Sărmăluțe gustoase de post. Tarte delicioase cu nuci

N-am mai fost demult așa de dis de dimineață la Cantină. Chiar și tanti Jeni s-a speriat când m-a văzut: ” Aoleu, Gheorghe, ai căzut jos din pat sau ce?” Ehhh, n-avea de unde să știe dumneaei că vecina care locuiește deasupra mea, a exersat de foaaarte devreme mersul pe tocuri cui prin casă, probabil se pregătește pentru vreun eveniment sau prezentare de modă. N-aș avea nimic împotrivă dacă tocurile alea n-ar țocăi pe tavanul meu și, în consecință, în creierii mei și așa chinuiți săracii. Așa că, dacă tot nu mai puteam dormi din cauza asta, zic hai să sorb cafeluța la Cantină, chiar de luni dimineață, așa. Stau pe scăunelul meu preferat din bucătărie și privesc pe fereastră cum se luminează de ziuă. Miruna, proaspătă și dulce încă de dimineață, se pregătește să îl scoată la plimbare pe micul cățel Dowgird, iar tanti Jeni se gândește deja la meniul de azi. Hai să ne gândim și noi.

Pentru că azi începe postul Paștelui, tanti Jeni s-a gândit azi să facă sarmale de post din foi de viță, după o rețetă care este extraordinară, Hai să vă explic cum prepară dumneaei acest deliciu. Sarmalele astea au următoarele părți componente: foile de viță ( vreo 60 de bucăți), umplutura, supa și sosul. Ingredientele sunt următoarele: Pentru umplutură: 500 de grame de soia granule, 500 de grame de ciuperci, 300 de grame de miez de nuca,300 de grame de orez cu bobul rotund (nu prefiert), 100 de grame de semințe de susan, 300 de mililitri de ulei, 100 de grame de stafide roșii, doi morcovi, un păstârnac, 3 cepe mari, 3 linguri de pastă de roșii, 4 linguri de cimbru uscat, 3 legături de mărar verde, sare , piper , 300 de mililitri de vin alb, 400 de mililitri de apă. Pentru supă: o ceapă mare,doi morcovi, un păstârnac, 300 mililitri de apă, două lingurițe sare. Pentru sos: trei linguri de pastă de tomate,100 mililitri de apă, 100 mililitri de vin alb, o lingură de ulei, două linguri de miere, o jumătate de ceapă, sare, piper și o legătură de mărar verde.

Pentru început, tanti Jeni prepară supa, apoi strecoară legumele și pune soia să se hidrateze in supa strecurată, lăsând-o acolo câtă vreme pregătește restul compoziției. Orezul se alege și se spală în câteva ape, iar ciupercile se toacă mărunt de tot. Buuun… Miezul de nucă se spală și el, apoi se usucă și se pisează, dar nu foarte mărunt. Ceapa, în schimb, se toacă mărunt și se rumenește în puțin ulei. Tanti Jeni trece apoi la stafide și le spală în câteva ape. Morcovul și păstârnacul sunt date pe răzătoarea mică și prăjite în ulei. Este momentul să scoatem acum soia din supă, să se scurgă bine și să se amestece toate ingredientele preparate mai sus, adăugând cimbru și mărar. Se pune după gust sare și piper și se adaugă 100 de militri de apă, amestecând totul până la omogenizare. Acum, cu acest amestec, tanti Jeni umple tacticos foile de viță și le împăturește. Pe fundul unei oale mari, pune frunze de viță, apoi sarmalele și deasupra din nou frunze de viță, punând apoi prețioasa delicatesă la fiert la foc mic. După vreo două ore jumate de fiert, se diluează pasta de roșii cu zeama în care au fiert sarmalele și se toarnă în oală, lăsând la fiert încă o jumătate de oră. Între timp, tanti Jeni prepară sosul punând la fiert ingredientele necesare până când se obține un lichid consistent. Se stinge focul și se adaugă mărar tocat mărunt. Mmmm.. excelent, dragii mei! Sarmalele acestea se servesc împreună cu sosul și având ca și companion un vin alb demidulce foarte bun! Irezistibil!

Miruna ne va răsfăța și ea cu ceva super special de post și anime cu niște delicioase tarte cu nuci.

La două căni de făină, Miruna cea dulce mai combină două căni cu făină, două linguri cu cacao, o cană cu apă minerală, o linguriță cu bicarbonat de sodiu, o linguriță cu zeamă de lămâie, o cană cu nuci măcinate fin, o cană cu nuci tocate mai mărișor, așa, trei lingurițe cu dulceață de vișine, 100 de mililitri de ulei și niște scorțișoară, după gust.

Într-un castron, Miruna amestecă făina cu cacao. Treptat, toarnă apoi apa minerala și uleiul amestecând ușor, iar după aceea adaugă dulceața de vișine și bicarbonatul stins cu zeamă de lămâie. În compoziția asta minunată, Miruna presară nucile măcinate mărunt și un praf de scorțisoară. După ce a încorporat și omogenizat toate ingredientele, prințesa dulciurilor toarnă compoziția astfel obținută într-o formă de tartă unsa cu ulei și tapetată cu făină.

Se da la cuptorul încins timp de 40-45 minute, iar înainte de final se presară nucile tocate. După ce le scoate din cuptor, Miruna le pudrează cu zahăr și le pune pe un platou fiind gata de servit. Miam-miammm…. Ce gustoase suuunt! Ce bine, Miruna tocmai se pregătește să mai facă un rând-două-trei!

Eiii, cam acesta e meniul de azi, dragii mei, sper să vă placă! Bucatele vor fi gata până veniți voi p-aici, doamnele noastre e ocupă de acest aspect. Eu am scos deja vinul din pivniță, să fie așa, la temperatura camerei, cum îi stă bine unui vin bun.

Vă așteptăm așadar să vă înfruptați din aceste bunătăți și vă urm o săptămână excelentă. Hai, dați năvală și poftă mareeee!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: