Vinete umplute. Roșii umplute de post. Cornulețe cu rahat, tot de post.

Hai că am bolit destul. Păi ce, credeați că scap eu de gripă toamna asta? Nooooo way… Câștigul la LOTO l-am ratat dar gripa, nu. Și am zăcut, și am zăcut, dar uite că m-am făcut bine, ca dovadă foamea imensă care m-a cuprins încă de la primele ore ale dimineții. Așa că, hai Gheorghe la Cantină că ai oale și cratițe de golit! Cuprins de acest îndemn mobilizator, m-am înfofolit bine și am pornit la drum. În aer plutește mirosul acela prevestitor al Sărbătorilor de Iarnă. Ce puțin mai e până atunci! Abia aștept să vină Crăciunul, deși am crescut mare și Moș Crăciun nu mă mai vizitează ca pe vremuri, dar atmosfera aceea de liniște și pace al Sărbătorilor petrecute în familie este inegalabilă. Iar de bunătățile pregătite de tanti Jeni și Miruna nici nu vreau să aduc vorba, încă!

Dar fiindcă veni vorba de bunătăți, ia să vedem ce avm în meniu azi la Cantinăăăăă…

Tanti Jeni s-a gândit să ne prepare azi niște delicioase vinete umplute. Pentru asta, dumneaei a pregătit pe masa de lucru: o jumătate de kilogram de vinete, două cepe tocate mărunt, o ceșcuță de ulei de măsline, 500 de grame de carne tocată de vită, sare, piper, o jumătate de ceașcă de vin alb, pătrunjel tocat, brânză rasă, sos Bechamel. Sosul ăsta Bechamel e o super bunătate, credeți-mă, fiind preparat dintr-un sfert de pachet de unt, 2-3 linguri de făină, lăptic, toate la fierte foc mic. Când sosul este suficient de gros, tanti Jeni rade vreo 300 de grame de cașcaval. Hai să vă spun acum cum prepară dumneaei vinetele astea: Tanti Jeni taie cotorul vinetei și apoi o secționează în două pe lungime. După ce freacă partea interioară a vinetelor cu sare, le dă deoparte pentru vreo jumătate de oră, pentru ca atomii de sare să se întrepătrundă cu atomii de vânătă și să creeze o legătură chimico-fizică plăcută apilelor gustative. După aceea le spală și le așează cu fața în jos într-un vas cu puțină apă fierbinte până când devin moi.

Buuuunnnn…. După ce rezolvă treaba cu vinetele, tanti Jeni pune într-o tigaie carnea tocata, vinul, ceapa și pătrunjelul și le lasă la foc normal timp de o jumătate de oră. Urmează apoi partea de fuzionare între vinete și compoziția din tigaie: după ce scoate partea cu semințe din mijlocul vinetelor, tanti Jeni le umple cu compoziția de ceapă și carne tocată, adăugând la final o lingură de sos Bechamel și brânză rasă, punându-le apoi într-o tavă la cuptor pentru vreo 40 de minute.

Fiecare porție se servește cu pâine prăjită și cu o felie de roșie (rondele) peste vinete. Mmmm… delicios, fraților, delicios!

Pentru că a început postul Crăciunului, cei care țin post se pot delecta și ei cu bunătăți azi la Cantină. Tanti Jeni a pregătit o delicatesă foarte, foarte gustoasă pe numele ei din nomenclator, „roșii umplute cu ciuperci și orez”. Sună bine și vă garantez că și arată foarte bine. Așaaa… Nu cred că v-am spus dar tanti Jeni are un pick-up din ăla vechi în bucătărie, știți voi, din ăla cu discuri mari și negre de pe vremuri. Melomană din fire, dumneaei își mai pune muzică pentru inspirație. Azi a pus „Dunărea albastră” de „domnu Strauss”, cum îi zice ea. Păi valsând prin bucătărie, tanti Jeni a ciopârțit și combinat următoarele: vreo 12 roșii mari și frumoase, o ceapă la fel de mare și frumoasă, o cană de orez și ea frumoasă ( cana), un morcov (frumos și el, fir-ar să fie…) o cutie de ciuperci de 400 de grame, niște parmezan, 4 linguri de ulei de măsline, niște pătrunjel tocat și nelipsiți prieteni sarea și piperul. Buuun… Păi roșiile se taie pe partea superioară, ca un capac, apoi se scobesc ușor de miez și semințe. Apoi se sărează și se lasă cu gura în jos la scurs. Cât stau ele acolo, tanti Jeni taie mărunt ceapa și o călește în ulei împreună cu morcovul ras și orezul. Când se rumenesc, se pune pentru stins niște supică de zarzavat, că a făcut și din asta tanti Jeni azi. După ce clocotește totul de vreo 2 ori, se adaugă miezul de roșii și ciupercile scurse de ulei ( dacă e cazul). Se mai ține totul la fiert vreo 5 minute, apoi se mai adaugă sare și pătrunjel. Între timp se face un sos format din: jumătate de cană de apă, 3 roșii curățate de pieliță, două linguri de ulei și niște usturoi pisat bine. Se amestecă totul până la omogenizare și se țin la foc vreo 10 minute. Așaa.. acum se umplu roșiile acelea tăiate, așezate în prealabil într-o cratiță, cu compoziția aceea de ciuperci. Deasupra roșiilor, în sunet de viori, se toarnă sosul, iar deasupra se pune parmezanul ras, tuns și frezat. Am uita că parmezanul nu e de post, așa că se poate pune doar la cerere. Cratița cu roșii se pune la cuptorul încins vreo un sfert de oră și gataaaa! Se servesc calde.

Ce avem azi la desert? Păi niște cornulețe cu rahat foarte bune, tot de post. Miruna, cu mânuțele ei delicate și pricepute a făcut un aluat din 150 de mililitri de apă minerală, 125 grame de margarină, 350 grame de făină, un piiic de oțet și tot un piiic de sare. După ce se face aluatul, se lasă în frigider câteva ore, după care se întinde pe masă ca o foaie ( se presară făină pe masă să nuse lipească aluatul) și se taie foaia în triunghiulețe, dacă se poate echilaterale. Vedeți în cartea de Geome. Trie. În centrul triunghiulețelor ( locul ăla geometric în care se întâlnesc…mă rog, am uitat cine cu cine…) se pune câte o bucățică de rahat, care apoi se învelește să nu-i fie frig săracu. Miruna unge cornulețele cu niște miere dizolvată în apă și le pune la cuptor până se rumenesc. Ce bune și crocante suuuuuuuunt!

Eh, hai că ne-am scos și azi cu bunătăți minunate și delicioase! Miruna a pregătit ceiuț de fructe de pădure îndulcit cu miere de albine, pentru a vă încălzi pe voi cei ce ne vizitați azi. Bunătățile sunt gata și vă așteaptă! Hai, dați năvală și poftă mareee!!!

Anunțuri

2 Responses to Vinete umplute. Roșii umplute de post. Cornulețe cu rahat, tot de post.

  1. psi spune:

    pfuaaaai, am venit cam repede astăzi. n-am apucat să rod tradiţionalul covrig matinal… şi la aşa bunătăţuri nu ştiu, cred că atăzi o să stau ceva mai mult prin cantină.
    e voie? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: