Azi e taaaaare frumos afară! Soare, cer senin, parcă ar veni primăvara! Cred că de aceea sunt cuprins de o stare de melancolie preponderent artistică. Și doar știți când mă cuprinde melancolia mi se face fomică. Așa că, ce mai tura-vura, hai să dau o fugă la Cantină să vedem ce specialități speciale ne pregătesc pentru azi dragele noastre tanti Jeni și Miruna.
Pfuaaaa… ajung acolo și ce să vezi? Vremea asta frumoasă de toamnă le-a cauzat și lor o stare melancolică… Clar! Azi vom mânca ceva artistic… Ia să vedem:
Tanti Jeni este cuprinsă astăzi de o puternică dorință de a găsi noi forme de exprimare artistică. Drept pentru care dumneaei a luat o din raft o tavă termorezistentă și s-a gândit să conceapă azi o operă de artă inspirată de tendințele post-modernismului culinar cu puternice accente piscicol-vegetale: ”Macrou odihnindu-se”. După cîteva clipe de concentrare, dumneaei și a pregătit masa de lucru: opt macrouri mici, patru cepe mari tăiate rondele subțiri, două linguri de pesmet, opt cartofi măricei tăiați și ei tot rondele subțiri, două linguri de unt, , o lingură de ulei, sare, piper, nucșoară rasă, jumătate de pahar de vin alb. Încerc să dibuiesc mesajul subliminal al rondelelor subțiri de ceapă și de cartofi… hmmm… dar să vedem ce mai urmează. Nelipsitul pick-up din bucătărie asigură fundalul sonor inspirațional și anume ASTA, că dumneaei e mai romantică, așa, atunci când creează opere de artă culinară. Cuptorul a fost pus să se încălzească la 200 de grade Celsius. Apoi tanti Jeni, cu grație, a uns tava termorezistentă cu ulei și a așezat pe fundul ei, rondelele de ceapă. Pe mijloc, a pus peștii pe care -a presărat cu pesmet. Foarte frumos… macroul acela așezat peste stratul de rondele de ceapă arată așa de bine… De jur împrejurul peștilor se pun rondelele subțiri de cartofi. Se adaugă sare, piper și puțină nucșoară rasă. Untul, făcut bucățele mici, se repartizează uniform pe toată suprafața capodoperei. Se adaugă un pahar cu apă. și se pune la cuptor cam 30 de minute. Pe la jumătatea timpului de coacere se adaugă vinul alb. Capodopera este gata când rondelele de cartofi sunt fragede. Foaaaarte frumos… Curat post-modernism culinar. Pentru înțelegerea completă a mesajului sugerat de această operă de artă, tanti Jeni vă propune un mujdei de usturoi de-al nostru: pășunisto-semănătorist.
Mare pasionată de studiul păsărilor Miruna ne pregătește azi un desert ornitologic: cuib de privighetoare, fiindu-i dor de aceste păsări care ne încântă cu cântecul lor în serile de vară. Pentru asta, ea are la dispoziție: un pachet de foi pentru plăcintă, 150 de grame de miez de nuca, 150 de grame de zahăr tos, 150 de mililitri de apă, 100 de mililitri de ulei vegetal, esență de rom, 2 pliculețe cu zahăr vanilat și o jumătate de lingurita scortisoara macinata. În timp ce pregătește acest delicios desert de post, Miruna ne povestește că privighetoarea (Luscinia megarhynchos) este o mică pasăre migratoare, cântătoare, insectivoră care se înmulţeşte în Europa şi Asia, şi îşi petrece iernile în sudul Africii. Ce viață pe ele! Măcar o vedere ar putea și ele să ne trimită de acolo… În fine.
După ce decongelează pachetul de foi de plăcintă, Miruna ia o foaie și o unge cu ulei lăsând pe lățime o fâșie neunsă de doi centimetri. Pliază apoi foaia în două până la porțiunea neunsă și o rulează pe un băț cu diametrul de un centimetru, tot până la porțiunea neunsă. Practic din foaia de plăcintă se obține un rulou având din profil forma literei P culcate. Buuuun… Ruloul astfel obținut se ”inghesuie” pe bățul pe care s-a rulat spre mijloc, devenind astfel mai mic și mai încrețit. Se trage de pe băț, păstrându-I forma și se curbează ușor, obținând un cerc care are mijlocul umplut de fâșia neunsă a foii de plăcintă. Acestea sunt cuiburile. A naibii transformarea asta geometrică! Se procedează la fel cu restul de foi de plăcintă care s epun apoi într-o tavă îmbrăcată cu hârtie de copt. Se pun la cuptor pentru vreo jumătate de oră până când cuiburile capătă o culoare aurie. Între timp, Miruna prepară siropul, fierbând apa cu zahărul și adăugând scorțișoara, esența de rom și zahărul vanilat. După ce scot cuiburile din cuptor, se umple mijlocul lor cu nuca pisată și se stropesc din belșug cu sirop. Se lasă apoi la răcit și gataaa! Cuiburile sunt gata pentru a fi degustate cu poftă!
Vă invităm așadar la galeria de artă culinară deschisă azi la Cantină! Am scos vinișorul alb din pivniță și Miruna a pregătit un minunat ceai de mere cu scorțișoară. Totul este pregătit pentru vizionare și degustare, așadar, hai! Dați năvală și poftă mareee!!!
Pam-param-pam-pam! Hai că sunt vesel de dimineață și bine dispus! Am venit la Cantină devreme să o ajut pe tanti Jeni la pregătit pe aici prin bucătărie că doar e joi și avem o invitată specială. Ei, oricum era totul pregătit, dar o știți pe tanti Jeni: aranjează pe aici, mai stă un pic și tresare: ”aoleu dacă am uitat să umplu borcănașele cu condimente?”. Evident, verifică și își dă seama că nu a uitat. Bun. ”Aoleu, răzătoarea am pus-o la îndemână?” Evident, verifică și își dă seama că da, răzătoarea e la îndemână. ”Aoleu, dar dacă azi nu e joi?” Evident, s-a uitat în calendar și da, azi e frumoasa zi de joi.
Așa că s-a dus fuguța la poarta Cantinei acolo unde, împreună cu Miruna o așteaptă pe invitata noastră dragă. Ah, dar iat-o că vineeeeee!!!! Doamneloooor și domniloooooor primiți-o cu aplauze și urale peeeeeee Florinaaaaa Neghinăăăăă!!!
Florina este o apariție distinsă și încântătoare și, după ce se îmbrățișează cu drag cu tanti Jeni și Miruna, pășește în incinta Cantinei Sociale, pe care o cunoaște atât de bine, fiind una din musafirele noastre obișnuite.
Florina activează în domeniul Human Resources și dar se ocupă și de sociologie, politică și mass-media, domenii de care este foarte pasionată. Din iunie anul trecut, scrie pe secțiunea ”Bestiar” a platformei Blogary, acolo unde, cu penelul ei fin, critic și obiectiv, ne supune atenției ”lăcomia, impostura și prostia din presă”. Din luna septembrie 2010, Florina scrie și pe platforma Blogary, articolele ei de analiză a diverselor evenimente sau conjuncturi din politica românească fiind foarte apreciate pentru obiectivitate, rafinament rațional și argumentație. Stilul Florinei este foarte subtil și de multe ori, în cuvinte puține sau aparent ”pe lângă subiect”, frazele ei pot genera comentarii ample ale cititorilor ei.
Dar să vedem cum se descrie Florina vizitatorilor Cantinei:
”Sînt un om obişnuit, nu există nimic spectaculos în viaţa mea. Pun suflet în tot ce contează din ceea ce fac, dar fără să-mi pierd capul. Familia şi prietenii ştiu că pot conta pe mine, sînt bază dar şi acid cînd e nevoie. Iar sarea este condimentul meu preferat. 🙂 Sînt născută, crescută şi trăită în Bucureşti, dar mai puţin un copil al asfaltului, mai degrabă unul al caldarîmului. Asta pentru că de mică mergeam cu mama pe străduţe mai puţin umblate, printre şi prin case vechi, cu poveşti de demult, cu parfum de draperii grele, hîrtie fină îmbrăcată-n piele şi-un uşor iz de mucegai. Şi tot de mică am început să stau prin bucătărie doar ca să ascult ce povestea mama din tinereţea ei, din cea a bunicii, din aceleaşi vremuri de cînd dăinuiau şi casele. Timid şi fără cine ştie ce tragere de inimă am început să o ajut. S-a frînt totul cînd am pierdut-o. Mult prea devreme pentru ea, cumplit de timpuriu pentru mine. Atunci m-am apucat de gătit, de groaza mătuşilor care voiau să mă ajute. Am simţit însă buna lor intenţie ca ceva complet străin unui spaţiu mult prea intim mie şi mamei pentru a permite altcuiva să pătrundă acolo şi să facă ceea ce făcea ea, ceea ce făceam noi. Aşa că, cu cartea de bucate într-o mînă şi cu filmul a ceea ce făcea mama derulîndu-se în minte, am început să fac mîncare. Chiar bună! Dar gătitul nu a devenit pasiune pentru mine niciodată, aşa cum a fost pentru mama. Gătesc bine nu cînd trebuie, ci cînd am chef. Şi, norocul meu, nu mi-a zis cineva vreodată, în viaţa de zi cu zi, că trebuie. Că uneori simt eu asta, e cu totul altceva. Dar îmi place să mănînc. Foamea mi-o astîmpăr repede, cu ce se găseşte la îndemînă, nu-s pretenţioasă. Dar sînt pofticioasă :)! Şi-mi place să mănînc în tihnă, să savurez mîncarea. Şi mai îmi place să mănînc din cînd în cînd cu prieteni foarte buni alături. Apare atunci o combinaţie cuceritoare de arome, de parfum de vin, de glume sau discuţii serioase, de clinchet de pahare, de rîsete. Nu am un anume fel de mîncare preferat, am mai multe. Dar să fie cu carne, îmi place carnea, îmi plac preparatele din carne. Pui, peşte şi porc, vită mai puţin spre deloc. Ador afumăturile şi aş mînca oricînd, la orice oră, jumări. Nu le pot rezista!”
Ah, Florina e o pofticioasă, așadar! Știam eu de ce îi e așa de dragă lui tanti Jeni! Hai să vedem ce mai aflăm despre latura culinară a Florinei, în urma interviului luat la obișnuita cafeluță servită pe măsuța din bucătărie. Să le ascultăm… :
T.J.: Politică sau delicatese?
Florina: În nici un caz „sau”. „Şi”, nu se exclud, ba dimpotrivă. În politică este nevoie de oameni şi de lucruri fine, de rafinament, de specialităţi. Politica poate fi o artă, precum cea culinară sau poate fi junk food. Ei bine, tocmai delicatesele sînt cele care fac diferenţa. Ai zice că nu-i vreo legătură între politică şi bucătărie, bucătăriseală, mai degrabă, dar dacă te gîndeşti la reţete, ingrediente şi timp de preparare, vezi imediat asemănarea. A, şi modul de servire, categoric. Noi nu avem parte acum, din păcate, de politică făcută cu artă, cu talent, cu dăruire şi din vocaţie. Şi mai rău, nici măcar la modelul tradiţionalist nu am rămas, am importat aiurea, fără discernămînt, ce ni s-a părut mai la îndemînă, ce nu presupunea un efort de asimilare. Şi în continuare consumăm cu o poftă la fel de mare atît mîncare, cît şi politică de o calitate îndoielnică. Avem o scuză, ce-i drept, deceniile de comunism care, la noi, au însemnat şi foamete. După decembrie ’89, însă, au început să se manifeste şi alte forme ale foamei, foamea după bunuri de orice fel, de exemplu, indiferent dacă ne erau utile sau nu, dar existenţa lor satisfăcea o altă foame, aceea de recunoaştere publică a unui numit statut financiar. Foamea de celebritate, foamea de faimă cîştigată cu orice preţ, foamea de gălăgie, de zgomot permanent de fond fără niciun conţinut care să conteze realmente. În răstimpuri dăm semne de o foame identitară pe care, însă, ne-o satisfacem rapid cu ceva tradiţional înfulecat în grabă, dar suficient ca să n-o mai simţim o perioadă. Aşa că nu-i de mirare că nu am sesizat la timp că vechile tacîmuri de pui au devenit numai gheare şi ciocuri flămînde ale altor înfometaţi, iar fraţii Petreuş s-au transformat în adevărate frăţii toxice. Suferim de enterocolită cronică pe care o tratăm naturist şi cu aceleaşi pastile şi siropuri ieftine, refuzînd cu obstinaţie tratamente şoc. Exact cele care ar duce, în ceva timp, la vindecare. Nu numai că nu sîntem gurmanzi, dar ori îi privim cu suspiciune pe puţinii pe care îi avem, ori îi idolatrizăm. Iar cei care încearcă să devină nu reuşesc, în marea majoritate, pentru că doar copiază mecanic, fără gust şi simţire, neajungînd altceva decît snobi. În condiţiile astea, de ce ar schimba bucătarii meniul, dacă noi nu pretindem ceva mai bun?! Sau le pretindem mai mult decît ştiu să prepare?! Dar, poate că…
T.J.: Ai întîlnit moguli fericiţi?
Florina: Din fericire pentru mine, nu. J Şi neavînd de-a face cu vreunul, am şansa de a nu găti ce mi se cere, ci de a evalua obiectiv ce ne servesc.
T.J.: Ce tipuri de condimente crezi că ar folosi la gătit Madame Blogary, dacă ar exista ca persoană?
Florina:În nici un caz amare, dulci, de fermentaţie sau dietetice. Exclusiv naturale: sare şi piper permanent, boia de ardei iute, de cîte ori ar fi cazul. Ajută la eliminarea toxinelor din organism.
T.J.: Care din următoarele doamne crezi că este o bună bucătăreasă: Margaret Thatcher, Angela Merkel sau Iulia Timosenko?
Florina: Margaret Thatcher, fără discuţie. Pornind de la reţetă, trecînd prin arta alegerii condimentelor şi pînă la ştiinţa de a domoli sau înteţi focul, după caz. Timosenko şi-a ales prost furnizorul, n-a ştiut nici să negocieze un preţ bun şi a amestecat haotic ingredientele. Merkel se-nvîrte disperată prin bucătărie şi tot ce-i iese e searbăd, sec şi fără gust. Să vedem dacă-i bun măcar de regim.
T.J.: Cum este politically correct: cu stînga dai, cu dreapta primeşti sau invers?
Florina: Dreapta să pună mîna să muncească, stînga s-o întindă să primească.
T.J.: Ce fel de mîncare tradiţional ar putea fi obiectul unui studiu sociologic privind poporul român?
Florina: Friptura.
Friptură a zis? Ah… deja simt că m-a luat foamea. Florina, te rog, hai să vedem ce ne gătești azi, că deja e ora prânzului și…. Hait! Hai că deja se pregătește! Ia să vedemmmm… :
”Ahaaa, deci invitaţia presupune să şi gătesc… Bun, atunci. Ia să vedem, ia să vedem… O ciorbă, da! Ciorbele îmi ies cel mai bine. De care să fie, acum? Gata, ştiu! De linte cu afumătură. Se prepară uşor şi-i delicioasă. Nu, tanti Jeni, nu te uita aşa la mine, nu ţin post. Deci, nu vreau şorţ, nu vreau bonetă, îmi trebuie o macetă. Nu, nu, staţi liniştiţi, glumeam. O oală mare, de 5 l cred că e pe undeva pe-aici, să facem mai multă, să fie. E, n-o să fie chiar mult timp, că de obicei mi se mai cere o porţie. Umplu oala cam trei sferturi cu apă rece şi pun 400 de g de linte roşie sau verde, preferata mea e roşie, nu agreez verziturile. Ştiu, se poate pune lintea la înmuiat de seara, dar de obicei boabele nu mai rămîn întregi, aşa că nu. Tăiem felii orice fel de afumătură avem prin casă: ciolan, slăninuţă dar din asta nu multă, cîrnaţi, ceafă, merge şi pastramă. Cam 300 de g să fie cu totul şi jap! – o punem la fiert cu lintea. În timp ce fierb astea două, e de preferat să ne enervăm, aşa vom avea spor la datul pe răzătoarea mare a doi morcovi. Mari. Ne calmăm puţin şi ajungem în faza de oftat şi plîns. Că trebuie şi ceapă, asta e. Tot două bucăţi, tot mari. Le punem şi pe astea în oală, împreună cu vreo 8-10 căţei de usturoi tăiaţi în două. Lăsăm la fiert cam o jumătate de oră. Pentru că-i iarnă deja iar roşiile din comerţ sînt precum ornamentele de brad, punem o conservă de roşii tăiate în bulion. Dacă-s tăiate altfel decît în bulion n-or fi bune, nu ştiu. Aşa scrie pe cutie, aşa zic şi eu. E aproape gata. Mai are nevoie de sare după gust, un fir de piper, un fir de boia de ardei iute şi vreo 4 linguri de oţet. Dar mai bună decît oţetul este zeama de la gogoşari în oţet, dacă aveţi. Zeama dintr-un borcan de 800. Ne gîndim duios la cineva care tocmai ne-a făcut o nefăcută, ocazie de neratat ca să batem două ouă şi să mărunţim bine o legătură de pătrunjel. Zvîr şi cu astea în oală şi tananaaa! E gata, putem zîmbi frumos ca pentru poză. Dacă nu aveţi pîine neagră, de preferinţă cu seminţe, la ciorba asta delicioasă, e posibil să vă cam piară zîmbetul. E, nu-i nimic, nu mai faceţi poză. N-o serviţi în farfurii, îi ştirbiţi din farmec. În străchini e perfect. Mare atenţie, însă, nu cumva să şi călcaţi în ele. Poftă bună!”
Aoleuuu, tocmai acum nu-mi găsesc strachina aia mare! Ce mă fac? Florina, în castronașul acesta merge servită ciorbica ta? Da? Ufff, mulțumesc! Hai că o sorb încet până faci tu desertul, ia să vedem ce ne pregătește:
”Şi acum dulcele. Deci:
Vă zic dintru-nceput că la dulciuri n-am avut noroc în viaţă. La făcut dulciuri, mai precis. 😉 Pe la 16 ani am vrut să fac clătite şi nu s-a mai putut recupera nici măcar tigaia. Mi-am zis că poate aragazul e de vină şi-am vrut să mă conving, verificînd şi cuptorul. Am avut perfectă dreptate! Încercînd să fac nişte bezele, totul a mers conform planului pînă la coacere. Pe cît m-am bucurat cînd le-am băgat în cuptor, pe-atît m-am speriat cînd l-am deschis. Nu mai erau bomboane, era o placă de bezea de forma tăvii. Comestibilă, ce-i drept. Măcar atît .) ! Şi m-am lăsat păgubaşă. Era păcat de timp şi de ingrediente. Aşa că astăzi, cu frică, recunosc, voi prepara ceva care-mi şi place la nebunie, dar care nici nu are mult de-a face cu focul. Trufe. Deci, trag aer adînc în piept şi… Da’ staţi pe-aproape, vă rog frumos! 😀 Aşa, acum să pun întîi ce-mi trebuie la îndemînă. Asta-nseamnă: 2 ouă, 200 ml lapte, 200 g unt, 100 g stafide, 100 g nuci, cacao 100 g, biscuiţi 200 g, ciocolată 50 g, zahăr 200 g, rom 2 linguri, coniac 1 lingură, coajă de lămîie şi zahăr pudră. Suflec mînecile şi… frec bine, bine zahărul cu ouăle pînă cînd nu se mai simte zahărul. Şi nici mîna mea 😦 Adaug laptele, amestec iar ş pun compoziţia pe, da, pe foc :)))))) să fiarbă la bain-marie. Continuu să amestec, dacă mai pot. Da’ tre’ să pot, că pînă-acu’ e bine şi trag nădejde c-o să-mi iasă de data asta. Hopa! S-a-ngroşat crema, deci gat acu focu’, acum o pun la răcit. Pfuuu, am scăpat de ce-mi era frică. Acum trebuie să… să… să frec din nou :(. Untul pînă se face spumă, apoi adaug pudra de cacao, nu toată, doar trei sferturi din cantitate, ciocolată rasă, biscuiţii făcuţi praf 😀 , nucile mărunţite, coaja de lămîie, romul şi coniacul şi crema care s-a răcit. Amestec pînă la omogenizare, nu mai e mult, nu mai e mult… Gata! De-acum e simplu. Formez cu mîna bomboane cît nucile în care pun una sau două stafide, le trec prin pudra de cacao rămasă şi… tadaaam! Pe hîrtiuţe cu voi şi pe farfurie. Puţin zahăr pudră pe deasupra şiii… am făcut-o şi p-asta! :D”
Pfuaaaa, ce trufe delicioase!!!!! Merită să le încercați! Eu le-am încercat deja pe toate din prima tavă și mi-au plăcuuuuuut!!!
Hai să vedem acum ce dedicații muzicale ne pregătește Florina:
”Sînt trei piese nu la care ţin, ci care ţin ele de mine. Adică următoarele:”
Excelent, excelent! Hai că ziua este frumoasă și delicioasă și azi! Mulțumim din suflet Florinei pentru onoarea pe care ne-a făcut-o prin prezența ei aici și vă așteptăm cu drag să vă înfruptați din bunătățile pregătite de ea, precum și de atmosfera minunată din această zi de excepție… Hai, dați năvală și poftă mareee!!!
”Bre tanti Jeni, s-o apuca de nins azi?” întreb eu la cafeluța de dimineață. ”Ce e Gheorghe, ți-e dor de dat zăpada din curte? Că lopețile văd că le-ai pregătit…nu!” răspunse dumneaei drăgăstoasă cum o știți. Am oftat nostalgic și am mușcat din biscuitele în formă de ursuleț, cel pregătit ca în fiecare dimineață de dulcea Miruna: ” Nu bre, dar deja miroase a iarnă afară și vremea asta parcă arată a ninsoare…Vreau să ningă cu fulgi mari din ăia mari și pufoși, așa, știi matale! Să facem oameni de zăpadă în curte, să ne dăm cu sania… ”. Tanti Jeni tăia zarzavat pe tocător țac-țac-țac și punea oalele la fiert pe aragaz: ”Lasă Gheorghe, vine ea iarna acușica. Ia nu mai fi tu nostalgic ca Viilon, ăla cu zăpezile de altădată și pune mâna pe cartofii ăia la curățat.
Uff, îi curăț, ce să fac? Cred că din cauza frigului de afară, tanti Jeni s-a calat pe făcut ciorbe și supe. Adevărul e că nu știu alt agent termic mai bun decât ciorbica. Ar mai fi vinul, ca atare sau fiert, însă licoarea asta nu ține de foame. Dimpotrivă. Așa că ciorbica e cea mai bună soluție: încălzește, hrănește și ne desfată simțurile cu arome și mirosuri de neprețuit. Un fel de trei în unu. În fine.
De dimineață, în cantină miroase excelent. Atât de frumos că mi s-a făcut o foameeee…. Că tanti Jeni s-a apucat să facă o bijuterie gastronomică: ciorbă rădăuțeană. Aflăm de prin ”almanahe” că Rădăuți e un oraș din județul Suceava cu 27.759 locuitori. Între timp or mai fi plecat din ei prin lume, mai știi? Numele orașului pare a data de pe vremea sosirii primilor investitori pe aceste meleaguri, romanii, și cică ar fi derivat din ”Rottacenum”, nume dat așezării de soldații romani ce-și făceau veacul prin garnizoana Siret. Romanii au plecat fără să înțeleagă nimic din ceea ce li s-a întâmplat p-aici și au venit, în locul lor, slavii și apoi o comunitate de evrei veseli și întreprinzători care au înființat în Rădăuțiul medieval ceea ce știu ei mai bine: un târg. Mazel tov! Șvabii au venit pe timpul ocupației habsburgice. Deci cam aglomerat Rădăuțiul ăsta, de-a lungul istoriei. În fine, gata cu istoria că asta nu ține de foame.
Să revenim la cestiune. Deci ciorba rădăuțeană se compune din: un piept și spatele unui pui de găină 3 ardei grași de două culori ( 2 roșii, unul verde), o albitură ( care vreți voi, dar albitură să fie), o ceapă, 2 căței de usturoi, doi morcovi, 200 de grame de smântână ( mai grasă,așa), niște legume uscate, trei gălbenușuri de ou, sare și piper. Tanti Jeni face așa: fierbe carnea de pui împreună cu ceapa. În timpul ăsta se spală și se taie în cubulețe mici celelalte legume și se are grijă să se ia tot timpul spuma aceea care se formează în timpul fierberii puiului. După ce s-a fiert carnea, se scoate din supă și se adaugă în ea legumele. Cât timp ele fierb, tanti Jeni curăță carnea de pui de pe oase și le taie fâșii-fâșii. Oh, ce se mai pricepe tanti Jeni la asta! Carnea de pui tăiată se adaugă la ciorbiță, apoi se pun legumele uscate, sarea și piperul. Între timp, se pun într-un bol smântâna, usturoiul pisat și gălbenușurile de ou ( alea trei) și se amestecă până la omogenizare. Se ia ciorba de pe foc în momentul în care legumele se fierb și ee adaugă și un polonic din ea în amestecul de smântână, să se dilueze, apoi se adaugă smântânica asta diluată în ciorbă. Se mai fierbe puțin și ciorbica e gataaaa! Uraaaa! La masăăăă! Se servește adăugând în ea smântână și, după gust, niște oțet. Excelent!
Pentru cei care țin post, tanti Jeni s-a gândit să ne facă un ghiveci, de post, evident. Multe legume, ceea ce înseamnă multă savoare și vitamine. Păi la un kilogram de cartofi, tanti Jeni mai pune o jumătate de kilogram de dovlecei, o jumătate de kilogram de roșii, o jumătate de kilogram de morcovi, o jumătate de varză albă (bre, tanti Jeni, numa jumătăți? dar ceva întreg nu intră la ghiveciul ăsta? Hai că m-a auzit…) un kilogram de cartofi, un ardei gras mare și verde o legătură de mărar, una de pătrunjel, cinci cepe mari, o foaie de dafin și un sfert de kil de fasole verde. Mai intră și niște usturoi, piper și sare, dar astea după gust. Așaaa… tanti Jeni și-a pus la pick-up un disc cu muzică de cameră semnată Franz Schubert și s-a apucat să taie ceapa și ardeiul apoi le-a pus la călit. A adăugat apoi în ordine, așa cum intră în scenă și instrumentele muzicale în timpul concertului, morcovii, cartofii și dovleceii tăiați rondele, fasolea verde tăiată bucăți, și varza feliată. După câteva minute, se pune apă în compoziție ( nu aia muzicală, aia din oală), dar atât cât să acopere legumele și se lasă la fiert la foc mic și vasul acoperit. După fierbere se adaugă usturoiul pisat, roșiile decojite și tocate, sarea, piperul și foaia de dafin, apoi se mai lasă la fiert vreo 10 minute. La final, când concertul de cameră este gata, în aplauzele mulțimii se presară verdeața tocată fin, și ghiveciul este pregătiiiit! Mie-mi place cu pâinică prăjită. E delicios!!!!
Miruna cea dulce ne-a pregătit azi o super delicatesă: budincă de clătite cu sos caramel. Deci la două clătite mai folosește 150 de grame de brânză dulce, 50 de mililitri de frișcă, o lingură de zahăr, iar pentru sosul caramel 100 de grame de zahăr și 200 de mililitri de smântână dulce. Clătitele se taie în patru fiecare și se umple fiecare sfert de clătită cu o cremă obținută din amestecul brânzei dulci cu frișca și cu zahărul. Sosul caramel se face topind zahărul într-o tigaie, iar după caramelizare punându-se smântâna cea dulce. Bucățile de clătite se pun pe o farfurie, iar peste ele se pune sosul caramel. Deasupra se ornează cu frișcă și bucăți de coajă de portocală. Wow! Irezistibil!
Hai că mâncăm bine și azi: fierbinte, gustos, hrănitor și plin de vitamine! Vă așteptăm așadar în ala de mese unde totul este deja pregătit. Dați năvală și poftă mareeeee!!!
Bine v-am regăsit, dragele mele și dragii mei în această zi minunată! Sper că nu tușiți, strănutați sau vă curge nasul, da? Dacă totuși se întâmplă asta, vă dorim însănătoșire grabnică, dar să știți că gripa nu e un motiv să lipsiți azi de la Cantină. Invitata noastră de azi e atât de plină de energie și bună dispoziție încât vă veți uita de răceală și vă veți vindeca pe loc! Garantat!
Ah, dar iat-o că vine… Tanti Jeni și Miruna sunt deja la poarta Cantinei și o așteaptă! Doamnelooor și domnilooorrrr…… aplauze și urale pentruuuuu… Roxaaaaaaaa!!!!
Invitata noastră e toată un zâmbet și împreună cu tanti Jeni și Miruna pășește în incinta Cantinei Sociale, glumind și râzând așa cum îi șade ei bine.
Roxa este absolventă de Facultate de Litere, deci îi place partea cu scrisul și cititul. De fapt am putea spune că este chiar pasionată, dacă ținem cont de faptul că are Master în specialitatea ”Teoria și practica editării” și activează ca Redactor și Editor la o publicație bucureșteană.
Cum vă spuneam, Roxa este o fire veselă și plină de energie. Sufletul petrecerii. Dacă vreodată vi se întâmplă să pice curentul în cartierul vostru, chemați-o pe Roxa. Se va conecta degrabă la rețeaua electrică și vă va alimenta cu energia ei proprie până la rezolvarea deranjamentului.
Veți afla mai multe despre invitata noastră de azi de pe blogul ei minunat numit ”Fascination Street” unde, prin intermediul textelor ei savuroase veți face cunoștință cu Fișioru ( jumătatea moldovenească a Roxăi care va apărea și el mai târziu aici la Cantină pentru suport moral și tehnic-culinar) și alte personaje care se perindă prin viața ei. Postările Roxăi sunt excelent de citit la cafeaua de dimineață sau atunci când vă simțiți vlăguiți sau lipsiți de inspirație în ziua respectivă. Efect garantat!
Dar să vedem cum se prezintă Roxa, cu cuvintele ei, vizitatorilor Cantinei Sociale:
”Sunt ardeleancă get-beget, născută şi crescută-n Târgu-Mureş. Da, ştiu o ţâră maghiară, da’ despre cât de sexoşi sunt ungurii… puteţi citi mai multe la mine pe blog. :)) Fiind singură la părinţi, am crescut în puf şi-am vizitat bucătăria doar în scop de ghiftuire. Pentru muma, era o adevărată plăcere să gătească pentru mine şi tata. Sigur că i-ar fi plăcut s-o mai ajut din când în când, dar io eram prea rebelă, iar ea niciodată nu mi-a impus asta. Timpul a trecut, eu am crescut, lucrurile au rămas neschimbate.
Când a aflat că odrasla ei nepricepută-ntr-ale bucătăritului vrea să se mute în Bucureşti, muma era sigură că o să rezist cam o săptămână, cu indulgenţă: „Ce? Cum?! Hahaha, să te duci TU acolo? O să mori de foame, o să te mănânce purecii!”. :)) Ei bine, iată, locuiesc de un an în Bucureşti şi încă supravieţuiesc, spre disperarea ei.
Pasiunea mea pentru arta culinară e acaparantă, devoratoare, sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. De ce să stai la cratiţă când poţi face orice altceva? Însă nevoia te-ajunge, căci după o vreme de mâncat doar uscăciuni, stomacul agonizează, implorând îndepărtarea piunezelor înfipte cu bună-ştiinţă într-însul. :))
Salvarea mea este Fişioru’, jumătatea moldovenească a sufletului meu. Adoră să gătească, să născocească tot felul de reţete, să fie ghiduş în bucătărie, să combine ingrediente. Dar tanti Jeni, nu te-aş chema veci la masă dacă moldoveanului meu i s-ar năzări să gătească lăscuţele lui cu ceapă călită şi (plâng)… zahăr! Oroarea! A fost prima şi singura mâncare făcută de el de care nu m-am putut atinge. În schimb, dragă tanti Jeni, dacă dumneata ai şti ce-o pus Fişioru’ la cale la începuturile relaţiei, l-ai lua de ginere. Miruna deja i-a făcut ochi dulci, vrăjită de accentul său moldovenesc.
Eram împreună cam de vreo lună şi simţea încă nevoia să mă impresioneze, aşa că, într-o seară de luni, când tradiţia nescrisă era ca fetele să iasă la karaoke, Fişioru’ s-a înfăţişat în pub-ul obscur şi claustrant. Însă nu oricum, ci… cu o tavă încă fierbinte de chec, spre deliciul gagicilor cântăcioase, care au fost servite – toate vreo 15, câte erau. 🙂 La sfârşit, toate mă felicitau pentru alegerea făcută şi îmi spuneau să am grijă de el, că bărbaţi d-ăştia nu se mai fabrică… :)) Ce mai, cred că atunci m-a cucerit definitiv. Să mai zică cineva că dragostea nu trece prin stomac. 😀
Interesant. Cum a pomenit de Fișioru, dumnealui a și apărut aici la Cantină și stă cuminte pe scăunel, ascultând-o, așa cum face în fiecare zi, pe Roxa. Dar hai să vedem ce întrebări îi va pune tanti Jeni invitatei noastre de azi, pentru că tocmai s-au așezat la obișnuita cafeluță puternică și aromată, servită la măsuța din bucătărie. Să le ascultăm:
T.J.: Ești absolventă de Facultate de Litere. Ce părere ai despre supa alfabet?
Roxa: Marele său dezavantaj este că se răceşte până apuci să dai cu subsemnatu’ pe marginea farfuriei. Merge, dreasă cu un morcov şi nişte pătrunjel, să mai scape de gustul industrial. Ar merge şi mai bine supa alfabet ediţia chirilică, deoarece mă pasionează ucraineana şi-aş învăţa-o mai repede mâncând-o pe pâine, la propriu. Oricum, în facultate, cea mai frecventă glumă era: „Deci… ai ajuns la a?”. :)) Cred că se pot face mai multe glume despre studenţii la Litere decât celebrele poante cu Chuck Norris.
T.J.: Cum ar arăta un bistro de pe Fascination Street?
Roxa: Ah, m-ai pălit în latura sensibilioasă şi onirică. Ar fi un loc rupt total din contextul general vibrant şi ludic al Străzii Fascinaţiei. În primul rând, pentru că totul s-ar mişca în slow motion. Paşii, ritmul, privirile şi respiraţia s-ar îneca în licorile tulburi servite la mesele străbătute de umbre şi contururi diafane, care tremură plăpând. Mirajul ar fi întregit de lucirile stroboscopice ale culorilor acvatice, provenite de la nişte simple felinare ingenioase de pe margine. Vântul ar adia prin părul tuturor şi, indiferent de anotimp, pe podea ar foşni frunzele uscate. De la nicio masă n-ar lipsi dulciurile. 😀 Toată lumea ar zâmbi şi nimeni n-ar avea riduri. Ar fi un bistro cu autoservire, pentru că pe Fascination Street nu există ierarhii sociale.
T.J.: Ce ai gătit pentru prima oară când te-ai mutat în București?
Roxa: Răbdări prăjite! Nu mai dădea Dumnezo să isprăvim ce ne-a împachetat muma, deşi băgam în noi cu religiozitatea şi apetitul unor copii abandonaţi in the big city. După o lună, cred că încă mai lingeam blidele şi tacâmurile… După încă o lună, le-am spălat. Şi p-ormă, ca nişte demni bucătari ce suntem, io şi Fişioru’ ne-am trântit o ditamai tigaia de picioci pai (ardelenii ştie!). 😀
T.J.: Care ar fi specialitățile culinare specific mureșene?
Roxa: Ioi noah şi thulai Doamne, să mă gândesc. În afară de limax de Pocloş la proţap, porumbel de Valea Rece la rotisor şi ungur flambat, zici… (Pe astea numa’ un târgumureşean adevărat le poate… gusta). :)) Amu’ serios, de veniţi pe la noi, tre’ să serviţi neapărat un lucskos (ciorbă de varză), pentru început. Apoi, mâncaţi un gulyas cu de tăte, să vă lingeţi pe degete până vi se-ncreţesc. La desert, vă propun gomboţi (găluşte cu prune), cu muuult zahăr pudră şi cel puţin un vagon de scorţişoară. Iar ca să alunece toate mai bine, nu tre’ să lipsească jinarsu’. 😉 Dacă nici nu puteţi citi denumirile, nu vă speriaţi. Contrar opiniei generale, nu toată lumea din Târgu-Mureş ştie maghiară. Şi ca să nu mi se suie în cap amatorii de (hiper)tensiuni etnice, tre’ să ştiţi din start asta: iubesc ungurii! Sunt cele mai sexoase bunăciuni masculine de pe planetă. Iar sexul, la fel ca pălinca, a fost, este şi va rămâne un limbaj universal. 😀
T.J.: Ce e mai grea la editare: teoria sau practica?
Roxa: Teoria e simplă: textul trebuie să fie stilizat, şlefuit şi periat astfel încât să sune bine în limba română, cu modificări minime de formă şi deloc de sens. Practica… aduceţi ştreangul. :)) Editorul e omul care face redactorii să sune deştepţi; de aceea, cel mai probabil, editorul e persoana care urăşte o redacţie întreagă. :)) E o muncă solicitantă, istovitoare, prost plătită şi aproape deloc apreciată. Mulţi o consideră inutilă; de aceea, multe publicaţii din ziua de astăzi nici nu plătesc un om în plus pentru asta. Cea mai dificilă parte e faptul că editorii rămân făcătorii de bine anonimi, din umbră, care nu primesc niciodată atenţii de la conferinţe de presă sau cadouri de Crăciun sau Paşte. Când termină de scris un text, redactorul simte împlinire; când termină de editat, editorul blestemă (TRĂZNIII-L-AAAAR!!! CARE L-O ANGAJAT-O PE-ĂSTA, SĂ-I CREASCĂ UN COI ÎN TALPĂ!), îşi roteşte ochii (Cristoaaaaase!!) şi, apoi, răsuflă uşurat… :)) Cea mai faină parte a meseriei? Deliciul de a citi tâmpenii, fraze incoerente şi tot soiul de chiftele e nepreţuit.
T.J.: Deci Fișiorul gătește. Cine comandă meniul zilei și cine spală vasele?
Roxa: Când ne-am mutat în Bucureşti, înţelegerea a fost că el găteşte şi io spăl vasele. La scurt timp după ce-am început să mă „achit de datorie”, mi-am dat seama ce eroare impardonabilă am comis. Fişioru’ zâmbeşte şi astăzi mişeleşte, aducându-mi aminte de micul nostru „armistiţiu”, dar nu mai ţine. Mult timp, el a fost gospodina casei, dar, după un timp, m-am prins că se săturase de postura asta ingrată după mirosul vaselor nespălate din ghiuvetă. :)) Acum, situaţia e cât se poate de echilibrată: amândoi avem multe idei despre ce vrem să mâncăm, niciunul nu le pune în aplicare, iar muntele de vase nespălate e coşmarul suprem al amândurora. :))
T.J.: Care e mâncarea ta preferată pe care o gătește mama? Dar cea pe care o gătește Fișiorul?
Roxa: Ioi! Muma găteşte cele mai bune sarmale de pe planetă. Cine le gustă o dată, nu le mai uită veci. 😀 Face şi cel mai delicios cremeş (cremşnit, pentru sudişti; prăjitură bună, pentru moldoveni, că la ei încă n-o ajuns…). Sau cel puţin aşa cred, pentru că niciodată n-am apucat să-l simt prea mult în gură – era veşnic gata înainte să-mi ajungă pe-o măsea, atâta era de bun! Mă strecuram noaptea, în linişte, să văd dacă mai este ceva în tavă, şi de cele mai multe ori eram prinsă de ceilalţi membrii ai familionului, care nu puteau dormi nici ei de grija cremeşului. :)) Fişioru’ e încă tânăr, la început de drum într-ale artei culinare, da’ face un pilaf de orez aşa de gustos, că de i s-ar duce vestea, gălbejiţii cu ochi oblici ar plăti bani buni pentru reţetă. Ah, să nu uit: Fişioru’ face un chec demenţial, desigur, dacă nu era limpede din cele expuse anterior. 😀 Checul va avea mereu gust de amintiri veşnic dulci. 😉 Noah, că amu’ m-am înroşit…
Pfiu… hai că interviul s-a încheiat la timp! Roxa se înroșise de emoția creată de amintirile dulci ale checului iar pe mine, la enumerarea bunătăților de mai sus m-a cuprins o foame.. așaaa, cam ca de obicei, știți voi!
Ia să vedem ce prepară azi Roxa, că tocmai și-a făcut curaj și și-a pus șorțul de bucătărie. Roxa, ai cuvântul!
”Astăzi preparăm iahnie de fasole a la Roxa, singura mâncare a cărei reţetă mi-o fo’ repetată de atâtea ori la telefon de sireaca mumă, încât chiar am reţinut-o. Aveţi nevoie de:
boabe de fasole grasă şi pătată;
două-trei cepe;
un usturoi;
doi-trei ardei proaspeţi;
două-trei linguri de sos de tomate;
foi de dafin, busuioc uscat, frunze de tarhon;
sare şi piper, d’oh :D;
opţional – ciolan afumat.
Lăsaţi fasolea în apă de dimineaţa până seara sau viceversa, depinde de momentul zilei în care vă apucaţi de făcut mâncare. Apoi, făsaica tre’ strămutată într-o oală mare şi fiartă bine-bine de tot. Puneţi Fişioru’ (sau bărbatu’ musculos din dotare) să scurgă prima apă şi să reumple oala cu apă curată, cât mai fierbinte. Dacă şi după asta se mai strânge spumă la suprafaţa apei, o luaţi cu linguriţa şi o aruncaţi, că altfel rămâne gust nasol. Noah, şi încă un lucru – aveţi grijă să nu fie prea multă apă: maximum un deget deasupra boabelor de fasole, altfel o să mâncaţi ciorbă în loc de iahnie. ;)) Adăugaţi în apă două-trei foi de dafin (nu o jumătate de pungă, ca Fişioru’), un picuţ de sare, frunzele de tarhon, cele de busuioc (nu crengi întregi, ca Fişioru’) şi ciolanul afumat, dacă există. Dacă nu, iese bună şi fără, garantat. 😀
Până ce fasolea fierbe şi a doua oară, tăiaţi în cubuleţe mărunte cepele, usturoiul şi ardeii. Se călesc bine într-o tigaie (preferabil cu ulei de măsline), apoi adăugaţi cele două-trei linguri de sos de tomate. Ulterior, se adaugă tot conţinutul în oala cu fasole şi se amestecă până se face mai tare. În tot acest timp, se degustă şi se adaugă sare şi piper. Dacă nu v-aţi fript încă limba, poftă bună! 🙂 ”
În poze m-am decis să vă arăt cum am reacţionez când Fişioru’ nu vrea să împartă cu mine ceva dulce. Mai ales când acel ceva e tortul pe care i l-am făcut eu, cu mâna mea, de ziua lui, acum un an. Dacă nu merge cu smulsul linguriţei din mână, trecem la chestii mârşave, vicleneşti, de femeie… 😀 Important e să obţii ce vrei, nu?
Aiiii, m-am fript cu iahniaaaa! Așa-mi trebuieeee! Dar mirosea așa de bine iahnia astaaaa încât nu m-am putut abțineeee… Ufffff… Până una alta să vedem ce avem la desert:
”Cât despre desert… m-am bosumflat pe Miruna văzând-o clipind mărunt şi des către Fişior, aşa că o trimit la primul magazin, după ciocolată. Vreţi să spuneţi că există desert mai bun decât ciocolata? O fi, da’ nu ştiu încă să fac cremeş ardelenesc ca muma. Când învăţ, revin. ”
AH, bun așa… păi până se întoarce Miruna cu ciocolata să vedem ce ambianță sonoră ne-a pregătit invitata noastră de azi:
Blur – Song 2 Ar putea fi un soundtrack al experienţelor culinare reuşite, cu condiţia să ne prindem părul. Altfel, am putea adăuga un ingredient deloc plăcut sau necesar reţetelor, de la atâta zbânţ rockăresc. 😀
Nirvana – Smells Like Teen Spirit O recomand pentru că nici cea mai delicioasă mâncare aburindă nu miroase mai bine decât spiritul grunge al muzicii anilor ’90, the real “teen spirit”. 😉 Gospodinele adevărate sunt de acord cu mine.
Pfuaaa… bun așa! Deci aveam dreptate când vă spuneam că azi vă trece răceala, gripa și alte afecțiuni de sezon dacă veniți azi la Cantină!
Așa că, hai, nu vă mai codiți: Iahnia e aproape gata, sortimentele de ciocolată sunt deja pregătite pe platouri, ce mai stați?
Mulțumim din suflet Roxăi și jumătății ei de suflet, Fișioru, pentru ziua această minunată și vă așteptăm cu drag să petrecem împreună această excelentă zi de joi. Hai, dați năvală și poftă mareeeeee!!!!!
Hai că am bolit destul. Păi ce, credeați că scap eu de gripă toamna asta? Nooooo way… Câștigul la LOTO l-am ratat dar gripa, nu. Și am zăcut, și am zăcut, dar uite că m-am făcut bine, ca dovadă foamea imensă care m-a cuprins încă de la primele ore ale dimineții. Așa că, hai Gheorghe la Cantină că ai oale și cratițe de golit! Cuprins de acest îndemn mobilizator, m-am înfofolit bine și am pornit la drum. În aer plutește mirosul acela prevestitor al Sărbătorilor de Iarnă. Ce puțin mai e până atunci! Abia aștept să vină Crăciunul, deși am crescut mare și Moș Crăciun nu mă mai vizitează ca pe vremuri, dar atmosfera aceea de liniște și pace al Sărbătorilor petrecute în familie este inegalabilă. Iar de bunătățile pregătite de tanti Jeni și Miruna nici nu vreau să aduc vorba, încă!
Dar fiindcă veni vorba de bunătăți, ia să vedem ce avm în meniu azi la Cantinăăăăă…
Tanti Jeni s-a gândit să ne prepare azi niște delicioase vinete umplute. Pentru asta, dumneaei a pregătit pe masa de lucru: o jumătate de kilogram de vinete, două cepe tocate mărunt, o ceșcuță de ulei de măsline, 500 de grame de carne tocată de vită, sare, piper, o jumătate de ceașcă de vin alb, pătrunjel tocat, brânză rasă, sos Bechamel. Sosul ăsta Bechamel e o super bunătate, credeți-mă, fiind preparat dintr-un sfert de pachet de unt, 2-3 linguri de făină, lăptic, toate la fierte foc mic. Când sosul este suficient de gros, tanti Jeni rade vreo 300 de grame de cașcaval. Hai să vă spun acum cum prepară dumneaei vinetele astea: Tanti Jeni taie cotorul vinetei și apoi o secționează în două pe lungime. După ce freacă partea interioară a vinetelor cu sare, le dă deoparte pentru vreo jumătate de oră, pentru ca atomii de sare să se întrepătrundă cu atomii de vânătă și să creeze o legătură chimico-fizică plăcută apilelor gustative. După aceea le spală și le așează cu fața în jos într-un vas cu puțină apă fierbinte până când devin moi.
Buuuunnnn…. După ce rezolvă treaba cu vinetele, tanti Jeni pune într-o tigaie carnea tocata, vinul, ceapa și pătrunjelul și le lasă la foc normal timp de o jumătate de oră. Urmează apoi partea de fuzionare între vinete și compoziția din tigaie: după ce scoate partea cu semințe din mijlocul vinetelor, tanti Jeni le umple cu compoziția de ceapă și carne tocată, adăugând la final o lingură de sos Bechamel și brânză rasă, punându-le apoi într-o tavă la cuptor pentru vreo 40 de minute.
Fiecare porție se servește cu pâine prăjită și cu o felie de roșie (rondele) peste vinete. Mmmm… delicios, fraților, delicios!
Pentru că a început postul Crăciunului, cei care țin post se pot delecta și ei cu bunătăți azi la Cantină. Tanti Jeni a pregătit o delicatesă foarte, foarte gustoasă pe numele ei din nomenclator, „roșii umplute cu ciuperci și orez”. Sună bine și vă garantez că și arată foarte bine. Așaaa… Nu cred că v-am spus dar tanti Jeni are un pick-up din ăla vechi în bucătărie, știți voi, din ăla cu discuri mari și negre de pe vremuri. Melomană din fire, dumneaei își mai pune muzică pentru inspirație. Azi a pus „Dunărea albastră” de „domnu Strauss”, cum îi zice ea. Păi valsând prin bucătărie, tanti Jeni a ciopârțit și combinat următoarele: vreo 12 roșii mari și frumoase, o ceapă la fel de mare și frumoasă, o cană de orez și ea frumoasă ( cana), un morcov (frumos și el, fir-ar să fie…) o cutie de ciuperci de 400 de grame, niște parmezan, 4 linguri de ulei de măsline, niște pătrunjel tocat și nelipsiți prieteni sarea și piperul. Buuun… Păi roșiile se taie pe partea superioară, ca un capac, apoi se scobesc ușor de miez și semințe. Apoi se sărează și se lasă cu gura în jos la scurs. Cât stau ele acolo, tanti Jeni taie mărunt ceapa și o călește în ulei împreună cu morcovul ras și orezul. Când se rumenesc, se pune pentru stins niște supică de zarzavat, că a făcut și din asta tanti Jeni azi. După ce clocotește totul de vreo 2 ori, se adaugă miezul de roșii și ciupercile scurse de ulei ( dacă e cazul). Se mai ține totul la fiert vreo 5 minute, apoi se mai adaugă sare și pătrunjel. Între timp se face un sos format din: jumătate de cană de apă, 3 roșii curățate de pieliță, două linguri de ulei și niște usturoi pisat bine. Se amestecă totul până la omogenizare și se țin la foc vreo 10 minute. Așaa.. acum se umplu roșiile acelea tăiate, așezate în prealabil într-o cratiță, cu compoziția aceea de ciuperci. Deasupra roșiilor, în sunet de viori, se toarnă sosul, iar deasupra se pune parmezanul ras, tuns și frezat. Am uita că parmezanul nu e de post, așa că se poate pune doar la cerere. Cratița cu roșii se pune la cuptorul încins vreo un sfert de oră și gataaaa! Se servesc calde.
Ce avem azi la desert? Păi niște cornulețe cu rahat foarte bune, tot de post. Miruna, cu mânuțele ei delicate și pricepute a făcut un aluat din 150 de mililitri de apă minerală, 125 grame de margarină, 350 grame de făină, un piiic de oțet și tot un piiic de sare. După ce se face aluatul, se lasă în frigider câteva ore, după care se întinde pe masă ca o foaie ( se presară făină pe masă să nuse lipească aluatul) și se taie foaia în triunghiulețe, dacă se poate echilaterale. Vedeți în cartea de Geome. Trie. În centrul triunghiulețelor ( locul ăla geometric în care se întâlnesc…mă rog, am uitat cine cu cine…) se pune câte o bucățică de rahat, care apoi se învelește să nu-i fie frig săracu. Miruna unge cornulețele cu niște miere dizolvată în apă și le pune la cuptor până se rumenesc. Ce bune și crocante suuuuuuuunt!
Eh, hai că ne-am scos și azi cu bunătăți minunate și delicioase! Miruna a pregătit ceiuț de fructe de pădure îndulcit cu miere de albine, pentru a vă încălzi pe voi cei ce ne vizitați azi. Bunătățile sunt gata și vă așteaptă! Hai, dați năvală și poftă mareee!!!
Eiiii, dragele mele și dragii mei, iată-ne din nou ajunși în minunata zi de joi. Nu vă impacientați că afară e frig și plouă, aici la Cantina Socială știți că e mereu soare și frumos, da? Mai ales astăzi când avem ca invitată o fată deosebită ce ne va încânta cu talentul ei… Tocmai de aceea tanti Jeni m-a pus încă de dimineață să improvizez o mică scenă în sala de mese și să instalez sistemul de sonorizare pentru că vom avea parte de un mini-concert minunat! Da, dragilor, ați ghicit: invitata noastră de azi e o fată cu voce de aur! Doamnelooorrr și domnilooooor… aplauze și urale pentru Alex Patiiiiiiie!!!! Iat-o pe Alex venind direct de la școală, îmbrățișându-se călduros cu tanti Jeni și Miruna și pășind voios spre bucătăria Cantinei.
Alex Pattie este numele de scenă prin care invitata noastră de azi, pe numele ei real Alexandra Cuza, este cunoscută ca și solistă vocală a formației de blues ”99 degrees”. Este elevă în clasa a 11-a la Colegiul Național Petru Rareș din Suceava și pe lângă faptul că este o elevă eminentă și are o voce deosebită, Alex mânuiește cu multă pricepere chitara și clapele, avându-l ca profesor și mentor pe tatăl ei, Ovidiu, și el membru al aceleiași formații de blues.
Dar să vedem cu se prezintă Alex cu cuvintele ei, vizitatorilor Cantinei Sociale:
”Despre mine…Păi,pentru vârsta mea,unii mă consideră învechită. De ce? Pur și simplu pentru că ador anii 60,Pink Floyd,pacea,animalele,natura. Dar eu prefer să nu-mi bat capul și sa spun doar atât: ”I’m a flower power child.”
M-am născut acum 17 ani și 6 luni,în nordul Moldovei, de unde se agață harta-n cui. Pe lângă faptul că rolul meu e ăla de elev, am timp să-mi mulțumesc oamenii (familia și prietenii),având și rolul de muzician, copil, prieten, om de încredere. Momentan,activez într-o formație de Blues (blues jegos,cum îl numesc împătimiții lui B.B King, Buddy Guy, Robert Johnson și alții)dar visul meu ADEVĂRAT (eu sper că și realizabil) e ca într-o bună zi, să am trupa mea de Rock Progresiv. De ce rock progresiv? ”Just because PINK FLOYD is running through my veins!”
Daca tot v-am înnebunit cu muzica de la bun început,păi lăsați-mă să termin. Am crescut cu Beatles, Rolling Stones,The Byrds, m-am maturizat cu Floyd, Genesis, Rush. Primul album care mi-a marcat copilăria a fost ABBEY ROAD, al Beatlesilor. Dar albumul care mi-a marcat cu adevărat existenta a fost THE DARK SIDE OF THE MOON. Pentru mine, Pink Floyd e un mod de viață,e oxygen ,hrana sufletească.
Din simplul motiv că mentalitatea mea diferă, tinerii “normali” mă consideră “o învechită”.Nu am suferit niciodată din cauza asta, ar fi prostesc. Eu știu ce vreau, știu cine sunt. Bineînțeles că tineretul din zilele noastre e altul, vremurile sunt altele. Nu acuz pe nimeni ,fiecare are ceva de spus, ceva de arătat. Totuși, e păcat că AZI te poți face remarcat “mult prea ușor”,dacă mă înțelegeți. S-a uitat de ARTĂ, de frumos, de adevăratul talent.”
Ce aflăm însă despre latura culinară a invitatei noastre de azi? S-o ascultăm:
”Păi…am învățat să gătesc de la mami și de la bunica, cele mai importante femei din viața mea. Bineînțeles că mă mai încurc în bucătărie, printre multe blide. Dar mereu când mă apuc de ceva, îmi place să duc până la capăt, chiar daca ard jumătate din porția de clătite, măcar mă mândresc. Hehe. Glumesc, nu vreau să mă laud,dar clătitele americane sunt specialitatea mea. Haha. Măcar atât.
Mereu când sunt în bucătărie,radio-ul e pornit,pe Rock Fm sau pe Radio Romania Cultural (iubesc să stau în bucătărie sâmbătă dimineața,să mă relaxez cu “Discuri de 5 stele” și o cafea sau un ceai parfumat cu scorțișoară). Bineînțeles, dacă am poftă și de altceva (în afară de clătite), pornesc dvd-ul și-mi “terorizez” vecinii. Iubesc să ascult Queen atunci când sunt în bucătărie. Probabil pentru că îmi dă energia de care am nevoie. Haha.
Hm,sunt o gurmandă, ador dulciurile dar îmi trag mereu peste mână dacă văd că încep să exagerez.
Primul fel de mâncare pe care l-am experimentat la …15 ani,a fost “pește la cuptor cu sos dulce și garnitura de legume mexicane”. Hahaha, chiar mă credeți? Doar n-am făcut de capul meu, ai mei se temeau să nu dau foc la bucătărie. Dar am reușit într-un final, să fac măcar un sfert din ce-mi doream .
Eh, haide, am îndată 18 ani, plec la facultate, n-o sa mor de foame! (pentru mama,hahahaha).”
Atmosferă frumoasă în bucătăria lui Alex, nu-i așa? Muzică bună… cafea, ceiuleț aromat… Frumos, ce să mai zic! Apropo de cafea, tanti Jeni tocmai a preparat obișnuita ei cafeluță puternică și aromată și o invită pe draga noastră Alex la obișnuitul interviu. Ia să vedem ce discută ele, acolo:
T.J.: Ce trupă celebră ai dori să cânte în deschidere la primul concert ”99 degrees” de pe stadionul Wembley?
Alex: Huh…grea întrebare…greu răspuns…Ca să vorbesc totuși de trupe care încă mai concertează (ceva “realizabil”haha)…probabil Eagles… : )
T.J.: Să zicem că Roger Waters ar dori să te invite să interpretezi o piesă din cadrul concertului ”The Wall”. Care ar fi aceasta?
Alex: În primul rând,nu știu dacă aș fi conștientă de ce mi se întâmplă. Roger Waters e idolul meu și una din cele mai importante surse de inspirație. Probabil,i-aș sugera să mă lase pe mine sa cânt ”Mother”,fără să se supere Sinead ( O Connor),haha. Clar,”Mother”!
T.J.: Ce bunătăți culinare și ce zone turistice din zona Sucevei ai recomanda cuiva care vizitează pentru prima oară zona?
Alex: Hmmm,aici am ceva de “povestit”. Județul Suceava este absolut minunat, plin de atracții turistice, iar mâncarea…hohoho! Vă recomand tochitura bucovineană care este un deliciu (dar să luați un Dicarbocalm după…nu se știe cât de rezistent este stomacul dvs.). Pentru iubitorii de pește,vă recomand păstrăvul în cetină .N-o să regretați! Cât despre obiective turistice…avem numeroase mânăstiri (Putna,Voroneț, Sucevița, Moldovița)care într-adevăr sunt cele mai vizitate. Să fiu sinceră,zona mea preferată e Vatra Dornei, așa că vă recomand cu căldură să treceți pe acolo, relaxare, aer tare de munte,oameni buni!
T.J.: Care este meniul tău preferat după o sesiune de cântat?
Alex: Hmmm…după o cântare bună, merge o salată de crudități și mai bună! Sau dacă stomăcelul meu cere mai mult, încerc să-l mulțumesc cu o porție de paste Carbonara … și o berică, că doar ce? Am muncit!
T.J.: La concertul cărui artist ai dori să te întorci în timp, în anii 6o și ce ai dori să readuci în prezent din epoca aceea?
Alex: Pfoioioi,aici m-ați lovit. Nu vreau să par fixistă,dar,cu siguranță,un concert psychedelic cu Zeii mei. Aș fi dat orice să-l văd pe Syd Barrett în plin elan creator. Să vă dau și un exemplu…Pink Floyd Live at San Francisco,1968. Îmi aduc aminte ce am scris într-un proiect la limba engleza despre Syd: “Barrett was so far ahead from the rest of us. His genius cannot be questioned.He is a guiding light,he’s a crazy diamond!” Cât despre anii 60, aș aduce înapoi spiritul Flower Power,i-aș aduce pe Syd, pe Hendrix si pe Janis. Mulțumiți?
T.J.: Care materie de la școală te inspiră cel mai mult la fredonat melodii în gând?
Alex: Să fiu sinceră, chimia. Nu glumesc,chiar așa e. În fiecare oră de chimie petrecută în laborator, mă simt ca Waters, cu un halat alb …și-n cap îmi sună doar “Ok./Just a little pinprick/ There’ll be no more …Aaaaaahhh! But you may feel a little sick.” (Comfortably numb – The Wall)
Hai că Alex i-a atins coarda sensibilă lui tanti Jeni. Doar știți cât e de pasionată și dumneaei de muzica anilor 60 și mai ales de Pink Floyd… Ufff… dar pe mine m-a cam apucat foamea. Așa că… Alex, păpăm și noi ceva azi? Ah, la fix! Invitata noastră tocmai s epregătește să ne prepare niște bunătăți! Ia să vedemmmm…:
”Vă prepar astăzi una din rețetele favorite(de care vă povesteam mai sus): Pește la cuptor,cu sos roșu și legume mexicane. Într-o tavă,se așează legumele mexicane, apoi peștele (întreg, file, depinde…),se stropește cu ulei de măsline, puțin vin (alb,de data aceasta),se condimentează. Apoi,se acoperă cu folie de aluminiu și se dă la cuptor. După ce scade sosul iar pestele se rumenește, se scoate folia ,se așează felii de roșii ,usturoi tocat și se stropește cu un sos de bulion. Apoi,încă o tură în cuptor J
La final,se ornează cu pătrunjel tocat mărunt, eu îl servesc mereu cu garnitură de orez. Un deliciu! Ceva mai ușor ca asta există?Poftă bunăăăă,dragii mei! Săru’mâna ,mamă, că m-ai invățat și n-am mai dat foc la bucătărie.”
Alex Pattie in concert la Campulung Moldovenesc
Eu
Eu din nou 🙂
In concert la Giovanni Cafe – tata este cel din dreapta mea
In concert la Giovanni Cafe in Suceava
The lunatic is on the grass…
Ahhh, delicios, delicios de tot! Abia aștept să fie gata peștele acesta că deja bucătăria e plină de aromele sale îmbătătoare… Până atunci însă să vedem ce ne pregătește Alex pentru desert:
”Hai și cu desertul, care e nelipsit în meniurile servite de mine: Clătitele americane(sau scurt și la obiect, Pancakes). Într-adevăr,foarte greu de preparat….: ))
Exista diverse modalități de preparare, fie cu lapte,fie cu iaurt. De obicei, eu le fac cu iaurt. Procedeul în sine este mai mult decât simplu: amestecăm într-un vas ingredientele solide (făină, zahar, praf de copt, sare) și în alt vas cele lichide (ouă, lapte bătut, unt, vanilie), după care le mixăm puțin împreună. Odată ce am obținut o compoziție omogenă, e momentul să adăugam și alte arome sau ingrediente (nuci, migdale, ciocolată, fructe proaspete sau uscate etc).
Clătitele se prăjesc pe o plita curată și teflonată, pe care o ungem cu puțin unt. De obicei,le servesc fie cu dulceață,fie cu topping. Depinde de preferințe.Și uite așa obținem un desert de milioane în mai puțin de 25 de minute. Poftă bunăăă!!!”
Gata! M-am abonat deja la primul platou! Ce bune suuuuuuuuuunt!!!!!
Ah, dar a venit momentul să o ascultăm pe Alex Pattie alături de ceilalți colegi de trupă! Doamnelorrr și domnilooorrrr…. aplaudații peeee ”99 degrees”:
Gabriel Acsinte „Giovi” – lead guitar,vocals
Alexandra Cuza „Alex Pattie” – lead vocals
Giuliano Sfichi – drums
Ovidiu Cuza – guitar,vocals
Razvan Rusu – bass guitar
„(Un cover de-al nostru,o piesă măreață, Dear Mr.Fantasy-Traffic. God bless Steve Winwood)”:
„Un cover la o piesă măreață din anii 60,Can’t find my way home-Blind Faith!”:
„Asta-i pentru sufletul meu… varianta mea acustică la Mother.Because Pink Floyd is running through my veins!”:
Minunat dragilor, minunat! Aplaudați-i pe maeștrii și vizitați paginile de Facebook ale lui Alex Pattie și ale trupei ”99 degrees” pentru a afla mai multe despre activitatea lor! Să le urăm cât mai mulți fani și cât mai multe concerte, iar lui Alex o carieră de excepție pentru că are un har minunat și o voce de înger!
Păcat că ziua se încheie aici, nu? Mulțumim din inimă lui Alex pentru onoarea făcută de a fi prezentă aici la Cantină și vă invit și pe voi dragilor, la bunătățile făcute de invitata noastră precum și la deliciile muzicale prezentate. Hai, dați năvală și poftă mareeee!!!
„Mă, Gheorghe! ” mă ia tanti Jeni de dimineață. „Ai stat ca mortu-n păpușoi ieri, de ziua ta, nu ți-e rușine?” Na, acu ce să zic? „Păi tanti Jeni, stai să vezi, a trebuit să răspund la urări toată ziua și pe e-mailuri și pe Facebook! Ba chiar și pe blogurile prietenelor noastre Psi și Redsky că mi-au făcut o surpriză tare frumoasă amândouă și cărora le mulțumesc cu drag pentru asta!” „Fie, te iert!” zise tanti Jeni și mă îmbrățișă afectuos, așa cum o face dumneaei de fiecare dată.
„La mulți ani, străine!” îmi ură Miruna cu vocea ei caldă și joasă și mă sărută pe amândoi obrajii. Simt că prind aripi și mă înalț, dar mereu mă izbesc cu capul de tavan, că doar suntem în bucătărie. Ufff…
Toate bune și frumoase la Cantină azi, unde avem un meniu tare special, creat de tanti Jeni și Miruna de ziua Sfinților Mihail și Gavrilă, ocazie cu care urăm un călduros La Mulți Ani, tuturor Mihailor, Mihaelelor, Gabrielilor și Gabrielelor, să fie sănătoși iubiți și fericiți, alături de cei dragi lor.
Dar cum cuvintele nu hrănesc decât spiritual, să vedem cu ce ne hrănim material și gastronomic astăzi în sala de mese a Cantinei Sociale.
Tanti Jeni fluieră și fredonează de zor prin bucătărie, un refren celebru, și anume „Marșul triumfal” din „Aida” de Verdi, și ne pregătește cu drag o porție de pateuri cu carne, prima-ntâi. Aluatul e făcut chiar de tanti Jeni, și anume din 250 de grame de făină, 200 de grame de unt și 200 de grame de smântână. Făina se cerne și se pune pe masa de lucru. În mijlocul grămăjoarei se face o gropiță în care se toarnă smântâna, se pune untul înmuiat și se presară puțină sare. Se amestecă totul până la omogenizare, se acoperă și pune la frigider pentru câteva ore. Între timp se prepară umplutura din jumătate de kilogram de carne tocată ( de două ori, așa îi place lui tanti Jeni), două ouă, o lingură de unt, două cepe și sare și piper după gust. Carnea se călește împreună cu cepele și apoi se adaugă sarea și piperul. La cerere se poate adăuga orice condiment, inclusiv puțină verdeață. Revenim acum la aluat. Îl scoatem din frigider se întinde cu făcălețul, se împăturește în trei într-un sens, apoi tot în trei în celălalt sens ( cred că așa a descoperit Moebius panglica aia de-i poartă numele), se întinde și se împăturește din nou, apoi îl lăsăm să-și tragă sufletul vreo jumătate de oră. În sfârșit, îl întindem din nou cu făcălețul, obținând o foaie de jumătate de centimetru grosime Un șubler, vă rog! Foaia asta se taie în pătrățele, și în mijlocul fiecărui pătrățel obținut se pune umplutura. Deaupra, se pune alt pătrățel. Seamănă cu un sandwich, dar nu, nu e timpul să mușcați din el. Colțurile pateurilor se pot apăsa cu furculița, pentru aspect. Se pun într-o tavă la cuptor și se scot când sunt, evident, coapte, pufoase și bune. Se servesc calde.
Pentru că știe că pastele sunt feblețea mea și, sper, și a voastră, tanti Jeni mai prepară și niște porții generoase de spaghetti cu ton. Rețeta e simplă, dragii mei: se combină 200g de roșii în bulion, 200g de suc de roșii, 1 lingură de ulei de măsline, 2 căței maidanezi de usturoi, 1 cutie de ton în ulei (mai mare, așa…), niște zahăr, sare, piper, busuioc și, să nu uit, vreo 400 de grame de spaghetti. Se pune uleiul la încins și punem la călit roșiile în bulion, sucul de roșii, usturoiul tocat mărunt, sarea, piperul, zahărul. Adăugăm și niște apă. Lăsăm totul la fiert până când sosul acesta scade la jumătate, deci cam o oră,o oră și un pic, la foc mic, pitic. Buuun… Tonul se scoate din cutie și se scurge de ulei. Sosul se ia de pe foc atunci când e gata și adăugăm în el bucățile de ton. Mai punem din nou pe foc să mai dea un clocot și gata. Pastele se fierb așa cum îmi plac mie, adică „al-dente”, în apă cu puțină sare și ulei de măsline. După ce se fierb se strecoară și se țin un pic sub un jet de apă rece. Tanti Jeni nu amestecă pastele cu sosul. Dânsei îi place să pună spaghetele pe farfurie și apoi să adauge sosul peste ele. Deasupra presară niște parmezan ras și decorează cu o frunză de busuioc, să fie așa mai… rococo. Mmmmmmmm….. splendid! Un companion bun la spaghetele astea este vinul roșu, dar ar merge și unul rosee parfumeee. Alegerea este a voastră.
Miruna cea dulce ne va delecta și ea cu ceva super-special la desert: și anume o splendidă prăjitură cu nuci și bezea de cacao. Combinația este absolut irezistibilă! Ia fiți atenți: pentru blat, Mirunica va combina 250 de grame de făină, 250 de grame de unt, 250 de grame de zahăr, un plic de zahăr vanilinat, coaja rasă tunsă și frezată de la o lămâie, o jumătate ( care vreți voi) de plic de praf de copt și vreo șase gălbenușuri de ou, roșii ca niște mici răsărituri de soare. Pentru glazură, prințesa dulciurilor va combina cu pricepere șase albușuri, 250 de grame de zahăr, două linguri de cacao, un plic de zahăr vanilinat și 100 de grame de nuci măcinate.
Buuuuunnn… Să vedem cum prepară Miruna blatul: păi freacă bine untul cu zahărul și zahărul vanilinat, apoi adaugă treptat gălbenușurile, unul câte unul, coaja rasă de lămâie și făina cernută și amestecată cu praful de copt. După ce se omogenizează compoziția, se toarnă într-o tavă unsă cu unt. Miruna alege din rastelul cu tăvi una cam de 25 x 35 cm, pe măsuratelea. Pune tava la cuptor, la foc mediu, cam vreo 20 de minute, să se coacă cuminte blatul. În timpul acesta, cu măiestrie, Miruna folosește telul, această sabie laser Jedi a bucătăreselor din lumea-ntreagă, pentru a bate spumă albușurile, până se obține un nor tare, ca acela al cerului de dimineață. După ce adaugă zahărul, bate din nou până obține un soi de bezea tare. Încorporează apoi nuca măcinată, zahărul vanilinat și pudra de cacao, amestecând de jos în sus ca să se înglobeze mai bine totul. Urmează apoi marea asamblare: Miruna scoate blatul din cuptor, întinde uniform bezeaua peste el și, spre surprinderea blatului, e pus din nou la cuptor pentru încă 20 de minute, dar de data asta la foc mic, pitic. Ha! Și el, blatul, credea că a scăpat! După ce se scoate prăjitura, se lasă la răcit, apoi se taie felii și se pun pe un platou la dispoziția voastră. Poftă bună!
Hai că ne delectăm și azi cu bunătăți! Vă așteptăm cu drag pe toți, am scos și câteva mese pe terasă că e tare soare și frumos, deși e cam friguț! Hai, dați năvală și poftă mareeeeeeee!!!!!
Eiii, bine v-am găsit, dragele mele și dragii mei! Nu, nu este nici o greșeală, astăzi este vineri, dar am avut motive temeinice pentru care am amânat cu o zi evenimentul nostru special Guest-Star Day… Ocupația invitatei noastre de azi este de așa natură încât nu i-a permis ieri, toată ziua, să vină la cantină pentru că… a avut teză la limba latină. La care a luat nota 10(zece), desigur! Da, dragilor, invitata noastră de la Guest-Star Day este la liceu, clasa a 11-a și are doar 17 ani, fiind cea mai tânără participantă la evenimentul nostru săptămânal. Vreți să știți despre cine e vorba, nu? Doamnelooorrrr și domnilooooorrrr….. aplauze puternice pentruuuuu… Andraaaaaaa Paveeeeeeeeel!!!!
Tanti Jeni și Miruna o întâmpină cu drag pe Andra, care vine agale la școală, dar nu cu mâna goală: Pe lângă geanta ei în care-și cară cărțile și caietele, mai are o sacoșă mare și plină: ”Uf, Tanti Jeni, bine că te-am găsit! Abia am plecat de la școală și, știi cum e, cartea asta îmi provoacă o foame!… Ah, să nu uit! Am adus niște mere așa frumoase și gustoase!”
Dar să vă povestesc câte ceva despre Andra Pavel, elevă în clasa a 11-a a colegiului ”Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș. Ea este dovada incontestabilă a afirmației lui Corneille care zice ” Valoarea nu așteaptă numărul anilor”. Și asta face draga noastră Andra care la numai 17 ani și-a creat un stil scriitoricesc inconfundabil. E suficient, la primă vedere să răsfoiți ”caietul cu povești” de pe BLOGUL ei personal pentru a vă da seama de asta. Andra excelează în scrierile ”fantasy” dar și ”thriller polițist” ceea ce a determinat-o pe scriitoarea și prietena noastră Oana Stoica-Mujea să-i propună colaborarea la recent publicatul roman ”Sărutul morții”. Cei care au citit cartea spun că nu există deosebire între stilul experimentat al Oanei și cel de debutant al Andrei și că fragmentele scrise separat de cele două coautoare ale acestui roman se completează excelent. Vă las și pe voi să descoperiți acest lucru, citindu-l.
Andra mai are în lucru câteva romane, unul dintre ele avându-l ca personaj pe Aaron un dragon, inițial personaj negativ, care apare într-un manuscris fantasy, încă în lucru, deci fără titlu. Un alt personaj creat de ea este Georgiana Herișanu care va apare în romanul (încă nepublicat) „GH: În brațele unui străin”, jurnalist la un important ziar și, fără voie, implicată într-un caz de infiltrare pentru descoperirea unei rețele de traficanți de carne vie. ”Încerc să promovez lectura și acum administrez Clubul de Carte . Scriu în revista online Suspans.ro (www.suspans.ro)Îmi place să ascult muzică, să citesc, să admir peisaje, să fac fotografii. Mă inspiră să cunosc oameni și să-i înțeleg și apreciez întotdeauna persoanele cu multă cultură de viață..”, completează Andra prezentarea ei făcută pentru vizitatorii Cantinei Sociale.
Dar iat-o pe invitata noastră pășind în bucătăria Cantinei, alături de tanti Jeni și Miruna:
”Eu, ei bine, eu am venit cu rețetele mamei. Stau adesea cu ea, deși nu mă lasă să gătesc – îmi tot zice că voi avea eu timp s-o fac și pe asta –, dar „fur” de la ea. Așa că azi vă fac ceva… Stai numai să le găsesc… Unde-or fi?!” , se impacientează Andra, îmbujorându-se…
”Oh, Tanti Jeni, am pierdut rețetele! De fapt, sunt sigură că le aveam de dimineață. Uite, erau aici, în caietul ăsta, alături de… Vai, ce încurcătură! Am aici și niște formule pentru Piatra Filozofală – uf, știi că am tot căutat. Probabil Aaron, dragonul din romanul meu – acela de care ți-am spus, frumos, cu ochii albaștri, îndrăgostit și dispus să dea totul fetei… Îți amintești? -, a aflat de ele și a vrut să le… împrumute. Dar, zăpăcitul, mi-a luat alte formule! Of, ce mă fac acum? Nu știu rețetele!”
În bucătăria Cantinei s-a lăsat o liniște apăsătoare. Iar eu mă simt pierdut… fără rețete nu avem mâncare deci… azi voi flămânzi? Văleuuu… nu se poateeeee… Dar iată că pe poarta Cantinei mai apare un personaj feminin cine o fi oare? O văd pe Andra că o recunoaște și pare surprinsă: ”Cum, Georgiana Herișanu? Aici?”
Georgiana intră în bucătărie și salută pe toată lumea apoi spuse:
– Bună, dragă Tanti Jeni! Ce faci tu azi?
Domnișoara Herișanu asta e o apariție impresionantă. Andra se apropie de ea, uimită de prezența ei surpriză aici la Cantină:
– Păi și eu? Oi fi tu mai mare ca mine, dar eu te-am creat, eu te-am salvat. Puțin respect, viitor redactor-șef și ajutor de poliție!
– Da, corect, zise Georgiana. Din meritul tău – sau din cauza ta? – sunt azi prinsă între ziar și cazurile poliției… Dar, să-ți zic, Tanti Jeni, de ce-am venit! Am dat mai devreme peste un personaj foarte interesant. Aaron – șmecherașul de dragon sau ce zmeu o fi el – avea niște rețete, convins că sunt, de fapt, formule pentru nemurire. Eu, știind că Andra venea la tine, am vrut să i le iau, dar n-am reușit.
– Aha! Știam eu!, chicoti Andra
– Da, da. Dar te salvez eu de data asta! Știu să fac… Mai multe. Hai, voi așezați-vă cuminți, beți un ceai, mâncați un măr, și vă chem eu când e gata! Și pun și muzică, până aduc eu cumpărăturile.
Buuun… Deci vom mânca ceva azi până la urmă… Hai că tanti Jeni și Andra s-au așezat la măsuța din bucătărie pentru obișnuitul interviu. Să le ascultăm…
TJ: Andra, despre ce ai scris în prima ta compunere de la școală?
Andra: Despre… prima zi de școală! Nu-i previzibil? Cu geamurile mari, eu speriată și profesorii mulți 🙂 Pf, ce mică eram acum… 11 ani! Dar mi-e dor. De inocența aceea, de… chiar de neștiința mea. Nu știam de atâtea rele, de atâția răi. Asta e; fiecare atitudine cu vârsta ei, nu?
TJ: Crezi că soarta Anei lui Manole din ”Mânăstirea Argeșului” este legată cumva de aptitudinile ei în bucătărie?
AP: Oh, la asta nu m-am gândit până acum! Da, tot ce e posibil. Ea venea cu mâncare. Probabil li se luase de același meniu și au găsit un pretext ca să o… ascundă. Deși nu prea-mi vine să cred că erau ei așa mofturoși. Dar cine știe… Artiștii :)) Dar a ce miroase? Georgiana, ce faci acolo?
Georgiana: A, ți-ai amintit de mine! Am pus niște vinete la cuptor și cartofi la fiert. Fac musaca, așa cum îmi făcea mie bunica mai demult.
Andra: Tanti Jeni, fata asta își ia nasul la purtare. Mie-mi zice de amintirile ei? Să-ți spun eu ce va face. Va lăsa vinetele la copt, apoi le va toca, va tăia ceapă mărunt, maioneza văd că a cumpărat-o și va face o salată super-gustoasă, cum îmi place mie!
Georgiana: Da, da! Și, Andra, ia vino încoace! Ai luat niște mere – de fapt, multe mere, observ. Până fac eu compoziția, tu curăță merele! Facem plăcintă cu mere!
Andra: Uite-așa, Tanti Jeni, gătesc eu și risc să-mi tai și unghiile…
TJ: Avem deci timp și pentru alte nelămuriri. Cam ce subiect ar avea un roman fantasy al cărui acțiune se desfășoară în Curtea de Argeș și împrejurimi?
AP: Auch… Eu am un cuțit și nu mi-e prea bine că-l folosesc! Glumeam! Promit să nu rănesc pe nimeni. Probabil un fantasy prin împrejurimi ar fi ceva cu spirite răzvrătite. Orașul era unul dintre cele mai frumoase ale țării, acum lasă de dorit. Îmi și imaginez niște domnitori care să revină pe aici să-i bântuie pe primar și pe cei responsabili de bunăstarea urbei. Și cu cetatea de la Poenari, și cu Ana și Manole tot pe-aici pierduți din viață… Deja mi-e frică! Dar mi-ai dat o idee bună… Hm, „Fantomele capitalei Țării Românești”…
Picnicul organizat de FotoUnion din septembrie, unde mă relaxam, după ce făcusem acasă vreo treizeci de sandwich-uri :))
La lansarea ”Sărutului Morții” la Pitești
La petrecerea de Halloween organizată sâmbătă la Predeal
Alături de Oana Stoica Mujea la lansarea cărții ”Sărutul Morții” la Pitești
Georgiana: Hai, hai, lasă vrăjeala! A, ai și terminat? Atunci dă-le prin răzătoare. Fără degete, te rog!
Andra: Așa, Tanti Jeni, mai întreabă-mă!
TJ: Ce subiect ai vrea să-ți pice la Bacalaureat la română?
Andra: Uf, deja Bac? Abia am dat teza la latină 🙂 Cred că mi-ar plăcea să-mi „pice” o operă de-a lui Eliade. Îmi place mult cum și despre ce scrie! E un autor complex, care a scris, după mine, super-bine. Poveștile lui sunt pline de mesaje și ai despre ce vorbi și demonstra. Sau vreo argumentare despre diferența dintre autor și narator, personaje și narator. Lucruri de acest gen, mici diferențe pe care mulți nu le simt în romane, dar pe care mie-mi place să le găsesc.
Gata și merele! Acum le pun într-o cratiță, cu puțin ulei, cu zahar (și vanilinat), esențe și puțină scorțișoară și le amestec pe foc câteva minute, să prindă o culoare frumoasă.
Georgiana: Am făcut compoziția pentru foi. 200 ml apă carbogazoasă cu o linguriță de bicarbonat de sodiu. Se adaugă 100 ml ulei, făină și se frământă. Uite-așa arată! Acum pregătesc carnea pentru musaca. Puțină ceapă, cu orez, un pic de ulei și carnea tocată și-mi fac loc lângă Andra ca să le amestec pe foc. A, și să nu uit să adaug puțină sare.
Andra: Nu degeaba te-am făcut personaj! Am terminat amândouă în același timp! O să curăț cartofii care au fost la fiert, apoi îi pasez. Nu, Tanti Jeni, nu te uita așa la noi, nu am schimbat meniul. Tot musaca facem. Dar am eu o metodă specială. Așa, s-au făcut și vinetele, dar o las pe Georgiana să aibă grijă de ele. Dar spune-mi; aveai o listă cu întrebări. Le-ai terminat?
TJ: A, nu. De la ce materie ai chiuli pentru o întâlnire cu Vampirul Edward din seria Amurg?
Georgiana: Băi, schimbați melodia aia! A rămas pe repeat! Uite, pune-o pe asta:
Și, gata, te las să răspunzi!
Andra: Ce personaje am creat și eu… Uf, uf. Dar să revenim. Mai potrivit ar fi să mă întrebi de la ce oră n-aș chiuli pentru Edward! M-ai prins, ce să zic. Am fost înnebunită după seria „Twilight”, acum mi-a mai trecut (până la lansarea „Zori de zi” de pe 18 noiembrie). Oricât de aiurea ar fi, am mai spus-o, cartea asta m-a inspirat. Undeva la al patrulea roman ajunsesem să visez noaptea posibile continuări – nu prea se potriveau, dar nu conta. Cred că de la română și limbi străine (inclusiv latină – cea mai străină dintre ele, de fapt) n-aș chiuli. Deși… :)) Nu promit nimic!
Georgiana: Auch! Dar vouă vă pasă de mine vreun pic? Mi-am ars degetele cu vinetele astea! Dar le-am curățat și le-am și tocat. Acum, că Andra a făcut și cartofii, hai să facem mâncarea asta! Uite-așa! Un rând de cartofi, un rând de carne tocată și ușor călită, un rând de cartofi, un rând de… Înțelegi tu, Tanti Jeni, cum e cu rândurile astea.
Andra: Da, două la primărie, două la școala de fete, cinci, două la poștă, zece…
Georgiana: Hai, gata! Asta merge la cuptor, după ce am pus apă suficientă. Ia toacă tu, Gheorghiță, niște ceapă, până întind eu foile astea pentru plăcintă!
Na, asta acum… M-a pus la treabă… Toc, ce să fac? Uff… Miruna, te rog, nu mai râde pe înfundate acolo!
Andra: Tanti Jeni, mai ai întrebări? Înainte să încep să plâng…
TJ: Ce ai dori ca recompensă dacă te-aș ruga să furi pentru mine pălăria Oanei-Stoica Mujea?
Andra: Uite, mi-au dat lacrimile… Vrei pălăria Oanei? Hihi! Hm… vreau o prăjitură bună-bună! Nu plăcinta super-gustoasă pe care o facem noi. Poate un tiramisu 😀 Am rămas cu amintiri legate de prăjitura asta din ultima excursie, când șoferul ne-a tot amenințat că ne face, dar n-a avut când. Așa că, la vreo lună după, ne-am strâns jumătate de clasă și ne-am făcut tiramisu! Și fur și pălăria…
Georgiana: Gata. Salata de vinete e în frigider, să prindă gust bun, după ce i-am pus ceapa și maioneză – nu prea multă. Mâncarea e aproape gata – am pus puțin bulion pe deasupra; doar câteva minute! Apoi mărar și pătrunjel, tocate mărunt, pentru aromă.
Andra: Plăcinta trebuie pusă și ea la cuptor, apoi avem nevoie de o ploaie de zahăr. Uite, între timp, nectar, 100% natural, din merele de mai devreme. Nu că-i bun?
Pot să schimb melodia asta de iarnă? Miroase așa frumos, a scorțișoară! A îndrăgosteală! Uite, tot francez:
Ufff, ce zi încurcată azi!!! Un interviu încrucișat, rețete furate, personaje noi… Bine că totul s-a sfârșit fericit. Happy end cum ar veni… Vă invit așadar să dați o fugă pe aici pe la Cantină să vă înfruptați din bunătățile gătite de Andra, pardon de Georgiana, personajul ei și să vă delectați cu muzică bună și vremea frumoasă de afară. Mulțumim Andrei Pavel pentru prezența ei aici și incursiunea în universul ei literar! Vă așteptăm cu drag! Dați năvală și poftă mareee!!!
Mare scofală cu schimbatul ăsta al orei! Cică sâmbătă spre duminică am dormit o oră în plus. Eeeee, na! Nici nu se simte. Tot somnoros sunt și dimpotrivă, acum că soarele mă gâdilă pe la gene mai devreme, nu mai pot moțăi după ce sună alarma de la ceas. Hmmm….
Păi fraților, eu am conceput acuma un plan mai amplu, așa. Aș da o oră în plus în fiecare sâmbătă spre duminică, până la sfârșitul anului. Uite așa, la fiecare săptămână, am mai câștiga o oră de somn. Până la Anul Nou ar mai fi opt-nouă săptămâni, deci, am câștiga cam tot atâtea ore de somn, echivalente cu o noapte de dormit sănătos recomandate de orice specialist. Hm, mă întreb cine e mai mare specialist ca mine în ale somnului, dar în fine. Acum vă întrebați ce facem cu orele astea dormite în plus. Simplu! Le scădem în dimineața zilei de 1 ianuarie când ora 9 va deveni din nou ora zero deci vom sărbători Revelionul de două ori! E? Nu e genial, ia ziceți? Cred că aș propune o petiție pe tema asta, sunt convins că multă lume ar semna-o și s-ar reglementa de îndată pe tot mapamondul! Dar mai bine să mă gândesc la asta după ce mă trezesc mai bine. Cafeluța lui tanti Jeni mă așteaptă pe măsuța din bucătărie și mă atrageeeeee cu două mânuțe aburoase ce ies din ceașcă și care mă apucă de nas. De aia plutesc acum spre Cantină. Buuunnnn… Cum ajung în bucătărie, mânuțele alea mă lasă și mă apucă altele, la fel de aburoase și aromate, de data asta ieșind din cuptorul încins unde deja se rumenește cuminte o deeeeelicioasă ruladă de piept de curcan umplută cu tot felul d ebunătăți. Hai să vă explic cum procedează tanti Jeni la rulada asta minunată:
Păi la un kil jumătate de piept de curcan, tanti Jeni mai folosește patru morcovi, o ceapă roșie, o ceapă albă, o rădăcină de țelină, un ou, o lingură de făină, câțiva cartofi, trei ardei grași ( unul roșu, unul galben și unul verde), doi-trei căței de usturoi și condimente precum sare, piper, curry și un pic de ulei de măsline. Așaaaa… Țelina și morcovii sunt dați de tanti Jeni pe răzătoarea mică iar ceapa pe răzătoarea mare, după care le călește pe toate un pic și le amestecă cu oul și făina. Pieptul de curcan se taie în lungime, obținând o bucată plană, ca o foaie, așa. Se bate puțin cu gura sticlei și se condimentează pe ambele fețe. Buuun… Se întinde pe foaia de carne umplutura de legume și se rulează ușor, legându-se cu sfoară de bucătărie, să nu se desfacă și se călește un picuț în ulei, pe toate fețele geometrice. Tanti Jeni se ocupă acum de ceea ce vine pe lângă rulada asta: cartofii se taie cubulețe, mai mari, așa și se amestecă cu ardeii tăiați feliuțe, usturoiul, sare, piper, curry și un pic de ulei de măsline. Toate acestea se pun într-o pungă pentru friptură, iar deasupra se pune rulada. Înainte de a se lega punga, se adaugă o delicioasă cană de vin alb și se apoi se pune într-o tavă, la cuptorul încins, pentru vreo trei sferturi de oră. Se desface punga la gură și se mai lasă un pic la cuptor să se rumenească, apoi este gata de servit! Ce delicios e! Mai ales că tanti Jeni, pentru fiecare porție ne oferă ca și companion, un pahar de vin rosee… Mmmmmm… abia aștept să fie gata!
Miruna ne va delecta azi cu o specialitate de sezon: plăcintă cu dovleac și nuci. Păi, să vă explic cum se face: pentru aluat, ne trebuie niște făină ( vreo 300-400 grame), o cană de ulei, un pic de sare și o cană de apă fiartă. În grămăjoara de făină se face o gropiță și se picură ulei amestecând tot timpul până când se formează un amestec sfărâmicios. După care, se pune sarea și apa, până când se formează aluatul legat.
Trecem acum la umplutură: ne trebuie un kilogram de dovleac răzuit, 3 linguri de margarină, vreo 200 de grame de nuci mărunțite și puțin prăjite, vreo 10 linguri de zahăr și scorțișoară. Se pune margarina într-o cratiță, se pune pe foc, și acolo se călește dovleacul împreună cu zahărul și scorțișoara. După călire, se pune la răcit. Între timp, preparăm foile din aluat. Trebuie să iasă vreo 4 sau 5 foi, dar ar fi bine să fie subțiri pentru ca plăcinta să fie mai… mmmm… savuroasă. Pe fiecare foaie unsă în prealabil cu margarină se pune compoziția de dovleac, se presară nuci și apoi se rulează cu grijă. Se ia o tavă, se unge și ea cu margarină și apoi se pun rulourile în ea, presărând apoi deasupra zahăr, așa, ca o ninsoare de sfârșit de noiembrie. Zahărul ăsta are rolul de a face plăcinta mai crocantă. Se țin la cuptor până când rulourile capătă o nuanță aurie. Yuuummmmmmyyy… abia aștept să se aurească mai repede rulourile alea că nu mai pot de poftăăă…
Păi până sunt gata, mă duc să scot din pivniță vinul acela rose pentru ruladă, după care m-aș apuca să întocmesc petiția aia cu orele în plus… Aș scoate și măsuțele pe terasă dar totuși, chiar dacă e soare e cam friguț, așa că tooot la sala de mese servim meniul de azi. Hai fraților, deja e ora mesei, bunătățile sunt pregătite! Dați năvală și poftă mareeee!!!
Publicat de cristiangheorghe 
Cantina Socială 