Pachețele delicioase de primăvară. Haioș haioși

Sunt mort de oboseală, nu mai pot. Mă ia tanti Jeni de dimineață: ” Măi, Gheorghe, tu te cățărai în copaci când erai copil?” Ah, ce întrebare! „Păi cum, tanti Jeni!, zic eu cu mândrie, eram primul la furat corcodușe și mere și prune din livezi!”. Atâta mi-a trebuit. Vine dumneaei la mine cu niște saci mari de plastic, mi-i pune-n brațe și îmi ordonă scurt: ” Atunci ia sacii ăștia și du-te pe aleile din parcul de vizavi. Culege toate florile de la salcâmi că acu se trec și nu mai avem din ce să facem dulceață. Hai, fuguța!” Pfuaaaa… iar mi-a dat tanti Jeni de muncă. ” Dar mă duc singur așaaaa? Fără ajutoareee? Să vină și Miruna cu mine că eu nu știu cum arată florile astea!” încerc să fac eu pe niznaiul. Mi-am și găsit cu cine! „Da, da, una-două, Miruna! Mai lasă fata aia în pace pezevenghiule că nu e de nasul tău! Și oricum are treabă azi pe aici, nu ca tine care trândăvești toată ziua. Uite poza cu floarea de salcâm. Așa arată. Iar de ajutor, ia-i pe golanii ăia doi, motanul Stanislas și câțelul Dowgird, că tot sunteți voi de-o teapă: și ei, ca și tine, numai pe lângă cratițele astea vă învârtiți, nehaliților! Hai, v-ați întors?” Vă dați seama, am plecat fuguța, nu cumva să primesc vreun imbold de la polonicul lui tanti Jeni. Și așa nu mi-a trecut ultimul cucui… Ufff…

În fine. Mai bine mă duceam singur fraților! Stanislas și Dowgird mai mult m-au încurcat, că le ardea numai de hârjoneală. S-au alergat unul pe altul de au amețit nu alta. Așa că, m-am cățărat singur prin toți salcâmii și am umplut toți sacii cu florile alea înmiresmate. Dar a meritat, pentru că știu cât de bună și gustoasă este dulceața făcută de tanti Jeni: la 500 de grame de flori de salcâm, dumneaei mai folosește un litru de apă, 750 de grame de zahăr, și sucul de la o lămâie. Florile astea de salcâm se lasă până a doua zi, când se spală și se scurg. Apoi, tanti Jeni fierbe apa cu zahărul, amestecând să nu se prindă, până când are consistența unui sirop. Adaugă florile și le fierbe la foc mic, amestecând din când în când. Adaugă apoi sucul de lămâie și, când dulceața este bine legată, o ia de pe foc și se pune în borcane sterilizate. Suuuper delicios!

Nu pot să nu recunosc că la întoarcere, la cărat sacii m-au ajutat și animalele de companie, mai ales cățelul Dowgird care trăgea cu dinții de vreo doi saci deodată, mititelul. Stanislas, motan vrăjit cum îl știți, îi făcea să leviteze pe ai lui, dar pentru scurte perioade de timp, că-l apuca somnul, puturosul. Uite așa, nu pot să mă supăr pe ei până la urmă, chiar dacă în timpul operațiunii de cules s-au alergat prin tot parcul. Pentru că veni vorba de animăluțe de companie, să nu uit să vă amintesc că cei care se află în Galați sau prin împrejurimi, pot participa la o acțiune caritabilă organizată în orașul de la Dunăre, semnalată de draga noastră prietenă Iulia Mihai. Mulțumim, fantomițo! J

Ufff… hai că am ajuns la timp la Cantină: tanti Jeni tocmai prepară ceva de sezon și foaaarte asiatic: niște delicioase pachețele de primăvară! Yamiii! Hai să vedem cum procedează dumneaei!

Pentru aluat tanti Jeni folosește un ou, 150 de mililitri de apă, o lingură cu ulei, făină cât cuprinde, sare Pentru umplutură, dumneaei va combina o varză mică și albă, trei morcovi, un ardei gras roșu, un ardei gras galben, două cepe mici, 300 de grame de carne tocată, o lingură de sos roșu chinezesc , 3 linguri cu sos de soia, 200 de mililitri de ulei pentru prăjit, sare și piper după gust.

Pentru început, tanti Jeni prepară un aluat de tăiței, din oușorul cel solitar, îmbogățit cu un praf de sare, 150 de mililitri de apă, o lingură de ulei și făină cât cuprinde pentru a rezulta un aluat elastic care nu lipește. După ce frământă bine de tot aluatul acela ca la masaj, îl pune la frigider pentru vreo jumătate de oră.

Tanti Jeni încălzește uleiul, pune la călit ceapa și apoi carnea tocată, până când aceasta se colorează delicios. În combinația asta adaugă apoi morcovii și varza, date pe răzătoare, ardeii tăiați fideluță, piperul și sosul, fierbând totul la foc puternic.

Buuun, apoi aluatul se întinde, se decupează în pătrate și se adaugă pe fiecare pătrățel, într-un colț, două lingurițe de umplutură. Se rulează pătrățele, obținându-se niște rulouri cilindrice ( ah, ce-mi plac transformările geometrice de genul acesta!), care se pun la prăjit, până devin aurii. Mmm… ce bune, crocante și gustoase sunt!

La desert, Miruna ne va delecta cu un super desert, bun și fraged, pe numele lui „haioș”. Pentru cine nu cunoaște, haioșul este o prăjiturică bună și simplă, un soi de gem în foietaj foarte fraged, bogat în untură. Originea haioșului pare să fie ungurească, fiind foarte răspândit în Ardeal. Secretul haioșului perfect constă în prepararea aluatului. Haideți să o urmărim pe Miruna cum procedează:

Aluatul pentru haioș se va forma din două părți separate, de compoziții diferite. Pentru primul aluat, Miruna va folosi un kilogram de făină albă de tip „treizerouri”, patru gălbenușuri de ou, 100 de grame de iaurt, o lingură de zahăr, un plic de zahăr vanilat, o lingură de sare și un piiic de tot de bicarbonat, mai puțin decât un vîrf de cuțit bine ascuțit. Pentru a obține un aluat nelipicios și omogen, Miruna adaugă apă rece atât cât este nevoie.

Aluatul al doilea se formează omogenizând 300 de grame de făină cu 600 de grame de osânză măcinată.

Miruna așează cele două aluaturi unul lângă altul, le înfăinează, le înfășoară apoi în câte un prosop înfăinat și le pune în frigider, pentru vreo trei sferturi de oră.

După scurgerea timpului în care aluaturile au stat cuminți la rece, Miruna întinde bine pe masa de lucru, în formă dreptunghiulară, aluatul cu iaurt și gălbenușuri, ungând peste el o treime din aluatul cu osânză. Apoi Miruna împachetează bine foaia rezultată, aducând marginile dreptunghiului către mijlocul foii, apoi pliind pe lungime din nou. Foaia pliată o pune din nou la frigider, pentru vreo jumătate de oră, tot învelită într-un prosop înfăinat. Repetă apoi operațiunea de două ori, folosind, a doua și a treia treime de aluat cu osânză, de fiecare dată întinzând și pliind foaia de aluat în același fel.

După ce a stat și a treia oară la răcoare, ca un infractor recidivist fără leac, aluatul rezultat se întinde finalmente, cu grosimea de vreo 2 centimetri, pentru a prepara haioșul cel gustos. În acest sens, cu mânuțele ei fine și delicate, dulcea Miruna folosește un cuțit bine ascuțit, cu lama înfăinată, pentru a tăia marginile aluatului și a-l împărți în pătrățele cu latura de 4-5 centimetri. Pe mijlocul fiecărui pătrățel, Miruna așează cu migală câte o linguriță de gem: jumătate de pătrățele cu gem de prune și jumătate ce gem de caise, ca să fie o mică diversificare. Fiecare pătrățel este pliat apoi, pe diagonală. Miruna așează în tavă fiecare dreptunghiuleț. Tava este pusă în cuptorul preîncălzit la 200 de grade, temperatură care va fi menținută timp de vreo zece minute, timp în care triunghiulețele de haioș se deschid frumos și delicat, precum florile de cireș la sfârșitul lunii aprilie. Da, am văzut eu că așa e. După ce haioșul zâmbește în cuptor, temperatura cuptorului se scade la 180 de grade și se menține așa până când triunghiulețe de haioș devin un pic gălbui. Se scot, se lasă la răcit apoi sunt ninși cu răbdare de către Miruna cu zahăr pudră. Deliciossss.. pufoooss… frageeeed… restul de epitete vă las pe voi să le descoperiți, după ce veți degusta minunatul desert!

Hai că parcă m-am mai întremat un pic după ce am gustat din bunătățile pregătite azi. Vă aștept și pe voi să veniți degrabă, că nu știu dacă mai rămâne vreun pachețel de primăvară sau vreun haioș multă vreme pe farfurii! Haideți așadar: dați năvală și poftă mareeee!!!