Guest-Star Day: Eugen Istodor

Dragele mele, dragii mei, bine v-am regăsit. Azi este o zi cu roșu în calendarul Bisericesc și anume Joia Mare. Peste câteva ore, vom celebra Cina cea de Taină, momentul acela extrem de intens, în care Mântuitorul ne cere un lucru simplu: să ne amintim de acest act al dragostei pe care l-a făcut pentru noi. ” Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.  Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.” Luca 22, 19-20.

Pentru că azi este o zi specială, și Guest-Star Day-ul de azi va fi mai special. Azi nu vom găti ci vom sta de vorbă cu un ”Cațavenc” de școală veche și un epicurian de seamă: doamnelor și domniloooorrrr… Eugeeeen Istodoooor!!!

Iată-l pe invitatul nostru pășind la braț cu tanti Jeni și Miruna în incinta Cantinei, acolo unde ne va dezvălui câte ceva despre latura sa culinară.

Dragii mei, să știți că îmi este tare greu să descriu în câteva cuvinte cine este Eugen Istodor. Scriitor, publicist, jurnalist, blogger, realizator de emisiuni TV, dar mai ales uichendist, ocupație pentru care îl invidiez sincer de multă vreme. La fel cum îl invidiez și pentru timpul acordat pasiunii sale pentru Centrul Vechi bucureștean în general și pentru Lipscaniul vechi în special. Ah, și pentru articolele din Dilema Veche, pline de pasiune și miez.

Există zeci de feluri de ouă. Tu ştii care te face om? Nu. Nici eu. Din care din aceste ouă poate să iasă puiul puterii tale de a fi, puiul imaginaţiei tale? Cred că din nici unul. Nici unul nu este colorat cum ştim, portocaliu, ce tu ştiai că e gălbior? Nu, nu este gălbior, este portocaliu, rău portocaliu.( … ) Bărbaţii mint cum respiră. Ouăle şi ele. Doar că ele mint cînd se sparg în tigaie. Da, te mint, te înrobesc, de jertfesc deziluziei tale. Să fim cinstiţi: cui foloseşte încă un ou? Da, după 30 de ani în sus, oul ca element gălbui-bolnav ar trebui să ne părăsească dintre iluzii şi să se nască în alte emisfere: ce vrei, bă, de la viaţa mea? Cu ce te ajut? Nu, nu, nu, nu crede că e o iluzie moartea. Nu, ea e o certitudine în faţa unui ou gălbui-bolnav. Şi eu am certitudini zilnic de-astea. Nu lipseşte din nici una dintre mesele mele de dimineaţă, nu lipseşte din nici una dintre cumpărăturile mele, nu lipseşte din discuţii, din reţete, din înjurături, păi, nu înjuri pe om de mă-sa şi de ce are mă-sa mai deplin? Pe scurt, sînt înconjurat de rău şi bolnav. Acum în praf de fisiune nucleară venită din partea celei mai perfecte naţiuni-brand de ţară. Ce mă fac?”. Eugen Istodor – Spaima oului.

Eugen însă este foarte cunoscut pentru articolele sale din ”Academia Cațavencu”, săptămânalul cu moravuri grele foarte drag lui tanti Jeni ( nici nu știți câte tone de cartofi s-au curățat pe paginile acestei publicații, după ce au fost citite și răscitite). Iată ce povestește invitatul nostru de azi despre lecțiile de jurnalism pe care și le-a însușit:

”Am început la un ziar al sindicatelor. Am fost trimis să fac un material despre un sindicat nou născut; am stat 4 ore cu oamenii, i-am interogat după care, din 4 pagini scrise, a apărut în gazetă un anunț de 10 rânduri: „s-a înființat sindicatul X. Semnat E. I.”

O a doua lecție de jurnalism am primit-o de la o publicație ecologistă. Redactorul șef mi-a spus „sunt sătul de editoriale” și m-a trimis pe teren (se scria mult pe opinie atunci în anii 90) du-te și scrie despre un colț frumos din natură… În ’90, pentru că aveam nevoie de bani, m-am dus să vând Cațavencu. Luam dimineața printre primii ziarul și mă duceam la Universitate sau la Romană. Și urlam titlurile zilei „Adrian Năstase, homosexual!”. A treia lecție de jurnalism pe care mi-am luat-o. Utilă. Mi-am dat seama cum se vinde un ziar și ce titluri țin.

A patra lecție de viață a fost când am fost pus să scot interviurile colegilor mei din reportofon. În cele din urmă a venit și rândul meu. Primele rânduri la Cațavencu, în iulie ’90 au fost legate de un reportaj despre milogi. Nu mă gândeam în sine la fenomenul social ci și la ce ține la public și la ce e frumos în natura umană și așa am reînnodat și tradiția cu reportajele interbelice.”, mărturisește Istodor într-un interviu.

Deci iată, dragii mei, că, într-adevăr,  viața și experiența dau lecții mai prețioase decât orice curs teoretic. Istodor ne confirmă și el acest lucru.

Eiii, dar a sosit momentul în care invitatul nostru de azi, servește tradiționala cafeluță fierbinte și aromată în compania lui tanti Jeni, la una din măsuțele de pe terasă, răspunzând unor mici întrebări despre pasiunile sale. Să-l ascultăm:

T.J.: Uichendism: hobby, mișcare sau ocupație încadrată în Codul Muncii?

Istodor: N-am fost chiar prost. Primul proiect al uichendistului a prins contur: Lipscaniul bătut de mine, testat cu burta, cu buzele și cu mințile răvășite. Așa că uite pe cartea mea de muncă am făcut prima însemnare a acestei meserii a plăcerii. Da, deștele știu cum să pipăie, ochii știu cum să vadă și mintea știe cum să iubească un lucru de care m-am temut mult timp: călătoria. Dacă dintr-o temere pot face o meserie, o, da, îmi doresc, îmi ard călcîiele s-o iau din loc. Și știți de ce? Fiindcă ani de zile am umblat coclaurile făcînd reportaje, fiindcă am întîlnit atîția oameni cîți are Bucureștiul și fiindcă nu mi s-a întîmplat nimic tragic. Am fost furat, alergat, pus să aleg prost, să fac compromisuri, dar niciodată să omor, să dau în cap, să fug. Asta-nseamnă să ai o melodie a ta:

 T.J.: Dacă ai putea aduce în prezent din perioada interbelică o cârciumă de pe Lipscani, care ar fi aceea și de ce?

Istodor: „Leul și cîrnatul”. Cu grătar sfîrîind. Cîrnați de Pleșcoi, de Strehaia, de Băicoi, de Tîrgul de Floci, de Mehadia. Fleică nesfîrșită. Caras de oase multe. Mămăligi zemoase. Usturoi mărunt românesc de om sărac. Gust de amor, de trădare și fior de moarte. Cu beri cehești și nemțești. Cu vinuri seci de Chile. Cu Gigi Melody cîntînd de la apus la răsărit:

T.J.: Țară mică, mese puține. Câte grătare?

Istodor: Problema nu sînt grătarele. Problema e mitocănia. Faptul că cefele lasă tone de deșeuri pe locul sălbăticirii lor. Asta e problema. Ce poți avea cu un grătar de pește, de mînzat, ce e rău într-un grătar de vinete cu usturoi? Nimic, domle, e plăcere pură, să știi să faci focul, să dansezi în frig iarna, să omori tînțari de plăcere vara. Grătarul scoate din om tot răul: gelozia, minciuna, lăcomia, invidia. Priviți prietenii adunați lîngă grătare? Nu-s prieteni sînt animale. Asta-i fascinant la grătar. Grătarului nu i s-a scris nici un cîntec de dragoste. E nedrept însingurat, nedrept batjocorit, prost frecat cu grăsime, prost îngrijit după folosire. De ce? Fiindcă-l face pe om neom. Cui să-i placă o asemenea „developare”?

T.J.: Cum crezi că va arăta Centrul Vechi al Bucureștiului peste 5 ani?

Istodor: Habar n-am și nici nu mă interesează. Nu sînt activist civic, nu-s prezicător, nu-s bio, nu-s eco. Știi care este marea poveste a Lipscaniului? E povestea iluziei unei vechimi combinată cu iluzia unei spoieli. Prima crează mitologii și dă povești mici, de viață cotidiană. Cealaltă dă chef și amețeală celor de azi. Ceea ce îmi doresc, și asta și e cartea mea despre Lipscani, este ghidajul într-o lume zăpăugă, colecționarea poveștilor mie contemporane. Știi Chaplin cu Easy Street? Asta am făcut și eu:

cam ca-n film, de la minutul 3 al filmului la infinit, zilnic,  timp de juma de an. Cum ți se pare plăcerea obligată?

 T.J.: Care este felul preferat de mâncare din copilărie? Îl preferi și acum?

Istodor: Recunosc: chiftelele grăsoase cu verdeață și usturoi. Mă scol din morți și mănînc azi chiftele și nu le mai găsesc pe ale maică-mi din „căzături” de carne de porc.

N-am mai mîncat demult: Carasul cu usturoi și mămăligă. A-nceput să mă enerveze fileurile, peștele ușurat de oase și fără gust propriu.

Mi-e dor după: Pomana porcului iarna pe frig de la ultimul guițat al porcului, la morfolitul șoriciului între gingii pînă la înseratul vinului roșu gros ca sîngele, cînd te pui să lucrezi bojocii pentru cîrnățăraie.

Mereu am visat: mielul la proțap. N-am avut parte vreodată, dar cît mi-am dorit frăgezimi de astea.

T.J.: Care a fost prima reușită din bucătărie? Dar primul eșec?

Istodor: Nu pot să gătesc fără să iubesc și să fiu iubit. Asta a fost prima mea reușită în bucătărie. Și mereu cauza eșecurilor. Cînd sînt întunecat, nu, nu pot decît să stric, să greșesc, să omor orice mîncare. Mintea mi se lipește, mîinile mi se acresc, gîtul mi se lăbărțează. Nu pot iarăși să fiu duplicitar. Nu-mi iese să gătesc același lucru în două locuri diferite. A doua oară mereu nu mai știu care mi-e secretul.

T.J.: Care mărire de preț reflectă cel mai bine creșterea inflației: cel al salatei, cel al benzinei sau cel al salamului săsesc?

Istodor: Panica mea a mărit prețul. Da, panica. Timp de trei ani am trăit asta și nici nu mai țin minte prețurile cît vreau mereu și mereu să știu dacă am bani-bani ca să acopăr prețurile, de fapt prețul panicii mele. Nu vedeți că de fapt banul nu mai are valoare decît dacă nu-l ai. Între noi, cei care avem ceva la teșcherea dăm banii ca pe nasturi, nu le știm valoarea reală, nu-i simțim „grei” în buzunar. Poporu’ român și-a petrecut criza prin supermarketuri și cîrciumi. Nu vă dați seama că-i optimist fiindcă „n-are minte”?

T.J.: Îți place să mănânci în compania prietenilor? Dacă da, unde: le pregătești ceva acasă sau îi inviți în oraș?

 Istodor: Prefer acasă. Acasă la mine. Acasă la prietenul Viorel. Acasă la prietenul Gelu. „Acasă” la clubul lui Adi. Sînt locuri unde te duci de sute de ori, chelneru’ chiar de greșește, prieten îți rămîne. De ce zic asta? În Lipscani am chemat să colind prieteni, oameni pe care-i respect. Și cu ce m-am ales? Niciodată de două ori nu a fost la fel. Mîncare, servire, ambianță. De ce un serviciu, o stereotipie devine o aventură? În București nu există un restaurant care să fie egal sieși de două-trei ori cît ține viața ta.

Cum vă spuneam, un adevărat epicurian domnul Istodor! Uite așa ne-a făcut dumnealui poftă de grătar, dar, vă promit solemn că după Sărbătorile pascale o comitem aici la Cantină: grătar cu sfârâituri, fum aromat și tot tacâmul.

Să vedem însă ce meniu ne recomandă invitatul nostru de astăzi, pentru Sărbătoarea Învierii Domnului:

 ”Bunătăți pentru masa de Paști:

Pur și simplu. După slujbă: un ou roșu și-un pahar de vin. Dimineața: lapte cu cozonac. La prînz. Drob. Borș de miel. Miel la cuptor. Stufat. Vin roșu. Puțin și gustos din toate. Neapărat vin roșu sec. Chiar nu vreau invenții de Paște. De ce aș alerga după luna de pe cer, cînd am raiul pe pămînt. Invenția e să fii tu însuți. Și nu e nevoie nici măcar să fierbi pentru asta.”

Într-adevăr ”pur și simplu” maestre Istodor! Pur și mai ales, simplu. Așa cum ne-a lăsat moștenire Mântuitorul.

Ambianța sonoră propusă pentru astăzi de invitatul nostru, este una de excepție:

 Eiii, dragii mei, din păcate am ajuns la finalul acestui eveniment grozav. Mulțumim din tot sufletul lui Eugen Istodor pentru ziua  aceasta deosebită, pentru lecțiile pe care ni le-a împărtășit și pentru recomandările sale.

Vom reveni mâine, pentru a vă dezvălui ce bunătăți va pregăti tanti Jeni sâmbătă pentru Sărbătorile de Paști. Cu bine dragii mei!

Anunțuri

13 Responses to Guest-Star Day: Eugen Istodor

  1. silavaracald spune:

    Ok, am povestit despre mâncare și alte alea. Dar, de gătit? Nimica-nimicuța? 😦

  2. Lorena Lupu spune:

    „Luam dimineața printre primii ziarul și mă duceam la Universitate sau la Romană. Și urlam titlurile zilei “Adrian Năstase, homosexual!”. A treia lecție de jurnalism pe care mi-am luat-o. Utilă. Mi-am dat seama cum se vinde un ziar și ce titluri țin.”

    Lorena Lupu likes this.

  3. cristiangheorghe spune:

    Nu ratați link-ul cu Gigi Melody! Masterpiece!

  4. Florina spune:

    Lipscani. Tocuri împungînd ritmic pavajul, în pas alene cîntat. Acordeon. Parfum amestecîndu-se cu aroma de zid vechi. Ochi scormonind firide şi balcoane. Ţipete. Ghivece cu flori. Bijuterii delicate. Rochii de mirese pe manechine ciobite. Pălărie cu fundă. Anticari. Fotoliu care-mbie la scufundare în sine. Tablouri, rame groase, interogări interioare. Suspin. Lumina pătrunzînd prin vitraliu se sparge în piatra inelului. Visare, trăire.

  5. Georgiana spune:

    Frumos. Un om frumos, domnul Istodor. Chapeau, maestre!

  6. Georgiana spune:

    Domnule Ghe, am voie să zic că ăsta de azi e GSD-ul meu preferat? 🙂

  7. […] vom conforma sfaturilor date de invitatul nostru de ieri de la Guest-Star Day  și dragele mele colege vor pregăti ceva “pur și simplu”, după cum […]

  8. […] ( Coolnewz), Lorena Lupu, Raluxa, Miruna Siminel, Mihaela Luca, Adrian Rafail, iYli, Alina Popescu, Eugen Istodor, Ionuț Oprea ( Clickio), Teodora Rogobete ( Teo s Kitchen), Prințesa Brianna Caradja, Cireașa […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: