Guest-Star Day: Florina Neghină

Pam-param-pam-pam! Hai  că sunt vesel de dimineață și bine dispus! Am venit la Cantină devreme să  o ajut pe tanti Jeni la pregătit pe aici prin bucătărie că doar e joi și avem o invitată specială. Ei, oricum era totul pregătit, dar o știți pe tanti Jeni: aranjează pe aici, mai stă un pic și tresare: ”aoleu dacă am uitat să umplu borcănașele cu condimente?”. Evident, verifică și își dă seama că nu a uitat. Bun. ”Aoleu, răzătoarea am pus-o la îndemână?” Evident, verifică și își dă seama că da, răzătoarea e la îndemână. ”Aoleu, dar dacă azi nu e joi?” Evident, s-a uitat în calendar și da, azi e frumoasa zi de joi.

Așa că s-a dus fuguța la poarta Cantinei acolo unde, împreună cu Miruna o așteaptă pe invitata noastră dragă. Ah, dar iat-o că vineeeeee!!!! Doamneloooor și domniloooooor primiți-o cu aplauze și urale peeeeeee Florinaaaaa Neghinăăăăă!!!

Florina este o apariție distinsă și încântătoare și, după ce se îmbrățișează cu drag cu tanti Jeni și Miruna, pășește în incinta Cantinei Sociale, pe care o cunoaște atât de bine, fiind una din musafirele noastre obișnuite.

Florina activează în domeniul Human Resources și dar se ocupă și de sociologie, politică și mass-media, domenii de care este foarte pasionată. Din iunie anul trecut, scrie pe secțiunea ”Bestiar” a platformei Blogary, acolo unde, cu penelul ei fin, critic și obiectiv, ne supune atenției ”lăcomia, impostura și prostia din presă”.  Din luna septembrie 2010, Florina scrie și pe platforma Blogary, articolele ei de analiză a diverselor evenimente sau conjuncturi din politica românească fiind foarte apreciate pentru  obiectivitate, rafinament rațional și argumentație. Stilul Florinei este foarte subtil și de multe ori, în cuvinte puține sau aparent ”pe lângă subiect”, frazele ei pot genera comentarii ample ale cititorilor ei.

Dar să vedem cum se descrie Florina vizitatorilor Cantinei:

”Sînt un om obişnuit, nu există nimic spectaculos în viaţa mea. Pun suflet în tot ce contează din ceea ce fac, dar fără să-mi pierd capul. Familia şi prietenii ştiu că pot conta pe mine, sînt bază dar şi acid cînd e nevoie. Iar sarea este condimentul meu preferat. 🙂  Sînt născută, crescută şi trăită în Bucureşti, dar mai puţin un copil al asfaltului, mai degrabă unul al caldarîmului. Asta pentru că de mică mergeam cu mama pe străduţe mai puţin umblate, printre şi prin case vechi, cu poveşti de demult, cu parfum de draperii grele, hîrtie fină îmbrăcată-n piele şi-un uşor iz de mucegai. Şi tot de mică am început să stau prin bucătărie doar ca să ascult ce povestea mama din tinereţea ei, din cea a bunicii, din aceleaşi vremuri de cînd dăinuiau şi casele. Timid şi fără cine ştie ce tragere de inimă am început să o ajut. S-a frînt totul cînd am pierdut-o. Mult prea devreme pentru ea, cumplit de timpuriu pentru mine. Atunci m-am apucat de gătit, de groaza mătuşilor care voiau să mă ajute. Am simţit însă buna lor intenţie ca ceva complet străin unui spaţiu mult prea intim mie şi mamei pentru a permite altcuiva să pătrundă acolo şi să facă ceea ce făcea ea, ceea ce făceam noi. Aşa că, cu cartea de bucate într-o mînă şi cu filmul a ceea ce făcea mama derulîndu-se în minte, am început să fac mîncare. Chiar bună! Dar gătitul nu a devenit pasiune pentru mine niciodată, aşa cum a fost pentru mama. Gătesc bine nu cînd trebuie, ci cînd am chef. Şi, norocul meu, nu mi-a zis cineva vreodată, în viaţa de zi cu zi, că trebuie. Că uneori simt eu asta, e cu totul altceva. Dar îmi place să mănînc. Foamea mi-o astîmpăr repede, cu ce se găseşte la îndemînă, nu-s pretenţioasă. Dar sînt pofticioasă :)! Şi-mi place să mănînc în tihnă, să savurez mîncarea. Şi mai îmi place să mănînc din cînd în cînd cu prieteni foarte buni alături. Apare atunci o combinaţie cuceritoare de arome, de parfum de vin, de glume sau discuţii serioase, de clinchet de pahare, de rîsete. Nu am un anume fel de mîncare preferat, am mai multe. Dar să fie cu carne, îmi place carnea, îmi plac preparatele din carne. Pui, peşte şi porc, vită mai puţin spre deloc. Ador afumăturile şi aş mînca oricînd, la orice oră, jumări. Nu le pot rezista!”

Ah, Florina e o pofticioasă, așadar! Știam eu de ce îi e așa de dragă lui tanti Jeni! Hai să vedem ce mai aflăm despre latura culinară a Florinei, în urma interviului luat la obișnuita cafeluță servită pe măsuța din bucătărie. Să le ascultăm… :

T.J.: Politică sau delicatese?

Florina: În nici un caz „sau”. „Şi”, nu se exclud, ba dimpotrivă. În politică  este nevoie de oameni şi de lucruri fine, de rafinament, de specialităţi. Politica poate fi o artă, precum cea culinară sau poate fi junk food. Ei bine, tocmai delicatesele sînt cele care fac diferenţa. Ai zice că nu-i vreo legătură între politică şi bucătărie, bucătăriseală, mai degrabă, dar dacă te gîndeşti la reţete, ingrediente şi timp de preparare, vezi imediat asemănarea. A, şi modul de servire, categoric. Noi nu avem parte acum, din păcate, de politică făcută cu artă, cu talent, cu dăruire şi din vocaţie. Şi mai rău, nici măcar la modelul tradiţionalist nu am rămas, am importat aiurea, fără discernămînt, ce ni s-a părut mai la îndemînă, ce nu presupunea un efort de asimilare. Şi în continuare consumăm cu o poftă la fel de mare atît mîncare, cît şi politică de o calitate îndoielnică. Avem o scuză, ce-i drept, deceniile de comunism care, la noi, au însemnat şi foamete. După decembrie ’89, însă, au început să se manifeste şi alte forme ale foamei, foamea după bunuri de orice fel, de exemplu, indiferent dacă ne erau utile sau nu, dar existenţa lor satisfăcea o altă foame, aceea de recunoaştere publică a unui numit statut financiar. Foamea de celebritate, foamea de faimă cîştigată cu orice preţ, foamea de gălăgie, de zgomot permanent de fond fără niciun conţinut care să conteze realmente. În răstimpuri dăm semne de o foame identitară pe care, însă, ne-o satisfacem rapid cu ceva tradiţional înfulecat în grabă, dar suficient ca să n-o mai simţim o perioadă. Aşa că nu-i de mirare că nu am sesizat la timp că vechile tacîmuri de pui au devenit numai gheare şi ciocuri flămînde ale altor înfometaţi, iar fraţii Petreuş s-au transformat în adevărate frăţii toxice. Suferim de enterocolită cronică pe care o tratăm naturist şi cu aceleaşi pastile şi siropuri ieftine, refuzînd cu obstinaţie tratamente şoc. Exact cele care ar duce, în ceva timp, la vindecare.  Nu numai că nu sîntem gurmanzi, dar ori îi privim cu suspiciune pe puţinii pe care îi avem, ori îi idolatrizăm. Iar cei care încearcă să devină nu reuşesc, în marea majoritate,  pentru că doar copiază mecanic, fără gust şi simţire, neajungînd altceva decît snobi.  În condiţiile astea, de ce ar schimba bucătarii meniul, dacă noi nu pretindem ceva mai bun?! Sau le pretindem mai mult decît ştiu să prepare?! Dar, poate că…

T.J.: Ai întîlnit moguli fericiţi?

Florina: Din fericire pentru mine, nu. J Şi neavînd de-a face cu vreunul, am şansa de a nu găti ce mi se cere, ci de a evalua obiectiv ce ne servesc.

T.J.: Ce tipuri de condimente crezi că ar folosi  la gătit Madame Blogary, dacă ar exista ca persoană?

Florina:În nici un caz amare, dulci, de fermentaţie  sau dietetice. Exclusiv naturale: sare şi piper permanent, boia de ardei iute, de cîte ori ar fi cazul. Ajută la eliminarea toxinelor din organism.

T.J.: Care din următoarele doamne crezi că este o bună bucătăreasă: Margaret Thatcher, Angela Merkel sau Iulia Timosenko?

Florina: Margaret Thatcher, fără discuţie. Pornind de la reţetă, trecînd prin arta alegerii condimentelor  şi pînă la ştiinţa de a domoli sau înteţi focul, după caz. Timosenko şi-a ales prost furnizorul, n-a ştiut nici să negocieze un preţ bun şi a amestecat haotic ingredientele. Merkel se-nvîrte disperată prin bucătărie şi tot ce-i iese e searbăd, sec şi fără gust. Să vedem dacă-i bun măcar de regim.

T.J.: Cum este politically correct: cu stînga dai, cu dreapta primeşti sau invers?

Florina: Dreapta să pună mîna să muncească, stînga s-o întindă să primească.

T.J.: Ce fel de mîncare tradiţional ar putea fi obiectul unui studiu sociologic privind poporul român?

Florina: Friptura.

Friptură a zis? Ah… deja simt că m-a luat foamea. Florina, te rog, hai să vedem ce ne gătești azi, că deja e ora prânzului și…. Hait! Hai că deja se pregătește! Ia să vedemmmm… :

”Ahaaa, deci invitaţia presupune să şi gătesc… Bun, atunci. Ia să vedem, ia să vedem… O ciorbă, da! Ciorbele îmi ies cel mai bine. De care să fie, acum? Gata, ştiu! De linte cu afumătură. Se prepară uşor şi-i delicioasă. Nu, tanti Jeni, nu te uita aşa la mine, nu ţin post. Deci, nu vreau şorţ, nu vreau bonetă, îmi trebuie o macetă. Nu, nu, staţi liniştiţi, glumeam. O oală mare, de 5 l cred că e pe undeva pe-aici, să facem mai multă, să fie. E, n-o să fie chiar mult timp, că de obicei mi se mai cere o porţie. Umplu oala cam trei sferturi cu apă rece şi pun 400 de g de linte roşie sau verde, preferata mea e roşie, nu agreez verziturile. Ştiu, se poate pune lintea la înmuiat de seara, dar de obicei boabele nu mai rămîn întregi, aşa că nu. Tăiem felii orice fel de afumătură avem prin casă: ciolan, slăninuţă dar din asta nu multă, cîrnaţi, ceafă, merge şi pastramă. Cam 300 de g să fie cu totul şi jap! – o punem la fiert cu lintea. În timp ce fierb astea două, e de preferat să ne enervăm, aşa vom avea spor la datul pe răzătoarea mare a doi morcovi. Mari. Ne calmăm puţin şi ajungem în faza de oftat şi plîns. Că trebuie şi ceapă, asta e. Tot două bucăţi, tot mari. Le punem şi pe astea în oală, împreună cu vreo 8-10 căţei de usturoi tăiaţi în două. Lăsăm la fiert cam o jumătate de oră. Pentru că-i iarnă deja iar roşiile din comerţ sînt precum ornamentele de brad, punem o conservă de roşii tăiate în bulion. Dacă-s tăiate altfel decît în bulion n-or fi bune, nu ştiu. Aşa scrie pe cutie, aşa zic şi eu. E aproape gata. Mai are nevoie de sare după gust, un fir de piper, un fir de boia de ardei iute şi vreo 4 linguri de oţet. Dar mai bună decît oţetul este zeama de la gogoşari în oţet, dacă aveţi. Zeama dintr-un borcan de 800. Ne gîndim duios la cineva care tocmai ne-a făcut o nefăcută, ocazie de neratat ca să batem două ouă şi să mărunţim bine o legătură de pătrunjel. Zvîr şi cu astea în oală şi tananaaa! E gata, putem zîmbi frumos ca pentru poză. Dacă nu aveţi pîine neagră, de preferinţă cu seminţe, la ciorba asta delicioasă, e posibil să vă cam piară zîmbetul. E, nu-i nimic, nu mai faceţi poză. N-o serviţi în farfurii, îi ştirbiţi din farmec. În străchini e perfect. Mare atenţie, însă, nu cumva să şi călcaţi în ele. Poftă bună!”

Aoleuuu, tocmai acum nu-mi găsesc strachina aia mare! Ce mă fac? Florina, în castronașul acesta merge servită ciorbica ta? Da? Ufff, mulțumesc! Hai că o sorb încet până faci tu desertul, ia să vedem ce ne pregătește:

”Şi acum dulcele. Deci:

Vă zic dintru-nceput că la dulciuri n-am avut noroc în viaţă. La făcut dulciuri, mai precis. 😉 Pe la 16 ani am vrut să fac clătite şi nu s-a mai putut recupera nici măcar tigaia. Mi-am zis că poate aragazul e de vină şi-am vrut să mă conving, verificînd şi cuptorul. Am avut perfectă dreptate! Încercînd să fac nişte bezele, totul a mers conform planului pînă la coacere. Pe cît m-am bucurat cînd le-am băgat în cuptor, pe-atît m-am speriat cînd l-am deschis. Nu mai erau bomboane, era o placă de bezea de forma tăvii. Comestibilă, ce-i drept. Măcar atît .) ! Şi m-am lăsat păgubaşă. Era păcat de timp şi de ingrediente. Aşa că astăzi, cu frică, recunosc, voi prepara ceva care-mi şi place la nebunie, dar care nici nu are mult de-a face cu focul. Trufe. Deci, trag aer adînc în piept şi… Da’ staţi pe-aproape, vă rog frumos! 😀 Aşa, acum să pun întîi ce-mi trebuie la îndemînă. Asta-nseamnă: 2 ouă, 200 ml lapte, 200 g unt, 100 g stafide, 100 g nuci, cacao 100 g, biscuiţi 200 g, ciocolată 50 g, zahăr 200 g, rom 2 linguri, coniac 1 lingură, coajă de lămîie şi zahăr pudră. Suflec mînecile şi… frec bine, bine zahărul cu ouăle pînă cînd nu se mai simte zahărul. Şi nici mîna mea 😦 Adaug laptele, amestec iar ş pun compoziţia pe, da, pe foc :)))))) să fiarbă la bain-marie. Continuu să amestec, dacă mai pot. Da’ tre’ să pot, că pînă-acu’ e bine şi trag nădejde c-o să-mi iasă de data asta. Hopa! S-a-ngroşat crema, deci gat acu focu’, acum o pun la răcit. Pfuuu, am scăpat de ce-mi era frică. Acum trebuie să… să… să frec din nou :(. Untul pînă se face spumă, apoi adaug pudra de cacao, nu toată, doar trei sferturi din cantitate, ciocolată rasă, biscuiţii făcuţi praf 😀 , nucile mărunţite, coaja de lămîie, romul şi coniacul şi crema care s-a răcit. Amestec pînă la omogenizare, nu mai e mult, nu mai e mult… Gata! De-acum e simplu. Formez cu mîna bomboane cît nucile în care pun una sau două stafide, le trec prin pudra de cacao rămasă şi… tadaaam! Pe hîrtiuţe cu voi şi pe farfurie. Puţin zahăr pudră pe deasupra şiii… am făcut-o şi p-asta! :D”

Pfuaaaa, ce trufe delicioase!!!!! Merită să le încercați! Eu le-am încercat deja pe toate din prima tavă și mi-au plăcuuuuuut!!!

Hai să vedem acum ce dedicații muzicale ne pregătește Florina:

”Sînt trei piese nu la care ţin, ci care ţin ele de mine. Adică următoarele:”

Excelent, excelent! Hai că ziua este frumoasă și delicioasă și azi! Mulțumim din suflet Florinei pentru onoarea pe care ne-a făcut-o prin prezența ei aici și vă așteptăm cu drag să vă înfruptați din bunătățile pregătite de ea, precum și de atmosfera minunată din această zi de excepție… Hai, dați năvală și poftă mareee!!!

Anunțuri

7 Responses to Guest-Star Day: Florina Neghină

  1. Georgiana spune:

    și cum îmi place să mă bag unde nu-mi fierbe oala, vin și eu la o ciorbică! 😀

  2. angela spune:

    voi ma-mbolnaviti cu retete voastre. Acu` de pilda e 1.39 AM si ma gandesc doar la mancare.

  3. Buna ziua,
    Va citim si urmarim blogul de ceva timp, indeajuns de mult incat sa avem bucuria si convingerea ca blogul dumneavoastra merita pe deplin, sa fie premiat cu ”Premiul Most Wanted Blog” , datorita pasiunii, imaginatiei, talentului, originalitatii si creativitatii dumneavoastra, dar mai ales datorita valorii morale si educative pe care pagina dumneavoastra o promoveaza in blogosfera romaneasca! Va rugam sa ne anuntati daca acceptati premiul sau nu accesand acest link: Premiul MWB ! Puteti afla mai multe despre MWB, convingeti-va de seriozitatea si pasiunea noastra in a promova bloguri de calitate! Ati primit premiul MWB, pentru ca unul dintre autorii nostri v-a recomandat cu placere!
    ”MWB nu cauta faima,nu cauta cifre si nici statistici ,cauta valoarea,originalitatea ,talentul si pasiunea, iar asta face oricine accepta premiul MWB si mai ales cei ce aleg sa devina membrii sau autori ai echipei MWB, pentru ca stim ca dincolo de bloguri vorbeste viata!”

  4. Florina spune:

    deci, nu numai că eu am fost onorată de invitaţie şi m-am simţit excelent la voi, dar ia uite ce frumoasă potriveală, a venit şi-un premiu în aceeaşi zi. 😀
    cine ştie cum s-or fi aliniat stelele?!? 😀

  5. […] de doctrină – ce muzici îmi plac şi încă vreo două – trei lucruri despre mine, intraţi aici, în bucătăria Cantinei. Mai jos, numai răspunsurile la întrebările amfitrioanei,  Tanti […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: