Guest-Star Day: Ionuț Oprea

Aprilie 28, 2011

Eiii, dragele mele și dragii mei, bine v-am regăsit sănătoși la prima noastră întâlnire post-pascală. Știu că a durat un pic mai mult până să ne reunim p-aici, însă ne-am gândit noi, adică tanti Jeni, Miruna și cu mine, să vă lăsăm un pic să vă reveniți după micile excese culinare specifice Sărbătorilor. Sperăm că v-au fost bune și delicioase bucatele pregătite și cozonacii dulci și pufoși, cel puțin la fel de buni ca și ai noștri. Despre ouă nu vreau să-mi aduc aminte. Nu că nu ar fi fost bune și cu gălbenușul auriu și gustos, dar, cu tot antrenamentul meu din zilele premergătoare Paștelui, tot pe ultimul loc am ajuns la concursul nostru tradițional de ciocnit ouă roșii.. Ufff, și doar le-am ales pe cele mai mari și frumoase, credeți-mă! Acum, tot răul spre bine că tanti Jeni, ca să-mi aline supărarea, s-a gândit dumneaei să-mi pregătească o oală cu sarmale bune și fragede din care m-am înfruptat… până ieri. Așa că, azi mi-e foame iar, ce să fac? Însă aș opta pentru ceva ușor, gen fructe de mare sau ceva… hmmm… ei, dar ia stați un pic! Azi nu e cumva joi? Și nu e  Guest-Star Day, cumva?! Yupiiii! Hai că m-am nimerit la țanc la Cantină! Tanti Jeni și Miruna îl așteaptă la portiță pe invitatul de azi care este… esteee… Ionuuuuuț Opreaaaaa!!! Invitatul nostru este primit cu drag la Cantină și pășește acum, tot numai un zâmbet, escortat de tanti Jeni și Miruna, în incinta Cantinei, acolo unde ne va pregăti astăzi ceva delicios.

Să vă spun cine este însă câteva cuvinte despre invitatul nostru de azi: Ionuț Oprea este una dintre cele mai active personalități active din on-line-ul românesc: Scrie și măsoară pulsul blogosferei,  studiind conținutul blogurilor în general și strategiile de marketing online în special, așa cum se descrie el însuși în cuvintele următoare:

”Sunt un pasionat de online care s-a concentrat în ultimii 5 ani pe creșterea blogurilor ca și vehicul de publicitate online. După 5 ani, avem cea mai avansată piață de publicitate pe bloguri din estul Europei.

Restul e oarecum istorie, am lucrat pe la cele mai mari companii de online, Neogen, NetBridge Investments, MediaProInteractiv, am învățat multe și am învățat și pe alții. Pasiunea mea pentru online m-a determinat să pun umărul și la dezvoltarea industriei, unde din 2007 am coordonat activitățile Asociației IAB România.

Scriu pe blogul agenției, blog.standout.ro si pe blogul personal, clickio.ro.”

Așa cum vă spuneam și așa cum a subliniat și Ionuț în scurta sa prezentare, dumnealui este foarte ancorat în on-line, însă care o fi latura culinară off-line a sa? Vom afla în urma interviului luat de tanti Jeni, la obișnuita cafeluță fierbinte și aromată servită la una din măsuțele de pe terasă. Să-i ascultăm…

T.J.: Ce activități din off-line ai prefera să le faci în on-line? Dar invers?

Ionuț: Grea întrebare, m-ai pus să meditez. La nivel personal, internetul are două mari roluri: de arhivă și de agendă. Pe astea le-am dus din offline in online și le țin bine acolo. Orice altceva încerc să fac mai degrabă offline, însă cu asistența permanentă din partea online-ului.

T.J.: Cât de des mănânci ceva comandat on-line sau gătit după o rețetă găsită pe internet?

Ionuț: Păi, în ultima vreme numai de pe internet gătim:) Înainte mai răsfoiam bibliile lui Jamie dar de când le-am terminat ne căutăm norocul culinar tot pe internet:) De comandat, nu prea comandăm pentru că avem norocul să mergem la birou, în centrul vechi al Bucureștiului, unde avem destule opțiuni. Mai merge din când în când câte-o pizza sau o clătită.

T.J.: Cum te-ai gândi că ar merge preparat păsăroiul mascotă de la Twitter?

Ionuț: Dacă îl putem considera pui, eu l-aș cita pe Adi Hădean care mi-a zis ieri că el poate scoate puiul din banal, așa că îl aștept pe el să-mi povestească în detaliu cum face asta. Altfel, l-aș prepara în 140 de bucățele și l-aș muta apoi dintr-o farfurie într-alta, ca sa semene cu modul de comunicare specific pe Twitter.

T.J.: Ce ai cere mai mult de la blogosfera românească în general și de la cea culinară în particular?

Ionuț: Să crească și sa ne ceara permanent sprijinul pentru asta, pentru că doar crescând împreună putem face mai multe campanii și obține bugete mai mari. Pentru cea culinară aș avea și sfatul de a încerca și alte direcții decât simplele rețete.

T.J.: În cât timp crezi că va ajunge contul de Facebook ceva la fel de obișnuit ca numărul de telefon mobil?

Ionuț: Mai avem până acolo, cel puțin în România. Însă dacă va ajunge așa într-un final, până atunci vor fi mai mult ca sigur și alte invenții, așa că oricum comunicarea se va fi schimbat radical.

T.J.: Cât de des ai vărsat cafeaua pe laptop? Dar maioneza de la salată?

Ionuț: Nici, nici. Am mai vărsat diverse, dar nu pe laptop, niciodata pe laptop, vai, nici în glumă să nu-mi dorești așa ceva:) Noi avem bucătărie la birou și o folosim pentru a mânca împreună la prânz. PS: Ți-am zis că avem biroul în centrul vechi al Bucurestiului?:)

T.J.: Alături de colegii tăi de la STANDOUT, alcătuiești o istorie a internetului românesc. De asemenea STANDOUT sponsorizează primul studiu despre profilul blogger-ului român, efectuat de refresh.ro. Există cumva în acest studiu și un capitol dedicat preferințelor culinare ale blogger-ului român?

Ionuț: Noi pe de o parte am scris istoria împreună cu toate blogurile cu care am lucrat până acum, pe de alta parte am tot încercat să punem cap la cap proiectul ăla cu istoria și nu e deloc ușor, mai ales că e din categoria proiecte de hobby și am avut foarte mult de lucru în ultima perioada. Însă nu ne plângem, nu ne-am plâns niciodată de prea multă muncă. Nu, în studiul efectuat de refresh.ro și sponsorizat de noi nu au fost întrebări despre gusturile culinare ale bloggerilor, însă ce pot să-ți zic din experiența  noastră de până acum e că bloggerii gătesc foarte bine, atât cei specializați cât și cei care scriu despre altele:)

Dragilor, să știți că la puiul acela mascotă de la Twitter am poftit și eu! De aia nu prea mai intru eu pe acolo, că mi-e că-l confisc și-l pun la frigare… ufff… fac ce fac și tot la mâncare mă gândesc… păi era și cazul pentru că a venit momentul să vedem ce bunătăți ne va pregăti invitatul nostru de astăzi:

”Mănânc cu cea mai mare plăcere fructe de mare cât mai proaspete și  cât mai simplu gătite. Vă voi prezenta astăzi cum prepar eu creveții la grătar. Rețeta este foarte simplă: se iau creveții proaspeți, se curăță, se spală în apă călduță și apoi se așează peste un grătar încins și uns cu puțin ulei.. Creveții vor sfârâi pe grătar cam 2-3 minute pe fiecare parte, apoi se pun într-un bol și se stropesc cu un sos de ulei de măsline, lămâie, pătrunjel și usturoi. Ca și garnitură, pe fiecare farfurie pun puțin orez thai fiert și așezat pe frunze de andive. Poftă bună! ”

Minunat! Minunat! Ușor și delicios, tocmai bun de servit în perioada asta post-pascală! Mă duc să scot grătarul! Până atunci să vedem ce ne va pregăti invitatul nostru de azi, pentru desert. Domnul Ionuuuț!…

”La desert nu-s pretențios, orice e dulce și aromat e pe gustul meu. Nu intru în detalii că ar trebui să mă apuc să le enumăr 🙂 Și nici nu prea mai țin minte vreo rețetă recentă, tot ce țin minte e că atunci când eram mic aveam o pasiune pentru ceva foarte simplu și care cred că e foarte rar acum: gălbenuș de ou frecat cu zahăr și cacao. Aveam o tehnică special creată, pentru a ajunge la culoarea optimă a compoziției. Se ia deci un gălbenuș de ou, se pun 2-3 lingurițe de zahăr, se freacă până se albește, apoi se adaugă cacao după gust. Se servește undeva într-un loc care aduce aminte de copilărie :)”

La fix și desertul acesta, să știți! Iar locuri care amintesc de copilărie avem destule pe aici prin curtea Cantinei, așa că vă va fi ușor să savurați pe îndelete desertul acesta!

Să vedem acum ce ambianță sonoră ne propune invitatul nostru, pentru a completa această zi minunată:

Excelent, dragilor! Excelent! Păcat însă că ne apropiem de finalul acestei zi frumoase… Mulțumim din suflet lui Ionuț pentru onoarea de a ne fi oaspete azi la Cantină și vă invităm și pe voi să vă înfruptați din creveții aceia delicioși și din o ceșcuță de desert! Ufff… Mă duc să-l ajut pe Ionuț la grătar… Voi ce mai așteptați? Hai, dați năvală și poftă mareee!!!

Anunțuri

De Înviere

Aprilie 24, 2011

” În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.

A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt, şi nu ştiu unde L-au pus.”

Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi au plecat spre mormânt. Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru şi a ajuns cel dintâi la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat. Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză jos. Iar ştergarul care fusese pus pe capul lui Isus nu era cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc singur. Atunci celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el; şi a văzut şi a crezut. Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învie din morţi. Apoi ucenicii s-au întors acasă.

Dar Maria şedea afară lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea, s-a plecat să se uite în mormânt.Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap, şi altul la picioare. „Femeie”, i-au zis ei, „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.” După ce a zis aceste vorbe, s-a întors şi a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus.

„Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.”Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!”, adică: „Învăţătorule!” „Nu mă ţine”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.”

Maria Magdalena s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a spus aceste lucruri.”

Ioan 20: 1-18

HRISTOS A ÎNVIAT!


Drob. Friptură de miel. Rosenkrantz

Aprilie 22, 2011

Fraților, să știți că eu am început să mă antrenez de pe acuma. Trebuie să țin în formă de vârf încheietura mâinii iar degetele trebuie obișnuite să apuce ușor dar ferm oul pentru o lovitură rapidă și puternică. Da, v-ați prins. Mă pregătesc intens pentru concursul de ciocnit ouă, pentru că anul acesta vreau să-l câștig! Doar știți cât am suferit anul trecut când am ieșit pe ultimul loooooc! Tanti Jeni și Miruna au râs de mine pe chestia asta până în Săptămâna Luminată așa că vă dați seama ce dor de revanșă am, mai ceva ca Real Madrid față de Barcelona. Și pentru că trebuie să mă pregătesc și psihologic pentru acest concurs, ia să stau eu prin bucătărie să vedem ce bunătăți ne vor pregăti tanti Jeni și Miruna pentru noaptea de Înviere.

Ne vom conforma sfaturilor date de invitatul nostru de ieri de la Guest-Star Day  și dragele mele colege vor pregăti ceva „pur și simplu”, după cum urmează:

La felul principal avem bunătățile care au avut succes și anul trecut și anume drobul și friptura de miel, preparate după metoda infailibilă a lui tanti Jeni:

Dacă ați știi ce bun e drobul ălaaaa… deja simt mirosul ăla frumos din cuptor, numai când mă gândesc. Așa… la 500 de grame de măruntaie de miel, tanti Jeni mai folosește două ouă fierte, două ouă crude, o legătură de ceapă verde, una de mărar, una de pătrunjel, o felie de pâine înmuiată în lapte, o lingură de smântânică, 400 de grame de foitaj și prietenii casei, sarea și piperul. Mmmm.. numai bunătăți în drobul ăsta, nu-i așa? Tanti Jeni fierbe măruntaiele în apă cu sare, iar după ce se răcesc le dă prin mașina de tocat, împreună cu pâinea înmuiată în lapte. Adaugă ouăle crude, smântâna, verdeața și ceapa verde cu tot cu coadă, toate tocate mărunt și la final,adaugă sarea cu piperul. Se amestecă bine până la omogenizare. Tanti Jeni ia apoi o formă de chec, o unge bine și așează în ea foitajul uns cu ou, lăsând marginile afară. Umple tava cu amestecul de carne până la jumătate, și plasează apoi artistic jumătățile de ou fiert, formând un rând pe lungimea tăvii. Pune apoi cealaltă jumătate de umplutură și acoperă totul cu marginile de la foile de plăcintă. Se pune la cuptor pentru 30 de minute și gataaaa! Drobul este pregătit să fie tăiat felii și servit alături de ridichi roșii și ceapă verde. Mmmm. Ce bun o să fie!

Pentru friptura de miel, tanti Jeni pregătește pulpele și coastele pe care le spală bine, le ține vreo 5 minute în apă fiartă să se opărească, le condimentează cu boia dulce și sare, le pune într-o tavă unsă cu ulei, adaugă pe lângă ele patru căței de usturoi tăiați bucățele, o ceapă tăiată și ea bucăți, mai pune un pic de ulei peste ele apoi toarnă vreo trei căni de vin roșu sec. La inspirație, tanti Jeni mai pune și niște legume pe lângă viitoarea friptură: 5 morcovi tăiați rondele, un ardei gras feliat, vreo 150 de grame de țelină tăiată bucăți. Acoperă apoi tava cu o folie de aluminiu și o pune la cuptorul preîncălzit pentru vreo oră și jumătate. Când au mai rămas cam zece minute din timpul alocat coacerii, se scoate foaia de aluminiu și se pune la loc tava în cuptor să se rumenească fripturica. Ca să ne meargă bine și uns minunăția asta de miel la cuptor, tanti Jeni ne va prepara un irerzistibil sos de iaurt cu mentă, din 300 de grame de iaurt, în care pune câteva frunze de mentă și patru căței de usturoi dați pe răzătoarea fină. E ceva de vis, fraților! Abia aștept să gustați și voi în ziua de Paști ….

Miruna ne pregătește pentru noaptea de Înviere un super cozonac și anume, celebrul, deliciosul și elegantul Rosenkrantz. Se pare că originile sale sunt germanice, ceea ce se observă și din numele său, care se compune din „Rosen” adică trandafir și „krantz”, ceea ce se traduce prin cranț. Deci, dacă am face o traducere a acestui nume, ar ieși ceva gen „trandafir cranțabil”. Sună bine, nu? MAimult decât atât, prin aspectul și savoarea sa, acest cozonac ar trebui să fie nelipsit de pe mesele voastre de Sărbători.

Ia să vedem cum prepară Miruna această delicatesă:

La 400 de grame de făină, prințesa dulciurilor mai combină două ouă întregi, un praf de sare,25 de grame de drojdie, un pahar mic cu lapte (cam 110 mililitri. așa), trei linguri de zahăr pentru lapte, 130 de grame de unt, șase linguri de zahăr pentru unt, 10 – 12 linguri de zahăr pentru caramel, nucă tocată, după preferință și diverse arome (zahăr vanilat, coajă de lămâie și portocală, esență de rom) pentru a face rosenkrantz-ul acesta deosebit de deosebit.

Miruna caramelizează cele 10 – 12 linguri de zahăr, cu care tapetează o cratiță, preferabil de 24 de cm diametru.. Într-un castron cerne faina, pune ouăle, sarea și aromele, iar separat, dizolvă drojdia în laptele ușor călduț și îndulcit cu cele trei linguri de zahăr. Fără să se lase să dospească, toarnă încet și delicat, câte puțin din drojdia dizolvată peste făina cu ouă și arome amestecate mai devreme. Apoi, cu mânuțele ei delicate frământă puțin, cam vreun sfert de oră pe un blat de lemn pe care a presărat un pic de făină. Aluatul rezultat este întins apoi sub formă de foaie dreptunghiulară, cam de un centimetru grosime, pe care Miruna o unge cu untul amestecat cu zahăr, presărând apoi nuca pisată deasupra. Cu palmele ei fine, presează ușor stratul de nucă pe aluat, pentru o aderență mai bună a bucăților crocante. Miruna rulează apoi dreptunghiul și secționează cilindrul obținut ( hai că v-am pus să vă cam amintiți de geometrie un pic) în 6-7 aproximativ egale ca lungime. Bucățile astea sunt așezate cu grijă, în picioare, în cratița tapetată cu zahăr caramel, lăsând spații ceva mai mari între ele deoarece ele se lasă la crescut timp de vreo oră. Miruna pune apoi cratița la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru vreo 35-40 de minute. După ce este scos din cuptor, rosenkrantz-ul se răstoarnă repede din cratiță, partea caramelizată care era pe fundul vasului, devenind acum suprafața aurie de deasupra. O adevărată delicatesă, dragii mei!

Hai că ne vom răsfăța și Paștele acesta cu bunătăți minunate și delicioase! Abia aștept!

Vă așteptăm cu drag să vă înfruptați din aceste bunătăți și să cionim un ou. Până Duminică, vă urez Paște Fericit!


Guest-Star Day: Eugen Istodor

Aprilie 21, 2011

Dragele mele, dragii mei, bine v-am regăsit. Azi este o zi cu roșu în calendarul Bisericesc și anume Joia Mare. Peste câteva ore, vom celebra Cina cea de Taină, momentul acela extrem de intens, în care Mântuitorul ne cere un lucru simplu: să ne amintim de acest act al dragostei pe care l-a făcut pentru noi. ” Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.  Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.” Luca 22, 19-20.

Pentru că azi este o zi specială, și Guest-Star Day-ul de azi va fi mai special. Azi nu vom găti ci vom sta de vorbă cu un ”Cațavenc” de școală veche și un epicurian de seamă: doamnelor și domniloooorrrr… Eugeeeen Istodoooor!!!

Iată-l pe invitatul nostru pășind la braț cu tanti Jeni și Miruna în incinta Cantinei, acolo unde ne va dezvălui câte ceva despre latura sa culinară.

Dragii mei, să știți că îmi este tare greu să descriu în câteva cuvinte cine este Eugen Istodor. Scriitor, publicist, jurnalist, blogger, realizator de emisiuni TV, dar mai ales uichendist, ocupație pentru care îl invidiez sincer de multă vreme. La fel cum îl invidiez și pentru timpul acordat pasiunii sale pentru Centrul Vechi bucureștean în general și pentru Lipscaniul vechi în special. Ah, și pentru articolele din Dilema Veche, pline de pasiune și miez.

Există zeci de feluri de ouă. Tu ştii care te face om? Nu. Nici eu. Din care din aceste ouă poate să iasă puiul puterii tale de a fi, puiul imaginaţiei tale? Cred că din nici unul. Nici unul nu este colorat cum ştim, portocaliu, ce tu ştiai că e gălbior? Nu, nu este gălbior, este portocaliu, rău portocaliu.( … ) Bărbaţii mint cum respiră. Ouăle şi ele. Doar că ele mint cînd se sparg în tigaie. Da, te mint, te înrobesc, de jertfesc deziluziei tale. Să fim cinstiţi: cui foloseşte încă un ou? Da, după 30 de ani în sus, oul ca element gălbui-bolnav ar trebui să ne părăsească dintre iluzii şi să se nască în alte emisfere: ce vrei, bă, de la viaţa mea? Cu ce te ajut? Nu, nu, nu, nu crede că e o iluzie moartea. Nu, ea e o certitudine în faţa unui ou gălbui-bolnav. Şi eu am certitudini zilnic de-astea. Nu lipseşte din nici una dintre mesele mele de dimineaţă, nu lipseşte din nici una dintre cumpărăturile mele, nu lipseşte din discuţii, din reţete, din înjurături, păi, nu înjuri pe om de mă-sa şi de ce are mă-sa mai deplin? Pe scurt, sînt înconjurat de rău şi bolnav. Acum în praf de fisiune nucleară venită din partea celei mai perfecte naţiuni-brand de ţară. Ce mă fac?”. Eugen Istodor – Spaima oului.

Eugen însă este foarte cunoscut pentru articolele sale din ”Academia Cațavencu”, săptămânalul cu moravuri grele foarte drag lui tanti Jeni ( nici nu știți câte tone de cartofi s-au curățat pe paginile acestei publicații, după ce au fost citite și răscitite). Iată ce povestește invitatul nostru de azi despre lecțiile de jurnalism pe care și le-a însușit:

”Am început la un ziar al sindicatelor. Am fost trimis să fac un material despre un sindicat nou născut; am stat 4 ore cu oamenii, i-am interogat după care, din 4 pagini scrise, a apărut în gazetă un anunț de 10 rânduri: „s-a înființat sindicatul X. Semnat E. I.”

O a doua lecție de jurnalism am primit-o de la o publicație ecologistă. Redactorul șef mi-a spus „sunt sătul de editoriale” și m-a trimis pe teren (se scria mult pe opinie atunci în anii 90) du-te și scrie despre un colț frumos din natură… În ’90, pentru că aveam nevoie de bani, m-am dus să vând Cațavencu. Luam dimineața printre primii ziarul și mă duceam la Universitate sau la Romană. Și urlam titlurile zilei „Adrian Năstase, homosexual!”. A treia lecție de jurnalism pe care mi-am luat-o. Utilă. Mi-am dat seama cum se vinde un ziar și ce titluri țin.

A patra lecție de viață a fost când am fost pus să scot interviurile colegilor mei din reportofon. În cele din urmă a venit și rândul meu. Primele rânduri la Cațavencu, în iulie ’90 au fost legate de un reportaj despre milogi. Nu mă gândeam în sine la fenomenul social ci și la ce ține la public și la ce e frumos în natura umană și așa am reînnodat și tradiția cu reportajele interbelice.”, mărturisește Istodor într-un interviu.

Deci iată, dragii mei, că, într-adevăr,  viața și experiența dau lecții mai prețioase decât orice curs teoretic. Istodor ne confirmă și el acest lucru.

Eiii, dar a sosit momentul în care invitatul nostru de azi, servește tradiționala cafeluță fierbinte și aromată în compania lui tanti Jeni, la una din măsuțele de pe terasă, răspunzând unor mici întrebări despre pasiunile sale. Să-l ascultăm:

T.J.: Uichendism: hobby, mișcare sau ocupație încadrată în Codul Muncii?

Istodor: N-am fost chiar prost. Primul proiect al uichendistului a prins contur: Lipscaniul bătut de mine, testat cu burta, cu buzele și cu mințile răvășite. Așa că uite pe cartea mea de muncă am făcut prima însemnare a acestei meserii a plăcerii. Da, deștele știu cum să pipăie, ochii știu cum să vadă și mintea știe cum să iubească un lucru de care m-am temut mult timp: călătoria. Dacă dintr-o temere pot face o meserie, o, da, îmi doresc, îmi ard călcîiele s-o iau din loc. Și știți de ce? Fiindcă ani de zile am umblat coclaurile făcînd reportaje, fiindcă am întîlnit atîția oameni cîți are Bucureștiul și fiindcă nu mi s-a întîmplat nimic tragic. Am fost furat, alergat, pus să aleg prost, să fac compromisuri, dar niciodată să omor, să dau în cap, să fug. Asta-nseamnă să ai o melodie a ta:

 T.J.: Dacă ai putea aduce în prezent din perioada interbelică o cârciumă de pe Lipscani, care ar fi aceea și de ce?

Istodor: „Leul și cîrnatul”. Cu grătar sfîrîind. Cîrnați de Pleșcoi, de Strehaia, de Băicoi, de Tîrgul de Floci, de Mehadia. Fleică nesfîrșită. Caras de oase multe. Mămăligi zemoase. Usturoi mărunt românesc de om sărac. Gust de amor, de trădare și fior de moarte. Cu beri cehești și nemțești. Cu vinuri seci de Chile. Cu Gigi Melody cîntînd de la apus la răsărit:

T.J.: Țară mică, mese puține. Câte grătare?

Istodor: Problema nu sînt grătarele. Problema e mitocănia. Faptul că cefele lasă tone de deșeuri pe locul sălbăticirii lor. Asta e problema. Ce poți avea cu un grătar de pește, de mînzat, ce e rău într-un grătar de vinete cu usturoi? Nimic, domle, e plăcere pură, să știi să faci focul, să dansezi în frig iarna, să omori tînțari de plăcere vara. Grătarul scoate din om tot răul: gelozia, minciuna, lăcomia, invidia. Priviți prietenii adunați lîngă grătare? Nu-s prieteni sînt animale. Asta-i fascinant la grătar. Grătarului nu i s-a scris nici un cîntec de dragoste. E nedrept însingurat, nedrept batjocorit, prost frecat cu grăsime, prost îngrijit după folosire. De ce? Fiindcă-l face pe om neom. Cui să-i placă o asemenea „developare”?

T.J.: Cum crezi că va arăta Centrul Vechi al Bucureștiului peste 5 ani?

Istodor: Habar n-am și nici nu mă interesează. Nu sînt activist civic, nu-s prezicător, nu-s bio, nu-s eco. Știi care este marea poveste a Lipscaniului? E povestea iluziei unei vechimi combinată cu iluzia unei spoieli. Prima crează mitologii și dă povești mici, de viață cotidiană. Cealaltă dă chef și amețeală celor de azi. Ceea ce îmi doresc, și asta și e cartea mea despre Lipscani, este ghidajul într-o lume zăpăugă, colecționarea poveștilor mie contemporane. Știi Chaplin cu Easy Street? Asta am făcut și eu:

cam ca-n film, de la minutul 3 al filmului la infinit, zilnic,  timp de juma de an. Cum ți se pare plăcerea obligată?

 T.J.: Care este felul preferat de mâncare din copilărie? Îl preferi și acum?

Istodor: Recunosc: chiftelele grăsoase cu verdeață și usturoi. Mă scol din morți și mănînc azi chiftele și nu le mai găsesc pe ale maică-mi din „căzături” de carne de porc.

N-am mai mîncat demult: Carasul cu usturoi și mămăligă. A-nceput să mă enerveze fileurile, peștele ușurat de oase și fără gust propriu.

Mi-e dor după: Pomana porcului iarna pe frig de la ultimul guițat al porcului, la morfolitul șoriciului între gingii pînă la înseratul vinului roșu gros ca sîngele, cînd te pui să lucrezi bojocii pentru cîrnățăraie.

Mereu am visat: mielul la proțap. N-am avut parte vreodată, dar cît mi-am dorit frăgezimi de astea.

T.J.: Care a fost prima reușită din bucătărie? Dar primul eșec?

Istodor: Nu pot să gătesc fără să iubesc și să fiu iubit. Asta a fost prima mea reușită în bucătărie. Și mereu cauza eșecurilor. Cînd sînt întunecat, nu, nu pot decît să stric, să greșesc, să omor orice mîncare. Mintea mi se lipește, mîinile mi se acresc, gîtul mi se lăbărțează. Nu pot iarăși să fiu duplicitar. Nu-mi iese să gătesc același lucru în două locuri diferite. A doua oară mereu nu mai știu care mi-e secretul.

T.J.: Care mărire de preț reflectă cel mai bine creșterea inflației: cel al salatei, cel al benzinei sau cel al salamului săsesc?

Istodor: Panica mea a mărit prețul. Da, panica. Timp de trei ani am trăit asta și nici nu mai țin minte prețurile cît vreau mereu și mereu să știu dacă am bani-bani ca să acopăr prețurile, de fapt prețul panicii mele. Nu vedeți că de fapt banul nu mai are valoare decît dacă nu-l ai. Între noi, cei care avem ceva la teșcherea dăm banii ca pe nasturi, nu le știm valoarea reală, nu-i simțim „grei” în buzunar. Poporu’ român și-a petrecut criza prin supermarketuri și cîrciumi. Nu vă dați seama că-i optimist fiindcă „n-are minte”?

T.J.: Îți place să mănânci în compania prietenilor? Dacă da, unde: le pregătești ceva acasă sau îi inviți în oraș?

 Istodor: Prefer acasă. Acasă la mine. Acasă la prietenul Viorel. Acasă la prietenul Gelu. „Acasă” la clubul lui Adi. Sînt locuri unde te duci de sute de ori, chelneru’ chiar de greșește, prieten îți rămîne. De ce zic asta? În Lipscani am chemat să colind prieteni, oameni pe care-i respect. Și cu ce m-am ales? Niciodată de două ori nu a fost la fel. Mîncare, servire, ambianță. De ce un serviciu, o stereotipie devine o aventură? În București nu există un restaurant care să fie egal sieși de două-trei ori cît ține viața ta.

Cum vă spuneam, un adevărat epicurian domnul Istodor! Uite așa ne-a făcut dumnealui poftă de grătar, dar, vă promit solemn că după Sărbătorile pascale o comitem aici la Cantină: grătar cu sfârâituri, fum aromat și tot tacâmul.

Să vedem însă ce meniu ne recomandă invitatul nostru de astăzi, pentru Sărbătoarea Învierii Domnului:

 ”Bunătăți pentru masa de Paști:

Pur și simplu. După slujbă: un ou roșu și-un pahar de vin. Dimineața: lapte cu cozonac. La prînz. Drob. Borș de miel. Miel la cuptor. Stufat. Vin roșu. Puțin și gustos din toate. Neapărat vin roșu sec. Chiar nu vreau invenții de Paște. De ce aș alerga după luna de pe cer, cînd am raiul pe pămînt. Invenția e să fii tu însuți. Și nu e nevoie nici măcar să fierbi pentru asta.”

Într-adevăr ”pur și simplu” maestre Istodor! Pur și mai ales, simplu. Așa cum ne-a lăsat moștenire Mântuitorul.

Ambianța sonoră propusă pentru astăzi de invitatul nostru, este una de excepție:

 Eiii, dragii mei, din păcate am ajuns la finalul acestui eveniment grozav. Mulțumim din tot sufletul lui Eugen Istodor pentru ziua  aceasta deosebită, pentru lecțiile pe care ni le-a împărtășit și pentru recomandările sale.

Vom reveni mâine, pentru a vă dezvălui ce bunătăți va pregăti tanti Jeni sâmbătă pentru Sărbătorile de Paști. Cu bine dragii mei!


Ziua Delicioasă a Sparanghelului. Ruladao cu Cacao

Aprilie 18, 2011

Dragelor și dragilor, bună lunea. În primul rând, să urăm La Mulți Ani Floricelelor și Floriceilor sărbătoriți ieri, să fie sănătoși și iubiți și să aibă parte de zile minunate și împliniri.

Azi am venit de dimineață la Cantină, că trebuie să dezbatem degrabă ce bunătăți pregătim de Paști. Parcă văd: începem discuția de azi și până la urmă tot în Vinerea Mare ne hotărâm ce și cum. Oricum, nu vor lipsi pasca, drobul, oușoarele și cozonacii pufoși, ca la fiecare Sărbătoare Pascală.

Până una alta, să vedem ce mâncăm azi: păi tanti Jeni s-a gândit să proclame ziua de astăzi ca fiind Ziua Sparanghelului la Cantina Socială, așa că dumneaei ne va răsfăța cu cele mai minunate specialități pe bază de asparagus, așa cum mai e numit deliciosul sparanghel.

Conform meniului scris caligrafic de dulcea Miruna pe tăblița de la intrare, primul fel este crema de sparanghel. Ia să vedem noi cum o prepară dumneaei…. Pentru început tanti Jeni face o supică de legume cu multe zarzavaturi bune și hrănitoare. Apoi pregătește pe masa de lucru o legătură de sparanghel, vreo patru linguri de untuleț, două cepe, o legătură de pătrunjel , un cartof mare și o cană de smântână. Booonnn… Sparanghelul se curăță și se taie cam la doi centimetri de bază. Mugurii și tulpina se taie și ele în bucăți așa, nici prea mari, nici prea mici. Vedeți voi. Acum sparanghelul se fierbe separat: întâi mugurașii, până se înmoaie, apoi după ce se scot din vas, se pun tulpinile în aceiași apă la fiert vreo 5 minute. Și mugurașii și tulpinile, după ce s-au fiert, se clătesc într-un jet de apă rece și se pun deoparte, separat. Acum, tanti Jeni topește untul într-o tigaie și adaugă apoi ceapa tocată mărunt, și cartoful tăiat felii. Se țin la călit până când ceapa devine transparentă. Se adaugă apoi supica de legume ( cam un litru jumătate e suficient), tulpinile de sparanghel și legătura de pătrunjel și se ține totul la fiert cam vreun sfert de oră. Pătrunjelul se scoate afară, și conținutul din supă se pasează fără milă chiar în apa în care au fiert. La final, se pune oala din nou pe foc și, ca o apoteoză, în sunet de fanfară și de cor ( ca acela din imnul cempion lig) se toarnă, albă, tăcută și onctuoasă, smântâna… Se amestecă până la omogenizare, se pune sare și piper și gataaaa! Supa de sparanghel, fină și cremoasă este gata de servit! Fiecare porție e servită de tanti Jeni alături de muguri de sparanghel și pâinică prăjită. Ahhhh… Minunat!

La felul doi, tanti Jeni pregătește o minune de minunăție minunată și anume clătite cu sparanghel și ciuperci. Da, știu, deja s-a produs rumoare…Fiți atenți: la vreo douăzeci de clătite, preparate de Miruna (că ea e maestra în domeniu), tanti Jeni a mai combinat douăzeci de fire de sparanghel, două legături de ceapă verde, 500 de grame de ciuperci proaspete tăiate felii, 40 de grame de ciuperci de pădure uscate, o legătură de mărar, 6 linguri de smântână, 50 de mililitri de ulei de măsline și sare și piper după gust.

Tanti Jeni spală sparanghelul și îl rupe în bucăți mici, atât partea albă cât și cea verde. Îl pune la fiert cam cinci minute în apă cu sare, apoi îl strecoară și îl pune deoparte într-un vas. Pune apoi ciupercile uscate într-un vas cu apă cât să le acopere, pentru rehidratare și, între timp, spală și taie ceapa verde pe care o pune la prăjit într-o tigaie cu ulei încins. După ce s-au prăjit un pic, se adaugă ciupercile proaspete împreună cu puțină apă de la ciupercile puse la rehidratare. Așaaaaa… după încă vreo 2 minute se pun și ciupercile de pădure în tigaie împreună cu apa lor, se adaugă sarea și piperul și se mai lasă la foc încă vreo cinci minute. Se adaugă puțin câte puțin smântâna, se amestecă din când în când, și se lasă la fiert până scade acest sos minunat. Mărarul se spală și se toacă mărunt apoi se presară și el în tigaie. Mmmmm… ce miros îmbietor! Gata, acum se ia de pe foc și tanti Jeni începe asamblarea: pe fiecare clătită se pune sparanghel, apoi se toarnă sosul de ciuperci și se rulează. Fiecare porție se servește caldă cu smântână deasupra. Ahhh.. e un deliciu dragii mei, ceva senzațional! Abia aștept să mai facă încă douăzeci!

Așaaaa…. Miruna astăzi ne delectează la desert cu o SuperRuladăDeBiscuițiCuCacaoȘiNucăDeCocos. Na, că am zis asta dintr-o suflare. Mânuțele delicate și pricepute ale Mirunei prepară pe rând cele două componente ate acestei rulade: Blatul ( the dark side) și umplutura (the white side). Blatul se face din 500 de grame de biscuiți cu cacao, 300 de mililtri cu lapte, 150 de grame de margarină, 100 de grame de miez de nucă și esență de rom. Biscuiții se dau prin mașina de tocat, iar apoi în praful obținut se adaugă laptele încălzit și margarina topită, apoi esența de rom și nuca măcinată. Totul se amestecă până devine un amestec omogen. Umplutura se face din 100 de grame de nucă de cocos, 10 linguri de zahăr pudră, 200 de grame de unt și esență de vanilie. Se freacă untul cu zahărul pudră și esența de vanilie până de vine ca o spumă, apoi se adaugă nuca de cocos și se amestecă din nou până la omogenizare. Acum folosim folia alimentară: pe o bucată de folie se pune amestecul de biscuiți și se întinde, apoi se acoperă cu altă folie și se întinde cu făcălețul. Se scoate folia de deasupra și se pune uniform peste blatul de biscuiți, crema cea albă și aromată. Apoi se rulează. Se pune în frigider pentru câteva ore și gata!

Un meniu bun, ușor și hrănitor, tocmai bun pentru o zi de luni! Fiind frumos afară, am aranjat mesele și umbreluțele pe terasă și am pregătit carafele cu vin alb, care este un companion excelent pentru clătituțele cu sparanghel. Vă urăm o Săptămână Mare excelentă și vă așteptăm cu bunătățile pregătie. Hai, dați năvală și poftă mareeee!!!


Guest-Star Day: o surpriză sau chiar două

Aprilie 14, 2011

…Și afară plouă plouă, și se face ora două… Aoleuuu, deja e ora două? Și invitatul nostru de azi de la Guest-Star Day încă nu a apărut??? Stau cuminte aici în bucătărie la căldurică și mă uit pe geam la tanti Jeni și Miruna care stau la poarta Cantinei și așteaptă… și așteaptă… și le bate vântul și le plouă… Mai bine le pregătesc un ceai dragelor mele: unul fierbinte de mere cu scorțișoară. Sunt convins că o să le placă!

Gata, au renunțat: tanti Jeni și Miruna se întorc abătute de la poarta Cantinei… uffff… ce rău îmi pare! Invitatul nostru de azi nu și-a făcut apariția.. asta e! Trebuia să ni se întâmple și asta odată și odată. „Am toate motivele să șterg ziua asta din calendar. Nu numai că e urât afară și plouă și nu am chef de nimic dar, colac peste pupăză, invitatul nostru de azi la Guest-Star Day ne-a lăsat cu ochii în soare” zise cu năduf tanti Jeni, punând umbrela deschisă la uscat, undeva lângă cuptor. „Mai bine zis, ne-a lăsat baltă! E mai de sezon!”, șopti Miruna cu vocea ei joasă și caldă. Încerc și eu să fiu spiritual: ” Auzi, tanti Jeni, acu drept consolare mă gândesc cum colacul acela de care ziceai matale mai devreme, e pufos și uns cu miere, iar pupăza aferentă e de ciocolată! Parcă trece mai repede supărarea!” Hai că mi-a reușit! Tanti Jeni zâmbește, dar un pic amar totuși. Nu se aștepta la așa ceva din partea invitatului nostru de azi… Om serios de felul lui, dar asta e.

Toată lumea e abătută pe aici. Tanti Jeni stă la măsuța din bucătărie și oftează, Miruna se uită ușor melancolică pe fereastră iar animalele noastre dragi de companie… ce să facă și ele? Ne acompaniază, normal! Nu știu pe unde dispăruseră acum câteva minute, că nu erau pe aici, dar și-au făcut apariția, văd. În fine.

Deodată se auzi un zumzet și, într-un sunet scurt de fanfară, în mijlocul bucătăriei, își făcu apariția dintr-un nor pufos și multicolor, o doamnă cu coafură ciudată, îmbrăcată într-o robă lungă și verde ca o salată Iceberg. La apariția ei, tanti Jeni și Miruna au făcut o plecăciune maiestuoasă și murmurară sincron: „Înălțimea Voastră…”

„Ei, asta da surpriză!”, am zis cu voce tare. „Tanti Jeni, asta e doamna aceea căreia voi îi ziceți Marea Sălătăreasă?” Doamna îmbrăcată în salată se apropie de mine grațios și îmi întinse mâna: ” Tu trebuie să fii Gheorghe, pacostea de zi cu zi a lui Jeni. Mi-a povestit biata de ea despre tine… Olalalaaaa… E adevărat că ești un pofticios fără margini?” Nu știam dacă să mă simt măgulit sau nu, oricum mă fâstâcisem, să știți! Într-adevăr, Marea Sălătăreasă este o prezență strălucitoare și impune respect! „Păi…, zic, șă știți Înălțimea Voastră, că nici nu e greu să fii pofticios la bunătățile astea pe care le face tanti Jeni! Hmhmhm.. dar dumneavoastră cu ce treburi ați venit pe la noi pe la Cantină?” o întreb eu politicos de musafiră.

Dumneaei nu-mi răspunse, dar se așeză la măsuța din bucătărie. Tanti Jeni o servi repede cu o ceașcă de cafea fierbinte și aromată, pregătită în prealabil pentru invitatul de la Guest-Star Day, cel care nu și-a mai făcut apariția.. uff, na că iar mi-am adus aminte…. „Dar , iaaaa… nu mai fiți așa de supărați! ne apostrofă cu blândețe Marea Sălătăreasă, uite, mă aflu aici ca să vă salvez ziua de azi. Nu am timp de interviuri însă, după ce beau cafeluța asta minunată, o să vă îndulcesc pe voi și pe vizitatorii voștri de azi cu un tort făcut după rețeta lui originală. Ce ziceți?” Eiii, da! O surpriză minunată prezența distinsei Marii Sălătărese la noi la Cantină! Și ne va pregăti și ceva bun! Dar… de unde oare știa dânsa de problema ivită azi? Las că o–ntreb mai târziu… Dar, despre ce tort vorbește dumneaei? Ia să vedem.

„Astăzi, vă voi prezenta cea mai veche rețetă de tort din lume. Este vorba de tortul Linzer, a cărui rețetă datează încă din secolul XVII, să știți. În prezent există mai multe variații ale acestui tort, mai mult sau mai puțin sofisticate, însă eu voi pregăti azi varianta lui originală, din 1696, așa cum este prezentată în Marele Rețetar”. Marea Sălătăreasă își puse șorțul de bucătărie peste rochia ei cea verde, își suflecă mânecile înzorzonate și se apucă de treabă:

„Avem nevoie de 250 de grame de untură, 250 de grame de zahăr pudră, 500 de grame de făină, trei gălbenușuri de ou, un vârf de cuțit de sare, coaja rasă de la o jumătate de portocală și o jumătate de lămâie, o linguriță de scorțișoară pudră, o linguriță de cuișoare pudră, un plic de praf de copt și un borcan de gem acrișor. Eu voi folosi gem de prune. Voi amesteca pe planșetă ingredientele în următoarea ordine: untura și făina până se fac bobițe zgrunțuroase, apoi pun în mijlocul grămezii gălbenușurile de ou, praful de copt, mirodeniile… ” și când a ajuns la mirodenii, Marea Sălătăreasă făcu un gest complicat cu mâna dreaptă și Puf! Îi apăru în mână o sticluță cu cuișoare de la mama lor, tocmai din Indonezia! Super!

După ce trecu momentul de magie, Marea Sălătăreasă se apucă de lucru mai departe: ” După ce am adăugat toate ingredientele, frământ bine bine de tot, până obțin o cocă omogenă. Coca asta o împart în trei părți egale. Două din ele le întind frumos apoi le pun în două tăvi unse cu untură și tapetate cu făină. Peste ele pun un strat generos de gem de prune și nivelez. Acum, din a treia parte de cocă, fac niște suluri subțiiiiri.. cam de 5-6 milimetri, cu care fac un soi de     plasă” peste fiecare din cele două blaturi acoperite cu gem de prune. Așaaa.. acum, cu pensula ung peste „plase” cu gălbenuș de ou, presar pe muchiile aluatului niște nucă pisată și gataaaaa. Pun tăvile la cuptor, la foc mediu. După ce se scot se țin la răcit și gata, e tocmai bun de servit!”

Am urmărit-o cu atâta interes pe Marea Sălătăreasă cum face tortul acesta, încât nici nu mi-am dat seama că s-a făcut târziu…. Mmmm.. acum scoate tăvile din cuptor și mirosul acela este atât de îmbătător încât simt că prind aripi!

„…și în buna tradiție a Guest-Star Day, o să vă propun și două dedicații muzicale. Ce poate fi mai potrivit pentru tortul Linzer, decât ceva de Mozart?” spuse Marea Sălătăreasă:

Uvertura din Nunta lui Figaro..

… și un fragment din Simfonia nr. 36, „Linz”:

 

Dragi mei, dragele mele, mulțumim Marii Sălătărese pentru tortul acesta minunat și pentru faptul că ne-a salvat ziua de azi… mă rog, ce a mai rămas din ea.

Totuși… încă eram curios să aflu cum de a apărut distinsa noastră musafiră tocmai azi… Ah, parcă mi-a ghici gândurile! Se apropie de mine și-mi spuse șoptit: „Patrupedele astea două m-au anunțat… Motanul Stanislas știe drumul până la mine, dar ideea i-a venit cățelului Dowgird.” Și după ce termină de rostit această frază… puf! A dispărut din fața ochilor mei într-un nor multicolor.

Mă duc să gust o porție de tort, simt nevoia să-mi îndulcesc ziua cu deliciosul Linzer preparat de Marea Sălătăreasă! Vă invit și pe voi și aș dori să-mi cer scuze în fața voastră, în numele celui care trebuia să ajungă azi la Cantină la Guest-Star Day, dar azi dimineață m-a anunțat că nu mai este posibil. A promis că se va revanșa. Îl așteptăm cu drag!


Cartofi gustoși cu ciupercuțe și costiță. Pricomigdale crocante și delicioase. Leapșă de la Mona

Aprilie 12, 2011

Băi, ce nu-mi place ziua de marți! Nici după luni nu mă dau în vânt, dar marți… parcă nu e nici încoa nici încolo, e așa, o zi din săptămână pusă aiurea-n calendar. Știți cum e, luni începe săptămââânaaaa… până ne dezmorțimmm… lasă că facem totul mâine, adică marți. Ptiu! Tocmai azi m-am trezit cu un maldăr de cartofi la curățat în fața ochilor. ” Hai, la treabă, puturosule, dacă vrei să mănânci azi”, mă îndeamnă cu drag tanti Jeni. Încerc să protestez: ” Da, bre, tanti Jeni, dar de ce numa eu, numa eu… Miruna de ce nu pune mâna pe cuțit să vină și ea lângă mine să curățăm..?” Ufff…Nici n-am știut de unde vine lovitura de polinic, direct pe creștet, au! „Măi golanule, tu ai văzut ce mâini fine are fata asta? Cum să curețe ea cartoafe? Ce să facă ea lângă tine, măi rapandulă, vrei s-o vrăjești, ai? Hai pune osu la treabă că vin musafirii și n-avem ce le pune la masă..” Of, of… ce să fac, curăță Gheorghe cartoafe… dacă ți-a plăcut cartea și n-ai avut parte de ea, asta e…

Tanti Jeni s-a hotărât azi să prepare cartofi cu ciuperci și costiță fumee, adică afumată, pe franțuzeasca bucătarilor. Păi la patru cartofi dumneaei mai combină o jumătate de pahar de vin ( adu, bre, toată sticla că ne lămurim noi…), 2 linguri de ulei de măsline, 150 de grame de costiță afumată, pătrunjel și nelipsiții prieteni, sarea și piperul. Cum procedăm? Păi, după cum ați aflat în prealabil, curățăm cartofii. Miruna a curățat ciupercile, apoi le-am tăiat în felii măricele și grosuțe. Și cartofii și ciupercile. Costița se taie fâșii și se pune la rumenit în tigaie. După care se adaugă cartofii și ciupercile în tigaie, se pune sarea și vinul ( mă rog… dacă mai rămâne…). Punem tigaia la foc mare și așteptăm cuminți să se evaporeze. După ce s-a evaporat, îmbătați de miros ( și de vin, of course), căutăm un capac, acoperim cu el tigaia, scădem focul de la mare la mediu și așteptăm circa 20-25 de minute. La sfârșit adăugăm piperul și pătrunjelul tocat.

Ufff… până sunt gata cartofiorii, hai să răspundem lepșei lansate de buna noastră prietenă Mona, care constă în opt întrebări drăguțe:

1.Când ai început să scrii în online?

Acum vreo 2 ani, când am creat blogul ce-mi poartă numele, blog aflat actualmente în paragină și pe care aș dori să-l resuscitez la sugestia mai multor prieteni apropiați. Rămâne să văd dacă voi avea timpul și inspirația necesară. La scurtă vreme am lansat Cantina Socială, un blog mult mai vesel și optimist față de celălalt.

2.Ce te motivează să scrii pe blog?

Dacă scriu despre mâncare, ce credeți că mă motivează? Foamea fraților, ce altceva!?

3.Cum reacţionezi la comentarii negative?

Sunt deschis criticilor constructive. Dacă prin comentarii negative înțelegem insultele gratuite emise sub protecția anonimatului, le banez din prima. Deocamdată, slavă Domnului, tanti Jeni nu a avut parte până acum de așa ceva.

4.Care a fost ideea iniţială de la care ai pornit?

Un loc virtual în care mă întâlnesc cu prieteni dragi și degustăm tot felul de bunătăți.

5.Ce fel de link-uri ţii în blogroll?

Sunt bloguri dragi pe care le vizitez mai rar decât aș dori, datorită timpului. Unele sunt bloguri culinare-surori, altele sunt bloguri care au un spirit viu și îmi plac foarte mult.

6.Cum te-a schimbat pe tine blog-ul?

Cred că în bine. Mi-am făcut o mulțime de prieteni noi datorită Cantinei Sociale, cu mulți dintre ei văzându-mă și off-line.

7.Ce aşteptări ai de la blog-ul tău?

E mult de spus „așteptări”. Dacă aș avea așa ceva, ar însemna că am o strategie de dezvoltare a Cantinei Sociale, ceea ce e cam mult pentru mințișoara mea. Așteptări aș avea de la mine, în sensul că ar trebui să mă mobilizez să pot scrie mai des aici.

8.Cât despre cititorii/vizitatorii acestui blog?

Să mănânce tot din farfurie 😀

Eh, dragilor, gata și cu leapșa. Nu aș dori să nominalizez pe cineva special pentru a lua mai departe întrebările, așa că, în bunul spirit al Cantinei Sociale ” everyone s invited” 😀

Booonnn… e timpul să vedem ce ne pregătește Miruna la desert cu mânuțele ei fine și delicate: niște pricomigdale delicioase și crocante! Mmmm.. ce bun!

La 200 de grame de nuci, mai folosește 6 ouă, 300 de grame de zahăr, vreo 40 de grame de făină, două plicuri de zahăr vanilat și un piiic de esență de migdale, adică un mililitru. Miruna macină nucile apoi le amestecă cu albușurile de ou și cu zahărul, punându-le într-un vas, la foc potrivit, și amestecând continuu până se înfierbântă. Apoi așteaptă să se răcească compoziția și adaugă esența de migdale, zahărul vanilat și făina. Se amestecă încontinuu până la omogenizare. Între timp, Miruna pregătește o tavă căptușită cu hârtie, pe care va pune apoi, cu un cornet, pricomigdalele, în forme rotunde. Tava se pune la copt, la foc potrivit. Când sunt gata, pricomigdalele se desprind ușor de pe hârtia pe care s-au copt. Dacă se întâmpină dificultăți în această etapă, nu vă panicați: hârtia se poate uda pe spate cu o pensulă înmuiată în apă. Pricomigdalele se așează pe un platou și sunt gata de servit! Cranț, cranț, ce gustos!

Hai că m-au obosit cartofii ăia… mă duc să mă odihnesc un pic. Dar asta după ce aranjez mesele și fac mezanplasul. Tanti Jeni și Miruna vă așteaptă la masă, sper să vă placă meniul de azi. Vă dorim o zi de marți excelentă. Hai, dați năvală și poftă mareeeeee!


%d blogeri au apreciat asta: