Guest-Star Day: Nic Sârbu

 

”Și vreme e să hibernezi…” Cu gândul acesta m-am trezit de dimineață când am văzut zăpada viscolind într-un șuier prelung. Tocmai când mă pregăteam să mă ghemuiesc mai bine sub plapumă, primesc SMS de la tanti Jeni: ”Puturosule, scoală și vino să dai zăpada, că acuși de ne vine invitatul de la Guest Star Day și-l pierdem prin nămeți. Ai ajuns?” Uff, drăgăstoasă tanti Jeni cum o știți… Și știți doar că nu o pot refuza. Așa că, scoală Gheorghe, du-te la Cantină și pune mâna pe lopată, dă zăpada, sparge ghețușul…

Oare când o apărea invitatul? Tanti Jeni și Miruna stau în poartă și-l așteaptă… Ah, dar iată-l venind cu pași repezi prin nămeți! Să-l primim așadaaaar, doamnelor și domnilooooor cu ovații, aplauze și multă căldură peeee….  Niiiiiic Sâââââârbuuuuuu!!!!

Să vă spunem câteva cuvinte despre Nic, cel care în 2006 inaugura rubrica ”Ză Saiăns Fricșăn Corner” în Academia Cațavencu, sub pseudonimul Tata Uraniu.

Originar din Bacău, Nic este unul din cei cărora le-a plăcut cartea. ( știți doar că si mie mi-a plăcut cartea, dar n-am avut parte de ea… offf…) Absolvent al Facultății de Fizică din București, invitatul nostru de azi s-a gândit să-și completeze studiile, obținând titlul de Master în Astrofizică, la Universitatea Pensylvania din Philadelphia – USA și urmând cursurile de Cosmologie ale Universității Berkeley.

Revenit în țară, domnul Nic a devenit Publisher la Academia Cațavencu, fiind inițiatorul rubricii de care vă spunema mai devreme. În prezent este Managing Editor la ”Cațavencii” și răspânditor de cunoștințeîn ale fizicii, sub pseudonimul Tata Uraniu, prin blogul personal numit ”Science Friction”, unde putem afla secretele unor fenomene cu care ne întâlnim în viața de zi cu zi, gen ”cum se calculează viteza luminii cu o ciocolată”, ”cum funcționează o centrală nucleară”, sau despre ”fizică și brioșe”, un articol foarte-foarte interesant.

”…știința a mers înainte, iar setea de cunoaștere a românilor a mers înapoi. Ba, dacă e să ne luăm după numărul celor care cred că Soarele se învîrte în jurul Pămîntului, s-ar zice că ne-am întors cu 400 de ani în urmă. Ei bine, într-o astfel de situație, Tata Uraniu nu poate sta cu mîinile-n sîn. S-a întors și el cu patru ani în urmă, și-a dezgropat rubricile din ziar, și-a scuturat praful de pe cunoștințe, și dus umpic neuronii la sală și, cum o leacî di bataii în tastatură știe, – padabum! – reînvie aici conceptul de “frecare cu știința”. Adică un fel de nici prea-prea, nici foarte-foarte: puțină știință, puțină poveste, mult mai puțină matematică și foarte multă distracție. Că doar n-o să rămînem tocmai noi neafectați de încălzirea blogală!”  ne explică Tata Uraniu în pagina About a blogului.

Eiii, dar să vedem ce ne va dezvălui Nic despre latura sa culinară în urma mini-interviului luat de tanti Jeni la obișnuita cafeluță servită la măsuța din bucătărie:

TJ:  Care e mai bun:  hamburger-ul american sau pârjoala moldovenească?

Nic: Haha, ambele îmi plac la fel de mult, cînd sînt gătite într-un anume fel. Burger-ul, ca la ei acasă (cu carne de bizon, ceapă rumenită, Cheddar, ciuperci, maioneză, castraveciori murați, roșie și salată), iar pîrjoala ca la mama acasă, da’ facem deja și noi exact la fel. Nu vă spun cum, e secret de familie.

TJ: Ce fel de mâncare pământean le-ai oferi unor extratereștri în cazul unei posibile Întâlniri de gradul 3?

Nic: Mmm, sushi? Sau falafel. Sau mozarella cu pesto și sundried tomatoes.

TJ: Ce specialitate culinară specifică regiunii Philadelphia (PA) ai recomanda celor care vizitează această zonă?

Nic: Există un singur răspuns: Philly Cheese Steak. Se scrie cu litere mari, fin’că e ATÎT de bună. E doar o chiflă ca de hotdog, tăiată pe lungime și pusă cu nasu-n jos pe plită, unde se tuflește și niște mușchi de vită care se mărunțește bine, se adaugă ceapă rumenită, apoi se întoarce chifla, se pune niște maioneză, o felie de brînză (Cheddar) și vita mărunțită (opțional se adaugă și ciuperci). Da’ nu-ș cum naiba, nicăieri        pe unde am mai încercat asta nu e la fel de savuroasă ca în Philly.

TJ: Care a fost prima ta experiență din domeniul culinar și cu ce rezultat? Dar din domeniul fizicii?

Nic:  Imposibil să greșesc la asta: clătite, cînd eram destul de mititel. Cu rezultatul că am umplut toată bucătăria de ulei, încercînd să le învîrt în aer. După multe încercări, mi-a ieșit. Și au fost și bune, pe deasupra. Cît despre fizică, a fost o carte pe care am citit-o în școala primară, se chema „Vă place        fizica?”. Excelentă, mi-aș dori să o regăsesc și recitesc. Rezultatul a fost că, treizeci de ani mai tîrziu, încă îmi place fizica și încerc să-i fac și pe alții s-o descopere.

TJ: Care ar fi modul de preparare al unei omlete la bordul unei nave cosmice superluminice?

Nic: Aaa, uitați-vă la Star Trek: aparent, e fix la fel. Doar că, probabil, ingredientele ar fi mai exotice. Sper. Mai tehnic vorbind, totuși, orice navă superluminică ar avea un soi de gravitație artificială, care ar face lucrurile foarte obișnuite pentru oricine s-ar afla la bord. Pe de altă parte, din echivalența asta a spațiului cu timpul ar putea rezulta niște ouă inimaginabil de vechi. Dar, oricum, mai proaspete decît ouăle gemene lăsate în urmă, pe Terra.

TJ: Cam la ce sumă s-ar ridica taxa auto pentru Carul Mare?

Nic: Hahaha, răspund la anu’, că iar s-a amînat, nu vezi? Ca să nu pomenesc de faptul că taxa asta presupune o tranzacție de vînzare-cumpărare, iar de cînd s-au fript destui cu terenurile de pe Lună, nu știu, zău, cine pune botul la așa ofertă.

Ufff… mie mi-a rămas gându la cheese-steak-ul acela despre care povestea domnul Nic mai devreme…  Chiar, că tot veni vorba de mâncare, ia să vedem cu ce bunătăți ne va delecta azi invitatul nostru,  că deja ar fi timpul să servim ceva, nu?  Să-l ascultăm așadar pe domnul Nic:

”O rețetă de fel principal care-mi place mie mult de tot și pe care apuc să o fac destul de frecvent e, de fapt, o combinație de două rețete de la Jamie Oliver: file de pește la cuptor (eu folosesc șalău) învelit în      costiță afumată (eu folosesc prosciutto) cu conopidă prăjită cu migdale, chimen și coriandru.

Care se fac așa:

1. se învelesc fileurile cu costița/prosciutto, dar înainte de asta se sărează/piperează/presară cu coajă de lămîie rasă. Mai strecor pe sub prosciutto și cîte un fir de rozmarin proaspăt. Pun într-o tigaie pe foc, cu nițel ulei de măsline (cam un minut) apoi bag tigaia la cuptor (preîncălzit la 200 de grade) vreo 10-12 minute (pînă se crocănțește prosciutto-ul). E util, la rețeta asta, să ai o tigaie fără mîner de ebonită. :))

2. Între timp am fiert conopida, o storc bine de apă și, în buchețele, o dau printr-un amestec de ulei de măsline și unt. Tot între timp, zdrobesc două lingurițe de semințe de chimion, două lingurițe de semințe de coriandru, niște ardei iuți uscați, un pumn de migdale și niște sare. Le pun la rumenit într-o tigaie uscată pînă se rumenesc. Apoi adaug și conopida și o arunc la cuptor (tot la 200 de grade). Cînd începe să se aurească, mai pun coaja rasă și zeama unei lămîi. După vreo cinșpe minute (cînd conopida s-a rumenit) e numa’ bună. În general, detest conopida, însă ăsta-i un fel de-a o găti absolut delicios, singurul la care mai cer o porție.;)

Preparând sushi cu niște prieteni în SUA: înainte…

… și după

Nic – Tata Uraniu în viziunea lui Petry

Ăăăă, să știți domnu Nic că și noi mai cerem o porție! Chiar două-supliment că n-o fi foc! Că mirosul acela de rumeneală este divin, nu altceva! Și la desert ce avem oare? Să-i dpm din nou cuvântul domnului Nic:

”Un desert? Hmm, mafinși cu fructe de pădure, din care aș mînca absolut tot timpul, oriunde. Plus că-mi ies foarte grozavi.:D

Mai jos este rețeta unei prietene care m-a învățat cum să-i fac bine. Sună cam așa:

Mafinz cu fructe de pădure (de oricare, congelate !)

Ingrediente

250 de grame de  făină, 1 ½ lingurițe de bicarbonat (poți să bagi și-un vârf de praf de copt, să fii sigur), 1 vârf de cuțit de sare, 115 grame de unt înmuiat, 200 grame de zahăr, 2 ouă, 120 mililitri de lapte, 1 strop  vanilie sau un plic de zahar vanilat, 1 cană de fructe congelate (sau mai mult dacă așa vi se pune pata)

Preparare :

Freci (!) untul cu zahărul pâna se face spumos (pentru prăjituri eu iau zahăr fin de la Mărgăritar – punga gălbuie – că se topește mai ușor; da’ nu-i musai). Dup’aia adaugă restul de ingrediente lichide, adicătele ouă, lapte, sirop vanilie și amestecă-le bine-bine.

Amestecă într-un bol mai măricel făina + sarea + bicarbonatul.

Varsă amestecul de lichide peste cel de prafuri și amestecă ușor, prin învăluire, cu o mișcare        semicirculară de jos în sus, lăsând încheietura mâinii moaaaaleeee (așa, ca atunci când amesteci albușurile spumă ca să nu se strice). (Sexy, isn’t it?)

Bagă și fructele așa, congelate (dar cât de cât separate, să se împrăștie și ele prin aluat). Mai trage-i o        lingură-două învârtită și gata! Umple tava și bagă la cuptior.

Începe tare și las-o mai moale apoi. Începi pe la 200-210 grade, fro’ 6-7 minute, ca să se umfle, ș’apoi le scazi mai la 180, să se coacă în interior, până pe la 20 de minute total (faci testu’ cu scobitoarea, să iasă curata). Și încearcă să nu deschizi cuptioru’, mai ales la început.”

Mmmm… gustoase și pufoase, așa de bune că se topesc în gură, nu altceva! Mai băgăm vreo 2-3-10 tăvi la cuptor? Mulțumim domnu Nic!

Să vedem acum ce atmosferă sonoră ne propune invitatul nostru de azi:

Frumoooos! Excelent chiar! Mâncărică bună, muzică bună… păcat că ziua se apropie de sfârșit… Mulțumim din suflet lui Nic Sârbu pentru onoarea pe care ne-a făcut-o venind azi la Cantină și vă invităm pe toți să înfruntați viscolul de afară și să veniți și voi să vă înfruptați din bunătățile făcute de dumnealui! Ceaiul fierbinte de fructe de pădure și vinul fiert e din partea casei pentru toată lumea! Hai, dați năvală și poftă mareeee!!!