Guest-Star Day: Adela Onete

Ufff, dragele și dragii mei, fac ce fac și tot din joi în joi vin pe la Cantină… Dar vă zic eu, de săptămâna viitoare, când o să se lumineze mai devreme cu o oră, o să mă trezesc și eu ca omu la ore mai normale, așa, și o să fiu mai devreme pe aici să vă raportez ce bunătăți mai fac tanti Jeni și Miruna spre bucuria noastră.

Dar până atunci, eu zic să ne bucurăm de ziua asta frumoasă și însorită, cu cer albastru acoperit doar de doi-trei norișori pufoși, ca o spumă de albuș bine bătut.

Da, dragii mei și dragele mele, este o zi splendidă și se anunță și mai splendidă pentru că azi, la Guest-Star Day, avem o invitată cu suflet mare și bun, care ne va răsfăța cu niște bunătăți extraordinare: doamneloooorrrrr și domnilooooorrrrrrrrr……. cele mai furtunoase aplauze și urale pentruuuuu… Adelaaaaa Oneteeeee!!!

Iat-o pe Adela cum este întâmpinată de tanti Jeni și Miruna la poarta Cantinei, cu îmbrățișări calde, și condusă la braț spre incinta Cantinei. Adela nu a venit cu mâna goală la Cantină, are un pachet mare în mână pe care îl va deschide imediat ce ajungem în bucătărie.

Cum vă spuneam, Adela Onete este un suflet mare și bun, dovadă fiind campaniile umanitare în care se implică și le promovează pe BLOGUL ei personal. Fie că este vorba de orfelinate, centre de plasament, azile de bătrâni sau cazuri de copii bolnavi ale căror tratamente necesită sume importante de bani, Adela se află acolo, devenind un catalizator de forțe benefice în încercarea sa de a ajuta pe cei care au nevoie de asta. Tot pe blogul ei, găsim o mulțime de întâmplări ale cărui protagonist este fiul ei, Victoraș, în vârstă de șase anișori împliniți luna trecută.

Dragele și dragii mei, să știți că Adela a scris o carte foarte frumoasă de poezii, numită ”Azi sunt pasăre, mâine voi fi în zbor”, în care veți descoperi latura sensibilă și artistică a invitatei noastre de azi. Așa cum probabil bănuiți, distribuția acestei cărți este și ea parte a inițiativei caritabile a Adelei, care donează o parte din încasări Centrului de plasament al orfanilor, Pinocchio. Mai multe detalii găsiți AICI.

Dar să vedem cum se prezintă Adela vizitatorilor Cantinei Sociale. S-o ascultăm: 

”Bine v-am găsit! Ce primitor e aici, la voi! Hmmm, miroase a cafea proaspăt râşnită şi cred că ceaşca aceea aburindă e pentru mine, aşa-i? A, era să uit: v-am adus flori şi fructe. Sper să vă placă tufănelele. Eu le ador!

Poate nu mă veţi crede, dar, prima dată, am „gătit” când aveam vreo 4 ani. Să vă spun cum a fost: primii ani ai copilăriei, i-am petrecut la bunica mea maternă, într-un sătuc din judeţul Dolj – Orodel. Ştiţi cum se spune, pe acolo, bunicii? Mumă. Aşa-i spuneam şi noi – eu şi fratele meu, mai mic, pe atunci, pentru că, între timp, a devenit „cel mijlociu”. Ei, bine, într-o sâmbătă, muma a plecat la târg, la Pleniţa, într-un orăşel vecin şi ne-a lăsat singuri. Atunci „am gătit” eu două feluri de mâncare: primul a fost tocătura de urzici, amestecată cu mălai, pentru raţe şi felul doi – pentru noi, că ni se făcuse foame, un ou ochi. Nu mă întrebaţi cum de am avut acces la foc, pentru că nu-mi mai amintesc. Ştiu doar că, după ce s-a prăjit oul, am ieşit cu tigaia la poartă, pe bancă şi am început să mâncăm amândoi – fratele meu avea doi ani şi jumătate. Să ştiţi că am şi martori pentru întâmplarea aceasta. De altfel, aşa ne-a şi găsit bunică-mea, mâncând la poartă, din tigaie. Din păcate, ea nu mai poate „depune mărturie”.

Cu adevărat, am învăţat să gătesc de la mama mea, care este o gospodină desăvârşită şi care m-a adus destul de devreme în bucătărie – la 6 ani. La 12 ani, deja făceam cozonaci. Desigur, am stilul meu propriu de a găti: îmi place foarte mult să improvizez, să inovez. Chiar când pornesc de la o reţetă de bază, o îmbunătăţesc întotdeauna conform propriei „viziuni”.”

T.J.: Prin ce feluri culinare specifice se distinge bucătăria oltenească?

Adela: Hmmm, hai să vedem care sunt “simbolurile” olteneşti: pâinea coaptă  în ţest – un cuptor special, din pământ, ca un clopot. Făcea muma mea o pâine în ţest – sau “ţăst”, cum spunea ea, unsă cu roşii sau cu ou, de mirosea în tot satul când o cocea! Ce dor îmi e! Mai sunt prazul, dragaveiul, adică ştevia, cârnaţii olteneşti – sau “trandafirii”, cum le spun oltenii. De asemenea, specific bucătăriei olteneşti sunt ciorbele acrite cu zeamă de varză, carnea de porc, în untură, pregătită pentru iarnă şi pusă  la garniţă sau căldare. În partea Doljului, carnea – sau “pecia”, cârnaţii, jumerile – se prăjesc şi se pun la untură, neafumate, pe când în Vâlcea, de exemplu, se afumă mai întâi, în podul casei, sau într-o afumătoare specială, apoi se prăjesc şi se acoperă cu untură, pentru iarnă. Să nu uităm nici fasolea – făsuiul – sleită şi acoperită cu ceapă prăjită, servită cu murături ţărăneşti. Iar toate astea merg stropite cu zaibăr, nu-i aşa?

T.J.: Când ai început să scrii primele versuri?

Adela: La 5 ani şi poezia se numea “23 August”. Parcă văd şi azi jumătatea de coală, pe

care am scris cu un creion roşu, cam bont, pe nişte rânduri ce “urcau în pod”. La 15 ani, am început un roman, care a rămas în aceeaşi formă şi azi.

T.J.: Ai început blogul în februarie, anul trecut. Care era scopul lui atunci? Te gândeai că vei promova campanii umanitare?

Adela: Nu, am început blogul la îndemnul fratelui meu mai mic, fără să ştiu prea bine ce înseamnă un blog, cum se întreţine, promovează, etc. Susţinerea campaniilor umanitare a venit în mod firesc, apoi, când m-am luminat eu cum e cu bloggeritul. 🙂

T.J.: Care este felul preferat de mâncare al lui Victoraș? Dar al soțului tău?

Adela: Victor este foarte mofturos. Îi plac, însă, pizza, pastele cu mozzarela sau caşcaval,

sarmalele, chifteluţele la cuptor şi somonul pe grătar, cu lămâie. Nu aş putea  spune în ce ordine. Cât îl priveşte pe soţul meu, pot spune că sunt o norocoasă. Nu mi-a spus niciodată: “nu găteşti ca mama!” Felul lui preferat de mâncare este ciorba de fasole verde, cu lapte acru şi jumeri sau afumătură. Este ciorba pe care i-o făcea bunica lui, când era mic şi pe care, se pare, că am “nimerit-o” şi eu de vreo două ori. 🙂

T.J.: ce vrea acum Victoraș să se facă atunci când va fi mare? Dar anul trecut pe vremea asta?

Adela: Când l-am întrebat anul trecut, mi-a spus că asta i se pare o întrebare foarte proastă, pentru că nimeni nu ştie de mic ce va fi când va creşte. Anul acesta, mi-a spus că el a fost prostuţ când a spus asta, că poţi şti şi de mic ce vei fi mare, dar el nu s-a hotărât încă.

T.J.: Care este în opinia ta micul dejun cel mai bun pentru un copil?

Adela: Nu ştiu dacă există “cel mai bun”. Depinde, bineînţeles şi de vârsta copilului. Eu am încercat, mereu, să-i ofer lui Victor un mic dejun echilibrat: pâine prăjită, lapte, iaurt, ou fiert sau omletă, brânză, cacao cu lapte, unt, ceai,  fructe, nuci, legume crude, cremă de roşcove. Toate acestea, în diferite combinaţii, pentru a nu repeta, consecutiv, acelaşi “meniu”.

Uhhh, ce de bunătăți enumerate… Sarmale, chifteluțe, somon… Simt deja cum mă cuprinde foamea încetul cu încetul și nu mai pot rezista… Adelaaaa, te rog fie-ți milă! Ah, se pare că m-a auzit pentru că degrabă își pune șorțul de bucătărie și se apucă de gătit! Oare ce bunătăți ne va pregăti pentru azi? S-o urmărimmmm…

”Ce voi găti azi? Pentru că tot am vorbit despre copilărie, voi pregăti una dintre mâncărurile care îmi aduce aminte de ea şi, în special, de sărbătoarea Crăciunului. Iubesc Crăciunul! Am o dispoziţie uşor proustiană, aşa-i? Ce să fac, mai caut şi eu timpul pierdut şi, când nu mai înţeleg nimic din lumea asta, mă întreb, precum Villon: „Unde sunt zăpezile de altădat’? ”

Gata, tanti Jeni, am înţeles, ai privirea aceea de „ziua stă să se dospească şi tu filozofezi – vorba multă…” 🙂 Uite, îmi pun şorţuleţul, îmi suflec mânecile şi mă apuc de treabă. Voi face sarmale: pun, repede, ceapa să se perpelească, înr-un strop de ulei, adaug orezul, pe care îl las să se „îmbete” de aroma de ceapă şi, apoi, le încununez cu suc de roşii.  După ce s-au îmbrăţişat toate, le las la răcit şi le amestec cu carnea tocată, cimbru, sare şi piper. Se iau foile de varză murată, subţiri, uşor transparente şi îngălbenite de la ştiuleţii de porumb şi gutuile puse în moare, laolaltă cu varza, în butoi şi se învelesc sarmalele, nici prea mici, nici prea mari. În oala în care le voi pune la fiert, aştern nişte frunze de varză, aşez sarmalele, unele lângă celelalte şi unele peste altele şi, neapărat, numărate, două-trei bucăţele de os afumat, două-trei crenguţe de cimbru şi foi de dafin şi le dau la cuptor. Pentru că mi-a rămas varză şi pentru că „asezonez”, întotdeauna, sarmalele cu varză călită, hai să facem o porţie: o tocăm, repede-repede, alături de o ceapă mare, roşie şi le aşezăm, presărate de ulei, într-un tuciuleţ. Presar nişte piper şi foi de dafin şi, hop, la cuptor şi cu ea. Când este aproape gata, o înveselesc cu o ceşcuţă de suc de roşii şi o mai las 5-10 minute la foc. Între timp, alt tuciuleţ, pe aragaz, cu apă şi sare. Că doar nu credeaţi că vom mânca sarmale şi varză călită fără mămăligă! A fiert apa, arunc vreo trei mâini de mălai să fiarbă „păsatul” – aşa se zice la olteni. Cât timp păsatul bolboroseşte în limba lui, completez cu restul de mălai, să se întremeze mămăliga.

Ah… mirosul acesta de sarmale care bolborosesc cuminți în oală mă termină… visez la ele cu ochii deschiși, și parcă le văd pufoase și lucioase în farfurie, alături de minunatat mămăliguță aurie… Miam-miammmm…

Dar desertul? Oare ce ne va pregăti Adela la desert? Ia să vedem:

”Ca desert, vă ofer câteva „cuiburi de dragoste” – o prăjitură savuroasă cu cremă de lămâie. Aşa că voi bate spumă 5 albuşuri, cu 200 de gr. de zahăr, iar gălbenuşurile le scald în două linguri de miere aurie. „Împreun” cele două compoziţii şi adaug 2 linguri de cacao şi 4 linguri de apă. Amestec totul, presar o linguriţă de praf de copt şi 200 de gr. de făină. Compoziţia obţinută o răstorn în tava unsă şi tapetată cu făină şi o ascund la cuptor pentru 30 de minute. Cât timp aluatul se rumeneşte, încropim crema de lămâie, din  150 gr. de zahăr, amestecat cu 100 gr. de făină, peste care se toarnă, puţin câte puţin, un litru de lapte. Se pune, apoi, la fiert până se îngroaşă. După ce a fiert, se dă la o parte şi se lasă să se răcească. Se freacă spumă 200 gr. de unt cu 150 gr. de zahăr pudră şi se adaugă zeama si coaja de la 2 lamâi. Se amestecă, apoi, cu prima compoziţie, racită.

Blatul, rece, la rândul său, se taie în două foi, între care se pune crema de lămâie, în strat gros, iar pe foaia de deasupra, într-un strat mai subţire, peste care “ningem” nuci tăiate, coapte, în cuptor şi fulgi de ciocolată. Poftă bună!”

Mmm… Bune cuibușoarele astea, dar și mai interesantă asocierea dragostei cu lămâia… Avem temă de dezbătut azi fraților, nu glumă!

Să vedem acum ce ambianță sonoră ne propune invitata noastră de azi:

 

Minunat fraților, minunat! O zi superbă din toate punctele de vedere: soare, bunătăți, muzică bună și multă căldură sufletească! Mulțumim din toată inima Adelei pentru onoarea de a fi invitata noastră azi și vă așteptăm cu drag să vă înfruptați din bunătățile pregătite de ea, precum și cu gândurile voastre bune pentru copii și bătrâni, pe care-i puteți ajuta și voi.

Haideți fraților, încolonarea și spre Cantină! Dați năvală și poftă mareeee!!!

Anunțuri

14 Responses to Guest-Star Day: Adela Onete

  1. […] … acasă, azi. Dar v-am lăsat uşa deschisă. Însă, de vi-i dor de mine, mă găsiţi aici. Vă aştept cu o surpriză! Share this:TwitterFacebookRedditStumbleUponDiggEmailLike this:LikeBe […]

  2. redsky2010 spune:

    pe sunet de nai, salut invitata speciala si bucatele alese! iau o sarmaluta, niste mamaliguta si degust incetisor sa le simt savoarea: yammi! cu prajiturica ma indeletnicesc mai tarziu, sa mai muncim ceva intre timp 😉

  3. redsky2010 spune:

    bine, domnul cristian, mi-o iau la pachet ca vad ca va cam umbla ochii la prajiturelele altora!

  4. redsky2010 spune:

    multumesc, adela, iaca iau ce sa fac? ca numai eu stiu cat sport tre sa fac dupa aia pt ele 😉

  5. Diana Alzner spune:

    Adela este o fiinţă cu totul specială. O cunoaştem – atât cât se poate de la distanţă – şi o apreciem pentru ceea ce face. 🙂
    Voi gusta din toate bunătăţile, deja mi-e poftă! 😀

  6. psi spune:

    io cu sarmalele mai răruţ, da la cuiburile acelea tare aş mai pofti! 🙂
    apoi, pe sub tufănele om ronţăi o boabă de strugure ascultănd muzică…
    săru-mâna.

  7. viatanomada spune:

    Multe chestii interesante am aflat despre bucataria oltenesca azi, de la invitata cantinei,multumesc frumos! Sarmalele le incerc de pofta, dar prajituri as vrea portie dubla daca se poate.

  8. Desigur, porţie dublă, fără nicio problemă! 🙂 Mulţumesc şi eu pentru aprecieri!

  9. Bine v-am gasit!
    Gustam, ca sigur totul este foarte bun! 🙂

    Felicitari gazdei cat si invitatei, prietena noastra, Adela! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: