Șalău la grătar cu sos de ghimbir. Tort de biscuiți cu cioco (mai bun decât cel ales de Prințul William)

mai 2, 2011

Deci nici nu vreți să știți cât de singur și părăsit m-am simțit weekendul ăsta. De fapt totul a început de vineri, de când cu nunta aia regală, mai exact de când a început transmisia directă la televizor. Din momentul acela, tanti Jeni și Miruna au fost pe deplin conectate la eveniment. Și-au pregătit dumnealor limonadă îndulcită cu miere, ceai aromat, un bol mare de floricele și dă-i vizionare. Dar nuuu, nu așa cum vă închipuiți voi… Comutau periodic pe mai multe canale TV să vadă din ce unghi prinde fiecare post evenimentul, ce comentarii se fac, cine e invitat în studio la fiecare și așa mai departe. Dragele mele colege au urmărit cu sufletul la gură și emoție tot evenimentul până târziu, uitând de programul tradițional de vizionat filme și meciuri de hochei.

Credeam că după ce s-a terminat totul, programul nostru de la Cantină va reveni la normal. Dar, nuuuu, fraților. Nici pe departe. Tot weekendul dragele mele tanti Jeni și Miruna s-au apucat să dezbată și să studieze pe casetă nunta regală, mai ceva ca domnii aceia de la Procesul Etapei. Numai că în loc de penaltiuri acordate greșit și poziții suspecte de ofsaid, dragele mele studiau altceva: Cum a fost rochia miresei, cum a zâmbit Camilla în fața Reginei, cum a zâmbit Kate în fața Reginei, cât de tracasat a fost William, dacă Prințul Consort Phillip a adormit sau nu în timpul ceremoniei și, mai ales, cât de perfectă a fost roata executată de paracliserul cu veleități de acrobat la celebrarea finalului de eveniment. Eiii, dar analiza nu s-a terminat aici. Vă dați seama că a urmat apoi discutarea meniului de nuntă, cel preparat de 21 de bucătari și care a costat peste 90 de milioane de euro. Printre bunătățile servite la nunta regală și analizate de tanti Jeni au fost: salată de crab Cornwall pe pat de lămâie, sparanghel fiert cu sos Hollandaise, ouă de prepeliţă cu ţelină, budincă Yorkshire cu friptură de vită la grătar, mousse de hrean, somon afumat pe pat de sfeclă roşie, ruladă de brânză de capră cu alune de pădure caramelizate, ciuperci sălbatice și o grămadă de meniuri cu caviar. Miruna a făcut o analiză serioasă a deserturilor precum pateul de portocale roşii, tartele de zahăr ars cu rubarba, pralinele cu fructul pasiunii, trufele de ciocolată neagră sau prăjitura Opera. O atenție specială însă, a fost acordată tortului de opt etaje format din vreo 17 sub-torturi de fructe și decorat cu frişcă şi glazură albă, având până la 900 de flori din glazură şi 17 varietăţi de frunze decorative. Miruna l-a analizat pe tort atât arhitectonic cât și din punct de vedere al compoziției, ca o adevărată maestră în domeniu.

Ei, dar discuția de azi dimineață despre tortul de biscuiți cu ciocolată ales de prințul William pentru masa de nuntă, mi-a pus capac, așa că am ieșit afară din bucătărie, cartierul general al dezbaterii și m-am dus degrabă la subsol pentru a pregăti grătarul, că, deh, cu vremea asta urâtă din ultimele zile, l-am pus la locul lui, la păstrare.

L-am scos afară, l-am curățat, l-am bibilit și am ales un loc tocmai bun de sfârâială în curtea Cantinei. Nu vă gândiți că am folosit reguli speciale precum direcția și intensitatea vântului sau alte condiții fengshui că vă-nșelați. Pur și simplu așa mi-a venit mie să-l pun acolo.

Toate ca toate, dar ce punem pe el azi? Ia să vedemmmm… Tanti Jeni, s-a gândit să ne răsfețe azi cu un delicios șalău la grătar cu sos de ghimbir. Buuuuun așa! Ia să vedem cum procedează dumneaei:

La 1 kilogram de șalău dezosat, tanti Jeni mai folosește 50 de mililitri de ulei de măsline, 30 de mililitri de tequilla, zeama de la o lămâie, două căni de mango tăiat cuburi , o lingură de suc de portocale, o altă portocală curățată de coajă și desfăcută, o ceapă roșie, câte o linguriță de chimen și de ghimber, ambele măcinate și, desigur, prietenii case, sarea și piperul adăugate după gust.

În timp ce eu pregătesc și încing grătarul, tanti Jeni prepară marinata pentru pește. Pune într-un vas uleiul de măsline, tequilla, sucul de lămâie și chimenul amestecând totul cu grijă, apoi așează bucățile de șalău, spălate și scurse, în acest vas și ascunde totul în frigider pentru vreo jumătate de oră.

În timp ce șalăul se marinează la rece, tanti Jeni prepară un sosișor delicios, din mango, sucul de portocală, ceapa curățată și tăiată mărunt, ghimber, sare și piper.

Acum intru eu în rol: tanti Jeni îmi înmânează vasul cu peștele marinat cu o solemnitate demnă de ștafeta flăcării olimpice, iar eu pun bucățile de șalău la sfârâit, pe grătarul încins, câte cinci minurte pe fiecare parte. Evident, am grijă ca înainte să întorc peștele pe grătar, să-l mai stropesc un pic cu marinata rămasă în vas. Mmmmm… ce frumos miroase…..

Tanti Jeni vă va servi șalăul acesta delicios alături de sosul cel minunat și de un pahar de vin alb demisec. O adevărată splendoare gastronomică, demnă de o nuntă regală.

Pentru că știe cât de mult m-a afectat azi dimineață discuția legată de tortul acela de biscuiți, dulcea Miruna s-a gândit să îmi aline suferința și să prepare și ea, cu mânuțele ei delicate și pricepute, un delicios tort de biscuiți cu ciocolată, mai gustos decât cel servit la nuntă, la cererea prințului William.

Pentru asta, prințesa deserturilor a folosit cam așa: vreo 400 de grame de biscuiți, , un litru de frișcă lichidă, 150 de grame de ciocolată menaj, încă 50 de g de ciocolată menaj pentru ornament, o ceașcă de zahăr și un flacon de esență de rom. Din frișcă și cei 150 de grame de cioco, Miruna a făcut o delicioasă cremă ganache, în felul următor: a pus frișca într-o cratiță la bain-marie, amestecând continuu, apoi când aceasta devine foarte fierbinte. Adaugă ciocolata ruptă în bucățele și amestecă totul până la omogenizare. Scoate apoi cratița din bain-marie și o pune direct pe aragaz, la foc mediu, lăsând să fiarbă vreo 5 minute, amestecând încontinuu. După ce se răcește, se pune la frigiderpentru vreo oră-două, după care se bate cu mixerul până devine o cremă groasă și spumoasă. Mmmmm… delicios.

În timpul cât crema stă cuminte în frigider, Miruna prepară un sirop din o ceașcă de zaghăr și una d eapă, pe care le pune la fiert. După ce s-a răcit, adaugă esența de rom și ănsiropează cu el biscuiții, care sunt înmuiați pe rând în siropul cel delicios.

Miruna pune apoi într-o tavă hârtie de copt și așează pe rând, un strat de biscuiți, unul de cremă, unul de biscuiți, unul de cremă, și tot așa până devine un tort apetisant, pe care îl ascunde în frigider și îl încuie acolo, nu cumva să dau buzna peste el. După o oră, îl scoate și îl ornează cu ciocolata topită și amestecată cu frișcă.

Mmmm.. ce gustos și dulce este! Biscuiții sunt așa de buni că se topesc în gură iar crema este absolut delicioasă! Mulțumesc Miruna, acum mă simt și eu prinț, ca Alteța Sa William.

Dragilor, în bunul spirit la Cantinei Sociale, începem săptămâna cu bine. Grătarul este încins, șalăul sfârâie, iar tortul regal de biscuiți vă așteaptă cuminte în frigider. Nu trebuie decât să vă urniți încoace. Hai, dați năvală și poftă mareeee!


%d blogeri au apreciat: