursoaica s-a speriat și a luat-o la fugă, noi după ea. O parte din copii au cedat pe parcurs, am rămas eu cu încă vreo trei alergând pe pajiște cu tot cu profesoara care ne însoțea după noi.  Nu am avut șanse de izbândă să găsim ursoaica în pădure.

Ultima oară când m-am întâlnit cu ursul, recunosc faptul că m-am speriat destul de tare. în vara lui 2008 eram cu cortul undeva aproape de Cabana Gura Diham. Era noapte și am auzit în somn zgomote suspecte în jur, când am desfăcut fermoarul cortului si m-am ridicat, am văzut ursul la celălalt cap, așa că am început să alerg speriată și de-abia trezită din somn în jurul mașinii care era parcată lângă, cu tot cu cheile de la ea în buzunar.

Cumva, printr-o minune, cineva m-a prins, a descuiat mașina și s-a aruncat cu tot cu mine înăuntru.

în vara aceea, urșii de la Gura Diham erau destul de agitați și au făcut multe ravagii în nopțile în care am stat acolo.

T.J.: Ai fondat două reviste și ai colaborat la o a treia. Te-ai gândit vreodată să înființezi o revistă culinară? Cum ai aborda o astfel de publicație?

Iuliana: Tipe sexy îmbrăcate în ciocolată, gătind goale. Ești sigur că vrei să continui răspunsul? 😀

Ăăăăă, Iuliana dragă, putem discuta despre publicația asta după evenimentul de azi, da? Pot io să-ți dau idei câte vrei despre subiectul acesta, doar știi că, hmhmm… ciocolata e una din pasiunile mele… Uhhh…

Deci dragii mei, tot ascultând-o pe iYli cum povestește despre cozonacii pufoși ai bunicii și ciorba cu smântână din Moldova, mi s-a cam făcut fomică. Cred că și vouă. Dar se pare că vom fi salvați degrabă de acest sentiment, deoarece invitata noastră cea dragă s-a apucat să trebăluiască prin bucătărie. S-o urmărim cu drag și interes:

”Ok, despre fotografiile atașate pe care le găsiți mai jos:

Scriam mai devreme despre micul dejun, o masa a cerealelor si a fructelor.

Fructele din aceasta dimineață sunt banane si kiwi.

În rest, am ales o rețetă ușoară, dar gustoasă, cu paste.

Recunosc faptul că invenția cu pricina îmi aparține și că nu îmi place să respect rețete în general.

Uneori deschid pur si simplu frigiderul sau dulapul și ideile cu privire la pregătirea cinei îmi vin pe loc.

Gătesc maxim două porții, pentru că mă plictisesc repede și am alte pofte.

Prefer să cunosc proveniența alimentelor pe care le consum totodată.

Așadar: am fiert pastele, le-am pus în strecurătoare și am lăsat să curgă apa rece peste ele, apoi au ajuns în castronelul albastru alături de câteva măsline negre. Între timp, am călit morcov ras și câteva cepe mici în ulei de măsline; când acestea s-au înmuiat am adăugat piper negru măcinat și busuioc și am amestecat întreaga compoziție cu pastele și măslinele.”

Mmmm.. pasteeeee!!! Preferatele mele dragi! Sunt așa de bune încât îmi vine să le mănânc singur pe toateeee! Hai că vouă vă las ceva de la felul doi. IA să vedem ce ne mai prepară draga noastră iYli:

” La felul doi o să vă prepar niște Urzici și mămăligă.”

Povestea a început cam așa: urzicile au fost puse în chiuvetă  ( vedeți poza).

Recunosc a fost ceva de luptă, însă după două ore am reușit să curăț urzicile și le-am pus la fiert.

În continuare mi-am folosit imaginația și nici o altă rețetă preluată ca să mă inspire.

După fierbere, am tocat urzicile alături de puțin leuștean, usturoi verde din abundenta și un morcov mic ras și am amestecat întreaga compoziție cu câteva lingurițe de făină, dar și de mălai, peste care am turnat din când în când zeama rămasă de la fierberea urzicilor ca sa nu facă așa numitele cocoloașe.

Mămăliga se face și mai simplu: făină, apă și sare. Le amestec la foc mic și în funcție de cantitatea de mălai pe care o adaugi, mămăliga iese mai moale sau mai tare.

Poftă bună și să fiți iubiți!

Nu de alta, dar dragostea trece prin stomac! :D”

Splendid, splendid, splendid! Mămăliguța este pufoasă și aurie iar urzicile sunt un deliciuuuuu!

A venit momentul să vedem ce dedicații muzicale ne propune invitata noastră de azi:

”În așteptarea lui Aprilie, iată melodie, dintr-un concert mai vechi,  în care Yngwie Malmsteen a cântat alături de orchestră. Înregistrarea mi-a amintit de Mozart Rocks 2010 de la Sala Palatului:

Și o melodie cu Gary Moore, pentru că sigur undeva, acum, în lumea asta plouă:”

Ei, dragilor, am petrecut bine și astăzi! Mulțumim din suflet invitatei noastre dragi pentru bunătățile pregătite și onoarea de a fi Guest-Star azi la Cantina Socială și vă invit și pe voi să veniți degrabă să degustați pastele astea minunate și urzicile delicioase! Hai, ce mai așteptați? Dați năvală și poftă mareeee!!!

Anunțuri

Ciorbică delicioasă de găină. Doboș bun-de-tot

Martie 30, 2011

Nuș cum naiba dar miercurea mă ia o foameeeee… parcă n-aș fi mâncat de săptămâna trecută, deși știți cu toții că am tot avut parte de bunătăți culinare, în fiecare zi. Mă rog, ca să fiu mai specific, în fiecare zi în care am trecut pe la cantină… Azi dimineață, în clipa în care m-am trezit, pac! primesc un SMS drăgăstos de la tanti Jeni: „Pe unde umbli, măi, rapandulă? Nici la ciorbă de găină nu te vedem azi? Hai, mișcă-te, cafeaua e gata!” Off, cum știe dumneaei să impulsioneze omul…

Tanti Jeni, foarte activă încă de la primele ore. Tocmai ce primise o găină de țară de la doamna Zenovia, zărzăvăreasa care, drept mulțumire că ne aprovizionăm de la dânsa, ne mai cadorisește cu asemenea lucruri, după cum probabil vă amintiți de la povestea acea cu gâsca

Eiii, și ia gândiț-ivă voi ce va face tanti Jeni aaaaziii…. Păi, o ciorbică de găină de curte, din aia cu zeama „galbină-galbină”, cu tăiței proaspeți făcuți din ouă de casă… ce poate fi mai gustos dragii mei? Când am ajuns la Cantină, carnea de găină, porționată de dis-de-dimineață fierbea la foc molcom în oala pusă pe foc. Pentru că , da! Găina de țară trebuie fiartă la foc mic și timp îndelungat.. Tanti Jeni mai spumează din când în când ciorbica și pregătește celelalte ingrediente, toate câte trei: morcovi, ceapă, cartofi. Se mai folosesc de asemenea o țelină, un păstârnac și unul sau doi ardei roșii. Alături se află niște verdeață ( pătrunjel, leuștean) și tăițeii de casă, sub formă de aluat întins bine, care sunt aproape uscați acum. Tanti Jeni a pregătit tăițeii de dimineață. Dânsa folosește pentru asta două ouă de țară, din acelea cu gălbenuș aproape roșu, o lingură de ulei de măsline, un pic de sare și făină cât cuprinde, pentru a forma un aluat potrivit de tare. Buuun… După ce fierbe carnea, se scoate din zeamă și se adaugă legumele, în prealabil spălate și tăiate în bucăți ,așa, mai măricele. Tanti Jeni mai adaugă și o roșie tăiată bucăți. Tăițeii se fierb separat, în apă cu sare, apoi se adaugă și ei în ciorbă. Mai lipsește ceva? Bineînțeles.. Păi borșul? Unde e borșul, tanti Jeni? Eee,da.. iată și borșul, cam 500 de mililitri, tocmai bun și acrișor. Știți cum face tanti Jeni borșul? Hai să vă zic: drojdia proaspătă se înmoaie în puțină apă călduță, apoi se pun pe rând: o linguriță de zahăr și două de făină și se lasă la căldură pentru vreo 5 ore. Se formează astfel „maiaua”. Între timp se pun la opărit tărâțe cu mălai, în cantități egale. După ce se răcește și au trecut „cele 5 ore ale maielei” se adaugă maiaua în vasul cu mălai și tărâțe. Se mai pune niște mărar și niște leuștean, eventual o crenguță de vișin, pentru aromă. Borșul se lasă la acrit într-un vas acoperit, la un loc cald, eventual acoperit cu o pătură. Se va acri cam în 24 de ore, după care se strecoară și se pune în sticle. Buunnn.. deci borșul ăsta, înainte de a fi pus în ciorbă, se încălzește separat și se adaugă atunci când ciorbița e aproape gata. Mirosul este absolut devastator… Mulțumim tanti Jeni pentru această operă de artă culinară!

Miruna s-a gândit azi să ne trateze cu un desert foarte bun: doboș. Domnișoarei îi place să explice cum stă treaba cu acest dulce. Deci, doboșul se compune din două părți: foile și umplutura. Pentru foi se folosesc 500 de grame de făină, 100 de grame de margarină, 100 de grame de zahăr, două linguri de miere, un ou, 200 de grame de lapte, o linguriță de amoniac, și puțină sare. Umplutura, sau crema, cum este denumit de anumiți specialiști, se compune din 400 de grame de unt, 300 de grame de zahăr, 250 de grame de apă, 100 de grame de făină, două ouă, o lingură de cacao și un plic de zahăr vanilat. Trecem acum de la tablă la masa de lucru și vedem cum mânuțele delicate ale Mirunei prepară doboșul. Mai întâi, aluatul: Toate componentele enumerate mai sus se amestecă și se frământă până se obține un aluat. Acel aluat se împarte în șase și fiecare bucată se întinde, obținându-se 6 foi, care se coc la cuptor, dar nu prea tare, foile trebuind să rămână albe. Umplutura se obține amestecând zahărul cu făina, cacao și zahărul vanilat, la care se adaugă apa. Toată compoziția se pune într-un vas la foc mic, unde se lasă la fiert până se îngroașă. Se ia de pe foc, se amestecă cu untul și se lasă la răcit. Cu această cremă se ung foile care se așează una peste alta, apoi cu restul de cremă se unge deasupra ultima foaie, ca o glazură. Se lasă câteva ore până se înmoaie foile.

Dragii mei, dragele mele, hai că mâncăm bine și azi! Ciorbica e gata, doboșul la fel… Am făcut focul în sala de mese, să vă fie cald și bine când ajungeți, așa că ce mai așteptați? Hai, dați năvală și poftă mareeee!!!


Premiere ”Blog de blog 2010”. Somonel la grătar. Salată de spanac. Brioșe pufoase și aurii

Martie 28, 2011

Păi să vă zic ce am mai făcut zilele astea. Vineri a fost o zi emoționantă pentru mine, că tanti Jeni m-a trimis la Festivitatea de Premiere a Concursului „Blog de Blog 2010”, la care, după cum știți am fost premiați la Categoria „Blogul Pasiunii”. Cum am dat-o, cum am cotit-o, n-am scăpat de prezență, tanti Jeni fiind prea ocupată cu activitățile gospodărești, iar Miruna, fiind mai introvertită și mai timidă decât mine, s-a ascuns și m-a evitat toată ziua , nu cumva să îi propun să meargă ea în locul meu. Așa că, fraților, m-am dus la premiere, acolo unde m-am reîntâlnit cu persoane dragi precum Doamna Lucia, Oana, Doamna Matilda, Chinezu ( a cărui strângere de mână o resimt și acum…). De asemenea am făcut cunoștință „live” cu dragele mele Alina și Mona de la „Blogosphera” și am cunoscut prieteni noi precum Ada ( pe care vroiam de mult să o întâlnesc fiind impresionat de talentul ei scriitoricesc) și Cireașa Amară ( Laura), care să știți că nu e deloc amară precum se auto-numește ci chiar dulce-dulce. Sper că nu am uitat pe nimeni dintre cei dragi, iar dacă am făcut-o le cer iertare, însă emotiv cu mă știți, tot evenimentul s-a derulat pentru mine cu o viteză amețitoare. Seara, împreună cu dragele de Alina și Mona, împreună cu Laura-Cireașa și Alex, prietenul Monei, am dat o raită pe la Roblogfest, să servim un cocktail și două beri pe gratis și să primim câte un tricou, că de premii nici nu a fost vorba. Măcar ne-am simțit bine și am întâlnit alți prieteni dragi din blogosferă. În fine.

Dar acum să vă zic ce am mai făcut noi pe la Cantină. Fiind prea frig afară, în weekend-ul ăsta ne-am dedat la activități culturale, mai pe scurt privitul la filme și la sport la televizor. Miruna s-a bucurat de un program extins de desene animate, așa cum i-am promis în ședința de marțea trecută. Eu m-am uitat la hochei și la ultimele episoade din serialele preferate, cam pierdusem șirul, iar apoi am negociat la ce să ne uităm toți trei pe DVD. Tanti Jeni vroia „Pink Floyd la Pompeii”, eu vroiam „Solyaris” de Tarkovski, că am făcut o obsesie pentru Natalya Bodnarciuk când i-am văzut poza pe cutia discului. „Băi, Gheorghe, zice tanti Jeni, numai femei din astea inaccesibile ai în cap, trezește-te naibii. Hai să-i vedem mai bine pe clasicii ăștia în viață ( mă rog unii dintre ei), uite ce frumos era Gilmour acu patruj de ani, cum îi bătea vântul prin plete acolo la Pompeii…” Miruna a vrut și ea PF așa că am dat drumul la show. Frumos, 5.1, Director s Cut, trăznet. Stăteam lângă Miruna și îi șopteam la ureche versurile din „Echoes”: „Strangers passing in the street / By chance two separate glances meet / And I am you and what I see is me / And do I take you by the hand / And lead you through the land / And help me understand the best I can…” Miruna s-a înroșit și a zâmbit, apoi s-a dat mai departe de mine, nu cumva să vadă tanti Jeni ce facem noi acolo că nu ne lasă. Dar a venit înapoi la mine-n brațe la „Careful with that axe, Eugene!” că i se făcuse cam frică.

Așaaaaa… Și a fost seară și a fost dimineață și se făcu luni. Adică azi. Azi pe bune, nu azi-ul din capul meu care nu știu în ce dată e decât dacă mă uit în calendar… Dar ce m-a trezit la realitate și m-a adus în prezent nu a fost frigul de afară, ci mirosul absolut irezistibil de somon marinat la grătar. Mmmmmmmmm….. Tanti Jeni s-a trezit de dimineață devreme și a pus la preparat următoarele părți componente: la 1 kg de file de somon intră vreo 5-6 căței de usturoi, ghimbir proaspăt (vreo 4 centimetri, așa), zeama de la o lămâie, sare, piper și ulei de măsline. Yummy! Usturoilă și ghimbirul se curăță și se zdrobesc (trebuie să fie fin spre foarte fin) și se pun într-un castron în care se mai adaugă sare, piper, zeama de lămâie și ulei de măsline. Bucățile de file de somon se pun întregi în acest castron care se acoperă și se pun la frigider pentru câteva ore, să se marineze somonelul, drăguțul de el. Între timp se încinge grătarul și apoi se pune fileul la prăjit, vreo 15 minute, așa. Grătarul se poate unge cu zeama din castron, pentru efecte culinare devastatoare. În sensul bun. Ca și garnituri, tanti Jeni ne propune două variante și anume: pireuț de cartofiori și orez. Ar merge și o salată, dar asta o cereți voi în funcție de preferințe.

Pentru cei care țin post și vor o delicatesă mai verde, tanti Jeni le pregătește o delicioasă salată de spanac.

La 250 de grame de spanac tanti Jeni mai combină cu pricepere o lingură de ulei, două fire de usturoi verde, un vârf de cuțit de piper, un praf de sare, o lingură de zeamă de lămâie și o legătură de ceapă verde.

Tanti Jeni spală bine spanacul și îl taie fideluță, apoi toacă ceapa și usturoiul. Pentru a face salata mai gustoasă, dumneaei mai adaugă și un pic de lobodă sau salată verde, în funcție de preferințele consumatorilor. După ce amestecă totul adaugă sarea, piperul și zeama de lămâie, amestecând din nou totul pentru îmbinarea armonioasă a aromelor. Mmmmm… excelent!

De la departamentul desert vine un puteeeeeernic miros de portocale. Ah, dulce Miruna ce faci tu bun acolo? Păi ce să facă, niște brioșe cu portocale, pufoase și aurii. Iar eu simt că prind aripi. Ia fiți atenți: Mirunica amestecă într-un bol 220 de grame de făină, 200 de grame suc de portocale, 120 de grame de unt topit, 100 de grame de zăhărel, două ouă, un pliculeț de praf de copt, niște scorțișoară, două linguri de coajă de portocale și o lingură de coajă de lămâie (ambele coji rase, tunse și frezate). Splendid! Se amestecă totul până la omogenizare, obținându-se compoziția de brioșe. Se toarnă această compoziție în forme de brioșe, umplându-le până la jumătate, că oricum vor crește la cuptor. Pe fiecare brioșă se mai pune o bucățică de felie de portocală, deasupra. Cuptorul se preîncălzește la temperatura standard de 180 de grade Celsius și apoi brioșele se pun la copt cam pentru vreun sfert de oră. Cu riscul de mă repeta: sunt pufoase și aurii… simt că prind ariiipi!

Hai că am luat-o de lunea cu bunătăți! Vinul alb e un „must have” la somonel. Vă așteptăm cu drag și vă dorim o săptămână bună și pufoasă, ca brioșele de azi J Hai, dați năvală și poftă mareeeeeee!!!


Guest-Star Day: Adrian Rafail

Martie 24, 2011

Dragele mele, dragii mei, vă doresc bună joia. Să știți că aici la Cantină, primăvara și-a intrat în drepturi depline. Deși vântul adie un pic răcoros, aici e cald și bine, iar plantele și păsărele s-au trezit la viață. Excepție face motanul Stanislas care se trezește la viață numai când îi este foame și se duce să fure mâncare din debara sau de pe la vecini. Dar nu te poți supăra pe el, că atunci când se simte vinovat te privește cu ochișorii ăia inocenți ai lui și scapă de pedeapsă, rapandula. Eh, dar cum vă ziceam, flora și fauna s-a trezit pe deplin la viață aici la Cantina Socială și știm sigur că ursuleții s-au trezit și ei din hibernare, pentru că astăzi, unul dintre ei este invitat azi la Guest-Star Day! Ei bine, nu este chiar un ursuleț, dar seamănă, prin alura sa și prin faptul că este foarte simpatic.

Doamenlorrr și domnilooorrrrrr…. Urați-i bun venit lui Adriaaann Rafaiiilll!!! Invitatul nostru își face apariția voios și, alături de tanti Jeni și Miruna pășește în incinta bucătăriei Cantinei Sociale. Deși în mână are un laptop pe ecranul căruia se derulează niște cod cod css sau se plimbă niște layere în photoshop, Adrian a venit azi să ne pregătească niște bunătăți ultra delicioase. Dar să vedem cum se descrie invitatul nostru de azi, cu cuvintele lui:

”Salut! Mă numesc Adi Rafail și sunt ceea ce se numește un gurmand și gourmet amator. Adică gătesc destul de rar, dar am ceva cunoștințe în domeniu. De meserie sunt web-designer, iar în momentul de față lucrez la AseSoft. M-am născut și am crescut pe asfalt de București. Aici am tras prima beție cu vin alb sec, am sărutat prima fata și am făcut întâia maioneză care mi-a ieșit din prima încercare. Având în vedere că mama tocmai o ratase pe a ei, reușita mea a făcut-o să plângă puțin. Apoi m-a felicitat și m-a dat afară din bucătărie.

Pasiunea pentru mâncare am moștenit-o pe linie paternă. Tatăl meu gătește de la foarte bine în sus când are chef. De cele mai multe ori are, dar există uneori și rateuri. Una din pasiunile sale este să dea mese festive, iar printre oalele, cratițele, paharele și nenumăratele maldăre de farfurii murdare mai îmi aruncă și mie când și când un crâmpei de înțelepciune culinară sau îmi explică câte o anecdotă.”

Eh, iată un mod interesant și original de a-ți face mama să plângă, fără să faci nici o boroboață! Hai să vedem ce mai aflăm noi despre Adrian, că tanti Jeni tocmai la invitat la măsuța din bucătărie la obișnuitul interviu. Adrian și-a luat cu el și laptopul, evident și, în timpul converației, mai butonează la o chestie două, pe acolo:

T.J.: Am înțeles că ai origini albaneze. Ce poți să ne spui despre bucătăria de această naționalitate?

Adrian: Sincer să fiu nimic. Nici nu cred că există bucătărie specific albaneză. Poate, ca și în cazul bucătăriei românești, câteva feluri au fost adoptate. Dar e pură speculație…

T.J.: În opinia ta, cum ar arăta un joc pe PC, de strategie, cu temă culinară?

Adrian: De unde știi că îmi plac jocurile de strategie? 🙂 Nu cred că ar putea exista un astfel de joc. Mai degrabă ceva de tip puzzle. Ceva gen „ajutorul a pus prea mult tarhon în ciorba, ce faci?”

T.J.: Care ar fi cel mai gustos web-site pe care l-ai creat?

Adrian: Cel mai gustos site creat de mine este http://www.itex.ro pentru șefaaaaaaaaaa (Valentina Neacșu – doamna HR-ului romanesc)

T.J.: Ce mâncare te inspiră când creezi un website?

Adrian: Până acum am creat vreo 2-3 site-uri culinare și am ales mereu poze cu salate, fructe, culori vii. Deci …  mâncărurile colorate?

T.J.: Ce ai alege între un joc de tip ”shooter” pe PC și o partidă de ”Paintball”?

Adrian: Paintball !!! Clar!

T.J.: Pe Facebook te descrii ca fiind ”Loveable bear”. Îți place mierea? De cine te simți mai apropiat: Ursul Balloo sau Fram, ursul polar?

Adrian: Îmi place mierea la nebunie. Mai ales pe pâine prăjită cu unt. Sunt fan Balloo până la moarte. L-am avut și la avatar!

După cum observați, Adrian este omul cuvintelor puține, dumnealui preferând să acționeze mai mult decât să vorbească.  Și fiindcă veni vorba de acțiune, să îl lăsăm pe invitatul nostru de azi să se desfășoare în bucătărie, pentru că tocmai și-a pus șorțul și se apucă de treabă. Adrian, ai cuvântul:

”Cel mai mare succes pe care l-a avut în ultimii ani după umila mea părere este mușchiul de vită în crustă de sare.

Nu vă speriați doamnelor și domnilor, mitul cu “vita tare” este inexistent. Vita este poate mai fragedă și mai sănătoasă decât omniprezentul porc, chiar dacă este puțin mai greu de gătit.

În cele ce urmează vă prezint rețeta furată din rețetarul babacului:

Pentru crusta de sare avem nevoie de: 500 de grame de sare grunjoasă, 4 linguri de cimbru, o lingură de rozmarin, 15 cl de apă, două albuşuri mari, 400 de grame de făină.

Pentru friptura în sine ne trebuiesc: 15 grame de unt, o lingură ulei de măsline, 1kg de muşchi de vită la temperatura ambiantă, un gălbenuş bătut uşor, o linguriţă de cimbru, două linguri de sare de mare, piper negru proaspăt măcinat

Iată care sunt pașii ce trebuie urmați:

1. Cu cel puţin 3 ore şi jumătate înainte de a servi, preparaţi crusta de sare. Amestecaţi sarea şi ierburile aromate în bolul unui robot echipat cu o spatulă. Porniţi aparatul, apoi încorporaţi albuşurile şi apa. Adăugaţi făina, puţin câte puţin, şi frământaţi amestecul până la omogenizare. Aluatul trebuie să fie ferm, nici prea moale, nici lipicios, altfel muşchiul va fierbe în abur şi nu se va frige.. lăsaţi aluatul să se odihnească într-o folie alimentară, la temperatura ambiantă, timp de cel puţin 2 ore (până la 24 ore).

2. Când aluatul s-a odihnit suficient, preparaţi friptura. Ştergeţi muşchiul cu hârtie absorbantă. Nu săraţi, deoarece sucul nu va ieşi şi muşchiul nu se va frige uniform. Încingeţi untul şi uleiul într-o tigaie şi rumeniţi rapid muşchiul pe toate părţile, câte 2 minute pe fiecare parte. Puneţi muşchiul să se odihnească pe o farfurie întoarsă timp de 5 minute; astfel aerul va circula în jurul lui.

3. cu circa 30 minute înainte de a frige muşchiul, încingeţi cuptorul la 190ºC.

4. În acest timp, întindeţi aluatul pe planşeta presărată cu făină pentru a obţine un dreptunghi de circa 26 × 30 cm, suficient de mare pentru a înfăşura muşchiul.

5. Presăraţi muşchiul cu cimbru şi înfăşuraţi-l în întregime în aluat apăsând bine părţile care se îmbină. Asiguraţi-vă că acestea sunt ferm închise. Puneţi friptura într-o tavă şi ungeţi totul cu oul bătut cu ½ linguriţă apă.

6. Introduceţi tava în cuptor, la semiînălţime şi coaceţi timp de 12 minute de fiecare jumătate de kg pentru o friptură în sânge (temperatura în mijlocul cărnii trebuie să fie de 51ºC). pentru o friptură bine făcută, mai ţineţi 3 până la 4 minute. Crusta trebuie să fie aurie. Lăsaţi friptura în crustă la temperatura ambiantă timp de 20 minute minim, până la 1 oră înainte de a o servi (carnea rămâne caldă).

7. Pentru a servi, tăiaţi crusta vertical la un capăt, extrageţi friptura şi aruncaţi crusta. Presăraţi carnea cu piper. Tăiaţi felii oblice şi serviţi imediat pe farfurii calde, însoţit de un vin roşu sec.

Rezultatul trebuie sa fie întratât de fraged, încât să îl poți tăia cu lingurița.

Se recomandă acompanierea acestui fel delicat de mâncare cu un vin sec, roșu. Preferatul meu este ”Feteasca neagră de Urlați”, dar pentru unii dintre voi poate fi cam aspru.

Ca garnitura putem pune cam orice, de la banalii cartofi prăjiți până la un sote de morcovi.

Eu am ales pentru azi, ultima variantă.

Sote-ul de morcovi se prepară foarte ușor și este o alternativă sănătoasă și ușoară a garniturilor tradiționale. E nevoie de un Kilogram de morcovi pentru o masă de patru persoane. Morcovii se vor curăța și tăia ”julienne”, adică fâșiuțe subțiri. Atenție, nu este același lucru cu datul pe răzătoarea mare, julienele sunt mai groase.

Mai sunt necesare 150 g unt, o linguriță de zahăr și 2-3 lingurițe de suc de lămâie. Sarea și piperul se vor adăuga după gust.

Într-un wok se vor pune la topit zahărul și untul, apoi se vor adăuga morcovii și se va amesteca în continuu până ce vor prinde puțin din culoarea zahărului. Se adaugă sucul de lămâie și se continuă amestecul timp de câteva minute.

Toata operația va fi executată la foc mic.”

Mmmmmmm… deci vreau să vă spun că sunt convins că nu ați mâncat ceva mai fraged și mai gustos ca acest mușchi… E pur și simplu… ireal de fraged. Iar sote-ul acela se potrivește la fix. NU mai vorbesc de vinul recomandat de maestrul Adrian…

”Rămâne acum, la desert,  să vă delectați cu un coniac, o cafea sau niște trufe de ciocolată cu piper de cayenne sau sichiuan”, ne recomandă invitatul nostru de azi și, apăsând pe tasta ”Enter” a laptopului, face să apară pe masa din bucătărie un platou plin cu trufe delicioase! Wow! Acum înțeleg la ce meșterea Adrian la laptopul acela în timp ce se conversa cu tanti Jeni…Oare cu ce program a făcut asta? Trebuie să-l întreb…

Dar până aflu eu secretul, mai bine să vedem ce dedicații muzicale ne propune Adrian, pentru a completa ziua aceasta minunată:

Splendid, splendid, dragilor! Mulțumim, Adrian pentru ziua această excelentă! Mușchiul cel fraged este pregătit și Adrian mai apasă din când în când pe tasta Enter de la laptop pentru noi refill-uri de trufe. Vinul este și el pregătit în carafe, măsuțele de pe terasă sunt amenajate, deci, hai, ce mai așteptați? Dați năvală și poftă mareeeee….


Budincă cu carne și spanac. Tort Joffre

Martie 22, 2011

Fiind ziua de marți, tanti Jeni ne-a băgat în ședință, motivând dumneaei că măcar așa, scăpăm de alea trei ceasuri rele de azi. Păi au trecut repede, să știți. O oră ne-a luat să ne bem cafelele, împreună cu biscuiții aceia minunați preparați de Miruna. Ai mei sunt cei mai delicioși, normal! A doua oră ne-am chinuit să găsim o ordine de zi pentru ședință, dar am ajuns la discuții despre apropiatele meciuri de playoff din NHL și NBA, și ce filme să mai vedem în weekendul care urmează. Miruna s-a simțit un pic nedreptățită la capitolul acesta, pentru că ea, veșnic spirit de copilă, ar vrea să vedem mai multe desene animate. Tanti Jeni și cu mine ne-am simțit un pic cam vinovați la faza asta și am hotărât să punem un pic de pauză la episoadele din „House MD”, „Star Trek” și alte acareturi la care ne uităm și să rulăm numai desene animate weekendul viitor, spre deliciul Mirunei. Am rugat-o așadar pe dulcea prințesă a deserturilor să facă o listă cu „cartoon”urile preferate, ca să le pun la descărcat de pe net cât de curând. I-am sugerat totuși să pună și niște episoade cu Popeye Marinarul, pentru că îmi plăcea mult prietenul acela al lui care mânca tot timpul chiftele… Îl mai știți? Un nene grăsun, cu mustăcioară și pălărie care scotea chiftele puse în chiflă din buzunare, turna peste ele muștar și le păpa cu poftă. Ei, bine, nenea ăla mi-a marcat copilăria, să știți! Salivam la chiftelele acelea ceva de speriat! Normal că tanti Jeni, aflând acest lucru, m-a apostrofat că mai bine îmi plăcea de însuși Popeye, care mânca spanac, că era mai sănătos. Ehhh… atâta mi-a trebuit să-i mărturisesc lui tanti Jeni că nu prea mă omor după spanac, că atât mi-a fost! Mi-a ținut o teorieeeee…. Teoria spanacului, evident.

Hai să vă zic ce am reținut, că am notat pe un colț de șervețel: așadar, spanacul este o plantă anuală originară din Orientul Mijlociu, mai exact din Afganistan si Turcia. Pe vremuri, arabii îl foloseau împotriva durerilor de gât și împotriva afecțiunilor pulmonare. Începând cu secolul al VIII-lea, după ce arabii i-au cucerit pe iberici, spanacul a fost cultivat si in Spania și Franța. Datorită, probabil, a unor contrabandiști italieni ce făceau combinații cu arabii din zonă, în secolul al XI-lea a ajuns în Sicilia. Uite așa ne-am procopsit noi cu spanacul. Grazie! Acu, ce să zic, planta asta are o mulțime de proprietăți miraculoase, stimulând de exemplu sănătatea oaselor, protecția cardiovasculară, combaterea unor forme de cancer, vederea mai bună și nu în ultimul rând, datorită conținutului bogat de fier, are un extraordinar efect energizant. Tocmai de aceea, astenia de primăvară, fiind cauzată de deficitul de minerale și vitamine, se remediază rapid prin consumul regulat de spanac.

Ufff.. pare tentant dar totuși… parcă parcă nu aș încerca azi spanac… tanti Jeni, mai bine prăjim niște cartofi?

Da.. sigur… ți-ai găsit să cazi la pace cu tanti Jeni… Spanac a zis, spanac face! E, dar totuși, dumneaei, s-a gândit și la mine, așa că va folosi planta asta minunată într-o formă care s-ar putea să-mi placă: o budincă cu carne tocată și spanac! Eeeee, așa mai merge! Ia să vedem cum și ce combină tanti Jeni la delicatesa asta:

La 600 de grame de cartofi fierți,mai intră în combinație 500 de grame de spanac fiert și tocat,trei cartofi, o ceapă, doi morcovi fierți, 500 de grame de carne de pui tocată, vreo 200 de grame de bulion, brânză rasă ( la aprecierea mea deci multă, vreo 100 de mililitri de ulei, sare, piper, și dafin (după gustibus). Deci dacă are și cartofi și brânzică și cărniță, parcă spanacul merge mai bine. Pfiuuu…

Să vă explic acum cum procedează tanti Jeni: mai întâi toacă ceapa și o înmoaie puțin în 50 de militri de ulei încins, apoi adaugă carnea tocata, iar după vreo două minute pune bulionul, sarea, piperul și praful de foi de dafin. Între timp, cartofii se fierb și ei și se pasează cu furculița, ca pentru puree, așa. Jumătate din ei se întind pe fundul unei tăvi, unse în prealabil cu restul de ulei, apoi peste cartofiori se așează amestecul de carne tocată, iar peste cărniță, spanacul fiert, nivelat frumos. Totul se acoperă cu o plăpumioară formată de cealaltă jumătate de cartofi fierți și pisați. Acum vine partea cea mai interesantă: tanti Jeni presară brânzica rasă pe deasupra budincii, iar fulgii de brânză cad delicat pe suprafața moale, precum petalele unei flori de cireș pe iarba catifelată. Scuzați momentul poetic, dar nu am putut să mă abțin…

Tava cu budinca minunată se pune la cuptorul încins la 180 de grade și o lăsăm cuminte acolo până se gratinează brânza.. Ahhh… ce miros sublim… Parcă-mi vine să mai bag un moment poetic…

Dar mai bine să vedem cu ce ne răsfață azi Miruna cea dulce… De când nu a mai făcut ea un tort? Hm? Și nu orice tort, ci un tort Joffre. Ahhh.. excelent! Data trecută a lăsat urme adânci tortulețul acesta!

Pentru asta, Mirunica noastră cea dulce va combina 500 de grame de margarină, zece ouă, 500 de grame de zahăr, 100 de grame de cacao, o lingură de făină, două plicuri de zahăr vanilat, esență de rom, două linguri de pesmet fin și 125 de militri de apă.

Cacao și zahărul se pun la fiert în cele 125 de mililitri de apă și după ce dau în clocot vreo cinci minute se pun la răcit. Când compoziția este călduță, se pun gălbenușurile de la cele zece ouă și se amestecă bine până la omogenizare. Compoziția rezultată se împarte în trei, fiecare fiind folosită pentru prepararea blatului ( o treime) și a cremei (două treimi). Booonn… Pentru blat, partea de compoziție se amestecă cu o lingură de făină, două de pesmet fin li apoi se adaugă cele zece albușuri care au fost bătute spumă cu trei linguri de zahăr. Compoziția rezultată se pune într-o cratiță unsă și tapetată și se pune la copt la foc mititel. Pentru cremă, cele două treimi de compoziție se amestecă foarte bine cu margarina. Pentru asta, Miruna apelează la divizia de mecanizate a bucătăriei, folosind cu grația-i binecunoscută, mixerul. Se adaugă trei linguri de zahăr, zahărul vanilat, esența de rom, trei linguri de cacao și se mixează din nou. Ahhh… e așa de bună că deja îmi vine să mă ling pe degete…. Crema se ține la frigider cam o oră, timp în care Miruna prepară glazura aceea perfectă… Ce perfectă e! Fiți atenți ce simplu: 50 de grame de cioco se topesc cu o lingură de apă la foc foarte mic, apoi se freacă cu 50 de grame de zahăr până devine o cremă moale și bună. Miruna trece acum la asamblarea acestui minunat tort: blatul se taie în două, la mijloc pune crema și acoperă apoi tot tortul cu glazură. Îl pune la rece și gataa! Ce tort minunat! Miruna a mai păstrat puțină cremă, și a decorat tortulețul cu zâmbețele de cremă dulci ca al ei… Ce frumos eee!

Eiii, se pare că cele trei ceasuri rele au trecut cu bine și marțea asta! Vă invit cu drag să gustați din bunătățile făcute de tanti Jeni și Miruna, pe măsuțele de pe terasă. Deși nu e chiar cald, aerul acesta de primăvară este chiar benefic în timpul servirii mesei. Dragilor știți sloganul da? Dați năvală și poftă mareeee!!!


Guest-Star Day: Mihaela Luca

Martie 17, 2011

Uhhh… gata cu lenevitul! După ce am petrecut două zile minunate visând cu ochii deschiși și plutind pe aripile vânticelului de primăvară ce adia parfumat p-aici prin curtea Cantinei, e timpul să mă trezesc degrabă! Nu de alta, dar pierd frumusețe de Guest-Star Day, că doar azi e joi și știți doar cât de specială este această zi din săptămână…

Să nu mai pierdem vremea așadar și să-i urăm bun venit invitatei noastre de azi! Doamnelorrrr și domniloooorrr… aplauze și urale pentru Mihaelaaa Lucaaa! Tânăra și frumoasa noastră invitată este primită cu drag de tanti Jeni și Miruna și pășește acum spre bucătăria Cantinei, acolo unde ne va povesti câte ceva despre latura ei culinară și ne va pregăti niște bunătăți delicioase de o să ne lingem pe degete, nu altceva!

Hai să vă zic câteva cuvinte despre Mihaela: are  22 de anișori, și se pregătește pentru o carieră în domeniul relațiilor publice internaționale (sună ușor snob, însă nu e chiar așa, ne asigură ea). Citește cel puțin 3 cărți pe săptămână, cel puțin 10 ore zilnic ascultă muzică și îi plac filmele anilor ’30-’40…precum și limbile străine, fiind studentă, dealtfel, la Universitatea de limbi străine, specialitatea franceză-japoneză. În prezent este consultant wellness, crezând cu tărie în beneficiile unui stil de viață echilibrat și ale produselor pe bază de plante, lucru pe care îl puteți observa și voi accesându-i BLOGUL. Visul ei pe care și-l rezervă pentru mult mai târziu: propria podgorie. Interesant, nu?

Dar să vedem cum se descrie invitata noastră de astăzi, vizitatorilor Cantinei Sociale:

”Provin dintr-o familie mare, iar la noi acasă se gătește în fiecare zi; o am pe mama, bunica, mătușile mele, plus bărbații din familie care sunt tot timpul în bucătărie 🙂 Nu am învățat să gătesc pentru ca a trebuit, ci doar din pasiune.. Sunt tipul de om care face un ritual din pregătitul mesei; durează ceva mai mult, dar mă relaxează: trebuie să am muzică, eventual un pahar de vin și să fiu singură…

Nu pot respecta rețetele din cărți sau de pe bloguri, mai ales dacă menționează cantități precise; trebuie să schimb mereu ceva, însă în cele din urmă iese mereu ceva bun.. până acum, nu am avut nici victime și nici nu am dat foc bucătăriei.

Îmi plac foarte mult supele și ciorbele, însă nu le pot pregăti… nu am răbdare și am impresia că trebuie „păzite” până ajung în farfurii.

Știu că prin ce declar acum voi provoca uimire în rândul cititorilor și, posibil, un infarct lui Tanti Jeni: nu îmi plac sub nici o formă pastele 🙂 jur că am încercat, nu înțeleg magia din jurul lor…

De aproape un an, am început să mâncăm sănătos: așa am ajuns să descopăr că legumele gătite nu sunt dezgustătoare (da, chiar credeam asta), nu trebuie pachete de unt și litri de ulei pentru o banală friptură și nu moare nimeni dacă nu mănâncă și a doua porție.

Dacă nu aș avea de ales, aș mânca pentru tot restul vieții orez, pește și ciuperci; dulciuri nu prea mănânc (ciocolata amara nu se pune, e pentru sănătate 🙂 )

Copil fiind, eram foarte „mofturoasă” și refuzam să mănânc verdeața din supă sau legume gătite și de aceea nu am mâncat niciodată zacuscă (dar sunt gata să încerc); nici acum, nu suport ideea de ceapă fiartă/călită/caramelizată sau cum o fi ea…

Nu știu altele cum sunt, dar eu visez cu ochii deschiși la vara aceasta pentru că… mi-am propus să petrec mult mai mult timp în bucătărie, am atâtea idei pe care vreau să le pun în practică și atât de puține momente libere. Tot la vară, vreau să îmi creez o mini-grădină cu plante aromatice.”

Mini-grădină cu plante aromatice… podgorie… Foaarte frumos! Îi dorim Mihaelei mult succes în îndeplinirea acestor visuri minunate și sperăm să ne invite și pe noi să degustăm ce va produce podgoria aceea, la care, recunosc, am început să visez și eu.

Eiii, dar iată că tanti Jeni și Mihaela s-au așezat la măsuța din bucătărie pentru obișnuita cafeluță și o mică discuție, așa, ca între fete. Să le ascultăm…

Tanti Jeni: Îți stă foarte bine îmbrăcată în kimono.

Mihaela: Spre disperarea colegelor mele care se chinuiesc să mă îmbrace, ador să port costumele tradiționale din Japonia… cred că atunci mă simt cel mai feminină și se vede asta. De două ori pe an organizăm evenimente culturale la facultate: dansuri, cântece, teatru, demonstrații de kendo și tot așa… la cel din septembrie se și gătește, așa că vă așteptăm să gustați din sushi și prăjiturele 🙂

T.J.: Ești studentă anul III în cadrul Universității de limbi Străine, specialitatea Franceză-Japoneză. De care din bucătăriile celor culturi culinare te simți mai apropiată?

Mihaela: Grea întrebare, cred că mă reprezintă în general bucătăria europeană cu influențe asiatice. Îmi plac mult ingredientele iubite de niponi: orezul, ciupercile, peștele, etc, însă rețetele sunt improvizate în maniera franțuzească. Când sunt în bucătărie încerc să intru în pielea unei mătuși (tinere) din Italia/Franța/Grecia… Cam ăsta e micul meu univers culinar, sunt destul de conservatoare.

T.J.: Ce contează mai mult când ții o dietă de slăbire: meniul, atitudinea mentală sau voința?

Mihaela: Toate trei, însă atitudinea mentală mi se pare cea mai importantă când vrem să ne controlăm greutatea. E inutil să ai un meniu echilibrat, dacă voința dispare după trei zile și tot așa daca vrem foarte tare sa ajungem la un rezultat, însă nu facem nimic concret în acest sens. Minuni nu se întâmplă peste noapte, trebuie să existe o legătură strânsă între ce ne propunem și ceea ce facem de fapt.

T.J.: După părerea ta, care ar fi cea mai indicată metodă de slăbire de primăvară?

Mihaela: Depinde și ce a făcut persoana pe timpul iernii 🙂 Ideal, programul de slăbire are și un rol detoxifiant: reducerea numărului de calorii consumate (asta nu înseamnă înfometare), înlocuirea micului-dejun sau cinei (depinde care e mai „periculoasă” pentru fiecare) cu un shake nutritiv, gustări din fructe până la ora 17 și legume crude, mai puține proteine din carne și mai multe din ciuperci, mazăre și soia, respectarea aportului de minim 2 litri de apă plată (nu lichide de tipul bere 🙂 ). Mici schimbări care sa fie în acord cu stilul de viață și să nu ne traumatizeze nici fizic, nici psihic. Ar fi frumos să ne lăsăm de fumat și să ieșim jumătate de oră cu copiii/prietenii în parc zilnic, însă astea sunt deja vise…

T.J.: Care e cea mai complicată figură de origami pe care ai creat-o?

Mihaela: Cu greu am învățat să fac origami, dar acum îmi place foarte mult; cel mai drăguț compliment al anului trecut a venit din partea unor fetițe de clasa a patra și suna cam așa:” tu ai făcut astea? Ești foarte talentată, să nu renunți!”. Am realizat câteva jucării, care se pot agăța deasupra pătuțurilor de bebe/ copii sau la ferestre, din mai mulți fluturi și cocori colorați; nu a fost complicat, ci migălos… la vară vreau să pot realiza lebede pentru că arată spectaculos.

T.J.: Care este vinul preferat ce completează o cină perfectă?

Mihaela: De regulă, mă străduiesc să potrivesc vinul cu ceea ce mâncăm, dar sunt și excepții… Cum eu am porniri hedoniste cred că e foarte important să îți placă și ceea ce bei; preferatul meu este vinul roșu sec și mă las convinsă cu greu să încerc vinuri albe sau rose. Pe primul loc acum în top este Terra Rossa 2007, podgoria Clos des Colombes (care are o poveste foarte frumoasă).

Dragii mei, eu vă anunț cu respect că azi nu am chef să slăbesc, ci dimpotrivă! Așa că, abia aștept să văd ce bunătăți va meșteri draga noastră dde Mihaela, că deja nu mai pot de foame… doar știți cât de mult mă tulbură discuțiile astea despre mâncare, da? Hai, că Mihaela, zâmbitoare cum o știm, tocmai și-a pus șorțul de bucătărie și se apucă de treabăăăă… Să-i dăm cuvântul:

Acum, după cum am menționat anterior, eu nu le am cu respectarea cantităților așa că o să scriu cea mai „ochiometrică” rețetă, și anume Piept de pui umplut cu ciuperci:

Ca și ingrediente, ne trebuiesc: piept de pui ( cam 2 bucăți per porție), cel puțin 500 g de ciuperci proaspete, două-trei roșii măricele (acceptăm și piure de roșii în cazuri extreme), puțin ulei de măsline sau unt, 4-5 ardei grași roșii (pot avea orice culoare, însă mie aceștia mi se par mai gustoși), un ardei iute, opțional 2-3 căței de usturoi,  piper negru proaspăt măcinat și puțin busuioc tocat (eu nu pun sare în mâncare, de obicei adaug frunzulițe de plante aromatice sau condimente pe care le pot râșni; oricum dacă legumele sunt ok, ar trebui să fie suficient de savuroase și fără alte adaosuri). Iată cum se procedează:

Pasul 1: După ce spălăm și curățăm legumele, tăiem ciupercile în bucăți nu foarte mici și tocăm ardeii, roșiile și usturoiul.

Pasul 2: Călim amestecul de legume în foarte puțin ulei de măsline până ce se înmoaie, iar aromele se îmbină. Veți ști asta pentru că în bucătărie va mirosi fantastic 🙂

Pasul 3: Lăsăm amestecul să se răcească; în acest timp, facem „portofele” în bucățile de piept. Acestea trebuie să fie încăpătoare, însă nu atât de largi încât să se scurgă umplutura… eu nu am avut nevoie să închid „portofelele”.

Pasul 4: Adăugăm piperul și busuiocul tocat în amestec, apoi folosind o linguriță umplem piepții de pui. Îi așezăm în tavă astfel încât să nu existe riscul ca umplutura să alunece și ungem carnea fie cu puțin ulei de măsline, fie cu puțin unt.

Pasul 5: Când pieptul de pui este aproape gata, adăugăm în tavă si ce a mai rămas din amestecul inițial de legume.

Pasul 6: Servim 🙂 Pieptul de pui ar trebui sa fie fraged și savuros, iar când legumele se reîntâlnesc în farfurie… ei bine, ar fi cazul să știți că ați ajuns în paradisul ciupercuțelor”

Miam-miammmmm…. Curat paradis domnișoara Mihaela, pe cuvânt! Iar puiul… ah… puiul…. Pot să mai iau o bucățică?

Dar Mihaela nu mă mai ascultă, că deja s-a apucat de desert. Oare ce delicatesă ne va prezenta dumneaei?

”Deserturi eu nu prea fac, însă mănânc tiramisu făcut de prietena mea cea mai buna, căreia i-am și „furat” rețeta:

Ingrediente: două căni de cafea preparată și răcită, 400 de grame de pișcoturi, patru ouă, șapte linguri cu zahăr (să ne prefacem toți că nu am scris eu așa ceva), esență de rom, 500 de grame de smântână dulce , frișcă home-made, cacao, opțional căpșuni sau fructe de pădure

Mod de preparare:  Mai întâi, se separă albușurile de gălbenușuri. Gălbenușurile se freacă cu zahărul și smântâna, apoi se pun la frigider. Albușurile se bat spumă, adăugăm frișca și mai batem preț de 5 minute. (Bătaia în bucătărie se pare că e un lucru bun 🙂 )

În cafea se pune esența de rom și se înmoaie pișcoturile, care se așează unul lângă celălalt în tavă. Spuma de albușuri și crema de gălbenușuri se amestecă și jumătate din cantitate se toarnă peste primul rând de pișcoturi. Se înmoaie alte pișcoturi în cafea, dar nu foarte mult (să nu se topească) și se pun peste cremă, apoi se toarnă încă un strat de cremă peste ele. Important e că pișcoturile să fie unul peste altul, să nu fie decalate, iar  crema sa fie groasă și uniformă.

Se lasă la frigider peste noapte, iar dimineața se pudrează cacao și se pot pune căpșuni sau fructe de pădure deasupra.

Mai simplu de atât nu există…”

Mai simplu… mai bun… mai delicios… mai fin…. mai… hai, ai găsiți și voi epitete că dacă mai vorbesc mult dispare și ultima bucățică de tiramisu și nu mai apuc….

E momentul însă să vedem ce ambianță sonoră ne propune draga noasptro Mihaela. Ia să vedem…

”Cântecele pe care le propun sunt următoarele:

Pink Martini- ”Splendor in the grass”  (profit de această ocazie pentru a aminti cuiva că încă aștept baloanele 🙂 )

Și Gordon Haskell- ”How wonderful you are”:

Splendid, splendid, splendid! Nici nu se putea ceva mai frumos care să completeze ziua aceasta minunată! Mulțumim din tot sufletului dragei noastre Mihaela pentru că ne-a onorat invitația la Guest-Star Day și vă invităm așadar să vă grăbiți dacă vreți să mai prindeți vreo bucățică de pui sau de tiramisu! Nu de alta, dar m-a apucat foamea de primăvară! Hai, dați năvală și poftă mareeee!!!


Ciorbică de urzici. Gogoși pufoase cu ciocolată

Martie 14, 2011

Eh, în sfârșit, de weekendul acesta mi s-a schimbat screensaverul de la fereastră. S-a schimbat în bine, vroiam să zic. Păi, în locul cerului acela mohorât și înnourat de până acum, a apărut un cer senin, albastru și foarte însorit, aducător de bună dispoziție încă de la primul căscat și întins de la trezire. Deci, atenție, sunt bine dispus de luni dimineața, da? Mi-aș dori să fie molipsitoare starea mea și să vă văd și pe voi la fel de plini de bună dispoziție! Ehhh… oare ce noi aventuri culinare ne așteaptă săptămâna asta la Cantină? Între noi, fie vorba… mi-aș dori și eu o aventură din aceea, adevărată, un „quest” în care să salvez vreo prințesă din ghearele zmeului, să recuperez vreo comoară a nibelungilor sau vreun inel tolkian… Dar știu, postul de Făt-Frumos sau de Aragorn s-a ocupat de multă vreme și CV-ul meu nu cred că mă recomandă la așa ceva… Deci rămân cu dezideratul acesta neîmplinit și cu petrecutul timpului pe lângă fustele lui tanti Jeni și a minunatelor ei bunătăți culinare.

Și pentru că veni vorba de maestra cu polonic… ce ne mai lipsește pentru o dimineață perfectă? Ca-feluțaaa! Așa că o întind degrabă la Cantină să iau loc pe scăunelul meu preferat din bucătărie și să le urmăresc la treabă pe tanti Jeni și dulcea Miruna, la manufacturat meniul de azi. Doamnele mele dragi tocmai s-au întors de la piață cu sacoșele pline de verdeață: ei, da, iată că primăvara a pătruns și în cămara Cantinei, în sfârșit!

Azi tanti Jeni ne va delecta cu un borș de urzici, absolut delicios. Pentru că țin prea mult la mâinile pricepute ale dumneaei, precum și la mânuțele delicate ale Mirunei, m-am oferit eu, ca un cavaler, să curăț urzicile alea nesuferite. Și da, dragilor, uneori cavalerismul doare și pișcă. Cu bășici. Auuu…

Dar mai bine să vă povestesc cum face draga noastră tanti Jeni ciorbica asta: păi, la 500 de grame de urzici, dumneaei mai folosește o jumătate de litru de borș, o ceapă, un ardei gras, un vârf de cuțit de boia de ardei, o ceșcuță de orez, sare, o lingură de ulei, o lingură de făină și un litru de apă. Deci urzicile gata spălate și curățate ( mă duc să schimb bandajele…), sunt puse de tanti Jeni într-o oală cu apă clocotită, cu puțină sare. Cât timp urzicile fierb acolo bolborosit, se toacă ceapa mărunt, țacțacțac, apoi se presară cu boia și se sting într-o oală cu zeama de urzici. Amestecăm bine, apoi punem în compoziție orezul, ardeiul gras și sare. Când toate acestea au fiert, se adaugă cu grație în borșul clocotit. Borșul, în sine, se adaugă spre final și se mai lasă la fiert vreo 5-10 minute. Supeeeer! Se servește cu mămăliguță fierbinte, pufoasă și aurie. Miam-miammm… Să știți că a meritat efortul și chinul!

Pentru a-mi răsplăti sacrificiul făcut cu curățatul urzicilor, dulcea noastră Miruna s-a gândit să ne răsfețe azi cu un desert foarte simplu dar gustos și pufos, foarte apreciat de mine: gogoși cu ciocolată. Yupiii!!! Pentru asta, prințesa dulciurilor folosește 450 de grame de făină , 125 mililitri de lapte, 1 cubuleț de drojdie, 50 de grame de zahăr, 50 de grame de unt, 1 pachețel de zahăr vanilat, 2 ouă, 2 linguri de smântână și 200 de grame de cremă de ciocolata ( Miruna ia mai multă și dă-mi mie borcanul cu restul de cremă de ciocolată,că am eu grijă de el…așa..). Miruna cerne făina cu grație, apoi înmoaie drojdia cu o lingură de lapte călduț și o jumătate de linguriță de zahăr și o lasă să crească la cald. În restul de lapte călduț se dizolvă zahărul și zahărul vanilat. Se adaugă în lapte făina, amestecând încontinuu, apoi se pune drojdia crescută, ouăle bătute, smântâna, untul înmuiat și puțină sare. Aluatul obținut se frământă, apoi se lasă la cald pentru o jumătate de oră la dospit. După ce se mai frământă un pic, aluatul se întinde ca o foaie și se fac rondele. Crema de cioco se pune între două rondele care se lipesc bine între ele, apoi după încă vreun sfert de oră de dospeală, gogoșile se pun la prăjit în uleiu încins, la foc potrivit. Se servesc pudrate cu zahăr pudră ( cum altfel?).

Hai că începem săptămâna cu bine, ce ziceți? Tanti Jeni și Miruna vă așteaptă deja cu bucatele aburinde. Eu am aranjat deja mesele pe terasă și să știți că mă bate gândul să mă duc în debaraua de la subsol și să caut grătarul. Aș vrea să-l curăț și să-l fac ca nou, pentru că dacă mai ține vremea asta minunată de primăvară, precis îl inaugurăm!

O săptămână frumoasă și rodnică, dragii mei! Hai dați năvală și poftă mareeee!!!


%d blogeri au apreciat asta: