Guest-Star Day: Roxa

Bine v-am regăsit, dragele mele și dragii mei în această zi minunată! Sper că nu tușiți, strănutați sau vă curge nasul, da? Dacă totuși se întâmplă asta, vă dorim însănătoșire grabnică, dar să știți că gripa nu e un motiv să lipsiți azi de la Cantină. Invitata noastră de azi e atât de plină de energie și bună dispoziție încât vă veți uita de răceală și vă veți vindeca pe loc! Garantat!

Ah, dar iat-o că vine… Tanti Jeni și Miruna sunt deja la poarta Cantinei și o așteaptă! Doamnelooor și domnilooorrrr…… aplauze și urale pentruuuuu… Roxaaaaaaaa!!!!

Invitata noastră e toată un zâmbet și împreună cu tanti Jeni și Miruna pășește în incinta Cantinei Sociale, glumind și râzând așa cum îi șade ei bine.

Roxa este absolventă de Facultate de Litere, deci îi place partea cu scrisul și cititul. De fapt am putea spune că este chiar pasionată, dacă ținem cont de faptul că are Master în specialitatea ”Teoria și practica editării” și activează ca Redactor și Editor la o publicație bucureșteană.

Cum vă spuneam, Roxa este o fire veselă și plină de energie. Sufletul petrecerii. Dacă vreodată vi se întâmplă să pice curentul în cartierul vostru, chemați-o pe Roxa. Se va conecta degrabă la rețeaua electrică și vă va alimenta cu energia ei proprie până la rezolvarea deranjamentului.

Veți afla mai multe despre invitata noastră de azi de pe blogul ei minunat numit ”Fascination Street” unde, prin intermediul textelor ei savuroase veți face cunoștință cu Fișioru ( jumătatea moldovenească a Roxăi care va apărea și el mai târziu aici la Cantină pentru suport moral și tehnic-culinar) și alte personaje care se perindă prin viața ei. Postările Roxăi sunt excelent de citit la cafeaua de dimineață sau atunci când vă simțiți vlăguiți sau lipsiți de inspirație în ziua respectivă. Efect garantat!

Dar să vedem cum se prezintă Roxa, cu cuvintele ei, vizitatorilor Cantinei Sociale:

”Sunt ardeleancă get-beget, născută şi crescută-n Târgu-Mureş. Da, ştiu o ţâră maghiară, da’ despre cât de sexoşi sunt ungurii… puteţi citi mai multe la mine pe blog. :)) Fiind singură la părinţi, am crescut în puf şi-am vizitat bucătăria doar în scop de ghiftuire. Pentru muma, era o adevărată plăcere să gătească pentru mine şi tata. Sigur că i-ar fi plăcut s-o mai ajut din când în când, dar io eram prea rebelă, iar ea niciodată nu mi-a impus asta. Timpul a trecut, eu am crescut, lucrurile au rămas neschimbate.

Când a aflat că odrasla ei nepricepută-ntr-ale bucătăritului vrea să se mute în Bucureşti, muma era sigură că o să rezist cam o săptămână, cu indulgenţă: „Ce? Cum?! Hahaha, să te duci TU acolo? O să mori de foame, o să te mănânce purecii!”. :)) Ei bine, iată, locuiesc de un an în Bucureşti şi încă supravieţuiesc, spre disperarea ei.

Pasiunea mea pentru arta culinară e acaparantă, devoratoare, sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. De ce să stai la cratiţă când poţi face orice altceva? Însă nevoia te-ajunge, căci după o vreme de mâncat doar uscăciuni, stomacul agonizează, implorând îndepărtarea piunezelor înfipte cu bună-ştiinţă într-însul. :))

Salvarea mea este Fişioru’, jumătatea moldovenească a sufletului meu. Adoră să gătească, să născocească tot felul de reţete, să fie ghiduş în bucătărie, să combine ingrediente. Dar tanti Jeni, nu te-aş chema veci la masă dacă moldoveanului meu i s-ar năzări să gătească lăscuţele lui cu ceapă călită şi (plâng)… zahăr! Oroarea! A fost prima şi singura mâncare făcută de el de care nu m-am putut atinge. În schimb, dragă tanti Jeni, dacă dumneata ai şti ce-o pus Fişioru’ la cale la începuturile relaţiei, l-ai lua de ginere. Miruna deja i-a făcut ochi dulci, vrăjită de accentul său moldovenesc.

Eram împreună cam de vreo lună şi simţea încă nevoia să mă impresioneze, aşa că, într-o seară de luni, când tradiţia nescrisă era ca fetele să iasă la karaoke, Fişioru’ s-a înfăţişat în pub-ul obscur şi claustrant. Însă nu oricum, ci… cu o tavă încă fierbinte de chec, spre deliciul gagicilor cântăcioase, care au fost servite – toate vreo 15, câte erau. 🙂 La sfârşit, toate mă felicitau pentru alegerea făcută şi îmi spuneau să am grijă de el, că bărbaţi d-ăştia nu se mai fabrică… :)) Ce mai, cred că atunci m-a cucerit definitiv. Să mai zică cineva că dragostea nu trece prin stomac. 😀

Interesant. Cum a pomenit de Fișioru, dumnealui a și apărut aici la Cantină și stă cuminte pe scăunel, ascultând-o, așa cum face în fiecare zi, pe Roxa. Dar hai să vedem ce întrebări îi va pune tanti Jeni invitatei noastre de azi, pentru că tocmai s-au așezat la obișnuita cafeluță puternică și aromată, servită la măsuța din bucătărie. Să le ascultăm:

T.J.: Ești absolventă de Facultate de Litere. Ce părere ai despre supa alfabet?

Roxa: Marele său dezavantaj este că se răceşte până apuci să dai cu subsemnatu’ pe marginea farfuriei. Merge, dreasă cu un morcov şi nişte pătrunjel, să mai scape de gustul industrial. Ar merge şi mai bine supa alfabet ediţia chirilică, deoarece mă pasionează ucraineana şi-aş învăţa-o mai repede mâncând-o pe pâine, la propriu. Oricum, în facultate, cea mai frecventă glumă era: „Deci… ai ajuns la a?”. :)) Cred că se pot face mai multe glume despre studenţii la Litere decât celebrele poante cu Chuck Norris.

T.J.: Cum ar arăta un bistro de pe Fascination Street?

Roxa: Ah, m-ai pălit în latura sensibilioasă şi onirică. Ar fi un loc rupt total din contextul general vibrant şi ludic al Străzii Fascinaţiei. În primul rând, pentru că totul s-ar mişca în slow motion. Paşii, ritmul, privirile şi respiraţia s-ar îneca în licorile tulburi servite la mesele străbătute de umbre şi contururi diafane, care tremură plăpând. Mirajul ar fi întregit de lucirile stroboscopice ale culorilor acvatice, provenite de la nişte simple felinare ingenioase de pe margine. Vântul ar adia prin părul tuturor şi, indiferent de anotimp, pe podea ar foşni frunzele uscate. De la nicio masă n-ar lipsi dulciurile. 😀 Toată lumea ar zâmbi şi nimeni n-ar avea riduri. Ar fi un bistro cu autoservire, pentru că pe Fascination Street nu există ierarhii sociale.

T.J.: Ce ai gătit pentru prima oară când te-ai mutat în București?

Roxa: Răbdări prăjite! Nu mai dădea Dumnezo să isprăvim ce ne-a împachetat muma, deşi băgam în noi cu religiozitatea şi apetitul unor copii abandonaţi in the big city. După o lună, cred că încă mai lingeam blidele şi tacâmurile… După încă o lună, le-am spălat. Şi p-ormă, ca nişte demni bucătari ce suntem, io şi Fişioru’ ne-am trântit o ditamai tigaia de picioci pai (ardelenii ştie!). 😀

T.J.: Care ar fi specialitățile culinare specific mureșene?

Roxa: Ioi noah şi thulai Doamne, să mă gândesc. În afară de limax de Pocloş la proţap, porumbel de Valea Rece la rotisor şi ungur flambat, zici… (Pe astea numa’ un târgumureşean adevărat le poate… gusta). :)) Amu’ serios, de veniţi pe la noi, tre’ să serviţi neapărat un lucskos (ciorbă de varză), pentru început. Apoi, mâncaţi un gulyas cu de tăte, să vă lingeţi pe degete până vi se-ncreţesc. La desert, vă propun gomboţi (găluşte cu prune), cu muuult zahăr pudră şi cel puţin un vagon de scorţişoară. Iar ca să alunece toate mai bine, nu tre’ să lipsească jinarsu’. 😉 Dacă nici nu puteţi citi denumirile, nu vă speriaţi. Contrar opiniei generale, nu toată lumea din Târgu-Mureş ştie maghiară. Şi ca să nu mi se suie în cap amatorii de (hiper)tensiuni etnice, tre’ să ştiţi din start asta: iubesc ungurii! Sunt cele mai sexoase bunăciuni masculine de pe planetă. Iar sexul, la fel ca pălinca, a fost, este şi va rămâne un limbaj universal. 😀

T.J.: Ce e mai grea la editare: teoria sau practica?

Roxa: Teoria e simplă: textul trebuie să fie stilizat, şlefuit şi periat astfel încât să sune bine în limba română, cu modificări minime de formă şi deloc de sens. Practica… aduceţi ştreangul. :)) Editorul e omul care face redactorii să sune deştepţi; de aceea, cel mai probabil, editorul e persoana care urăşte o redacţie întreagă. :)) E o muncă solicitantă, istovitoare, prost plătită şi aproape deloc apreciată. Mulţi o consideră inutilă; de aceea, multe publicaţii din ziua de astăzi nici nu plătesc un om în plus pentru asta. Cea mai dificilă parte e faptul că editorii rămân făcătorii de bine anonimi, din umbră, care nu primesc niciodată atenţii de la conferinţe de presă sau cadouri de Crăciun sau Paşte. Când termină de scris un text, redactorul simte împlinire; când termină de editat, editorul blestemă (TRĂZNIII-L-AAAAR!!! CARE L-O ANGAJAT-O PE-ĂSTA, SĂ-I CREASCĂ UN COI ÎN TALPĂ!), îşi roteşte ochii (Cristoaaaaase!!) şi, apoi, răsuflă uşurat… :)) Cea mai faină parte a meseriei? Deliciul de a citi tâmpenii, fraze incoerente şi tot soiul de chiftele e nepreţuit.

T.J.: Deci Fișiorul gătește. Cine comandă meniul zilei și cine spală vasele?

Roxa: Când ne-am mutat în Bucureşti, înţelegerea a fost că el găteşte şi io spăl vasele. La scurt timp după ce-am început să mă „achit de datorie”, mi-am dat seama ce eroare impardonabilă am comis. Fişioru’ zâmbeşte şi astăzi mişeleşte, aducându-mi aminte de micul nostru „armistiţiu”, dar nu mai ţine. Mult timp, el a fost gospodina casei, dar, după un timp, m-am prins că se săturase de postura asta ingrată după mirosul vaselor nespălate din ghiuvetă. :)) Acum, situaţia e cât se poate de echilibrată: amândoi avem multe idei despre ce vrem să mâncăm, niciunul nu le pune în aplicare, iar muntele de vase nespălate e coşmarul suprem al amândurora. :))

T.J.: Care e mâncarea ta preferată pe care o gătește mama? Dar cea pe care o gătește Fișiorul?

Roxa: Ioi! Muma găteşte cele mai bune sarmale de pe planetă. Cine le gustă o dată, nu le mai uită veci. 😀 Face şi cel mai delicios cremeş (cremşnit, pentru sudişti; prăjitură bună, pentru moldoveni, că la ei încă n-o ajuns…). Sau cel puţin aşa cred, pentru că niciodată n-am apucat să-l simt prea mult în gură – era veşnic gata înainte să-mi ajungă pe-o măsea, atâta era de bun! Mă strecuram noaptea, în linişte, să văd dacă mai este ceva în tavă, şi de cele mai multe ori eram prinsă de ceilalţi membrii ai familionului, care nu puteau dormi nici ei de grija cremeşului. :)) Fişioru’ e încă tânăr, la început de drum într-ale artei culinare, da’ face un pilaf de orez aşa de gustos, că de i s-ar duce vestea, gălbejiţii cu ochi oblici ar plăti bani buni pentru reţetă. Ah, să nu uit: Fişioru’ face un chec demenţial, desigur, dacă nu era limpede din cele expuse anterior. 😀 Checul va avea mereu gust de amintiri veşnic dulci. 😉 Noah, că amu’ m-am înroşit…

Pfiu… hai că interviul s-a încheiat la timp! Roxa se înroșise de emoția creată de amintirile dulci ale checului iar pe mine, la enumerarea bunătăților de mai sus m-a cuprins o foame.. așaaa, cam ca de obicei, știți voi!

Ia să vedem ce prepară azi Roxa, că tocmai și-a făcut curaj și și-a pus șorțul de bucătărie. Roxa, ai cuvântul!

”Astăzi preparăm iahnie de fasole a la Roxa, singura mâncare a cărei reţetă mi-o fo’ repetată de atâtea ori la telefon de sireaca mumă, încât chiar am reţinut-o. Aveţi nevoie de:

  • boabe de fasole grasă şi pătată;
  • două-trei cepe;
  • un usturoi;
  • doi-trei ardei proaspeţi;
  • două-trei linguri de sos de tomate;
  • foi de dafin, busuioc uscat, frunze de tarhon;
  • sare şi piper, d’oh :D;
  • opţional – ciolan afumat.

Lăsaţi fasolea în apă de dimineaţa până seara sau viceversa, depinde de momentul zilei în care vă apucaţi de făcut mâncare. Apoi, făsaica tre’ strămutată într-o oală mare şi fiartă bine-bine de tot. Puneţi Fişioru’ (sau bărbatu’ musculos din dotare) să scurgă prima apă şi să reumple oala cu apă curată, cât mai fierbinte. Dacă şi după asta se mai strânge spumă la suprafaţa apei, o luaţi cu linguriţa şi o aruncaţi, că altfel rămâne gust nasol. Noah, şi încă un lucru – aveţi grijă să nu fie prea multă apă: maximum un deget deasupra boabelor de fasole, altfel o să mâncaţi ciorbă în loc de iahnie. ;)) Adăugaţi în apă două-trei foi de dafin (nu o jumătate de pungă, ca Fişioru’), un picuţ de sare, frunzele de tarhon, cele de busuioc (nu crengi întregi, ca Fişioru’) şi ciolanul afumat, dacă există. Dacă nu, iese bună şi fără, garantat. 😀

Până ce fasolea fierbe şi a doua oară, tăiaţi în cubuleţe mărunte cepele, usturoiul şi ardeii. Se călesc bine într-o tigaie (preferabil cu ulei de măsline), apoi adăugaţi cele două-trei linguri de sos de tomate. Ulterior, se adaugă tot conţinutul în oala cu fasole şi se amestecă până se face mai tare. În tot acest timp, se degustă şi se adaugă sare şi piper. Dacă nu v-aţi fript încă limba, poftă bună! 🙂 ”

În poze m-am decis să vă arăt cum am reacţionez când Fişioru’ nu vrea să împartă cu mine ceva dulce. Mai ales când acel ceva e tortul pe care i l-am făcut eu, cu mâna mea, de ziua lui, acum un an. Dacă nu merge cu smulsul linguriţei din mână, trecem la chestii mârşave, vicleneşti, de femeie… 😀 Important e să obţii ce vrei, nu?

 

Aiiii, m-am fript cu iahniaaaa! Așa-mi trebuieeee! Dar mirosea așa de bine iahnia astaaaa încât nu m-am putut abțineeee… Ufffff… Până una alta să vedem ce avem la desert:

”Cât despre desert… m-am bosumflat pe Miruna văzând-o clipind mărunt şi des către Fişior, aşa că o trimit la primul magazin, după ciocolată. Vreţi să spuneţi că există desert mai bun decât ciocolata? O fi, da’ nu ştiu încă să fac cremeş ardelenesc ca muma. Când învăţ, revin. ”

AH, bun așa… păi până se întoarce Miruna cu ciocolata să vedem ce ambianță sonoră ne-a pregătit invitata noastră de azi:

Blur – Song 2 Ar putea fi un soundtrack al experienţelor culinare reuşite, cu condiţia să ne prindem părul. Altfel, am putea adăuga un ingredient deloc plăcut sau necesar reţetelor, de la atâta zbânţ rockăresc. 😀

Nirvana – Smells Like Teen Spirit O recomand pentru că nici cea mai delicioasă mâncare aburindă nu miroase mai bine decât spiritul grunge al muzicii anilor ’90, the real “teen spirit”. 😉 Gospodinele adevărate sunt de acord cu mine.

 

Pfuaaa… bun așa! Deci aveam dreptate când vă spuneam că azi vă trece răceala, gripa și alte afecțiuni de sezon dacă veniți azi la Cantină!

Așa că, hai, nu vă mai codiți: Iahnia e aproape gata, sortimentele de ciocolată sunt deja pregătite pe platouri, ce mai stați?

Mulțumim din suflet Roxăi și jumătății ei de suflet, Fișioru, pentru ziua această minunată și vă așteptăm cu drag să petrecem împreună această excelentă zi de joi. Hai, dați năvală și poftă mareeeeee!!!!!

Anunțuri

9 Responses to Guest-Star Day: Roxa

  1. Georgiana spune:

    Mă bag și eu la o fasolă! murături aveți sau aduc io?
    Roxă, ai adus și tu un jinars? spune acu, înainte să vin spre cantină! 😀
    Una peste alta, felicitări tu, gospo ce ești! și pupături Fișiorului moldovean.

  2. Aduc eu murături! Ba nu, mai bine nişte varză murată, cu ulei şi boia! Da’ mai aşteptaţi niţel, că încă nu mi s-a acrit. Varza, adică… Că, de altele, … mi s-a cam ….

  3. Roxa spune:

    Multam fain de invitatie! Scuzati c-am uitat de muraturi, insa is in beci si ma dor shalele, nu m-am mai dus pan’ acolo. Sper ca nu de mine vi s-o acrit. 😀 Tanti Jeni, esti cea mai tare gazda evar!

  4. […] şi ce-am povestit, precum şi la ce întrebări crude şi nemilioase am răspuns, intraţi AICI. Contrar obiceiului, am discutat chiar serios despre… editare şi unguri. Foarte serios. Cel […]

  5. […] , CELLA, Aurora ,Colțul , Carmen ,Locul Gabi Cimpoca , Coolnewz,Lolita  ,  Cantina, Sara,Luna Patrata, Daurel, Gabriela Savitsky, , Teo Negura , G1B2I3 , Ilarie,   Călin […]

  6. […] Costache, Clipe de Cluj   ,Calin, Gabriela Elena,   CARMEN, CELLA, Zina, Gabi Cimpoca ,   Cantina, Luna Patrata,  Daurel, Gabriela Savitsky, Teo Negura , G1B2I3 ,   Supravietuitor ,Theodora , […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: