Guest-Star Day: Adela Onete

Ufff, dragele și dragii mei, fac ce fac și tot din joi în joi vin pe la Cantină… Dar vă zic eu, de săptămâna viitoare, când o să se lumineze mai devreme cu o oră, o să mă trezesc și eu ca omu la ore mai normale, așa, și o să fiu mai devreme pe aici să vă raportez ce bunătăți mai fac tanti Jeni și Miruna spre bucuria noastră.

Dar până atunci, eu zic să ne bucurăm de ziua asta frumoasă și însorită, cu cer albastru acoperit doar de doi-trei norișori pufoși, ca o spumă de albuș bine bătut.

Da, dragii mei și dragele mele, este o zi splendidă și se anunță și mai splendidă pentru că azi, la Guest-Star Day, avem o invitată cu suflet mare și bun, care ne va răsfăța cu niște bunătăți extraordinare: doamneloooorrrrr și domnilooooorrrrrrrrr……. cele mai furtunoase aplauze și urale pentruuuuu… Adelaaaaa Oneteeeee!!!

Iat-o pe Adela cum este întâmpinată de tanti Jeni și Miruna la poarta Cantinei, cu îmbrățișări calde, și condusă la braț spre incinta Cantinei. Adela nu a venit cu mâna goală la Cantină, are un pachet mare în mână pe care îl va deschide imediat ce ajungem în bucătărie.

Cum vă spuneam, Adela Onete este un suflet mare și bun, dovadă fiind campaniile umanitare în care se implică și le promovează pe BLOGUL ei personal. Fie că este vorba de orfelinate, centre de plasament, azile de bătrâni sau cazuri de copii bolnavi ale căror tratamente necesită sume importante de bani, Adela se află acolo, devenind un catalizator de forțe benefice în încercarea sa de a ajuta pe cei care au nevoie de asta. Tot pe blogul ei, găsim o mulțime de întâmplări ale cărui protagonist este fiul ei, Victoraș, în vârstă de șase anișori împliniți luna trecută.

Dragele și dragii mei, să știți că Adela a scris o carte foarte frumoasă de poezii, numită ”Azi sunt pasăre, mâine voi fi în zbor”, în care veți descoperi latura sensibilă și artistică a invitatei noastre de azi. Așa cum probabil bănuiți, distribuția acestei cărți este și ea parte a inițiativei caritabile a Adelei, care donează o parte din încasări Centrului de plasament al orfanilor, Pinocchio. Mai multe detalii găsiți AICI.

Dar să vedem cum se prezintă Adela vizitatorilor Cantinei Sociale. S-o ascultăm: 

”Bine v-am găsit! Ce primitor e aici, la voi! Hmmm, miroase a cafea proaspăt râşnită şi cred că ceaşca aceea aburindă e pentru mine, aşa-i? A, era să uit: v-am adus flori şi fructe. Sper să vă placă tufănelele. Eu le ador!

Poate nu mă veţi crede, dar, prima dată, am „gătit” când aveam vreo 4 ani. Să vă spun cum a fost: primii ani ai copilăriei, i-am petrecut la bunica mea maternă, într-un sătuc din judeţul Dolj – Orodel. Ştiţi cum se spune, pe acolo, bunicii? Mumă. Aşa-i spuneam şi noi – eu şi fratele meu, mai mic, pe atunci, pentru că, între timp, a devenit „cel mijlociu”. Ei, bine, într-o sâmbătă, muma a plecat la târg, la Pleniţa, într-un orăşel vecin şi ne-a lăsat singuri. Atunci „am gătit” eu două feluri de mâncare: primul a fost tocătura de urzici, amestecată cu mălai, pentru raţe şi felul doi – pentru noi, că ni se făcuse foame, un ou ochi. Nu mă întrebaţi cum de am avut acces la foc, pentru că nu-mi mai amintesc. Ştiu doar că, după ce s-a prăjit oul, am ieşit cu tigaia la poartă, pe bancă şi am început să mâncăm amândoi – fratele meu avea doi ani şi jumătate. Să ştiţi că am şi martori pentru întâmplarea aceasta. De altfel, aşa ne-a şi găsit bunică-mea, mâncând la poartă, din tigaie. Din păcate, ea nu mai poate „depune mărturie”.

Cu adevărat, am învăţat să gătesc de la mama mea, care este o gospodină desăvârşită şi care m-a adus destul de devreme în bucătărie – la 6 ani. La 12 ani, deja făceam cozonaci. Desigur, am stilul meu propriu de a găti: îmi place foarte mult să improvizez, să inovez. Chiar când pornesc de la o reţetă de bază, o îmbunătăţesc întotdeauna conform propriei „viziuni”.”

T.J.: Prin ce feluri culinare specifice se distinge bucătăria oltenească?

Adela: Hmmm, hai să vedem care sunt “simbolurile” olteneşti: pâinea coaptă  în ţest – un cuptor special, din pământ, ca un clopot. Făcea muma mea o pâine în ţest – sau “ţăst”, cum spunea ea, unsă cu roşii sau cu ou, de mirosea în tot satul când o cocea! Ce dor îmi e! Mai sunt prazul, dragaveiul, adică ştevia, cârnaţii olteneşti – sau “trandafirii”, cum le spun oltenii. De asemenea, specific bucătăriei olteneşti sunt ciorbele acrite cu zeamă de varză, carnea de porc, în untură, pregătită pentru iarnă şi pusă  la garniţă sau căldare. În partea Doljului, carnea – sau “pecia”, cârnaţii, jumerile – se prăjesc şi se pun la untură, neafumate, pe când în Vâlcea, de exemplu, se afumă mai întâi, în podul casei, sau într-o afumătoare specială, apoi se prăjesc şi se acoperă cu untură, pentru iarnă. Să nu uităm nici fasolea – făsuiul – sleită şi acoperită cu ceapă prăjită, servită cu murături ţărăneşti. Iar toate astea merg stropite cu zaibăr, nu-i aşa?

T.J.: Când ai început să scrii primele versuri?

Adela: La 5 ani şi poezia se numea “23 August”. Parcă văd şi azi jumătatea de coală, pe

care am scris cu un creion roşu, cam bont, pe nişte rânduri ce “urcau în pod”. La 15 ani, am început un roman, care a rămas în aceeaşi formă şi azi.

T.J.: Ai început blogul în februarie, anul trecut. Care era scopul lui atunci? Te gândeai că vei promova campanii umanitare?

Adela: Nu, am început blogul la îndemnul fratelui meu mai mic, fără să ştiu prea bine ce înseamnă un blog, cum se întreţine, promovează, etc. Susţinerea campaniilor umanitare a venit în mod firesc, apoi, când m-am luminat eu cum e cu bloggeritul. 🙂

T.J.: Care este felul preferat de mâncare al lui Victoraș? Dar al soțului tău?

Adela: Victor este foarte mofturos. Îi plac, însă, pizza, pastele cu mozzarela sau caşcaval,

sarmalele, chifteluţele la cuptor şi somonul pe grătar, cu lămâie. Nu aş putea  spune în ce ordine. Cât îl priveşte pe soţul meu, pot spune că sunt o norocoasă. Nu mi-a spus niciodată: “nu găteşti ca mama!” Felul lui preferat de mâncare este ciorba de fasole verde, cu lapte acru şi jumeri sau afumătură. Este ciorba pe care i-o făcea bunica lui, când era mic şi pe care, se pare, că am “nimerit-o” şi eu de vreo două ori. 🙂

T.J.: ce vrea acum Victoraș să se facă atunci când va fi mare? Dar anul trecut pe vremea asta?

Adela: Când l-am întrebat anul trecut, mi-a spus că asta i se pare o întrebare foarte proastă, pentru că nimeni nu ştie de mic ce va fi când va creşte. Anul acesta, mi-a spus că el a fost prostuţ când a spus asta, că poţi şti şi de mic ce vei fi mare, dar el nu s-a hotărât încă.

T.J.: Care este în opinia ta micul dejun cel mai bun pentru un copil?

Adela: Nu ştiu dacă există “cel mai bun”. Depinde, bineînţeles şi de vârsta copilului. Eu am încercat, mereu, să-i ofer lui Victor un mic dejun echilibrat: pâine prăjită, lapte, iaurt, ou fiert sau omletă, brânză, cacao cu lapte, unt, ceai,  fructe, nuci, legume crude, cremă de roşcove. Toate acestea, în diferite combinaţii, pentru a nu repeta, consecutiv, acelaşi “meniu”.

Uhhh, ce de bunătăți enumerate… Sarmale, chifteluțe, somon… Simt deja cum mă cuprinde foamea încetul cu încetul și nu mai pot rezista… Adelaaaa, te rog fie-ți milă! Ah, se pare că m-a auzit pentru că degrabă își pune șorțul de bucătărie și se apucă de gătit! Oare ce bunătăți ne va pregăti pentru azi? S-o urmărimmmm…

”Ce voi găti azi? Pentru că tot am vorbit despre copilărie, voi pregăti una dintre mâncărurile care îmi aduce aminte de ea şi, în special, de sărbătoarea Crăciunului. Iubesc Crăciunul! Am o dispoziţie uşor proustiană, aşa-i? Ce să fac, mai caut şi eu timpul pierdut şi, când nu mai înţeleg nimic din lumea asta, mă întreb, precum Villon: „Unde sunt zăpezile de altădat’? ”

Gata, tanti Jeni, am înţeles, ai privirea aceea de „ziua stă să se dospească şi tu filozofezi – vorba multă…” 🙂 Uite, îmi pun şorţuleţul, îmi suflec mânecile şi mă apuc de treabă. Voi face sarmale: pun, repede, ceapa să se perpelească, înr-un strop de ulei, adaug orezul, pe care îl las să se „îmbete” de aroma de ceapă şi, apoi, le încununez cu suc de roşii.  După ce s-au îmbrăţişat toate, le las la răcit şi le amestec cu carnea tocată, cimbru, sare şi piper. Se iau foile de varză murată, subţiri, uşor transparente şi îngălbenite de la ştiuleţii de porumb şi gutuile puse în moare, laolaltă cu varza, în butoi şi se învelesc sarmalele, nici prea mici, nici prea mari. În oala în care le voi pune la fiert, aştern nişte frunze de varză, aşez sarmalele, unele lângă celelalte şi unele peste altele şi, neapărat, numărate, două-trei bucăţele de os afumat, două-trei crenguţe de cimbru şi foi de dafin şi le dau la cuptor. Pentru că mi-a rămas varză şi pentru că „asezonez”, întotdeauna, sarmalele cu varză călită, hai să facem o porţie: o tocăm, repede-repede, alături de o ceapă mare, roşie şi le aşezăm, presărate de ulei, într-un tuciuleţ. Presar nişte piper şi foi de dafin şi, hop, la cuptor şi cu ea. Când este aproape gata, o înveselesc cu o ceşcuţă de suc de roşii şi o mai las 5-10 minute la foc. Între timp, alt tuciuleţ, pe aragaz, cu apă şi sare. Că doar nu credeaţi că vom mânca sarmale şi varză călită fără mămăligă! A fiert apa, arunc vreo trei mâini de mălai să fiarbă „păsatul” – aşa se zice la olteni. Cât timp păsatul bolboroseşte în limba lui, completez cu restul de mălai, să se întremeze mămăliga.

pregatirea sarmalelor

sarmale si mamaliga aburind

tufanele si fructe

Victoras si cu mine

Ah… mirosul acesta de sarmale care bolborosesc cuminți în oală mă termină… visez la ele cu ochii deschiși, și parcă le văd pufoase și lucioase în farfurie, alături de minunatat mămăliguță aurie… Miam-miammmm…

Dar desertul? Oare ce ne va pregăti Adela la desert? Ia să vedem:

”Ca desert, vă ofer câteva „cuiburi de dragoste” – o prăjitură savuroasă cu cremă de lămâie. Aşa că voi bate spumă 5 albuşuri, cu 200 de gr. de zahăr, iar gălbenuşurile le scald în două linguri de miere aurie. „Împreun” cele două compoziţii şi adaug 2 linguri de cacao şi 4 linguri de apă. Amestec totul, presar o linguriţă de praf de copt şi 200 de gr. de făină. Compoziţia obţinută o răstorn în tava unsă şi tapetată cu făină şi o ascund la cuptor pentru 30 de minute. Cât timp aluatul se rumeneşte, încropim crema de lămâie, din  150 gr. de zahăr, amestecat cu 100 gr. de făină, peste care se toarnă, puţin câte puţin, un litru de lapte. Se pune, apoi, la fiert până se îngroaşă. După ce a fiert, se dă la o parte şi se lasă să se răcească. Se freacă spumă 200 gr. de unt cu 150 gr. de zahăr pudră şi se adaugă zeama si coaja de la 2 lamâi. Se amestecă, apoi, cu prima compoziţie, racită.

Blatul, rece, la rândul său, se taie în două foi, între care se pune crema de lămâie, în strat gros, iar pe foaia de deasupra, într-un strat mai subţire, peste care “ningem” nuci tăiate, coapte, în cuptor şi fulgi de ciocolată. Poftă bună!”

Mmm… Bune cuibușoarele astea, dar și mai interesantă asocierea dragostei cu lămâia… Avem temă de dezbătut azi fraților, nu glumă!

Să vedem acum ce ambianță sonoră ne propune invitata noastră de azi:

 

Minunat fraților, minunat! O zi superbă din toate punctele de vedere: soare, bunătăți, muzică bună și multă căldură sufletească! Mulțumim din toată inima Adelei pentru onoarea de a fi invitata noastră azi și vă așteptăm cu drag să vă înfruptați din bunătățile pregătite de ea, precum și cu gândurile voastre bune pentru copii și bătrâni, pe care-i puteți ajuta și voi.

Haideți fraților, încolonarea și spre Cantină! Dați năvală și poftă mareeee!!!

Publicitate

Guest-Star Day: Psi

Eiiiii, ce zi frumoasă! Soarele ăsta care strălucește puternic încă de dimineață, pe cerul albastru și senin precum cleștarul ne amintește de zilele frumoase de vară în care ne bălăceam toaaată ziulica la piscină… Eh… amintiri… Dar soarele, deși e falnic și măreț în strălucirea lui de azi, tot nu poate încălzi aerul acesta de mijloc de octombrie. Însă, nu vă speriați! Avem noi leac și pentru frig.. este vorba de invitata noastră de azi de la Guest-Star Day, a cărei căldură sufletească poate încălzi și cea mai geroasă zi de iarnă… Doamneloooorrrr și domnilooorrrr! Primiți-o cu aplauze și uraleeeeee peeee…. Psiiiiiiiiii!!!

Draga de Psi pășește pe poarta Cantinei Sociale și este întâmpinată cu multă căldură de tanti Jeni și Miruna care o conduc spre incinta Cantinei, acolo unde ne va dezvălui câte ceva despre latura ei culinară… Până și cățelul Dowgird și motanul Stanislas sunt impresionați de apariția invitatei noastre: primul a mârâit încet iar celălalt s-a trezit brusc și se împletește duios printre picioarele lui Psi… Păi e și normal: invitata noastră de azi are o puternică latură felină pe care ne-o dezvăluie în scrierile ei de pe BLOGUL personal.

Am întâlnit puține persoane care pot împleti cuvintele în metafore cu sensuri nebănuit de adânci așa cum o face Psi. Scrierile ei captează încă de la prima silabă și țin agățat cititorul pe tot parcursul lor, intrând încet în sufletul său și dezvăluind lumi, sentimente, trăiri intense și implacabile. Fie că e vorba despre provocarea lansată de ea numită ”duzina de cuvinte”, fie că e vorba de ”povești de adormit pisica” sau alte categorii de postări, textele lui Psi lasă urme adânci în mintea și inima cititorilor săi. Daaaar, ajunge cu cuvintele mele, să vedem cum se dezvăluie draga de Psi musafirilor Cantinei Sociale:

”Şi pisicile gătesc câteodată, nu-i aşa?, ne întreabă Psi. Îşi pun şorţuleţe verzi dinainte, de-acelea pe marginile cărora câte o pisicuţă brodată aleargă după şoricei, cu bonetele pe creştet, dintre care urechile stau ciulite, asemeni radarelor şi cu mustăţile în vânt, amuşinând, urmează exemplul maestrului Gusteau, cel potrivit căruia oricine poate să gătească… whiskas. J

Dincolo de glumă şi de imaginea pisică-om, cea cu care colind imaginarele pervaze ale blogosferei, se află un om obişnuit, un om simplu, care foloseşte masa din bucătărie pentru a scrie, căci aşa cum am spus de multe ori, zilele mele încep invariabil dimineaţa devreme cu cele două ore de scris, cele în care pisica mea, Maya, mă însoţeşte cu drag, torcându-mi în braţe atunci când nu gustă din capacul stiloului sau marginile caietului.

Despre mine pot să spun că vin dintr-o familie de braşoveni autentici, o familie în care femeile au gătit întotdeauna bine, foarte bine şi pentru care masa era întotdeauna prilej de sărbătoare, la care se aduna întreaga familie, de la bunici la nepoţi. Nu îmi amintesc să fi mâncat vreodată singură ori numai cu părinţi, nu cât am locuit la casă, dar am fost coşmarul oricărui părinte: un copil mofturos, cumplit de mofturos la mâncare. De aceea poate că şi talentul meu de gospodină a rămas în stare latentă, eu gătesc mai degrabă la sfârşitul săptămânii, căci atunci am mai mult timp, este o necessitate, nu o pasiune, iar ca şi stil de a găti, deşi am învăţat să fac asta de la mama, bunicile şi mătuşile mele, m-am îndepărtat de ele prin înclinaţia mea către experimente şi către ingrediente mai puţin folosite de bucătăria românească. Mi-au rămas însă în suflet amintiri din vremurile în care femeile se adunau pentru “ziua de copt” cea în care din zori şi până târziu în seară se coceau în cuptorul mare de cărămidă, pâinea, cozonacii şi lipiile cu umpluturile lor fabuloase, ori se găteau oale întregi de mâncare pentru evenimentele familiei. Se dezlănţuiau atunci adevărate “războaie” de mirosuri copleşitoare, iar noi, fetiţele, eram prezente, cu şorţuleţe albe, brodate, alergând la dulapul cu mirodenii, o adevărată ladă a comorilor, ori ajutând la treburi potrivite vârstei. Privind acum în urmă cred că atunci s-a născut pasiunea mea pentru mirodenii şi îmi amintesc de exemplu că enibaharul- teribil de exotic mi se părea mie- era vedetă numai la prepararea porcului, lucru pe care nu prea îl înţelegeam eu pe-atunci. Şi îmi mai amintesc de exemplu gătitul cu untură, nu cu ulei şi felul molcom în care se făceau tocănurile bunicii pe focul cu lemne.

Prima mea aventură culinară a fost banala tocană de cartofi, pe când eram adolescentă, iar astăzi, păstrând tradiţia familiei, sunt autorul prăjiturilor şi chiar dacă nu mai coacem pâine, ar fi cam complicat la bloc, zilele de gătit pentru evenimentele familiei au acelaşi aer de cântec şi de veselie care ne adună pe toţi.”

Frumoase cuvinte… Nu-i așa că vreți să aflați mai multe despre latura culinară a lui Psi? Cred și eu că da și a cum e momentul: tanti Jeni a pregătit deja cafeluțele cele minunate și o va întreba câte ceva pe Psi în obișnuitul mini-interviu luat la măsuța din bucătărie… Să le ascultăm:

TJ: Ce motan personaj de filme de animație e preferatul tău:Thomas O Malley ( Pisicile Aristocrate), Jaune Tom ( Parisul Vesel) sau Tom (Tom și Jerry)?

Psi: Multă vreme numele cu care eram apelată de prieteni şi de familie a fost „Tom” pornit însă nu de la Tomcat ci de la Tom Degeţel. Vin dintr-o familie cu oameni înalţi, în care eu, semănând teribil cu bunica, sunt singura a cărei înălţime abia depăşeşte 1.50 cm. Mult mai târziu am înţeles că de fapt acest apelativ vine de la marele vagabond roşcat, cel care colindă lumea Parisului cu un cântec şi un zâmbet şi dacă „Everybody wants to be a cat”, atunci da, recunosc, favoritul meu rămâne Thomas O’Malley.

TJ: Care ar fi duzina de cuvinte care ar alcătui un fel de mâncare perfect pentru suflet?

Psi:  🙂 Duzina de cuvinte pentru o „supă” de suflet ar fi cam aşa: două fire de bunătate fierte în apele încrederii în om, la care adăugăm bucuria de a ne cunoaşte, un strop de recunoştinţă pentru darul vieţii care este prietenia, câteva bucăţi mari de iubire – pentru părinţi, pentru omul drag şi pentru copii, fără să-i uităm pe cei care ne însoţesc, prieteni pentru o clipă sau pentru totdeauna, iertare faţă de noi şi faţă de ceilalţi, un strop de sinceritate, cea cu care întindem mereu o mână spre cei din jur, un zâmbet mare pentru tot ce ne înconjoară şi desigur modestia cu care primim tot acest dar numit viaţă.

TJ: Cum se împacă latura ta felină cu mouse-ul calculatorului?

Psi: Am rezolvat această problemă cu ajutorul fratelui meu care mi-a dăruit un mouse roşu, fără fir. Neavând „codiţă”, a cărei mişcare să ne tulbure, nici eu, dar nici Maya nu mai suntem tentate să-l atacăm.

TJ: Ce specialități culinare tipic brașovene ai recomanda cuiva care vizitează prima data regiunea?

Psi: Clătitele braşovene! Cu siguranţă că ele sunt primele care îi vin în minte, cele cu urdă şi mărar, ori cele cu nucă, coapte în vase de lut. Iar ca fel principal o mâncare tipic săsească, un fel de sarmale de carne, căreia eu îi spun „purceluşi” şi care sunt nişte rulouri de carne umplute cu afumătură şi fierte molcom cu legume şi vin roşu, dulce, cu o explozie de mirodenii. Este piesa mea de rezistenţă pentru prietenii care vin de departe şi amuzant este că am învăţat reţeta de la o prietenă de origine maghiară.

TJ: Cu ce bunătăți te răsfeți atunci când scrii dimineața pemasa din bucătărie?

Psi: Dimineaţa, atunci când scriu, am în faţă singura cafea pe care o beau peste zi. Dacă timpul îmi permite şi inspiraţia nu mă ţine legată de stilou, îmi place să îmi pregătesc un bol mare de musli cu lapte, dar recunosc că nu sunt atât de cuminte pe cât ar trebui şi sar deseori peste această gustare.

Aoleu… acu toată ziua numai la ”purcelușii” ăia o să mă gândesc… cât de buni or fi ei? Hm? Dar mai bine să vedem ce bunătăți ne ăpregătește draga noastră Psi astăzi că iată, își pune șorțul de bucătărie. Succes, Psi! Te urmărim cu atenție!

”P entru că nu se cade să vii în vizită cu mâna goală, v-am adus un semn de toamnă auriu, nişte gutui, pe care le vom folosi la o reţetă cu miros de copilărie. Îmi amintesc că în vremea toamnei, pe când se tot pregăteau conservele care aveau să umple cămările, bunicul aducea aceşti mici sori galbeni, iar bunica îi instala în ferestre şi pe dulapul mare din camera cea bună. Din gutuie se năşteau peltele şi dulceţuri, dar mai avea bunica un truc al ei, sosul de gutui, cel pe care îl vom pregăti astăzi, ca garnitură la friptură.

Pentru aceasta vom folosi o bucată de pulpă de porc, pe care o tăiem în felii groase şi după ce o răsfăţăm cu sare şi piper, o lăsăm puţin la marinat în vin alb şi câteva fire de rozmarin proaspăt, verde. Apoi o punem la prăjit în cuptor şi câtă vreme ne îmbie cu mirosul ei, pregătim sosul. Gutuile noastre îşi vor dezveli soarele în felii subţiri pe care le prăjim puţin în ulei, cât să se aurească. Câtă vreme ele se odihnesc puţin, pe o farfurie, în acelaşi ulei caramelizăm puţin zahăr şi îl stingem cu apă. În reţeta bunicii mele, zahărul era însoţit de făină, dar cum mie numai gândul de rântaş mă zburleşte, va urma o invenţie. Peste zahărul caramelizat şi stins cu apă se pun iarăşi gutuile şi se lasă să fiarbă la foc mic, până se înmoaie. Abia apoi apare făina diluată în puţin lapte, cea care va lega totul. Sosul nostru este un strop dulce şi un strop acrişor-amărui şi eu mai adaug uneori, atunci când însoţeşte friptura de pui, un praf de scorţişoară. În farfuria deja pregătită, va însoţi această mâncare piureul de cartofi cu lapte şi unt, ca o zăpadă aurie. Poftă bună!”

Aoleuuuuu…. La faza cu piureul ca zăpada aurie m-a lovit direct, dar diiiiirect, în punctul meu sensibil! Ce pufos a ieșit el, pireuțul ăsta… ufff!

Friptura cu sos de gutui și piureul de cartofi ca o zăpadă aurie

Draga mea Maya inspectându-mi textele proaspăt scrise

Prăjitura cu ciocolată și ghimbir

Dar să ne revenim, dragilor și să vedem ce minunății ne așteaptă pentru desert. Psi, ai legătura:

”Desertul pe care îl vom face astăzi are în spate o poveste: preferinţa mea pentru ciocolata cu ghimbir şi încăpăţânarea mea de a aduce acest gust într-o prăjitură. La vremea primelor mele încercări nu ştiam că această prăjitură, numai bună să însoţească o cană de ceai în serile toamnei, este de fapt un desert englezesc ale cărui variante le-am găsit ulterior cu ajutorul internetului. Combinaţia aceasta de ciocolată amăruie, îndulcită de zahăr şi nota aspră, înţepătoare a ghimbirului a fot o experienţă pe care familia nu a agreat-o la început, recunosc, dar astăzi este una dintre favoritele noastre.

Vom pune aşadar la topit ciocolata, cea cu conţinut mare de cacao şi untul şi în vreme ce amestecul acesta se răceşte, batem spumă ouăle cu zahăr brun, adăugând un strop de rom şi vanilie. În zăpada aceasta turnăm amestecul de ciocolată şi făina, un praf de copt şi ghimbir şi coacem totul până compoziţia capătă o crustă deasupra, dar miezul rămâne destul de moale. Cât se răceşte prăjitura noastră pregătim ceaiul al cărui mare fan sunt şi am ales astăzi un ceai verde cu coji de portocale şi boabe de piper roşu care să completeze prăjitura noastră.

Scoatem apoi şorţul cu pisici, boneta, dăm deoparte reţetarul din minte şi chemăm cuvintele la joacă, să ne spună iarăşi o poveste în cerneală, ca semn de mulţumire pentru tanti Jeni şi Miruna alături de care m-am simţit tare bine.

Vă doresc o toamnă bogată în rod şi în oameni buni.”

Ciocolată… Ghimber… Crustă… Ceai… Ah… minunat! Deja mă simt purtat pe niște brațe invizibile și simt că plutesc, îmbătat de aromele minunate ce se nasc în bucătărie. Dar fondul muzical de azi? Ia să vedem:

”Dedicatia mea muzicala va fi:

– dire straits- love over gold

– creep în interpretarea lui chrissie hynde

nightwish cu while your lips are still red

Trei piese minunate dragii mei, care completează sublim meniul de azi și simfonia de cuvinte rostite de invitata noastră de azi!

Eiii, dar ce păcat că totul trebuie să se termine…. Îi mulțumim lui Psi pentru onoarea și bucuria imensă pe care ne-a făcut-o venind azi aici la Cantină și vă invităm și pe voi să vă înfruptați din bunătățile pregătite de invitata noastră, precum și de cuvintele așternute de ea aici și pe blogul ei… Haideți fraților, mobilizarea generală! Dați năvală și poftă mareeeeeee!!!

Cartofi cu ciuperci și costiță fără fiță. Amandine foarte fine.

Băi, ce nu-mi place ziua de marți! Nici după luni numă dau în vânt, dar marți… parcă nu e nici încoa nici încolo, e așa, o zi din săptămână pusă aiurea-n calendar. Știți cum e, luni începe săptămââânaaaa… până ne dezmorțimmm… lasă că facem mâine, adică marți.

Și tocmai marți mă apucă și foamea aceea devastatoare care mă face să uit de frigul de afară și să trag o fugă la Cantina lui tanti Jeni să văd ce bunătăți mai bricolează dumneaei. Nici nu ajung bine și beau cafeluța să mă trezesc, când.. ce să vezi? Mă trezesc cu un maldăr de cartofi la curățat în fața ochilor. ” Hai, la treabă, puturosule, dacă vrei să mănânci azi”. Neavând chef de muncă, încerc să protestez: ” Da, bre, tanti Jeni, dar de ce numa eu, numa eu… Miruna de ce nu pune mâna pe cuțit să vină și ea lângă mine să curățăm..?” Nici n-am știut de unde vine lovitura de polinic, direct pe creștet, au! „Măi golanule, tu ai văzut ce mâini fine are fata asta? Cum să curețe ea cartoafe, mă? Ce să facă ea lângă tine, golanule, vrei s-o vrăjești, ai? Hai pune osu la treabă că se-ntunecă devreme de-acu..” Of, of… ce să fac, curăță Gheorghe cartoafe… dacă ți-a plăcut cartea și n-ai avut parte de ea, asta e… Se pare că nici de Miruna….În fine.

Oricum, sunt consolat de o chestie: Tanti Jeni s-a hotărât azi să prepare cu cartofii ăștia ceva super-extra-mirobolant: cartofi cu ciuperci și costiță fumee, adică afumată, pe franțuzeasca bucătarilor. Păi la 4 cartofi dumneaei mai combină o jumătate de pahar de vin ( adu, bre, toată sticla că ne lămurim noi…), 2 linguri de ulei de măsline, 150 de grame de costiță afumată, pătrunjel și nelipsiții prieteni, sarea și piperul. Cum procedăm? Păi, după cum ați aflat în prealabil, curățăm cartofii. Miruna a curățat ciupercile, apoi le-am tăiat în felii măricele și grosuțe. Și cartofii și ciupercile. Costița se taie fâșii și se pune la rumenit în tigaie. După care se adaugă cartofii și ciupercile în tigaie, se pune sarea și vinul ( mă rog… dacă mai rămâne…). Punem tigaia la foc mare și așteptăm cuminți să se evaporeze. După ce s-a evaporat, îmbătați de miros ( și de vin, of course), căutăm un capac, acoperim cu el tigaia, scădem focul de la mare la mediu și așteptăm circa 20-25 de minute. La sfârșit adăugăm piperul și pătrunjelul tocat.

Nu e cazul să vă menționez cum păzește tanti Jeni tigaia aia, cu polonicul pregătit, cum altfel… Așa că nu pot să fac nici o mișcare. Ufff. De abia mă abțin să nu gust o bucățică de pe acum…

Dar ca să-mi treacă gândurile necurate vizavi de această costiță, mai bine mă duc să văd ce a mai bricolat Miruna la departamentul deserturi…Aiiiiii! Stați să mă țin de ceva că simt că amețesc! Miruna face amandineee! Bune, dulci și siropoase, cu o glazură minunată din cea mai fină ciocolată!

Sigur nu ați mai mâncat amandine așa de bune cum le face Miruna. Pentru blat a folosit: 13 ouă, 13 linguri de zahăr, 11 linguri de făină, 4 linguri de cacao și esență de vanilie. Miruna a separat ouăle, a bătut albușurile cu 8 linguri de zahăr și separat gălbenușurile cu restul de 5 linguri de zahăr și esența de vanilie. Peste compoziție se cerne făina și cacao apoi se toarnă într-o tavă potrivită, tapetată cu hârtie. Se pune la cuptor. Urmează crema: la asta, Miruna a folosit 6 ouă, 6 linguri de apă, 600 grame zahăr, 3 pachete de margarină, 100 grame de cacao și două fiole de esență de rom. Se amestecă ouăle cu zahărul și apa, se fierb, se adaugă cacao, apoi se lasă un pic la răcit. Margarina se taie cubulețe și se adaugă la compoziție, după care se bagă la bătut la mixer, la maaaaare viiiteeezăăă!!! Miruna își pune ochelarii de protecție mereu când face chestia asta, parcă taie cu flexul. Trecem la glazură. aici e mai simplu: 500 de grame de fondant de cacao se topește în bain-marie ( sigur nu e o stațiune balneară din sudul Franței?…) și se adaugă un pic de esență de rom. Siropul se face dintr-un litru de apă care se fierbe, la care se adaugă zahăr caramelizat și niște esență (hâc!) de rom. Și acum… asamblareeaaa!!! Dacă nu uităm de blatul din cuptor, îl scoatem, îl tăiem în două, se însiropează, se adaugă un strat de cremă, se adaugă a doua foaie de blat, se însiropează din nou și se lasă la rece vreo 4 ore. Totul se taie în pătrățele și apoi peste fiecare porție se toarnă glazura fierbinte. Se lasă din nou la răcit. Uff.. deci și aici am de așteptat până e gata…

Cam acesta e meniul de azi, dragilor! Pentru că e frig, ceainicul e pregătit cu ceiuț de fructe de pădure. Pe acela rusesc îl scoatem mai la iarnă când vom avea zăpadă. O zi de marți frumoasă vă doresc! Hai, dați năvală și poftă mareee!!!

 

Guest-Star Day: Olga-Delia Mateescu

Dragele mele și dragii mei, bună joia la toată lumea! Cum? E frig și înnourat? Iaaa… lăsați nimicurile astea și hai, mobilizarea generală! Veniți cu toții la Cantină la o cană fierbinte de ceai aromat și la bunătăți pregătite de invitata noastră de azi de la Guest-Star Day!

Tanti Jeni și Miruna sunt tare emoționate… Stau amândouă la poarta Cantinei și o așteaptă pe una din Doamnele teatrului românesc, așa că vă dați seama… Ah, dar iat-o că apare!… Doamnelorrr și domnilooorrr… aplauze și ovații pentruuuuu… Olga-Delia Mateeescuuuu! Whoaaa… ce primire triumfală, dragii mei!

Iat-o pe doamna Olga-Delia Mateescu pășind la braț alături de tanti Jeni și Miruna, radioasă, grațioasă, frumoasă și veșnic tânără. În urma dumneaei se proiectează rolurile pe care le-a întruchipat de-a lungul prestigioasei sale cariere în numeroase piese de teatru: ”Domnișoara Nastasia”, ”Medeea”, ”Fata din Andros”, Zbor deasupra unui cuib de cuci”, “Vânătoarea de vrăjitoare” sau “Dragoste într-o hală de pește” și multe alte roluri care au pătruns adânc în sufletul spectatorilor.

Personal, mi-o amintesc pe doamna Olga-Delia într-o adaptare a piesei ”Domnișoara Nastasia”, la acea emisiune Teatru TV care se difuza pe vremuri în serile de marți. Cred că aveam vreo 10-11 ani când am văzut piesa aceea la televizor și în care invitata noastră de azi, alături de alte nume mari ale scenei românești, a interpretat magistral rolul Nastasiei. De atunci, întotdeauna numele actriței Olga-Delia Mateescu este asociat în mintea mea cu Domnișoara Nastasia. Așa că vă dați seama cât de emoționat sunt și eu că o avem azi invitată la Cantină…

Invitata noastră de azi este originară din Bistrița-Năsăud și, în timp ce era studentă la Facultatea de Filologie ( Secția de limbi romanice și clasice), a început activitatea la teatrul studențesc ”Podul”. A urmat apoi cursurile teatrale la IATC (1969-1973). După 1989, își continuă studiile și obține doctoratul în Istoria Teatrului ( 1999), în cadrul UATC, sub conducerea prof. univ. Ileana Berlogea. Doamna Olga-Delia Mateescu este în prezent societară de onoare a Teatrului Național I.L. Caragiale, membră a Uniunii Scriitorilor și UNITER, cariera dumneaei fiind distinsă cu numeroase premii și distincții pentru activitatea artistică.

Pe lângă cariera de actriță, invitata noastră a publicat cu succes două romane ( ”Manuscrisul” și ”Câinele doctorului”), a scris 18 piese de teatru precum și un volum de proză scurtă intitulat ”Șampanie în lanul de grâu”, împletind și completând cariera scenică cu cea de scriitor. ”Îmi place să scriu. Și îmi place că nu depind de nimeni. Dependența mă enervează mai mult decât orice. În orice meserie individul este dependent de ceva anume. În actorie dependența este mult mai mare și există această nedreptate pe care o trăim in momentul acesta. Actul teatral este un primat al regizorului și actorul nu are un cuvânt de spus. In teatru nu am văzut niciodata pus în scenă un proiect al vreunui actor, oricât de mare ar fi el. Și avem actori foarte mari. (…) Copiii și cărțile sunt cele mai mari realizari ale mele. Teatrul este subânțeles. Mama mea a fost actriță și eu am crescut practic în teatru. Nu pot concepe viața fără teatru. Este un mod de trai.”, mărturisește Olga-Delia Mateescu într-un interviu pe care vi-l recomand cu căldură. De asemenea, informații despre draga noastră invitată și opera ei, găsiți pe site-ul ei personal.

Eiii, dar să vedem ce aflăm despre latura culinară a dragei noastre doamne. Tanti Jeni a pregătit deja cafeluța și a invitat-o pe Olga-Delia Mateescu la măsuța din bucătărie, unde vor sorbi amândouă licoarea puternică și aromată, în timpul obișnuitului interviu. Să le ascultăm…

TJ: Ce rol din dramaturgia românească sau internațională ați fi dorit să-l interpretați și nu s-a întâmplat încă?

Olga-Delia: Mi-am dorit multe roluri, în ”Pygmalion” – Shaw, în ”Femeia Mării”,în ,,Din jale se întrupează Electra,,- O,Neill, și multe altele. Deși rolurile feminine sunt de cinci ori mai puține comparativ cu cele de actori tot aș mai avea cam 200 de ani ce texte  să-mi mai doresc. Vorbesc la modul ideal pentru că  am și jucat unele roluri  despre care nu știam din istoria teatrului și au fost mari spectacole pe scena Naționalului. În film mi-aș fi dorit să lucrez cu Tarkovski,  este regizorul care îmi place cel mai mult.

TJ: Cărui mare actor de film ați fi dorit să-i dați replica în vreo capodoperă și în ce rol?

Olga-Delia: Singurul actor cu care aș fi fugit la cel mai mic semn este Peter O,Toole-( după cum i-am declarat  în tinerețe și soțului meu, care  a răsuflat ușurat pe acea vreme!)

TJ: Care din colegiiDvs de platou v-au încântat cu delicii culinare preparate de ei?

Olga-Delia: Pe platoul de filmare actorii au timp doar să se laude cu talentele lor, la teatru însă ,din cauza repetițiilor în care se reia o scenă până e bine, a doua zi apar bunătățile despre care ai auzit cu o zi înainte. Am fost bună prietenă cu Gheorghe Cozorici care mi-a dat o rețetă de chec extraordinar de bun, ușor de făcut, în două culori. Fiecare felie semăna cu aripile unui fluture. Când am încercat-o, deși aveam scrisă de mâna lui până și maniera în care să verific dacă s-a copt, checul meu a ieșit într-o singură culoare, ușor nedefinită. Nu aducea a niciun  fel de gândac! ,, Nu ai știut secretul, a zis el. Nu ai dat cu lingura să faci un mic șanț pe mijloc înainte de a pune compoziția cu cacao?,m-a întrebat considerând acest lucru de la sine înțeles. Mi-am adus atunci aminte de o poveste despre meșterii de demult, pe care i-am  și spus-o : Intră un ucenic la un meșter de pipe din lut. Trei ani dura școlirea.După un an ,ucenicul vine acasă și anunță familia că el a învățat totul, nu mai trebuie plătit degeaba meșterul încă un an , face un cuptor , pune pipele la ars dar când să le scoată ,toate erau sparte. E trimis din nou la ucenicie, al doilea an ucenicul iar încearcă fără rezultat să ardă pipele,ca urmare iată-l și în al treilea an la învățătură. La final meșterul adună ucenicii și le spune: ,,Acum să vă spun secretul: când  puneți  pipele în cuptor la ars , scuipați peste ele să le umeziți , altfel se sparg!  Cam asta-i cu meșterii, au secrete!

TJ: Care ar fi asemănarea dintre scena de teatru și bucătărie?

Olga-Delia: O mâncare este bună dacă e făcută cu drag, cu voie bună,cu inspirație. Sigur că există o, bucătărie ,,a teatrului, ăsta e deja  un loc comun, publicul n-ar suporta repetițiile sau încercările, tot așa cum noi nu am mânca ciorba de burtă( de ex), dacă am sta acolo unde ea  fierbe . După ce un spectacol atinge punctul de fierbere iese la public. Mie însă nu-mi place să gătesc ceva care lasă mirosuri neplăcute, deși sunt  unele mâncăruri delicioase din această categorie. Nici spectacolele ,,căznite,, nu îmi plac. Talentul totuși trebuie crescut cu grijă, este ca un mânz de rasă . Cai de tracțiune sunt mai mulți, dar și lor le trebuie condiții bune.

TJ: Ce amintiri culinare aveți din copilăria petrecută pe plaiurile năsăudene?

Olga-Delia: Amintiri culinare năsăudene? Nu am. Eram mică de tot, un sugar când am plecat de acolo.  Dar primesc cu plăcere sugestii.

TJ: Care din romanele, piesele de teatru sau povestirile scrise de Dvs le-ați dori ecranizate și de către care regizor?

Olga-Delia: Romanul ,,Câinele doctorului,, dar și ,,Manuscrisul,, ar  fi de ecranizat. Dar regizorul ar trebui să fie fascinat  de ele. Eu nu văd decât regizori fascinați de sine .A, dacă aș avea un producător, dacă am avea fonduri, fascinația comercială ar mișca ceva. Până atunci vă invit la GRENADA, o comedie ( cu hoți) pe care am pus-o eu  în scenă la teatrul MASCA. Dintre piesele mele  de teatru nu aleg niciuna pentru ecran, sunt scrise pentru teatru, filmul are alte dimensiuni.

Eiii, dar după atâtea discuții, m-a luat ca de obicei, foamea. Știu, sunt incurabil. Noroc că doamna Olga-Delia Mateescu se va apuca acum de trebăluit prin bucătărie.. uff, de abia aștept să văd ce bunătăți ne va prepara dumneaei. Să o ascultăm:

”Vă propun următoarea REȚETĂ:    1)Dacă este frig afară, se pune un CD cu ”country ballads”.  2)se alege o parte mai puțin văicăreață, 3)se spală trei – patru cartofi mari și se taie în jumătăți. 4) se aprinde focul la cuptor. 5) se fac mici căușe în fiecare jumătate, acolo se pune o boabă de unt,una de cașcaval sau brânză de burduf. 6) se așează într-o tavă în cuptor. 7)când se termină una dintre melodiile de pe CD , se scoate tava și peste fiecare felie de cartof – pe jumătate coaptă–se presară bacon tăiat feliuțe. Se dau din nou la cuptor. 8) Se ascultă două balade și apoi se stinge focul. 9) se așteaptă ca cei dragi să se așeze la masă și se deschide o sticlă de vin roșu. ABIA ATUNCI SE DESCHIDE CUPTORUL iar conținutul se oferă fierbinte cu murături alături. Poftă bună!”

Aoleuuu… ce miros devastator de bun vine din cuptor… Doamna Olga-Delia, mai punem odată de două-zece-cinșpe ori CD-ul ăla? Vă rog eu frumos! Mulțumesc!

Din spectacolul ”Acul cumetrei Gurton”

În holul Teatrului Național

Din tinerețe

Uff… dar la desert ce minunăție o urma? Ia să vedem…

”DULCIURI.- aici este o problemă: dacă nu ai o bunică sau o bună prietenă căreia să-i telefonezi ca să-ți prepare urgent o bunătate , tai  mărunt un măr decojit, o jumătate de pepene galben, o pară, adaugi boabele unui ciorchine  de strugure alb, o jumătate de ananas – cubulețe, o mână de susan sau de semințe de floarea soarelui, le așezi în frigider stropite cu puțin cognac și servești amestecul alături de frișcă proaspătă. Poftă bună!”

Pfuaaa… ce combinație, dragii mei, ce combinație! Musai să gustați și să încercați și voi acasă! Ne-a-pă-rat!

Și cum ziua trebuie să fie completă să vedem ce delicii muzicale ne propune invitata noastră de azi:

”Dedicațiile sunt Ilvolo cu,,O sole mio,, ,trei băieți de 14-16 ani. Minunați!

A doua dedicație este James Thierre ( nepotul lui Charlie Chaplin) cu ”Au revoir parapluie”:

Minunat, dragilor, minunat! Este că ați uitat de frig și vreme mohorâtă? Știam eu că da! Așa că veniți degrabă să vă înfruptați din bunătăți și stare minunată. Poate chemați și câțiva prieteni să se bucure și ei de atmosfera minunată de aici! Mulțumim din tot sufletul invitatei noastre dragi pentru onoarea pe care ne-a făcut-o venind astăzi aici și împărtășindu-ne din latura culinară a dânsei. Haideți dragilor! Dați năvală și poftă mareee!!!

Pulpă de curcan umplută cu drag și voie bună. Clătite la cuptor delicioase și bune de tot.

Deci gata, a venit frigul, asta e. Era inevitabil, nu? Și zilele s-au scurtat și au devenit mohorâte. Offff, ce nu-mi place octombrie! Cred că e cea mai nesuferită lună din tot calendarul. Păi ziceți și voi: septembrie ne ia cu frumușelu, gen „hai că se termină vara, dar nu de tot, mai luați de aici o săptămână-două de soare și timp frumos” și după aia pac! Vine octombrie cu ploi, frig și ceață matinală. Ufff… și stau zgribulit sub plapumă, în poziția fătului, neîndrăznind să scot nasul și să mă uit pe fereastră… Dar ce să fac? Gândul la cafeluța magică a lui tanti Jeni nu-mi dă pace și trebuie să mă ridic din pat deși e încă așa, crepuscul matinal. Nimeresc pe bâjbâite hainele potrivite și pornesc la drum, teleghidat, către Cantină. Am un GPS intern care mă ghidează până acolo, cred că v-ați prins. E un GPS olfactiv că deja, miroase a bunătăți, de la trei străzi depărtare. Mmmmmmmmmm….. intru direct în bucătărie, unde mă așteaptă deja cana de cafea aburindă, vrăjită de tanti Jeni și nelipsitul biscuite pufos și aromat, în formă de ursuleț, preparat de dulcea Miruna și o privesc pe tanti Jeni care prepară cu hărnicie și simț de răspundere ceva de-li-ci-os: e vorba despre pulpă de curcan umplută! Ahhhh, nici nu se putea ceva mai bun pentru a însenina ziua asta mohorâtă!

Hai să vă zic cum procedează dumneaei: păi la o pulpă mare de curcan, mai combinăm o ceapă, 1 ou, 100 de grame de costiță afumată, 4 căței de usturoi, niște miez de nucă, o legătură de pătrunjel, cimbru și vreo 50 de grame de unt. Evident, folosim și prietenii casei, sarea și piperul. Se spală și se șterge pulpa de curcan, apoi se dezosează și se ajustează ca formă, încercând să obținem un soi de pulpă dreptunghică. Nu, nu o găsiți în cărțile de geometrie. Apoi se condimentează cu cimbru, sare și piper. Așaaa… Costița tăitată mărunt se călește, apoi se adaugă ceapa și usturoiul ( tăiate și ele mărunt), stafidele, oul bătut, pătrunjelul și nucile, mărunțite și ele. Totul se amestecă bine până la omogenizare. Dreptunghiul de pulpă se unge cu unt, apoi se pune umplutura. Pulpa se rulează și se leagă cu ață. Apoi se învelește în staniol și se pune într-o tavă și în cuptorul încins. După vreo oră, se scoate staniolul și se mai lasă un pic pulpa la cuptor până se rumenește. Super miros, super aromă, super gust! Mulțumim tanti Jeni!

Până se rumenește cuminte pulpa aia la cuptor, ia să vedem ce delicii dulci ne pregătește prințesa deserturilor, mirobolanta Miruna. Aoleuuuuu… Să vedeți ce miros vine din cuptorul ei… tortură curată, pusă la cale de Miruna cea dulce care cu mânuțele ei delicate a pregătit pentru azi ceva special: clătite la cuptor. Ahh… delicios! Fiți atenți: pentru cinci clătite se pregătește o umplutură formată din 400 de grame de brânză de vaci, un ou, 3 linguri de zahăr, stafide și esență de rom. După ce se umplu cu această compoziție, clătitele sunt așezate cu grijă într-un vas termorezistent și se acoperă onctuos cu un amestec delicios format din smântână amestecată cu zahăr și esență de vanilie… amestecul este absolut irezistibil iar clătitele sunt absolut indescriptibil de bune… Se pun la cuptorul preîncălzit pentru vreo jumătate de oră și gataaaaa! Clătitele sunt tocmai bune pentru servit.

Eiii, un meniu excelent pentru ziua asta de miercuri! Am pregătit ceiuț fierbinte de fructe de pădure pentru voi, să vă încălziți când ajungeți p-aici. Mesele sunt pregătite și din bucătărie sunt anunțat că bunătățile sunt gata de servit. Așa că ce mai așteptați? Hai, dați năvală și poftă mareee!!!

Guest-Star Day: Redsky

Bună joia, dragele mele și dragii mei. Ufff… azi m-am trezit cu noaptea-n cap. Mi-am pregătit o cafea la termos încă de aseară, am venit la Cantină înainte de ivirea zorilor și am așteptat pe terasă răsăritul de soare. Cerul era senin și stele străluceau puternic, simțind parcă sfârșitul nopții. Apoi, treptat, orizontul s-a luminat în roșu, din ce în ce mai intens, iar soarele, împins grijuliu de mâini nevăzute, s-a înălțat pe cer, rotund și roșu precum gălbenușul unui ou de țară ce se transforma încet într-un ou-ochi celest, înconjurat de albușul norilor pufoși. În jurul lui, stelele se estompau în lumină, precum niște bucățele de unt ce se topesc cuminți în tigaia încinsă. Pfuaaa… ce mic dejun astral, nu-i așa?

Bun, acuma poate vă-ntrebați ce a fost în capul meu să vin de dimineață și să urmăresc tot acest spectacol celest. Păăăiii, am vrut să văd dacă invitata noastră de azi de la Guest-Star Day a avut dreptate când zicea că răsăritul de soare este magnific. Și este!

Doamneloooorrr și domnilooorrr….. primiți-o în aplauze și urale pe invitata noastră de azi: Redskyyy!!!

Da, dragelor și dragelor, doamna aceasta drăguță, spontană și înfloritoare care tocmai e primită cu drag de tanti Jeni și Miruna și-a ales numele virtual de Redsky. De ce? Ne spune chiar dumneaei pe pagina de ”despre mine” de pe BLOGUL ei: ” De ce “redsky”? Pentru că dimineața, când răsare soarele, cerul este roșu, anunțând noi începuturi, noi speranțe, încă o șansă. La fel seara, când astrul zilei pleacă spre somn, se așterne o tristețe a lucrurilor neîmplinite încă, a șanselor ratate…Dar urmează mereu, o nouă dimineață!” Foarte frumos spus. De aceea, mare iubitoare de mare, draga noastră Redsky nu pierde prilejul, atunci când își petrece vacanța pe vreun litoral, să urmărească spectacolul răsăritului de soare din adâncurile mării.

Dar să vedem cum se prezintă Redsky vizitatorilor Cantinei Sociale: ” Sunt o moldoveancă aclimatizată de mulți ani în Timișoara. Mă simt acceptată aici, ador orașul, dar de câte ori mă întorc în cel natal, mă simt dezrădăcinată. Am doua “acasă” și-mi sunt dragi amândouă.” Veți descoperi mai multe despre draga noastră invitată pe blogul ei, acolo unde dumneaei își așterne gândurile, impresiile, amintirile de vacanță și recenziile de carte și film, pentru că da, Redsky este pasionată de literatură și cinematografie, așa cum îi stă bine unei doamne cu gusturi fine.

Dar să vedem ce aflăm despre latura culinară a invitatei noastre de azi, în urma discuției cu tanti Jeni la cafeluța servită la una din măsuțele de pe terasă:

T.J.: Căror bunătăți moldovenești le duci dorul de când te-ai mutat în Banat?

Redsky: Borșul moldovenesc. Am încercat să fac și eu, însă savoarea specifică de acolo n-am reușit niciodată s-o obțin. Ori poate ține de mâna mamei 😀

T.J.: Ce specialități bănățene ai descoperit când te-ai mutat în Timișoara?

Redsky: După ce m-am aclimatizat aici, m-am măritat cu un bănățean si am rescris gama bucatelor. Aici e totul diferit față de Moldova. De ex: aici se mănâncă supă, acolo ciorbă. Aici sarmale în varză, acolo în viță de vie. Aici se gătesc mai multe și mai variate: mâncare de gulii,  de dovleac, sote de morcovi, plăcintă cu dovleac. Ca să fiu exactă, gătesc după rețetele soacră-mi, ardeleancă fiind. Stilul bănățenesc nu m-a cucerit, prea multe rântașuri și găluști de făină.

T.J.: Ce ai recomanda pentru un mic dejun pe plajă, în așteptarea răsăritului de soare?

Redsky: Niște sandwich-uri ușoare, ceva prăjiturici de ronțăit sau poate niște fructe. Fără băutură să ai mintea clară să înmagazinezi toate frumusețile pe măsură ce se dezvăluie din negura nopții.

T.J.: Ce gustare iei când scrii pe blog, pentru inspirație?

Redsky: Nu prea mănânc, când stau pe blog, Am tendința de a pierde șirul. Dar dacă totuși ar fi sa aleg,  ar fi ciocolată sau fructe.

T.J.: Din punct de vedere culinar, care țară vizitată de tine ți-a lăsat cea mai frumoasă impresie? Dar cea mai mare dezamăgire?

Redsky: Am explorat puțin din punct de vedere culinar. Mi-ar fi mai simplu să enumăr ce mi-a plăcut, dezamăgiri nu am avut deocamdată: musaka în Cipru, înghețata și pizza în Italia, ciocolata în Belgia și Elvetia, tsatziki și gyros în Grecia. Sunt abia la început, mi-aș dori să aprofundez lista. Dacă este sănătate, restul vin ele, daca ai răbdare suficientă.

AUoeu, cine m-a pus să ascult enumerarea asta de bunătăți care mai de care mai delicioase? Pfuaaaa, ce foame m-a apucat! Doamna Redsky vă rog io frumos, fie-vă milă! Puneți-vă odată șorțul acela de bucătărie și faceți ceva de mâncare că nu mai pot! A, deja v-ați apucat? Bun, m-am liniștit… SĂ vedem deci ce bunătăți ne va prepara dumneaei:

” Pentru început voi pregăti o salată de paste cu pește: Se fierb 300 de grame paste melcișori, se limpezesc în apa rece, se scurg. Cât fierb pastele, se desface o conservă de pește – eu am ales sardina în sos tomat, care se mărunțește bine cu furculița, după ce se scurge de sos. Dezbumbăm și o conservă de porumb. Dintr-un gălbenuș, un strop de muștar și ulei se face maioneza. Pastele limpezite se pun într-un castron încăpător, împreună cu peștele mărunțit, porumbul, maioneza, piper, praf de legume uscate, sare si sosul rămas din conserva. se amestecă si gata! Poftă mare!”

Aiiii, ce frumos stau pastele astea pe platou! și sosul ce frumos se scurge printre ele…. Iar de bucățele alea d epește ce să zic? Parcă-mi fac cu ochiul!

Eiii, dar avem și un fel doi mai consistent așa? Cum? Ceva cărnooos? Splendiiid! Ia să o ascultăm pe Reddy:

” Pentru felul doi voi pregăti niște rulouri din pulpă de porc pe pat de legume. Așadar am luat o bucată de pulpă (mai puțin de 1kg), am tăiat-o felii și am bătut-o în dușmănie pe ambele părți, condimentând-o și ascunzând-o in frigider până dimineața, să-și revină din lovituri. A doua zi am condimentat niște carne măcinata(cam o jumătate de kilogram), am luat niște cașcaval felii si am purces la montarea rețetei furate din vecini. Am luat o felie bătută de pulpă, am pus peste ea o felie de cașcaval și apoi o gâlmă de carne măcinată. Le-am roluit cu delicatețe și le-am convins să rămână în poziție cu niște scobitori. Cu cât cărnița îmbracă mai bine umplutura, cu atât se păstrează mai suculent interiorul.

Între timp am mai găsit  niște felioare de curcan, le-am adăugat și pe ele si ca sa nu-mi mai bat capul cu garnitura, am tăiat în bucăți mari cartofi, morcovi și niște fasole verde congelată, le-am condimentat  pe toate și le-am pus în tava de la cuptor. Peste, am pus rulourile si după o vreme am tăiat si niște bucăți de cârnați, pe care recunosc că le-am găsit cu greu loc între  participanții la festin. Când cărnițele s-au rumenit frumos, le-am întors și pe partea cealaltă. Operațiunea am executat-o la foc mic, a durat puțin peste două ore, dar aroma și gustul au meritat așteptarea. Poftă bună!”

Aoleuuuu, chiar că a meritat așteptarea și plantonul făcut lângă cuptorul acesta care emana arome nemaipomenite de carne și legu

 

me care se coc încet înăuntru… Mmmmmm…

inghetata cu capsuni

inghetata cu musli

pastele cu peste – close up

pastele cu peste

rasarit dantelat la Paralia

rulourile delicioase

Dar orice masă copioasă se termină cu un desert magistral. Ia să vedem ce ne pregătește Redsky:

”Pentru că vara se pare că nu se lasă dusă încă de la noi, vă invit să servim aici pe terasa Cantinei o delicioasă înghețată, folosind fructe de sezon sau din compot, mărunțite. Voi prepara două variante.

Prima este cu înghețată de vanilie, înghețată cu glazură de căpșuni și ciocolată rasă. Le-am amestecat simplu. Cred că mergea și ceva topping, aș propune de caramel. În a doua am folosit musli cu fructe și înghețată de vanilie cu ciocolată. Această variantă e mult mai dulce. Sper să vă placă ambele! Poftă mare!”

Mmmm… dulce, cremoasă și delicioasă înghețata asta. Am încercat ambele variante și încă mai trebuie să le degust de câteva ori pentru a mă decide care e mai bună… ce dacă o să fac roșu-n gât? Miammmm…

Eii, dar să vedem ce delicii muzicale avem pentru azi, propuse de invitata noastră:

Excelente alegeri, din două genuri muzicale total opuse!

Eh, dar ziua este pe sfârșite din păcate… Mulțumim din tot sufletul dragei noastre Redsky pentru onoarea de a fi invitata noastră azi. Să știți că vă așteptăm cu drag să vă înfruptați și voi din bunătățile astea! Păpică bună, muzică bună, mustul care îl scot acușica din pivniță… Hai ce mai așteptați? Dați năvală și poftă mareeee!!!

Mustișor dulcișor. Pârjoluțe drăguțe. Tort fabulos de struguri.

Dragele mele și dragii mei, bine v-am regăsit în această frumoasă zi de marți. Aia de ieri a fost și ea frumoasă, dar foaaarte istovitoare. Păi ocupându-ne nu numai de hrana materială ci și de cea spirituală, am fost cu tanti Jeni și Miruna la cules la vie așa că, aseară am descărcat un camion de struguri, ăi mai prima: Fetească, culeși la maturitate deplină. Ne-am apucat să-i alegem cu atenție, păstrând doar boabele sănătoase.

Azi ne vom apuca de făcut vinișorul. Rețeta e simplă: boabele de struguri se zdrobesc și se pun în borcane pentru vreo 4-5 zile , unde vor sta la macerat. Apoi, se scoate mustul cu furtunul și se strecoară prin tifon turnându-se în damigene. Boasca rămasă se stoarce și se presează bine de tot ca sa se scurgă tot mustul, care se pune tot în damigene. Damigenele nu se umplu complet, ci până la circa 20 cm sub gură. Apoi se astupă ermetic cu un dop perforat prin orificiul căruia se introduce un capăt de furtun, iar celălalt capăt se introduce într-un borcan umplut cu apă. Dopul se smolește sau se parafinează bine pentru a evita contactul mustului cu aerul de afară. Damigeana cu must se lasă într-un loc răcoros, până se termină fermentarea, în general cam 7-9 zile. Apoi urmează o operațiune plictisitoare: cică se scoate furtunul, se completează golul acela de 20cm din fiecare damigeană cu vinul din altă damigeană, apoi se pune câte un dop lejer, asta pentru a da posibilitatea restului de bioxid de carbon care ar mai rezulta din fermentare să iasă din damigeană. De câte ori am zis damigeană? După încă 6-8 zile ( deci cu vinul ăsta trebuie să ai răbdare, nene…), când nu se mai observă nici o fermentare iar vinul s-a limpezit, se astupă damigeana ermetic cu un dop. Ermetic, adică opusul lui lejer.

Buuuunnn…. Stați că nu s-a terminat! Urmează… pitro… prito… cum îi zice… așa, pritrocirea! Tanti Jeni nu cumpărăm noi mai bine niște vin gata făcut de la… Aoleuu, stai, nu mai da! Gata!!! Bine, deci pritrocirea: După câteva săptămâni se poate trage vinul de pe drojdie în altă damigeană, astfel: se ia un furtun și se leagă de capătul lui o șipcă mai lungă decât furtunul cu vreo 5-6 cm. Apoi, furtunul se introduce in damigeană până la fund, cu grijă să nu se tulbure vinul; pe la capătul celalalt al furtunului se trage vinul in altă damigeană, dar fără să curgă de sus, ci aproape de fund. Tanti Jeni zice că această operație de pritocire se repetă obligatoriu la începutul lunii martie (da, da, să vedem dacă mai rămâne vin până atunci…), iar dacă vinul trece de 1 an pritocirea se repetă.

Miruna s-a gândit ca pe lângă vin să mai facem și niște must pentru iarnă: o parte din mustul rezultat de mai sus se pune pe foc cu un pic de busuioc și se lasă să dea în clocot. Se pune fierbinte în sticle și se lasă la răcit până a doua zi, sticlele fiind învelite în pături vechi.

Deci hrana spirituală e asigurată și ea. Veniți cu căni, sticle, ce-aveți pe-acasă și.. hai noroc!

Dar ce o merge oare de halit la licoarea asta minunată? Hmmmm… se aude zgomot de mașină de tocat din bucătărie, ceea ce înseamnă că tanti Jeni ne pregătește ceva senzaațional… Daaaa, pârjoluțeeeeeeeee!!!! Făcute după rețeta aceea extraordinară din inima Moldovei! Pfuaaa…

Deci ca să ne lămurim cum stă treaba: pentru 500 g de carne de porc, tanti Jeni mai are nevoie de 100 de grame de ceapă, 100 de grame de morcovi, 4 căței de usturoi, 3 ouă, 50 de grame de făină, 200 de mililitri de ulei, 200 de grame de pâine albă, o legătură de mărar și una de pătrunjel. Așa cum bănuiți, dumneaei are mereu pe lângă ea pe prietenii casei, sarea și piperul.

Hai să vedem cum combină tanti Jeni toate aceste minunate ingrediente: montează mașina de tocat carne și toacă împreună carnea ( spălată în mai multe ape reci și curățată de pielițe) cu pâinea înmuiată în lapte ( stoarsă după aceea), ceapa, usturoiul și morcovul. Sparge ouăle într-un bol și le bate puțin, apoi le amestecă cu ceea ce s-a tocat mai sus. Presară apoi verdeața tocată mărunt și amestecă din nou până la omogenizare. Dacă, eventual, compoziția este prea moale, tanti Jeni adaugă pesmet.

Cu mâinile ei pricepute, udate cu apă, tanti Jeni face gogoloaie de carne și le alungește puțin, precum frații lor de tocătură, micii. Cu răbdare și înțelegere, pune uleiul la încins în tigaie, așezând apoi fiecare pârjoluță la sfârâit, cu grijă, precum ar așeza stelele pe bolta cerească. După ce se rumenesc bine pe ambele părți, pârjoluțele sunt puse cuminți pe un platou întins pentru a se răci un pic.

Pentru servire, tanti Jeni pune pârjoalele pe un platou cu frunze de salată și felii de ardei gras și gogoșar.

Mmmmm… ce miros îmbietooooorrrr….

Dar până se mai răcesc pârjoluțele să vedem ce ne pregătește Miruna pentru desert.

Păi dacă tot are la îndemâna atâția struguri, prințesa deserturilor s-a gândit să ne va răsfețe azi cu un tort făcut din aceste minunate boabe dulci.. Pentru blat, prințesa dulciurilor va folosi patru ouă, opt linguri de zahăr, două linguri de ulei, coaja rasă a unei lămâi, patru linguri de făină, patru linguri de amidon, maizenă și o linguriță de praf de copt. Miruna bate ouăle cu zahărul până devin spumă și adaugă uleiul treptat. Amestecă făina cu maizena și praful de copt și adaugă rezultatul în compoziția de mai sus. Se coace la 180 grade, apoi se scoate și se lasă să se răcească pe o grilă. Miruna taie apoi blatul, Cu un cuțit dantelat, pe orizontală, în două părți. Partea de jos a blatului se însiropează cu un sirop minunat făcut din patru linguri de zahăr, 100 de mililitri de apă și două linguri de vin, toate fierte împreună pentru câteva minute și apoi răcit. Miruna trece apoi la cremă, pe care o prepară din 250g de frișcă, 3-4 foi de gelatină, 200 de mililitri de vin alb, un plic de budincă de vanilie, bobițele de la un strugure, 2-3 linguri de apă și patru linguri cu zahăr. Bobițele de strugure se amestecă cu zahărul, apoi se zdrobesc bine cu mixerul. Peste compoziție, se adaugă apa și se pune totul la fiert până se leagă, ca o dulceață. Cât timp compoziția asta se lasă la răcit, Miruna bate praful de budincă împreună cu vinul și încorporează foile de gelatină, înmuiate și dizolvate în prealabil în apă călduță. Rezultatul se amestecă cu frișșșșșșșca. Buuun.. acum Miruna trece la asamblarea tortului. Pentru asta, ea va folosi cercul special de tort cu care înconjoară jumătatea de blat însiropat. Adaugă puțină cremă, apoi toarnă cu grație compoziția aceea de dulceață de struguri și pune deasupra, precum cupola unei catedrale, cealaltă jumătate de blat, însiropat și el în prealabil. Deasupra, Miruna îl glasează artistic cu frișcă și-l ornează cu boabe de struguri. Ah, tocmai a făcut o față zâmbitoare! Un tort vesel cum ar veni. Sunt și eu vesel și stau cuminte așteptând să mai stea puțin tortul la frigider și apoi să rad o felie.. Mmmm.. bun, cremos și gustos, cum altfel?

Ehhhh… ce masă bogată! Mustuleț, pârjoluțe, tort delicios de struguri… Vă aștept și pe voi la terasa Cantinei să ne bucurăm împreună de această zi frumoasă de toamnă! Hai, dați năvală și poftă mareeee!!!